Cuprinsă de furie/ mi-am izbit tâmpla-n perete./ Am văzut sticleții gândului/ sărind și lovind pereții odăii./ Am auzit glasul ceasornicului,/ despre timpu-n care trăim/ în limba lor clipele vorbind./ Cu o lanternă în mână am ieșit afară./ Nici țipenie de om!/ Atmosferă bizară./ Doar frunzele copacilor atârnau pe crengi,/ de lumina rece a lunii luminate,/ tremurând ca niște mici ființe/ mute și nevinovate./ M-am oprit și am vrut să strig: „Caut un om!”/ Da!, un om aș fi căutat,/ deși bănuiam că în acest timp,/ „omul” nu putea fi aflat./ Am luat pietre în mâini

și-am lovit în ziduri cu mânie./ Un șobolan în noapte fugea,/ între drumuri mai cumpănea;/ trupu-mi de teamă și scârbă/ ca un ocean se zbuciuma./ Și-atunci am strigat: „Caut un om!”/ Indivizi obosiți, unii de muncă, alții de dragoste,/ din case au ieșit,/ în jurul meu s-au adunat./ Crezându-mă nebună,/ bineînțeles că nimeni nu a căutat.

Unde să-l fi aflat?

                                                                           (Din volumul meu de versuri „O mie și una de…poeme”)

   Cândva scrisesem un eseu pe care-l intitulasem „Bunul simț și mitocănia”. Pe atunci nu intuisem până unde poate ajunge lipsa bunului simț, nu mi se definise clar manifestarea celor lipsiți de această virtute și anume ticăloșia. Nu puteam să-mi închipui că un om nesimțit, lipsit de sensibilitate, poate deveni ticălos. Credeam că lipsa bunului simț poate avea totuși o limită la care omul să nu fie întratât de mult lovit încât să poată suferi și nici nu gândeam că poate aduna atâți adepți: femei și bărbați. Aminteam în acel eseu de strigătul lui Diogene, în plină zi: „Caut un om!” când pășea pe străzile Atenei, la vremea când oamenii orașului huzureau și viața decăzuse. Afirmam și afirm și acum că omul vine pe lume cu Bunul simț ancestral – moștenire de la cei care îl concep – și că valoarea lui poate crește sau descrește pe parcursul vieții, funcție de factorul educațional, acest lucru depinzând de educația din familie și din mediu în care trăiește.

   Dar, realitatea arată altfel, omul își permit orice în numele unei libertăți prost înțeleasă, nemaivorbind de cei ajunși la putere care dominați de orgoliu, sfidează bunul simț, crezând că li se cuvine orice comportament.

   După ce dăm naștere copiilor, sau devenim învățători, profesori, educația este darul cel mai prețios care trebuie făcut copiilor în familie, în școală. De unii se prinde, de alții nu, dar strădania noastră trebuie să existe, pentru a șlefui caractere, a face ca acești copii ajunși maturi să poată conviețui în condiții civilizate, adică bine și frumos cu semenii lor, ca prin fapte, prin vorbe și prin luări de atitudine, să-și poată câștiga respectul.

   Bunul Simț (common sense în l. engleză) înseamnă rațiune dar și sensibilitate, compasiune, armonie. La încălcarea unei reguli de bun simț, faci pe cineva să sufere, îl jignești.  De-a lungul evoluției sale, societatea umană a stabilit, a îmbunătățit o serie de reguli necesare unei bune conviețuiri între membrii săi. Aceste reguli au fost și sunt modificate și adaptate periodic în funcție de stadiul de evoluție al societății, unele rămânând „pietre” de bază. Regulile de conviețuire pot fi de diverse tipuri: de la cele scrise, adunate în legi, regulamente și coduri, până la cele transmise oral din generație în generație, ele provenind din sufletul și mintea omului. Bunul-simț este considerat a fi o valoarea morală, el nu admite infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficiența, intoleranța, prostia. Bunul Simț înseamnă să ne trăim frumos viața, este o virtute, definește caracterul omului, corectitudinea drumului său în viață.

   Deși în firea umană, în codul genetic există germenii bunului-simț, aceștia nu vor rezista la contactul rigid cu lumea tot mai pervertită și pot ajunge până la a provoca gesturi inumane de ticăloșie făcute pe față sau pe ascuns, dăruindu-li-se o altă „haină”. A fi lipsit de bun simț, înseamnă a fi o persoană de care ceilalți trebuie să se ferească, deoarece lipsa bunului simț îl face pe om capabil de orice, căci pentru el nu mai există nimic demn de respect. Cruzimea, desconsiderarea, călcarea în picioare a celorlalți, sunt doar câteva atribute ale celui fără de bun simț.

   Bunul-simț însumează și alte calități cum sunt: modestia, inteligența, moralitatea, credința și astfel poate fi înnobilată viața, se pot produce efecte pozitive în țară, se poate vindeca un stat bolnav.(valabil oriunde în lume!)  Dar numărul celor cu bun simț a scăzut și cade simțitor, iar societatea românească în loc să evolueze, a decăzut, a creat și a promovat personaje grotești în politică, s-au produs modificări legislative, schimbări în structura instituțiilor prin înlocuirea unor oameni cu alții lipsiți de merite profesionale, incompetenți, slugarnici și de moralitate josnică.

   Când Președintele țării a adus în discuție educația necesară, multora li s-a părut ceva de domeniul fantasticului, dar profesorul de carieră avea o mentalitate corectă, cea a necesității educației acestui popor, nu numai a copiilor, ci și a oamenilor maturi cu personalitate pervertită.

   Și iată, am ajuns astăzi ca o femeie cu visuri mari de mărire, lipsită de modestie, genetic asemănătoare cu Elena Ceaușescu, să rostească de la o tribună cuvinte total lipsite de bun simț, cuvinte jignitoare, schițând și un tablou al competiției politice: „Am văzut lașitatea domnului Tăriceanu, am văzut minciunile domnului Ponta, am văzut plângerile penale din partea domnului Orban și jignirile domnului Barna. Am văzut încă o dată atacurile domnului Iohannis. Înțeleg că trebuie să mă lupt cu toți acești bărbați de stat ai României care nu au înțeles că lupta politică e pe proiecte și nu pe cine țipă sau jignește mai tare”, a afirmat femeia, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria, pe un ton prefăcut egal, mascând răutatea, viclenia și afișând superioritatea față de toți acești bărbați. Căci, scriitorul latin Publius Syrus spunea că „E o mare ticăloșie să-ți prefaci cuvintele după cele ale bunătății.”

„Dacă toți acești oameni politici care conduc acest stat și care au putere în partidele lor se poziționează împotriva unui singur om, înseamnă că eu de partea mea trebuie să am românii, femeile din această țară, toți oamenii de bine care nu vor mai accepta vreodată astfel de cuvinte și comportamente”, s-a mai auzit glasul perfid și judecata strâmbă. Continue reading „Vavila POPOVICI: Caut un om cinstit, un om cu bun simț !” →