
Adina POPESCU: Doamne, Iubirea mea rouă

——————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
24 iulie, 2019
Irizație
Ziua de mâine
e o amintire
înainte
de a miji
din taina stelară.
E un sloi
plutind în derivă,
geruind lumina,
prin refracție,
în caleidoscop.
Nonlumină
Radiografia viețuirii
pe șevaletul Universului
țipă în negru
cu pleoape grele
de gene împletite
în odgon – pendul
al inimii ticăit
în ritm de smoală.
Copilărie
Mi-e dor
să mă nasc
la senectute
și …
apoi …
să învăț
tabla înmulțirii
de zâmbete și bucurii,
șotronul
printre năzdrăvănii,
zborul
în scrânciob
spre năzuințe,
iubirea
la sânul candorii
în ritm
de murmur matern! Continue reading „Constanța Doina SPILCA: Irizație”
din când în când
îmi rătăcesc amintirile
mă doare iar aripa
și răstignirea noastră pe gene de vară
aș vrea să înnod timpul
ca atunci când alergam printre stele pe dig
prin grădini se-aprindeau focuri albe
și de nicăieri
ne-mbrățișau suflete de sfinți
și-n noi se desfrunzeau
toți caii verzi de pe pereți
plopii-și strângeau frunzele-n brațe
umbrele noastre-mpleteau așteptări
visele din ochi
își zburau fluturii pe rând
se rotunjește din nou luna pe cer
ia-mi mâna
să fugim cu primul gând
abandonându-ne zborul undeva
pe dealuri sub cruci
iubitule
îți mai sângerează și-acum tâmpla rănită de vânt?
Vară
am pumnii-atât de plini
de soare şi de verde
că
dacă i-aş deschide-acum
aş luneca deodată
într-o altă poveste mai lungă
cu ploaie frig şi ceaţă
ar trebui să-mi pun gene de aripă
ca să putem bea vară
din paharul sufletului tău
rănit
de dorinţa mea de-a domni
peste atâtea şi atâtea frunze
te-aştept iar
pe malul iluziei
dacă plouă cu versuri
lumea rămâne în spatele ploii
Acolo unde se-aud doar verbele
acolo unde
se-aud doar verbele
când se lovesc de singurătate
o să te-aștept învăluită-n verde
și-n mugurii de început de lume
o să îmbrățișez cuvântul
ce pe buze ne-a rămas
acolo unde
luna-și trimite lupii suri în stradă
prea multe sentimente-nchise
se-adună-n felinare
lipsesc adjectivele cu lumină și umbre
nici nu știu dacă tu mai exiști
pot doar să visez
că voi uita de cuie și de lacrimi
lăsându-mă încă o dată
rănită vindecată rănită vindecată Continue reading „Adriana POPA: Din când în când (poeme)”
Să nu te superi!
Să nu te superi dacă-ți spun că stelele mai plâng pe cer
Și lacrimi de argint îmi țes din borangicul efemer
Iar dorul se adapă-alene dintr-un cauș de palme strânse,
Cu liniile de destin în vise frânte, necuprinse
Să nu te superi dacă gândul mai cade-n toamne ruginite,
Câte-un copac mai desfrunzește iluziile adormite
Și florile uitate-n geam doar gheață îmi pictează-n soare
Când sufletul se rătăcește printre troiene de ninsoare
Să nu te superi nici de uit să mai răsar în dimineață,
Hiatul nu-l recrimina că n-a știut să umple-o viață
Cu zbor și fluturi în culoare de curcubeie ce vestesc
Că-apteri suntem în astă viață de lut rămânem, sufletesc
Să nu te superi de voi pune-n tabernacolul de trăiri
O flacără ca să vegheze altarul inimii-n zidiri
De insolite clipe-n care în anamneze de iubire
Un deja vu mă recompune în altă lume, fericire.
22 iulie 2019
Troc!
Prin viață, zbori ca o efemeridă ce se viseaza condor,
cu vântul în oglinda cerului care reflectă zborul,
vezi nevăzutul dintre aripi,
simți aerul în respirația visului,
urci când treptele îți leagă abisuri
de gleznele prea obosite,
te arunci de pe piscuri ce au cunoscut Calvariae Locus(Locul Calvarului),
fără să înțelegi izbăvirea
de dincolo de păcatul Edenului.
Când trupul obosit atinge pământul,
îti pregătești drumul porților deschise
și speri omule
ca vama mânuirii tale,
să îți accepte banul dezlegării de tine.
Așteaptă,
nu ți-ai răsărit încă toate firele de iarbă
în verdele primăverii
și nu ți-ai adunat tot nisipul pe țărmul iubirii!
Mai ai vreme pentru nemurire!
Doar când
aer peste aer
și timp peste timp,
turnul gigant al Babilonului tău
va lăsa caramida tribut
dumnezeirii,
vei înțelege de ce lutul zamislirii
a dat la schimb moartea, pe naștere.
21 iulie 2019
Viața merge înainte!
Mă retrag într-o depărtare apropiată de suflet
Acolo, totul este mers cu pasul măsurat în aripi
Stelele nu plâng,
iar lacrimile nu au argint pe gene.
Nici timpul nu se adumbrește cu secunde
scorojite pe la colțurile orelor pierdute.
Continue reading „Mariana GRIGORE: Zbor ca o efemeridă (poeme)”
Antet
Timpul trece voalat prin chimii
adesea sumbre,
precursor de fețe docte sau de măști
neurgisite în argile lenevind
nenăscute, adormite,
e un joc al indolenței plăsmuit în raiul
minții când eram neîmbrăcați,
dădeam vina pe-ntâmplare că eram
numai noi doi, aveam mâini aveam
și aripi tot pământul deasupra
chiar și cerul de sub ploi,
din adâncuri largi de ape aveam duhuri
neumblate, peștii toți și salamandre
nonculori cu nimburi pure
adumbrite de fiori,
mergeau laolaltă leii lângă miei crescuți
de post, demonul făcut în șarpe
era doar copil și prost,
timpul trece voalat neștiut luminii-nalte
trece doar și numărând patru anotimpuri
oarbe, ne-am trecut și noi cu dânsul
fredonând acest,,cuplet”,
nu mai suntem singuri dară nici nimic
de-avut să doară, mai sperăm în plânsul
ierbii sub pământul altui eden
pregătit și scris de-o șchioapă sub
cireșul unei nalbe ca un nevăzut
antet.
22 iulie 2019
Satiră cu clovni spânzurați
Câteva corecturi pe vicii de-amiază
și pot sta liniștit pe meridianul
unei duminici evadată din lanuri de maci
trecuți,
in fapt duminicile mele sunt gări la capăt
de lumi cu peroane strivite-ntre ceruri
oglindind propria-mi liniște obșteasca
colorată în roșu urban,
cândva mi-am pierdut toți corbii de stradă
și toate nucile din podul casei
cu pedepse,
rămas fiind sărac boem de promenadă
mi-am cules singur cu mâinile pline
de apă, toate vrăbiile pe care le-am găsit
in anticariate pline ochi cu cărți de geometrie
păsărească și le-am făcut plimbări
de toamnă-n toamnă,
până ce am devenit triunghi isoscel
in propriile mele aripi,
și uite așa câteva corecturi de amiază
vrăbiile mele pline de apă, cojile nucilor
nemâncate din mansardă,
cu toatele sunt clovni spânzurați pe un
meridian de satiră fără viață.
p.s.- e musai să fie duminică !
23 iulie 2019
cine citind
cine citind nu înţelege textul nici cât autorul mii de scuze
o antisemnificare e binevenită întru dragostea trecerii
liniştite a panicii din toate părţile vom mai avea viaţă
nedorită şi-n contexte ale aceluiaşi deznădăjduit uman
1
părinţii-n risipire copiii laolaltă un iog tradus în sârbă
sunteţi rusoaică sunt româncă get beget iubind în Cernăuţi
cum te-o fi dus sterilizarea bărbaţilor cu gândul la Hitler
am stat de vorbă despre dhvani pompieri biroul senatului
nota mergea mai departe pircoteam cum poţi să spui aşa ceva despre tata
s-a dus să bea ceva cu tataia e aici domnul domnul doarme
atunci se poate înregistra ei cum poţi spune şi asta am uitat
unde rămăsesem mă gândeam la feminitate şi maioneză
dreptatea oboselii fastul pe uitarea şantajului şi diferenţei
pe unde-oi scoate vreodată cămaşa când altfel de vânt
în temperamentul plopilor nu se va mai auzi
avem idee de mai rău şi luând-o înapoi povestiri biologice
mi-ai închis uşa parcă spunând la revedere îţi începi sărbătoare
ne vei povesti ordinea copiilor dezordinea distracţiilor
comunică şi câţiva părinţi în pofida excesivităţii
embargo pe băutură ne-om lăsa întâmplării
niciun amuzament niciodată fără nevoie de explicaţii
măcar mă prefăceam în cutare cum
nu ne vom mai uita după întâmplare ori din Bosfor
întorcându-te bătrâneşte te-ai aduce în copilărie crinului
sar vocile deja pe observat şi mai ales cu sentiment
vârstă şi fete băieţi toleraţi uşa închisă încotrova
jocul de cameră dublează în spirit aleea nicio căinare
la o adică nu e casă de bani nici cheia pierdută cu tăiere
e singuratic fraţii la fel aşa şi fata dumneatale
de zici a nu fi bine să când ea a nu te fi vizitând
îi place acasă vrea s-o şi schimbe altele-s snoabe
m-am dus şi la stupi ce face bine alte discuţii
2
dacă las din viaţa mea gesturile neînsemnate în rând
mărturisirea o dărâm neantului fără of or sistemă
mă bate gândul morţilor ce s-ar întoarce în mine
a nu-mi mai afla intimităţi dublu părăsite
când pornesc în vreo amintire sunt de-al lor
şi pot să-i întreb de nu-i supără o persoană
dintre ei care-aş fi eu de se vrea cineva umbra de-oi fi
în cuvinte nedescriptive obişnuiam dizarmonii obiective
ceea ce impresionează prost e o etichetă post-mortem
mai ales atunci strigoii şi încă se plimbă după un orar
ce Vetala alatăieri şi încă n-au încăput în muzeu
din raţiuni de timp eclipsată composiţia omonimă
altfel zis inspiraţia în loc sunete crezi tibetane
onorat fiind la gând mitomanie denivelată
opţiunea tăcerii alte câteva scurse a raport
singura haină nedezbrăcată mi-amintesc năduşeala
nu numai liber de teme nici teme libere niciun canon
nu-mi visez se petrecea un proces de intenţie mutat
între generaţii personalizate cu ajutorul inconştientului
acum treisprezece ani nu căutasem şoricelul
notam conversaţia şi tot fără haz se uita
nestându-mi în caracter niciun fel de comerţ
de unde şi incompatibilitatea cu toată curgerea
soru-mea cum aş ruga-o să citească şi printre ce
3
copiii vor să se distreze părinţii dau în primire de-o parte
nici nu se amestecă nici nu-şi aduc aminte întocmai
cum nu mai ştiu ei jocuri de societate jucate de ceilalţi
întreabă cocoanele de tine vii mai târziu şi răspuns
între acestea îmi vine în minte copilul lui Tagore mai
masonic încât îl scrisese în limbă străină a
scenariu propagandistic doctrină contra doctrină
zilele trecute am auzit caseta cu Sisir eliberându-i-se
nu te mai cuprinde un sentiment pe nume starea vânată
nesiguranţa formală ai schimbat-o pe renunţarea în chinuri
curgerea societăţilor abia surâs întârziind sinucideri
sună de pe vremuri şi asta mulţime de ani umflă venele
măcelarii vorbesc latineşte se zgârie femei pe un pumn de păstăi
numai cei cu iluzii n-ar urî de zece ani Bucureştii
anecdotele ce ni se întâmplă suntem noi în permisiune v-a
plăcut frunză verde şi-un dudău cine şade la bulău explicaţii
recursul la călătoria externă la arest la vedere la autocitare
repovestirea momentelor şi curajoase şi paradoxale
băutul ceva pe căldură şi seara ness-ul rece şi ce
Motto: „Suntem o seminție atât de controversată, bântuită de atâtea himere şi erori!” (Vadim Bacinschi)
Recent a trecut pe la baștina mea (și a străbunilor săi familiali) profesorul Vasile Șoimaru de la Chișinău. A câta oară? Foarte probabil, cam a suta oară, timp de aproape douăzeci de ani, de când și-a descoperit „neamurile” în arealul istoric al „Descalecatului” care a dat naștere Moldovei, țara gospodărită cu măreție de Marele Ștefan, „Rege de Dacia” după un document descoperit recent la Milano . De fiecare dată, cu portbagajul automobilelor sale (întâi o Toyota obosită, apoi o Dacia Duster semiautohtonă) doldora de cărți născute la Chișinău, majoritatea apărute sub auspiciile sale de proiectant editorial și autor al iconografiilor conexe respectivelor volume.
Acum, aflat în drum spre Banatul sârbesc, în contextul neastâmpărului său de globe-trotter dedicat edificării asupra stării neamului nostru pulverizat în cele patru părți ale zării, mi-a adus trei cărți noi: „Înstrăinarea Basarabiei” de Eugen Statnic, „Argus și slugile sale” de Vadim Bacinschi și romanul „Cu ochiul celuilalt” de Nicolae Rusu. Tustrei poartă efigia Editurii „Serebia” din Chișinău și păstrează încă în materia alcătuitoare mirosul tușului tipografic. Pe rând, când timpul care subjugă săteanul mă va slăbi din chingi, voi relata (celor interesați din restrânsul meu câmp virtual) câte ceva din conținutul lor, cum am mai făcut-o și cu alte cărți ajunse pe meleagul meu prin același Badea Cârțan de la Chișinău, o sosie (cu doctorat la Sankt Petersburg) a țăranului patriot de la Cârțișoara Sibiului.
Una din cele trei cărți primite îl are autor pe poetul și ziaristul Vadim Bacinschi, unul dintre puținii (unii zic că e chiar singurul) gazetari români din regiunea Odesa (Basarabia istorică), acum unitate administrativ- teritorială din corpul Ucrainei.
Pe numitul gazetar îl știu prin intermediul articolelor sale din mediul virtual, având ca temă soarta vitregă a românilor din Ucraina, cei din Basarabia istorică (Bugeacul) și din Bucovina de Nord. Cartea aceasta are însă o altă temă de bază, una legată de motto-ul în spiritul căruia am încropit acest demers. Se numește „Argus și slugile sale”, cu subtitlul ”Cei care au făcut să moară Eminescu”.
Desigur, generosul cititor al exercițiului meu de aici, ajungând la acest paragraf care dezvăluie titlul cărții aflate în modesta mea atenție, e foarte posibil să întrerupă lectura, șoptindu-și în barbă ceea ce am mai auzit/ citit: „baliverne”, „povești născocite de condeieri aflați în criză de personalitate”, „prostioare”, „căutări de Elodii” ș. a. Ba, mai mult, că „asemenea idei nici n-ar trebui publicate”. În acest dăunător spirit, această carte e respinsă de circa patru ani de la dreptul de tipărire, până ce, iată, dr. Vasile Șoimaru a inclus-o în generosul său proiect cultural „Românii din jurul României”.
N-ar trebui însă să se întâmple cele constatate mai sus, îmi permit eu să cugetez, câtă vreme știm bine că încremenirea în suficiență, legat de cunoaștere, nu e o atitudine sănătoasă. Când „adevărul” apare în mai multe variante, mai e de parcurs drum până la miezul lui (adevărului), până ce vocabula care îl desemnează își va pierde ghilimelele. Și-apoi cum să ignori demersuri care au substanță, care au logică serioasă, susținută de o acribie demnă de știința cercetării. Și mai apoi, autorii acestor analize nu sunt niște terchea-berchea, ci persoane cu pregătire echivalentă celor cu care vin în contradicție. Iată, cartea de 116 pagini a lui V. Bacinschi are girul academicianului Mihai Cimpoi, eminescolog celebru, de vreme ce ilustrul exeget semnează prefața cărții (în formula „În loc de prefață”).
Autorul numitei cărți își construiește demonstrația pe trei piloni demni de luat în seamă: „Aspectul politic” (al contextului morții poetului-publicist), „Aspectul medical” (referitor la Eminescu, desigur) și „Aspectul moral” (aspectul moral îi vizează pe „cei care au făcut să moară Eminescu”, în demonstrația autorului, T. Maiorescu, Al. Chibici-Revneanu, P. P. Carp, Th. Rosetti, Al. Șuțu, C. Popasu, I. Slavici, Gr. Ventura, Emil Max și C. Simțion). Constructul dezvoltat pe cele trei elemente de structură include șapte puncte de rezistență (evidențiate în replica dată, în carte, scriitorului ieșean Nicolae Turtureanu), anume: „despre modul cum s-a făcut internarea poetului laCaritas” (de câte ori s-a făcut); „despre falsificarea (de câte ori) a diagnosticului real (psihoză maniaco-depresivă)”; „despre tratamentul cu mercur ce i-a fost aplicat lui M. Eminescu” ( în 1887 și 1889); „despre modul în care s-au Continue reading „Gheorghe PÂRLEA: Încă un studiu care perpetuează o controversă cronicizată: „Argus și slugile sale – Cei care au făcut să moară Mihai Eminescu”, de Vadim Bacinschi (Note de cititor)”
Sunt tată distanțe ce despart pentru-o clipă
Și clipe destule ce despart, nu unesc…
Te-am avut și te am, dar în jur e risipă
Copilăria nici nu mai știu s-o jelesc
Mai știi când grădina se-asemăna cu Edenul
Când liniște-nflorea între noi ca un crin?
Privesc azi nostalgic și constat că Infernul
Stă în curtea unde mi-este dor să…mă închin.
Sunt tată secvențe ce-mi sfiesc și tăcerea
Cum deunăzi tu urlai la noi și la mama…
Am învățat ce frumos te călește durerea
Dacă hrană ți-e frica și apă ți-e drama…
În ograda ce-a fost aeroport Luminii,
Clișeic în colțuri ne caută-amintirea
Și-n locul nostru tată se-arată ciulinii
De-o seamă cu regretul ce-ți stinge privirea.
Îți aduni ploile albastre-ntr-o năframă
Pe ascuns să nu simt ce te arde încet
Între noi este-un cer ce pământu-l blesteamă
Că în noi nu se-observă pași ce duc la Siret…
Seminții de greșeli ai întins peste veac
Și recolte ce strânse te ucid repetat…
Nu știu dacă pentru întrăinare-i un leac,
Dar te plâng și înseamnă că eu nu te-am uitat.
Sunt tată distanțe ce despart pentru-o clipă
Și sate în care chiar veșnicii-mbătrânesc…
Te-am avut și te am…dar în jur e risipă
Făcă-se-a Rai în noi, nu uita că… te iubesc!
——————————
Ella IAKAB
Iulie 2019
Nu aveam lift de o săptămână… Adică blocul în care locuim era fără ascensor. S-a defectat ceva, tipul de la întreţinere a venit, a verificat şi a stabilit că s-a ars motorul. A luat motorul cu el şi a dispărut. La telefon a declarat că motorul nu e asigurat, chestia asta trebuie să coste câteva mii de dolari, fără de bani să nu-l căutăm, că nu vine… Aşa că deocamdată urcam pe trepte, faceam pauze de respiraţie şi ne mai întâlneam cu vecinii.
– N-ai mai fost de o mie de ani la noi! m-a primt cu entuziasm Haim Nasgâtaşvili.
Eu, de fapt, sunasem ca să-i cer un pahar cu apă, dar dacă a insistat omul, ce era să fac? Am intrat în salon, m-am prăbuşit într-un fotoliu şi am băut o votcă mică. Nu singur… Mai erau trei invitaţi, nişte oameni foarte drăguţi, aşa că am ciocnit de câteva ori şi am dat să plec.
– Mai stai, m-a îndemnat gazda, altfel iar nu te văd decât dacă se strică ascensorul.
– Până una alta, am zâmbit eu trist, nici nu sunt şanse să-l avem prea repede reparat. Am să mai trec…
– O clipă, a intervenit atunci unul dintre oaspeţi, cum adică nu sunt şanse? Unde trăim, în junglă? Ia să-mi daţi numele individului…
Pe scurt, i-am dat ce ne-a cerut şi a doua zi a apărut tipul de la întreţinere în patru labe, puteaţi să-l vedeţi ce cumsecade se făcuse. Până după masă totul funcţiona şnur, iar preţul devenise rezonabil.
Aşa că peste câteva zile am intrat la Haim Nasgâtaşvili cu o sticlă de coniac franţuzesc şi l-am rugat s-o dea prietenului nostru comun. Nu m-am putut abţine şi am cerut câteva date despre persoană. Cine e, am insistat. Are o funcţie mare? e deputat? e de la poliţie?cine e persoana?
– Face parte din filiera secretă, m-a lămurit şoptit Haim.
– Cum adică? n-am înţeles eu. Cu ce se ocupă?
– Păi n-ai văzut? Face dreptate. Nivelează disproporţii.