Dorel SCHOR: Zodiac

Sunt unii care cred în horoscop şi În toate prostiile astea… Eu nu dau un ban pe previziuni, dar de citit le citesc, mai ales în autobuz, in drum spre casă, că doar nu am ce face altceva. Aşa că mă uit, ia să vedem ce scrie la zodia leului. Profesional – o săptămână de succes, şefii vă apreciază. Nu vă lansaţi în cheltuieli inutile. Sentimental-romantic – un telefon şi o vizită din străinătate vă vor face fericitul beneficiar al unui influx planetar excepţional. Asta chiar e o tâmpenie…

Ajung acasă, pun sacoşele cu legume şi fructe în terasă, abia apuc să-mi spăl mâinile şi nevasta imi spune:

– Ai avut un telefon… Te-a căutat unul Prisăcaru, de la aeroport.

– Prisăcaru..?! fac eu. Nici nu am auzit de unul Prisăcaru…

– Omul spunea că aţi fost colegi, cei mai buni prieteni… Lasă că ai să-l recunoşti când o să-l vezi.

Aici este cazul să mă mir:

– Cum adică o să-l văd? Cu ce ocazie?

– Cu ocazia că peste circa o oră i-am invitat la masă, pe el şi pe soţia lui. Oamenii au venit din străinătate, special ca să te vadă pe tine…

Aici este cazul să mă mir încă o dată. Ce o fi cu soţia mea că învită la masă nişte necunoscuţi pe bază de telefon, fără să fi auzit de ei? O fi înfluenţa astrelor? Jupiter o face credulă şi naivă? Dar nu vreau să mă enervez, la urma urmei sunt şi eu curios, cine o fi individul?

După circa o oră fix, se sună la uşă. Deschid. Pe culoar, fericiţi, îmi zâmbesc un el şi o ea, cu mâinile ocupate de valize. Poftiţi, poftiţi, intraţi în casă, luaţi loc, bine aţi venit în ţara noastră.

Prisăcaru e un domn înalt, solid, cu părul tuns scurt. Româneasca lui e de moldovean, ar putea să fie botoşănean, ca mine…

– Am fost colegi de liceu, mă îmbrăţişează el generos. În clase paralele. O dată am jucat şi fotbal în echipa şcolii. Îţi aminteşti?

– Eu n-am jucat, spun timid.

– Nu tu, râde el, eu am jucat.

Adevărul e că nu ştiu de unde să-l iau. Încerc să schimb o vorbă, două, de politeţe şi cu doamna lui, în timp ce doamna mea se agită prin bucătărie.

– Ah, precizează Prisăcaru, soţia mea nu ştie deloc româneşte. E finlandeză. Noi locuim acum in Finlanda, de fapt eu am ajuns acolo, m-am refugiat la ea. O cheamă Astrid.

Continue reading „Dorel SCHOR: Zodiac”

Vasile LUNGEANU: Fior de mamă

Fior de mamă

 

Liane dacă ți-ar crește
în loc de mâini
tot nu ai putea mângâia
obsesia gândurilor tale.
Imagini mintale, dureri în spitale,
nevralgii frontale,
răspunsuri vitale.

Te frângi suspinului,
îți plesnește țeasta
și gemi în vis.
Binele-rău, flămândul abis.

Depărtării ești slugă
pentru un pumn de sare,
dar ți-e verdele
pirogravat
cu fețișoara tristă
în casa bunicii lăsată.

Într-un cub de carton,
zidești alinturi și doruri
și speri că ceva-ul la modă
să cumpere
și să faciliteze favoruri.

Dar tu știi,
tu știi și presimți
în oase și zimți
că odată plecată,
în urma ta
este rămasă săgeată,
umbră nevindecată
doar de lacrimi
și scâncet
călcată.

—————————-

Vasile LUNGEANU

7 iunie 2019

Elena NEAGU: Eu

EU

Când mă tem că între noi,
cuiburi de tăceri vor plânge

 

Ia-mă în brațe când mă tem
de tăceri și ploi ursuze ,
ca de mucegaiul verde
înflorind moartea pe frunze ,
ca de frigul din Alaska
așternând omăt pe buze !
Ia-mă-n brațe
când mi-e teamă că-ntre noi
cuiburi de tăceri or plânge
ca o ploaie mocănească ,
semănând toamna prin sânge ;
ia-mă-n brațe ,
viața ta să mă iubească
cu o vară cu toți macii ,
cu cascadă de cicori ;
ia-mă-n brațe ,
când nu știi ,dar mă mai dori
și mă îmbrățișează cald,
ca icoana pe o pânză ,
și ne-or crește veri pe buză !

——————————–

Elena NEAGU

Nela TALABĂ: Sintaxa vieții

SINTAXA VIEȚII

 

Între de ce şi pentru ce
îşi desfãşoarã viaţa,
direct sau indirect,
nenumãrate drumuri,
moduri,
perspective,
condiţionate sau necondiţionate,
cu sau fãrã de concesii.

 

Circumstanţele
pecetluiesc existenţe,
cresc sau reteazã aripi.
Şi, peste toate,
suveran e Timpul.

 

Dar care-i întrebarea
cea mai pertinentã
în analiza corectã
a vieţii:
de ce
sau
pentru ce?

 

Sunt întrebãri
între a fi şi a nu fi,
la care-aflãm rãspunsuri,
poate,
atunci când, dincolo de Timp,
doar consecinţele ne-aratã
tot drumul care leagã
cauza de scop.

—————————––

Nela TALABĂ

Galați

5 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Carmen STUS: Ultimul gând

Ultimul gând

Un gând străfulgeră-o secundă
O prinde-n chingi, o țintuiește
Iar lumea lui, azi muribundă,
În univers se prăbușește.

O simte bâjbâind prin noaptea
Vâscoasă, rece ca zăpada,
O simte însoțindu-i moartea
Ce-și ține la vedere spada.

El, care-a-nveșmântat cuvântul
Făcându-și-l în versuri rege,
El, care-a colindat pământul
Taina iubirii s-o dezlege,

Acum, prin fibre nevăzute
Drumul final și-l rostuiește,
Pulsând tăcerile știute
Doară de cel ce-l găzduiește.

————————-

Carmen STUS

5 iunie 2019

George POTIRNICHE: Amnezia alte-i veri…

Amnezia alte-i veri…

 

Mă dezbrac de primăvară și de iernile cu ger
simt privirea cum se frânge… metastaze de tăceri,
Adormită, neputința ca icoana într-un ungher
tihna încă-i consecvenţa, amnezia alte-i veri.

 

Dezolant prezentul cere un acord de evadare
însă ploile sunt aspre și mă arde -n piept otrava,
Curațându-mă de vină, orice zi e o- ncercare
și mă bântuie regretul viselor de mucava.

 

Tropote de herghelii, îmi dezlănțuie tot pulsul
paradoxul neputinței răstignește conștiința,
Demnitatea încă-i trează și exorcizează ceasul
o confuzie de gânduri, mi-a înfipt în piept …credința!

——————————-

George POTIRNICHE (Budescu)

5 iunie 2019

Laura OPARIUC: Tu ești?

Prin ceața plânsului târziu
pășesc prin ce-a fost ieri,
iar azi e praful din pustiu
căzut prin pânza multor veri…
Te văd în fiece copac din cale,
în raze lungi de soare prăbușit,
când amintirile o iau la vale
și-n ele nu ești de găsit…
E proba anilor cei lungi și orbi,
ce te-au furat bucată cu bucată,
din care nu ai mai putut să sorbi
când cordul tău s-a frânt deodată…
E plaja goală prin lăsatul serii
și azi mi-e dor, cum nu mi-a fost de mult,
să râdem plin, gălăgios, la malul verii
și-apoi, până în zori, să te ascult…
Te clatini printre umbrele luminii,
un semn îmi dai să știu că ești,
să scap de piatra mare-a vinii
și-apoi, pe malul alb, îmi spui povești…
Tresare ceața prăfuită când și când
prin valul cenușiu de la ferești,
aud bătaia calmă-a ultimului gând
în sticla timpului pierdut…Tu ești?…

—————————-

Laura OPARIUC

4 iunie 2019

Nicoleta GORDON: Nu ne mai…

NU NE MAI…

 

Nu ne mai sunt măiastrele aptere ce ne erau odată…sfânt totem, căci ciugulesc semințe de durere, și scuipă peste toate a blestem. Cum de-au uitat că zborul se învață, și rostul aripii l-au stins în călimări? Din cuibul lor nu se mai naște viață, și nici nu poartă-n pliscul lor iertări…

Nu ne mai sunt pădurile cărare, le smulg din rădăcină „mucegaiuri”, nici ancore nu mai avem în mare, tot tragem cerul, l-aruncăm în valuri…Ne facem ceaiuri reci, din coji de nucă, și bem din căni rugina-atâtor frunze…
Lăsându-ne toți pruncii să se ducă…ne pier loialități pe-amar de buze.

Nu ne mai scriem azi identitatea cu pana înmuiată în cerneală, ne aruncăm în ghene libertatea, și-apoi tot noi ne plângem că e boală. Încarcerați în zalele minciunii ne vindem adevărul pe tarabă…ambițiile cresc precum gorunii, cuvintele se pierd într-o silabă.

Plâng crucile de lemn în cimitire cu lacrimi de eroi necunoscuți, zăpada cenușește de uimire privind la rănile ce adâncesc în mulți. Când sunt atâtea corduri schilodite ce bat cadențele în aritmii, sunt ale tale rosturi risipite în gravul unei alte endemii.

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

Anatol COVALI: Bucurie

Bucurie

 

Tristeţa mea surâde şi o simt

cum vrea în lacrimi zâmbetul să-şi pună,

dar eu mă-mpotrivesc fiindcă presimt

că vremea ce-o să vină va fi bună.

Nu mai vreau gânduri negre care dor

şi inima mi-o strâng ca într-un cleşte,

când încă de speranţe mă-nfior

şi-a sufletului pajişte-nfloreşte.

E-aşa uşor să nu mai vrei să plângi,

să-nmugureşti visând c-o tinereţe

venită din senin te-a pus să strângi

buchete mari de tandră frumuseţe.

Nu-mi pasă că afară ninge des

şi-n mine cresc încet-încet nămeţii,

când pot să-i dau un altfel de-nţeles,

plin de candoare şi iubire, vieţii !

————————————–

Anatol COVALI

București

6 iunie 2019

Dumitru ICHIM: Binecuvântări (Psalmi)

PSALMUL MIGDALULUI

 

Amarul e-o culoare, ne spun toți spaniolii,

Ce-i poți gusta tipicul chiar și-n otrava-a noua.

Cred că iubesc, că fagii-și fur straiul din magnolii;

Pe-un colț de pat stă noaptea, să nu-și trezească roua!

 

S-a-nnărăvit chitara de plajă andaluză,

Prin somn adelirându-și cer și delir: te amo,

Din țara unde jarul e cântec pân’ la spuză,

Iar de-o întreb de tine, hoțește-mi zice: Cheam-o!

 

Departe-n fundul luncii – tristețea unui graur!

Ca florile de smirnă va mirosi pelinul.

De unde ia apusul tighel mărunt de aur,

Și-al cărui sânge urlă-n lumina lui rubinul?

 

De-a fost cândva o mie, va fi și-a doua noapte,

Că nins va fi migdalul cu ne-ndrăznite șoapte.

 

 

PSALM DE-NTOARCERE-N SONET

 

Am să-ndrăznesc povață să dau ierbii,

Ușor obrazul peste mine pună,

Ca pe-o vioară adăpându-și  cerbii

Cu limpezirea nopților din strună.

 

A carillon chema-va carioca,

Nestins de zări e-n cântec, deci întornu-l;

Din Algonquin și până la Muskoka,

Rar, albi mesteceni, o s-adie cornul.

 

Mi-e cerul mării-n roșu, ce însamnă?

Urechea pun s-ascult ce-ndrumă drumul,

Cum celălalt meridian condamnă,

Cu fratele arțar pierzând ghiordumul.

 

Ca melc mă voi retrage, plin de seară,

Sonetului cu viță ca la țară.

 

 

PSALMUL CE-A NĂSCUT LUMINA

 

Cum poate fi iubire de n-o urzică frica,

Și nezdrobit de valuri mărgeanul de ostrov?

Taborului colibă-Ți făcui ca rândunica,

Măsuță-n trei vocale precum a lui Rubliov.

 

Departe-i Galileea… Dau râpilor zănoagă!

O boare spre părelnic ecouă-n crepe-de-Chine;

Hulubul sfânt e condor, sigiliul ce se roagă,

Au dragostea nu-i zborul heraldic, victorin?

 

La ce-mi ajută voia, când ciuruit mi-e scutul?

Chiar pân’ și buruienii nu-I scapi de înflorit!

Din pielea bietei capre, drăcesc făcură cnutul!

Cum primul rod al gurii – Cuvântul, răstignit?!

 

Că buzele, nu vântul, în lume-au iscat vina,

Și totuși, nu-i sărutul  ce ne-a născut lumina?

 

 

PSALMUL CULES DIN CUMPĂNIRE

 

Gând ros, mâncat de mană… Îi stă s-adoarmă seara!

Hambar de-ai fost, din treier, comorile-ți sunt pleava.

N-a fost pe-aici o școală? Cum de stăpână-i moara,

Nălucă înspre verde, subțire ca otrava?

 

Continue reading „Dumitru ICHIM: Binecuvântări (Psalmi)”