Războiul de întregirea neamului (1916-1919)
La 24 iulie/6 august 1917, ora 7, 30, după un violent bombardament de artilerie de opt ore, în care s-au folosit şi proiectile cu gaze toxice, armata germană (Corpul 1 armată) a atacat trupele ruse aparţinând Diviziei 34. Aşa a început bătălia de la Mărăşeşti, cea mai însemnată luptă românească din timpul războiului, una din cele mai dramatice din istoria neamului nostru. În desfăşurarea bătăliei distingem mai multe faze.
În prima fază, în luptele din 24 iulie/6 august şi 25 iulie/7 august, germanii au reuşit să străpungă apărarea Corpului 7 armată rus, pe o adâncime de 3-10 km, şi să ajungă în valea Şuşiţei. Se crease o situaţie gravă, trupele ruse ale Diviziei 34 se retrăgeau în dezordine, ca urmare Corpul 6 armată român (Divizia 9 şi Divizia 5) a blocat posibilităţile de pătrundere ale germanilor şi a reuşit să oprească (prin contraatacul Diviziei 5) înaintarea inamicului. Pentru a stăvili un nou atac german, la 25 iulie/7 august, a intrat în acţiune şi Divizia 13 română, iar în noaptea următoare, Divizia 71 rusă a fost introdusă în front, în locul celei înfrânte. Pierderile Armatei I române, în această primă fază (24 şi 25 iulie, st.v.) au fost 172 morţi, 491 răniţi şi 1528 dispăruţi.
În faza a doua a bătăliei, 26 iulie/8 august – 31 iulie/13 august, atacul german a fost orientat pe direcţia Clipiceşti-Panciu, unde au fost dirijate forţe din rezerva Armatei IX. Inamicul a folosit din plin artileria grea şi proiectile cu substanţe toxice, dar artileria română a fost fa fel activă, a folosit obuze chimice şi a reuşit să doboare două avioane, la Făurei şi Mărăşeşti. La 26 iulie, germanii au atacat trupele ruse (diviziile 71 şi 13), cărora le-au provocat mari pierderi şi le-a obligat să se retragă dincolo de Şuşiţa, o divizie rusă fiind înlocuită cu una română (Divizia 9 română). La 27 iulie/9 august, Corpul 1 armată german (3 divizii), după un bombardament de artilerie, inclusiv proiectile cu gaze asfixiante, atacat din nou poziţiile româneşti, dar, spre surprinderea lor, trupele române au trecut la contraatac! Divizia 9 a acţionat cu mult eroism, ofiţeri, comandanţi de regiment, batalion şi companie, au căzut alături de soldaţii lor, din Regimentul 36 infanterie au supravieţuit doar 200 de oameni. La 28 iulie/10 august, pentru a lichida o pătrundere germană de câţiva kilometri, o grupare, alcătuită din două divizii române şi două ruse, a executat o contra-lovitură, acţiunea a continuat şi în 29 iulie, dar cu pierderi mari şi rezultate nesemnificative.
Alături, situaţia trupelor ruse era gravă, două divizii ruseşti (34 şi 71) se retrăgeau în dezordine, soldaţii, otrăviţi de propaganda bolşevică, nu voiau să mai asculte de nimeni, expunând trupele române care rămâneau astfel descoperite.
Alături, situaţia trupelor ruse era gravă, două divizii ruseşti (34 şi 71) se retrăgeau în dezordine, soldaţii, otrăviţi de propaganda bolşevică, nu voiau să mai asculte de nimeni, expunând trupele române care rămâneau astfel descoperite. Exploatând această situaţie, germanii au continuat atacurile în direcţia Panciu, pe care l-au cucerit la 30 iulie/12 august, prin acţiunea Corpului alpin. Dar presiunea inamică se exercita şi în direcţia Mărăşeşti şi, în aceste împrejurări, generalul Eremia Grigorescu (noul comd. al Armatei I), cu acordul Marelui cartier general, prin Ordinul din 31 iulie/13 august, a decis ,,menţinerea cu orice preţ a frontului actual ocupat de Armata I română şi Armata IV rusă” şi înlocuirea diviziilor ruseşti (nesigure) cu divizii române (13 şi 10), chiar în noaptea de 31 iulie/1 august.
Faza a treia a bătăliei de la Mărăşeşti, între 1/14-6/19 august, constituie partea decisivă a acesteia, comandamentul german a încercat să mute succesiv efortul spre nord-vest, în timp ce atacul principal se executa pe la vest de Panciu. Lupte deosebit de grele au fost angajate pe platoul Muncelului, între 2/15-5/18 august, între Corpul alpin german şi trupele Armatei II (detaşament col. Alexiu). Un alt atac puternic a fost executat de Corpul 1 armată român şi în sectorul Mărăşeşti-Pădurea Prisaca, pentru ocuparea aliniamentului Mărăşeşti-Diocheţi. Printr-o rezistenţă tenace şi contraatacuri energice, trupele româno-ruse au oprit înaintarea germanilor în sectorul Panciu. La 1/14 august, Corpul 1 armată german a efectuat un puternic atac pentru cucerirea capului de pod Băltăreţu (la nord de Furceni), folosind şi aici artileria de toate calibrele şi proiectile cu gaze asfixiante. Pădurea Prisaca era de nerecunoscut: ,,E un infern…Soldaţii din tranşee sunt ucişi de bombardament ori asfixiaţi de gaze şi acoperiţi de năruiturile pământului”. Divizia 5 a avut pierderi foarte mari, 114 ofiţeri şi 5904 soldaţi, morţi, răniţi şi dispăruţi, unele subunităţi au fost încercuite şi capturate, dar germanii nu au putut ajunge la pod.
Ziua de apogeu a bătăliei de la Mărăşeşti a fost 6/19 august, când a avut loc ultimul atac puternic al trupelor germane. După o pregătire de artilerie de două ore şi jumătate, germanii au declanşat atacul la ora 9, reuşind să avanseze şi să atingă marginea sudică a Mărăşeştiului, iar la apus au înaintat până în apropiere de Pădurea Răzoare. Situaţia era gravă, după un nou salt, germanii at fi ajuns la înălţimea cota 100 şi apoi drumul din lunca Siretului le era deschis. Dar în această poziţie cheie era instalată în apărare compania de mitraliere din Reg. 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat. Contraatacurile rezervelor, începute la 11,30, erau pe cale de a se epuiza şi rolul companiei de mitraliere era să asigure timpul necesar până la intervenţia unor noi rezerve. Soldaţii, în frunte cu căpitanul lor, au luptat până la capăt, adică până la moarte: ,,Căpitanul Ignat …a fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, străpuns de baionete, înconjurat de camarazii săi morţi şi de mormane de cadavre inamice”.
Germanii şi-au reluat înaintarea, dar au fost înfruntaţi de alte trupe române, în acest context, s-a remarcat serg. Ignat Iliescu, ultimele rezerve ale Diviziei 13 şi Diviziei 10 au trecut la contraatac, fiind puternic sprijiniţi de artilerie. Germanii, surprinşi de contraatac, s-au retras în dezordine spre sud, sub ameninţarea baionetelor, iar în după amiaza acestei zile memorabile, spre orele 17, trupele Diviziei 13 au ajuns la calea ferată Mărăşeşti-Panciu, reocupând vechile tranşee .
La 8/21 august, în Ordinul de zi 90, generalul Eremia Grigorescu scria: ,,Ostaşi, de la 24 iulie până la 7 august, aţi dat cele mai grele şi mai mari lupte…, la Şuşiţa şi Siret, aţi năruit sforţările groaznice ale duşmanului, dovedind lumii odată mai mult că ,,nici pe aici nu se trece”. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane… Ziua de 6 august a fost scrisă de voi cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru…”. În noaptea de 6/19 august, generalul Eben a dat ordinul de operaţii 4326 în care se preciza că ,,atacul dintre Siret şi munţi va înceta imediat..”, iar după trei zile, la 9/22 august, el sublinia ,,…să nu mai îmcercaţi să luaţi Mărăşeştii…”, de fapt, era consemnarea unui eşec.
În această situaţie, faza a patra, ultima, a bătăliei de la Mărăşeşti, 7/20 august-21 august/3 septembrie, marchează o renunţare definitivă a comandamentului german la orice veleităţi ofensive în zona Mărăşeşti, limitându-se la acţiuni locale, nesemnificative. Sunt de menţionat acţiunile Corpului 18 armată german în zona Muncelul, între 15/28 august şi 20 august/2 septembrie, o acţiune de uzură, în care porţiunea restrânsă de teren, obţinută cu mari sacrificii, a fost repede pierdută în urma contraloviturilor aplicate de trupele româno-ruse. În ultima zi a luptelor de la Muncelul a căzut eroic la datorie sublocotenentul Ecat. Teodoroiu. Urmarea acestor insuccese evidente a fost ordinul conducerii Armatei IX germane, din 21 august/3 septembrie, de încetare definitivă a ofensivei şi trecerea în apărare. În acest fel, bătălia de la Mărăşeşti luase sfârşit. Germanii au fost înfrânţi, nereuşind să-şi atingă ţelul operativ şi strategic propus, cu preţul unor mari pierderi, ei au realizat numai o pătrundere în adâncime de 6-7 km, pe o lărgime de 30 km, frontul fiind stabilizat pe înălţimile dintre văile Şuşiţei şi Zăbrăuţului. A fost cea mai mare bătălie românească din timpul războiuului de întregire (1916-1919), soldată cu mari jertfe umane, armata română a pierdut (morţi, răniţi şi dispăruţi) 610 ofiţeri şi 26 800 soldaţi, iar cea germană între 60-65 000 oameni. După războiul de întregire, pe câmpul de luptă Mărăşeşti a fost ridicat un impunător monument.
Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (50)” →
Pe Boris Israelovici îl cunoaşte toată lumea… Evident, mă refer la oamenii din blocul nostru, unde este preşedintele comitetului de administraţie, de vecinii din blocurile vecine, ba chiar şi de cei din cartier. E cunoscut la banca din colţul străzii, la tutungerie, la băcănie ca şi la chioşcul unde se vând ziare. De acea, în urmă cu câteva luni, când a căzut în bucătărie împiedicându-se de un taburet şi a reuşit să-şi luxeze glezna, toţi au ştiut, mai ales că el venea la vecini să încaseze taxa de întreţinere, sprijinindu-se mândru în cârje.
Se-adună iar poeții
George ROCA: Mă bucur mult că aţi acceptat acest interviu. Sunt convins că veţi avea multe de spus. Sunteţi un excelent artist plastic dar şi mama minunatei Teona Răcheriu, o foarte talentată tânăra în domeniul showbizului. Ne-am cunoscut în urmă cu un an la un eveniment artistic care a avut loc la Petroşani şi mi-am dat seama de eforturile deosebite pe care le faceţi pentru instruirea fiicei dumneavoastră pentru a deveni o adevărată vedetă. De unde aţi moştenit acest talent? Cum v-aţi dezvoltat simţul artistic? Ştiu că v-aţi petrecut copilăria în culisele unui teatru. Amănunte vă rog!
Popularitatea crescândă a studiilor despre EMIL CIORAN în mediile academice din lumea vestică (Daniel Ioniță. Rășinari – Sibiu – 11 mai 2019)