Dorel SCHOR: Ora exactă (schiță)

– E extraordinar, spune domnul Brodiciche, cât de mult a avansat nivelul de trai în ultimele două decenii. Eu îmi amintesc că la Odesa, acum vreo treizeci şi ceva de ani, dacă aveai un ceas pobeda era normal, dar să ai două ceasuri pobeda deja era exagerat… Si acum, aşa pe nesimţite, avem ceasuri căcălău, pardon de expresie. Şi, între noi fie vorba, nici nu ai nevoie de ele. Stai în salon, te uiti la televizor, şi dacă vrei să ştii cât e ora, apeşi un buton de pe telecomandă şi-ţi apare la fix. Asta n-ar fi nimic, dar ai ceas şi la computer, în dreapta jos, acolo îti spune şi dacă eşti AM sau PM, adica antemeridian sau postmeridian, nu vă gândiţi la alte prostii…

– Dar la bucătărie…

– La bucătărie, dragă domnule, ai ceas la maşina de gătit. E pus acolo pentru ca să ştie cucoana când se termină programul la cuptor. Dar dacă nu ai nimic la cuptor, digitalul ăla te informează, vrei nu vrei, cât timp ai stat în bucătărie, in câte minute ai mâncat salata şi în câte ai dat gata supa cu tăiţei…

– Măcar în dormitor…

– In dormitor am două. Un ceas deşteptător cu sonerie şi telefonul ăla portabil pe care trebuie numai să-l aranjezi decuseară la cât vrei să te scoale, numai că la el nu merge cu şapte fără un sfert, trebuie să-l pui la şase patruzecisi cinci…

– Atunci la closet… Acolo ai linişte.

– Fii, domnule, serios. Am primit cadou nu ştiu câte ceasuri de perete. Dacă cumperi un frigider, primesti un ceas patrat. Cumperi un covor de doi metri, vine la pachet cu un ceas rotund. Unde să le agăţi, spune şi matale? Pui unul în veceu şi atunci ştii cât şi cum. Si mai plasezi unul în baie, pentru cazul că te bărbiereşti sau ca soţia să nu întârzie la cercul de ceramică… Nu mai spun că la radio îţi comunică la fix şi la jumătate cât e ora exactă. Si acuma, că am ieşit la pensie, ce crezi dumneata că am primit din partea conducerii, a sindicatului şi a colegilor de lucru? Poţi să ghiceşti?

– Ştiu şi eu… O săptămână cu doamna la o staţiune balneară…!?

– Ttţ.

– Un abonament dublu la Teatrul Naţional…

– Nici.

– Un tablou expresionist sau impresionist…

– Nu, prietene. Am primit un ceas de mâna, cronometru, în care nu intră apa până la şaptezeci de metri adâncime, care îţi spune ziua şi luna, poziţia planetelor şi mai are nu ştiu câte alte funcţii importante şi indispensabile. Un ceas! Încă un ceas!

– Adevărat? N-aş fi ghicit niciodată…

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

4 aprilie 2019

Constanța Doina SPILCA: Lacrimi de stele în prag aniversar…

Doina de dor de dragul ce-i stea

 

Sunt lacrimă de stea,

sunt lacrimă de vise triste și clinchete de dor de bucurii,

sunt lacrimă de soare și negură ghiulea,

sunt lacrimă de viață și adio-mbrățișare,

sunt lacrimă de-apus și dragă înviere,

sunt lacrimă ce picură în metronom de veșnică iubire!

 

Îmi apăr visul – speranță

 

Binețe arămie

de toamnă văratică

în nuanțe de inimi ruginii

cu lacrimi de puf de păpădie!

Mă-nfioară

picurii de frunze căzătoare

în nostalgia petrecerii spre amurguri

de adio.

Nu tulbur taina,

las misterul atârnat în ramuri

ce vor prinde flori și foșnet

de frunze-n primăvară…

… timid,

îmi apăr visul – speranță

ce va să-nmugurească!

 

Cine sunt?

 

Sunt un pământean efemer

în echilibru

între adolescență și matusalemic,

între fata verde cu părul pădure

și muma pădurii,

între Bach și Rammstein,

între senin și negură.

De regulă,

sunt un echilibru de antonime.

Urăsc doar Patul lui Procust.

 

Martie de toamnă

 

E martie
de toamnă,
seninul se zgribulește
înnegurând o rază,
încremenind un zâmbet,
cernind tot orizontul.

Iartă-mi amintirea
ce nu poate uita,
iartă-mi iubirea
de dincolo
de lacrimă,
iartă-mi șoapta
stinsă în suspin,
iartă-mi toamna
din șnur
de mărțișor.

 

E iarnă-n april

 

Se-nfrigurează nădejdea

primăvăratic tremurândă

în cocon mașter

de alb glacial.

——————————-

Constanța Doina SPILCA

Timișoara

6 aprilie 2019

La mulți ani, Doina Constanța SPILCA!

Redacția Logos&Agape

6 aprilie 2019

Simon JACK: Reflux alb

Reflux alb

 

Nu mi s-aștern cuvinte în ierni
neîntâmplate pe gura aceea a mâinii
ce-i forfotă luxată pe glezna
unui picior de vânt,

buze primăvăratice,
conspirații tăcute printre stâlpi orfani
de umbră,
pe greabănul luminii, împovărate
alizee schinjuiesc condamnați
la armura sufixului floral,
orhideea silabei sufocate sub aripi
de rotund,
botează
armaghedonul parfumului înnobilat
sub gând,

reflux alb,
tot ce pleacă coral
de pe fundul unui ocean ce-a respirat
in mine,
tălăzuind țărmuri frigide! …

————————–

Simon JACK

5 aprilie 2019

Dorel SCHOR: Erica Weisz – Fibrele Vieții

Titlul articolului, împrumutat de la una din expozițiile numite astfel ale artistei plastice Erica Weisz, intenționează să sugereze cititorului specialitatea de baza a creatoarei, tapiseria. Numai că în peste patruzeci de ani de activitate în domeniul artelor vizuale, ea ne-a oferit și alte lucrări, ca de exemplu, pictură clasică de șevalet.

   Erica Weisz Schweiger s-a născut la Cluj-Napoca și a absolvit Institutul de arte frumoase “Ion Andreiescu” din orașul transilvan,  secția de Arte textile. Dintre acestea, fără îndoială, tapiseria este cea mai dificilă, dar și cea mai vestită. Tapiseria se distinge prin  opere unicat cu subiecte istorice, teme alegorice sau moderne, destinate să înfrumusețeze spații mari, săli publice, instituții sau locuințe.

 

 

Ea oferă o dimensiune estetica unui obiect utilitar. Este una din cele mai rafinate arte pe care artista a promovat-o atât în Israel cât și în numeroasele locuri din lume unde a expus.

 

 

   Poate că tocmai de acea, tapiseria fiind destinata interioarelor, artistul simte nevoia oglindirii exterioarelor. Erica Weisz a preferat, ca subiect, peisajul urban, clădirile monumentale sau amănuntele arhitectonice. De subliniat că ambele teme se armonizează, ca un arhetip al unei realități care ne înconjoară. În plus, e o dovadă a îmbinării pragmatismului cu fantezia, a societății moderne în interacțiune cu natura.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

4 aprilie 2019

Mariana GRIGORE: Poeme

Bat clopotele!

 

Bat clopotele mireselor în turla cu prea multe nunți
astăzi nu are rost să le mai recunosc biserica în care au zidit ultima Ană
fără să întrebe dacă sacrificiul
e mit sau un cutremur în ruine

Trâmbițele le vestesc plecarea din vara care nu rostește cuvinte
se aud doar pașii fluturilor care și-au strâns deja recuzita aripilor

Intră pe ușa din spatele destinului
pășind hotărât pe covorul roșu pătat cu prea multă uzură
(ce frumoase sunt clipele ce-și așteaptă fără să stie,
rândul la deșertăciune)

Peretele cu zâmbete afișate pe umbrele ferestrelor
dansează înmărmurit în palma ce atinge varul crăpat de frig
se spune că nu cred în iarnă
când florile de mucava le strâng degetele în iluzia unei primăveri

,,Isaie, dănțuiește!”
Bat din nou clopotele…
O altă nuntă își așteaptă mireasa de toamnă…

 

 

Labirint

 

Mi-am prins între amurgiri
înserarea zorilor care bat la ușa unor culori cu tușă de zori
sunt o nedefinită adiere de vânt
tematoare între nord și sud
fiorul primăverii tresare în indecizia
înfloririi în mugurii sau
adormire în reveria palmei tale

Zăresc poteca pe care pășești în insomnii de iarnă precară
te privesc lung și încerc să descopăr sensul verii care a încetat să trăiască

Mă redescopăr pe mine în reconstituiri de toamnă
sunt ploaie printre ramuri de copaci cu frunze ce adie din nou…

sunt tot eu

Am vrut să cunosc umbra care apare fără mine
în irișii ce-mi uită forma în conturul nopților albe
Dar,
m-am trezit cu același eu frământat
în trecere prin furcile caudine
care stăruie să îmi înțepe lumina
și slefuiesc timpul cu dalta acceptarii că sunt
fără să știu ceva despre mine

Continue reading „Mariana GRIGORE: Poeme”

Cristian Gabriel VULPOIU: Privesc lumina

PRIVESC LUMINA

Privesc lumina,
spălat de valuri diafane
văd lumina
apropiindu-se pe ai vântului pilaștrii
ating un pescăruș al cărui țipăt
a moarte
ajunge până la aștrii
tălpile mele nu au curajul
să îngâne lumina
care sărută nisipul ce mă arde
și marea ce mă cheamă
până la marele abis
i-am spus că voi veni
când mă voi trezi din etericul vis
între pereții luminii …
mai am o pergolă de atins
a zborului spre marginile clipei
unui infinit pretins
de un strop de soare dinadins
ce dispare când pleoapa mi-am închis
penelul plânge-n chihlimbare
departe de filele străvechiului zapis
nici un crâmpei din moarte nu mi-a fost promis
caut deșertul unde cândva a nins
și nu pot să nu mă întreb …
oare de ce drumul meu spre iad este din nou închis ?

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

4 aprilie 2019

 

 

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: ,,Drumul spre film trece prin teatru!”

În data de 27.03.2019, ora 16:00 la teatrul  municipal Gh. Maior Pastie din Focșani, s-a desfășurat dubla lansare de carte universală ,,Privind lumea prin cuvinte „, Sergiu Huzum și Constantin Balaci -,,Ultimul tur de manivelă „, semnată de Florin Gabriel Balaci.

Cartea conține monografia plaiurilor mioritice vrâncene, fiind reprezentate de marii persoane ale cinecluburilor vrâncene.

Prezentarea evenimentului a fost făcută de Sorin Francu. Invitații prezenți au fost: Victor Antonescu, Manuela Cernat, Lucrețiu Damian, Corneliu Medvedov, Florin Toader, Catalin Saizescu, Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Nicolaie Cabel și Rodica Lăzărescu.

În jurul orei 18 domnul Florin Balaci împreună cu tatăl dumnealui au adus mulțumirii organizatorilor și invitaților la sfârșit Consiliu Național al Audiovizualului îi acordă domnului Constantin Balaci diploma de excelentă pentru promovarea mișcării cineamatorilor.

La ora 19 la Sala Balada s-a desfășurat proiecția filmului ,,Camera obscură” un documentar de lung metraj care dezgroapă filmele cineclubiştilor de altădată.

Invitați Gheorghe Preda și Liviu Marghidan. O seară magică cu oameni frumoși.

––––––––––-

A consemnat,

Alexandru-Eusebiu CIOBANU

 

Ana PLEȘA: Amalgam

Amalgam

 

E mintea toată amalgam

De fandosite

Ciufulite

 

Cuvinte dragi ce sunt gândite

Şi niciodată nerostite.

E mintea mea un amalgam,

Dar eu pe tine doar te am

Din dorul meu.

Din mintea mea,

Bărbatul meu n-am să te scot…

Ciudate gânduri adunate

Sunt strânse-n cap

E-a minţii artă, însă eu pot să reunesc

Cuvinte-n dor și să pornesc.

E amalgan

De zeci şi sute

De gânduri mii nerostuite.

–––––––––

Ana PLEȘA

5 APRILIE 2019

 

Dorel SCHOR: Pendula (schiță)

– Am o mare problemă, îmi spune Menaşe.

Într-adevăr, pare oarecum îngrijorat, mai mult nehotărât, am impresia că vrea să îmi ceară un sfat prietenesc. Iar eu, în astfel de cazuri, sunt trup şi suflet, gata să-mi ajut amicul.

– Îl ştii pe domnul Oiţerman, fabricantul. Călătoreşte mult, pleacă unde îl cheamă interesele întreprinderii, e un bun om de afaceri, interprinzător şi subtil. Şi uneori, cînd îl însoţeşte şi nevastă-sa, îmi încredinţează mie cheile vilei, cu rugămintea să stropesc florile o dată la trei, patru zile. Pentru mine nu e o problemă, mai ales că Rozica e liberă, o facem cu plăcere…

– Şi?

– Şi anul trecut, când a fost în Africa neagră, la întoarcere ne-a făcut un cadou special: o lingură din lemn sculptat, lucrătură de mână, originală, specifică triburilor din Bango Bango. Chestia asta m-a încurcat grozav.

– Cu ce te-a încurat? Doar nu eşt obligat s-o foloseşti la ciorbă…

– Coada lingurii are vreo doi metri lungime şi căuşul vreo patruzeci de centimetri. O lingură de alungat duhurile rele… Am spus mersi şi am depozitat-o în debara.

– Bun… Şi care e problema?

– Problema e că Oiţerman m-a vizitat într-o zi, pe neanunţate, s-a uitat în salon, in camera de lucru, a deschis ca din greşeală uşa de la dormitor, s-a uitat şi în bucătărie şi a rostit supărat: „va să zică nu ţi-a plăcut”. Şi a plecat iremediabil supărat foc. Nu mă întreba ce tricuri am făcut ca să-l aduc la noi încă o dată. Am dat jos pendula, am atârnat linguroiul chiar în mijocul salonului şi numai aşa l-am făcut să mă ierte.

– Atunci iar e bine…

– A fost bine până ce am primit de la familia Ghezuntertoit un tablou. Un nud în ulei veritabil, o reproducere după tabloul lui Corot cu facerea lumii. Cred că nu a ştiut cum să scape de el, subiectul e discutabil, plus că cine a pictat copia se pricepe la pictura ca şi mine. Ghezuntertoit chiar mi-a sugerat unde să atârn tabloul, pe locul din salon unde stă pendula, care şi aşa nu e modernă… Aşa că am spus mersi şi am depozitat opera în debara, cu faţa la perete…

– Înţeleg că ai rezolvat problema.

– Am rezolvat pe dracu’. Peste o săptămână e ziua lui Rozica, o cifră rotundă. Or să vină toţi, mă refer la Oiţermani şi la familia Ghezuntertoit în mod special. Întrebarea e ce să atârn în salon, pendula, lingura sau tabloul??

Eu, cum am spus, în astfel de situaţii, sunt trup şi suflet, gata să-mi ajut amicul. Aşa că dacă cineva dintre dumneavoastră are vreo ideie bună, gen judecata lui Solomon, rog frumos să mi-o comunice.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

4 aprilie 2019

Anatol COVALI: Clipe

Nu mai este clipa cum a fost odată
de când prin risipă trece spulberată

mustind de regrete
ce vin doar în cete

ca să tot repete noaptea mea damnată.

Clipa care vine
dorind ca în mine

să zburde in fine, e-o clipă ciudată,

nu mai este plină
de dulcea lumină,

ci e de rugină mâzgălită toată.

Clipa de acuma
e rece ca bruma

uşoară ca spuma, moale ca o vată,

iar încinsu-i aer
este tors din caer

de suspin şi vaier şi plâns câteodată.

Clipă după clipă,
fâlfâit de-arìpă

în a mea risipă neînaripată.

————————————–

Anatol COVALI

București

4 aprilie 2019