Coborând în negura de vremuri…
Coborând în negura de vremuri, tot răsfoind
Imensele la număr, îngălbenite, prăfuite pagini
Ale registrului confuzei Clio, te miri c-atâtea lumi,
Civilizaţii, înfloritoare şi ajunse în apogeul lor
Teluric, sfârşeau în indecenţă şi desfrâu, ruine
Şi declin, pierzându-şi urmele-n neant! Setoase
De putere, reînviau din scrum pe dărâmături
Noi seminţii care urmau – ah, ce păcat! – aceeaşi
Cale a prăbuşirii, conform unui stupid scenariu,
Demonic, blestemat…
Înalta, lăudata lor cunoaştere n-a fost în stare
Să preîntâmpine căderea şi nu le-a oferit salvarea…
Babilonenii, egiptenii, elenii şi romanii au mers
Pe acelaşi drum: i-au urmat francezii, spaniolii,
Mongolii, ruşii, nemţii, otomanii! În esenţa acestor
Repetări orânduite bine, în rădăcina unui rău
Atât de grav, nimeni nu s-a încumetat să intre!
Măreţia, puterea, splendoarea lor au fost doar
Aparenţe, prin lege pământească menţinute numai
Prin forţă, violenţă. N-au fost consolidate
Pe Adevăr, Iubire şi Dreptate!
Oameni, oare nu e uimitor? Şi astăzi splendid
Strălucesc pe mantia bătrânei Clio perle ce dăinuiesc
Plecării, prăbuşirii acelor neamuri, ce cândva
Se lăfăiau trufaş, văzând Primordialul
În clipe trecătoare, în sete de putere, bogăţii
Materiale, glorie deşartă, aroma aroganţei,
Nălucirii, zidite pe suferinţe şi dureri, lacrimi,
Sânge, amărăciune ce au curs şi curg şuvoi
Necontenit din semeni! Aceste perle sunt
Produsul spiritului: lucrări şi opere de artă!
Ce-a fost în rest, a fost deşertăciune! Ei – toţi! –
S-au prăbuşit, că au căzut în mrejele ispitei, L-au
Ignorat pe Dumnezeu şi terestru deveniră robi
Convinşi ai raţiunii pământești…
23.03.11
Chişinău
Pasaj teluric
Pasaj teluric,
Febril, fatal,
Tăcere mută,
Fără cuvinte,
Goană, zbucium,
Avânt bestial,
Alergări lipsite de sens…
Spre morminte.
Lacrimi, tristeţe,
Nostalgie şi dor
Dar… pentru puţini
Au un sens şi iubire.
Pentru toţi:
Restriştii, dezastre,
Durere, multă durere,
Vrajbă şi confruntări,
Cruzime şi sânge,
Mult sânge
Ce curge şuvoi
Împreună cu ură
Peste frumosul,
Al Terrei,
Verde-albastru veşmânt
(Să-l spele cred,
Din belşug i-ar ajunge).
Cât, Doamne,
Vei mai răbda
Pe Pământ
Atât de urâtă
Făptură,
Teroare, erupţii
Vulcanice de fanatism
Pe ogor?
…Şi păsări cu aripi
Rănite în zbor
Vin cu prunci
Nenăscuţi
Dar…
Nu ajung.
Credinţa-convingere
În Dumnezeu –
Floare rară –
Nu înfloreşte
La munte,
Nici în câmpii.
Câte una
Înfloreşte
În dezgust.
Da! În dezgustul
Delirului
Unei Lumi rătăcite
Care aleargă
Într-o goană
Nebună –
Aleargă în declin.
……………………………………
Ascultă!
Ei se pornesc,
Pruncii cei nenăscuţi!
Ei vin. Zâmbesc.
Le aud şi surâsul
Plin de Dreptate
Şi de Iubire.
Ei vin!
Dar sunt
Încă departe
25 octombrie 2008
Chişinău
Avertisment
Lume de pământeni rătăciţi,
Trezeşte-te! Planeta e în flăcări,
În suferinţe şi chinuri, mâhniri.
De atătea lacrimi, sânge, moarte, nevoi,
Pământul – sarcofag de milenii –
E în doliu continuu, disperat de dureri,
Privat de sfinţenii!
Opreşte-te, Lume de pământeni!
Voi, făpturi ce sunteţi,
Nu moşteniţi păcatul în voi.
Moşteniţi doar pericolul,
Riscul de a naşte păcate.
Tot ce faceţi, voi faceţi de bunăvoie.
Voi nu vă naşteţi în lanţuri,
Voi singuri vă înlănţuiţi,
În neştire creaţi generaţii întregi
De primejdii, nelinişti, epidemii şi nevoi.
Trzeşte-ţi, Lume de pământeni,
Dorul, avântul de Înalturi!
Ascultă-ţi vocea lăuntrică, intuiţia pură,
Care nu minte, nu amăgeşte.
Acest Dar, Marele Dar, Creatorul L-a dat
La toţi pământenii în egală măsură,
De aceeaşi putere,
Este Eul, Omul din voi, Omul nemuritor!
Tot ce este lumesc, tot ce e pământesc,
Tot ce este materii,
Totul e în veşnică pierzanie, totul e trecător!
Lume de pământeni!
Vă îndemn, oameni, să dăinuiţi!
Voi gânduri lumeşti alungaţi spre departe,
Întrebaţi-vă Inima: v-a îmbiat
Ea vreodat’ la minciună şi moarte?
Numai, oameni, deveniţi pământeni-apatrizi
În capcana femeii, de farmec, căzuţi,
De dânsa voită, râvniţi,
De Lucifer tentaţi, ispitiţi
Semănară seminţi:
Să furi, să necinsteşti, să ucizi…
Şi florile Răului au înflorit.
Lume de pământeni rătăciţi!
Nu vă lăsaţi intimidaţi, dirijaţi
De ,,mai-marii, mai-tarii acestui Pământ,”
Înveşmântaţi în straie lumeşti
Şi în goană nebună după trufii şi materii.
08.01.09
Chişinău
Eminesciană Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Secvențe” →
