După războiul din 1877-1878, în urma reanexăriii sudului Basarabiei, relaţiile Rusiei cu România s-au agravat, ceea ce a avut un impact negativ asupra românilor basarabeni, opresiunea naţională (rusificarea) s-a accentuat în provincia dintre Prut şi Nistru. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, Rusia trecea printr-o situaţie dificilă, în timp ce mişcarea liberală şi naţională a românilor basarabeni a devenit mai activă, fiind condusă de un număr restrâns de intelectuali, care se sprijineau pe masa largă a ţăranimii. În noul context, studenţii români din Dorpat şi alte universităţi ruseşti au constituit asociaţii, pentru cultivarea limbii române şi a conştiinţei naţionale. În fruntea mişcării naţionale s-a situat Ion Pelivan, privit drept părinte al ideii naţionale româneşti din Basarabia. Împreună cu confraţii de idei, el a suferit rigorile represiunii ţariste. Alături de mişcarea naţională a tinerilor condusă de Ion Pelivan, activa şi o grupare a vechii boieerimi, în spirit naţional-conservator, închegată în jurul lui Pavel V. Dicescu, care cerea drepturi naţionale şi respectarea limbii române în şcoală şi biserică .

În urma înfrângerii Rusiei în războiul cu Japonia (1904-1905), prin ucazul ţarului Nicolae II, din octombrie 1905, a fost introdus regimul constituţional, a avut loc revoluţia din 1905-1907, când în societatea rusă s-au produs o serie de schimbări importante. Sub impactul acestor evenimente, în 1905, a fost înfiinţată la Chişinău, Societatea moldovenească pentru răspândirea culturii naţionale. Dar grupările politice de factură naţională nu au promovat o acţiune coerentă în campania electorală din vara anului 1906, pentru alegerea primei Dume a Rusiei. În acest mod, la primele alegeri, desfăşurate în 1906, românii nu au obţinut niciun mandat de deputat. În următoarele Dume (1907-1912), majoritatea celor aleşi originari din Basarabis erau neromâni. Faţă de problemele sociale, atitudinea grupărilor naţionale româneşti era diferită.

În mai 1906, gruparea naţională din jurul avocatului N. Gavriliţă a editat ,,Basarabia”, prima gazetă românească ,,naţional-democrată”, al cărei redactor şef era Pan Halippa, care se situa pe o poziţie radicală. Gruparea naţională-conservatoare, condusă de Pavel Dicescu, era coagulată în jurul ziarului ,,Moldoveanul”, fiind înclinată sspre compromis cu autorităţile ruse. Între cele două publicaţii, situate deopotrivă pe poziţii naţionale, dar împărtăşind optici diferite, lupta de idei a fost continuă. După schimbările din octombrie 1905, intelectualii români grupaţi în jurul ,,Basarabiei” au revenit acasă, în provincie, pentru a impulsiona mişcarea de eliberare naţională şi culturală din Basarabia. În rândurile colaboratorilor publicaţiei se aflau I. Pelivan, Pan Halippa, N. Popovschi, Teodor şi Ion Inculeţ, Alexe Mateevici, Sergiu Cujbă-acesta făcea legătura cu românii din Vechiul Regat. Dar programul românilor basarabeni era mai curând social-politic decât naţional, iredentist.

O mişcare politică şi naţională românească sau chiar un partid politic nu au existat, în Basarabia, înainte de 1905, dar în anul declanşării revoluţiei din Rusia, câteva grupuri disparate de boieri şi intelectuali au fost stimulate să acţioneze. Au apărut două curente naţionale principale, moderaţii şi radicalii. Moderaţii, cum erau numiţi, având în frunte pe Pavel Dicescu, mare proprietar de pământ, au înfiinţat Societatea pentru Cultura Naţională. Ei s-au pronunţat pentru introducerea limbii române ca limbă de predare şi ca obiect de studiu în şcolile de stat, dar se opuneau reformelor radicale care putea să răstoarne relaţii sociale existente şi să le diminueze veniturile şi poziţiile în societate. Aceştia au reuşit totuşi să obţină adoptarea unei rezoluţii, prin care se cerea predarea limbii române în şcolile primare.

Radicalii doreau să meargă mult mai departe. Aceştia erau mai ales tineri, studenţi, care organizaseră grupuri de discuţii în diverse universităţi ruseşti, pentru promovarea limbii române şi pentru întărirea conştiinţei naţionale. În 1905, după începutul revoluţiei ruse, ei s-au întors în Basarabia, pentru a încerca, în noile împrejurări, să-şi afirme ideile naţionale şi să le pună în aplicare. Ei aveau în vedere o acţiune politică, erau influenţaţi de curentele radicale ruse, mai ales de socialiştii revoluţionari (eserii) şi de social-democraţi, şi aveau în vedere libertatea naţională şi dreptatea socială. În noul context, odată cu liberalizarea regimului, tinerii naţionalişti români au înfiinţat ,,Basarabia”, publicaţie care şi-a început apariţia la 24 mai 1906, sub conducerea unui comitet editorial, în frunte cu Const. Stere, care venise la Chişinău, în sprijinul reformatorilor ostili ţarismului.

Tinerii strânşi în jurul publicaţiei militau pentru recunoaşterea unui statut special pentru români, ca naţionalitate majoritară, şi acordarea autonomiei Basarabiei, potrivit ,,caracterului său istoric tradiţional”. Ei militau îndeosebi pentru introducerea limbii române în administraţie şi în şcoli, urmăreau înfiinţarea de asociaţii naţionale care să promoveze limba şi cultura română. În acelaşi timp, tinerii români afirmau explicit că nu urmăreau separarea Basarabiei de Rusia, ci, împreună cu alte popoare, acţionau pentru stabilirea unui regim liberal, democtatic, pentru a obţine drepturi politice şi civile pentru toţi locuitorii imperiului, indiferent de neam sau credinţă. Ei considerau că, numai uniţi, locuitorii Basarabiei puteau trece la rezolvarea problemelor însemnate ale provinciei, economice şi sociale, cea agrară îndeosebi, aflată la loc de frunte în programul lor.

Naţional-democraţii, cum îşi spuneau intelectualii remarcabili din jurul revistei ,,Basarabia”, n-au reuşit să-şi impună programul, din cauza reacţiunii apărute în anii 1906-1907. În urma neînţelegerilor dintre cele două grupări naţionale, alegerile pentru a doua Dumă s-au soldat cu rezultate nefavorabile românilor basarabeni, care au reuşit totuşi să trimită câte doi deputaţi în Cameră şi Senat. Alegerile din februarie 1917 au asigurat victoria categorică a elementelor conservatoare ruse, care se opuneau unei reforme sociale şi politicii liberale faţă de naţionalităţile neruse. Noua administraţie de orientare tradiţionalistă a supus revista (gruparea) ,,Basarabia” unor confiscări repetate până când, în februarie 1907, publicaţia a fost desfiinţată după nouă luni de apariţie. Tinerii naţionalişti din această grupare, care participaseră la protestul împotriva dizolvării primei Dume, au fost urmăriţi şi îndepărtaţi din Basarabia. Legăturile cu România au avut de suferit, iar rusificarea a fost reluată. În acest mod, acţiunea politică românească organizată în Basarabia lua sfârşit, iar până în 1917, mişcarea naţională a lâncezit.

Ulterior, a apărut publicaţia ,,Viaţa Basarabiei”, în text paralel, român şi rus, care înlocuia cele două ziare româneşti desfiinţate (,,Basarabia” şi ,,Moldoveanul”), dar şi aceasta a sfârşit prin a fi suprimată. Înăbuşită ca manifestare a ,,societăţii civile”, mişcarea naţională s-a cantonat în sânul Bisericii, beneficiind ca urmare a atitudinii mai tolerante a episcopului Vladimir. Publicaţia bisericească ,,Luminătorul”, singura gazetă prin care românii se mai puteau manifesta, a întreţinut spiritul naţional şi în acele condiţii vitrege, prin articole politice şi literare, semnate de Pan Halippa, I. Inculeţ, Alexe Mateevici. Însă exacerbarea conservatorismului a dus la îndepărtarea fruntaşilor intelectuali din provincie, unii din ei au venit în România, la Iaşi, pentru a-şi continua studiile. În 1912, evocarea de către oficialităţile ruse a centenarului anexării (răpirii) Basarabiei a prilejuit românilor din această provincie o reacţie adecvată momentului, în Basarabia, dar şi în România- N. Iorga a scris ,,Basarabia noastră”. După câţiva ani de întrerupere, pe linia naţională anterioară, iniţiată de N. Gavriliţă, cu sprijinul lui V. Stroescu, a fost editată, la Chişinău, în 1913, revista ,,Cuvânt Moldovenesc”, sub direcţia lui Pan Halippa. Publicaţia, ştiinţifică şi literară, era singura prin care românii din Basarabia au întreţinut legătura cu cei din România. O altă publicaţie, ,,Glasul Basarabiei”, apărută în acelaşi an, a avut o viaţă scurtă. Această gazetă, condusă de Pan Halippa, în a cărui editură a apărut şi ,,Calendarul” şi apoi ,,Biblioteca Cuvântului Moldovenesc” a fost aceea care a circulat în timpul războiului, o publicaţie prestigioasă, prin numele colaboratorilor şi prin valoarea conţinutului ei.

——————————-

Prof. Ioan POPOIU

4 februarie 2019