Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Sub cruci de lemn

 

Sub cruci de lemn ne aninăm, sub ploi
Cu numele zburând, că-s migratoare ,
Plecarea noastră nu e-ntâmplătoare
Uşor ne trecem, de dureri…și de nevoi.

 

Sacul din timp umplut de fapte adunate
Le-avem cu noi zălog înspre eternitate
Și le cărăm întregi, aşa, nedecupate ,
Ori mai frumoase, ori urâte, toate… toate.

Ori către Domnul, ori în sens invers
E tare dulce somnu-n clipa de trezire,
Când faptele din sac…Dumnezeire …
Te pot zbura în sus… prin Univers…

Iar dacă porți în cârcă , fel ,de fel,
Și sacul greu , parcă în loc te ține,
Prin clipa-aceea, care-o simți când vine
Să-ți faci o cruce… doar s-o știe EL ….

 

Întrebare

 

Oare cine o să vină să-mi mai taie mie lemne,
Oare cine peste timpuri cald în suflet îmi aduce,
Oare cine peste groapă îmi mai pune mie cruce,
Cine arde lumânarea pe mormânt să-mi lase semne?

Cine sterge supărarea de pe ochii trişti şi grei,
Cine sapă arătura, dimprejur uşor de vatră ,
Cine îmi păzește noaptea când un câine nu mai latră,
Cine va trimite carte, cu un chimic de condei ?

Cine face cărăruia prin mormane de zapezi,
Cine pe când mama noastră s-a culcat un pic să moară?
Când din cap până-n picioare, toate-au început să doară,
Cine îi dezleagă viața, de prin timpuri, din obezi?

Cine-i spune vorba bună, peste gând să-l oblojască,
Cine îi adapă plânsul dintr-o necuprinsă rană,
Cine-i pune chipul sacru, lângă Domnul, la icoană
Cine vede-n toate cele, de căsuța părintească?

Mai întreabă-te când vii
Dacă n-ai știut, să știi!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

17 februarie 2019

Nicolae BĂLȚESCU: Despre batjocură şi îndoială

Despre batjocură şi îndoială

 

Liră să numeşti acea sălbatică ispită ce trezea

Revoltă, croncănind batjocură, îndoială, ducând

Urât o lume întreagă pe Drumul Decăderii?

O, Doamne Sfinte, dăruieşte-mi harul şi – smerite

În pocăinţă – privirea, gândul, fapta şi cuvântul,

Ca să trimit recunoştinţa mea spre Tine! Precum

Ţi-i Vrerea, iertare dă-mi, putere, chinul să-ndur,

Cu bucurie suferinţa să primesc pentru păcatul

Săvârşit! Redă-mi în al meu suflet şi în gând,

Preabunule Părinte, Cântarea Ta pe Calea Dreaptă

                                                              A Mântuirii!

 

Toţi neîncrezătorii, batjocoritorii, revoltaţii, ei,

Hulitori de Dumnezeu, pe tot parcursul existenţei

Pământeşti, arogant înfăşuraţi în viclenii, ipocrizii,

De spaţiu şi de timp înlănţuiţi, au împletit minciunii

Cununi din lauri, lăsând în urmă şiroaie de lacrimi,

Sânge şi dureri! Trezindu-li-se conştiinţa abia

Pe patul morţii, în clipa cea din urmă, recunoşteau că

Viaţa şi-au trăit-o fără rost, himeric au zidit castele

De nisip. În îndelungi, în crunte agonii şi zvârcoliri,

Necontenit urlau, cereau iertare, repetau la nesfârşit

Că, fără Dumnezeu, s-au pomenit definitiv pierduţi,

                                                        Pentru o Vecie!

 

Să-ţi spun deschis ce sunt batjocura şi îndoiala,

Prin prisma Adevărului privite? Nimic nu sunt,

Decât dorinţe exprimate! Neîncrezătorul spune,

Complet inconştient, exact ce îşi doreşte, lasă

Lăuntricul său pradă cătăturii, voit şi-l dezgoleste…

Doar şi în negare, şi în apărare se află răsădite

Adânc dorinţe ascunse, foarte uşor de cunoscut…

E trist şi dureros când dezveleşti mereu în semeni

Numai mizerie şi multă nepăsare, în suflete enormă

                                                                Degradare.

———————————-

Nicolae BĂLȚESCU

Chișinău

5 septembrie 2011

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Modul de a fi

Modul de a fi

 

Doar noaptea cu picioarele-n pământ trece prin câmpie
ca o femeie cu glezne subțiri și nervii întinși,
întunericul nu spune nimic din tot ce ascunde,
iubirea născută din păcatul nerecunoscut
își lasă amprenta să cadă pe umerii luminii
ca norul gălbui apărut în fața soarelui,

mișcarea umbrei sub tălpile de lut.

Un început cât un cânt de ciocârlie rămas în aer
aduce amiaza în ierburile aproape coapte
în care se odihnește tăcerea.

Sper…

Ãsta e modul de a fi
ce se prinde ca visul de somn, altfel totul curge
printr-o împărăție de culoare.

Tot ce iubesc acum oamenii nu știu.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

17 februarie 2019

Elena NEAGU: Eu noaptea învăț…

Eu noaptea învăț…

 

Eu ,eu noaptea învăț cât de departe îmi bați între coaste și cât de aproape …
Noaptea doar fluturi mă dor și stoluri de vise ce vin dinspre Nord și-n noi se repetă … și noaptea crucea-i mai grea cu suspinul ce se năruie-n cord…
E anotimpul când doar o pană mă simt,ce cade din zbor, din aripa mutilată de plânsa egretă…
Iubind răstignit ,eu nopții-i repet că poate-o -ntelege , că sunt o aripă ce valsează c-o altă , că pot suferi și nu sfidez nici o lege , că sunt promisă un rug și-un altar lângă o poartă , că doar eu ,
macii din rugi si zorii cu noi, voi culege…
Eu noaptea învăț cât de departe îmi plângi între coaste și cât de aproape…
și noaptea îmi ești și lacrimi și lumea și suspinul sub pleoape…

————————-

Elena NEAGU

17 februarie 2019

(Din vol. ,,File de jurnal”)

 

Anatol COVALI: Nu-ţi pasă

Nu-ţi pasã

 

Ţi-ai zidit în timp şi-n sens fortãreaţã
unde eşti convins cã nu-i cu putinţã
sã mai aibã tot ce-i urât în viaţã
vreo biruinţã.

Mai ai mult de mers. Ai saci de cuvinte
ce-aşteaptã sã faci din ele poeme,
iar sufletul tău îşi pune noi ţinte
în crez şi-n vreme.

De ce sã fii trist? N-are importanţã
cã-n acest sfârşit este plâns şi geamãt
câtã vreme-auzi în câte o stanţã
un tandru freamãt.

Pãsãrile mor, fluviile seacã,
aerul din jur e tot mai fierbinte,
dar poţi sã zâmbeşti şi sã spui: Ce dacã,
merg înainte!

Ninge viscolit, însã râzi. Nu-ţi pasã.
Simţi în aer câlţi, dar respiri cu sete.
Încã poţi sã spui cã-i floare frumoasã
orice scaiete.

————————————–

Anatol COVALI

București

17 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Iubirea mea?

Iubirea mea, un plai cu flori
Ce, ți se așterne la picioare
Când, din azur frumoșii zori,
Aduc razele milenare.
Eu te cuprind într-un sărut
Și îți răpesc din suflet dorul
Care surâde atât demult,
Când tu imi dăruiești amorul!
Iubirea mea? Rază de lună
Coborâtă printre vise
Punând iubirii drag, cunună,
Din flori gingășe de caise.
Nu te amăgesc! Îți dau rubinul
Ce străluce la mine-n piept
Și, dacă vrei, chem heruvimul
Să ne încânte cu un sunet.
E noapte, vezi? Surâd luceferi
În glastră unde fericit,
A dat în floare busuiocul
La cesul primului sărut.
Pliază timpul, pune-l bine,
Pune-l aici la mine -n sân
Și primăvara când revine,
Îl vom planta lângă salcâm.
Zâmbești? Ce chip duios
Și ce privire încântătoare!
Hai lasă, nu fi vanitos
Primește-mi dragostea de floare.

———————————-

Ioana CONDURARU

16 februarie 2019

Luminița BORCAEAS: ,,Eu și el”

Eu
Se dezgolesc copacii , frunzele-s pe pământ,
Norii coboară în jos, iar eu încă te strig,
Spune-mi iubite, că îți sunt veșmânt
Ce îmbracă iubirea cu voalul tăcut.

Îmi ești visările pe cer și pe hârtie,
Îmi ești versurile ce povestesc de tine,
Ești adierea ce mă mângâie fără oprire,
Ești visul capturat ce mă aleargă către tine.

Ești ploaia nostalgică cuibărindu-ma sub ai ei stropi,
Aplecându -mi capul pe spatele tau gol,
Pielea-mi zvâcnește sub picaturile calde ,
Simțind atingerea mângâierilor tale.

Spune-mi iubire, că te hrănești înfometat
Din floarea visării ce pe corp ți-am turnat, cu nectar amestecat,
Privesc în apa clară, chipul tău mi-apare,
Mă contopesc cu ea , să-ti ating pielea moale.

 

El:
Bujorul roșu , iubito a înflorit,
Ce ne emană viu amorul infinit,
Miros parfumul lui ce-mi mângâie nările,
Retrăind cu drag , dorințele fierbinți.

Te chem îndrăgostit încă o dată ,
Fluturi multicolori îți scriu numele pe flori,
Din fraga buzelor să îți mai sorb odată
Siropul dulceag, ce mă- nebunea îndată.

Cu lampa aprinsă în noapte, te aștept să-mi stai aproape
Căci știu cu siguranță c-ai să mi te așezi în brațe,
Scriindu-ne pe buze, cântecul de iubire,
Fiind suflet de flori și fără nemurire.

——————————

Luminița BORCAEAS

14 februarie 2019

 

Lilia MANOLE: Țipătul ierbii

ȚIPĂTUL IERBII

 

În țipătul ierbii,
mamă,
e limpede soarele
și – tulburătoarea ademenire
a verii.
În țipătul ierbii,
scot puii cloștele
și caută spre tine
mâinile
uscate
calde neasemănate între ele.
Cu țipătul ierbii,
s-a așternut în dreptul
cărării iasmei casei părintești
o creangă de prun.
Ce suiș, mamă,
de la rădăcină,
mai mult te-ar opri?
Și țipătul ierbii
sângeră a soare,
tăiat și aruncat pe vânt.
În țipătul ierbii,
de câte ori
tălpile mele, umplând țărâna cu vise,
s-au despărțit una de alta?
În țipătul ierbii,
și vara e o iarnă,
și cântul e un strigăt,
și ploaia e un cleștar…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

14 februarie 2019

Gheorghe ȘERBĂNESCU: Poart-o la mână ca pe un talisman

De nu o fi adevărat
atunci
să presupunem
aruncăm o privire
unde
în(jur)
uită-te în(jur)
te trezeşti într-o dimineaţă
cu o minune
ciuma roșie
a capitulat
te speli insistent pe față
să crezi minunea
minunea
te priveşte din oglindă
parcă îți spune…
ce faţă ai
înghiți cu noduri
te uiţi la minune
cu noduri
respiri
cu noduri
ce să faci cu ea
minunea
să-i dăruiești imortele
să o așezi pe glie
să o vezi cum crește
pentru veșnicie
tu
seamăn al meu
poart-o la mână
ca pe un talisman.
——————————–
Gheorghe ȘERBĂNESCU
17 februarie 2019

Elena TUDOSA: Timpul

Timpul

 

Timpul acesta sfidător,
Trece și respiri sacadat,
Amintiri care mult te dor,
În sufletul nevinovat.

Precum bobul de nisip,
Se scurge în clepsidră,
De ce-i sufletul venin,
Nu poate să-ți răspundă.

Grăbit este al său drum,
Precum o batere de aripă,
Uneori chiar ca un taifun,
Distruge totul într-o clipă.

Dorind să îl opresti în loc,
Te agăți de speranțe fade,
Nepăsător de ai sau nu noroc,
Nutrit ești din lacrime calde.

Fatidic cu povară te-apasă,
Astăzi ești stea, iar mâine cazi,
Nu știi când vei avea inima arsă,
De dureri, ce va trebui să rabzi.

Atât de taciturn și trecător,
,, Mușcă flămând fără sa vrea,
Din ultimul sărut de dor,”
Ce încă trăiește-n inima ta.

——————————-

Elena TUDOSA

17 februarie 2019