Nu-ţi pasã
Ţi-ai zidit în timp şi-n sens fortãreaţã
unde eşti convins cã nu-i cu putinţã
sã mai aibã tot ce-i urât în viaţã
vreo biruinţã.
Mai ai mult de mers. Ai saci de cuvinte
ce-aşteaptã sã faci din ele poeme,
iar sufletul tău îşi pune noi ţinte
în crez şi-n vreme.
De ce sã fii trist? N-are importanţã
cã-n acest sfârşit este plâns şi geamãt
câtã vreme-auzi în câte o stanţã
un tandru freamãt.
Pãsãrile mor, fluviile seacã,
aerul din jur e tot mai fierbinte,
dar poţi sã zâmbeşti şi sã spui: Ce dacã,
merg înainte!
Ninge viscolit, însã râzi. Nu-ţi pasã.
Simţi în aer câlţi, dar respiri cu sete.
Încã poţi sã spui cã-i floare frumoasã
orice scaiete.
————————————–
Anatol COVALI
București
17 februarie 2019