Daniel BARBU: Odă lui Eminescu

Odă lui Eminescu

A fost cândva trimis pe-acest pământ,
Un falnic june ce-a schimbat menirea,
A scris pentru tot neamul lui cel sfânt!
Şi a nemărginit în vers iubirea…

Ai scris scrisoare pentru fiecare,
Iar pe Luceafăr l-ai divinizat!
Şi Steaua ta-i lumină peste zare,
Pentru-n popor etern agonizat…

Şi pe sub „plopii fără soţ” tu ai păşit,
Să-mparţi mireasma teilor în floare!
În tot ce-ai scris tu ai desăvârşit,
Iubirea sufletului tău cel mare…

Aş da din viaţa mea ca să revii
Tu, geniul poeziei româneşti!
Să ne păstrezi de-apururi, sufletele vii,
În versul veşniciei strămoşeşti…

Ne-am săturat de-atâta ură şi minciună!
Neputincioşi, exemplul ţi-am urmat…

——————————

Daniel BARBU

13 ianuarie 2019

 

Alla TONU: Această iubire

ACEASTĂ IUBIRE

 

Această iubire
Atât de vie
Sărutată de soare
Precum o iasomie
E iubirea ta
Și a mea iubire
Ardentă ca o stea
Ca o nemurire
Caldă ca vara
Vie ca planta
Sperioasă ca pasărea
Abruptă ca panta
Această iubire
Atât de vie
Atât de violentă
Precum o stihie
Atât de disperată
Atât de radioasă
Atât de fragilă
Atât de norocoasă
Această iubire
Pură ca ninsoarea
Caldă ca o lumină
Ușoară ca boarea
Această iubire
Tare ca o stâncă
Noi ne-am schimbat
Ea e tânără încă
Mereu prezentă
Mereu zâmbitoare
Noi credeam că e veșnică
Noi credeam că nu moare
Crudă ca memoria
Fierbinte ca dorința
Rece ca ghiața
Vie ca ființa
Lungă ca ziua
Fragilă ca cristalul
Frumoasă ca zâmbetul
Albă ca coralul
Flagrantă ca parfumul
Răcoroasă ca dimineața
Bună ca pâinea
Sfântă ca viața
Fără de cuvinte
Ne șoptea, ne vorbea
În van azi o caut
Nu găsesc unde-i ea.
Din infinit, de departe
Un semn dă-ne de viață
Răsari, o,dulce stea!
Și viața ne luminează.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

13 ianuarie, 2019

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Declarație de dragoste

Admir femeile frumoase,
pe unele chiar le ador,
amfore de argint purtând al dragostei vin amețitor
Dar divinizez, mă înclin înaintea femeilor
cu tâmplele ninse,
ruguri odată aprinse,
cu genunchii bătătoriți
de rugile înălțate în nopțile pustii
pentru bărbații bolnavi, pentru plecații copii,
cu trupurile fumegănde de boli,
mamele noastre, bunicile uitate
candele pâlpâind înspre eternitate,
sălcii plângătoare foșnind
pe malurile scurgerii noastre, colind…
Le sărut mâinile zbârcite, cu degete încovoiate
de atâta purtat în brațe, în spate,
de-a valma, prunci și nepoți,
cu aceeași dumnezeiască iubire
înconjurându-i pe toți,
le sorb de sub pleoapele tremurânde
șuvoaiele de lacrimi arzânde,
purtând în scurgerea lor gustul sării
și povara grea, cu spini, a uitării…
Din fuiorul dragostei mele
am să le țes robe albastre
preschimbându-le în îngeri zburând înspre astre,
semănători de aduceri aminte…

Iubesc femeile, înaintea lor
mă închin în înflorite cuvinte…

 

Nevoia de ocne și ospicii

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri”

Irina Lucia MIHALCA: În oglinda apei tale

În oglinda apei tale

 

Arc situându-se din cer de noapte,
colaj de gânduri migdalate pluteşte
peste abisul migrării, acolo unde
durerea infinită nu poate striga,
lumina nu se vede nicăieri,
iar întunericul este un rege puternic.
În acest cimitir singuratic, tăcerea,
grea precum pământul îngheţat,
respiră netulburată
printre umbrele stinse.
Aici, florile vorbesc numai la adormiţi
şi la reci pietre funerare.
Printr-o flacără verde,
florile acestea mici împing, spre soare,
granitul şi pământul
cu petalele lor curajoase, umede.
O notă de culoare
înfloreşte în spaţiul sideral.

În urmă, totul se risipeşte,
toate îşi au vremea lor
şi fiecare lucru de sub cer
îşi are ceasul lui, dar, dincolo de cer,
timpul înceteză a mai conta.
Clepsidra se sfărâmă în curgerea ei,
moartea aparţine acestei lumi,
însă lumea cea adevărată
nu are început şi sfârşit. Eternul prezent!

– În exilul cărui destin ai stat ascunsă, iubito?
Credeam că nu poţi să exişti, ai fost, eşti
şi vei rămâne parte dintr-o dimensiune
pe care-o port în mine,
e ceva care vine din acele adâncuri,
nu are o punte de legătură.
În templele eleusiene, prin vălurile succesive
ale uitării, aşternute între tine şi tine,
în căutarea propriului vis
ai trecut peste pustiuri,
ai plecat spre nicăieri, iar, acum,
porţile s-au deschis spre albastrul din noi.
– Îmi clatini orice templu clădit în mine
şi reaşezi totul de la început.
Mister al creaţiei, cum să te cuprind în mine?
Din clipa în care te-am simţit ca un foc
mi-ai dăruit sensul unui drum cumva uitat.

Până când vor înflori trandafirii
unde să te găsesc, mister al sufletului?
Cuvântul “reîntregire” izbucneşte în mine
cu tăria valurilor unui ocean.
Să mă pot aşeza în poarta sărutului tău
şi-atunci voi fi cu-adevărat liber
de orice nesiguranţă. Ne-am născut vindecaţi
din apele unui Iordan şi dincolo de ape,
când marea nu va mai fi!
– Te iubesc! – aşa mi-a spus marea aceea
şi-n ea te-am văzut pe tine.
Citesc cu tine în priviri, reflecţia ta este
în unduirea apei, peste tot.
Eşti aici, lângă mine?
Într-un firicel de linişte, dorinţa a creat,
prin sufletul meu,
această viziune divină a iubirii.

M-ai zărit la întrepătrunderea dintre
căutare şi răspuns. În penumbra reflectată
de certitudinea şi îndoiala ta,
o bătaie de aripă în zbor îşi poartă pecetea.
Ieşind din crisalidă cu zâmbetul pe chip,
asemeni vieţii care se repetă,
aşteptam să mă iei de mână.
– Caută-mă în oglinda apei tale! ţi-am şoptit.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

13 ianuarie 2019

Lidia STAN: Voi dormi

Voi dormi

 

Să adorm ocrotită de liniștea ta
Și fulgii să-mi pună pecete pe gură
În suflet să-mi cânte un pui de răsură
Sălbatic doinească pe-afară o stea

Să cadă din ceruri o dantelă moale
Un roi de albine în cuib să se prindă
Și cucii să zboare aiurea prin tindă
Din ceasuri să cadă secundarele goale

Cerul să-mi curgă albastru prin sânge
Foșnească-n cuvinte silabe stingere
De-a lunii lumină e frig prin unghere
Pustiu-n troiene începe a plânge

Rămâi, cât mugurii nu știu a iubi
Și mâinile-noadă timpu-n spirale
Pe frunte întârzie în joacă petale
Iar eu, legănată de vânt, voi dormi

———————————

Lidia STAN

13 ianuarie 2019

Diana CIUGUREANU: Laptele spațiului

Laptele spațiului

 

ne suntem muguri de absolut,
alăptați cu frica de a ne pierde,
până la vreun fior al timpului
din inefabilul spațialității dansante…

ne sorbim venin benign,
masacrul adevărurilor
erupe a pace fără prada
alinătoare de rost rarefiat.

minunăm înserarea
sub lumânarea esenței –
de la pendulul zidirii,
la clopotul încolonării..

—————————-

Diana CIUGUREANU

Chișinău, Basarabia

13 ianuarie 2019

Valeriu DULGHERU: Se duc profesorii, se duc…

Într-adevăr, din păcate în multe situații „…întârzie primul ajutor”. Deseori simțim lipsa acută a cuiva după ce pleacă dintre noi. Recent intelectualitatea basarabeană a mai pierdut un mare intelectual, un mare luptător pentru Reunirea Basarabiei cu Țara-Mamă. Zilele trecute, chiar în sărbătorile de Crăciun pe stil vechi, la vârsta de peste 82 de ani ne-a părăsit profesorul, maestru al educației creștine și mare patriot unionist, Virgil Mândâcanu. A plecat subit, lăsându-ne mai orfani. A plecat fără să-și vadă visul de aur împlinit – ReUnirea cu Țara-Mamă.

L-am cunoscut pe acest mare intelectual de peste 10 ani. Ultima întâlnire am avut-o cu distinsul profesor pe data de 4 ianuarie. M-a sunat și mi-a propus să ne întâlnim în holul Blocului Rectoratului al Universității Tehnice a Moldovei de pe bul. Ștefan cel Mare, un loc convenabil pentru profesor care locuia prin apropiere. La întâlnire (din păcate ultima!) m-a anunțat cu bucurie că se prefigurează un finanțator al frumosului proiect pe care l-a inițiat – editarea unui important volum (culegere de lucrări) „Basarabie încotro?”, strict necesar pentru „luminarea” omului de rând privind avantajele Reunirii și pregătirea ei după alegerile din 24 februarie. Este o datorie, o mare datorie, față de acest mare pedagog și patriot unionist să scoatem acest important volum de sub tipar.

Ultimul său articol publicat în săptămânalul „Literatura și Arta”, întitulat „Salvarea Neamului ori a guvernanților oligarhi?”, ieșit postmortem pe 10 ianuarie, este ca un testament lăsat „alegătorului Salvării Naționale”, un îndemn de a separa cozile de topor, trădătorii, corupții, devastatorii de bănci, criminalii de stat de Salvatorii de Neam. A fost ultimul lui îndemn.

Educația, percepută până în prezent mai mult sub aspect cultural, social, moral capătă tot mai mult o pronunțată importanță existențială. În contextul problemelor globale ale Omenirii Educația devine baza existenței sociale. Doar prin educație Civilizația umană are șanse de a ieși din impactul generat de epuizarea resurselor naturale și energetice, de poluarea mediului ambiant, de efectele negative ale globalizării în plan cultural și moral. În acest context tot mai pregnant apare întrebarea: cum trebuie făcută educația în această eră a informatizării, globalizării, în contextul unor provocări majore demografice. Profesorul Virgil Mândâcanu, care a fost un mare specialist în domeniul Educației (în special a educației creștine), a încercat să răspundă la această întrebare. Prin cele peste 40 de manuale, volume și monografii, prin sutele de lucrări științifice și articole publicistice, dintre care menționăm doar unele din ele: Pedagogia Creștin-ortodoxă; Profesorul maestru; pedagogi români notorii (4 volume); Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei, ș.a. Crezul absolut al profesorului era că doar împreună cu Țara putem asigura o educație completă bazată pe credință, cultură, moralitate. În lucrările sale profesorul educator V. Mândâcanu vine cu argumente incontestabile despre necesitatea vitală de revenire la învățământul românesc. „Cele 4 clase românești întotdeauna le-au bătut pe cele 10 clase rusești-sovietice!” ne reamintea profesorul V. Mândâcanu un pur adevăr care circulă prin Basarabia. În activitatea sa pedagogică de 60 de ani s-a condus în permanență de principiul că „talentele nu se caută și nu se găsesc, ele se formează”. Acesta ar trebui să fie crezul tuturor celora care au îmbrățișat profesia de dascăl, de formare a tinerelor caractere. „Tinerii ar fi mult mai creativi dacă ar ști ce înseamnă aceasta” spune un vestit creatolog. Prof. Virgil Mândâcanu, prin creația sa – manuale, monografii, lucrări științifice și publicistice, a explicat miilor de discipoli ce înseamnă aceasta.

Aflată la hotarul între două lumi: una a progresului, culturii și moralității (în pofida unor probleme particulare existente), și cealaltă, a estului sălbatic, de unde de apr. 2000 de ani ne-au venit și ne mai vin toate nevoile în pofida aparenței unei credințe și moralități comune, realitatea fiind cu totul alta, Basarabia, ca o corabie naufragiată, de apr. 30 de ani rătăcește fără să ancoreze la unul din maluri. Ca un fir roșu apare răspunsul la această problemă în ultimul volum îngrijit de profesor „Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei”.De ce nu ne merge bine în Țară?”  se întreabă N. Dabija în volumul coordonat de profesor. Nu ne merge bine fiindcă nu suntem împreună cu Țara, este răspunsul. O mașinărie nu lucrează bine doar dacă-i lipsește un simplu șurub, dar mite o Țară, căreia îi lipsește o parte a corpului. Inclusiv, pe segmentul educației. Țării îi lipsește Basarabia – un bun păstrător și cultivator al tradițiilor populare, a simțului unității de neam, iar Basarabiei – sistemul românesc de educație.

Nu ne merge bine fiindcă „principiul moral este exclus din politică, cultură, știință, credință și educație”. Dar aceasta este deosebit de grav, deoarece lipsa acestuia în diverse sfere sociale duce la ruinarea fundamentului oricărui stat.

Dar cel mai dureros, cel mai puternic foc, care l-a mistuit pe patriotul unionist Virgil Mândâcanu, a fost aflarea acestei așchii de popor român în afara Țării. Articolele deosebit de sufletiste, dialogurile întreținute de profesorul Virgil Mândâcanu cu tot atât de sufletiști unioniști, dar și articolele altor autori, sunt esența noului proiect demarat în calitate de coordonator cu denumirea semnificativă „Basarabie încotro?”.

În final vin cu o tristă constatare pentru mulți dintre noi. În aceste veșnice alergări, deseori în nicăieri, ar trebui să ne mai oprim din când în când, să-i mai vedem și pe cei de alături cu nevoile lor. Deseori mi se destăinuia profesorul cum se descurcă cu pensia de sub 2000 de lei (mai puțin de 100 Eur) pentru 60 de ani dați pe altarul educației. Este o mare rușine a guvernanților, o mare nedreptate față de cei care s-au jertfit pentru acest neam. De asemenea, nu întotdeauna noi cei de alături l-am apreciat pe profesorul veșnic neliniștit la justa-i valoare. Personal mă simt vinovat, fiind unul dintre ei. În unul din ultimele mesaje telefonice mi s-a destăinuit că ia părut rău că nu și-a văzut numele trecut printre cei care au realizat ceva pentru apropierea Unirii, informații apărute recent pe paginile Literaturii și Arta. Într-adevăr, doar aceste câteva volume scrise sau coordonate de profesor pe problemele reîntregirii cu Țara-mamă, înseamnă foarte mult pentru deșteptarea omului de rând. A fost o scăpare a mea, pentru ce mi-am cerut scuze, neștiind că va fi ultima. Voi încerca să repar această greșeală neiertabilă, făcând tot posibilul ca acest proiect deosebit de important „Basarabie încotro?” să fie realizat.

Să fiți liniștit Profesor acolo în împărăția veșnică a Raiului, unde neapărat veți nimeri având un permis de trecere prin Porțile Raiului atât de veritabil.

Dumnezeu să va odihnească în pace, iar noi cei din această lume să va aducem aprecierea binemeritată pentru tot ce ați făcut.

————————————–

Valeriu DULGHERU

Chișinău-Basarabia

14 ianuarie, 2019

Emma POENARIU SERAFIN: Dor de Eminescu

Dor de Eminescu

 

Hai pe deal să strâgem Luna
S-o ascundem din prinsoare,
Două inimi strânse-n una
Roți să-i țeşi, la Carul Mare.

 

Să privim pe maluri Cerul
Din cei codri grei,albaştri ,
Numai noi de-om ști misterul
Să-l înmiresmăm prin aștri.

 

În buchete fleare-albastră
Peste lacrimile-ți noi,
De-or răzbate ca-n fereastră
Suflet strâns, din amândoi.

 

Lacrimi, aur de Luceferi
De pe boltă, să ne ningă,
Lângă codrii rămași teferi
Peste trupuri să ne-atingă.

 

Iar pe vechile catarge
De-om sprijini Infinitul ,
De prin bolți nescrise, large
Cat să deslușim noi mitul.

 

Eu cu ochii prinşi de stele
Tu, Deasupra mea, rămâi ,
Fii cărarea vieții mele
Și iubirea mea, dintâi.

 

Iar bogați de-atâta noapte
De-om fugim prin altă lume ,
Să luăm în dor păcatul
Și iubirea-n rugăciune.

 

Unde mi-ai plecat bădie
De prin Cer, te-ai ceruit ,
M-am pierdut prin poezie
Și-am ajuns…de-unde-am venit….

 

Dorul meu cu tine-l suie
Prinde-ți slovele de Cer,
Fă din ele-o cărăruie
Pentru cei ce-n ele sper!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

14 ianuarie 2019

Anatol COVALI: Mi-e drag

Mi-e drag

 

Mi-e drag să stau cu tine împreună
sporovăind de toate câte-au fost,
să ne-amintim zâmbind de vremea bună,
care prin noi a dobândit un rost.

Mi-e drag să-ţi văd sclipind în ochi trecutul
plin de-mpliniri în fiecare vis,
când încă nu ne atinsese cnutul
durerii ce să râdă şi-a permis.

Mi-e drag să-mi spui că în acele ore
sau zile ori chiar ani, te-ai bucurat
când îţi dădeam buchete de-aurore,
că în azur cu tine-am colindat.

Mi-e drag să ştiu că şi acum ţi-e dragă
iubirea, care s-a schimbat puţin,
dar cu aceleaşi sentimente leagă
o colombină şi un arlechin !

————————————–

Anatol COVALI

București

14 ianuarie 2019

 

 

Costache NĂSTASE: Eminescu, mereu

EMINESCU, MEREU

Eminent poet de geniu,
E miza unui mileniu
E mirele limbii române
E minunea ce rămâne
E mijirea zorilor,
E mirosul florilor
E mireasmă-mbătătoare
E mirare, încântare
E miracol românesc
Emițând ce-i omenesc
E mirific giuvaer,
Emisar venit din cer
E mirabilă sămânță
E minte, inimă, credință
E Mihai din Ipotești
Emirul limbii românești,
Eminescu, Domn ne ești.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

14 ianuarie  2019