Emma POENARIU SERAFIN: Bucură-te

Bucură-te

 

Bucură-te Maică Sfântă, Maica plaiului natal,
Astăzi ne urcăm privirea cei cu suflet de creștin
Înspre scaunul căinței, înspre umbre de pocal
De la Nistru , pân’ la Tisa , din meleagul Carpatin.

 

Bucură-te Tu Marie , suflet nins de nostalgie
Că din Marea noastră Neagră , până-n Vestul de ocări,
Ori din liniștea pădurii , ori din porți de pușcărie
Toți ne închinăm la tine, în sosiri ori în plecări.

 

Bucură-te Tu Marie, stâlp în suflete de fete
Ce le-ajuți pe calea Sfântă prin visare ori prin tâlc,
Prinsă-i calea neștiută de gândirea ta băiete
Taina căilor spre poartă în tăceara cursă, mâlc.

 

Bucură-te Tu Marie de copii plecați la școală,
Când cuprinși de neștiință se opresc și-ngenunchează,
Iar părinții lor din lume , îi îndrumă spre morală,
Bucură-te Tu Marie, că prezența ta, contează.

 

Prin coroana de la Domnul , tu ești calea și puterea,
Iar pe calea așteptării cei ce vin, își pierd durerea
Bucură-te Tu Marie, steaua Cerului ne-nvins
Bucură-te -n bucuria de-a avea un necuprins !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

15 august, 2018

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău, foto Cristina Nichitus-Roncea

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Plutitor pe valuri

Plutitor pe valuri

Chiar trecerea fie ca zahărul
în care mă cuprind
în tine ca fructul,

 

flămânzit de atâta răbdare-n inima ispitei
câtă lumină absorb şi se coace.

 

Plutitor pe valuri cu arome de fluturi,
visez chitare cu sunete albastre
asemenea nopţilor boreale
în care mă scald.

 

Dincolo de marile porţi între lumi,
primesc darul ce mă face mai lacom
când buzele tale pline
dau ocol sărutului divin
ca pasărea în colivie
ce-şi cântă libertatea furată.

———————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 august, 2018

Maria HOTEA: Când soarele se pierde- n asfinţit

Când soarele se pierde- n asfinţit

 

Când soarele se pierde- n asfințit
Iar inserarea lin coboară,
Doar frunzele foșnesc în vânt
Si- n murmur lin mai plâng izvoare.

 

Din depărtări îmi pare cu tristețe
Venind un cântec de demult,
Cel fredonau flăcăi și fete
Ce se- întorceau acasă de la câmp.

 

O rază blândă mă- înfioară
Privind cu dor spre asfințit,
Aş vrea ca soarele să nu apună
Si pentru o clipă să- l opresc din drum.

 

Iar mantia- i de raze să o pună
Cărare de lumină- n calea ta,
Să regăsești iubite drumul
Ce te- aducea la poarta mea.

 

Să ascultăm iar doina cea de dor
Pe- al nostru mioritic plai ,
Să nu mai pleci și să- mi rămâi
Atât cât stelele- n cer vor străluci!

 

Cu gândul la tine

 

Cu gândul la tine mai mult ca niciodată ,
Am retrăit iubite o clipă minunată
Căldura şi frumosul aş vrea să îi păstrez ,
Cu linişte în suflet acolo s-o aşez .

 

Chiar dacă e – norat şi- a început să plouă ,
Stropi de ploaie- mi par că- s lacrimă de rouă
Pe care doar cu tine ades o scuturam,
Când florile în zori cu drag le sărutam .

 

Simţeam şi eu şi tu cum inimile- n piept,
Băteau atât de tare făcându- mă să aştept
O tandră îmbrăţişare urmată de- un sărut,
Ce în iubirea noastră erau un început.

 

Când mă gândesc la tine şi în singurătate,
O lacrimă a tristeţii sub pleoapă mi se zbate
În piept inima bate cu dor iarăşi te cheamă
Dorind iar să te am trezeşte- n suflet teamă.

 

Închid o clipă ochii să te păstrez în gând
Şi îi deschid apoi zărindu- te zâmbind
Parcă ai auzit cum te chemam în şoapte,
La fel ca la- început nimic nu ne desparte.

 

Privim cu drag spre cerul ce s- a înseninat
Şi-un curcubeu se-întinde atât de minunat
În caldă îmbrăţişare simt că îmi este bine,
Mă scald în ochii tăi cu dor şi drag de tine!

——————————-

Maria HOTEA

16 august, 2018

 

 

Alexandru NEMOIANU: ,,Îi dai un deget…”

Proverbul românesc, “îi dai un deget și îți ia toată mâna” avertizează în chip înțelept pericolul pe care îl reprezintă “negocierile” cu un adversar de rea credință. În mai multe feluri acest proverb are aplicație imediată în ce privește situația periculoasă existentă în România.
În 10 August, 2018 cercuri transnaționale, o “opoziție” interesată strict în foloase imediate pentru membrii ei, au încercat o lovitură de stat.
Prin Organizațiile Ne Guvernamentale (toate oficine de promovare a intereselor străine), prin abominatia #rezist și prin farsa și diversiunea #fără penali, au fost mobilizați “imbecilii utili”, cei care ies în stradă fără rost. Acelei adunări i s-a dat numele de “protestul diaspora” căci, între cei adunați turmă în stradă, erau și un număr de Români care trăiesc în afară hotarelor României; oameni care, din capul locului nu au autoritate sau competență să dea sfaturi administrative Românilor din țară. Dar în această turmă au fost implantați agenți provocatori și huligani sadea având un scop precis: să creeze dezordine, să timoreze forțele de ordine publică și, prin violență, să ocupe un edificiu sau o instituție cu valoare simbolică,poate sediul guvernului, un post de televiziune sau ceva asemănător. Prin această ocupație cei care au pus la cale încercarea de lovitură de stat urmăreau să își creeze o platforma publică și un soi de “autoritate”. Pasul următor ar fi fost să intre apoi în “negocieri” cu autoritatea legala și prin tactici de rea credință, prin încălcare permanentă a eventualelor înțelegeri, să se instaleze la putere. Ca asa a fost o dovedește chiar jalnicul “apel’ pe care l-a citit moleșică Klaus Joh, (un “apel” rău întocmit și încă mai rău citit de către un mototol). În acel “apel”, după ce într-o maniera care ar trebui sa fie motiv de suspendare, Klaus Joh. a insultat forțele române de ordine, el îndemnă la “dialog”. ”Dialog” cu cine? Cu “opoziția”? Acest dialog se poarta în Parlament. Dar pe mototolul Klaus l-a luat gura pe dinainte și citea un “apel” care fusese făcut pentru o situație care, Slavă Domnului, nu s-a realizat. în aceiași ordine de idei. Cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă administrația legal aleasă ar fi să inițieze un “dialog” cu scandalagii. Ceea ce ar trebui să facă însă, ar fi să îi afle pe huliganii care au provocat violent, să afle cine i-a pus la cale și apoi sa îi condamne conform legilor României. Este inadmisibil ca huligani violent să fie lăsați nepedepsit. Așa ceva ar fi invitație ca violent să fie repetat. Revenind la cele petrecute la 10 August, 2018, acesta este un scenariu bine cunoscut și care a fost folosit de către “transnationali” și în alte părți și mai în urmă la Kiev, ”planul Maidan”. În mod miraculos acest plan, care ar fi devastat România, a eșuat. Iar meritul revine aproape în întregime Jandarmeriei Române care a acționat cu un calm, reținere și profesionalism absolut fără egal. Am mai avut ocazia să spun, în această împrejurare Jandarmeria Română, în limbaj cavaleresc medieval, ”și-a câștigat cu cinste pintenii” (dreptul de a purta pinteni, în Evul Mediu, îl aveau cavalerii care se purtau onorabil pe câmpul de lupta). Încercarea de lovitură de stat a eșuat dar cei care vor răul României caută să o reaprindă. În acest sens putem vedea cum pentru pace și liste socială s-a exprimat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un om care își iubește Neamul. Iar pentru continuarea dezordinii s-a exprimat fleșcăitul, mototolul și fără imaginație Klaus Johannis. Moleșitului Klaus i s-au alăturat cu trâmbițe și văicăreala, Organizațiile Ne Guvernamentale și intelectualii vânduți. Ura lor s-a revărsat exact asupra celor care au oprit violența și haosul, adică Jandarmeria Română. Cu ura fără hotar acești atleți ai răului varsă venin și fiere asupra celor care au salvat România. Ei caută să intimideze pe cei a căror misiune este să apare ordinea statală. Cei care promovează aceste abominatii se fac vinovați de trădare națională și sfruntată activitate anti statală și ar trebui pedepsiți conform legilor în vigoare. În aceste împrejurări este obligația morală a tuturor celor care iubesc Neamul Românesc să încurajeze corpurile românești aflate sub drapel și să stea alături de autoritatea legal aleasa prin vot liber și să respingă pe vânzătorii de Neam. În actuala situație se vede limpede cine se confruntă în România.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Îi dai un deget…””

Simona ȘERBAN: De ce?

De ce?

 

citesc în ziar că
achiziționezi un loc
unde trandafirii cresc în formă de cruce
în seif stau
asigurări pe averea frunții

 

am cărări
ce duc spre răsărit

 

sunt proiectată să trăiesc
de pe urma funcțiilor glandelor
sufletul eliberează enzimele tinereții
timpul încetează să existe
moartea este un nimic fără sens

 

de ce mă obligi totuși să mor

———————————

Simona ȘERBAN

Sibiu
15 august, 2018

 

Florentina SAVU: Copacul uscat

COPACUL USCAT

 

M-am îndrăgostit, eu copac,
Desigur tot de-un copac
Dar de unul uscat.
Nu-ți vine să crezi
Cum, cu crengile mele verzi,
L-am înfrumusețat
Și l-am mângâiat,
I-am dăruit tinerețe,
Făcându-l să uite de-a sa bătrânețe,
I-am dăruit vise plăcute și ‘nalte,
Purtându-l prin castele și prin palate
Și, cu ele,
Izgonindu-i din inimă iele,
Îngeri i-am agățat
Cu dor adevărat,
În loc de frunze, pe crengi
Și bucurii nespuse, întregi,
Și l-am apărat dându-i sevă și forță
Și l-am adorat aprinzăndu-i torță.
Din dragostea mea i-am dat lumină și apă
Și sentimente cât să încapă
În trunchiul său scorburos
Și pe toate le-a primit cu recunoștință, voios.
Mi-a consumat rând pe rând
Și ram, și frunze, și gând,
Lumină, și apă, și vise
Mai reci ori, desigur, încinse,
I-am dăruit tinerețea-mi întreagă
Fiindcă iubirea noastră n-a fost în șagă.

 

Astăzi însă, un copac uscat devenit-am și eu,
Timpul atacă pe oricine și-i greu.
Riduri ne-a așternut la amândoi peste față,
Cu iubire,uite că nu ne răsfață…
Copacul meu este pe moarte acum
Și toate crengile uscate-și scârțâie-n drum,
Plâng neputincioasă mereu
Și privesc cum vifornița ne zguduie rău
Iar totul se-ntâmplă la un moment dat,
Când timpul pe nimeni nu iartă și nici n-a iertat.
Puțin câte puțin întunericul peste noi se așterne
Și, fără de milă, sita timpul ni-l cerne
Și-apoi ne și rupe filă cu filă
Amândurora, și timp, și idilă!

 

Oare, de ce un copac uscat am iubit?
De ce tocmai de el m-am îndrăgostit?
Un copac tânăr dacă aveam,
Poate altfel de viață îmi făuream
Dar…nimic nu regret!
Niciodat’ n-am pus preț
Pe înfățișare, pe vârstă, pe ani,
Pe averi și, cu atât mai mult, preț pe bani!

 

Și astăzi îmi țin de braț cu mândrie
Copacu-mi uscat, pentru o veșnicie,
Și-mpreună cu el,
Așa lipsit de puteri și de zel,
Pașii încet ni-i vom târșâi
Spre lumea noastră dintăi!

———————————–

Florentina SAVU

George ANCA: Prolog în Moscova

16 august 1991

O alternativ buddhistă dedusă din Nirvana, nonspațiu.  Cenușa colonelului se încrunta

 Zenaida Andreevna. Bibliotecarul e o ființă-carte.  Politicienii și criminalii citesc cel mai puțin. Se citește mai mult la munte decât la câmpie.

18 august, Ostankino. Peste tăcerea rusească se aud ciori ca peste o Indie albă. Scăpat din arest în numele colonelului. Valia, cu ton de veci: Gorbaciov oddhihnește în Krim. La ce să mai faci războaie pe limbi străine, cu cine seamănă Galina, se-aud împușcături, în Valea Kangra ard doar focuri.

19 august. Mari ciori în parcul 1905. Poezie pentru cei ce nu iubesc poezia. Coadă la cvas, coadă la înghețată. Țară de război civil – nu ca-n sud: civil, nu război. La 9 p.m. Galia n-ajunsese-acasă. Tot Galia, cea din Siktir, mai nu vrea și mai se lasă, iar ardeleanca nu face dragoste din cauza tancurilor. Romeo-Julieta-Prokofiev-Marie Claire, într-o Moscov` înconjurată de tancuri în Rossia, le génie de la danse, grija de fii și fiice, râd oltenii, moscoviții dau întâlnire, or fi căutând voluntari, americanii la ambasada lor, vsio normal, umnaia jenscina, Galia aștepta de doi ani asta, bibliotecarii sponsorizați de British Council la Gosen își luau la revedere cu terminarea războiului din Golf, acum suntem toți beduini. Balet, diamantin transfer al tragicului în ultra-eros. Dirijorul seamănă, pentru franțuzoaică, lui Napoleon (skoe). Metrou oprit. Liniște de tancuri la ele acasă nenăbădăioase, hârbuite, fără consemne tunare, stihia liniștii dărâmând pașale. Congres de șansă sinuciderii, vanității în floare, vino tam, scuze, colonele, nu e loc de ordine, arată cu degetul – între moartea de avion și de gorbaciovism over se ordonase precum asupra țarului. Galia Lvovna n-ar ajunge acasă pe așa vreme, n-o mai fi răspunzând, s-o fi repezit după încăldurita de fie-sa, altă nebună, și-ncă de 16 ani. Parcă ploua. Războiul prokofievian al amorului la jumătate în înconjururi imperiale pe yantrele buddhiste ale turlelor ortodoxe, discreția uciderilor de sus, puștiul caucazian care n-a auzit de Gubenko – întreabă-l, însă, unde e-nmormântat Vâsoțky – da, știa că Gorbaciov și Ianaev erau prieteni, în restaurant cântau țiganii de stat de pe afișul spaniol al lui Loteanu, suntem pe trotuarul Rossiei, spre Kremlin, în ochi cu, aprindeam iar țigări, gealați se mai apropiau, am uitat să vă spun că are 17 ani caucazianul, Galia Lvovna cu Astrid, pe-atunci, fascinantă norvega pentru ascultătoarea numai de svoboda, am ajuns trei, că ar fi schimbările dese aici, mai văzuși, Libena n-a primit viză, mesaj tanc-tak, oricum mii de bibliotecari din toată lumea pe o fișă tulbure, ce-or mai exagera-o femeile majoritare, gender story. Vin biblioteci de abanos după ani blonzii, bonzi prebuddhiști bătuți de Milarepa. Se varsă pe burlanul din Ostankino și săptămâna puterilor. Se-nserase, steaua pe Kremlin smeurea, Galia zicea că e dracul. Baudelaire s-a născut într-o bibliotecă, ministrul citase, la derută, să-l fi auzit Kutuzov, măcar și Tolstoi – sursa oaspeților. Toți zguduiți, din lume, nimeni singur în spuma cvasului, o pâine un dolar, ba o rublă, Galia o fi la mă-sa cocoșului bibliotecar. Sete de război, horă, kazaciok, occidentali făcuți pe ei, ai casei doritori de-o nirvana în ceapa turlei, cum zguduind valorile ortodoxia rumegă, bea cvas. Nu te culci, râsă cenușa, ia-mi din cruce lumânare, panici prinse la cheotoare.

  1. Cum ar zice Colea, a-ți nota visele, rău cu duhul cerului din avion, valurile aduc femeia întinsă, țeapănă, înaltă, goală, un copil parcă, se trezește, se ridică, trec pe-acasă, și găsesc copiii, fata construia zicând că e cuminte, să n-o iau la goană în curtea din Găești, la poartă, maldăr de cărți poche, Plata zâmbind, librarul la grămadă, stampa franceză, buluc de lume cu mâinile prin vraf, în asediu, uite-l pe Radu Voinea, la surâsul Patei dau să reproșez, lasă, în compania femeii un fel de șantaj, pe o hârtie, gen cont, 13.000, venea din America, dau să reproșez, ăsta e spionaj, o erecție și o pornim, nu mă cuprinde, beton pătrat, paralaxa din bancul cu gâtul, sunt în Moscova, aș coborâ în Berlin să văd roua de pe tancuri, mâine invitații chiar în Kremlin, salamurile pentru miile de bibliotecari, la Rossia, cu sticle dintr-o băcănie, Iazov înjurând pentru batalioane scoase din porția de front pe-o seară, norocul celor două pâini, în toată lumea s-o fi urlând, pas cu pas, aici nu se comunică, zice Galia, niciodată, nicăieri, de-aia ascultă ea numai svoboda. Blestem cehoSlovac, dacă nu-i dobori pe alții, treci la civil, în 68, vestea tot la cârciumă, în Rucăr, Ion Marin, cu academia lui de sub pământ, pușcăria tardiv atotamintitoare, dragoslovenii și rucărenii din Soveja sosiți la părinții omonimi din Muscel. Aici un leader în ultima lui zi testamentând biblioteci, între cele arse din Alexandria și Leningrad (rar încă  Petersburg, precum tovarisci), tiradizate în Rossia, pe sub evenimente, conferința se va ține, era inaugurarea, nici Soljenitsin, nici București (hotelul cu acest nume nu are adresa pe afiș, cinematografele cu nume de capitale satelit, ca din lipsă de viață interioară caracteristică, zice-se, intelectualilor, nu-l includ). Spre deosebire de Libena, românii n-au nevoie de viză, se verifică la foarte vizibilele birouri, în orice oficiu, ale KGB, poate, deci, nici de expulzare, de-o mai zbura ceva. O trezesc pe Galia Lvocna. Mai toate numele de locuri sunt ale ucișilor date de ucigaăi, până când și Lenin, colonelul se întorsese cu divizia „Tudor Vladimirescu”, ne-am întoarce și noi, dacă, și cine știe ce iese, ce-o fi fost și-n capul lor decât scăparea, Siberia ni s-ar dărui dacă n-ar trebui să fim hrțniți, apoi, ca bibliotecari, ce pedeapsc, ce amploaiere, multe femei și nu ele lipsesc Rusiei. Galia, azi-noapte lume în jurul sovietului suprem, la Elțân, nu-i nimic la Kremlin, n-ai ce căuta în Nogina, totul e lng` centrul nostru – probabil Elțân îl va salva pe Gorbaciov, dacă scapă și el, apărat acum prin ploaie. Cu Petrescu, îi las telefonul meu și pe al lui, nu sunt speriați. Două boabe de strugure îmi pică pe jos, pe una o găsesc și o mănânc, oricât o caut pe cealaltă nu dau de ea, de n-aș strivi-o, ceea ce se întâmplă curând, care-or fi fost, reflex și cumpărasem, cei mai scumpi, acuma-i simt din Moldova, iar cel puțin un bob n-o iubisei, astfel basarabenii mei s-or fi felicitând a nu mă mai fi transbordat, via lor, via Chișină Ploaia s-a reîntețit. Nici apa caldă nu mai curge – suedezul, noi suntem o țară rece, se face frig, lumea intră [n casă, așa că am ieșit cu cărțile, pe lumină, s-au bucurat destui, și e bine să fii afară, decât toată ziua înăuntru. Beau Drobeta. Ploaie pe genunchiul stâng. Dor de umbrela ruptă, bun trenciul, mai parează gloanie ude ori calde, cel mai ușor s-or face revoluțiile în Moscova, în cercuri abstrase, lumea văzându-și de ale ei. Galia e sătulă de țațele de la cozi sau din autobuze, n-ar fi părerea lui Astrid pe vremurile astea. Șase Rembrandt la Muzeul Puskin, curățirea templului, la douăzeci de ani, și vizavi trei portrete de bătrâni leat cu el. În metrou, trei stele mici, în troleibuz afișul electoral mai vechi al lui Elțân, prin stații, pe stâlpi, proclamații ale lui asupra situației, între pâlcuri, pe opacitate, spre posturi străine, aici nimic, pace și cozi, baricade văzute și nevăzute, tanchiști scăpați din București și ploi. Marie Claire, grecoaice, iranience, Orient. Numai rușii, americanii și evreii vorbesc doklade-papers, un plictis ostatec suplimentar. Românii, începători. Volodea, Gorbaciov ar fi arestat la domiciliu. Inginerul de 28 de ani are 300 ruble lunar, mai puțin de zece dolari. Ziarista, văzându-te scriind, dacă ești corespondent, dacă iubesc românii pe ruși, dar rușii pe români, niet. Stalin a făcut metroul, acum ne nujno. Plouă greu. Iubirea, ziaristei, domnule, romanul Buddha și colonelul, într-un război, adică, nu sunt nici învingători nici învinși, numai învinși, repetase, când era învingător, acum învinsul Gorbaciov, către indieni, c-a zis-o un înțelept al lor, cu mențiunea în subsol că era vorba de Buddha, citat de Nehru în discursul din Kremlin, cât să-ți dai cu părerea că Mihail Sergheevici o fi aducând cu un Buddha rusesc în drum spre Nirvana. Mi-am mâncat pâinea cu struguri, cu lubeniță, ultimul coniac. S-o mai sun pe Galia, se culcase, nu vine vineri la Academia Eminescu, are lecție la slujba ei. Vor ajunge bibliotecarii mii din lume incunable de Moscova? Colonelul studiind hărți, dezăggzuit într-un cerc tencuit de tancuri.
  2. Ploua din toți norii văzuți și din sufletul rusesc. Aș scrie prologul. Nimeni nu va deveni buddhist citind această carte. Orice colonel va fi dezamăgit de consemn. Plouă în Ostankino, poate în toată Moscova. Gorbaciov încă trăiește. Lumea îl căuta pe Dasgupta. Când faci buddhism, exprimi nimicul propriu ca pe al lumii întregi ori viceversa. Bat clopotele ora în Blajenii. Peste Buddha îngânat de Tolstoi se suprapune încă Lenin. Vig, fiu de pastor, s-o fi convertit la buddhism în numele țărilor mici, de marca Danemarca. Colonelul se tot mira cum de-o fi acceptat Buddha reîncarnările din upanishade. Bibliotecarii lumii în cerc, durere-renunțare. Ploaia izbindu-se de caldarâmuri face și mai neauzite șoaptele de lovitura ca prin cenușa colonelului. Am și pierdut din cititori. Îmi vine să le aduc la cunoștință fetelor de 18 ani că loviturile de stat nu produc frigiditate (colonelul mă contrazice scârbit) (Indranath îl vedea președinte al României în plin ceaușism). Spre demascarea buddhistă a colonelului am venit în Moscova, la sammelan-ul bibliotecarilor să-l văd ca pe un rus, cu patima lingvistic-leninistă ascunsă de efortul filogerman, România e o picătură de ploaie în neant, îl aud prin ploaia asta din Ostankino. Omul nu-și închipuie că e pierdut într-o Moscovă asediată, de care duduie lumea, ba zace oblomovist, cât să-l mai supere pe Lenin, într-un pat, cu geamul deschis, să audă ploaia, se face că scrie, se face că bea – merita banii? – oho, atâta lucru n-am trăit să-mi bat joc de sensibilități aristocratice sau ancestrale, o fi știut-o și colonelul de-i acuza pe buddhistologi că nu-l știu pe Schopenhauer, iar pe schopenhauerologi că n-au idee de filosofia orientală, deci și colonelul ar fi de acord, ar nota-o, în solipsismul lui, că nu vin cu gargară într-o lume, câtă mai e, ba cu un trenos, chiar pentru cenușa lui, grecoaicele îi ele vor citi, când ne vom întâlni cu morții și viii de război, cu India indianiștilor români, cu sexul căutat de nubile, asasinat voyerist, tranșe de timp, tranșee în pământ. Autogropi, nu ai ieșit din cerc, nu vei ajunge să nu fii închis, nu prididești a fi închis, mai și închizi, aparent în Moscova, ca Toma Nour în ghețurile siberiene, țineți-vă ocupați într-un fel, să treacă timpul, citiți chiar romanul Buddha și colonelul, imediat ce va fi alcătuit și, eventual, pus în circulație, moscovicește, i-ați și prins gustul, întrucât ar fi ba nescris, ba interzis – chiar de gustul celălalt, al celorlalți, din gang, din bang. Face colonelul (în carte voi sări peste scientisme ocazionale, sclerotice, sunt om serios, îmi pun coniac), doctorul Hussariu mi-a spus în grădina Ioanid că în cercurile savante se vorbește, de bing-bang, deci bing, n-a auzit bine cu aparatul cumpărat de la Panduri big, altfel deschisese frontul englez – i-a reușit mai bine hindi -, o, în pasajul rudenilor pe inundație, ca acum în Ostanchino, cu dorul de calamități nerăzboinice, n-am inclus o înjurătură răspândită, benga, binga, nume de drac, pre țigănește, ce mai ziceam, copii, fir-ar al bâng, dar sărise el, sunt chiar miliardele de ani (cât o fi vrut), yuga, ale lui Brahma. Printre buddhiști și buddhiste în exilul tibetan în Himalaya – colonelul mai înainte la Badrinath în căutarea lui Alecu Ghica pornit, post-legendar, din Puri – în Delhi pe Jamuna, în New York, câți buddhiști sunt în România, sunase întrebarea, pe tablă erau scriși Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Sergiu Al-George, Nicolae Zberea, ar fi urmat Academia Eminescu, cum mor indianiștii, câți buddhiști sunt în Moscova, acum, în infernul bibliotecarelor lumii mânuind cărțile bărbaților, cu ucigătoare tandrețe, și-așa asediate, cu vise și panici pentru cei de acasă, grija de copii, păcat că nu le și dau romanul, amintire și achiziție, a nu fi rău de mâncare și a bate câmpii pe ploaie, pucioasă pe Moscova din senin din iarbă verde, negazonată, câte Anglii ar încăpea aici și nici un englez, nici Churchill, romanul și l-ar fi putut și atribui prin proprii renunțări benevole, cu vreo înjurătură pentru autor, măcar pentru eros avatar, când nici colonelul și probabil nici Buddha nu ne-ar vedea bine. Ai cui sunt copiii iubitei tale tot ai aceluia vor rămâne și viața îți va fi o creștere străină. De completat chestionarul asupra bibliotecilor duale al lui Astrid. Prin scalp cu Beckett, fără vreme de index. Situație-scriere, nu descriere – aici presă-computer-finanță-politică -, tăcere rusească interiorizată cu drag printre dokladele mitraliate ale femeilor fals perestoi-kiste în congres. Pâine cu struguri. Verosimilă câte-o replică aglutinând ce doare mai mult, ce pică sub ochi din vieți submerse, încenușate ori în răsărire, trama închipuitului roman blocat de tancuri și arhive. Alarme și salvări pe ploaie, nici lovituriștii nu știu nimic, nici bibliotecarii buddhiști cu pas îndesat, Mishima, ce de drepturi câștigate în Moscova, a nu merge pe stil, ci pe 1905, deodată nimic nemaifiind cum e. Dă-i drumul. Plouă. Grupuri la gura metroului, de bărbați, de femei, rar amestecați – pe-aici zboară palmele femeilor cu muntele lui Venus mai proeminent decât al celor în de ele. Pe afișul IFLA mai multe anunțuri politice decât în metrou – englezii-și spurcă ambasada că n-a mișcat la neprimirea vizei cuiva, americani, canadieni, finlandezi ofensați au și plecat, cei trei morți, din accident, de-azi-noapte sperie, nu s-ar merge la recepția din Kremlin – cum, sunt criminali, dar ce-ar zice organizatorii bibliotecari, așa că decide fiecare, kremlinali au fost mereu, ne vedem acolo, și cu Cecile, care-și spune cu ce chestii te ocupi, deci altădată newsletter, intri la idei, o frază cu imperialismul comunist sovietic și expansiunea americană, foile dispăruseră numai a doua zi, în prima lumea nu le băga în seamă, kgb-ul lucrează noaptea și spune americanilor ziua? O cărticică de Hafiz de la Ganimedjah. Nu mai plouă, stolovaia, dieta, coada, loc liber la masă în fața bătrânului handicapat în cuplu cu o femeie masivă, tânără, complet retardată, hârtia însângerată de zeama vărsată, s-or fi simțind deranjați, dacă nu flatați, bătrânul râgție la un timp, după cvas, potolită foame moscovită, cuplul pleca, svini striga după ei debarasatoarea, la Krasna presenskaia, la zoo-parc, o femeie și apoi un tânăr li se luaseră locurile, ne civilizasem, plecam, la Barikadskaia femeile pipăiau un polițist povestind astfel gâdilat și aproape râzând de un avion care a zburat, ele zburdau fesenist, kto? Elțân, în tren nu se știa, vreun zbor în Yalta spre a consola pe Buddha, colonelul s-ar comporta cvasi-rusește, în răspuns, Thomas vine pe englezește în India cu necredința-i, i s-o zbârli cenușa, n-au catolicii, poate protestanții, atâția popi cu ochi albaștri ca rușii. Rețetele stolovaia ale colonelului se vor transcrie curând, în engleză mai greu traductibile, exclusă otrava, cât a excelat el în tehnica niznaiului, a detașării de sine-trecut și de politica vremii, consumându-se între comitetul de partid de stradă, Inocenței-Rafael et comp., și adnotari de cărți, dicționare, manuale de limbi străine, caiet de caiet, tranșeu de tranșeu, abia așteaptă să-nceapă romanul, voi nu? Voin e război, de mai puțin de-un timp și timpul se comunică prin incomunicarea reversată tot pe alte canale, nu ale omului, nu ale străinului interior, capitole-zile-generații-amoruri-războaie, o viață de colonel, ateism de Buddha, puțină libertate, masa handicapaților svobod, la plecarea lor, sau svobod za Moldova, za de lanț, lanț liber, Valentina Ivanovna, păcat că Gheorghi Ivanovici v-a uitat telefonul primit în Chișinău tot la casă. Un pic de cerneală, dacă nu la Pușkin, poate la Tretiakov, mă doare degetul mare de scris cu pixul, mă doare tot ce e mare, tentații, Elaine, în Kremlin, prietenul ei țigan, futu-te atunci, numai de femeile românce, cumva slave, ale țiganilor să n-ai parte. Elțân spunea pe ecran că Buddha se află în Crimeea la odihnă, nu mai ploua era spre șase, răsărise soarele, domnule, ca la Iliescu, ăștia s-au vorbit, dar nu mergi oricum la Kremlin, lui Alexander, acustician subacvatic la submarine, auzi, colonele, aparatul în Berceni, repede compara aste trei zile cu cele cinci, mai multe, record nou, ale kaput-ului german din anii 20, ziarele nimic, bilete pe stalinismul metroului, contriștii s-ar fi dus la Buddha să se scuze, intrarăm pe poarta Troițki, trosc-troesky după teanc-tanc, descinși din praful rafturilor, pe unii durându-vă în computer, se mâncase-băuse Kremlinul într-o clipă, se juca după țigani, cântau burii sudafricani chemân-du-te la o cafea, nu ne lăsați din gheară, gheauri, dacă ați citit până aici, poate și Mihail Sergheevici, sau Buddha, sau Eco, mai târziu, mai devreme, o sticlă aruncată în bruscul senin de după ploaie în Ostankino.
  3. Lumea a ieșit în stradă, unii și-au dat viața, să ne ridicăm în picioare în memoria lor, din muzeu în muzeu pân-n Sighetu Marmației se vorbește despre ceea ce este ca și cum nu poate fi chiar dacă nu este decât prin vorbă, Tamara mulțumise lui Dumnezeu că gata, galeria fusese ținta forțelor negre, Changall de 13 metri, cuplul Gorbaciov a contribuit la revivificare, toți Nehru or fi fost pe-aici, poate și Sanjay, artiști informali, charity posters, Tamara, eu mă duc la miting, la Casa Albă, koneț socialism, Sașa insistă, coniac bun, armean, cu binoclul steagurilor pe sub dirijabil, penultimul romanesc-moldovenesc, baricada morților înflorită tăiat, Elțân pe la benoclarea ambasadei americane, după Melodia, o arie, el, Sașa, la conservator învățase italiana, doar io sono studenti, dar cânta bine, e aplaudat, iar coniac, spre Kremlin, dalee komunizm, jos comunismul, a înțeles, Comunism-fascism, Doloi KPSS/PCUS, Rossia, atât, unde ești Piața Universității, se mai arăta cu degetul steaua, Sașa mai dădea cu Lenin în toate părțile, mai obsceniza, odată Knut Hamsun pusese frumusețea Moscovei, a cerurilor sale, peste alte capitale, acum n-ar mai găsi nimic, trecusem de manej, oferă binoclul la mausoleu, Kaganovici vrusese să distrugă și biserica Vasile Blajenii, arhitectul că se sinucide, Stalin că să mai vedem, Proust, l’assassination des églises, mergem în Medved, scurtez, Trufaldino, el Brighella, porno niet problem, în bucătărie harta capitalelor unde a cântat, maseuza cu 15 dolari din Buenos Aires, Larisa: oi, la filmul baricadei din 19 noaptea, de-ncepusem, după miting, pe vocea Mordasovei, Lidia Ruslanova, lubeniță, coniac, porc, și tot m-am dus la biblioteca Lenin.
  4. Aseară la Conferința de presă, Gorbaciov ironizase, nemaibuddhist, generalii, colonele, umorul însă fusese la mitingul lui Elțân, Olia a votat cu el, are ea băiatul bolnav că altfel ar fi venit azi la Academia Eminescu în 805, Gorbaciov nu vrea decât puterea pentru el, și de-aia se pusese bine cu armata, a văzut el acum că tot poporul e mai tare și l-a scăpat, Sașa a mai fost la cinci mitinguri pentru Elțân, contra Gorbaciov, acum pentru amândoi, Nauta zisese, în biblioteca Lenin, că să nu apăr prea mult un lucru, în Medvedkovo, când Sașa luase pepenele, un armean vociferase că de ce cumpără rușii, eu între ei, să mă fi văzut, colonele, plecase, află că s-au potolit, am împiedicat un război civil, am luat taxiul, acasă îmi cânta și pe viu aria lui din film, liubovnița i-a fost măritată de cinci ori, din bogat în mai bogat, colonelul de acum e bătrân așa, părssisem biblioteca Lenin și vinul gruzin pe un dans bharatnatyam, se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, un artist, mai conchide Sașa, trebuie să aibă nevastă frumoasă cum să nu găsești cafea la un artist și uite că a uitat-o, nici în bibliotecă nu era, ce mai strigasem jos comunismul, în Kremlin, și el prelua, cum face cu pianul când mai trage o pavaroteală, dar ăla e miliardar, cu aceeași voce, Gorbaciov e un mare actor, el a aranjat și puciul. La Academia Eminescu, Lioba din München a gustat aerogramele cu kai-ku-uri ale lui Bushan, Lars a aflat de Alamkara, cu basarabenii am convorbit românește în zilele elțâniene, rușii din Tiraspol nu sunt și cei de aici, frumusețea morții, până și aici, poate da o idee de nirvana, l-am sunat pe Gorbaciov, vâ niet Buddha, cine n-a făcut curte comunis-mului, mă culc învins, întru pohorenia de mâine.
  5. Pohorenia în Vaganskaia, cimitirul lui Vâsotsky, îți spune oricine. Aseară Olia mi-a dăruit versuri de Grigori Krujkov, Galia n-auzise de el, Danset văzuse mai mulți români ca de obicei, Biswagi a promis o vreme pașnică la anul în New Delhi, a râs K3-ul, Ranganathan, decanul lor, Ortega y Gasset, misiunea bibliotecarului acum 50 ani în Barcelona, la prohorenie vor fi sperând că îngroapă comunismul, de decenii îngropați în el, persienele din Hafiz cum nu poți fi liber dacă faci rău, Geh din Tolstoi, cum binele e să nu faci rău, obsolescența studiată în Academia Eminescu, care-au plecat mai de vreme, au pierdut partea mai bună, de-acum of course za rabota, ce mai cântaseră sud-africanii în Kremlin și se aleseră cu două rezoluții contra lor, una n-ajungea, o dată Moscova-Brooklin, când și pe ruși îi auzeam katiușizând în peșterile din Aurangabad, ce acustică, să tot fii muzical, colonelul învăța limbile ca să uite româna, de-aia n-a scris, a edictat prin transcrieri, traducerile exercițiilor din birmană și sunt premonitorii, cum călătoriile aveau să-l tot depărteze de moarte și pohorenie în natură, nepolitică, iar indianiștii no]ș, el ori Salg, mor vorbind la telefon, cei mari, deci, spre a nu învăța ei de la cei mici, le dicteaz` ușa, o s-o tot ținț nomenklaturist-internațional și lumea va îmbătâni, dacă nu și va muri proasta, provincia vest, passato est, mă duc în insule de țar țăruș precar roată la car boii pictați în Adyar ca la Băicoi zugravul zar popi cu și prohorenia-ar de-a CristRembrandt curăța iar și templu și omor tâlhar. Kievskaya, mai gata hordismul tribalist bibliotecar. Coada pe două rânduri la toaleta femeilor. Bătrânet pe chei. 10 pachete de ceai. Reviste. Zi candidă. Mestecenii la post. Râul curge. Lume calmă. Baricadele în poze. Pohorenia în aer, tot alt doliu în august, colonele, aparatul acustic în capitolul oțet de mere, cvas? Dulci ruși la ei acasă, nu și la tine, americanii invers, ori tot așa, noroc cum cei din Brooklin se suiră pe biblioteci nesudice. Mi-ar fi plăcut la Tolstoi, dar unde-s? Răcăneii-n pădurice niet – de-a securiștii români de modă moscovi-cească încă. Deșteptul de Sașa ar fi cântat din Pușkin în Academia Eminescu, vezi mozaicul din Kievskaia. Ploua și nu mai plouă. Cum nu se traducea pe sine Blaga voindu-se numai sine românesc, singurul aplicabil universal sieși, ci tot întoarcerea lui Eminescu anihilează invazii. Hai în Kolomenskoe pe Tejo, colonelul s-a-ntors de-aici, din eros moscovit, mestecenii sub verde cu o frunză, neant natural, malul de iarbă, buddhistul cu ciorapi albi, îmi ia vântul creionul și-o biserică, Șiraz, pozându-le iranienilor în Rushdie – cred că li-a lăsat și el părul lung -, piroga Pirogov, odată în Moscopole trăiam un torn, sfântul Gheorghe al războinicilor ruși, bogomateri, troița, stejar de leagăn de fată, plop de leagăn de băiat, invers, cruci semn de oameni la răscruci, poarta leilor de lemn râzând câinește, sirena cu sirenul numai în Kolomenskoe, ploaie cu nunți și-o blondă glasnosti cu un congolez, vai și Siberii suflete în soare, apatimp, mi-aș lipi urechea de mușuroi să aud tancuri, copiii după papicika mai joacă și de-a komandir-ul, nepotul colonelului alb iar la Paris, ecluza cu alt tangaj, de-aș pica pe limbaj zen sud-koreeanul m-ar cataloga, deci bibliotecile de poezie pe nave, în construcțiile cu stil interzis în ultimele două secole ori care vor fi interzise numai peste două milenii, în zone adultere, departe, totuși, de temple. Ondulația altitudinală a turnurilor Kremlinului, a pajiștii spre Arbatskaia, obeliscul în cap cu Marx, mireasa depunând florile între sutele de alte buchete la flacăra căștii, curat luminat, sub nimic sfânt, invers nirvanic, colonele, n-am Seremetievo pe hartă, abia ulița Giorgiu-Deja, îl înțeleg pe ambasadorul englez de la 1877, comparația latino-barbară, hai și pe Churchill, dar picătura de neant i-ai auzit-o în rusă, măcar și șoricelul de ne vedea elitele atrase de ce-o fi fost să fi fost pe-aici-de-aici, domnule, chiar nu mai citiți romanul înainte de a-mi afla salvatoarea sinucidere, fericirea spre a-i face fericiți pe alții și tristețea tot așa, trăind în vremea vocabularului – sintaxa e iluzie, cultura propagandă, religia crimă, politica prostie, rasele crematoriu, micimile intensități, vastitățile sorburi. Vreo haită proastă de mormâni pe und-te uiți scuipând plămâni pe und-te uiți cu ea în mâini stăpâni pe câini și săptămâni vreo haită proastă de mormâni Un stol de ciori moroi pian cu clape labe harijan țambal la bal la țanc stacan ca-n tancul țațelor ivan un stol cioroi moroi pian Icoane line linse ham de hămeseala cu haham ce n-am avut ce pierd și am că neam de neam aram haram icoane line ham Pe țandăra ca la la la întinde-ți corzile în șa pleznește coapse pași de-așa în coasta vidrei vinerea pe țandăra ca la la la Nu-i rând venirii de țânțar din țară în țară din țănț în țar te-nțeapă-acum cenușa-afară de nu spărseși pah-ba-har nu-i rând venirii de țtâțar Ci el pe mare l-a ucis malaric tartor paraclis preheraclid la groapa-n vis cu Buddha la tacla prostscris ci el pe mare l-a ucis Sar șobolani ca decorați ca arși incinerați gradați ca blonde perse și-ați băut în India a tați sar șobolani ca decorați. Mi-ai cobit makam, bibliotecarele din Șiraz m-or înșira havuz cu ucaz, colonelul nu cred că a scris un vers în viața lui, a transcris din Eminescu, vezi, el avu despre literatură o părere negativă, chiar buddhismul și e schopenhauerian-comunist, până la grad, l-a cunoscut, totuși, mai bine pe Buddha decât pe Gorbaciov, ceea ce nu i se întâmpla lui Gorbaciov, nici cu Siddharta, nici cu Eminescu. L-am pomenit la tv Montecarlo, văzut în Folgaria, împreună cu San Francesco, asta e metoda și-n Academia Eminescu, niet obsolescență la poeti di granda. Până acum, capitole sigurantiste: Prolog în Moscova, Tranșeul, Oțet de mere și nu cvas, Academia Eminescu – Dharamsala repovestită Milarepa-Brâncuși ultima Indie a lui Sergiu, eros avatar și asasinarea Luciei, neînțelegerea estului, sexului, culorii, pânzei, un șofer a ucis-o pe artistă, sub comunism nu s-a afișat crima, acum e tardiv, dar adaug balconul, de nu s-ar ofensa țări, sursa de vicii e primordială ca la-nceput mirarea upanișadică și întinderea pielii universului buddhist. Cum nu un manual de buddhism, vom vârâ colea-colea (colonelul e Colea, Nicolae) nobilele adevăruri, Nirvana panoramică, instincte dezvelite, ba acoperite. Scurtele precizări cu umor-bibliotecă îl vor fi făcut curios, măcar rusește, pe criminalul cititor cât să-mi ucidă cenușa de colonel într-o detașare de detașarea – străină-și. E nevoie și de chestii d-astea.
  6. Colonelul din valea Ruzii, colonelul din Bacău, colonelul de la ambasada română (am auzit că ați publicat Doina, 1983), major Gurnam Singh, Himalaya, nu fac, totuși colecție de coloneli, salutați de căpitanul Filip, în 2 ore 10 min., 10.000 km. /, 950 km. /h, Kiev-Chișinău, Galați, mai îndelung` decolarea decât aterizarea, norii modelați după orgoliul de dedesubt au dispărut, Laokoon schimbat pe creieri în albastru cum alți nori vor sculpta dedesubtul, esoxeterism. Soljeni\[n ]i Rushdie provin amândoi din câte o hiperbolă călătorind spre… Sașa îmi lăsase un volum Tolstoi și India – Buddha, Gandhi. Mihail Sergheevici, înainte de puci, norii reprezentau scene de statui ciobite, cetăți apatice, grupuri secesioniste. A scrie o rusola, un makam. Îmi pare rău, Meri, că n-am cumpărat sacoșica aia de mi-ai zis tu, da’ noi să fim sănătoși. Ce mai faceți, vă bronzați? Intoleranțe la două imperfecte, două viitoare, două condiționale – este caietul de germană al colonelului.

Continue reading „George ANCA: Prolog în Moscova”

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (13)

Guvernul Lascăr Catargiu (1871-1876), definit drept ,,cea mai tare expresie a ideii conservatoare în limitele Constituţiei de la 1866”, a fost cea mai durabilă formaţiune ministerială de la începutul domniei lui Carol. Constituirea guvernului şi dizolvarea Adunării, cu majoritate liberală, au încurajat o însemnată parte a conservatorilor să treacă la reorganizarea regimului instituit în 1866, în scopul restrângerii libertăţilor publice şi a înlăturării liberalismului din viaţa politică. În acest sens, este semnificativă ,,Petiţia de la Iaşi”, prin care se cerea modificarea Constituţiei şi introducerea unui regim conservator patriarhal. Aşa-numita petiţie, elaborată de Gr. Sturdza, cerea restrângerea libertăţii presei, introducerea pedepsei cu moartea, proclamarea stării de asediu la nevoie, creşterea censului electoral, reînfiinţarea Consiliului de Stat ş.a.. Această petiţie, semnată de 89 de persoane, între care Gr. Sturdza, M. K. Epuranu, T. Maiorescu, a fost depusă la Cameră, dar n-a fost dezbătută. După victoria în alegeri, guvernul conservator a considerat inoportună modificarea Constituţiei.

Alegerile parlamentare s-au desfăşurat în mai 1871 şi, graţie serviciilor administraţiei conservatoare, au asigurat guvernului majoritatea necesară, grupările liberale, divizate, nereuşind să se impună. În sânul guvernului existau disensiuni care reflectau neînţelegerile din interiorul taberei conservatoare, alcătuită din mai multe grupări, Vechea dreaptă, Juna dreaptă şi Centrul, dar primul-ministru Catargiu şi coaliţia pe care o conducea a reuşit să se menţină la putere. Imediat după preluarea puterii, noul guvern a fost confruntat cu necesitatea soluţionării complicatei afaceri Strousberg. La 24 mai/4 iunie, cele două camere au fost convocate în sesiune extraordinară pentru rezolvarea chestiunii şi, după lungi dezbateri, la 17 iulie 1871, Camera a votat o lege prin care se prevedea anularea concesiunii, acţiune ce urma să fie cerută unui tribunal de arbitri. Legea a fost primită cu ostilitate de presa şi conducerea germană, consulul german Radovitz afirmând că dispoziţiile ei vor provoca o ,,iritare nespusă în Germania”. În aceeaşi vreme, Bismarck intenţiona să se adreseze Turciei, pentru ca deţinătorii de acţiuni să nu fie păgubiţi.

La 4/16 octombrie 1871, un tribunal de arbitri a anulat concesiunea Strousberg, apoi deţinătorii de acţiuni s-au constituit în ,,Societatea pe acţiuni a căilor ferate române” şi au trimis un delegat la Bucureşti pentru a trata cu guvernul român. Tratativele au constat de fapt în prezentarea unei convenţii, pe care statul român trebuia s-o accepte fără nicio modificare. După ce a fost însuşit de guvern şi acceptat de Cameră, proiectul a dobândit forma unei legi, adoptată în decembrie şi promulgată în ianuarie, iar la 14 februarie 1872, se încheia convenţia pentru construirea şi finalizarea liniilor ferate, prevăzute în concesiunea Strousberg, sub supravegherea statului român. Acesta garanta o dobândă de 7% şi se obliga să achite cupoanele, începând de la 1 ianuarie 1872. În 1875, Societatea acţionarilor din Berlin, silită să facă un împrumut de 78 milioane franci, se punea problema unei răscumpărări a reţelei de către statul român, ajungându-se în final la soluţia răscumpărării întregii reţele de căi ferate.

Guvernul Catargiu a iniţiat un vast program de reforme, menit să ,,reorganizeze în sens conservator” (Russu) administraţia, justiţia, învăţământul şi alte domenii. Noul cabinet a urmărit să tempereze ritmul înnoirilor, fără a se opune acestora, iar guvernarea sa neîntreruptă timp de cinci ani a fost un factor pozitiv de stabilitate. Guvernul a acordat o atenţie deosebită problemelor financiare şi economice, în 1871-1872, au fost votate mai multe proiecte de lege privitoare la monopolul tutunului, reorganizarea Curţii de conturi, majorarea impozitului funciar, taxe de timbru şi înregistrare. Nu s-a reuşit înfiinţarea băncii naţionale, ,,de scont şi circulaţiune”, în 1874, dar în schimb a fost înfiinţat Creditul Funciar Rural, prin legea din 29 martie 1873, cu capital autohton, urmat în anul următor de Creditul Funciar Urban. Apoi s-au căutat soluţii pentru stingerea datoriei flotante, ceea ce s-a realizat pe calea ipotecării a 381 domenii ale statului, prin lansarea unui împrumut intern de 72 milioane lei. Pe alt plan, în 1872, a fost adoptată o nouă lege a tocmelilor agricole, favorabilă proprietarilor de moşii, pe baza căreia ţăranii aveau să fie siliţi, cu ajutorul dorobanţilor, la executarea muncilor ,,tocmite”, înăsprindu-se stipulaţiile legii anterioare din 1867. În 1873, a fost adoptată legea pentru încurajarea industriei zahărului şi, în acelaşi an, România a avut un pavilion propriu la Expoziţia universală de la Viena.  În paralel, erau manifeste tendinţele de modernizare în agricultură, se plănuia chiar ,,o sistemă raţională de irigaţiuni”. În 1874, a fost adoptată şi o legislaţie silvică, criticată inclusiv de principe, în care erau avute în vedere mai curând interesele private decât cele generale.

Pentru consolidarea propriilor poziţii, conservatorii au urmărit reorganizarea administraţiei locale, în 1872, a fost modificată legea consiliilor judeţene, iar în 1874, aceea a consiliilor comunale. Constituţia nu era modificată, însă prin alte mijloace era vizată restrângerea libertăţilor publice şi instituirea unui control riguros al puterii centrale asupra celei locale-se remarca tendinţa ca primarii să fie numiţi şi nu aleşi. Pe de altă parte, revizuirea modalităţilor de administrare a justiţiei şi a codurilor de procedură civilă şi penală, legea admisibilităţii în magistratură, reforma regimului închisorilor, reorganizarea curţilor cu juraţi au reprezentat un progres evident în justiţie şi administraţie. În ceea ce priveşte relaţiile dintre Stat şi Biserică, s-a adoptat  legea de alegere a ierarhilor bisericeşti şi de instituire a Sinodului, aplicată din 1873, şi s-au reorganizat seminariile. Progrese s-au înregistrat şi în domeniul instrucţiei, acordându-se atenţie învăţământului secundar, real şi comercial, şi îndeosebi şcolilor secundare. Perfecţionarea treptată a instituţiei statului modern era o certitudine: în Mesajul domnesc din mai 1875 se arăta că ,,suntem un popor mic…, putem însă fi apreciaţi ca un mare popor, prin puterea dreptului nostru, prin respectul şi încrederea ce vom şti a inspira”.

Armata, care-l preocupa şi pe principe, s-a aflat în atenţia guvernului conservator, o nouă lege de organizare a acesteia a fost adoptată, în februarie 1872, prin modificarea şi completarea celei din 1868. Armata teritorială, în care erau incluşi tinerii care nu serveau în armata activă, era împărţită în opt regimente de dorobanţi şi opt regimente de călăraşi, la care s-au adăugat, în 1876, încă opt regimente de dorobanţi. Pe de altă parte, în vara lui 1872, sub pretextul reorganizării, s-a trecut la dezarmarea gărzii civice, creaţie a radicalilor. În acelaşi an, a fost instituită medalia militară şi a fost votată o lege de reorganizare a învăţământului militar. Pe acelaşi plan, manevrele militare au fost aproape nelipsite, în 1872, au avut loc mari manevre pe un teritoriu întins, în prezenţa şi a unei delegaţii sârbe, principele menţionând ipoteza unui moment ,,când armata ar fi chemată a apăra drepturile ţării”. În 1873, a fost organizată tabăra de la Furceni, iar la manevrele din toamna 1874 au fost prezenţi reprezentanţi militari ai statelor europene. În acelaşi an, generalul I. Em. Florescu, însoţit de ofiţeri, a asistat la manevrele armatei germane, iar peste un an a fost prezent la manevrele militare din Rusia. În sfârşit, în 1875, manevrele au avut loc în Moldova, între Iaşi şi Furceni. Să menţionăm că, în 1874, o lege pentru înaintările în armată a contribuit la reechilibrarea ei, precum şi o lege a recrutării bazată pe principiul unui serviciu militar generalizat.

   În aprilie 1875, I. C. Brătianu, primit în audienţă de principe, îl sfătuia pe acesta să schimbe guvernul conservator. În primăvară, după adoptarea Constituţiei din 1866, se încheia o legislatură normală de patru ani pentru Cameră. Era un moment decisiv pentru evoluţia politică ulterioară a statului modern român. Fruntaşii liberali s-au mobilizat pentru confruntarea electorală din aprilie 1875. Încă din ianuarie-februarie, grupările liberale au început unificarea şi au înfiinţat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, jurnalul ,,Alegătorul liber”, care a pornit o campanie virulentă împotriva conservatorilor. Întrunirile liderilor liberali aveau loc în casa englezului Lakeman, aflat anterior în serviciul Turciei, sub numele de Mazar-Paşa. Rezultatul acestor contacte sistematice a fost închegarea coaliţiei de la ,,Mazar-Paşa”, în care erau reprezentaţi liberalii radicali conduşi de Brătianu şi Rosetti, moderaţii din jurul lui M. Kogălniceanu şi I. Ghica, precum şi ,,fracţioniştii” lui N. Ionescu. S-a adăugat acestora şi Manolache Costache Epureanu.

Alegerile din aprilie 1875, organizate de conservatori, au provocat tensiuni în viaţa politică, opoziţia a avut emisari în toate judeţele, în oraşe ca Bucureşti, Craiova şi Piteşti, au avut loc ciocniri, guvernul fiind silit să apeleze la armată şi poliţie. Liberalii au reuşit să pătrundă în Cameră, dar conservatorii au obţinut o majoritate ,,mai solidă decât cea precedentă”, scria principele tatălui său.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (13)”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc

„Cruciaţii secolului XX nu se luptă cu păgânii pentru cucerirea  Locurilor Sfinte. Duşmanul lor este o boală satanică, născută într-un creier bolnav, experimentată de un popor obidit şi incult, sub conducerea unor criminali ambiţioşi. Numele popular al acestei boli este <<Bolşevism>>.”

( Dr. ANA-MARIA MARIN)

 

 

    Cine are răbdare, cine crede nădăjduind, cine se încumetă pe cărarea strâmtă şi abruptă a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoşterii de sine, pătrunde miracolul Creaţiei, pătrunde misterul vieţii, pătrunde taina spiritului evanghelic, pătrunde azurul mistic al filocaliei serafice, săltând într-o uimire permanentă, cerească şi pământească.

   Aceasta este Calea, adică Libertatea care ne suie la Adevăr, la Adevărul care ne descoperă viaţa Vieţii, deopotrivă cu viaţa noastră, viaţa în care trebuie să sălăşluiască Iubirea pentru a ajunge la Dumnezeu, pentru a te putea îndumnezei.

   Natura umană care îşi are izvorul ontologic în Voinţa divină-paradigma unităţii umane, implică conceptul de solidaritate ce dă sens concret formelor de manifestare, astfel încât Omul să se  poată exprima printr-o conştiinţă morală, civică, religioasă, spre a se putea adăuga Elitei spiritual-religioasă, care se impune, se alege de la sine, prin sine, în sine recapitulând după modelul Hristic tot ce are ca valoare supremă Neamul întru virtuţiile sale creştin-ortodoxe.

   Pe această Cale se încumetă trei categorii de oameni creştini, fiinţiali, coslujitori ai Cultului ortodox: Omul simplu, ţăranul liber, credincios, natural, pur, pilduitor în fapte deosebite, iubitor de muncă şi de toate; Monahul-Omul simplu instituţionalizat, jertfitor a toate: familie, persoană, societate şi Omul Culturii-gânditorul creştin, cercetătorul, analistul, raţionalul, eruditul, misticul.

   Primii doi oameni au o comuniune divină, directă, pură, mărturisitoare, continuă.

   Omul cult al Culturii  se converteşte spiritului Hristic propagând o intenţionalitate cerească, creindu-şi astfel sensul exprimării, al mărturiei poetico-filosofico-teologice.

   Primele categorii pot atinge mult mai uşor Piscul mistic al desăvârşirii, al Iluminării, al sfinţeniei fiindcă ei pornesc spre Dumnezeu direct, nativ, curajos, desculţi prin Iarba verde de Acasă, doar înflăcăraţi de Iubire.

   Omul Cult al Culturii, în general poate urca aproape de Vârful Cunoaşterii divine.

   Sunt şi excepţii, desigur.

   Toate categoriile au încorporate în conştiinţă gândirea veghetoare care, perpetuează de-a lungul timpului Conştiinţa de Dumnezeu, de Neam şi de sine.

   Omul cult al  Culturii-gânditorul creştin îşi înţelege misiunea sa profetică la care a fost chemat, vede evenimentele ce se vor derula şi se alătură vremurilor călăuzindu-le înspre Voinţa lui Dumnezeu şi a Neamului său.

   Omul cult al Culturii-gânditorul creştin se defineşte şi se împlineşte deplin ortodox prin cele zece ipostaze profetice: mama, bunica, pedagogul, preotul, artistul, medicul, poetul, teologul, filosoful şi sfântul.

   Gândirea, raţiunea, credinţa şi iubirea lor în plenitudinea harului le conferă imperativul creaţiei cereşti întru modelul Creaţiei divine.

   Omul cult al Culturii este de fapt Sacerdotul ortodox al Tradiţiei şi Culturii Duhului.

   Nimic în afara credinţei, nădejdii, adevărului, libertăţii, iubirii, harului, jertfirii nu se defineşte a fi gândire divină, a fi gânditor profetic.

   Ateul, clădit pe raţiunea sa, fiind represiv nu poate fi gânditor, ci doar răufăcător: eretic, profanator, negativist, anarhist, nihilist, marxist…

    Să luăm un mic studiu de caz: O Icoană: chipul unuia dintre cei mai mari gânditori creştini, filosoful Petre Ţuţea şi un tablou: „gânditorul” Emil Cioran.

   Petre Ţuţea a iubit pe Hristos, Fecioara Maria, Apostolul Pavel, Mihail Eminescu, Adevărul, Libertatea, Suferinţa, Dragostea cerească, Jertfa, Dacia, Neamul, Ţara, Biserica, poporul, Cultura, oamenii simpli, oamenii culţi, oamenii de cultură, marii Conducători, a creat o Şcoală a gângirii socratice-creştine de o mare şi rafinată erudiţie, o antropologie creştină cu o profunzime teologică de un înalt spirit ortodox.

   Petre Ţuţea s-a recreat prin Dumnezeu, creându-se astfel rând pe rând, treaptă cu treaptă spre ipostazele desăvârşirii sale: Omul, Filosoful, Creştinul, Românul, Teologul, Eroul, Martirul, Mărturisitorul, Icoana Petre Ţuţea.

   Tocmai de aceea ne-a lăsat ca Testament pentru urmaşi, paradigma gândirii sale: „Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine din nicăieri şi merge spre nicăieri!”

    Petre Ţuţea a creat o Elită Spirituală. Cioran şi-a înfiat elitismul său nihilist.

     Emil Cioran nu a înţeles nimic din Înţelepciunea filosofului adevărat-Petre Ţuţea…

     Nu a înţeles nimic din geniul profetic al Neamului protodac, nu a înţeles nimic din spiritul de sacrificiu suprem al acestui popor divers şi mult încercat, nu a înţeles nimic din Doina, Legenda, Poezia, Colindul, Credinţa, Tradiţia, Datina, Regalitatea, Preoţia şi Duhovnicia acestui Mândru şi Mare popor primordial.

   Nu a văzut Lumina celui pe care îl considera aproape şi nici Scara pe care Socratele dacoromânilor s-a urcat cu paşi săi serafici la Ceruri.

   Iată imaginea care i-a caricaturizat persoana scriitorului de limbă franceză din Exil:

         Dragă Petre Ţuţea,

  „ … Tu ştii că eu nu sunt scriitor român şi că nu-mi prea place să scriu cărţi. Mai bucuros stau de vorbă, ca să conserv, încă o dată, nimicnicia adevărurilor… Numai în dispreţul faţă de D-zeu m’am simţit bine şi la mine acasă. Aş vrea să fiu om politic numai ca să îmi pot verifica zilnic şi efectiv scârba de oameni… Te îmbrăţişează E. Cioran ( Emil Cioran, Ineu-Arad, 25 Iulie 1936,… CNSAS, scrisoare descoperită de Eleodorus Enăchescu)

   A se reţine: Scrisoarea lui Cioran data din anul 1936, an în care România pulsa de Frumuseţe, pulsa de Tinereţe, pulsa de Ortodoxie, pulsa de Românism!

   A se reţine: Cioran era în ţară. Era simpatizant cu tot ce se asuma în ROMÂN.

   Sau doar simula?

   Occidentul care, era în galopul ereziilor, nu l-a convertit, fiindcă era deja pervertit.

   Occidentul nu s-a mai ostenit să-i pună diagnosticul, ci doar i l-a confirmat: ateu, eretic, sofist, apostaziat.

   În traducere liberă sofism înseamnă amăgitor, înşelător, dar nu în sensul empiric al cămătarului, ci în cel „telectual” al proletcultistului.

   Sofismul nu este o credinţă întru Adevăr, ci o raţiune întru Cunoaştere, dar nu cea absolută, un fel de precept raţional ce nu poate fi infirmat logic. Logica la rândul ei aparţine unor multitudini de raţionamente cvasi totale iraţionale.

   Sofismul deci, este raţiunea care te duce la pierzare.

   Sofismul nu are nici axă, nici sens, nici Cruce, nici Înviere, ci doi adversari absoluţi: Adevărul şi Miracolul.

   Petre Ţuţea a fost/ este un filocalic sofianic. Cioran a rămas doar sofist.

   În faţa lui Petre Ţuţea te posterni de uimire, de bucurie, de luminare, de extaz.

   În faţa celuilalt vezi agonia, îl compătimeşti şi te costerni până la o adâncă mâhnire.

   Izvorul Elitei spiritual-religioase este Hristosul, respectiv sofianismul filocalic divin.

   Mergând către tine însuţi, către Chipul Lui, umbli către Dumnezeu. Şi păşind către El, ajungi către ceilalţi asemenea ţie în spirit şi jertfă.

   Îmbrăţişarea lui Hristos se face prin Cruce. Dar şi prin ceilalţi pătimitori creştini.

   Elita spiritual-religioasă trebuie să se intensifice întru desăvârşire, întru jertfă, întru iubire pentru a semnifica în plan ontologic, teologic şi mistic, în istoria umanităţii,  conştiinţa misiunii sale.

   Elita spiritual-religioasă înainte mergătoare, trebuie să fie întru totul excepţională, trebuie să fie într-o permanentă confruntare în bătălia dintre Bine şi rău pentru a-şi rândui locul, credinţa, responsabilitatea, chemarea, alegerea, jertfa, suferinţa, iubirea.

   Toată energia, toată lupta, principiile conducerii, toată călăuzirea Elitei spiritual-religioase trebuie să purceadă din Dragostea de Dumnezeu spre integralitatea conştiinţei naţionale, pentru a birui în toate domeniile:fizic, psihic, religios, mistic.

   În fiecare popor, care trebuie să fie fiinţa Naţiunii sale, Elita spiritual-religioasă veghează la continuitatea veşnică a naţionalităţii sale.

   Menirea Elitei spiritual-religioase a fiecărei epoci este de a îndeplini destinul naţiei sale în comuniune şi în conformitate cu Voinţa lui Dumnezeu.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc”

Maria DAHLGREN: George Roca – Poeme cifrate traduse în lumba suedeză (1)

KYSSEN

Traducere în limba suedeză:

Maria Dahlgren

 

Jag blev förälskad i dina läppar!

Vackra, röda, sensuella

lik en persika korsad med ett körsbär

 

När jag började kyssa dig

din mun hade passionsfruktens smak.

 

Allt var så närvarande och verkligt

som om två änglar

älskade på min tunga.

 

Då har jag förstått

varför Adam har syndat!

 

KY553N

 

J46  8L3V  FÖRÄL5K4D  1  D1N4  LÄ994R!

V4CKR4,  RÖD4,  53N5U3LL4

L1K  3N  93R51K4  K0R54D  M3D  377  KÖR58ÄR

 

NÄR  J46  8ÖRJ4D3  KY554  D16

D1N  MUN  H4D3  945510N5FRUK73N5  5M4K.

 

4LL7  V4R  5Å  NÄRV4R4ND3  0CH  V3RKL167

50M  0M  7VÅ  ÄN6L4R

ÄL5K4D3  9Å  M1N  7UN64.

 

DÅ  H4R  J46  FÖR57Å77

V4RFÖR  4D4M  H4R  5YND47!

 

 

SĂRUTUL

George Roca

 

M-am îndrăgostit de buzele tale!

Frumoase, roşii, voluptoase,

aidoma unei piersici altoite cu o cireaşă.

 

Când am început să te sărut

gura ta avea gustul fructului pasiunii.

 

Totul era atât de activ şi real

de parcă doi îngeri

făceau dragoste pe limba mea.

 

Atunci am înţeles

dece a păcătuit Adam!

 

5ĂRU7UL

 

M-4M  ÎNDRĂ605717  D3  8U23L3  74L3

FRUM0453,  R0Ş11,  V0LU970453,

41D0M4  UN31  913R51C1

4L70173  CU  0  C1R34ŞĂ.

 

CÂND  4M  ÎNC39U7  5Ă  73  5ĂRU7

6UR4  74  4V34  6U57UL

FRUC7ULU1  9451UN11.

 

707UL  3R4  47Â7  D3  4C71V  Ş1  R34L

D3  94RCĂ  D01  ÎN63R1

FĂC34U  DR460573  93  L1M84  M34.

 

47UNC1  4M  ÎNŢ3L35

D3C3  4  9ĂCĂ7U17

4D4M…

 

*

 

DET GALNA RÅDJURET Continue reading „Maria DAHLGREN: George Roca – Poeme cifrate traduse în lumba suedeză (1)”