„Cruciaţii secolului XX nu se luptă cu păgânii pentru cucerirea Locurilor Sfinte. Duşmanul lor este o boală satanică, născută într-un creier bolnav, experimentată de un popor obidit şi incult, sub conducerea unor criminali ambiţioşi. Numele popular al acestei boli este <<Bolşevism>>.”
( Dr. ANA-MARIA MARIN)
Cine are răbdare, cine crede nădăjduind, cine se încumetă pe cărarea strâmtă şi abruptă a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoşterii de sine, pătrunde miracolul Creaţiei, pătrunde misterul vieţii, pătrunde taina spiritului evanghelic, pătrunde azurul mistic al filocaliei serafice, săltând într-o uimire permanentă, cerească şi pământească.
Aceasta este Calea, adică Libertatea care ne suie la Adevăr, la Adevărul care ne descoperă viaţa Vieţii, deopotrivă cu viaţa noastră, viaţa în care trebuie să sălăşluiască Iubirea pentru a ajunge la Dumnezeu, pentru a te putea îndumnezei.
Natura umană care îşi are izvorul ontologic în Voinţa divină-paradigma unităţii umane, implică conceptul de solidaritate ce dă sens concret formelor de manifestare, astfel încât Omul să se poată exprima printr-o conştiinţă morală, civică, religioasă, spre a se putea adăuga Elitei spiritual-religioasă, care se impune, se alege de la sine, prin sine, în sine recapitulând după modelul Hristic tot ce are ca valoare supremă Neamul întru virtuţiile sale creştin-ortodoxe.
Pe această Cale se încumetă trei categorii de oameni creştini, fiinţiali, coslujitori ai Cultului ortodox: Omul simplu, ţăranul liber, credincios, natural, pur, pilduitor în fapte deosebite, iubitor de muncă şi de toate; Monahul-Omul simplu instituţionalizat, jertfitor a toate: familie, persoană, societate şi Omul Culturii-gânditorul creştin, cercetătorul, analistul, raţionalul, eruditul, misticul.
Primii doi oameni au o comuniune divină, directă, pură, mărturisitoare, continuă.
Omul cult al Culturii se converteşte spiritului Hristic propagând o intenţionalitate cerească, creindu-şi astfel sensul exprimării, al mărturiei poetico-filosofico-teologice.
Primele categorii pot atinge mult mai uşor Piscul mistic al desăvârşirii, al Iluminării, al sfinţeniei fiindcă ei pornesc spre Dumnezeu direct, nativ, curajos, desculţi prin Iarba verde de Acasă, doar înflăcăraţi de Iubire.
Omul Cult al Culturii, în general poate urca aproape de Vârful Cunoaşterii divine.
Sunt şi excepţii, desigur.
Toate categoriile au încorporate în conştiinţă gândirea veghetoare care, perpetuează de-a lungul timpului Conştiinţa de Dumnezeu, de Neam şi de sine.
Omul cult al Culturii-gânditorul creştin îşi înţelege misiunea sa profetică la care a fost chemat, vede evenimentele ce se vor derula şi se alătură vremurilor călăuzindu-le înspre Voinţa lui Dumnezeu şi a Neamului său.
Omul cult al Culturii-gânditorul creştin se defineşte şi se împlineşte deplin ortodox prin cele zece ipostaze profetice: mama, bunica, pedagogul, preotul, artistul, medicul, poetul, teologul, filosoful şi sfântul.
Gândirea, raţiunea, credinţa şi iubirea lor în plenitudinea harului le conferă imperativul creaţiei cereşti întru modelul Creaţiei divine.
Omul cult al Culturii este de fapt Sacerdotul ortodox al Tradiţiei şi Culturii Duhului.
Nimic în afara credinţei, nădejdii, adevărului, libertăţii, iubirii, harului, jertfirii nu se defineşte a fi gândire divină, a fi gânditor profetic.
Ateul, clădit pe raţiunea sa, fiind represiv nu poate fi gânditor, ci doar răufăcător: eretic, profanator, negativist, anarhist, nihilist, marxist…
Să luăm un mic studiu de caz: O Icoană: chipul unuia dintre cei mai mari gânditori creştini, filosoful Petre Ţuţea şi un tablou: „gânditorul” Emil Cioran.
Petre Ţuţea a iubit pe Hristos, Fecioara Maria, Apostolul Pavel, Mihail Eminescu, Adevărul, Libertatea, Suferinţa, Dragostea cerească, Jertfa, Dacia, Neamul, Ţara, Biserica, poporul, Cultura, oamenii simpli, oamenii culţi, oamenii de cultură, marii Conducători, a creat o Şcoală a gângirii socratice-creştine de o mare şi rafinată erudiţie, o antropologie creştină cu o profunzime teologică de un înalt spirit ortodox.
Petre Ţuţea s-a recreat prin Dumnezeu, creându-se astfel rând pe rând, treaptă cu treaptă spre ipostazele desăvârşirii sale: Omul, Filosoful, Creştinul, Românul, Teologul, Eroul, Martirul, Mărturisitorul, Icoana Petre Ţuţea.
Tocmai de aceea ne-a lăsat ca Testament pentru urmaşi, paradigma gândirii sale: „Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine din nicăieri şi merge spre nicăieri!”
Petre Ţuţea a creat o Elită Spirituală. Cioran şi-a înfiat elitismul său nihilist.
Emil Cioran nu a înţeles nimic din Înţelepciunea filosofului adevărat-Petre Ţuţea…
Nu a înţeles nimic din geniul profetic al Neamului protodac, nu a înţeles nimic din spiritul de sacrificiu suprem al acestui popor divers şi mult încercat, nu a înţeles nimic din Doina, Legenda, Poezia, Colindul, Credinţa, Tradiţia, Datina, Regalitatea, Preoţia şi Duhovnicia acestui Mândru şi Mare popor primordial.
Nu a văzut Lumina celui pe care îl considera aproape şi nici Scara pe care Socratele dacoromânilor s-a urcat cu paşi săi serafici la Ceruri.
Iată imaginea care i-a caricaturizat persoana scriitorului de limbă franceză din Exil:
Dragă Petre Ţuţea,
„ … Tu ştii că eu nu sunt scriitor român şi că nu-mi prea place să scriu cărţi. Mai bucuros stau de vorbă, ca să conserv, încă o dată, nimicnicia adevărurilor… Numai în dispreţul faţă de D-zeu m’am simţit bine şi la mine acasă. Aş vrea să fiu om politic numai ca să îmi pot verifica zilnic şi efectiv scârba de oameni… Te îmbrăţişează E. Cioran” ( Emil Cioran, Ineu-Arad, 25 Iulie 1936,… CNSAS, scrisoare descoperită de Eleodorus Enăchescu)
A se reţine: Scrisoarea lui Cioran data din anul 1936, an în care România pulsa de Frumuseţe, pulsa de Tinereţe, pulsa de Ortodoxie, pulsa de Românism!
A se reţine: Cioran era în ţară. Era simpatizant cu tot ce se asuma în ROMÂN.
Sau doar simula?
Occidentul care, era în galopul ereziilor, nu l-a convertit, fiindcă era deja pervertit.
Occidentul nu s-a mai ostenit să-i pună diagnosticul, ci doar i l-a confirmat: ateu, eretic, sofist, apostaziat.
În traducere liberă sofism înseamnă amăgitor, înşelător, dar nu în sensul empiric al cămătarului, ci în cel „telectual” al proletcultistului.
Sofismul nu este o credinţă întru Adevăr, ci o raţiune întru Cunoaştere, dar nu cea absolută, un fel de precept raţional ce nu poate fi infirmat logic. Logica la rândul ei aparţine unor multitudini de raţionamente cvasi totale iraţionale.
Sofismul deci, este raţiunea care te duce la pierzare.
Sofismul nu are nici axă, nici sens, nici Cruce, nici Înviere, ci doi adversari absoluţi: Adevărul şi Miracolul.
Petre Ţuţea a fost/ este un filocalic sofianic. Cioran a rămas doar sofist.
În faţa lui Petre Ţuţea te posterni de uimire, de bucurie, de luminare, de extaz.
În faţa celuilalt vezi agonia, îl compătimeşti şi te costerni până la o adâncă mâhnire.
Izvorul Elitei spiritual-religioase este Hristosul, respectiv sofianismul filocalic divin.
Mergând către tine însuţi, către Chipul Lui, umbli către Dumnezeu. Şi păşind către El, ajungi către ceilalţi asemenea ţie în spirit şi jertfă.
Îmbrăţişarea lui Hristos se face prin Cruce. Dar şi prin ceilalţi pătimitori creştini.
Elita spiritual-religioasă trebuie să se intensifice întru desăvârşire, întru jertfă, întru iubire pentru a semnifica în plan ontologic, teologic şi mistic, în istoria umanităţii, conştiinţa misiunii sale.
Elita spiritual-religioasă înainte mergătoare, trebuie să fie întru totul excepţională, trebuie să fie într-o permanentă confruntare în bătălia dintre Bine şi rău pentru a-şi rândui locul, credinţa, responsabilitatea, chemarea, alegerea, jertfa, suferinţa, iubirea.
Toată energia, toată lupta, principiile conducerii, toată călăuzirea Elitei spiritual-religioase trebuie să purceadă din Dragostea de Dumnezeu spre integralitatea conştiinţei naţionale, pentru a birui în toate domeniile:fizic, psihic, religios, mistic.
În fiecare popor, care trebuie să fie fiinţa Naţiunii sale, Elita spiritual-religioasă veghează la continuitatea veşnică a naţionalităţii sale.
Menirea Elitei spiritual-religioase a fiecărei epoci este de a îndeplini destinul naţiei sale în comuniune şi în conformitate cu Voinţa lui Dumnezeu.
Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc” →