Mariana POPAN: Sunt românii… un vis împlinit (selecţie de versuri)

Sunt românii… un vis împlinit

 

Sunt inimi de români, trecând spre viitor:
Sunt tinerii noștri, pământul spre cer,
Sunt veșnic ce-au fost, acei călători,
Sunt slovele noastre-nțelese de ieri,
Sunt prietenii gliei, frumosul pâmânt,
Sunt codrii semeți, de cer învelit.
Sunt brațe cu frunze de doruri cântând.
Sunt flori pentru mâine, suntem ce am trăit…
Sunt tinerii noștri oglinzi dăinuind,
Sunt vocile țării ce s-au auzit,
Sunt inimi românești din țară iubind,
Sunt ei, suntem toți UN VIS ÎMPLINIT.

 

Sunt eu, sunteți voi, sunt și ei, suntem toți,
Sunt locuri sfințite prin rugăciuni.
Sunt suflete, rugi de la moși și nepoți,,
Sunt lancea răului stârpit de străbuni….
Sunt toți un popor de daci și romani,
Sunt tații-un Traian, sau un Decebal bun,
Sunt Ștefan, sau Țepeș cel Crunt, la dușmani,
Sunt tari și puternici românii străbuni…
Sunt munții ca frații, sunt codrii oneşti,
Sunt graiu-nțeles și neauzit,
Sunt prietenii noștri, de noi realeși,
Sunt eu, ești și tu, un vis infinit….

––––––––––––

Mariana POPAN

Baia Mare

4 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Şi iar…

 

Ascund un dor în mine, sub o coastă
Și-l ocrotesc pe lângă inima bolnavă,
Ca marea, ce veghează-n bolta vastă
Și strânge valul sfânt, peste-o epavă.

 

Ascult pădurea ,cântă frunza-n dungă,
Mă strâng în mine de nu pot să tremur.
Las verdele din frunze să m-ajungă
Şi vântul îmi răpește, cate-un murmur.

 

Privesc în verde, ce tablou , feeric
Și timpul scurs mai scutură prin clipe,
În pasul meu, mă trec prin întuneric
Să prind o rază, ce se scurge-n pripă.

 

Întind o mână, vreau să prind o boare,
Dar clipa ce se trece-i tot mai neagră,
Prind lacrime de Cer şi-a lor culoare
Sunt om, ce nu mă scutur, de pelagră.

 

Şi iar ascult pădurea ce-n nopți cântă…
Și iar prin suflet firav vânturi bat…
Și iar privirea mea de verde-ncântă…
Și iar veghez prin vânt înmormântat.

 

Și iar apuc prin clipa mea uitată…
Și iar privesc la soarele ce-i stins…
Și iar mă-ntreb de-s eu ori cealaltă…
Și iar un timp, din mine, m-a învins!

 

Casa noastră colț de Cer

 

Casa noastră cu pridvor
Ce aduni un colț de Cer,
Peste trepte porți covor ,
De sub stelele ce pier.

 

De la poarta de acasă
Vin speranțe să se-nchine
Pâinea din cuptor miroase
Dinspre capăt de destine.

 

Cozonacul copt se naşte
Sub stergarul fir cu fir
Parcă-i ziua cea de Paşte
Cu parfum de trandafir.

 

Cu un mers mai legănat
Inspre-o ramă de portret ,
Duce-un miel la alăptat
Mama, suflet de poet.

 

Se mai plânge prin destin
Ca nu poate duce-o casă,
Lacrimile ochi-mi țin
Înspre pâinea de pe masă.

 

Mă rog Domnului s-o ție
Ca să pot să mă închin,
Şi-l mai rog să o mângâie
Până apuc eu să revin.

 

Mâini de mamă nepereche
Suflet scurs din trup ceresc,
Stă în casa asta veche
Și în satul strămoșesc.

 

Dimineața

 

Stropii din cafea drept in vene-mi curg,
Noaptea nu-i plecată, vrea să nu mai plece.
Prin pomii grădinii, visele se scurg
Cana mea sub aburi parcă e mai rece.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis”

Anatol COVALI: Înger plângând

Înger plângând

 

Îngeru-a venit şi mi-a şoptit:
„Pentru orbi mereu te-ai chinuit,

pentru surzi
te-ai obosit să zburzi

vesel chiuind necontenit.

În zadar
ai vrut ca un zidar

să înalţi ce alţii-au năruit,

fiindcă ei,
bezmetici şi pigmei,

tot sub cerul liber au trăit.

La ce bun
să pari că eşti nebun

arătând că altfel eşti croit

şi-ndurând
să te trezeşti oricând

pe zădărnicie răstignit?!”…

„Tot mai sper,
am spus, să le fiu cer!”

Îngerul a plâns şi a pierit.

–––––––––––––

Anatol COVALI

București

30 iunie, 2018

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Poeme (din ciclul ,,Răspântii”)

TE ȘTIAM ÎN FAGUR DE VISE ȘI NU ȚI-L VROIAM FRÂNGE

 

… cerul se desfătase-n mângâiul Lunii,
atâtea și atâtea nopți, vălătucii de nori
căptușiseră bolta în ploi, frigul își ascuțise colții
și mușca pofticios din nurii naturii,
țipau îndoite de vânt toate fibrele ei,
furtuna trecuse, dar lăsase în urmă-i
o trenă de răutate, cumva …
dar cerul, azi-noapte își avusese lumină,
Luna se-nfipsese-n stihii și trona,
triumfătoare peste zări,
razele ei sfârtecaseră norii și o vedeam plutind,
limpede și diafană, în înaltul atât de încercat …
somnul o zbughise pe fereastră
și-mi făcea semne obscene, din dincolo
de ochiul de sticlă, dar nu-l mai băgam în seamă,
priveam chipul tău mângâiat de Lună
și pofta de Sărut mi se năpustea în simțiri,
îți audeam respirul cum se legăna lângă respirul meu,
dar te știam în fagur de vise și nu ți-l vroiam frânge …
visele veneau și se cădeau alandala,
trăgeau de mine, să știe fiece reacție,
erau indecente uneori,dar treceam cu vederea,
simțurile mi-erau pline-pline cu doru-mi de tu
și doru-mi de tu era atât de risipit în mine
că-n fiece colțișor stătea de veghe,
picior de ispită să nu …
eh, dorule-dor, cât mi-ai rămas tu de durut
și la cât SUPLICIU am făcut față dimpreună !
acum ne-mbuibăm de bucuria de-a ne fi aci,
respir în respir cu Mărțișor,
adevăratul meu univers – eh, dorule durut,
legenda din SUPLICIU se trebuie Legendă,
IUBIREA-IUBIRE n-ar trebui doară,
cât numai izvor …
uf, dorule-dor …!
și cât izvor curs în cuvânt din dor peste crestele
celor aproape trei munți de ani încrețiți de aștept,
încremeniți în pântecul răbdării, placentar,
ce parcă nu vroia să se deschidă nașterii de UNUL-ne,
atâtea și atâtea prăpăstii create din falii de urzeli,
dar iată-ne aici,
ACUM !
tot așteptul sfărâmat în dinți de IUBIREA-IUBIRE,
trădările împrăștiate-n fuioare de fum …
ne-am fost UNUL din prima fașă de cuvânt
ce ne-am șoptit sau scris …
cioc-cioc !
și s-a fost îndeajuns dorul să ne poetească,
toate s-au adunat în albiile care atâtea doruri
au curățat să nu se fie altă parte de amestec,
ne-am vrut plecați dinspre Adevăr,
dar cât s-a trebuit să aflăm acuarela ispitei …
durutul și-a căpătat rol de dimensiune,
iar sufletul a plecat primul fruntea
și sufletul și-a lăsat pasul liber,
mersul s-a-mpreunat în UNUL-ne,
eh, dorule durut,
mi te păstrez în mine, partitura uitării să nu prindă,
și noaptea știe aluatul, și frământul, și spuza,
și stelele știu tot ce ne prinde,
visele vin și pleacă-mplinite cu noi,
cerul își spală tulburările norilor
ascultându-ne poemul iubirii,
noi ne lăsăm UNUL să-și țină vie scânteia,
trupurile nu-și ascund vreodată poezia !…

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

1 iulie, 2018

 

MÂNGÂIUL COBORA PE SILABE

 

… Soarele se zbătuse zile în șir în cămașa de forță a norilor,
Dimineața asta reușise să-l elibereze
și-l vedeam cum se bălăcea în oceanul de senin,
doar vântul mai bătea o stacato pe teme de frig,
trecându-și degetele prin cosițele verii
ce încă nu-și aprinsese dogoarea …
iulie venise cu cuptorul stins, dar cui să-i pese ?
în noi focul cel viu anima fiece fibră,
Sărutul numai și-n ajuns,
sufletele să-și descătușeze combustia,
ah, tu, inimă !
cât jar mocnești în atriile tale, ah, tu …
clipele fumegau în fiecare gând
și fiecare gând își etala veșmântul de mister,
era în fiecare un ceva ascuns
atât cât să nu dea pace curiosului …
de strajă, păcătosul !
dar luptele erau mereu inegale,
cine să ne stingă sticlirea cursă ochiului ?
cine ne-ncurce privirile care nu se lăsau
în mareele de lumină – decât două câte două !!
că miraculosul pineal se codea să-și scoată afară
fuioarele de îndoieli …
câteodată puneau buluc de întrebări
dar tot zmucindu-se umbrele, care nu și nu …
bine, făceți-vă loc lângă noi,
dar să nu simt un atins !… le mai ziceam,
însă totul-ne se difuză streinului,
oricine s-ar fi acesta și de pe oriunde,
atât de curat și atât de dezvelit,
că-n goliciunea lui, Adevărul nu încăpea codeli,
poftiți, sorbiți din noi !!
și toate se puneau pe sorbit, dar uitaseră de foc
și se audeau țipetele lor din friptul buzelor,
iar noi râdeam pe înfundate,
nu le averizasem de văpaie !
până și aburul de cafea dădea semne de chicoteală
și căuta calea nărilor să ne tulbure olfactul …
nasul simțise ceva,
dar buzele nu se voiau în dezlipit !
ah, tu, Sărut !!
da-da, Mărțișor, ah tu, Sărut !
adusesem scenarii din toate poveștile de iubire,
marginile timpului erau înghesuite,
dar aveam timpii cei târzii !
și acolo treceam prin dărac orice basm …
povestitorul ademenea sufletul,
dar doru-mi de tu era cu buzduganul
și-n ce pecete de nu buzele-nlănțuite ?
că suflul se-ngenunchea înainte de-mpreunare,
mângâiul cobora pe silabe,
iar mulțimea vidă era atât de roș în obraji
că mă temeam nu pocnească …
și cât sânge de nădejdi s-ar împrăștia ?!
dar, Marin, basmul ne suntem
și ochiului strein i-am dat chei întru descifrare,
iar noi mai avem atâtea de spus …
și parcă mai ieri ne-am descălecat, dimpreună, din vers,
dar ce descălecat !
peste cinci veșnicii …
timpii cei târzii, Orologiu, ODISEIC, Albiile dorului, SUPLICIU, hai, Împărțit de doi …
uite anul-lumină, în plâng, la porțile ferecate ale Visului,
lui nu i-am dat cheie !
cum să i-o dai ?
Visul ni se coborâse din dat și Visul
ne-a-mpins să ne venim dinspre Adevăr …
Visul !
acum iată-ne,
UNUL !!

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

3 iulie, 2018

 

PAJII CERULUI VENISERĂ CU CARE DE TĂCIUNI

 

… Dimineața desfăcea petale de rouă
și le risipea dincolo de pragul lui 188,
numai cât să știe tălpile noastre ce au de spus,
dar tălpile, ioc !
nu vroiau iarmaroc …
pajii cerului veniseră cu care de tăciuni,
dar niciun vânt nu era deschis în foale,
așa că se prelungea acest stigmat al recelui nefiresc,
timpul înțelegea nerăbdarea, dar el avea încă ciubote
și nu-i păsa de metehnele naturii,
iar vara nu l-a interesat vreodată …
el cu Luna !
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Poeme (din ciclul ,,Răspântii”)”

Galina MARTEA: Cum să obții democrația?

Cu aproape trei decenii în urmă am crezut că vom pipăi, cu adevărat, fenomenul democrației,  aceasta fiind o formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor, așa afirmă dicționarul explicativ român. Aproape cu trei decenii în urmă am crezut cu toții  că în sfârșit este obținută acea libertate socială de care are nevoie omul simplu al societății, poporul. Am crezut…, însă realitatea prezentă ulterior s-a dovedit a fi nespus de dură. Dacă unele țări din fostul lagăr comunist, prin inteligența lor (spre exemplu, țările baltice),  au reușit pe parcursul acestor trei decenii să obțină ceea ce și-au dorit și ceea ce și-au propus din start după destrămarea imperiului sovietic, atunci unele țări, precum Basarabia, nu au izbutit nici pe aproape să se încadreze în limitele obiectivelor dorite de către popor. În timp, s-a promovat o cultura politică de tip haotic care, într-un final, a produs și a instaurat în cadrul Moldovei, stat independent de după 1991, fenomenul unei anarhii absolute, aceasta reprezentând în mod real o stare de dezordine totală în cadrul țării, de haos și, nemijlocit, de atitudine nesatisfăcătoare a individului față de propria colectivitate. Însă această anarhie, în mod special, cu privire la atitudinea nesatisfăcătoare/ intolerabilă a individului față de propria colectivitate este specifică mai mult pentru clasa dominantă/ clasa politică și nu pentru restul societății. Această stare de dezorganizare și ignoranță totală din partea clasei politice și de guvernare față de propria societate, în cele din urmă, a adus țara în pragul unei crize sociale fără precedent. Credem, este un caz aparte în Estul Europei, mai bine zis în sud-Estul Europei, inclusiv și la nivel mondial, unde după anii 2000 în societatea basarabeană se neglijează în cel mai real mod libertatea de voință a concetățeanului. Într-o asemenea situație dreptul cetățeanului este umilit, adică egalitatea tuturora în fața legii lipsește, iar dacă să ne referim la componenta democrație, atunci aceasta este lipsită complet de valori fundamentale. Prin urmare, în modelul de democrație moldovenească lipsește esențialul și anume: fenomenul de conștiință, dar mai ales, de conștiință a clasei politice și de guvernare, aceasta reprezentând vizibil mentalitatea și comportamentul individului dominant. Astfel, prin acțiunea comportamentului au loc acele procese sociale care produc continuu nelegiuiri ce sunt numai în detrimentul poporului. Nelegiuirile provocate de către clasa dominantă includ în sine fapte ce contravin legilor juridice, obligațiilor morale și funcționale, în rezultat, dând naștere corupției, inechității și injustiției sociale, dar cel mai grav, inegalitatea cetățenilor în fața legii. Dacă să privim lucrurile cu atenție atunci vom vedea cât de grav este afectat și umilit cetățeanul acestei comunități, iar dacă să ne referim la dreptul civil al acestuia atunci lucrurile devin și mai tragice. În prim plan, este ignorat dreptul civil al omului la o jurisprudență democratică, organele de drept fiind cel mai nesigur domeniu al societății. Realitatea și faptele respective demonstrează în nenumărate rânduri că deciziile judecătorești sunt realizate în baza veniturilor bănești, adică cine oferă mai mulți bani în formă de mită acela și câștigă procesul. Astfel, suferă o armată întreagă de oameni care sunt implicați în procese de judecată civilă, penală etc. La acest capitol sunt prezenți cetățeni cu deplină dreptate, însă fără bani și fără ocrotire judiciară/ socială corectă, rezultatele pozitive fiind în majoritatea cazurilor de partea celor   cu bani (https://www.europalibera.org/a/ion-sturza-vizita-filip-in-sua-invalidarea-alegerilor/29321860.html). În așa mod, societatea există în baza unei democrații nespus de fragile și, respectiv, a unui sistem judiciar destul de fragil și corupt.

Societatea moldovenească este foarte bine cunoscută în plan mondial la capitolul „statul cu o democrație fragilă”, respectiv, „țara cu cea mai înaltă rată a corupției, nedreptăților și inechității sociale” etc (https://adevarul.ro/moldova/actualitate/moldova-topul-tarilor-cea-mai-mare-coruptie-intr-un-studiu-realizat-transparency-international-1_582c26f65ab6550cb88e344f/index.html). Se cunosc lucruri și acțiuni ce îngrijorează opinia publică internațională/ europeană (violență, crime, trafic de ființe umane, sărăcie și degradare socială la nivel înspăimântător, democrație imitată, etc.), însă nu se cunosc acele acțiuni care ar trebui să contribuie pozitiv la înlăturarea tuturor nelegiuirilor ce au loc în societate și, cel mai tragic, cum și când va fi posibil punerea pe picioare a unei existențe civilizate în cadrul țării și, nemijlocit, instaurarea unui sistem democratic și transparent în administrarea societății. Nemijlocit, întrebarea de bază este: cum să obții o democrație adevărată într-o societate atunci când întreg poporul este manipulat de o mișcare politică populistă nespus de dăunătoare; cum să construiești un stat democratic și civilizat atunci când drepturile civile ale cetățeanului sunt lezate aproape în totalitate, iar clasa dominantă continuă să hrănească aspirațiile poporului doar cu slogane politice, fără a le acorda ajutorul și suportul real în viața de toate zilele? Apoi, libertatea de exprimare este un factor ce vizează insecuritatea omului/ cetățeanului, cu atât mai mult a jurnalistului, persoana care trebuie să asigure și să relateze în mod transparent realitatea prezentă în societate. Iar modelul de comunicare, practicat în a intimida și a dezinforma masele, este un factor nespus de negativ, fiind doar în favoarea clasei dominante. Astfel, poporul s-a ales cu sentimentul de frică și supunere, în rezultat, lipsa de curaj fiind foarte limitată în a protesta contra nelegiuirilor și nedreptăților sociale. Cu certitudine, poporul este înfricoșat, deoarece poliția, organele de stat pentru menținerea ordinii publice, organele de securitate socială activează foarte dur împotriva oricăror acțiuni de stradă, oricăror revendicări de nemulțumire ale populației prin proteste. În cele din urmă, inechitățile sociale rămân nesoluționate, deoarece poporul înfricoșat, disperat și lipsit de inițiativă este nespus de pasiv în organizarea manifestațiilor cu caracter politic și social, iar, în același timp, clasa dominantă este satisfăcută de situația creată, promovând în continuare o tactică plină de populism distrugător, aceasta fiind o atitudine favorabilă doar în satisfacerea propriilor dorințe și necesități. Deci, aceasta denotă încă o dată faptul cât de nedemocratică este societatea moldovenească, totodată, incluzând în sine faptul că poporul nu are dreptul la niciun fel de proteste sociale în cazul dacă acestea nu coincid cu interesele clasei dominante. Dacă să facem o paralelă la unele țări democratice, atunci vom menționa că Curtea Supremă americană deține o hotărâre în care se spune: „Un popor inert este cel mai mare pericol al democrației. Demonstrațiile sunt un drept al oamenilor de a-și spune toată împotrivirea împotriva unei măsuri politice sau oricărui alt fel de măsuri”. Conform acestora, putem defini/ intui că inexistența unei democrații transparente în Moldova este din vina poporului. Să fie oare așa? Tot posibilil! Dacă să analizăm realitatea creată, atunci toate lucrurile se întâmplă doar că poporul este mereu cu capul plecat și acceptă foarte ușor și în mod umil totul, fără ca să reproșeze celora ce stau în capul puterii, de la puterea locală până la cea centrală. Poporul suferă la nesfârșit, dar e mulțumim cu ceea ce are și nu are curajul să mai pretindă sau să ceară ceva în plus. Este o cultură întemeiată de decenii, o cultură de supunere în fața celui cu putere. Astfel, populația, mai ales cea de vârsta a treia și cea din sectorul rural, suportă la nesfârșit și constant consecințele/ acțiunile neplăcute ale demnitarilor de stat, suportă nedreptatea, sărăcia și tot ceea ce este injusțiție socială, însă toți tac, nimeni nu protestează împotriva climatului indecent prezent în cadrul țării. Iar generația mai tânără, aptă de muncă, își găsește refugiu în a exista doar prin procesul migratoriu în afara țării, astfel lăsând teren liber pentru acei ce fac insuportabilă viața acasă. Însă acei puțini concetățeni care au mai rămas și mai sunt în țară nu au nicio posibilitate de a înfrunta răul instaurat, deoarece este prea mare, iar forțele de ordine, organele de drept sunt într-o colaborare destul de fructuoasă cu clasa politică și de guvernare. Țara este împânzită de o negură extrem de deasă prin care este foarte greu de traversat pentru a desluși transparent lumina zilei, astfel poporul rămânând inert în propria casă. Numai că ultimile evenimente ce au avut loc recent în legătură cu alegerile primarului de Chișinău au trezit puțin lumea și le-a deschis ochii cât de cât pentru a înțelege mai bine procesele populismului nedemocratic înstaurat în societate. În urma mai multor comentarii dure din partea comunității internaționale (UE, SUA, etc) împotriva clasei politice și de guvernare moldovenești și în legătură cu invalidarea alegerilor din 3 iunie curent, Vladimir Socor, analist politic al Fundației „Jamestown” din SUA, comentează: „Decizia celor trei instanțe de judecată a scos oamenii în stradă…”, nemijlocit, Domnia Sa concretizează afirmațiile unor partide politice care au lansat Mișcarea de Rezistență Națională și care spun că „Moldova se transformă într-o dictatură” (https://www.timpul.md/articol/vladimir-socor-guvernarea-este-pusa-la-zid-i-opoziia-ar-putea-boicota-alegerile-din-toamna-132556.html). Însă conform celor relatate de europarlamentarul român Siegfried Mureșan (care spune că guvernanții Moldovei trebuie să fie conștienți de ceea ce au făcut, iar cetățenii R.Moldova merită mai mult”), aflăm că în Parlamentul European în 5 iulie curent va fi discutată problema crizei politice din Moldova cauzată de invalidarea alegerilor pentru primarul capitalei. În același timp aflăm de la europarlamentarul român că situația din Moldova privind încălcarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept va fi discutată alături de problemele respective din Somalia și Burundi (https://www.timpul.md/articol/moldova-ajunge-alaturi-de-somalia-i-burundi-in-parlamentul-european–europarlamentar-guvernanii-trebuie-sa-fie-contieni-ce-au-facut-132623.html).

Aceeași întrebare pentru societatea moldovenească: cum să obținem o democrație reală? Cu toții ne dorim acest lucru, însă pentru a menține în poziție verticală demnitatea și identitatea unui popor, pentru a întreține pe verticală o democrație adevărată în societate avem nevoie, în mod prioritar, de o cultură și o educație decentă în dezvoltare. Pentru obținerea acestora, în mod civilizat, poporul trebuie să vorbească deschis în fața legii și a puterii de stat, fără sentimentul de inferioritate și teamă. Respectiv, revendicările sociale, politice, personale să fie soluționate prin demonstrații pașnice, libera exprimare, libertatea de asociere (precum menționează europarlamentarul român Monica Macovei), deoarece aceasta este cea mai transparentă formă în a demonstra că într-un stat există democrația reală. Fiind în dialog cu postul de radio Europa Liberă de la Chișinău, Monica Macovei menționează în continuare: „…poporul nu trebuie să tacă și să înghită.  Poporul trebuie să aibă un cuvânt de spus… și poporul n-are cum să vorbească, pentru că poporul nu este chemat la televizor. Oamenii simpli, nepoliticienii, cei care nu sunt comentatori politici ș.a.m.d. nu sunt chemați și n-au unde să-și exprime părerea. Și atunci iese în stradă. Asta se întâmplă în orice țară democratică. Asta este soluția! Din păcate, noi am pus carul înaintea boilor – întâi am făcut niște instituții democratice, cum e și Curtea Constituțională, după care le-am populat cu oameni care nu sunt independenți, cu oameni care nu sunt liberi și în justiție la fel, și în politică la fel. Deci, asta am făcut-o și noi în România și după asta care reforme, după asta nu mai poți da pe nimeni afară. Sunt numiți pe viață, cum să-i mai dai afară? Nu, trebuie întâi să faci reforma, să-i testezi pe fiecare și apoi să le dai aceste garanții – numire pe viață, salarii bune ș.a.m.d.” (https://www.europalibera.org/a/monica-macovei-interviu-invalidare-alegeri-chisinau/29321863.html).

Continue reading „Galina MARTEA: Cum să obții democrația?”

Roni CĂCIULARU: Arta plastică a doctorului Bruno Herșcovici

Există undeva o mărturisire a lui Cezanne, prin care pictorul afirmă: „… peisajul gândea el însuși prin mine, eu fiind, de fapt, conștiința sa”. E foarte adevărat, dacă ne referim – cum a făcut-o, desigur, și marele pictor – la procesul creației artistice. Dar nu e numai atât! Îmi permit să privesc actul creației  și din unghiul receptorului de artă, știut fiind că armoniile cromatice, celelalte mijloace de expresie, contribuie la sugerarea unei idei, a unei stări de spirit, și, privind mai atent, toate elementele creației la un loc, relevă un anume fel de a reda realitatea, astfel încât poți deduce temperamentul, particularități umane ale artistului, viziunea sa asupra lumii, asupra oamenilor în mijlocul cărora îi e dat să trăiască. E ca și cum ai spune – ascultă-l și cum vorbește, și vei ști ce fel de om e… Astfel de gânduri mi-au apărut în minte privind cele două tablouri expuse, nu de mult, la Expoziția celei de a 43-a Conferințe Naționale a Asociației Medicilor din Israel (la hotelul „David Intercontinental”), tablouri care poartă semnătura amicului meu, dr. Bruno Herșcovici, care se afirmă și pe tărâmul artei plastice, cu seriozitate și consecvență (după cum îl știm, de altfel,  că se comportă și ca medic).

Pe tărâmul relației cu pacienții săi, a știut întotdeauna să apară cu acele disponibilități intelectuale și psihologice care dau încredere și speranță, dar și rezultatele medicale de rigoare. Echilibrat, atent, sigur pe sine și cu indicații profesionale „la obiect”. Un astfel de comportament este rezultatul unui fel de a fi, dar și al unei eficiente auto-educații. Afirm aceste lucruri căci, iată, pictura doctorului nostru, ni-l dezvăluie pe Bruno Herșcovici nu numai un personaj optimist și stenic,  ci și un om cu fragilități și profunzimi afective și intelectuale deosebite, chiar surprinzătoare. Asta, desigur, pentru cine nu-l cunoaște mai în esența lui. Căci, cine  a urmărit pictura doctorului – și nu-s deloc puțini! – a putut observa, cum spuneam într-un alt rând, referindu-mă la portretele realizate de medicul-pictor: „desenul, expresia feței vorbesc prin ele însele (…). Ele vorbesc de o anume tristețe, de un ce neînfăptuit, de o dorință fără speranță, de o anume durere profund omenească”. Dar cum în artă ai voie să minți despre orice, numai despre tine nu, iată că omul viguros și cald și bun, acel îndrumător în a te face să învingi răul din tine, iată-l acum și sub alte fațete, mai puțin vizibile în viața de zi cu zi, care-i subliniază profunzimi nu tocmai bănuite, ilustrându-l pe acest pictor tocmai prin sinceritatea-i caracteristică, atunci când se află în fața șevaletului, reliefându-se astfel puterea gândirii și a simțirii sale artistice. Ne apare, așadar un om superior clipei și efemerității noastre, a tuturor.

Dar despre ce tablouri este vorba, în cazul nostru? Unul e portretul unui savant, care nu atrage prin frumusețea sa fizică, dar care se remarcă  prin autenticitatea tensiunii interioare și prin efortul de gândire al celui reprezentat. Profunzimea gânditorului, încordarea așteptării unui rezultat aflat încă în interiorul unui mecanism computerizat, îndoiala și dorința de îndreptățire a supoziției analizate, întreaga frământare a omului de știință, în momente critice – transpar din tabloul acesta, el câștigând estetic mai ales prin vibrațiile interioare ale savantului, ce reies din pânza pictorului, cu reală sensibilitate artistică. Nu voi insista asupra acestui portret, căci surpriza o reprezintă pentru mine celălalt tablou al d0ctorului din aliaua noastră. Este știut că medicul-pictor Bruno Herșcovici s-a ambiționat, de-a lungul anilor săi de pictură, să realizeze în special portrete. De ce? Pentru că Omul l-a interesat dintotdeauna, și pentru că este genul de pictură cel mai greu de realizat. Iată-ne, acum, în fața unei mult mai largi deschideri a pictorului: avem în față un peisaj, în care o pădure înconjoară un copac roșu, acesta contrastând armonios cu verdele din jurul poienei aflate, și ea, în prim-plan. Ținuta dreaptă a copacului – erou principal, coloritul său, împletind roșul, maro-ul și galbenul, și un pic de verde și de alb, ilustrează, în cele din urmă, o anume plurivalență a metaforei. E vorba de trecerea timpului și de faptul că aici copacii pot muri și în plină vată; e vorba de îndârjirea copacului-erou de a nu fi copleșit de moartea pe care și-o simte, continuându-și existența cu resursele-i rămase, în mod demn și falnic, calm și superior.

Continue reading „Roni CĂCIULARU: Arta plastică a doctorului Bruno Herșcovici”

Sergiu BARBUȚA: Ștefan cel Mare și Sfânt, omagiat la Oprișeni (2 iulie 2018)

Luni, 2 iulie 2018, s-au împlinit 514 ani de la trecerea lui Ștefan cel Mare la cele veșnice și 561 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei. Cu acest prilej, mai mulți creștini au participat la o manifestare cultural-omagială și au depus coroane de flori la bustul „celui mai mare român al tuturor timpurilor”, aflat în inima frumoasei localități Oprișeni din raionul Hliboca.

Evenimentul a fost organizat de domnul Ilie Bezușcu și familia sa, care au contribuit la edificarea acestui bust în localitatea Oprișeni. Printre cei, care au venit să-l cinstească pe domnitorul Ștefan cel Mare, au fost prezenți și elevi ai școlii de cultură generală din localitate, însoțiți de directorul instituției Nicolae Bodnariuc, precum și un grup de reprezentanți ai Societății Bibliotecarilor Bucovineni din satele Berestea, Costiceni și Vancicăuți, raionul Noua Suliță.

Manifestarea a început cu un serviciu divin, oficiat de preotul Vasile Pauliuc, parohul Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Oprișeni. După momentele de rugăciune părintele Vasile a ținut un cuvânt de învățătură referitor la sărbătoarea închinată slăvitului voievod, apoi au fost rostite mai multe discursuri despre importanța pe care o are Ștefan cel Mare în istoria națională și în cea europeană, fiind evidențiat rolul de apărător al creștinătății.

 

În discursul său, Nicolae Bodnariuc a vorbit celor prezenți despre relația voievodului Ștefan cel Mare cu satului Oprișeni.

„Personalitatea lui Ștefan cel Mare are o semnificație dublă pentru satul Oprișeni. La 1490 găsim prima atestare documentară a bisericii din Oprișeni confirmată cu pecetea aplicată de Ștefan cel Mare. O altă atestare documentară a satului este într-un uric din 1503. Încă o mărturie documentară despre satul Oprișeni o găsim cu un an înainte de trecea voievodului în eternitate, într-un act emis de Cancelaria Moldovei. Este semnificativ faptul că astăzi ne aflăm în vatra veche a satului, pe strada care poartă numele lui Ștefan cel Mare, o uliță care pe vremuri lega Europa de vest cu Suceava, Marea Neagră și Balcanii. Totodată, în 1497, când Ștefan cel Mare a  dus lupta la Codrii Cosminului împotriva lui Ioan Albert al Poloniei, tabăra domnitorului s-a aflat la noi în Oprișeni”.

 

Profesorul Eduard Ogranovici, membrul Societății Bibliotecarilor Bucovineni, Filiala raionului Noua Suliță, a ținut să le povestească participanților manifestării despre Ștefan cel Mare, ce reprezintă el pentru istoria și cultura noastră, despre bătăliile duse împotriva marilor imperii, dar și despre alte întâmplări din viața domnitorului Moldovei.

„Ștefan cel Mare avea calități excepționale de militar. Acest bărbat luminat al neamului a condus Moldova aproape o jumătate de secol, peste 47 de ani, și în acest timp a avut 36 de bătălii, dintre care numai două le-a pierdut. Domnitorul era un om al rugăciunii. Se spune că înainte de a pleca la război, Ștefan cel Mare îndemna totdeauna ostenii săi la rugăciune, post și împărtășanie, iar după fiecare bătălie încununată cu succes, ridica o biserică sau mănăstire. Trebuie să-i cinstim memoria, să ne amintim mereu despre faptele sale de vitejie și să ne mândrim cu ceea ce ne-a lăsat Ștefan cel Mare”.

 

Cei prezenți s-au bucurat de un program artistic susținut de măiestrul Vladimir Rața, șeful Casei de cultură din Vancicăuți și discipolii săi – Rostislav Catan, Marin Apopii, Rostislav Saca și Maxim Vataman.

Manifestarea s-a încheiat cu o masă comună oferită de familia Bezușcu.

În cadrul sărbătorii, oaspeții din raionul Noua Suliță au fost invitați la un popas în Muzeul de Arheologie și Etnografie „Maximilian Hacman” din Oprișeni, în care istoricul și pasionatul arheolog Nicolae Bodnariuc i-a ghidat pas cu pas printre exponatele marcate de spiritul istoriei și al demnității.

Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani. În acest răstimp, Moldova a cunoscut o înflorire atât pe plan economic, cât și cultural. Datorită meritelor sale excepționale a fost cunoscut în Europa, inclusiv și la Roma, fiind apreciat de Papa Sixtus al IV-lea, pentru apărarea creștinătății. Este onorat de către biserica română, fiind santificat în anul 7490 de la zidirea lumii sau anul mântuirii 1992, la care eveniment de la Mănăstirea Putna a fost prezent și părintele Dumitru Mândrescu, pe atunci paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din Costiceni, despre care povestește și Dr. Tudor Colac în cartea sa „Ștefan cel Mare și Sfânt. 500 ani de nemurire”, apărută la București în anul 2004.

––––––––––––

A consemnat,

Sergiu Barbuța

Valea Prutului

2 iulie, 2018

Ioan POPOIU: Amurgul zeilor

AMURGUL ZEILOR

 

Zeu absent
și tăinuit în
sine
nicio punte
între cer și pământ
inexpugnabilă
transcendență
tăcere
în cer și pe pământ
oamenii
în așteptare
contemplă
carcasa templului
în care nu mai locuiește
nimeni
zeii tac
peste
cetatea oamenilor
tăcere

–––––––––

Ioan POPOIU

4 iulie, 2018

Carmen CIORNEA: Vindecări

VINDECĂRI

 

sunt dureri ce nu se plâng,
nici nu se strigă.

 

sunt dureri ce trebuie
trăite doar în tăcere.

 

sunt dureri al căror preț
se măsoară în timpul
vindecării rănii.

 

sunt răni încrustate-n
memoria absenței ce
nu se vor vindeca nici
odată complet și nici
nu se vor arăta ochiului din
afară.

 

sunt răni al căror preț
se măsoară în altitudinea
demnității eului.

 

sunt răni ce trebuie
trăite doar ca binefacere.

 

sunt răni ce nu se plâng,
nici nu se strigă –

 

pavăze la
fereastra inimii împotriva
altei răni.

–––––––––––––

Carmen CIORNEA

3 iulie, 2018