Laboratorul dragostei
zi înmiresmată de primăvară
vreme de visare
debordând de entuziasm
stăm furişaţi
în laboratorul îndestulat
al sfintei simplităţi
certă dorinţă
proaspăt răsărită
şi ne-mbăiem
în chip minunat
în şuvoiul verde
al sevei binecuvântate
din lumea vie
în cuvânt luminat
ochii ni se întâlnesc
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Laboratorul dragostei”
Atu
Un înger m-a atins cu-aripa
Și mi-a lăsat în păr argint…
Un înger ca un alb iaccint
Mi-a răstignit pe pleoapă clipa.
Un înger zâmbetu-i, cunună,
Mi-a dăruit și a plecat…
Un înger este vinovat
Că viselor plătesc arvună.
Un înger zinic mă colindă
Răpindu-mi linistea ce-avui…
Arzânde ruguri, ochii lui
Îmi sunt a chipului oglindă.
Un înger este-al meu atu…
Iubito, îngerul ești tu!
Dragoste fără frontiere
Te voi iubi si dincolo de porți,
Nu-mi va fi gard, nici zid bătrâna moarte
Nici neiubirea ta nu ne-ar desparte…
Te-am câștigat la zar avarei sorți.
MĂ LĂSAM ÎNȚEPAT DE VISE
… toată noaptea mă fusesem un samovar,
plin de cărbuni, fumegând de sub jar …
simțeam cum îmi fierbe sângele,
simțeam cum îmi iau foc obrajii,
confuz,
mă lăsam înțepat de vise…
primeam orice formă de mișcare în geană,
fâlfâiul îmi umfla ochiul în pene
de-mi cădeau privirile șiroaie,-n perne …
șuieram gâfâit-răgușit, un suspin,
ridicam mâinile să-mi rezem privirile,
baldachin !
trupurile amușinau tremur de dorm,
nu-mi lăsam căderile-n vers la-ntâmplare,
ascultam talpa,
fiorii-mi aduceau undă de vâscol,
vulcanul mă prinsese – simandicos,
sufletu-mi avea pretenții de bal,
un tremur insolent mă tremura de banal,
nici nu-mi primenisem bine altarul de șoapte,
mi se cerea testamentul lacrimei …
încă din noapte …
abia în albastru îmi puteam decolora răbufnirile
celulelor ademenite-nspre marea-ncleștare …
și ce furnic mă urca din picioare !
ochiul ferestrei mi-aducea imagini de mohor,
nu e foton să pătrundă prin rază,
lumina-și avea aură de plumb,
dar cui să-i pese ?
atmosfera emana atâta parfum !
sărutului i se desfăceau bobocii în caldul buzelor
și ce flori de fiori în glastra trupului,
mai-mai că ne-am închide primăvara în noi !
și curgeau aluviunile nopții,
Gara pentru doi se pregătea de erupții …
… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !
——————————
Marin BEȘCUCĂ
17 aprilie, 2018
Nisip
Ce ai vrut tu sa afli
Când clepsidra s-a spart între noi,
Nu ai fi aflat niciodată.
Pentru ca timpul, de atunci
S- a împărțit la doi.
Nisipul clepsidrei,
Şi pe el,
Nisipul acela strâns în sticlă,
Am vrut să- l împărțim
După legile iubirii noastre tăinuite.
Bob cu bob,
Cum ne împărțisem şi iubirea.
Grămada ta se făcea mai mare,
Pentru că eu,
Pe ascuns,
Îți puneam din porția mea.
Şi atunci mă lăsam păcălit!
Mă lăsam păcălit atunci,
Pentru că şi eu te păcălisem cu amintirile.
Eu aveam mai multe amintiri decât tine,
Pentru că eu te iubeam
Şi te păstram în sângele meu,
Şi î urechile mele, în palmele mele,
În sufletul meu.
In memoriam
CARMEN STĂNESCU,
prin dispariția căreia se încheie o lume a eleganței
și a inteligenței actului scenic
Există, uneori, emoţii ce se impun a fi, înainte de toate, trăite şi, mai apoi, aşezate, sofisticat şi metaforic, în cuvinte. Poate şi pentru faptul că toata avalanşa de vorbe ce s-ar aburca neruşinate peste spaţiul ego-ului tău personal – cu generozitate umplut de superbia unei interpretări artistice unicat -, ar sparge în mii de bucăţi geometria perfectă a unui întreg componistic regăsit în totalitate într-una dintre creaţiile de marcă ale scenei teatrale româneşti, este vorba despre piesa americanului James Goldman, „Leul în iarna”, care i-a adus acestuia, în 1968, consacrarea deplină ca scriitor, prin decernarea premiului Oscar pentru cel mai bun scenariu.
Goldman croieşte din replici o lume profund conflictuală a secolului al XII-lea, unde barbaria violenţei şi lupta acerbă pentru câştigarea tronului Angliei sunt cunoscutele unei ecuaţii existenţiale ce aduce în prim-plan caracteristica propriei sale esenţe – putreziciunea morală a unei fiinţe umane, care poartă în sufletul său nu germenele fast al iubirii depline şi necondiţionate de ceilalţi, ci microbul ucigaş şi anacronic al războiului şi al urii demenţiale. Ţesătura dramaturgică goldmaniană ne poziţionează spaţial în Anglia anului 1138, deloc întâmplător în vremea Crăciunului, când istoria acelor timpuri era scrisă în tandem de regele Henry al II-lea Plantagenetul, de soţia sa, Alienor de Aquitania, şi de cei trei fii ai lor: Richard, Geoffrey şi John. Viziunea regizorală a lui Petre Bokor asupra unui moment de istorie atât de îndepărtat şi de agitat al englezilor este una originală şi deosebit de fascinantă, care prilejuieşte bucuria întâlnirii pe scândura scenei a două tuşe diferite ale teatrului românesc – mai mult ca perfect armonizate şi „exploatate” artistic de către Bokor -, mă refer aici la legendele vii Carmen Stănescu – Damian Crâşmaru şi tinerii talentaţi: Medeea Marinescu, Vlad Ivanov, Marius Rizea, Dragoş Ionescu şi Gavril Pătru.
Continue reading „Magdalena ALBU: Teatru – Leul în iarnă – O lume în miniatură, care a fost”
Sunt întrebat uneori, de către scriitori de limbă română din Israel, dacă și în ce măsură literatura lor interesează publicul din România. Răspunsul meu este că, în funcție de valoarea ei literară și culturală, această literatură interesează în continuare publicul din țară, chiar când subiectul ei este localizat la Haifa sau Beer Sheva, iar numele străzilor și al instituțiilor nu îi sunt familiare. Dacă textul este bine scris, el va captiva pe cititor și îi va deschide, în limba română, orizontul realității israeliene.
Cartea Magdalenei Brătescu, intitulată „Rendez-vous cu teatrul israelian” (volumul I) confirmă corectitudinea observației mele. După cum sugerează chiar titlul, este o carte despre fenomenul teatral israelian. Mai exact, ea conține cronicile consacrate de Magdalena Brătescu, săptămânal, spectacolelor prezentate în marile teatre din Israel, cronici găzduite în „Gazeta românească”.
Una dintre cele mai valoroase scriitoare de limbă română din Țara Sfântă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Magdalena Brătescu este, se știe, o împătitmită de teatru încă înainte de a face Alia și, după cum scrie Ioana Toff, editoarea cărții, a urmărit cu un ochi proaspăt fenomenul teatral israelian din ultimele decenii, imediat după sosirea în Țara Sfântă. Noul teatru israelian este, se știe, un fenomen dintre cele mai interesante în teatrul mondial contemporan prin inovație și calitate, deopotrivă.
Cartea de față este, de aceea, mai mult decât o culegere de cronici bine scrise. Organizată pe repertorii de spectacole (ce acoperă toate teatrele importante din Israel, de la Habima la Gesher și de la Haifa la Beer Sheva), ea este, concomitent, un ghid pentru spectatorul de teatru care caută spectacole, actorii și regizorii cei mai valoroși și o inestimabilă introducere în fenomenul dramatic israelian contemporan. Căci fiecare din cele zece teatre pe care Magdaelna Brătescu le reține, în carte, reprezintă o școală și un moment din istoria acestei adevărate explozii pe care a înregistrat-o arta dramatică în Țara Sfântă, având drept reper standardul înalt al spectacolelor găzduite de Teatrul Național Habima și, respectiv, inovația și căutările de pe scena de la Teatrul Gesher.
Continue reading „Răzvan VONCU: O lucrare de referință asupra teatrului israelian contemporan”
lumina ce pâlpâie
simţi că ţi s-a mai întâmplat asta.
ţi-e dificil să alegi.
de ce ne-amintim viitorul?
plouă. timpul pare golit, limitat.
aminteşte-ţi, ne vom întâlni.
viaţa este acolo unde creşte iarba.
să luminăm drumurile şi să vedem gropile.
siguranţa şi nesiguranţa depind de noi.
poţi să-ţi uiţi bătăile inimii. totul urcă.
urcăm, nimic nu se-opreşte pe drum.
veche-i memoria clipei.
nu are timpul acesta niciun timp.
simţi magnetul dintre noi.
accepţi ciocnirea faliilor.
te bucuri de cutremur.
cunoaştem bine verdele diafan al câmpului.
sclipiri de lumină licăresc din trecutul cald.
dacă eşti în gândul cuiva,
ceva din tine s-a transferat acolo.
picătura
foc biruit de apă.
unde cade o stea ies toţi
să se hrănească.
fac dragoste literele-ntre ele.
ca să simţi gustul apei
cauţi picătura în secetă.
oscilezi, ac de busolă, între nord şi sud,
între est şi vest.
caută răspunsul în globul de cristal.
părea un fluviu
ce nicicum nu poate fi trecut înot.
mă aşteptai la mal cu focul aprins
să-mi usuci hainele.
cu vârful degetelor
asta eşti tu
o gazdă bună, cu ceaiul fierbinte pe masă
am cucerit priveliştea ta.
mulţi maci pe acolo.
mult dor de libertate de exprimare.
fericire-atinsă cu vârful degetelor.
ziua de mâine tot va veni.
doar faptele ne fac eroi.
ascuns printre litere
am pătruns în adânc pe câmpul deschis.
căutări, mirări, adâncimi.
bucurii. abisul neliniştilor.
un bărbat rareori plânge.
în lumina din noapte pietrele dorm.
în tăcere te-ai risipit.
să nu mă rătăcesc îţi las semne fără sens.
nu eşti niciodată singur
ascuns printre litere.
priveşte prin lumina degetelor.
––––––––––––
Irina Lucia MIHALCA
București
16 aprilie, 2018
Iluzii fără niciun miez
Se-ntoarce
să mai vadă o dată
oraşul cu cerul împurpurat
de răsăritul soarelui
de-acum propiul său apus.
Cu chipul livid,
pleoapele roşii
şi ochii încercănaţi
privirea i se pierdu
pe drumul deşirat
printre copacii în floare
şi borne kilometrice
într-o contemplare absentă.
La capătul drumului,
cu spatele-i gârbovit
şi mersul şovăitor
poartă în mână
o valijoară uşoară
pentru că atât mai putea duce.
În cadrul porţii
mai multe umbre
se iţeau mimând
o compasiune nestăvilită,
gingaşă şi naivă urare
de bun venit.
După ce primi
paşaport diplomatic
pentru şedere definitivă
plângând ca un puşti
se întoarse în copilărie,
adolescenţă, tinereţe…
Începu în tăcere
să descarce rând pe rând
frânturi de amintiri
din pozele alb-negru
şi scrisorile parfumate
din plicurile roz.
Acceptare tacită
amestecată cu un fel de furie
în livada mai mult adormită
în care răsar şi-nfloresc
doar iluzii fără niciun miez.
(Din volumul „O corabie la timp potrivit”, Iaşi, PIM, 2018)
––––––––-
Vasilica GRIGORAȘ
15 aprilie, 2018
GARĂ PENTRU DOI – 34
– Marin !
bună să-ţi fie inima, iubirea mea
-ai miloane de săruturi,
până ce te-ai deveni toată un sărut
-sunt toată stacojie de văpaie …
de-atâtea săruturi …
le-am simţit instant !
-nu ai uitat nimic ?
-?!
-dă-mi înapoi 1mil de săruturi, atunci,
dac-ai uitat
-ah, iertare !
-ceva intempestiv !
-mi-am amintit instant,
dar săruturile tot ţi le-aş da…
uite, și pentru ceva intempestiv:
fuior, ocean, portativ, stindard
-20,10
-go !
-20.15
-5 minute !
-postez ceva intempestiv !
… fuior de gânduri s-au năpustit
în inima mea,
speriat !
sângele a dat peste răscoale,
și iată-mă-s:
lat !!
ceva mișcă totuși,
ceea ce înseamnă că un colț de iubire
încă se mai zbate în mine,
știu că te ești acolo,
știu !!
simt un sfâșiu,
dar lacrima tace,
nu-mi vrea tulbur !!
lunecă prin viscere îndemnând
îngenunchele la plexul solar,
totu-mi sunt o rugă !!
ceva murmur văd cum urcă
iar în frunte simt ars cu fier înroșit,
nu curge nimic !
nu doare !
semn că mi se vrea să mă rămân,
da,
viul este semnul iubirii,
iar iubirea se desțelenește dintr-un păienjeniș
alcătuit din toate dorurile mele,
cred că și plâng un pic,
un pic !!
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Gară pentru doi (34)”
SURÂSUL
în noaptea aceea
desculț de gânduri, de păcate
pășeam prin valurile vieții
mă loveam de stele răzlețe
căzute din cer lângă mare
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări și foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub pași
uneori îmi așezam craniul ostenit
peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiți
unde nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înțeles veșnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric
pur, pășeam peste spini
purtând pe buze surâsul învierii
–––––––––––
Viorel Birtu-PÎRĂIANU
Constanța
15 aprilie, 2018