Simina PĂUN-MOISE: Gata !

Gata!

Nu vreau să mă întorc!
Acum, ce rost mai are?
Sunt între noi doar semne de-ntrebare.

E totul gri şi-ntunecat
Nici nu mai ştiu, atunci, cine-a plecat.
Că tu te-ai dus abandonat,
Sau eu atunci, poate-am plecat…

Nici nu mai ştiu ce -a fost cu noi..
Eram din ce în ce mai goi.
Şi paturile ne erau pustii
Le împarțeam și ne ceream doar amnistii.

Rolul jucat, era din ce în ce mai greu.
Atata ne mințeam, mințindu-l chiar pe
Dumnezeu.
Şi ne mințeam că-i soare și frumos
Şi între noi era atât de-ntunecos!

Nu de-ntuneric mi-era teamă!
De tâmplele care-mi zvâcneau mi-era,
să nu m-adoarmă.
De sângele ce-mi clocotea încet în vene
Că nu venea sfârşitul ăsta sa se-aşterne.

Acum …văd…vine toamna colorată.
Când a fost primavară? Niciodată!
A fost doar vară străvezie.
Nu a fost viață. Aşa a fost sa fie!

Valizele de-acuma ne sunt pline
De dor, de-amar și de ruine.
Nu ştiu de le putem căra.
Ai grijă, să nu le încurcăm, cumva!

Să n-o luăm iar de la cap,
C-atunci ți-aş deveni satrap.
Şi n-aş putea să mai fiu eu.
L-aş da înlături, chiar pe Dumnezeu!
Şi-aş căuta doar semne de mirare,
Când în valize le-am pus pe cele de-ntrebare.

Şi-aş căuta să scot tăcerea dintre noi
Dar nu se poate….
Suntem atât de trişti și goi….

Ni-s sufletele toate pustiite.
Nici nu mai ştiu cum să te strig, iubite!
Ni-s sufletele pline de noroi…
Atația ani i-am petrecut în doi!

Unde s-au dus, nici nu mai ştim.
Nici tu, nici eu, nu vrem să mai trăim
Această scenă jucată din ce în ce mai prost,
Când viața noastră, de-acum nu are niciun rost.

Când suntem semne de-ntrebare
Şi orice loc din suflete ne doare.
Nu ma întorc, n-am sa revin.
Să ştii, iubite, că tu, ai fost un dulce chin.

—————–

Simina PĂUN-MOISE

20 aprilie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poezii

Privind în oglindă

Văd doar un om perfect de imperfect,
Un înger la aripă c-un defect,
Un bulgăre întunecat de tină
Ce fură apoi dăruie lumină.

Văd umbra celui care aș fi fost
De vieții-nțelegeam ascunsul rost,
Un sâmbure-ncolțit în alte sfere,
Al sufletului rod dorind s-ofere

Celui flămând, având veștmântul rupt…
Calvarul greu al dragostei, abrupt,
Silindu-mă a îl urca mereu
Spre-a întâlni în vârf pe Dumnezeu.

Sunt doar un om, atât… Sunt cel ce sunt,
Ce zilnic umbra proprie o-nfrunt.

Îmi este frig

Mai lasă-mă să te ating, nu plânge,
În vene ți se zbat vâltori de sânge
Pe care palma mea, fugară arcă
Încearcă în Eden să se întoarcă

Mai lasă-mă, nu plânge, să te-ating,
Cu sărutări și șoapte să te ning,
Purtată de-ale-mbrățișării valuri
Să te depun pe-ale saltelei maluri

Ca pe o scoică ce ascunde perle…
Să fiu ocnașul osândit la gherle
Ce-n inimă te port ca pe-o icoană
A unui înger fără de prihană.

Să te ating mai lasă-mă, nu plânge…
Îmi este frig… Porți flăcări calde-n sânge…

—————–

Nicu GAVRILOVICI

20 aprilie, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Deșert de cioburi

Deșert de cioburi

Cine-și mai poate azi
vedea greșelile “caste”
când toată lumea privește
și ascultă de oglinzi

ce chiar dacă sunt sparte
în cioburi noi ne mirăm
de câte chipuri arătăm
ce ne par nevinovate

când pe noi ne ascultăm
în deșertul de cioburi
cu zale pentru gândiri
și-n miraje ne preamărim

——————————-

Petru Daniel VĂCĂREANU

18 aprilie, 2018

Costache NĂSTASE: Carieră

CARIERĂ

Am străbătut numai pe jos
Drumul ascendent al vieţii,
A fost şi greu dar şi frumos
Ca să-mi obţin epoleţii.

Asimilând tot ce se poate
Prin cunoaştere directă
Am căutat răspuns la toate
Păstrând direcţia corectă.

Au fost şi multe sacrificii
Dar au putut fi suportate
Compensate cu delicii
De cea mai bună calitate

Lângă ai tăi munceşti, iubeşti
Iar viaţa nu-ţi mai pare grea
Când cauza ce o slujeşti
Este aceeaşi cu a ta.

Iubindu-mi ţara, meseria
Mi s-a părut că e firesc
Să pot oricînd să-mi apăr glia
Şi tot ce este românesc.

—————————————-
Costache NĂSTASE

București

18 aprilie, 2018
Foto: Tramvai Răşinari 1969 ,pl.414

Marin BEȘCUCĂ: Petale de cenușă-n floarea dimineții

PETALE DE CENUȘĂ-N FLOAREA DIMINEȚII

… atâtea-ncrengături în noapte
se despleteau faliile pe culori de stele,
și-atât de furibunde undele,
că simțeam uvertura dinspre trei
cum prinde limbă de cocoș,
dar nu era !
cocoșii se lăsaseră ademeniți în ipohondrii
și învățau după câini alt fel de cântec,
peste 40 temperatura trupului !
firesc, versul se fiebea-n înăbușit
lăsând sinapsele să se vaporizeze,
casandrele albastrului dezvăluiau atât de bine
ascunse poftele somnului,
dar somnul părea de loc încurcat,
colonade de vise spânzurau în streșinile pleoapeleor,
că-n gene se înțărcau umbrele fără voia lor,
nicidecum ceva să încurce pasul zorilor,
cu toate astea se împrăștiau dănțuiri mute,
erau clipele moarte din amurgul șifonat de smog,
praf selenar primise viză de accept
și înfășura pomii înfipți în boltirile de ozon,
norii aveau tuberculoze la vedere
și fără doar și poate bacilii voiau să recite …
dar și azi petale de cenușă-n floarea dimineții,
Doamne,
nici strop să ude !
pe catafalcul nopții zorii se purtau în jelanie,
pentru simplul fapt al stinsului de stele,
candela Lunii e neaprinsă de ceva vreme,
grădina cerului atât de tăcută – mută
și uitată de cocoși – parcă slută !
dar Lumina se cobora de ploaie
și peste buni,
și peste răi,
dezdoaie Doamne strâmbătatea din oameni,
glanetașii și-au tras cortine de fier,
din sufletele lor țâșnește otrava ,
și dacă pier !
și, Doamne …
gândurile le adună TU
și pune o pată nevăzută-n cercevele
lumina să se iasă-n franjuri
din ochii acelora care au uitat vede …
ehee și câtă lume !
dar visul din noapte mă uitase-n stradă,
treceau cohorte funerare – fără mort !!
și timpul se cobora la paradă …
tresăream la tresăritul EI din vis,
în rândunica stângă o lacrimă
se prindea cu mine în sfadă,
sub nicio formă ea n-a uitat să-și curgă,
un tremur din pomeți mă avertiza
că azi o fibră nu și-ar vrea miște,
totul s-a cerut înspre revelație
și reveiul aștepta cuminte în poartă,
chemările însă și ele mute,
preumblau fotoni castrați prin floare de cais,
cerul suspina și-n sughiț,
îmi cerea azi să pun lacătul pe Gară,
peronul ei s-a fost inundat cu smoală …
și tăceam și eu, departe de plâng,
culoare după culoare curcubeul mi-l strâng,
veniți odată voi, INTROSPECȚII
și-mi țineți deschise petalele dimineții !!

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !

———————
Marin BEȘCUCĂ

20 aprilie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Senryu

Senryu

război iminent –
vecina mai tânără
încurcând iţele

Comentariu Corneliu Traian Atanasiu: ,,În diagonală, avem două cuvinte care ţin de meşteşugul ţesutului: războiul şi iţele. Pe parcurs însă înţelesurile, prin atracţia altor cuvinte, derapează spre sensuri subversive: uneltiri, urzeli şi intrigi. Iminent face ca războiul să alunece spre conflict, încurcînd petrece iţele prin situaţii şi complicaţii nedorite.
Unificarea înţelesurilor vine de la versul median – vecina mai tînără. Ea ne dă indicaţia pentru a întregi situaţia alegorică, altfel eliptică. Abia acum putem întinde urzeala pentru a pricepe intriga şi iminenţa conflictului: vecina (nurlie) s-a încurcat cu bărbatul de dincolo de gard şi a încurcat iţele perechii din casa de piatră. Declaraţia de război nu mai poate fi evitată.
Oricine iubeşte haiku-ul, va savura cu siguranţă complexitatea şi economia ţesăturii poemului de mai sus. Problema este, odată ce aţi înţeles care-s resorturile acestui poem, să reuşiţi să compuneţi unul care să folosească unele cît mai apropiate de ele. [Poemul propus pentru exerciţiul Imitând un Poem Bun] “

(Din vol. Starea vremii azi, Iaşi, PIM, 2016)

(Imagine internet)

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Adrian George SAHLEAN: Ce facem cu Eminescu?

Reflecţii de traducător (I)

Ceva ce seamănă cu negativismul adolescenţilor

Am urmărit cu mâhnire în ultimul deceniu dezbaterile din ţară legate de Eminescu.

’Libertatea de expresie’ post-revoluţionară a acoperit un spectru foarte larg: alături de idolatrizări ce nu acceptă critica unui subiect tabu, s’au adus cu seriozitate detractări puerile (Eminescu a fost impus de comunişti); aparent subtile (este el oare relevant pentru modernitate?; este el poet ’naţional’?), sau exclusiv politizante (Eminescu a fost anti-semit; a fost reacţionar, etc).

Dialogul nu s’a materializat de fapt în ceva coerent, temele de dezbatere au venit şi au trecut, la ’aniversară’ s’au adus omagii şablonarde care au dat apa la moară celor care îl considera oricum pe Eminescu desuet. Temele negative plutesc încă în aer, poate chiar în inconştientul colectiv al românilor, ca aburii nevăzuţi ai unei calomnii care persistă şi după ce acuzaţiile se dovedesc false.

Văzute de peste ocean‚ ’dezbaterile’ au părut precum negativismul adolescenţilor ce nu se pot desprinde de fapt de tirania internalizată a autorităţii. Disputele au degenerat frecvent în răfuieli personale şi provincialisme irelevante, în faţa unor spectatori fascinaţi de dărâmarea oricărei statui de pe soclu.

Într’un astfel de context, nu e de mirare că Institutul Cultural Român, ca interfaţă culturală cu străinătatea, şi-a pus problema eficacităţii promovării lui Eminescu. Am urmărit însă cu uimire la ICR NY un raţionament care s’a degradat în ultimul deceniu prin contaminarea cu fundalul toxic din ţară. Eminescu a ajuns să fie asimilat cu sentimentalismul desuet, colorat de nostalgie şi lipsit de discernământ al românilor din Diaspora (chiar toţi?). Dispreţul faţă de cei ce frecventau Centrele Culturale ca să-şi ogoiască dorul de casă (prezentaţi pe nedrept, în bloc, drept ’ca să mănânce mici şi să bea bere’) a generat ideea că Centrele (acum Institute) nu sunt menite să fie Cămine Culturale pentru români, ci instituţii/interfaţă pentru interacţiuni mai rafinate cu reprezentanţii locali ai artelor, muzicii şi literaturii. Desigur, nu mă îndoiesc, pentru crearea unei imagini de Românie modernă, în pas cu lumea… modernă (?) şi… rafinată (?).

Eminescu între timp a rămas cu un fel de stampila, ca şi când valoarea literară sau importanţa sa culturală pentru români nu ar trece de nivelul ’Pe lângă plopii fără soţ’ şi a romanţelor îngânate de români pribegiţi, inculţi şi neciopliţi, pe scurt o icoană culturală locală irelevantă pentru străini.

Argumentul irelevanţei este greu de acceptat altfel decât prin contaminare emoţională. ICR-ul are menirea constitutivă să reprezinte cultura română, în ansamblul ei, cu ceea ce a avut şi are mai valoros şi identificabil românesc. Patrimoniul cultural nu este negociabil pe criteriul cererii şi ofertei de piaţă!

Continue reading „Adrian George SAHLEAN: Ce facem cu Eminescu?” →

George ANCA: Secretul lui Adrian

Adrian George Sahlean, Migălosul cronofag. Traducând din Eminescu

Mașina de scris, București, 2014

Parcă am auzit prima oară Luceafărul, i-a spus Sergiu Al-George în Delhi doamnei Urmila Rani Trikha, după ce audiase versiunea sa sanscrită Divygrahah. La fel i-am spus și eu lui Adrain Sahlean în Biblioteca Națională din București, pe 6 mai, după recitarea din versiuea sa The Legend of the Evening Star, la lansarea cărții sale Migălosul cronofag. Traducând din Eminescu. Caiete de atelier.

Când Dimitrie Cuclin mi-a dăruit volumul său de traduceri din Eminescu, mi-a luat întâi ochii prefața reginei Maria. Și traducerea lui Adrian a fost rostită de alteța sa Radu Duda, dar numele traducătorului nu e menționat în afiș, cum i s-a întâmplat lui Florian Popescu vs. Brenda Walker și mai tuturor traducătorilor români acoperiți de vorbitori nativi ai limbii țintă, fie și traducători de ocazie, contractuali.

Ce era circulat oficial – iată că Eminescu al lui Sahlean avea să facă figură de samizadat – se primea politicos. Margaret Chaterjee a consultat pe Pankhurst, Grimm, Hastie. Studenții indieni și chiar Urmila au petrecut intermediul Corneliu M. Popescu. Ca și, în București, profesorul Tiwari, după ce, totuși, fusese fascinat religios de rezonanța cosmică a mulsorii în Zburătorul lui Heliade. Să ne întoarcem însă din India în America traducerii sahleaniene.

Robert Bly, citind traducerea din Eminescu a lui Sahlean, a mărturisit o impresie de secol 19, ceea ce traducărorului i-a convenit, cu gandul la Poe, dar izbindu-se de americăneasca zicere – cine-l mai citește azi pe Poe? Cât că Bly a semnat o elegie versiune din Nichita, cu omisiunea lui Ivasiuc, dar câte recreații din clasici lumești.

Florence Hetzler privea în gol căutând un reper, și așa a dat de Brâncuși. Adrian Sahlean, de un revelion, aflat în divorț, asistând și la scandalul dintre soții-gazdă, fiindu-i și dor de acasă, s-a retras în altă cameră și a tradus, ca în transă, a se mântui, prima și ultima strofă din Luceafărul. Gheorghe Dinu, rămas fără revelion, trăsese la o locantă la șosea, unde cânta, pe versurile lui Baudelaire, o rusoaică.

Ani de zile și nopți a continuat traducătorul psihanalist, în pas cu americanizarea proprie, tentativa de eminescianizare a angloamericanei. Glossa i-a luat numai șase luni. Terapia se putea extinde începând din anii 90, încă în secolul 20. Am lansat și eu la Biblioteca Pedagogică Națională prima ediție din acel revelion luciferic, în prezența lui Victor Săhleanu, a Brendei Walker, a atașatului cultural american. Cred că am xeroxat exemplare și pentru Casele Coepului Didactic din județe, că doar nu numai din Lupta continuă de Ilie Ilașcu (exemplar smuls de la Ioan Alexandru, când să-l ducă, bulk, în America). Mai apoi la Sala Oglinzilor avea să-l lanseze Sorin Alexandrescu, cu o ediția apărută la Cartea românească. Piratizările au explodat mai ales virtual, contabilizate tentativ de migălosul cronofag. Adică traductofagie depistată divulgativ, americănește, legalist (ei, și?)

Continue reading „George ANCA: Secretul lui Adrian” →

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Un San Jordi românesc

Catalonia nu înseamnă numai politică! În pofida momentelor de grea încercare prin care trec acum catalanii la nivel statal, programul cultural al Barcelonei continuă să atragă publicul larg, caracterizându-se prin diversitate și profunzime. Poate că tocmai din cauza vremurilor agitate, inimile și mintea barcelonezilor se deschid artelor perene.

Devansând cu trei zile Sărbătoarea de Sant Jordi, care se aniversează pe 23 aprilie, cei care prețuiesc fumusețea pură, fără substrat politic, militant, vor avea ocazia să se desfete cu literatură și muzică românească. San Jordí – Sfântul Gheorghe – este considerat Sfântul protector al catalanilor. Sărbătorit pe 23 aprilie, se suprapune calendaristic cu Ziua Cărții. Din acest motiv, se obișnuiește ca Doamnele să ofere drept cadou bărbaților o carte, iar bărbații să le înmâneze în schimb un trandafir de culoare roșie, legat cu o panglică în culorile steagului catalan. 23 aprilie ste ziua în care străzile Barcelonei – mai ales celebra Rambla – sunt luate cu asalt de iubitorii de carte. La tot pasul răsar standuri cu volume din cele mai diverse genuri iar recordul vânzărilor în această zi ajunge până la un milion și jumătate de volume!

În vinerea anterioară acestei zile aniversare de maximă însemnătate pentru catalani, „La Biblioteca de Catalunya” din Barcelona, împreună cu editorul Lleonard Muntaner, invită publicul să participe la evenimentul cultural „Un Sant Jordi românesc: Nichita Stănescu, poezie și muzică”.

Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Un San Jordi românesc” →

Prof. univ. dr. Constantin FROSIN a primit premiul ,,Naji Naaman”

În 2018, Constantin Frosin a primit Premiul pentru Traducere al Fundatiei “Naji Naaman” din Liban si Premiul european pentru Traducere Horace 2018, oferit de cenaclul european afiliat Fundației Culturale a Uniunii Europene (http://cenacleeuropeen.eklablog.fr/prix-horace-a136155152). Este al doilea premiu european al reputatului traducător gălățean, după cel din 2003 – Premiul european de poezie POÊSIAS).

Constantin Frosin, care este considerat de academicianul Giovanni Dotoli, “le Prince de la Francophonie et de la Francophilie” sau “Le Prince de la Traduction” (după lectura cărții “Au fil de mes idées”, editura eLiteratura, 2014), are în palmares o bogată colecție de titluri și premii internaționale, dintre care se disting: MEDALIA PARLAMENTULUI EUROPEAN, 1995; Médaille d’Argent du Rayonnement Culturel, La Renaissance Française, patronată de Președintele Franței, J. CHIRAC; Medalia Jubiliară MATSUO BASHO, 1995 ; Marele Premiu al Academiei Francofone, 1999; Medalia de Aur a Academiei Internaționale din Luteția, 1999; Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură și al revistei NUOVE LETTERE, 1998; CAVALER al Ordinului francez al Artelor și Literelor, 2000; OFIȚER al Ordinului national francez Laurii Academici (Les Palmes Académiques), 2004; Medalia de Argint (cu Diplomă) a Societății Academice ARTS-SCIENCES-LETTRES din Paris, 2009; OFIȚER al Ordinului national francez al Artelor și Literelor, 2009; Medalia de aur a Meritului si Devotamentului Francez 2009, MEDAILLE D’OR POUR LA LITTERATURE, SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie) 2009, Grand Prix International de Littérature – Poésie – SAPF 2011, Médaille d’Or de la Renaissance Française 2012, (BEST) SCIENTIST OF THE WORLD (section Philologie), decernat de Oxford în 2015 etc.

Totodată, Constantin Frosin este inclus în edițiile 1994-1995, 1996-1997, 1988-1999 și 2000-2001 ale Anuarului Personalităților din Francofonie: LE RICHELIEU.

În urmă cu mai mulți ani, mai exact în 2012, îl prezentam pe Constantin Frosin ca fiind un scriitor-traducător de geniu, care deranjează ordinea valorică într-o țară (evident, România) și care merită recunoașterea și aprecierea totală a conaționalilor săi. Spuneam atunci că scriitorul și traducătorul gălățean, proaspăt pensionat de la Universitatea Danubius, pare venit de pe o altă planetă și nu dintr-un oraș de provincie. Medalia de Aur a Renaşterii Franceze pentru promovarea Culturii, acordată de Ministerele de Externe, Interne, Apărare şi Educaţie, sub preşedinţia de onoare a doamnei Simone Veil, de la Academia Franceză, şi titlul de Doctor de Onoare al Academiei Balcanice de Ştiinţă, Cultură şi Dezvoltare “Denis Jersov” din Bulgaria, veneau, pentru a câta oară?, să confirme valoarea lui Constantin Frosin, valoare dobândită cu sârg și talent extraordinar dincolo de granițele patriei noastre.

Încet-încet, și românii au început să-l aprecieze pe Constantin Frosin, recompensându-l cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Appolonia” din Iaşi sau oferindu-i calitatea de membru al Centrului de Excelenţă Academică din România. Recompense binemeritate pentru un român care ne-a reprezentat țara cu cinste în locurile unde numai foarte puțini ajung. Poate că acest scriitor și genial traducător ar fi fost mult mai cunoscut, dacă nu ar fi deranjat prin atitudinea sa sinceră și verticală cu privire la neregulile din viața literară românească. Domnia sa și-a permis să spună lucrurilor pe nume, fiindcă nu a depins niciodată de găștile literare sau de persoanele care au o puternică influență în viața literară românească. Constantin Frosin a ales drumul confirmării în străinătate, un drum mult mai sinuos, și s-a întors ca un fiu nerisipitor al patriei, îmbogățit cu o tolbă de premii internaționale, pentru a ne deschide ochii și a ne arăta că se poate ajunge sus fără să-ți vinzi sufletul și fără să-ți cumperi notorietatea pe spinarea săracilor sau a naivilor.

Felicitările noastre domnului Constantin Frosin!