Motto:
,,Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
Si-L făcea mai înalt şi mai trist.
……………………………….
Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui.”
(Radu Gyr – Cu Iisus în celulă)
Cu Hristos în celulă, de Aspazia Oțel Petrescu, ediția a doua revizuită şi coordonată de Danion Vasile, Editura Meditații, Bucureşti, 2013, ,,promite o vecernie de suflet, în care veţi auzi cum picură lin lumina jertfei neînserate…”
O carte document, de trăire ortodoxa ,,într-un timp învolburat, când o lume debusolată se clătina pe marginea abisului apostazic”.
Am folosit aceste cuvinte ale autoarei pe care le-am savurat citind prefața cărţii. Cuvintele mele ar fi prea sărace în faţa dezvăluirilor cutremurătoare, Aspazia Oțel Petrescu, vorbindu-ne despre un ,,trecut ziditor de suflete” despre acea călătorie statornică ,,spre un ideal sfânt” pe care l-a slujit până la jertfă.
Este şi va rămâne o mărturisitoare a lui Hristos, Cel care i-a trimis îngeri păzitori în celule comuniste. Așa cum bine subliniază editorul, ,,în volumul de faţă sunt ecouri ale acestei mărturisiri”…fiind vorba de femeia creștină, gata să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc…”
Fidelă convingerilor legionare, așa cum au fost majoritatea intelectualilor, din acea perioadă, 14 ani de temniță, cu Hristos în celulă, Aspazia Oțel Petrescu, a știut să-şi păstreze demnitatea şi dragostea pentru neam, credinţa fiind prezentă alături de mărturisitori. Cu toții au fost animaţi de același ideal: iubirea pentru Hristos, lupta împotriva comunismului, dragostea pentru ţară şi neam.
,,Noi l-am întâlnit (pe Hristos -.n.n.) viu şi adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătăţii şi al terorii de nedescris…”
Pentru Aspazia Oțel Petrescu, temniţa, a fost ,,o onoare aşa cum şi Petre Ţutea o considera”, toți răspunzând la o chemare a suferinței pentru izbăvirea neamului.
Strigătul i-a fost auzit în toți anii de cumpănă. Rugăciunea i-a salvat viața.
Cuvinte de folos, cuvinte vii…Comunicarea directă, smerită, i-a adus lumina tainică a Celui Preaînalt. Acolo, în răceala zidurilor, a primit mângâiere, mulțumind pentru suferința primită.
Emoționantă evocarea, aruncării sale în izolatorul 3, o celulă mică cu șobolani… Experiența sa mistică pare fi desprinsă dintr-o filă de pateric.
,,Doamne nu mă lăsa…”
Şi strigătul i-a fost auzit…,,în clipa aceea toată realitatea din jurul meu s-a transfigurat. Nu mai era nici lucarna, nici platforma, nici scări care coborau, nici șobolani. Nu mai era nimic. Era o imensitate alba, era o lumină albă, eu eram cuprinsă de aceasta lumină, eu o simțeam concretă, atât de concretă încât eu o credeam materială. Era ca o lumină concretă, materială, o simțeam, mă simţeam cuprinsă în ea…Şi nu era o lumină ca de la soare sau ca de la bec. Era o lumină ireală, o lumină…vibratoare” aducătoare de bucurie, de liniște şi pace.
Cred, sunt convinsă că această izolare în celula trei, nu a fost întâmplătoare – Sfânta treime mereu prezentă printre fii săi!
Dar asta Nu aveau cum să știe şi să înţeleagă inchizitorii…
Fascinante aceste trăiri povestite cu blândețe şi smerenie. M-aş bucura dacă în timp ar dispărea ,,disprețul nătâng al unora” faţă de mărturisitorii Neamului Românesc. Istoria acestui încercat popor trebuie cunoscută aşa cum a fost, recunoscându-ne valorile, idealurile înaintașilor.
,,Cum să nu iubești neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credința primită de la strămoşi din propria cenușă?”
Nu putem nega sau deforma adevărul. Fără jertfa lor, cum am arata acum ca popor? Ne încăpăţânăm să îi distanțam pe cei care într-o perioadă a vieții lor ne-au arătat calea spre mântuire. Ei l-au cunoscut pe Hristos în celulă!
,,Acolo în toiul suferințelor de neîndurat, ni S-a descoperit ca Domn al iubirii şi al îndurării, prieten adevărat, certitudine imediată, naturală şi clară ca lumina zilei”.
Volumul Cu Hristos în celulă se citește cu sufletul. Cuvinte ce zidesc, tainice minuni, îndemn spre desăvârşirea fiecăruia prin credința în Tatăl Ceresc, prin blânda rugăciune.
Aspazia Oțel Petrescu, o truditoare prin Cuvânt în Lumină! O carte scrisa din iubire!
Femeia creştină care a ştiut ,,să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc.”
––––––––––––
Mariana GURZA
Timișoara
06. Dec. 2013
***
Azi, nu mai este…Ca o floare duhovnicească s-a desprins mergând la Tatăl Ceresc.
Dumnezeu să îi dea odihnă lângă cei drepți.
Rămas bun, măicuță!
25 ianuarie 2018
Stimată doamnă Mariana Gurza,
Aspazia Otel Petrescu s-a născut în ziua de 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriței, nu departe de Cernăuți, în județul Noua Suliță. A crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti.
Se spune despre poezie că este un testament în versuri al poetului, fără clauze și timbre fiscale. Dacă un testament se adresează în mod normal unui număr limitat de persoane, poezia ca și testament se adresează umanității întregi care transcende în universalitate, pentru că este o reflexie a celor mai profunde trăiri ale omului, trăiri care sunt născătoare de înțelepciune.
