oamenii ale căror cărți
le citeam în copilărie
au devenit nume de străzi
apoi au zburat către stele
ca un stol de cocori albi.
nu există o interdicție șamanică,
nu obligă nimeni pe nimeni
să-și ardă abecedarul
sau să-l refuze
înainte de a buchisi,
este doar un fel de asprime
a vremurilor tulburi,
o contradicție ca un mit
de culoarea antracitului.
putem pune bibliotecile
la adăpost în spatele gratiilor,
putem încuia sălile de clasă,
dar nu aceasta este menirea cărților.
ele nu pot trăi în anxietate,
ele nu pot fi constrânse
de lupa neliniștilor iluzorii
și a cocluziilor sterpe, derizorii.
cărțile împart bucurie
timpurie sau târzie.
cărțile sunt aproape cuminți
și ne vorbesc în șoapte fierbinți,
cărțile sunt o cheie de minți.
—————————-
Vasile LUNGEANU
5 iulie 2019