”Dor de Eminescu”
La ceas aniversar în dor de Eminesc
Orologiu bate rotund și grav secunda,
Lumina călătoare ce vine din ceresc,
În răsfirări de ape își oglindește unda
Nemuriri celeste pe-a bolții albei frunți
Ochii lui adânci, a pleoapei țărmuri mare
Mantii de zăpezi peste cărunții munți
Pe chipul lui angelic i-atâta înfiorare
Dorință arzătoare în stâmpărări de ruguri
Nemărginiri sihastre în mângâieri de vis
Ramuri adumbrite în adieri de-amurguri
Domnul Eminescu, cuvânt a lirei scris
Și-n străluciri de vrajă, cântec de vioară
Ne-n-văluie tăcut în străluciri sublime
Nepieritor-ui mers Luceafărul de seară
Trimite raza-i dulce pe-obrazul Cătălinei
Adumbriri dorință scânteieri stelare
Sărută în somn cum visul, o altă Cătălină
Călător de-a pururi pe-a bolților stelare
De sus din nemurire tot ei i se închină
Și-n largi aripi își țese cerurile albastre
Milenii veacuri scurse tărâmuri dinspre vis
Având pe Eminescu în oglindiri de astre
Lumină călătoare spre lumi de necuprins
Cuvantul cel pornit din lutul greu lumesc
În străluciri corolă din slova-i dăltuită
Rămâne adumbrită în drag de Eminesc
Prin însăși nemurirea iubirii veșnicită
Solemnă este clipa de-atâta preacurat
Pe lângă plopii fără soț adesea a trecut
În nopți de liniști triste sub cerul înstelat
Ducând cu el odată a lumii reci durut
—————————-
Vasile LUCA
15 Ianuarie 2021