Ștrengărița
Începuse să mă scoată din minți
Zâmbea ștrengar, râdea copilăresc
Cu fața de ceară și ochii fierbinți
I-am jurat de trei ori că n-o mai iubesc.
Era luni, pe la nouă, într-o seară…
Ne-am certat pe o noapte cu lună,
M-asurzea arcușul ei de vioară
Și i-am zis că-i fiică de Ană nebună.
Mi-a zis că-s rău și am vină
Și că ar fi mai bine să tac,
I-am răspuns ca ea e o străină
Și de mă ceartă n-am să mă împac.
Între noi era o tristețe cât marea,
Până ieri fusesem doi îngeri cuminți,
Însă chipul ne-ascundea disperarea
Picuram rouă din ochii fierbinți.
Am vrut să plec să nu mai mă-ntorc
Credeam că-mi e cumva nepăsătoare,
-Să mor, vă spun, nici lacrimi să mai storc
N-aveam,..când o văzui că mi se-așează-n cale.
––––––––––
Vasile COMAN
5 iulie 2016, Ploiești