Vasile COMAN: Nu-i nimeni, acasă, la tata…

Nu-i nimeni, acasă, la tata…

 

Nu-i nimeni acasă la tata,
Paragină-i toată ograda,
Demult se duse şi mama
Pierită de tot e livada.

 

Un tei la poartă-i hotar
Cu crengi aplecate a rugă,
Ce plânge de dor în zadar
De tainica lume pe fugă.

 

Şi ochiul fântânii e gol
E strâns în piatra tăcerii,
Muşcata-i uscata-n pridvor
Căzută-n negura vremii.

 

De-acum zăvorâtă e poarta
Se doarme demult în țărâni
Nu-i nimeni, acasă, la tata
Nici umbra bietelor mâini.

 

La casa cu două ferestre
De-acum e stinsă lumina,
Visat-am cândva o poveste…
Nu-i nimeni…să-mi facă cu mâna…

——————————–

Vasile COMAN

Fânari/Ploieşti

15 septembrie/ 23 septembrie 2018

Lasă un răspuns