“Cezar și Cleopatra”,  pictură de Jean- Léon Gérôme

 

Azi , de ziua ta!

 

Ma aniversez azi, de ziua ta.
Iau rochia Cleopatrei,
O dau jos din istorie
Şi mi-o aşez pe trup.

Îmi privesc chipul in oglindă.
Azi , de ziua ta!
Urme de lupi am pe buze
Si gazelele îmi tropăie pe chip.

M-ai obosit!

Apa rece picură prin suflete….
Chipul nu mi-l poți atinge.

Să mă ierți, azi!

Că mâinile mi se împreunează
Şi-mi şterg buzele,
Şi chipul,
Şi rochia Cleopatrei o netezesc,
Să fie ca nouă

Azi, de ziua ta!

Să-ți iei singuratate, si ură, si blestem,
Şi aur şi argint- nişte nimicuri…..
…..şi azi te mint!

Te-aş cuibari in hidoşenia lăuntrică,
În grota singuratății mele ,
Te-aş arunca,
Printre frunzele aşternute pe pereți.
……………………………………

Acolo sunt caii mei, din tinereți.
…………………………………….

Aş vrea să-mi bei apa din palme,
Cauş ți le-aş face.
Şi când urmele lupilor s- or apropia,
Palmele mi le-aş desface.

Azi, de ziua ta!

Din când în când ,
Îmi privesc chipul.
Au trecut zilele, anii.
Lumina ochilor imi este amară
Ca fastul de azi, de ziua ta, fiară!

Azi, de ziua ta,
Nenascut eşti şi-ai sa fii.

La mulți ani!

Mi- am pus rochia Cleopatrei
Şi tu n-ai să ştii.

—————————————

Simina PĂUN-MOISE

6 mai, 2018

Dacă

 

Dacă dintr-o dată plec?
Dacă dintr-o dată plec
fară să spun,
fară să vezi,
fară să auzi,
fără să ştii, adică?

 

Dacă dintr-o dată îmi iau zilele…
alea trăite în visarea ta.
Şi plec…

 

Dacă dintr-o dată,
mă duc acolo?
Acolo, de unde pescăruşii nu se mai întorc niciodată.
Acolo, unde copacii cresc cu rădăcinile în sus
şi de fiecare rădăcină atârnă câte o stea…
– Tu, pe a mea, o mai vezi pe undeva?

 

Stai pe piscul acela şi-ți spun ce se va întâmpla!
( te rog frumos….un pisc mai sus!
îmi eşti prea aproape
şi frumusețea ta mi-e orbitoare.
Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Dacă” →

Te las, condei!

 

Condeiul, de mine,
astăzi se desparte.
Am să îl rog să stea frumos în cui,
să stea măcar o vreme mai departe,
iar tu, te rog frumos,
nimic să nu îmi spui.
Nu încerca să- mi spui
că asta mi-este harul,
şi nici măcar că mă stimezi!
De vorbe seci întreg îmi e paharul,
aş vrea pe foaia mea, să nu mai treci!
Cerneală, nu mai ai o iotă,
nici pentr- o slovă nu mai pridideşti,
aş vrea să înțelegi peniță:
cu mine, nu te mai împrieteneşti!

 

Iubitul meu condei, prieten,
ce până ieri pe coal-ai alergat….
de astazi să te dai în lături,
căci stând atât cu tine,
prietenii, pe toți i-am depărtat!

 

Şi nici măcar nu-ți cer recunoştință
că te- am plimbat prin alte lumi!
De astăzi de mi-e cu putință,
plec fară tine, la spitalul de nebuni.

 

Iubitul meu condei,
te decupez din palmă,
te- abandonez cu degete cu tot;
dar ce să fac să mi te scot din suflet,
că acolo mi-eşti înfipt
şi nu ştiu cum să fac,
cum să te scot.

 

Căci de te scot pe tine,
îmi scot şi sufletul afară
şi rămân gol şi pustiit.
Condeiule, rămâi cu mine!
Noi doi, atâte- am tăinuit!

 

Rămâi să-ți fiu de astăzi slugă!
Rămâi,
că te iubesc din ce în ce mai mult!
Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poeme” →

Poezie pentru o prințesă

Eşti toată ca o primăvară!
Mi te aduc aminte,
Cum erai odinioară,
Când rochiile toate mi le încercai
Şi doar râdeai, crezând ca eşti în rai.

S-au dus toți anii tăi copilărie!
S-au dus…
Pe unde-or fi, nimeni nu ştie…
Dar dacă-ți aminteşti ceva din ea,
Nu-i toată dusă, draga mea.

Să fii abstractă şi sublimă,
Să ştii ce echilibrul poate să ți- l țină,
Să-nnobilezi pe unde treci,
Să poți ,
Să ştii ,
Să faci din soare țurțuri reci.

Ca poezia spusă în tăcere,
Ca muzica ce cântă cu durere,
Ca logicul ce- ți face ordine în viață,
Aşa să fii fetița mea!
Purtând doar zâmbetul pe față!

Şi -atunci când noaptea lungă vine peste tine,
Când ai să- ți iei din cupa florilor si- agate
şi rubine,
Când ai să înțelegi că toate- n lume vin şi
pleacă,
Aşa cum spune şi poetul,
” Tu stai şi te socoate” !

Atunci să stai să te gândeşti ,
Că într-o zi,
N-am să-ți mai spun poveşti.

Şi totuşi ……
Când mierla iese să te strige,
Când apa din izvor pe ochi ți se prelinge,
Când căprioara- n vârf de munte sare,
Să ştii copila mea,
Că eu ți le-am trimis drept alinare.

 

Totul tresare

Colțul de rai al inimii mele,
De care tu eşti agățat,
A început să ciureze a ploaie.

Nu erai tu acolo,
Era o fantezie a gândurilor mele.

Şi ai dispărut şi tu ,
Şi pe urmă şi amintirea ta…
Eu cred ca mai atârnam acolo….
De un cârlig de rufe eram agățată

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poesis” →

Jurământ

 

Iubitule, de astăzi vreau să-ți fiu mireasă,
Eu rochia albă vreau să-mbrac.
De astăzi vreau să-ți fiu aleasă,
Tu, astăzi, să te-mbraci în frac.

 

Să ne luăm frumos de mână ,
Să mergem noi doi la altar.
Să- mi pui pe cap sfântă cunună,
Azi, să ne dăm inimile-n dar.

 

Să ne jurăm de astăzi cu credință,
Când verighetele ni le schimbăm,
Şi dacă ne-o fi cu putință,
Să încercăm de azi, să nu ne înjurăm.

 

Că aurul pe degete are carate,
Şi străluceşte-n soare orbitor.
Ar fi păcat, să ştii iubite,
Să ne mințim de azi,
Jurând un fals amor.

 

Să dănțuim frumos cu popii,
Strâns mâna-n mână ne rotim!
Şi când ajungem seara-acasă ,
Să ne gândim şi la copii.

 

De astăzi, dragul mei iubite,
Aş vrea de azi să te compun.
Şi nu uita ca-ți sunt mireasă,
Ție, de azi, eu mă supun.

 

Să ne- ncheiem povestea de iubire,
Peste mulți ani, c-o droaie de copii.
Să mergem mână-n mână-n tăinuire,
La bătrânețe-n moarte, tot mire vreau să-mi fii.

———————————

Simina PĂUN-MOISE

30 aprilie, 2018

Boală nemiloasă

 

O, boală nemiloasă,
Cum intri printre noi!
Te-ai înarmat cu seceră sau coasă,
Şi ne retezi,
Ca spicele, când secerişul e în toi!

 

Nu-ți pasa de-i copil ,
De-i mamă sau iubită.
Doar intri şi loveşti cumplit.
Nu îți venim de hac,
Degeaba eşti hulită,
Căci vii cu aripi,
Nu de înger
Ci de drac!

 

Cum te aşezi în trupurile noastre
Şi cum îi chinuieşti pe cei loviți!
Tu, boală crudă, nemiloasă,
De ce te iei de oamenii iubiți?

 

De ce nu pleci prin văi ascunse,
Şi te aşezi doar pe scaieți ?
Câmpiile de cruci ne sunt cuprinse.
Noi plângem,
Ne jelim,
Că secera o bagi într-ale noastre vieți.

 

Şi după care reguli îți faci jocul?
De ce ne păcălesti şi ne trişezi?
Şi dacă ştii unde ți-e locul,
De ce-l mai chinuieşti pe cel ales?

 

Poate te-omoară însuși Domnul,
Poate îți face loc în iad!
S-ajungi acolo,
Să vezi ce- nseamnă dorul,
De ce ți- a fost odată drag.

—————————–

Simina PĂUN-MOISE

25 aprilie, 2018

Hai iubite!

 

Hai iubite, vino-n taină,
Vino fuga în zăvoi!
Vino sa ma iei în brațe,
Vino să fim numai noi.

 

Vino să-mi şoptești iubite,
Buzele să îmi săruți.
Să mă duci în lumi de vise,
Să nu poți să mă mai uiți.

 

Hai iubite, strigă dulce,
Doar cuvinte de amor.
Stinge tu, din al meu suflet
Tot ce-nseamnă al tău dor.

 

Ia-mă-n brațe,
Mă sărută
Buzele-ți vreau sa le beau
Tăvălită-n iarba crudă,
Să te simt…
Vreau sa te am!

 

Hai iubite,
Hai cu mine!
Nu mai sta pe al tău gând…
Mi-e aşa poftă de tine!
Lasă-mă să te încânt!

 

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Hai iubite!” →

Gata!

 

Nu vreau să mă întorc!
Acum, ce rost mai are?
Sunt între noi doar semne de-ntrebare.

 

E totul gri şi-ntunecat
Nici nu mai ştiu, atunci, cine-a plecat.
Că tu te-ai dus abandonat,
Sau eu atunci, poate-am plecat…

 

Nici nu mai ştiu ce -a fost cu noi..
Eram din ce în ce mai goi.
Şi paturile ne erau pustii
Le împarțeam și ne ceream doar amnistii.

 

Rolul jucat, era din ce în ce mai greu.
Atata ne mințeam, mințindu-l chiar pe
Dumnezeu.
Şi ne mințeam că-i soare și frumos
Şi între noi era atât de-ntunecos!

 

Nu de-ntuneric mi-era teamă!
De tâmplele care-mi zvâcneau mi-era,
să nu m-adoarmă.
De sângele ce-mi clocotea încet în vene
Că nu venea sfârşitul ăsta sa se-aşterne.

 

Acum …văd…vine toamna colorată.
Când a fost primavară? Niciodată!
A fost doar vară străvezie.
Nu a fost viață. Aşa a fost sa fie!

 

Valizele de-acuma ne sunt pline
De dor, de-amar și de ruine.
Nu ştiu de le putem căra.
Ai grijă, să nu le încurcăm, cumva!

 

Să n-o luăm iar de la cap,
C-atunci ți-aş deveni satrap.
Şi n-aş putea să mai fiu eu.
L-aş da înlături, chiar pe Dumnezeu!
Şi-aş căuta doar semne de mirare,
Când în valize le-am pus pe cele de-ntrebare.

 

Şi-aş căuta să scot tăcerea dintre noi
Dar nu se poate….
Suntem atât de trişti și goi….

 

Ni-s sufletele toate pustiite.
Nici nu mai ştiu cum să te strig, iubite!
Ni-s sufletele pline de noroi…
Atația ani i-am petrecut în doi!

 

Unde s-au dus, nici nu mai ştim.
Nici tu, nici eu, nu vrem să mai trăim
Această scenă jucată din ce în ce mai prost,
Când viața noastră, de-acum nu are niciun rost.

 

Când suntem semne de-ntrebare
Şi orice loc din suflete ne doare.
Nu ma întorc, n-am sa revin.
Să ştii, iubite, că tu, ai fost un dulce chin.

—————–

Simina PĂUN-MOISE

20 aprilie, 2018

Nisip

Ce ai vrut tu sa afli
Când clepsidra s-a spart între noi,
Nu ai fi aflat niciodată.
Pentru ca timpul, de atunci
S- a împărțit la doi.
Nisipul clepsidrei,
Şi pe el,
Nisipul acela strâns în sticlă,
Am vrut să- l împărțim
După legile iubirii noastre tăinuite.
Bob cu bob,
Cum ne împărțisem şi iubirea.
Grămada ta se făcea mai mare,
Pentru că eu,
Pe ascuns,
Îți puneam din porția mea.

Şi atunci mă lăsam păcălit!

Mă lăsam păcălit atunci,
Pentru că şi eu te păcălisem cu amintirile.
Eu aveam mai multe amintiri decât tine,
Pentru că eu te iubeam
Şi te păstram în sângele meu,
Şi î urechile mele, în palmele mele,
În sufletul meu.

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Nisip” →