Liliana DEREVICI: Bucurie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca prin prezența părintelui lector univ. dr. RĂZVAN PERŞA și lansarea de carte a domnului cercetător șt. MIRCEA ABRUDAN

Comunitatea Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”,primitoare, care împărtășește căldură, bucurie și harul lui Hristos”, alături de “soborul extraordinar de preoți ai parohiei”, așa cum a afirmat părintele univ. dr. RĂZVAN PERŞA , invitatul special de astăzi 20 ianuarie, a primit cu entuziasm și deschidere sufletească în cadrul Sfintei Liturghii pe cucernicia sa care a slujit, ținut cuvântul de învățătură și lansat ultima carte a domnului cercetător științific dr. MIRCEA ABRUDAN.

Părintele este un absolvent al Facultății de Teologie dar și al Facultății de Litere, secția de limbi clasice, cu un master în teologie. A fost 7 ani bursier al facultății, obținând premiul „Dumitru Stăniloaie” al Academiei Române, având studii și burse în străinătate, fiind cadru didactic al Facultății de Teologie şi cunoscând 6 limbi străine.

În cuvântul său de învățătură, plecând de la Evanghelia citită astăzi la Sfânta Liturghie părintele RĂZVAN PERŞA a meditat asupra a două aspecte: însemnătatea Împărăției lui Dumnezeu și însemnătatea pocăinței. În acest sens s-a evidențiat că pentru salvarea sufletului trebuie pentru a fi primii să fim cei din urmă, pentru a fi bogat trebuie să ne vindem averile și să ne cumpărăm averi în Ceruri iar pentru a deveni înțelepți trebuie să devenim precum copiii. Apoi domnia sa a explicat termenul de Împărăția Cerurilor care se găsește în inima noastră și a arătat cum se poate ajunge acolo, prin cunoașterea lui Dumnezeu din toată inima noastră. Apoi părintele a vorbit despre pocăință, care este schimbarea minții, întoarcerea la Dumnezeu și a prezentat  treptele pocăinței: orientarea vieții noastre, a gândirii noastre, transformarea viziunii pe care o avem despre Dumnezeu; recunoașterea păcatelor, asumarea greșelilor, diferențierea dintre bine și rău; iertarea față de noi, de aproapele și de vrăjmași; căința; trăirea în Hristos, unirea cu Hristos prin sfintele taine.

A urmat lansarea cărții: „Ortodoxia românească în istorie și contemporaneitate”, scrisă de domnul cercetător științific MIRCEA ABRUDAN, enoriaș și intelectual al parohiei noastre, prezentare făcută tot de părintele lector univ. dr. RĂZVAN PERŞA. Aparent o carte de istorie, cartea este prin stilul său o biografie beletristică prin care cunoaștem trecutul, rădăcinile noastre. Prin seriozitate și profesionalism domnul cercetător științific, cronicar desăvârșit al vremurilor noastre  a evidențiat ortodoxia ca element definitoriu al neamului nostru, fiind aplicată atât la noi cât şi în străinătate. Continue reading „Liliana DEREVICI: Bucurie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca prin prezența părintelui lector univ. dr. RĂZVAN PERŞA și lansarea de carte a domnului cercetător șt. MIRCEA ABRUDAN”