Trup de dună
Mi se pare că scriu
cu slove de permafrost
mult și poate fără rost..
Dar ce pot face, pustiu
când nu sunt lângă tine
pentru a uita de mine.
Mă rătăcesc în poezie
acolo codrul și râul mă știe
povestindu-i a ta feerie.
Și când te-or zări să-ti spună
dorul ce mă alungă si adună
ca un trup de dună
–––––––––––-
Petru Daniel VĂCĂREANU
31 mai 2018
Lacrima stelei
Căzură de cu seară
Lacrimi de stele-n iarbă
Din dorul ce le doboară
Câte una în lut oarbă…
Căutând de soare,lucire..
În străfunduri cu lave
Văzând vechea sclipire
În trupuri de epave
Ce așteaptă măcinate
Și-n abis iar răsfirate
Cu altele contopite
Răsărind mai strălucite
Pe cerurile dorite
Sau iaduri de ispite..
Că-ci ce-ți și dorești
Atragi și-ți primești..
Omule ce tu trăiești
Lumină voind să primești
Fără se te prăbușești
Și iar să strălucești
Zânele de tei
Zâne fluturi,străvezii,albăstrui
Cu buclele suave de Veronică..
Din scorburi de stejari din vremea lui,
Răsar în hore când se întunecă
Sub buciume mareeice de lună
Ascunsă sub voaluri poem de nori
Străbătându-mă cu vers plin de fiori
Răsfirat de zâne sub a ta lumină…
Ondulând poeme
Ce crezi? Că steaua mea sa scufundat
Sau cântul îi poate fi legat..
Lumina închisă în bol de sticlă
Să fie lampion de rază amăgită…
Te înseli amarnic și nebunatic
Voi hoinări pe curcubeu ondulând
Poemul meu cu adieri tanine-n vânt
Pe fila albastră-n iz de tei,mie,…sfânt
Întrebarea întrebărilor
Fiecare zi îmi era o întrebare
lăsând puncte negre în zare
și ai apărut tu…
Întrebarea întrebărilor
născând din punctele bătăilor
macii de mirare.
Ce-mi zboară în fluturi
din coconul buzelor
din efemera sărutare
Poemul vârstei
Care mie vârsta?
Nu ştiu..
Nu am măsurat-o
În mileniile fluturilor
În veacurile florilor
În infiniturile curcubeielor..
Mi-o spui tu?
Iubito…
–––––––––––––
Petru Daniel VĂCĂREANU
25 mai, 2018
Zbiri trandafiri
Au înflorit iar trandafiri
Dar când au fost doar braț de spini
Cine oare i-a iubit tanini
Infipți inimii ca niște zbiri
Precum în ale noastre iubiri
Ce se ucid venin în ofiliri
Când numai suntem plini de-nfloriri
Nerăsărind din furtuni, ninsori
Din golurile noastre muguri
Comozi în a arunca și tăia
Ce pare defect și neavând flori
Fără răbdarea de a retâmâia
Privirea,sufletul cu răni spini
De unde se ivesc cei mai frumoși
Trandafiri tanini în iriși
Ce răsfiră petale calde inimii
Culoare poem de quasar
Despletită învăluită șerpiu
abur de curcubeu cu boare
sublimă de mirare
înfiptă al meu rece pustiu
Absint de dor
Te întreb de ce stropii ce cad
Au glasul tău de esmerald
Și crepuscular în muguri ard
Pielelii ca un absint casap
Aprinzând artificii inimii
Flambate de zări de șoapte
Cu lampioane de ciocârlii
Și fulgerele cutanate
În tatuaje cu numele tău
Arzând pe pieptul meu
Ce se aprind și mai tare
Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri”
Matrice de „eu”
Ce a ars odată
de o dorințã
Phoenix poate fi
aprins în pară
cu aură miră
de matrice corolă
punte hiperbolă
între a fi și a nu fi
în sensul purgatoriu
drept și negiratoriu
spre locul
unde lumina și întunericul
împletite în stropul
de rouă cu seninul
ce-ți simt mersul
și răsar de sub talpă curcubeul
ce nu apartine nici demonului
nici zeului
ivit din soarele sufletului
liber de teama iadului
fără a cere recompensa raiului
în regăsirea copilului
de la începutul timpului
cu păpădia cuvântului
în pieptul infinitului
–––––––––––-
Petru Daniel VĂCĂREANU
14 mai, 2018
Ars rupestra
Sunt în marea de cerneală
un trup de cerneală dolomitat
din spuma filelor născut
în valurile muzei legănat
de furtuni în stâncile ei izbit
în rupestre versuri de infinit
și poate acum par incriptat
cu adevărul de voi uitat
în vânători cu noi între noi
cu verdele violat în noroi
ce uscat va deveni puroi
de nisip rămas după noi
–––––––––
Petru Daniel VĂCĂREANU
9 mai, 2018
Ce meritați…
Păduchi tembeli ce-mi umblați
Prin bucla sfintei mele patrii mamă
Luați-aminte cu băgare de seamă!
Când părul verde vorace îl tăiați
Că vă aștept pe lumea cealaltă
Să râd când primiți răsplată!
Pentru lacrimile ce-s ca ploile
În sufletele și în privirile
Ăstor Români mereu necăjiți..
Căci Tepeș vă așteaptă la poartă!
Cu nume-n versuri, satirizați
De Luceafăr cu a sa lumină.
La tribuna țepelor să atârnați
De corbi întunericului sfâșiați
Cu sare stoarsă din lacrimi presurați!
Să primiți ce aici,..eu cred că meritați…
–––––––––––
Petru Daniel VĂCĂREANU
9 mai, 2018
Ochii de infinit
Doi nebuni frumoși să fim
Și-n fiecare clipă să ne uimim
Eu cu o floare, tu sărutare
Ascunse după colț prin sertare.
Ochii de infinit să zâmbească
Moartea tandru să ne iubească
Să ne ducă acolo unde ea
Și-a pierdut de mult timp iubirea.
Să ne privească inmărmurită
Cum trăim o iubire infinită
Cui sărutat
Nu am văzut om să înebunească
De singurătate sufletească
Prin munti peșteri-ntunecate
Cât ar fi de reci și-negurate…
Poem
Am să te învelesc într-un sărut
de la apus la infinit
in tremurul șoptit
din frigul de trecut
Ucideri-n-mii
Recunoscător cu veșnicii
Din petalele inimii
Sunt celei ucideri-n-mii
De demoni și patimi
Adorul sublim mirării
De mi se curbează ritmul
Pe cernelurile zării
Ondulându-mi-nfinitul
Avort de adevăr
Sunt trandafir alb în oază
De cerneală născut liber
Să vă scriu deșertul lauză
Cu avorturile de lejer
Aruncate sub măștile
Afișate iubitoare
Tandre și prea uimitoare
Să-mi mire versurile Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Poeme”