Când vei veni
Când vei veni
îți voi tăia o șoaptă felii
apoi
în hamacul unui vis te voi pofti.
Îți voi închide cu buzele pleoapa,
te voi încătușa cu îmbrățișările mele arzânde,
cu degetele flămânde
te voi devora plămădindu-te,
risipindu-te,
în mine săpându-ți groapa,
din groapă înviindu-te
în timp ce eu mă voi stinge de dor…
Atât de ușor
ne vom balansa între trăire și netrăire,
între iubire și preaiubire,
astral
și banal
în același timp,
ziua sclavi pe pământ,
noaptea zei în Olimp…
Când vei veni
îți voi tăia o șoaptă felii
și te voi nemuri.
Simfonie
Cât de nepământean alergi
desculță
prin retina înrourată a ochilor mei…
Angelic
îți întipărești urmele
în spatele tremurândelor șoapte;
în noapte
atingerea ta mă înverzește, copac,
iar sufletul meu, privighetoare
se revarsă ca o maree de lumină.
Așează-ți tâmpla înfierbântată,
pe a umărului stâng obcină
și dăruiește-te mie…
Împreună,
vom fi simfonie.
Despre Îngerul blond al poeziei românești nu se poate vorbi la trecut. Pentru Demiurgul Necuvintelor nu poate exista graniță a timpului. Nichita trăiește în aerul pe care îl respirăm, împreună cu toți voievozii slovelor. Un sărăcăcios omagiu prin acest acrostih, o lacrimă de aducere aminte a sufletului meu pentru unul dintre Marii Prea Timpuriu Plecați ai acestui popor. La mulți ani, Nichita!
Nichita
(la 86 de ani)
Ne amintim că azi e sărbătoare
Incandescent tăceri arzând pe rug,
Cuvintele în Necuvinte fug
Horind în cânt de nai în Ursa Mare.
Icar rătăcitor spre supernove
Trimete-ne o binecuvântare
Angelic albăstrindu-ne cu slove.
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
31 martie 2019