Sunt suflet adunat pe-o floare,
Din zori cu apă mă stropesc,
Cu razele de soare dau viață
Familiei pe care o iubesc.
Sunt sufletul căuș în mine,
Un pescăruș zburând printe copaci.
Zorit de clipele neobositei vremi,
Alerg, alerg, cu suflețele-mi dragi.
Sunt sufletul cu cer senin-răsare,
Spre care, printre pomii înfloriți,
Alerg și nu știu în ce zare
Mă voi opri, căci timpii-s infiniți.
Sunt sufletul zburând prin aer,
Cu mii de păsărele mă-ntâlnesc,
Ne salutăm și-apoi zburăm în stoluri,
Spre-naltul nesfârșit ceresc.
Sunt suflet feonizat de-arome
De flori, împodobind natura.
Privesc în jos și nu mă satur timpii
S-admir pădurea, înverzind armura.
Sunt suflet înâlțat în ceruri,
Văzduhul îl străbat în lung și-n lat,
Prin zboru-mi, parcă e un vis feeric,
De-acolo sus, nicicând n-aș vrea să scap.
Sunt sufletul ce poate să mai creadă
Ca dacă ieri poate a fost nebun,
Azi va uimi o lume-ntreagă
Cu multe gesturi cugetate, rău sau bun.
Sunt sufletul privind în apa mării,
Oglinda clară a sufletului meu,
Revăd în ea sute de sentimente
Ușoare și plăcute, ori un sac de stâncă greu.
Sunt suflet încărcat de sentimente,
Plăcute sau amare, după sens,
Sunt retrăiri și retrăiri în vreme,
Mai îndulcite, în miere sau condens….
Sunt sentimentele în sufletu-mi pereche
Un rege pregătit de bal,
Nu știe că pe drum caleașca-i
După ploaie, ar putea aluneca la mal.
Sunt sentimentele de bucurie
Ce –ndrumă sufletul armonios
Pe aripa de pescăruș în feeria
Oceanului, cu chipul cerului frumos.
Sunt sentimentele de încântare
Ce luminează cu soarele căsuța mea
E sufleul chip dalb de floare
Cu forma inimii, un ciob micuț de stea.
Sunt sentimentele trăite cu plăcere,
Zburând prin congruente zări,
Intersectând cu vântu-n adiere,
Și care reunește feerii în mări.
Sunt sentimentele plăcute, prea plăcute,
Un zâmbet pe buze-mi el dictează;
Plăcere nesfârșită este clipa
Care se scurge printre fire ca pe-o rază.
Sunt sentimentele frumoase, rătăcite
Prin sufletul, o sferă de cristal,
Ce-n uraganul vieții istovite,
Se zguduie de stânc-accidental.
Sunt sentimentele surprizei nedorite,
De un oftat adânc întâmpinat,
Ce mă afundă în adâncuri pe fotoliu,
Îmi taie aripi, mă izbesc, însă eu tac.
Sunt sentimentele de jale și durere
Tristeți ce mă ucid încet, încet,
Dar raza soarelui cu fir de aur
Din trecătoare jale mă-nvie în prezent.
Sunt sentimentele de disperare
Până ce soarele va reveni,
Un amalgan de uragane-asurzitoare,
Ce răscolesc pământul într-o zi.
Sunt sentimentele un fulger de blesteme,
Cu vocea lor te ard în bătătură.
Ar vrea să te înjure, în iaduri să te cheme,
Să-ți coase buzele suave de la gură.
Sunt sentimentele furtuni îngrozitoare,
Distrugătoare de natură,
Dar marea cu a cerului chemare
Le –adună în adâncuri de frântură.
Sunt sentimente ce răsar din fapte,
Cu mâinile pe suflet adunate,
Sunt mâinile tale sentimente,
Renasc prin mângâieri, suave șoapte.
Din aerul azurului,
Ce-n ochii lui atunci priveam,
Zburdam cu raza soarelui,
Semne pe cer îi desenam….
Şi animalele-n păduri,
Ca falnici zmei şi feți frumoși;
Noi ne liptam voinici prin crânguri,
Ei ne-admirau prin brazi pletoși…
Prin munții ce-i cutreieram
Neobosiți, veseli, zglobii,
În taină mare așteptam
Nespuse alte bucurii…..
Sunt ce gândeam, plăngeam, zămbeam,
Precum un soare după ploi.
Când alergam nu oboseam,
Între copacii din zăvoi.
Cu mândre flori cununi făceam
Sub cerul păcii, liniștit.
Și cu nesaț noi ascultam
Cântând frumosul cri vrăjit.
A fost… frumos, … a fost un vis ;
Mărețul rai de bucurii….
A fost un timp… Acum s-a stins…
Ca macii roșii din câmpii.
… Eternă viață-ntr-altă viață,
Trăiesc și azi în amintire,
Mă-ndeamnă toți. îmi dau povață…
Dar EU, rămân ce-am fost în fire…
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
25 martie 2019
De sub geana geamului
