Să ne amintim azi de poeta Mariana Gurza, „frumoasa doamnă întru Dumnezeu și umbră”.
Mariana a plecat înspre „steaua pe care-o prinsese mai demult și-o pitise după un nor” ca să-i apere aripile „de răceala nopților și de vuietul apelor”.
Aud parcă și acum bulgării de pământ lovindu-se de plecarea ei înspre o altă lume. I-am adus flori albe, flori împletite într-o cunună. Era o vreme cenușie, cu nori, așa cum și inima mea purta.
Au trecut patru ani de atunci, Mariana, dar mireasma sălciilor și a arinilor aplecați peste malurile Ierugii este aceeași, clopotele de la biserica din Ohaba în a cărei casă parohială ai crescut, bat la fel.
Ai fost prietena mea, ai fost criticul meu, ai fost cea care mi-a cerut să scriu iar.
Ai dăruit. Ai dăruit prietenie, ai dăruit iubire!
Au trecut patru ani, Mariana, și sufletul meu este o rugăciune, sufletul meu te plânge iar.
Dumnezeu să te odihnească în pacea și în lumina Lui!
Fie-ți veșnică amintirea în inima celor care te-au iubit!
*
CĂDEREA STELELOR
Trecerea timpului mă înfioară
nu știu de cine ar trebui să mă tem:
de tinerețea pierdută
sau de bătrânețe.
Încerc să zbor între cele două
apărându-mi aripile
de răceala nopților
și de vuietul apelor.
Căderea stelelor
o percep ca o scurgere
de clepsidră…
Din când în când,
mai prind câte-o stea
pitind-o după un nor
sperând
ca odată să o regăsesc…
**
AM RĂMAS ÎN LUMINĂ
Doamne, ce multă lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-au dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alăturea cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Ocolisem moartea…
***
IUBITULE, VOI FI UMBRA TA
Eu încă mai sper
să am o plecare provizorie,
să mă pot întoarce
și să fiu tânăra femeie din vis.
Să-ți spun: Vezi, n-am murit,
n-am vrut să te las
singur cu umbra mea!
Cu toate că moartea
e doar un drum…
De-aceea,
eu n-am să mor niciodată
cu adevărat.
Totul e un simulacru
de moarte.
E doar șarada.
MARIANA GURZA
(din volumule: „Pe urmele lui Zenon”, Ed. Timpolis, 2012 și
Cu toții ne amintim cu mult drag și adâncă durere în suflet de poeta şi eseista creştină, Mariana Gurza și de scrierile sale. Pentru aducere aminte, voi face câteva referiri cu privire la volumul cu un titlu extrem de sugestiv: „Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet”. În această carte Mariana Gurza întreprinde un pelerinaj viu prin cuvânt, gând şi suflet, astfel apropiindu-se de Dumnezeu şi de semeni, regăsindu-se pe sine şi înţelegând adevărata esenţă a vieţii.
Dacă aş dori să găsesc un motto pentru această publicaţie, cred că dintr-o infinitate, cel mai potrivit ar fi „Dăruind, vei dobândi” (N. Steinhartd). Poeta a oferit multe, însă fiind vorba de o carte, un exemplu elocvent este acela de a se apleca cu seriozitate şi meticulozitate asupra unor cărţi spre lectură, dar şi cu dorinţa împlinită de a scrie despre ele şi autorii lor. A făcut aprecieri pertinente, echidistante, i-a încurajat pe mulţi, debutanţi ori nu, lucru învăţat de la regretatul Artur Silvestri, despre care mărturisea că i-a fost mentor
În cele trei capitole (I. Reflecţii de cititor, II. Reflecţii critice şi III. Interviu…), eroul principal este Mariana Gurza, iar cartea încearcă să prezinte multe din faţetele creaţiei sale, dar şi ca Om. Din această perspectivă încercăm să desprindem, să aflăm trăsături, calităţi ale personalităţii sale prin ceea ce a scris, dar şi prin prisma altor scriitori, intelectuali, cu vocaţie nobilă, grăitoare și cu renume în cultura română: George Anca, Adrian Dinu Rachieru, Eleonora Schipor, Boris David alias Daris Basarab Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, Constantin Enianu, Mugurel Puşcaş, Dacina Dan, Octavian Curpaş, Anatol Covali, Camelia Cristea, Dorina Stoica, Teo Cabel (Cabel Ştefan Teodor), Ilie Motrescu, Cecilia Bănica-Pal, Ioan Miclău, Veronica Blaj, Eugen Emeric Chvala, Maria Rugină, Mariana Corcoveanu Ivaniuc, Hedir Al-Chalabi, Ben Todică, Aurel Turcuş, Constantin Pădure, Iulian Neculcea, Catinca Agache, Anton Naghiu, Mariana Strungă, Cristina Mihai, Ovidiu Vasile, Alin Cucuruzan…
Cu pioşenie şi-a îndrepţat ochiul inimii spre personalităţi de marcă ale spiritualităţii româneşti: părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Justin Pârvu, pr. dr. Ioan Bude, pr. Ioan Megheleş, Aspazia Oţel Petrescu, (Cu Hristos în celulă), aceştia şi mulţi alţii care ocupau un loc aparte în sufletul poetei.
În aceeaşi măsură au scris despre Mariana şi creaţia sa: George Anca, Dumitru Mnerie, Aspazia Oţel Petrescu, Vasilica Grigoraş, Valentina Teclici, Dorina Stoica, Hedir Al-Chalabi, Veronica Balaj, Adrian Dinu Rachieru, Maria Rugină…
Cititorul va recunoaşte în „Apropieri…” o reală şi bogată sursă de informare despre Mariana Gurza, dar şi despre ceilalţi semnatari ai cronicilor, eseurilor şi prezentărilor. Prin mărturiile sale cu privire la autori şi cărţile lor, poeta şi-a conturat propriul portret scriitoricesc şi uman în cea mai pură concentraţie. Prin oameni ca Mariana Gurza putem ajunge la România profundă, (ar zice Dan Puric) şi sunt de acord cu el. Nu ne-am întâlnit niciodată face to face, însă din clipa în care i-am auzit prima oară vocea, am simţit că este „omul frumos”: (George Anca – „Frumoasa doamnă întru Dumnezeu şi umbră”, Aspazia Oţel Petrescu – „Frumoasa mea Bucovină”, Vasilica Grigoraş – „Poeta cu suflet de înger…”) În odaia intimă a creaţiei sale s-a simțit legată de cuvânt, vers or proză prin aţa cernelii harului divin.
Această apariţie editorială a Marianei Gurza este o monografie de autor scrisă altfel, o abordare pe multiple planuri, privite din unghiuri de vedere diferite. Scopul lucrării este acela de prezentare şi nu de interpretare. A lăsat la latitudinea cititorului să descopere criteriile şi normele de individulalizare, singularizare a poetei, într-un context relaţional de excepţie cu ceilalţi colegi de condei.
Mariana Gurza s-a plasat în parcursul său creativ pe aripi de timp, într-un zbor continuu, nisipul din clepsidra creaţiei vădind o adevărată evoluţie. Esenţa acestui demers a fost progresul autoarei pe drumul scriiturii, dar şi pe plan spiritual. George Anca menţionează: „Astfel de scrieri nu ţintesc neapărat literatura, cât spiritualitatea ancestrală. Se tinde ideal spre logodirea rugăciunii cu poetica”.
Metoda de întocmire a volumului este o admirabilă lecţie de dăruire, inteligenţă, discernământ, liberă de constrângeri. Cartea este echilibrată ca formă şi conţinut, de un mare calibru intelectual şi impune respect prin tot ceea ce oferă. Stilul scrierii Marianei este curat şi simplu, dar nu facil. Simţul incredibil al limbii este uşor de remarcat. Unele aspecte ale scrisului său, sau ale vieţii sale sunt doar menţionate, altele aprofundate, însă oricum sunt tratate, ele stârnesc interesul cititorului pentru lectură ori, de ce nu, pentru luare aminte.
În cartea Marianei Gurza nu întâlnim o lume poleită, care sclipeşte asemenea florilor roz de cireş primăvara, ci lumea reală cu umbre şi lumini, cu dureri şi bucurii. Acest lucru se explică prin însăşi viaţa poetei şi a familiei sale, cântată ori descrisă în poezie şi proză. De aici putem descoperi relaţia biunivocă între timp şi societatea umană în continuă mişcare, spre bine sau rău!? Greu de spus uneori.
Este o lucrare de sinteză şi de analiză fără a face judecăţi de valoare. Coerent alcătuită în ansamblu şi în detaliu pe problematici literare şi spirituale mai mult decât interesante, ca într-un puzzle se prezintă fiecare piesă a imaginii de ansamblu, toate actele dintr-un „dosar – credinţă”, redactate cu sufletul şi cu mintea tuturor semnatarilor ca răspuns la sentimentul de empatie şi dăruire al autoarei.
Scrisul Marianei este fin şi armonios, însă robust şi durabil – exprimă o anumită stare, un clocot lăuntric, în care primează dorinţa de a dărui. Volumul „Apropieri…” este un album personal, fiecare tablou este realizat cu penelul potrivit, trainic, dar şi cu pana inimii. Nimic nu este forţat, nimic de complezenţă sau curtoazie. Este o istorie a omului interior într-o expunere deloc cosmetizată, ci dimpotrivă cu argumente de fond; este un potofoliu bogat, cu texte documentate, interesante devenind o bogată sursă de informare pentru o cercetare biobibliografică.
A crezut în oameni, deşi a suferit din cauza unora. Nu a spus doar jumătăţi de adevăr, ci adevărul întreg. Modul ei de a fi era o „plantă de leac” din templul naturii umane ale cărei infuzii (sentimente şi gânduri bune) ajungeau întotdeauna la ţintă. Aşa cum la chinezi „ceaiul este starea inimii”, la Mariana, vorba bună era starea inimii sale, iar darul cel mai de preţ era acela de a simţi starea aproapelui.
Se spunea că poeta Mariana Gurza „cocheta cu nemurirea”, crezând cu toții că unui asemenea OM, nimic rău nu-i se poate întâmpla. Din păcate, timpul a fost neiertător cu prietena noastră și scriitoarea Mariana Gurza. Nu ne-a rămas decât să comunicăm și să ne arătăm dragostea, aprecierea și prețuirea prin cuvânt, gând şi suflet. Acest lucru, deoarece atitudinea pioasă în fața lui Dumnezeu și comportamentul demn în fața lumii și a semenilor o fac nemuritoare în lirica românească și în inima celor care i-au fost și cărora le-a fost aproape.
Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa!
OPERA MARIANEI GURZA
Volume de autor: Paradox sentimental, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1998; Gânduri nocturne, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2000; Lumini și Umbre, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2001; Lacrima iubirii – poeme, Ed. Artpress, Timișoara, 2003; Ultimul strigăt, poeme, Ed. Eubeea, Timișoara, 2006; Șoapte gândite, poeme, Ed. Atticea, Timișoara, 2006; Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediție îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007; Petru Ciobanu, un iubitor de neam, memorialistică, Timișoara, 2007; Destine umbrite, eseuri, Editura Atticea, 2008; Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps, poeme, volum bilingv, Timișoara, Editura Timpolis, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca; Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici și Eurostampa, Timișoara, 2013, consilier editorial: prof.univ.dr. Dumitru Mnerie.
Antologii și volume colective: Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie, Editura Grinta&Singur, 2012; Antologia ASLRQ 2015, volum editat de Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec; Poetical Bridges – Poduri lirice, antologie bilingvă, româno-engleză, apărută în anul 2016, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă, editor și translator Valentina Teculici; Al cincilea patriarh, Editura Intermundus, 2007; Înțeleptul din America, Editura Intermundus, 2008; Mărturisirea de credință literară, Editura Carpathia Press & Production, 2008; In memoriam: Artur Silvestri, Mărturii tulburătoare, Editura Carpathia Press, 2009; Promovarea valorilor culturale românești în contextul globalizării, Editura PIM, Iași, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anușca-Doglan, prof. Cristian Anușca-Doglan; Pro Memoria: Artur Silvestri- Asa cum l-am cunoscut, Editura Carpathia, 2010; Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins, Omagiu la un secol de la nașterea sa, ediție îngrijită de Andrei Dirlau, Editura Lumea credinței, 2012; Poetical Bridges – Poduri lirice, ediție bilingvă (engleză-română), translated and Edited by Valentina Teclici, 2017, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă și tipărită la PIM, Iași, România, 2016; Mariana Gurza – Apropieri pelerinaj prin idee, gând și suflet, Ed. Mușatinia 2017; Dumnezeu și umbră – God and shadow, versuri (română-engleză), Editura Singur, Colecția Scrisul de azi, 2016; Icoane vii, Ed. Mușatinia 2020.Vasilica Grigoras
Cu toții ne amintim cu mult drag și adâncă durere în suflet de poeta şi eseista creştină, Mariana Gurza și de scrierile sale. Pentru aducere aminte, voi face câteva referiri cu privire la volumul cu un titlu extrem de sugestiv: „Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet”. În această carte Mariana Gurza întreprinde un pelerinaj viu prin cuvânt, gând şi suflet, astfel apropiindu-se de Dumnezeu şi de semeni, regăsindu-se pe sine şi înţelegând adevărata esenţă a vieţii.
Dacă aş dori să găsesc un motto pentru această publicaţie, cred că dintr-o infinitate, cel mai potrivit ar fi „Dăruind, vei dobândi” (N. Steinhartd). Poeta a oferit multe, însă fiind vorba de o carte, un exemplu elocvent este acela de a se apleca cu seriozitate şi meticulozitate asupra unor cărţi spre lectură, dar şi cu dorinţa împlinită de a scrie despre ele şi autorii lor. A făcut aprecieri pertinente, echidistante, i-a încurajat pe mulţi, debutanţi ori nu, lucru învăţat de la regretatul Artur Silvestri, despre care mărturisea că i-a fost mentor
În cele trei capitole (I. Reflecţii de cititor, II. Reflecţii critice şi III. Interviu…), eroul principal este Mariana Gurza, iar cartea încearcă să prezinte multe din faţetele creaţiei sale, dar şi ca Om. Din această perspectivă încercăm să desprindem, să aflăm trăsături, calităţi ale personalităţii sale prin ceea ce a scris, dar şi prin prisma altor scriitori, intelectuali, cu vocaţie nobilă, grăitoare și cu renume în cultura română: George Anca, Adrian Dinu Rachieru, Eleonora Schipor, Boris David alias Daris Basarab Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, Constantin Enianu, Mugurel Puşcaş, Dacina Dan, Octavian Curpaş, Anatol Covali, Camelia Cristea, Dorina Stoica, Teo Cabel (Cabel Ştefan Teodor), Ilie Motrescu, Cecilia Bănica-Pal, Ioan Miclău, Veronica Blaj, Eugen Emeric Chvala, Maria Rugină, Mariana Corcoveanu Ivaniuc, Hedir Al-Chalabi, Ben Todică, Aurel Turcuş, Constantin Pădure, Iulian Neculcea, Catinca Agache, Anton Naghiu, Mariana Strungă, Cristina Mihai, Ovidiu Vasile, Alin Cucuruzan…
Cu pioşenie şi-a îndreptat ochiul inimii spre personalităţi de marcă ale spiritualităţii româneşti: părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Justin Pârvu, pr. dr. Ioan Bude, pr. Ioan Megheleş, Aspazia Oţel Petrescu, (Cu Hristos în celulă), aceştia şi mulţi alţii care ocupau un loc aparte în sufletul poetei.
În aceeaşi măsură au scris despre Mariana şi creaţia sa: George Anca, Dumitru Mnerie, Aspazia Oţel Petrescu, Vasilica Grigoraş, Valentina Teclici, Dorina Stoica, Hedir Al-Chalabi, Veronica Balaj, Adrian Dinu Rachieru, Maria Rugină…
Cititorul va recunoaşte în „Apropieri…” o reală şi bogată sursă de informare despre Mariana Gurza, dar şi despre ceilalţi semnatari ai cronicilor, eseurilor şi prezentărilor. Prin mărturiile sale cu privire la autori şi cărţile lor, poeta şi-a conturat propriul portret scriitoricesc şi uman în cea mai pură concentraţie. Prin oameni ca Mariana Gurza putem ajunge la România profundă (ar zice Dan Puric), şi sunt de acord cu el. Nu ne-am întâlnit niciodată face to face, însă din clipa în care i-am auzit prima oară vocea, am simţit că este „omul frumos” (George Anca – „Frumoasa doamnă întru Dumnezeu şi umbră”, Aspazia Oţel Petrescu – „Frumoasa mea Bucovină”, Vasilica Grigoraş – „Poeta cu suflet de înger…”): În odaia intimă a creaţiei sale s-a simțit legată de cuvânt, vers or proză prin aţa cernelii harului divin.
Această apariţie editorială a Marianei Gurza este o monografie de autor scrisă altfel, o abordare pe multiple planuri, privite din unghiuri de vedere diferite. Scopul lucrării este acela de prezentare şi nu de interpretare. A lăsat la latitudinea cititorului să descopere criteriile şi normele de individualizare, singularizare a poetei, într-un context relaţional de excepţie cu ceilalţi colegi de condei.
Mariana Gurza s-a plasat în parcursul său creativ pe aripi de timp, într-un zbor continuu, nisipul din clepsidra creaţiei vădind o adevărată evoluţie. Esenţa acestui demers a fost progresul autoarei pe drumul scriiturii, dar şi pe plan spiritual. George Anca menţionează: „Astfel de scrieri nu ţintesc neapărat literatura, cât spiritualitatea ancestrală. Se tinde ideal spre logodirea rugăciunii cu poetica”.
Metoda de întocmire a volumului este o admirabilă lecţie de dăruire, inteligenţă, discernământ, liberă de constrângeri. Cartea este echilibrată ca formă şi conţinut, de un mare calibru intelectual şi impune respect prin tot ceea ce oferă. Stilul scrierii Marianei este curat şi simplu, dar nu facil. Simţul incredibil al limbii este uşor de remarcat. Unele aspecte ale scrisului său, sau ale vieţii sale sunt doar menţionate, altele aprofundate, însă oricum sunt tratate, ele stârnesc interesul cititorului pentru lectură ori, de ce nu, pentru luare aminte.
În cartea Marianei Gurza nu întâlnim o lume poleită, care sclipeşte asemenea florilor roz de cireş primăvara, ci lumea reală cu umbre şi lumini, cu dureri şi bucurii. Acest lucru se explică prin însăşi viaţa poetei şi a familiei sale, cântată ori descrisă în poezie şi proză. De aici putem descoperi relaţia biunivocă între timp şi societatea umană în continuă mişcare, spre bine sau rău!? Greu de spus uneori.
Este o lucrare de sinteză şi de analiză fără a face judecăţi de valoare. Coerent alcătuită în ansamblu şi în detaliu pe problematici literare şi spirituale mai mult decât interesante, ca într-un puzzle se prezintă fiecare piesă a imaginii de ansamblu, toate actele dintr-un „dosar – credinţă”, redactate cu sufletul şi cu mintea tuturor semnatarilor ca răspuns la sentimentul de empatie şi dăruire al autoarei.
Scrisul Marianei este fin şi armonios, însă robust şi durabil – exprimă o anumită stare, un clocot lăuntric, în care primează dorinţa de a dărui. Volumul „Apropieri…” este un album personal, fiecare tablou este realizat cu penelul potrivit, trainic, dar şi cu pana inimii. Nimic nu este forţat, nimic de complezenţă sau curtoazie. Este o istorie a omului interior într-o expunere deloc cosmetizată, ci dimpotrivă cu argumente de fond; este un potofoliu bogat, cu texte documentate, interesante devenind o bogată sursă de informare pentru o cercetare biobibliografică.
A crezut în oameni, deşi a suferit din cauza unora. Nu a spus doar jumătăţi de adevăr, ci adevărul întreg. Modul ei de a fi era o „plantă de leac” din templul naturii umane ale cărei infuzii (sentimente şi gânduri bune) ajungeau întotdeauna la ţintă. Aşa cum la chinezi „ceaiul este starea inimii”, la Mariana, vorba bună era starea inimii sale, iar darul cel mai de preţ era acela de a simţi starea aproapelui.
Se spunea că poeta Mariana Gurza „cocheta cu nemurirea”, crezând cu toții că unui asemenea OM, nimic rău nu-i se poate întâmpla. Din păcate timpul a fost neiertător cu prietena noastră și scriitoarea Mariana Gurza. Nu ne-a rămas decât să comunicăm și să ne arătăm dragostea, aprecierea și prețuirea prin cuvânt, gând şi suflet. Acest lucru, deoarece atitudinea pioasă în fața lui Dumnezeu și comportamentul demn în fața lumii și a semenilor, o fac nemuritoare în lirica românească și în inima celor care i-au fost și cărora le-a fost aproape.
Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa!
OPERA MARIANEI GURZA
Volume de autor: Paradox sentimental, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1998; Gânduri nocturne, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2000; Lumini și Umbre, poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 2001; Lacrima iubirii – poeme, Ed. Artpress, Timișoara, 2003; Ultimul strigăt, poeme, Ed. Eubeea, Timișoara, 2006; Șoapte gândite, poeme, Ed. Atticea, Timișoara, 2006; Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediție îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007; Petru Ciobanu, un iubitor de neam, memorialistică, Timișoara, 2007; Destine umbrite, eseuri, Editura Atticea, 2008; Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps, poeme, volum bilingv, Timișoara, Editura Timpolis, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca; Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ Ioan Slavici și Eurostampa, Timișoara, 2013, consilier editorial: prof.univ.dr. Dumitru Mnerie.
Antologii și volume colective:Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie, Editura Grinta&Singur, 2012; Antologia ASLRQ 2015, volum editat de Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec; Poetical Bridges – Poduri lirice, antologie bilingvă, româno-engleză, apărută în anul 2016, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă, editor și translator Valentina Teculici; Al cincilea patriarh, Editura Intermundus, 2007; Înțeleptul din America, Editura Intermundus, 2008; Mărturisirea de credință literară, Editura Carpathia Press & Production, 2008; In memoriam: Artur Silvestri, Mărturii tulburătoare, Editura Carpathia Press, 2009; Promovarea valorilor culturale românești în contextul globalizării, Editura PIM, Iași, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anușca-Doglan, prof. Cristian Anușca-Doglan; Pro Memoria: Artur Silvestri- Asa cum l-am cunoscut, Editura Carpathia, 2010; Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins, Omagiu la un secol de la nașterea sa, ediție îngrijită de Andrei Dirlau, Editura Lumea credinței, 2012; Poetical Bridges – Poduri lirice, ediție bilingvă (engleză-română), translated and Edited by Valentina Teclici, 2017, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă și tipărită la PIM, Iași, România, 2016; Mariana Gurza – Apropieri pelerinaj prin idee, gând și suflet, Ed. Mușatinia 2017; Dumnezeu și umbră – God and shadow, versuri (română-engleză), Editura Singur, Colecția Scrisul de azi, 2016; Icoane vii, Ed. Mușatinia 2020.
Scriitorul Al. Florin Țene, unul dintre cei mai prolifici scriitori contemporani, reușește să ne surprindă de data aceasta, prin romanul ,,Întoarcerea din cruciadă – viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste”, publicat la Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2020.
Prin acest volum, autorul încearcă să recupereze vocația lirică a poetului, reașezându-l printre cei mai importanți poeți creștini. Și nu doar atât. Prin trăirea lui celestă, prin jertfelnicie, Radu Gyr a biruit! A reușit să-și păstreze locul în literatura română, în ciuda prigoanei și a închisorii. Volumul mă duce cu gândul la Literatura de detenție, un concept al scriitorului Mihai Rădulescu.
Radu Gyr – poetul secolului XX, o excelentă analiză la început de roman.
,,Istoria vieţii lui Radu Gyr e complexă şi complicată, cu sinuozităţi şi încercări politice radicale care i-au marcat pe viaţă şi-n posteritate cu etichete greu de şters, dar lirica sa musteşte de metafore originale şi sens spre ideea de transcendent. …a învins poetul sistemul hegelian, prizonier al dialecticii timpului şi spaţiului. Poezia înfrânge timpul morţii. Recuperarea vocaţiei liricii lui Radu Gyr este un demers de reaşezare a ierarhiilor în literatura română contemporană. Radu Gyr reprezintă poetul aspiraţiilor înalte, celeste, o perpetuă căutare euristică a sensului şi ideii”. Dr. Ionuț Țene
Ca să poți scrie un roman despre Radu Gyr, ai nevoie de multă documentare (care slavă Domnului, autorul a parcurs-o) dar și de curaj. Radu Gyr a suferit de românism, până în ultima clipă.
Severă piramidă de granit,/ am feţe mohorâte şi rigide,/ un monstru care tainele-şi închide,/ în cosmică tăcere-ncremenit –// Sub soarele pustiilor toride,/ îmi arde vârfu-nfipt în infinit/ şi, ca un lung şi glacial cuţit,/ străpunge luna pietrele-mi aride.// Solemn şi hâd şi rece monument,/ claustru templu dur de lespezi terne,/ eu dorm adânc, acestei lumi absent…// Dar, dincolo de somnul ce se-aşterne,/ în greu-mi sarcofag incandescent/ străfulgeră podoabele eterne. (Piramidă, Radu Gyr, 23 aprilie 1975)
Al. Florin Țene a știut mereu să prețuiască valorile neamului românesc ducând el însuși multe bătălii. Dragostea de neam și țară, un sentiment ce înnobilează și crezul său va răzbate în timp, căci după cum afirma ,,a fi naționalist înseamnă să iubești tot ce a dat mai bun poporul în sânul căruia te-ai născut, valorile lui realizate de-a lungul sutelor de ani, cel care protejează națiunea din care faci parte”.
Volumul structurat în două parți, fiecare având mai multe capitole. Partea întâi cuprinde capitolele: 1. Leagăn fără cântec; 2. De aici înainte vremea se măsoară; 3. Sunt , Doamne, copt pentru cules.
Ciclurile vieții sunt surprinse într-un mod firesc. Nașterea, copilăria, anii de școală, tinerețea, prigoana, zborul…
Partea a doua, mult mai intensă ca trăiri continuă cu capitolele: 4. Noi nu am avut tinerețe; 5. Pentru cei viteji zidim altare; 6. În veacul-acela de aramă; 7. Noi, cei pierduți ; 8. Dacă într-o zi o să se vadă; 9. Viața abia mai licărea în mine; 10. Întoarcerea din cruciadă.
Fiecare capitol are ca motto citate din versurile lui Radu Gyr.
Preocupat de tot ce se întâmplă, Radu Gyr filtra informația cu mesaje biblice. De pildă, autorul relatează cu naturalețe o discuție despre Mișcarea Legionară, auzită întâmplător de tânărul Radu, mișcarea fiind ,,împotriva comunismului cât și a imoralității politice din țară”. Pus pe gânduri, și-a amintit de spusele lui Matei în Biblie: ,,Fericiți sunt cei îndurători, căci lor li se va arăta îndurare!”
Filele romanului te atrag incandescent. Nu realizezi dacă este povestea lui Radu sau imaginația autorului. Ne surprinde din nou gândul tânărului din Coloseni: ,,Continuați să vă suportați unii pe alții și, dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia, să vă iertați cu mărinimie unii pe alții. Așa cum v-a iertat Dumnezeu cu mărinimie, așa să faceți și voi. ”
Filonul religios se răsfrânge mângâietor. Cuvinte de folos pentru fiecare cititor. Al. Florin Țene parte a povestirii, pătrunde în acea zonă dragă lui, Drăgășaniul cu intelectuali de marcă. Nu lipsește umorul, vinul, femeia frumoasă și poezia.
Denumit „poetul detenţiei politice din România“, nu a renunțat la năzuințele lui prin trudă, cu multă rugăciune: „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s/ Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis“, scrie Gyr în „Cântec de luptă“.
Dacă romanul este închinat poetului creștin Radu Gyr, scriitorul Al. Florin Țene a reușit să adune în paginile sale, elitele vremii. Acest lucru se explică prin intenția autorului de a revalorifica valorile umane ale neamului românesc. Volumul lui Al. Florin Țene este un roman istoric. În paginile sale respiră eroismul cucernic al unui număr însemnat de slujitori ai Domnului, aflați în temnițele odioase ale comunismului: Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu, Daniil de la Rarău, Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Chiuș, Ilie Lăcătușu, Sofian Boghiu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu, Nicolae Steinhardt, Iuliu Hossu… și al multor intelectuali: Valeriu Gafencu, Elisabeta Rizea, Petre Țuțea, Constantin Noica, Ioan Ioanide, Paul Goma, Virgil Ierunca, Marcel Petrișor, Nicolae Mărgineanu, Alexandru Paleologu, Gheorhghe Ursu, și lista ar putea continua…
Prin acest roman, de altfel bine documentat după cum reiese din bibliografie, reușește să așeze în biblioteca vremurilor o carte document despre cel care ,,un număr necuprins de deținuți au aflat în poezia Iisus în celulă posibilitatea de a-și găsi în palme urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta? ” (Aspazia Oțel Petrescu)
Nu este puțin lucru, cum nu este puțin lucru romanul ,,Întoarcerea din cruciadă – viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” purtând semnătura scriitorului polivalent Al. Florin Țene.
,,Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulţi, da. Scapă cine poate!” Interlocutoarea mea este poeta Mariana Gurza, o bucovineancă adevărată, dintr-o familie refugiată pe plaiurile bănăţene care nu uită meleagurile unde i-au trăit strămoşii. Venind din obârşia nordului moldav, cu dorul patriei fagilor în simţire, poeta Mariana Gurza strigă durere şi dragoste, generozitate şi seninătate, aşterne blând dorul de matca străbună în sufletul pădurii. Doar ea ştie cum şi de ce înaintaşii ei au plecat să apere glia moldavă în eternitate, păstrând slovele Măritului Ştefan în catafalcul durerii: „Moldova nu e a mea ci a urmaşilor urmaşilor noştri…”, a lor, celor plecaţi demn prin jertfa de sine. Mariana Gurza este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ştefaniană pe câmpiile bănăţene spre mereu aducere aminte, strângând boabele de lacrimi ale înaintaşilor în peceţi peste vremi. Sensibilă şi intransigentă, dulce şi amară ori asemeni strigătului de pescăruş, poeta Mariana Gurza împarte alinări catifelate prin vers, prin trăiri, cu toată fiinţa, pentru acum şi mai târziu
. Emilia ŢUŢUIANU: Dragă Mariana spune-mi te rog ce amintiri păstrezi despre tatăl tău, despre familia ta originară din Bucovina de nord? Mariana GURZA: Amintirile dor, Emilia… Tata, nu mai este… Odată cu plecarea dumnealui, ceva s-a rupt. Se născuse în România Mare, în anul 1921, la Banila pe Siret, regiunea Cernăuţi. Un bucovinean
aşezat, muncitor, evlavios, corect şi plin de bunătate. Îi simt prezenţa şi acum în momentele dificile. Familia mea? Bucovina de Nord! Emilia ŢUŢUIANU: Poate mai mult decât alţi români simţi drama pierderii şi a teritoriilor din nordul Moldovei, în urma odiosului pact Ribbentrop-Molotov, acolo fiind obârşia familiei tale. Ce s-a întâmplat cu familia şi rudele tale în acei ani? Mariana GURZA: Fratele tatei, Vasile, fusese împuşcat când încerca să treacă graniţa. Bunica s-a întors din drum pentru a-şi înmormânta feciorul. Nu i s-a permis să se mai întoarcă. Tata a stat o perioadă ascuns prin munţii Bucovinei, asigura necesarul de hrană rudelor şi nu numai. A ajuns într-un sat bănăţean unde a cunoscut-o pe
mama şi s-au căsătorit. Acest blestemat de pact mi-a decimat familia, m- a vitregit de a mă bucura de bunici, de tot ce îşi putea dori un copil la
vârsta întrebărilor. Emilia ŢUŢUIANU: Mai povesteşte-ne te rog amintiri depănate de mama ta, care încă trăieşte, despre drama bucovinenilor refugiaţi, alungaţi din matca lor străbună de vremuri nedrepte şi despre istoria românească de pe plaiurile Bucovinei de nord? Mariana GURZA: După evenimentele de la Fântâna Albă, familia din care provenea mama, fiind mai înstărită şi implicată, a pornit pe drumul Golgotei, al dezlipirii de vatră, lăsând totul. O parte din ei au fost întemniţaţi şi omorâţi, alţii trimişi în lagăre. Am relatat plecarea mamei, orfană la acea dată, în „Căruţa cu destine”. Mama, născută în Cupca, regiunea Cernăuţi, la o vârstă destul de fragedă, alături de câteva rude, primiseră indicaţia să se deplaseze în Banat. O mică manipulare a organelor de opresiune… Dar, cu precauţie au reuşit ca fiecare să-şi vadă de drum. Mama fusese lăsată la o familie inimoasă şi celelalte rude s-au stabilit în funcţie de vremuri. S-au regăsit după zeci de ani. În casă nu am auzit niciodată nimic din acea perioadă. Mamei i-a mai rămas în memorie, fuga, şuieratul gloanţelor, mame împuşcate, plânsul copiilor singuri… Emilia ŢUŢUIANU: Ce ne poţi spune despre jurnalistul bucovinean Vasile Plăvan, un unchi al tău, căruia i-ai dedicat şi o carte? Mariana GURZA: Vasile Plăvan, unchiul mamei, a fost o figură emblematică a acelor vremuri. Avocat, jurnalist, publicist, a fost unul dintre cei care a luptat pentru Marea Unire. A murit mult prea devreme, trist şi abătut, văzându-şi idealurile spulberate. A fost prea corect şi prea cinstit într-o societate destul de măcinată. „Vasile Plăvan un
Slavici al Bucovinei”, volum apărut cu sprijinul Fundaţiei Universităţii Ioan Slavici, rămâne în memoria colectivă ca o reparaţie morală faţă de cel ce nu a precupeţit nimic în a-şi atinge idealul. Emilia ŢUŢUIANU: Cum simţi tu, dragă Mariana, această istorie care calcă peste suflete lăsând poveri sângerânde? Mariana GURZA: O povară mistuitoare. Durerea Bucovinei o simt mereu ca pe o lacrimă fierbinte pe obraz. Mă arde. Nu cred că vom mai putea schimba ceva. Prea multe orgolii şi interese. Eu sunt o iubitoare de Neam Românesc! Sună desuet? Pentru unii, poate. Pentru cei cărora le pasă, vrem dreptate şi purificare. Am rămas o idealistă ca Vasile Plăvan. Nimeni nu va face nimic. Emilia ŢUŢUIANU: Ce personalităţi ale lumii literare care ţi-au influenţat devenirea artistică ai avut privilegiul de a cunoaşte? Mariana GURZA: Criticul şi scriitorul Adrian Dinu Rachieru şi regretatul cărturar Artur Silvestri. Nu aş dori să nedreptăţesc pe cineva. De la cei apropiaţi, mereu am luat ce a fost bun. Nu am căutat modele, a fost mai mult sete de cunoaştere. Se spune că sunt o prezenţă discretă în viaţa culturală. Aşa este. Am cititorii mei, prieteni remarcabili. Şi dacă reuşesc să particip la o construcţie , mă consider fericită. Aş părea mai interesantă dacă aş enumera toate personalităţile pe care le-am întâlnit? Dragă prietenă, omenia, caracterul, demnitatea… Marii anonimi, iubitori de glie, trăiesc clipa şi se dăruiesc în tăcere binelui comun. Există o Românie Tainică…
Emilia ŢUŢUIANU: Ce moment emoţionant, mai important pentru destinul tău te-a marcat? Mariana GURZA: Întâlnirea cu Marii Duhovnici ai Neamului: părintele Adrian Făgeţeanu, (de care mă leagă prin fibra bucovineană încă din copilărie un sentiment deosebit), părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Teofil Părăian. Emilia ŢUŢUIANU: Au existat decalaje sociale, profesionale, care să îţi genereze deziluzii? Mariana GURZA: O întrebare destul de complexă pentru un pui de refugiaţi. Venetic în ţara lui… Copilăria mi-a fost marcată de o anumită marginalizare venită din partea localnicilor. Eram mai săraci, doar nişte venituri… Nu mi-a fost uşor… Doar după 1990 aflasem că cei refugiaţi erau consideraţi duşmanii Uniunii Sovietice. Dacă mi-am dorit cravata de pioner, a trebuit să aştept, deşi eram o elevă bună. Ca utecistă la fel. Probabil că sunt una dintre puţinele persoane care a
suferit că nu fusesem primită în rândurile PCR-ului, aşa cum nimeni din
familia mea nu a avut acces. A mers îndoctrinarea… mult mai târziu mi- am explicat şi prezenţa miliţiei pe la noi pe acasă… În perioada
comunistă, (dacă a fost comunistă) a fost acea dictatură proletară. Un sentiment de frică. Aceeaşi frică parcă o simt că se instalează şi acum. Deziluziile create de apropiaţi au fost cele mai dureroase. Nu suport minciuna şi prostia. Duplicitatea! Ca funcţionar public, am avut ocazia să văd multe… prea multe pentru un suflet sensibil. Nimicnicia unora depăşeşte orice limită, draga mea prietenă! Emilia ŢUŢUIANU: Cuvântul tău este ascultat şi preţuit nu numai în mediul virtual ci şi prin volumele de poezii publicate, cum îţi explici această simpatie? Mariana GURZA: Dragă Emilia, putem să fim noi înşine, aşa cum am fost educaţi. În spiritul iubirii şi al prietenei necondiţionate. Dacă pentru o parte din lumea virtuală şi nu numai, sunt considerată „poeta cu suflet de înger” probabil am lăsat ceva în sufletele lor. Nu vreau să sune a laudă, dar nu pot nega starea de bine când am văzut prezentarea mea în Noua Zeelandă. Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie.
Emilia ŢUŢUIANU: Cu ce prejudecăţi te confrunţi cel mai frecvent şi cum le combaţi? Mariana GURZA: Parafrazându-l pe William Hazlitt „prejudecata este fiica ignoranţei”. Suntem nerecunoscători, invidioşi, răuvoitori şi egoişti. Cella Delavrancea mărturisea că a fost ferită de cele trei calamităţi: gelozia, invidia şi orgoliul, considerându-le „boli care distrug sufletul, fiinţa umană”. Parcă ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem interesaţi de bani, de averi, de beneficii nemeritate şi de atenţii necuvenite. Avem impresia că suntem totali, că ni se cuvine totul. Avem o democraţie reală? Unde este scara valorilor? Câţi dintre intelectualii rasaţi şi-au mai păstrat bruma de demnitate? Să fie vorba de o sete de înavuţire? Sau de putere? Cum ne manifestăm superioritatea? Strivind valoarea?! Încerc să fiu originală. Să spun răspicat, chiar dacă deranjez, ceea ce cred. Nu-mi place ce văd acum, Emilia! Nu pentru micimea unora s-au jertfit bravii eroi ai neamului. Oare nu se tem de justiţia divină? Emilia ŢUŢUIANU: Ce virtute umană apreciezi cel mai mult? Mariana GURZA: Virtutea creştină, ea fiind hrana sufletului!
Emilia ŢUŢUIANU: Societatea românească s-a schimbat mult în ultimii ani. Ţinem cu greu piept sentimentului de invidie. Un sentiment care trebuie eradicat din comportamentul şi conduita noastră, din motive etice. Ce fel de om poţi fi când cel de lângă tine suferă pentru rezultatele tale? Invidia din orgoliu este devastatoare, pentru că trădează un complex de inferioritate şi exprimă ranchiună. Se poate vindeca asta? Mariana GURZA: Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulţi, da. „Scapă cine poate!” Asta e deviza momentului! „Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”. (Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229). După cum vezi Emilia, Eminescu este actual şi acum. Citisem recent o ştire că o doamnă profesoară de română vrea să scoată Luceafărul din programa elevilor. Aceasta este societatea românească! S-a dorit globalizare, asta avem. Pierderea identităţii naţionale, a respectului faţă de cel de lângă tine, care vrea să facă ceva, pentru a rezista în timp. S-a dus şi încrederea în colegul de breaslă. Dacă s-ar putea te-ar aşeza într-un ierbar, fără rezerve. Oare mai putem avea încredere în cei de lângă noi? Adevăratele caractere îşi păstrează puterea. Nimeni şi nimic nu ar putea zdruncina credinţa noastră, care nu este negociabilă. Invidia este nimicitoare pentru suflet. După spusele sfinţilor părinţi semnul caracteristic al vanităţii este prefăcătoria şi minciuna, în timp ce semnul trufiei este înfumurarea şi invidia. Avva Pimen a sfătuit pe cineva să nu locuiască într-un loc unde există vreunul care îl invidiază, pentru că altminteri nu se va pricopsi: „Să nu locuieşti într-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie împotriva ta, căci altfel nu te pricopseşti”. Dar avem un drum de parcurs. Şi chiar dacă nu putem pleca, putem ignora sau putem face rugăciune pentru cel ce are sufletul bolnav. Dragă prietenă, greu să se vindece cei care nu au credinţă. Este boală grea invidia, orgoliul… Nesiguranţa lor duce la complexe. Dacă vor conştientiza răul, mai au o şansă. Ceilalţi, cu fărâma lor de credinţă, să arunce lumină asupra lor. Aşa se vor simţi protejaţi de rău.
Emilia ŢUŢUIANU: Acest dialog pe care îl facem, nu este pentru a ne dezvălui sufletul şi viaţa, ci pentru a arăta cum să ne ridicăm atunci când eşuăm. Cum ai defini prietenia adevărată? Mariana GURZA: Acceptarea noastră aşa cum suntem, cu bune şi rele, necondiţionată. Emilia ŢUŢUIANU: Timpul este o poveste retrăită cu ochii deschişi, ce simţi privind înapoi? Mariana GURZA: O luptă între viaţă şi moarte! Am învins cancerul, infarctul…Sunt o luptătoare. Emilia ŢUŢUIANU: Cum vezi ingerinţa politicului şi administrativului în manifestările culturale locale? Mariana GURZA: Ori facem politică, ori facem cultură. Ideal ar fi ca sectorul cultură să se bucure de libertate. Dar la noi, nu se poate altfel. Totul se reduce la bani şi la interese de grup. Faptul că, la noi, statul este aproape totul şi societatea aproape nimic, are o consecinţă foarte păgubitoare pentru cultivarea, chiar întâmplătoare, a artelor şi literelor. În loc de societatea aşezată şi-nchegată, ca să-l parafrazez pe Caragiale, n-avem decât o lume de strânsură, care îşi schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiţie, nici unitate de gândire şi de simţiri. Cu toate astea, această lume de strânsură mişună aici deasupra unui element etnic hotărât. Sub tot acest Babel, există o limbă românească, care-şi are geniul ei; sub toată această vâltoare veşnic mişcătoare, există un popor statornic, care-şi are calităţile şi defectele lui specifice, bunul lui simţ, o istorie plină de suferinţe, nevoi, simţiri şi gândiri proprii.
Emilia ŢUŢUIANU: Ştiu că ai o familie ideală… Că îţi place enorm să te ocupi de nepoţii tăi, tinere vlăstare care le imprimi iubire şi responsabilitate. Cum este să îţi creşti nepoţii? Mariana GURZA: Familie ideală? Nu ştiu să existe familia perfectă. După unii specialişti, familia este supraevaluată, ea devenind ultimul spaţiu al fericirii, cuibul nostru unde ne simţim protejaţi de exterior. Am o familie obişnuită. Ca bunică, am un sentiment unic. Îi văd doar în vizite. Tinerii sunt mereu ocupaţi. Noi prea tomnatici pentru a ţine pasul. Şi obosesc repede. Inima mea este cea care a dăruit şi dăruieşte iubire, chiar dacă mica cicatrice, strigă durerea lumii…
Într-o lume a firescului, devenită utopică de ceva timp, fiecare îşi exprimă vibraţia sa unică prin înclinaţii artistice sau talent, pentru bucuria şi lumina sufletească a celor de lângă noi şi a celor ce vor veni… Sunt semeni ai noştri care, trecând peste barierele nefirescului încetăţenit peste şi pentru noi, îşi lasă sufletul şi unicitatea să vibreze şi să se exprime prin creaţia lor pentru ceilalţi, oferind alinare şi frumos, picături de iubire şi culoare în oceanul dezamăgirilor cotidiene. „Suferinţa e prezentă în lume pentru a face să se declanşeze iubirea, pentru a face să se nască fapte de iubire faţă de aproapele!”- spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Ai transformat suferinţa în frumos, Mariana, cum numai tu ştii s-o faci, şi nu degeaba ai fost numită „poeta cu suflet de înger”. Îţi mulţumesc pentru tot ce ne-ai împărtăşit în acest interviu şi-ţi doresc ca întotdeauna cuvântul să-ţi fie parte din vibraţia sufletului, să nască lumi, imagini, simţiri şi profunzimi divine, iar cititorii tăi să simtă atingerea aripii de înger a sufletului tău atunci când te citesc.
Emilia Ţuţuianu: Mariana Gurza, toujours!
La marea plecare, nu poți fi decât neinspirat şi bulversat, desigur! Verbul ,,a fi” folosit la trecut, apasă… Cum să spun, fără strângere de inimă că Mariana Gurza a fost? În ciuda
nefiinţării, cu siguranţă va rămâne, în amintire, acel suflet ales, generos şi implicat în orice înseamnă echilibrarea oamenilor şi a daimonilor lăuntrici. Menirea sa a fost să facă bine, să limpezească asperitățile, oriunde ar fi fost acestea, să aprindă lumina iubirii fiecăruia dintre noi!În vremurile potrivnice cum mai preţuim prietenia…şi atunci când ne este bine dăm la o parte recunoştinţa, închipuindu-ne că poate suntem fericiţi prin noi înşine, iluzii… Omenia a fost prima dintre virtuţile Marianei Gurza iar tot ceea ce lasă în urmă acum este rezultatul a ceea ce a gândit, simțit şi realizat cu sacrificii, trudă şi multă, multă dăruire. A fost o fiinţă discretă, iar formula sa de vieţuire, ca şi confruntările din cultură au ţinut-o retrasă în penumbră, înţelegând profund, întotdeauna peste ceasurile vremilor. De aceea s-a străduit să lase pentru urmași, frumoase şi curate daruri de suflet. Dacă pentru ea, a vieţui, a fost ,,stânca,” a cărei însufleţire a trecut pe lângă clipe asemenea unei vântoase potolite, pentru mine Mariana Gurza a fost fiinţa care mi-a stat aproape de fiecare dată în lunga şi rodnica colaborare din paginile revistei Melidonium; a fost sora de suflet, prietena, care m-a cunoscut destul de profund şi mi-a prezis multe-multe afirmări care în timp s-au dovedit a fi fost adevărate. Menirea ei a fost aceea de a Scrie. Asta i-a fost un scut, iată, rezistă şi va rezista în faţa anilor. Vor rămâne cărțile sale, cuvintele, pentru că lumea sa rămâne bună, onestă, iubitoare. Aşa a fost prin structura sa: Poeta cu Suflet de Înger! Acum, din nostalgice doruri şi tristeţi caut întrebări fără răspunsuri. Trei personalităţi importante, pe care le-am cunoscut împreună cu
poeta Mariana Gurza ne- au stat alături în devenirea
noastră. Arhimandritul Ciprian Zaharia, stareţ al Mănăstirii Bistriţa, cel ce adăpostea în „perioada neagră” oamenii ce-l
slujeau pe Dumnezeu şi care suferiseră prin închisori, şi care l-a omenit pe cel ce era una dintre personalităţile culturii şi literaturii române – Artur Silvestri. Specialist în literatură medievală, preocupat de filosofia religiilor, de patrimoniul istorico-religios al patriei, acest neobosit cercetător a cunoscut oameni şi locuri ce au format nucleul meditaţiilor sale în studii, eseuri şi articole. O altă personalitate a lumii ştiinţifice şi literare cunoscută împreună cu poeta Mariana Gurza a fost şi poetul Boris David, cel care i-a dedicat ,,Doamnei poeziei Bucovinei” volumul de versuri ,,Postume vii”, Editura Muşatinia, 2013.
O prietenie ce s-a cimentat în Timp, în gânduri, cărţi şi amintiri de neuitare. Aşa cum spuneai tu, dragă Mariana ,,Ce ne-a apropiat? Totul! ,,Nihil sine Deo!” ( Nimic fără Dumnezeu!) Revista pe care a iniţiat-o şi a condus-o, Logos si Agape, a construit un drum de cuvinte, de artă poetică. A lăsat o moștenire tinerilor literați, așa încât putem să îndrăznim a crede că Mariana Gurza, prietena noastră, a rămas, şi continuă să fie mereu în mintea şi sufletul nostru. Dacă îngerii vor dori cuvinte de slavă şi lumină părintească, vor avea un dar de la ea. Poate acolo o vor întâmpina cu muzica versurilor sale. Doamne, fă cumva ca Mariana, atât de iubitoare aici pe pământ, să aibă parte dincolo, în veșnicii, de iubirea şi pacea ta! A fost atât de credincioasă ție, încât, slava ta credem că o va apăra acolo, în ceruri la nesfârșit! Mariana Gurza – expresie a disponibilității umane, a sensibilității și receptivității față de frumos, capabilă de a plăsmui valori spirituale și de a vibra odată cu ele. Un om care a înțeles să pătrundă adevărul, realitatea și să dăruiască, prin delicateţea etică ce o caracterizează, sensibilitate și iubire, tuturor celor din jurul său.
Pescăruşii cerul pe aripi l-au luat Mutând-o unde se termină zarea, Oraşul a rămas pe înserat izolat Şi Carul Mare şi-a pierdut cărarea. Rătăcesc pe malul pustiit de întuneric În căutarea Marianei ce nu vine, Gânduri robindu-mă homeric Sub pietrele lunii macină dorul de tine. Doar îngerii uitând de univers Trag Bega cerinită după ele, Eu stând pe-o stâncă de vers Plămădesc o amfora din cuvinte şi stele. Poetul nu minte niciodată
El doar spune ce-i şopteşte viitorul Trecutul adus în mere coapte din pom Sau busuiocul sfinţit în pridvorul Oglindit în picătura de atom. Iubirea e sinceră când o uită-n cuvinte Spuse ca rotocoalele de fum Fiindcă niciodată Poetul nu minte El doar rătăceşe versul pe drum. Cerul în verbul lui e ca apele Ce curg pe clopotul învechit
Poeţii nu mor niciodată, ei doar îşi odihnesc zborul între clipa ce vine şi visul ce-a fost potolind focul din oase şi luna cu dorul, arzând întotdeauna cu rost. Poeţii nu mor niciodată, se-ntorc în cuvinte eterne vorbe încolţite-n brazdă în frunze, flori şi în întoarceri din cele sfinte sau în zborul păsărilor ce torc la stână cântece pregătite să fie gazdă în care intrăm cu ei de mână. Poeţii nu mor niciodată ei vin coborând treptat în noi pe frânghii de lumină, de apă şi iz de pelin
ne iau de pe umeri tristeţea, ne-nveşnicesc tulpină şi ne pun aripi de înger, în abis nu mor niciodată, dar niciodată doar urcă în vis. Poeţii nu mor niciodată, doar ies din auz, cum ai privii printr-un ochean întors, sau alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii aureolează cu stele un şes, ei au în vene al patruilea simţ, metafora din sânge a unui prinţ. Poeţii nu mor niciodată, şi doar îşi odihnesc zborul între clipa ce vine şi visul amar potolind focul din case şi luna cu dorul, arzând întotdeauna cu rost.
Poemul postum S-a dovedit că moartea e anonimă Trece printre noi şi ne ia pe sărite O însoţim fără judecată cu ultima rimă Acolo unde şi verbele cad rănite. Doar câte odată unul dintre sute De doamna neagră crezând c-a fost cosit Cade în cartea postumă scrisă pe tăcute Când inima minţise c-a murit. Poezia Poezia se întrupează când soarele
şi Hades se ating până şi-n vis- spune Odysseas Elytis,
atunci în amiaza susţinută de cariatidele pădurii, marele
cer încălţat cu pielea picioarelor Poetei o primeşte rătăcind printre stele şi arsă de dor, îi pune aripi, şi zboară cu sufletul ei ancestral şi călător când sub şa i-a murit şi ultimul cal. Iar strugurii sunt sâni în via din care mulge lapte pentru zei, Aceasta este Poezia din care Mariana te invită, cititorule, să bei din veșnicia ei.
A șaptea zi după Mariana După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui Cuvântul în tine a căpătat mişcare A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui Spre a înţelege noua-ntruchipare. În această zi ai împărţit bucăţi din tine, Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire, Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine, A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire. O mie de ani într-o singură zi Proclamă un ceas fără eroare, În duminica de suflet te-aştept să vii Poemul să-l citeşti întruchipat din mare. Prilej universal de a ne cunoaşte, De a întoarce cuvântul înapoi, În mielul din Dumbrăvița ce tăcerea o paşte, Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.
Când Domnu-n cer un înger cere, Să strălucească-n chip de stea, Nimănui, nu-i este-n putere, Să treacă peste voia Sa. Pe tine înger te-a cerut să-i fii, În veșnicia-împărăției sale, Tribut prin slova sfintei poezii, Altar înălțător spre închinare. Azi ne lipsești atât de mult, Dar te simțim alăturea prin poezia, Ce ți-a rămas frumoasă urmă pe pământ, Spre a ne alina tristețea, nostalgia. Ni-i dor de tine, dor nemărginit, Dac-am putea un an îndărăt înturna, Dar cum să poți aduce un înger pe pământ, Când Domnul l-a dorit să-l aibă-n preajma sa ? Veghează pentru noi zile și nopți la rând, Luminându-ne viața cu multă-nțelepciune, Atât cât ne-o lăsa Domnul pe-acest pământ, Pașii să ni-i purtăm lăsând frumoase urme !
Veșnică odihnă în raiul sfânt celei care a fost îngerul poeziei, directoarea revistei „LOGOS ȘI AGAPE”! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace ! Nu te vom uita niciodată !
Melbourne, AUSTRALIA În amintirea îngerului slovei, MARIANA GURZA Sunt cu adevărat onorat că am fost invitat de Redacția revistei „LOGOS și AGAPE” să colaborez la elaborarea unui volum comemorativ, cu ocazia împlinirii unui an de la plecarea poetei Mariana Gurza în lumea îngerilor, bucovineanca născută în Banat. Ce moment mai bun decât acesta să ne gândim împreună la importanța poeților noștri în literatura română, în acest moment în care o epocă pe care credem că o înțelegem – cel puțin vag, dacă nu bine – pare că se prăbușește sau se apropie de sfârșit. Pe măsură ce calotele de gheață se topesc, pe măsură ce oceanele se încălzesc și pânzele freatice se cufundă, în timp ce rupem țesătura delicată de interdependență care susține viața pe pământ, să dăm glas iubirii, stimei și aprecierii noastre pentru un suflet bun și cald, ca al Mariei (când am numit-o astfel s-a simțit transportată în timp, la părinții ei care îi spuneau Maria). Acesta a fost un moment măreț pentru mine, dar și pentru ea, călătorind gând la gând, ani la rând pe ogorul rodnic al scriiturii. Treptat, legătura noastră formidabilă ne-a condus și ne-a ajutat să depășim granițele dintre oameni și distanțe și chiar mai mult – dintre culturi. Orgoliul formidabil al celor care controlează și conduc azi lumea ne subminează capacitatea de a ne conecta cu supraviețuirea planetei ca specie, deoarece înlocuim arta cu algoritmi și privim un viitor în care majoritatea ființelor umane ar putea să nu fie necesare. Mariana a simțit acest lucru și l-a exprimat cu atenție și aplomb în poeziile sale complexe, scrise mereu în dimensiunile rugăciunii Tatăl Nostru, așa cum menționa ilustrul George Anca.
În eseurile sale își exprima îngrijorarea față de tot ceea ce se întâmplă astăzi în lume. Considera că înlocuirea omului cu roboți pentru profituri economice au adus masele pe străzi pentru a se opune noilor imperialişti, neonazişti care se înmulţesc din nou pe străzile Europei, naţionaliştii UE în România şi o mulţime de prinţi mai mari şi mai mici, dictatori din alte țări pentru a ne călăuzi în Necunoscut. Cu deosebită
finețe, Mariana Gurza ne spune cum reacționează biblic poetul nostru român, Nicolae Bălțescu, un căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe, simplitate și modestie. Deși totul este iluzoriu, poetul visează la o lume neîntinată. Călătorește în timp, dezamăgit de aroganță, ură, invidie. Am putea să-l definim ca un neînțeles? Da, într-o lume în care valorile sunt răsturnate și firescul nu mai este firesc, poate să fie considerat un însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului tânjește după schimbare, simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai fericit… Și Maria mărturisea: „Am crezut că travestindu-mă/ în lumină,/ în disperare/ am să-ţi adorm imaginaţia./ Am reuşit/ să-mi zăresc îngerul/ rătăcit de mine,/ căutându-mă/ în gestul meu/ de umilinţă.” (Cerul plânge în inima mea) În timp ce mulți dintre noi au visat ca și ea în „Gânduri nocturne” (1999) că „O altă lume este posibil”, poeta creștină scria, rugându-se: „Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse/ Liberi în jocul nebunesc de altă dată,/ Fără poveri şi fără lanţuri groase/ Să simtă ce-i aceea viaţă.// Lăsaţi florile să crească unde e verde/ Şi mugurii păstraţi înrouraţi de zori,/ Să nască în soarele viselor crude,/ În viaţa aceasta plină de erori.// Lăsaţi-mi gândul neîntinat/ Dogorind în iubiri pierdute,/ Lăsaţi-mi sufletul curat/ Şi visele plăpânde…” (Manifest pentru viaţă)
Războaiele gratuite ale capitalismului, nevoia de a sfida tăcerea de la războiul din Iugoslavia și până azi și lăcomia sancționată au pus în pericol planeta și au umplut-o cu refugiați. O mare parte din vină pentru acest lucru revine direct pe umerii noștri. În nevoia de a sfida tăcerea, Mariana a prezis corect, lucid, rațional că „războiul împotriva terorismului comunist și antidemocratic” va duce la persecutarea unor comunități, la reguli mai stricte și la limitarea libertăților personale. Ca orice suflet de poet, avea o fire sensibilă şi puternică în acelaşi timp. Cu iubire și dor de Bucovina, iată ce scria: ,,Frumoasă,/ Ai pătruns în sufletul meu,/ Că o pasăre măiastră,/ Bucovină,/ Plai de doină,/ Plai de dor…/ Sfânt şi binecuvântat/ Îţi este neamul,/ Neam nemuritor…” (Plai de dor) Și în condițiile cele mai vitrege ale neamului, poetului îi rămâne rolul de a vedea, atenționa și a da viață nădejdii: ,,m-aş prinde printre stele/ Cu mâinile de flori, Şi-aş îngenunchea o lume, O lume plină de erori.” (Speranţă) Tristețea și amărăciunea pe care le simțea o determină să scrie: „Aproape în fiecare eseu sau poezie am pus destule necazuri încât să
mă facă să-mi promit că nu voi scrie altele. Dar, inevitabil, au apărut situații în care efortul de a tace mi-a creat un asemenea zgomot în cap, o astfel de durere în sânge, încât am cedat, și am scris. Singura modalitate de a supravietui, de a ști ar fi să treci prin ea, să te pierzi și să înveți să trăiești în ea. Învață să cunoști oameni, mici și mari. Învață să iubești mulțimea. Ar fi un roman care ar spune ceea ce nu se poate spune altfel. În special despre Basarabia, unde numai ficțiunea poate fi adevărată, deoarece adevărul nu poate fi spus. În România, nu este posibil să vorbim despre unirea cu Moldova cu vreun grad de onestitate fără a risca vătămare corporală. Dar începutul e familia ta, române…” Pe Mariana Gurza am cunoscut-o dintr-o poezie solitară cu vecinii noștrii sârbi bombardați pe nedrept de americani și nimeni din Europa nu a ridicat un deget ca să-i apere. Ea lucra ca editor-delegat INTERMUNDUS MEDIA, unde Artur Silvestri îmi propusese să-mi publice o carte, adunând materialele publicate în arsenalul Patrimoniului Național Român. Era prima mea carte intitulată „Între două lumi”, pentru că, într-adevăr chiar așa mă simțeam. În acel moment, A. Silvestri pleacă dintre noi, într-un spital din Viena, răpus de o boală necunoscută. În acest moment, totul a încetat. Eu am rămas cu suspiciuni și fără carte, așa credeam! În acel moment, apare Mariana Gurza care lucrase cu Silvestri la carte, dornică să continue demersul mentorului, îmi propune să mă ajute, publicându-mi în anul 2009 prima mea carte la Editura ATTICEA din Timișoara și, din acel moment, sub aura ei, următoarele volume. „Oameni străini și-au făcut loc pe paginile mele”, mărturisește Mariana și din considerente doar de ea știute se decide să mă promoveze ca scriitor. Aici nu poate fi exclusă contribuția alături de Mariana Gurza, a soțului, copiilor, soției mele și a copiilor mei la promovarea cărții, a scriitorilor George Anca, Veronica Balaj, Vasilica Grigoraș, Cornelia Chifu și Dumitru Mnerie.
Scrisul Marianei a fost și a rămas adevărata ei chemare. În primii ei ani ca scriitoare, a publicat prima carte intitulată: „Paradox sentimental” (1998) și de aici nu a mai oprit-o nimeni din căutarea propriului eu liric: „Am crezut că ştii/ cine sunt./ Eu mă credeam,/ deopotrivă că sunt/ şi umbră şi fiinţă./ Până când mi-am dat seama/ că-n oglinda timpului/ nu eram mai mult decât/ un strigăt,/ un hohot de râs,/ o rochie albă,/ o flacără de lumânare,/ un ou roşu,/ o bucăţică de prescură,/ un ochi de lumină.” (Spune-mi cine sunt)
Despre poeta, Marian Gurza, cărturarul Artur Silvestri, prietenul şi colaboratorul cel mai preţios al poetei nota: „Poetă și eseistă, conferă expresie disponibilității umane, sensibilității și receptivității față de frumos, fiind capabilă de a plăsmui valori și de a vibra odată cu ele. Un om care a înțeles să pătrundă miezul adevărului, realitatea și să dăruiască, prin curățenia morală ce o caracterizează, sensibilitate și iubire, tuturor celor din jurul său. Mariana Gurza scrie versuri ce combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în cărţi reprezentative de poezie”.
Cu această însumare a calităților sale creative, nu îmi rămâne decât să mărturisesc că: Mariana Gurza a intrat într-o altă dimensiune, o treaptă supremă a poeziei de dragoste care vindecă și înobilează IUBIREA. O ultimă spovedanie lângă Duhovnicul Neamului Românesc, Părintele Justin Pârvu. Lumânarea adusă de la Mănăstirea Rarău, ardea lin în palmele mele tremurânde: „Doamne, rămas bun Părinte/ În viață mult ai pătimit!/ Mereu te-au răstignit/ Aici, în temnițele comuniste…/ Acum veghezi printre sfinți/ La Neamul Românesc/ Azi mulți ne osândesc/ Dar, sfinții ne ocrotesc./ ,,Nu vă fie frică”/ Aşa ne spuneai odată”. (Apropieri) Să ne amintim de Mariana Gurza în pelerinaj prin idee, gând şi suflet: „Credința este una/ / Salvarea noastră dată./ ,Nu suntem singuri/ Cu noi este Dumnezeu!/ Sus inima români!/ Părinte al Neamului meu”. Farmecul și aroma versurilor sale au înmiresmat și au trezit împărăția temerarilor întru credință, nu doar din iubire de HRISTOS, pe urmele căruia a păşit și ea în Israel, dar și prin plânsul versurilor și suspinul cuvintelor. Maria a trăit ca să astâmpere setea îndrăgostiților de divin. În PELERINAJ PRIN IDEE, Mariana, în iubire de aproapele, i-a dăruit o îmbrăţişare caldă MUCENIȚEI, îmbrăcând-o în vers, „aşa cum mi-a fost dat…/ Un gest de iubire, de preţuire, de respect…/ O lacrimă de dor, rostogolită din Ţara fagilor…/ Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului Românesc, Aspazia Oţel Petrescu!” Dintr-o iubire fără margini, scrie: „De-aş fi vântul cu miresme parfumate…,, / Ţi-aş săruta inima cuprinsă de dor/ Aş şterge urmele-ţi însângerate/ Lacrimile vărsate pentru popor./ M-aş cuibări că o copilă/ În poală ta sfântă mucenică/ Şi-am depăna filă cu filă/ Poveşti din dulcea Bucovina” (De unde vin acești îngeri?) De unde această aromă Dumnezeiască în versuri, muzică și imagini care-ți topește sufletul? Aliajul flăcărilor pătrunde. Toate vin înlănțuite
dintr-o experiență profundă. Zguduitoare iubire, plină de noblețe, suferință a vieții – ARTA POETEI. Am strâns aceste gânduri venite pe moment ca să construiesc imensitatea unui suflet în Duh din memoria-mi lăsată, a unei iubiri eroice de înalta finețe și talent literar, căldură părintească a unei existențe eterne în divin, a unui neam românesc, Mariana Gurza. Cu gândul trist la Mariana, întru pomenire veșnică!
Napier, NOUA ZEELANDĂ CĂLĂTORIA SPIRITUALĂ A MARIANEI GURZA ÎNTRU VEŞNICIE
Unele persoane sunt născute să răspândească lumină, să atingă cu aripile gândurilor lor pe cei întâlniți întâmplător sau pe cei care sunt atrași ca un magnet de lumina lor miraculoasă. O astfel de persoană a fost Mariana Gurza şi pentru mine nu a fost o întâmplare că am fost atrasă în mrejele luminii ei. Am cunoscut-o prin intermediul prietenei mele de-o viaţă, Vasilica Grigoraș, care devenise prietenă cu ea, atrasă, desigur, şi ea de lumina sufletului său armonios, generos, vindecător, de preocupările similare şi de mintea sa revărsându-şi ideile continuu ca un izvor de apă limpede. Asta se întâmpla la începutul anului 2012 când, între noi, a început să se înfiripe firul comunicării prin emailuri. Coincidenţele pe care le-am descoperit ne-au uimit şi ne-au apropiat şi mai mult. Mariana era născută în acelaşi an, lună şi zi ca şi soțul meu, Robert Anderson, şi glumeam că erau fraţi gemeni. Mariana avea doi copii, o fiică şi un fecior. Unul din numele de botez ale fetei ei este Valentina, ca şi numele meu. Unul din numele de botez ale băiatului Marianei este Vlad, ca şi al fratelui meu (Domnul să-l odihnească!). Mariana, poetă creştină, numită şi „poeta cu suflet de înger” a vegheat creaţiile altora, printre care şi pe ale mele şi le-a publicat cu generozitate în revistele on-line, unde era parte din colectivul de redacţie şi, în special, în revista ei Logos si Agape.
Îi citeam poeziile, cronicile de carte şi eseurile pe care le publica și- mi îmbogățeam mintea şi sufletul cu descrierea locurilor pe care le
vizitase, cu prezentarea oamenilor de spirit şi de cultură pe care îi întâlnise, cu introspecţia adâncă a cărţilor analizate, cu abilitatea de a împleti cultura ei generală cu reflecţia întru crearea unor eseuri de autentică valoare. Dorul ei de străbuni, de bunici, de tatăl ei, ca o tânguire, avea dimensiuni cosmice, ca şi dragostea dintre ea şi mama ei. M-am gândit uneori că măicuţa Marianei, un alt înger care a plecat la ceruri cu un an
înaintea ei, a ştiut că a fost mai bine să-şi cheme fiica lângă ea, să-i ţină divină companie, decât să o lase să trăiască printre muritori cu sechelele lăsate de virusul care i-a devastat trupul. În 2015 am invitat-o pe Mariana să colaboreze la primul volum al antologiei bilingve Poetical Bridges – Poduri lirice şi „poeta cu suflet de înger” a răspuns cu bucurie şi mi-a trimis poezii excepţional de profunde şi de frumoase. La una din lansările antologiei, care a avut loc la Biblioteca din Napier, Noua Zeelandă, pe 17 martie 2017, Mariana a fost prezentă, indirect, şi prin intermediul uneia dintre poeziie ei, a oferit o pagină de cultură românească celor prezenţi la lansare. Poezia „Ctitorie” creată de Mariana Gurza a fost citită de poeta Mandy Pentecost, care s-a documentat temeinic despre legenda Meşterului Manole, pe care a povestit-o audienței corect şi nuanțat. A fost un moment magic.
Sufletul mi s-a umplut de bucurie şi am fost extrem de recunoscătoare Marianei că a scris o poezie ce a provocat interesul celor de aici. M-a impresionat şi faptul că lecţia legendei româneşti despre sacrificiul creaţiei, legendă atât de dragă neamului nostru, a fost prezentată de o poetă kiwi. Cu toate că nu am reuşit să ne întâlnim „în carne şi oase”, ne-am întâlnit adesea la modul spiritual prin colaborări, schimburile de idei din mesaje, dar mai ales prin poeziile pe care ni le-am dăruit reciproc cu ocazia zilelor noastre de naştere. În 2012, cu ocazia zilei ei de naştere, i-am dedicat Marianei poezia Pygmalion, care ştiu că i-a făcut sufletul să vibreze, fiindcă mi-a spus asta într-un mesaj de mulţumire şi pentru că a publicat poezia în revista Melidonium, chiar de ziua ei. Un an mai târziu, am inclus această poezie, cu dedicaţia de rigoare în cartea mea, De la imposibil la posibil – From Imposibil to Possible. Citez poezia „Pygmalion” în ambele versiuni, română şi engleză :
Pygmalion
Poetei Mariana Gurza Ca Pygmalion, am sculptat Sensul vieţii mele în azurul credinţei. Cu dalta albastră, de vioară, Am ajustat sentimentele Până au devenit tril în flautul lunii.
Cu dalta albă, de aripă, Am sculptat crucea neagră A ceea ce-am crezut că mi-a fost dat, Încât trandafirii s-au stins împăcaţi. Cu dalta cenuşie, de clepsidră, Am cioplit speranţele Până au doinit verde, în cuibul luminii Şi-au umplut câmpia de poeme. Cu dalta neagră, de granit, Am sculptat ziua de ieri Când apusul o lua-naintea răsăritului Şi noaptea domnea ca o regină. Cu dalta roşie, de flacără Am sculptat ziua de mâine În care Galateea prinde viaţă Şi viaţa-n mine arde torţă Luminând calea miilor de poeme Simţite şi nerostite.
Pygmalion
To the poet Mariana Gurza Like Pygmalion, I carved The meaning of my life In the azure of faith. I adjusted my feelings With the violin blue chisel Until they became trill In the moon’s flute. With the white wing chisel I carved the black cross Of everything I believed was given to me So, the roses faded peacefully. With the grey chisel of an hourglass I carved hopes Until they sang green songs
In the light’s nest And poems blossomed on the field. With the granite black chisel I carved the day from the past When the sunset ran before the sunrise And night reigned like a queen. With the fire red chisel I carved the day in the future When Galatea was born And my life is a burning torch Igniting the path of thousands of poems Felt and unexpressed. În 2017, am dedicat Marianei, tot de ziua ei, poezia „Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor”:
Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor
Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor de-atâtea Gânduri nocturne care lasă urme de zbor, albastru Paradox sentimental pe marea trecere. Nevoia de a sfida tăcerea Dansează Lumini şi umbre orbitoare şi sumbre. Din care colţ al Universului se-aude corul îngerilor ca un răspuns? Tăcerea devine biblie, rugăciune fără de apus. Şoapte gândite, Ultimul strigăt venite hăt din Univers, deschid căile credinţei cu umilinţă de vers. Gânduri nocturne celest luminate, Dumnezeu şi umbră.
Eu încă mai sper să am o plecare provizorie, să mă pot întoarce, şi să fiu tânăra femeie din vis. Să-ţi spun: Vezi, n-am murit, n-am vrut să te las singur cu umbra mea! Cu toate că moartea e doar un drum… De-aceea, eu n-am să mor niciodată cu adevărat. Totul e un simulacru de moarte. E doar şaradă.
Mariana Gurza a ştiut că „moartea e doar un drum”, o călătorie a spiritului și că ea va continua să fie briza existenţei, alinând tot ce-a iubit
şi-a suferit. Şi a avut dreptate, pentru că amprentele de lumină pe care le- au lăsat aripile ei pe sufletele celor care au cunoscut-o, iubit-o, apreciat- o, admirat-o… sunt VEŞNICE.
Uneori, când aripile poetei cu „suflet de înger” mă ating, nu le simt nici durerea, nici tristeţea ci imensa împăcare şi linişte de pe potecile Raiului.
Mariana Gurza, „Icoană Vie”, ecoul „Ultimul(ui) strigăt” reverberează în dăngănit
de clopot stelar
bisturiul criogenat incizează efemerul vivifiant al suspinului terian înfrigurează șira nervurilor chircite în funii de nea care înnoadă o serie de abaculi în glaciațiune soarele sub lințoliu adoarme în echinocțiul anotimpului mut ce doare-n cuvinte de dor într-un vârtej haotic de crâmpeie de viață ce nu știu a se orândui în înțelesuri pentru alții șoapte gândite care sfidează tăcerea într-un strigăt pentru lăstarii AENIMA căință… nu pot pătrunde taina șoaptei din vis de sub sudoarea coșmarului șopotul din roiul de stele susurul astrului rece nevolnic de lumi pământene freamătul palid al aripii de înger
reverberează amintiri din fuior de iubire și prețuire în căușul inimii mulțumescu-ți prin lacrimă de candelă LUMINĂ călăuzitoare cu dor de amintirea șoaptei ce-ar fi avut putința… să fie mâine onorare celestă întru veșnicie.
