Mariana GRIGORE: Rogvaiv incolor!

Rogvaiv incolor!

 

Am obosit să împart durerea la același numitor
ce răspunde la apelativul eului
să chinui silabele numelui pictându-le cu absența albastrului dintre culori
iar prenumele să fie o cadră care se visează tablou

Am obosit să fiu o ecuație cu atât de multe cunoscute( de ceilalți)
plimbate de la a la zero
în rezultatul invers proporțional cu ceea ce știu că nu sunt

Am obosit să tot adun scăderi
și să împart plusurile la mese copioase
care picură din pocal savoarea vinului trezit din beție

Am obosit să caut drumuri în hățișurile fără lizieră,
să mă lovesc de bezna fundăturilor cu lumini stinse în felinare
amorțite pe alei grăbite de prea mulți pași trecători

Am obosit să fiu interpretare în gesturi banale
când a fi este sinonim cu imaginea
deformată de oglinda concluziilor
unor judecăți de valoare
scrise în erate sfidătoare

Am obosit să dau de mâncare corbilor
când porumbeii îmi ciugulesc din palmă
semințe sacerdotale de suflet
răsărite din primăveri cu raiuri la tâmplă

Am obosit să privesc umbrele când trec prin mine în proiecții de Rogvaiv fără contur…

Știu…numai iadul are o culoare certă.

—————————–

Mariana GRIGORE

18 aprilie 2019

Mariana GRIGORE: Vis!

Deodată,
am simțit apele curgând prin pântecul imaterial al întrupării
prelingeau crăpături de lacrimi în prăvalul unui tremur de zile fără nopți

Revărsau peste matca ce nu cunoștea începutul,
irosiri
ale eternului într-o căutare telurică de albastru
și rescriau acea eternitate care se îndoia de sensul prea exact al lucrurilor

Când fluidul topea umbra vie a formei
spirala unei falii desprinsă din flamboaiante gânduri,
arunca spre marea de iluzii
țărmul sacerdotal al unei ancore în căutarea apropierii de esență

Lemnul adus la malul apei de focul
ce pârjolea metalul tăierii de pământ
cioplea chipuri după asemănare unei ancestrale axiome scrisă la picior de axis mundi

Dintre stele cu mii de reîntoarceri pe altarul lutului modelat în suflet
ar fi vrut ca tu să mă simți ardere esențială
în cenușa focului tău

Să-ți ating întâia dumnezeire a numărului impar
cu facerea timpului ce se umple cu noi ca să ne întâlnească într-o altă curgere,
clepsidra clipei de destin.

—————————–

Mariana GRIGORE

13 aprilie 2019

Mariana GRIGORE: Stihuri

Mă închei la ultimul nasture al cămășii de zi
trag adânc aer în piept și respir fiecare por de iluzie care a îmbrăcat praful
Îl simt în carierele de piatră din care scot suflet
la mezațul nisipului udat de pre mult deșert

 

Aud ciorile în jurul stârvului care doare prada
E noapte în bezna din sângele ce curge închegat la margine de suflet
Tristețea leșului stivuit în foamea lupilor
urlă păcatul de a stinge felinarul lunii
Unde e soarele?
De ce tac zorii?
Spre ce se îndreaptă tălpile goale ale clipelor amestecate în mocirla florilor de mărgăritar?

Încă o ceață reflecta morgane în iluzii optice de lumină
….
E frig
Vântul e buzunarul întors pe dosul trăirii
și adună în pântecul gol
bani pentru schimb în monede de furtună

Liniștea încheie și ea ultimul nasture al cămășii mele de zi.

—————————–

Mariana GRIGORE

9 aprilie 2019

Mariana GRIGORE: Germinare!

Germinare!

 

Călătoria începe acolo unde se întretaie apele nenăscute
le aud fierberea de dincolo de cuvântul ce arde în fiecare cratimă necolorată de nonculoare versus lumină

La început,
albul imaterial al negrului solar
era vuietul liniștii așteptând rândul la naștere
pala de răcoare îmbraca veșmântul
trecerii efemere prin timp,
rostuia viața ce își încălzea soarta
în palma liniilor de destin

Pasul,
căzut în deriziunea umbrei prin glezne de umblet
își cauta rostuirea tălpii în amprente telurice

Cerul,
cobora pe tâmpla răsărită din apus,
iar viscerele fierbeau în nucleul seminței ce zori de geneză adormise

Simt seva ce mă cuprinde în spirale de timp
scurs fecund
prin existența sfârșitului care nu-și recunoaște culoarea terminus

O enclavă topește pântecul,
și erupe în sfâșietoare dureri ale facerii de minuni

știu neștiința zidului de început…

Dar, sunt încolțire în firul de iarbă…
Al cărei primăveri?

—————————–

Mariana GRIGORE

7 aprilie 2019

Mariana GRIGORE: Poeme

Bat clopotele!

 

Bat clopotele mireselor în turla cu prea multe nunți
astăzi nu are rost să le mai recunosc biserica în care au zidit ultima Ană
fără să întrebe dacă sacrificiul
e mit sau un cutremur în ruine

Trâmbițele le vestesc plecarea din vara care nu rostește cuvinte
se aud doar pașii fluturilor care și-au strâns deja recuzita aripilor

Intră pe ușa din spatele destinului
pășind hotărât pe covorul roșu pătat cu prea multă uzură
(ce frumoase sunt clipele ce-și așteaptă fără să stie,
rândul la deșertăciune)

Peretele cu zâmbete afișate pe umbrele ferestrelor
dansează înmărmurit în palma ce atinge varul crăpat de frig
se spune că nu cred în iarnă
când florile de mucava le strâng degetele în iluzia unei primăveri

,,Isaie, dănțuiește!”
Bat din nou clopotele…
O altă nuntă își așteaptă mireasa de toamnă…

 

 

Labirint

 

Mi-am prins între amurgiri
înserarea zorilor care bat la ușa unor culori cu tușă de zori
sunt o nedefinită adiere de vânt
tematoare între nord și sud
fiorul primăverii tresare în indecizia
înfloririi în mugurii sau
adormire în reveria palmei tale

Zăresc poteca pe care pășești în insomnii de iarnă precară
te privesc lung și încerc să descopăr sensul verii care a încetat să trăiască

Mă redescopăr pe mine în reconstituiri de toamnă
sunt ploaie printre ramuri de copaci cu frunze ce adie din nou…

sunt tot eu

Am vrut să cunosc umbra care apare fără mine
în irișii ce-mi uită forma în conturul nopților albe
Dar,
m-am trezit cu același eu frământat
în trecere prin furcile caudine
care stăruie să îmi înțepe lumina
și slefuiesc timpul cu dalta acceptarii că sunt
fără să știu ceva despre mine

Continue reading „Mariana GRIGORE: Poeme”

Mariana GRIGORE: Contraste lirice

Dezordine?!

 

Cu fiecare zi ce trece descopăr că sunt părți componente ale unui întreg…
încerc să aflu configurația acelei definiții
care împreunată cu sensul exact
ar trebui să-mi ciopleasca în carne
geometria fiecarei bucăți de umplutură

Nu e nici măcar teamă când zăresc o umbră care mi se lipește de disconfortul plânsetului pe care îl cunosc
mă echilibrez în decorul ce flutură pustiu,
lacrimile steagulului alb al păcii dintre șabloane

Apoi,
în frenezia unui fleac ce poate că e totul sau nimic
lipesc ziua de ieri cu stângacia intangibilă a negrului care încă mai crede în alb

Mi-au rămas în exteriorul mâinilor răsturnate
ochii strălucind în punctului fix al neînțelegerii
mă întorc cu spatele la pasul dinapoia tălpii
și constat că e din nou ordine în liniile paralele
care îmi cambrează surâsul pe dezordinea umană a lucrurilor lăsate la locul lor.

 

Colimason

 

Mă ridic din goluri de soare
încerc să-mi scap brațele de aerul
prăpăstios
care îmi rănește corsetul învelit în
noaptea incertitudinilor
și mă agăț cu unghiile hazardului
de iureșul amețitor legat de simțuri

Trec prin bolgia desfrâului ce dospește pe îndelete formele pașilor…
șovăi puțin
la jumătatea unei scânduri ruptă dintr-o gaură neagră

mă tem de umbra urmelor
scăpate din invazii de vânt

Îmi ascund talpa
sub zborul nestatornic al așteptării
și tac în conturul cel mai nedeslușit
al liniștii
încerc să arunc în abisul privirii
nașterea primei zile fără nume
ce tulbura imundul nimicului fără lumină

E ciudat
am atâta credință în albul crucilor
încât închinarea la ultimul pâlpâit de lumânare
este ca o reînviere a arderii păsării Phoenix
din cenușa fericirii

Puține ore mă mai despart de ecoul timpului în care voi cânta liberă pe
pe scara viului clipei

—————————–

Mariana GRIGORE

27 Martie 2019

Pictura aparține artistului Alexandru Darida

Ioan POPOIU: Mariana GRIGORE – Mă gândesc uneori să dau scrisului tăcerea cuvântului

La editura ieşană Pim, a apărut, la sfârşitul anului 2018, volumul IUBIRE… LA RĂSCRUCE DE TRĂIRI, aparţinând poetei MARIANA GRIGORE, ilustraţiile grafice şi coperta fiind executate de graficianul Mihai Cătrună. Volumul este însoţit de ,,Cuvântul autorului”, în care poeta specifică: ,,Aceasta carte este dedicată mamei mele, aripa albă de iubire întru eternă amintire”, adăugând aceste versuri (catren): ,,Iubire la răscruce de trăire, / Trăind iubind mereu iubire / Şi când m-ating trăiri din tine / din colb şi lut, renasc iubire”! Prefaţa volumului este semnată de scriitoarea Elena Volcinschi, care vorbeşte despre dificultatea de a vorbi despre poeta Mariana Grigore, ,,această minune a condeiului”! Autoarea prefeţei mărturiseşte că, prin scrierile ei, poeta merită ,,cu prisosinţă” să se afle pe ,,marea vatră a culturii noastre”!

Poeta se prezenta pe sine astfel: ,,M-aş descrie, în puţine cuvinte, a fi un om complex în simplitatea sensibilului şi simplu în complexitatea trăirilor. Scrisul este oaza mea de frumos, din care beau aripi de fluturi şi apoi zbor din cotidianul supraaglomerat de terna nevisare, în lumea neasfaltată a Universului”. Pentru cititorul interesat, să adăugăm că poeta Mariana Grigore este născută la 7 septembrie 1969, în Racoviţa, în apropiere de Targovişte, a urmat Liceul economic în acest oraş, apoi Facultatea de Drept la Bucureşti, fiind consilier juridic la Banca Comercială Romană. A început să scrie devreme (,,scriu de când mă ştiu”, spune poeta), dar mult timp nu şi-a putut învinge ezitarea şi modestia, pentru a încredinţa tiparului propriile creaţii. Înainte de apariţia în volum, poeta a fost prezentă în revista ,,Eminesciana”, Antologia literară a revistei ,,Eminesciana”, Antologia de note, recenzii, cronici şi comentarii critice ,,Vama Viselor”, Antologiile ,,Vara cuvintelor” şi ,,Toamna cuvntelor”, sub egida revistei ,,Ecreator” şi Revista de poezie ,,Parnas XXI”.

În cele din urmă, debutul a avut loc în 2017 (Adjud, Armonii culturale), cu volumul TABLETE PENTRU SUFLET CALD! În prefaţa volumului de debut, semnată de Gheorghe A. Stroia, membru al Academiei Româno-Americae de Arte şi Ştiinţe, se arată că Tablete… ,,are toate caracteristicile unui jurnal intim, o (re)culegere de ganduri de iubire, născute firesc, din preaplinul său sufletesc şi dăruite ca ofrandă persoanei iubite”! Volumul conţine atât ,,proprietăţile unui jurnal personal…, cât mai ales atributele unor veritabile poeme în proză”, cartea ,,debordează de romantism”, ilustraţiile graficianului Mihai Cătrună conferind ,,un plus de sensibilitate şi delicateţe întregului”. Autorul prefeţii conchide că TABLETE… este o ,,Casă în care iubirea este la ea Acasă”, citând cuvintele lui Antoine de Saint Exupery: ,,înainte de orice, dragostea este ascultare în tăcere”!

În poemul cu care se deschide volumul, ,,Mereu am aşteptat să apari, suflet cald!…”, autoarea ne dezvăluie optica sa poetică: ,,Dorul meu de tine răspundea la apelativul ,,jind”…sau ardoare…căutare…fără chip, neîntrupat în carne şi oase, plămădit doar din vise şi poveşti nescrise… Nu avea vârstă, timp, acum sau viitor prezent… Era doar energia pură, care respira prin fiecare por, foame de iubire şi sete de fericire…Fiecare gând trăia într-un vis…”. Într-un alt poem, în acelaşi spirit, poeta notează: ,,Suflete frumoase, priviţi oglinda vieţii, aşa cum fac poeţii…şi mângâiaţi-i chipul, cu braţe de iubire, ca să reflecte-n ea, a voastră fericire…” (Am simţit că eşti tu, suflet cald!). O poezie ne întâmpină cu această mărturisire: ,,Îmi simt uneori inima ca pe un tablou neterminat, pe care pictorul timp l-a abandonat într-un ungher de cameră, pe un şevalet prăfuit, acoperit de semiumbra anilor…”. Practic, întregul volum respiră aceeaşi atmosferă, sunt texte poematice superbe, ultimul poem din volum încheindu-se cu această confesiune: ,,Ce bine îmi e lângă iubirea ta…îmi şopteşte steaua mea!…Plutesc…pentru că te iubesc…pe un orizont fără de timpul ieri sau spaţiul mâine…şi mă gândesc doar la tine…” (Cu un ochi de soare plâng în lună).

Volumul recent apărut, IUBIRE…, menţine această caracteristică, iar ca element de noutate, poeta mărturisea într-un interviu: ,,este noutate din punct de vedere al genului literar, poezie, care precede poemului în proză din cartea de debut”. Poeta sublinia, ca o particularitate a noului volum: ,,Această carte este icoana sufletului meu. Când Dumnezeu i-a dat haină divină mamei, cartea se afla la tipar. De acolo a ieşit cu aripi pe umeri şi lacrimi pe suflet”!

Poemul care deschide volumul are dimensiunea unei ars poetica, care defineşte liric linia întregul op: ,,Mă gândesc uneori să dau scrisului tăcerea cuvântului, / să-l închid între paginile albe ale unei colivii fără litere / şi printre zăbrele de timp static să-l privesc cum scrijeleşte pe pereţii cerului, / un vid de silabe încâlcite printre iţele semnelor de întrebare”. Poeta îşi propune ambiţios să fixeze (,,ţintuiesc”) ,,monologul fiecărei preaslăviri de sine / a celor ce privesc din susul unui jos / şi dintr-o judecată, un silogism ne-arată, cu o ghitropă cnut / ce biciuie pe rând sentinţe şi osânde din inchiziţii crude”. Dar ea se retrage în modestie, refuzând să-şi asume postura divină: ,,Sunt doar un om ce simte puterea din cuvinte / şi modelează gânduri, iubirea printre rânduri, / privind la ceru-n care o stea sunt, căzătoare” (Mă gândesc uneori…). O dată definită linia lirică, putem urmări în cuprinsul poemelor cum este aceasta aplicată de către poetă. Putem afirma că am decriptat tendinţa (caracteristica) fundamentală a volumului, predominantă este iubirea, aşadar poezia de dragoste. Iată spre exemplificare ,,Simfonia iubirii”: ,,În noaptea asta… vreau să uit de mine / Să nu mai fiu când fi-va tu un eu / (…) În noaptea asta…vreau să-aprind un rug / Pe coapsa-nfometată de iubire / (…) În noaptea asta…cu falxul buzelor fierbinţi / Să mă aduci sărutului ofrandă / (…) În noaptea asta…fi-vom numai unul, / În crisalida unui apogeu, / (…) În noaptea asta…nume nu mai port / Şi nici veşmânt să îmi acopăr trupul / În noaptea asta sunt ce nu am fost…/ Un zbor, sau un atol sau doar un dans de fluturi. / În noaptea asta…pluti-vom amândoi / Cu aripile-ncolăcite-n simetrie / Căci zbor vom fi unul pentru doi / Tu cer albastru, eu…o simfonie”. O altă poezie relevantă de dragoste este ,,Astăzi te ţip cu sunetul vino…”: ,,Mă sfiesc să mă acopăr cu tine / dar, / prelungirea braţelor mă atrage sub covorul de frunze / al culorii florilor de cireş. / (…) …ce formă are dragostea ta ? / Închid ochii… / mă aşez necuminte în inima ta…/ voi cânta / the blues for you…”.

Poeta obţine o foarte reuşită poezie de atmosferă, de un lirism fermecător, ca în poemul ,,Mâine”: ,,Când voi adormi pe pieptul / bătăilor tale de inimă / şi voi striga / respiraţia sacadată / cu numele tău, / atunci să ştii că mâine / e timpul ce s-a oprit / în noi”. Atmosfera specifică poemelor, predominantă în volum,o regăsim lesne: ,,În această noapte, / visul se face puls în respiraţia unei şoapte …mângâie bătăile / de inimă ale unui orologiu / ce-a oprit secunda pe talpa unei clipe…şi atinge degetele / de lumină / răsfirate prin pletele sufletului adormit pe tâmpla unei emoţii / nemuritoare…” (În această noapte). Sunt multe poeme de dragoste de o frumuseţe poetică aparte, am putea cita poeme întregi, ne oprim însă la acesta: ,,Iubeşte-mă…ca şi când aş fi ultima nuanţă de albastru / ce desenează zborul pe aripa unui pescăruş, în căutarea / ţărmului cu strigăt de mare…/ (…) Iubeşte-mă ca şi când îmbrăţişarea nu ar exista / fără iubirea mea…/ Iubeşte-mă şi taci…nu spune un cuvânt…coboară pleoapele…/ şi…doar iubeşte-mă” (Iubeşte-mă…ca şi când aş fi ultima nuanţă de albastru). O poezie de dragoste deosebit de elocventă este ,,Definiţie ?”: ,,Ce e iubirea, / (…) Ea curge organic, / astral, / platonic, / visceral, / (…) Deţine cineva / răspunsul la paranteza unui eu / neînchis în eliberare, / care caută pe cine în când, / de ce în unde, / (…) Ce e iubirea !? / Iubire”. Semnificativă, sub aspectul conţinutului, este o altă poezie pe tema dragostei, ,,Anamneză”: ,,Iubite, / Îţi aminteşti atingerea-aceea de foc din care curgeau picături / de cer în palmele vântului, când îmi răsfira pletele printre / degetele tale ? / Mai simţi şi  acum pulsul clipei care ne modela zâmbetele / în unduiri felinice, / pe lângă buzele uscate de atâta însetare ?… / (…) Iubite, / nimic nu s-a mai întâmplat de când timpul a rămas în urmă / cu acea secundă din care ne curgeau clepsidre în desenul / paşilor / pe ţărmul din noi, / Iubite, / doar timpul nostru captiv mai e între noi …/ Şi ne aşteaptă să-i fim culoarea…doi”.  Un poem de dragoste de o frumuseţe copleşitoare este ,,Flamenco”, din care putem cita aproape în întregime: ,,Vino, / Cu tălpile paşilor / să-mi calci pasiunea / sedusă/ de unduirea capei unui paso doble / dansând fericirea / în extazuri de o mie de sunete / ce curg într-o singură trăire / (…) Vino, / Cu o ,,dejado” aruncată neglijent / pe umărul meu stâng / dezgolit / până la coapsa unei ,,soledad” / în ,,compas” de viaţă / râvnită / rănită / îmbrăcată / cu ,,Bata de Cola” / vândută de o ,,bailaora” / ce aşteaptă la drum de seară / să-i cânte o chitară / Vino, / acolo unde te aştept / şi mă vrei (poate), / departe de doi într-o singurătate / sau o trădare / cu mască de armonie / pe chip de iubire/ Vino! / dar, / nu înainte de a învăţa / sensul neexplicat / al cuvântului / ,,stay” / ( with my heart)”. Este o bijuterie lirică a poetei!

Volumul are o tematică diversă, dar iubirea este cvasiprezentă: ,,Ard, / mă reaprind / Ard / şi mă sting / pe rugul ce bate clopote de văpăi / în raiuri fără nume…/ Îmi rupi braţele / crescându-mi aripi sub pământul / ce-mi lasă fără aer / febra de zbor… / Mă înalţ şi mă cobori / un abandon de aripi în ceară de Icar… / E doar un vis… / sau, / poate-un Zburător…” (Zbor prin nopţi cu aripi…). Un alt poem este de aceeaşi factură: ,,Îmi sorbi picăturile de fior / Se zvârcolesc / Fierb / Tresar sub focul care îneacă / flacăra în tremurul setei ce mă frige / O foame devoratoare / de îndoială / în zbateri inutile / de respingeri / ale trupului / topit în abandonul / clipelor, / (…) Îţi beau ploaia în forma genunchilor / ce tremură arcuiţi pe coapsa / unei vâltori de curgeri / fără nume / (…) Atât de multe ploi sunt între noi …” (Dans în ploaia dintre noi…). Sunt poeme cuceritoare prin lirism şi nu putem, fie şi în spaţiul limitat al unei recenzii, să nu le menţionăm: Monolog… în dialog turcoaz… (,,Talazuri sparg tăcute albastrul ce se-aşterne / sub tălpile încinse de-a zborului chemare / Şi nu mai ştiu de caut un sens ca să prosterne / o urmă fără umbră ramată în visare”), Persuasiune într-o clipă de smarald… (,,Îţi aminteşti faleza aceea albă care ne aduna paşii din frânturi / de urme?…şi, modelându-le cu aerul rarefiat ce se agăţa de / respiraţia privirii cu care ne sorbeam sarea de pe ultimul sărut,”), Acronim pentru iubire… (Eu, / acel tu care-mi fierbe în viscerele gândului / se încolăceşte în alunecare pe coapsa unei mângâieri / atinge trupul visului descompus în miriade de simţuri”). Şi această înşirare ar putea continua, nenumărate sunt poemele care ilustrează calitatea volumului, chiar şi numai prin menţionarea titlurilor respective.

După aceste extrase semnificative, putem încerca o concluzie: Mariana Grigore este o poetă a iubirii, poemele sale, superbe, cuceritoare, sunt o desfătare pentru iubitorul de poezie, într-o tonalitate elevată, spirituală, aproape nepământeană. Poeta îmi mărturisea odată, într-o confesiune personală: ,,Ioan, eu iubesc IUBIREA”!

——————————-

Ioan POPOIU

23 martie 2019

Mariana GRIGORE: ,,In nuce”!

,,In nuce”!

 

Tu mi-ai dat din nemurire doar bastardul nenăscut
Joacă umbrele prin mine în roituri fără stup
Iar spășirilor de semne, morți căzuți în închinare
Le-ai facut un loc de cruce pe altare fără soare

Te petreci cu mine-n drumuri, mă înalți într-o osândă
Îmi torni frigul între lacrimi și-apoi pleci când mă inundă
Golul plin de mult prea cuget și trăire amorțită
Cu amnarele jilave vrei să îl aprinzi ispită

Umbra ta reverberează rană în canatul porții
Din a cuielor rugină ce-a căzut din fierul sorții
Și-ți dorești să calc în ele ca să simt cum e păcatul
Că te-am vrut în alb de ceruri când tu ești pământ de veacuri

Aș țipa în zări absurde și-aș cânta cu glas de cuci
Să mă-nalț în zbor de pradă și ucideri de năluci
Dar în primăvara asta ce-nflorește la răscruce
Vreau blestemul de iubire ca osândă scris ,,in nuce”.

—————————–

Mariana GRIGORE

21 Martie 2019

Mariana GRIGORE: Poesis

Antiteză…

 

Albul se deosebește de negru doar prin surâs
când cazi în abisul unui descântec fără nor
zămislești cetăți de refugiu pentru aripi
te înalți coborând pasul spre reflexii colorate în steble de iarbă
și sfidezi cotloanele cu miros de mucegai

cerul este doar mimul de la colțul surâsului
acoperind fața grimelor cu linii estetice de argint
ce debordează de nimicuri fericite

muza pleoapelor amurgită în tăcerea privirii
se ridică pe obeliscul irișilor
străfulgerați de transcendență
luminii
lăsată mărturie în pulsul sinonim cu viața

o fierbere egală cu definiția zorilor
desenează pe nimbul frunții
dansuri frenetice în umbre cu răsărit
ce tulbură fecund
plutirea mulată în acolade de zbor

mă ridic din căderea pământului
și îi tulbur imundul crăpăturilor
cu singura culoare pe care o mai suport
la ieșirea din beznă.

 

Revelație…

 

M-am retras într-o firidă de timp
așezată necuminte pe pleoapa
tăcerilor mute
simt inchiziția plângerii în surdina
simfonică a lunii și
Visez

în gândul meu nelumesc
tristețea incertitudinilor
caută
atingeri neînchipuite de stele
ce țin în palmă zorii unei aripi de ceară

amețesc de plăcere
când simt noaptea cum prinde de glezna absolutului
flori albe de clipe siderale

brațele unui nou început mă strâng în corsetul primăverii instinctuale
Tresar …
mă cutremur din toate fibrele
neorînduirii de sfere
în care pulsez imaterialitatea destinului

vortexul umbrelor mă aruncă în abisul unei invazii de vânt
doar ca să-mi dezgolească liniștea lăuntrică
în plinătatea formei de puritate
de dincolo de mine

am ațipit la un capăt de lume
sperând că inexorabila veghe
mă va trezi într-o ravenă
de lumină
cu gustul perfecțiunii pe buzele
imperfecțiunii în care m-am născut sens.

 

Ora trei…

 

Ești demonul care mi-a pus îngerii pe umăr
și numără penele căzute de pe cele o sută de ouă necuibite de lumină
te zbați încă între iaduri uscate ce sădesc trădarea
la ieșirea din tine în fractale adevăruri

Iuda a vândut raiul pe 30 de găuri bătute în metal corodat
și suspină la zidul plângerii cu grime biblice
iar tu te străduiești în zadaruri fără număr
să culegi ofrandele fecioarelor care mai cred în sacrificiu

Eu m-am strâns ghemotoc sub cochilia melcului pe care a călcat luna

iar adun în pumnul cu semn de cruci
închinarea minciunii la iubirea fără de lege
crescută din renașteri ce-ntorc geneza
cu spatele la cerc

Te văd cum te desfaci într-o nouă pânză de cuvinte
găurite la colțurile adevărului
și arunci năvodul cu păianjeni
peste victima butaforică o scenei
care îți confecționează aclamări la rol închis

Vei crede poate că regarde le ciel
este un îndemn la nemurirea negrului ce se visează zbor
dar, nu uita străine că golul
este doar prăpastia pe care îți dansează spatele ușii
hora întorsului în pașii orologiului de cenușă

Închide-ți aripile în vocea care te proclamă nălucă

—————————–

Mariana GRIGORE

18 martie 2019

 

Ioan POPOIU: Am atins cu mâna o stea! Interviu cu Mariana GRIGORE

Ioan POPOIU: Aș vrea să ți mulțumesc din partea redacției LOGOS ȘI AGAPE, pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!
Mariana, aș vrea pentru cititorii tăi să zugrăvești un autoportret spiritual al tău! Cine este MARIANA GRIGORE?!

Mariana GRIGORE: Si eu îți mulțumesc pentru onoarea de a mă invita sa iau loc pe scaunul dialogului cu mine.

Mariana Grigore este…Mariana Grigore. Destul de greu să mă definesc chiar și într-un tablou spiritual fără rame pentru că, nu vorbesc prea mult despre mine. Modestia, subiectivismul sau analiticul exagerat în raport cu propria persoană, pot cauza deformări ale imaginii din propria oglinda.
Ca să rezum, aș spune că sunt un om simplu în complexitate și complex în simplitate.

Ioan POPOIU: Mulțumesc. Propun, Mariana,  să ne întoarcem spre origini! Spune ceva despre familia ta, îndeosebi părinții, locul natal!

Mariana GRIGORE: Cred ca aș avea nevoie de încă o viață ca să vorbesc despre ei.
Am avut o relație afectivă puternică cu prietenul pe care l-am numit tată. Dar acum, după ce Dumnezeu a pus aripi și pe umerii mamei, înțeleg că iubirea pentru amândoi a cunoscut dintotdeauna semnul egal.

Ioan POPOIU:  Eternitatea s-a născut la sat, are dreptate Blaga?!

Mariana GRIGORE: Să nu strivim ,,corola de minuni a lumii” pentru că sub ea se ascunde ,,veșnicia” care ,,s-a născut la sat”. În acel loc, timpul are toată răbdarea, bunătatea, lumina, frumusețea sufletească, din lume.
Eu m-am născut într-o comună dâmbovițeană de lângă Târgoviște…și mă simt eternă.

Ioan POPOIU: Este copilăria un paradis pierdut?!

Mariana GRIGORE: Copilăria este un paradis veșnic în noi, nu se pierde ci se câștigă în fiecare clipă în care sufletul nu uită să râdă candid.

Ioan POPOIU: Ani de liceu…, ce ne poți spune despre acești ani, Mariana?

Mariana GRIGORE: Am urmat cursurile liceului economic din Târgoviște, secția contabilitate și nu m-am regăsit în această specializare.
Visam…mereu am fost o visătoare prin lumea cu prea multe lumi. Cărțile mi-au fost un prieten fidel.

Ioan POPOIU: Ai terminat liceul și ai urmat Dreptul! De ce Dreptul? Cum percepi perioada studenției?

Mariana GRIGORE: Îmi amintesc că în copilărie, eram în clasa a VI, am urmărit un film, se numea ,,Avocata”. Pledoaria susținută de eroina principală a filmului a avut un impact puternic asupra imaginației unui copil. Iar acel copil, a devenit persoana adultă care, de pe postul de consilier juridic pe aria litigii, pledează.

Ioan POPOIU: Suntem după facultate, dileme existențiale, asumarea unor răspunderi, unde începe viața reală?!

Mariana GRIGORE: Viața reală nu începe, ea există ca o continuitate a firii pe care uneori nu o conștientizăm. Dileme? ..am avut și am, le trăiesc și mă trăiesc. Așa cum am scris într-un poem, sunt doar un om.

Ioan POPOIU: Ce este maturitatea?

Mariana GRIGORE: Maturitatea? …este imaturitatea care ne face să credem că suntem filosofi.
Nu o să spun că este o etapa în care am umplut cu experiență,  geamantanul vieții, deși, respect această teorie. Maturitatea, în viziunea mea, nu are vârstă. Doar noi, oamenii, o măsurăm în ani.

Ioan POPOIU: Să pășim pe teritoriul literaturii! Există un univers al literaturii?

Mariana GRIGORE: În adolescență, pornind de la premisa greșită ca dețin secretul dragostei de înțelepciune pentru că luasem un premiu la olimpiada națională de filosofie, am încercat să citesc operele lui Franz Kafka. Dezamăgirea a fost mare, nu îl înțelegeam în acel moment.
Am continuat cu Stendhal, Dostoievski, Augustin Buzura, Păunescu și Nichita Stănescu. Citeam orice îmi crea emoție în acel moment, chiar și Rodica Ojog-Brașoveanu.

Ioan POPOIU:. De ce trebuie să citim cărți?!

Mariana GRIGORE: Cărțile sunt realitate și vis, alb și toamnă, dor și sărbătoare, tăcerea din spatele cuvintelor. Cărțile sunt pagini care se rescriu apoi în noi. Întrebarea ar fi, ce suntem noi fără cărți ?

Ioan POPOIU: Ajungem astfel și pe tărâmul poeziei…Cum ți se pare începutul ILIADEI: „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe Ahil Peleianul”! Mai este actual HOMER?!

Mariana GRIGORE: O evocare a muzelor întru desăvârșirea creației.
Poemele istorice vor fi mereu tributare istoriei pentru că fiecare timp are Troia sa și lupta pentru ea.
Homer? Nici acum nu se cunoaște semnificația exacta a numelui său. Oscilând între orb, războinic și poet. Eu mă opresc la poetul care se bucură de veșnicie și muza lui nemuritoare,  sursă pentru poezie.

Ioan POPOIU: Eminescu îl evoca pe Shakespeare, din care citea cu voluptate! Cum îl percepi pe marele elisabetan?!

Mariana GRIGORE: Ca pe un mare spirit al literaturii universale, așa cum este și Mihai Eminescu. Clasic, romantic dar în același timp extrem de actual.

Ioan POPOIU: Și HAMLET?!

Mariana GRIGORE: Doar un Prinț de Danemarca Hamlet ne poate răspunde la această întrebare, în deplinătatea cunoașterii hamletienei opere.
Așteptăm răspunsul, atât eu cât și cititorii.

Ioan POPOIU: De la Renaștere ajungem la Romantism! Deviza romanticilor era „Furtună și Avânt”! Ce este romantismul ?

Mariana GRIGORE: Trăire. Așa cum trăim, așa iubim

Ioan POPOIU: Putem trăi fără romantism?!

Mariana GRIGORE: Eu aș spune că nu poți să trăiești fără să respiri său să visezi. Am definit fără să știu, romantismul

Ioan POPOIU: Cum te raportezi la poezia modernă? Baudelaire, Rimbaud, Lautreamont?!

Mariana GRIGORE: Invocându-l pe Dumnezeu pentru a mă accepta în lut însuflețit …ținând în palmă florile răului dar, stând la masa amestecului dintre conștiința de sine și resemnarea metaforizată de Rimbaud.

Ioan POPOIU: Unde situezi poezia română, de la Alecsandri și Eminescu la Arghezi și Blaga, mai sunt acești poeți un model ?!

Mariana GRIGORE: Fiecare muză are poetul său. Și fiecare poet, pagina sa de Univers

Ioan POPOIU: MARIANA, când ai început să scrii POEZIE?!

Mariana GRIGORE: Daca a scrie este sinonim cu a publica, din anul 2017…
Scriu de când mă știu, fără a lăsa trăirea tribut cuvântului

Ioan POPOIU: Există o definiție a poeziei?!

Mariana GRIGORE: Poezia este sufletul așa cum explorează sau sedimentează fiecare emoție. Poezia este viața cu fluturi pe aripi sau căderi în golul pasului șchiopătat al toamnelor bacoviene.

Ioan POPOIU: În 2017, ai debutat cu volumul TABLETE PENTRU SUFLET CALD! Cum a fost receptat de public? Care este mesajul pe care-l transmiți? Cum a fost receptat?

Mariana GRIGORE: Doar publicul poate să răspundă la această întrebare. Percepția mea subiectivă ar spune că e minunat că mi-am învins teama de a publica și am atins cu mâna o stea. Mesajul este divinitatea cuvântului iubire

Ioan POPOIU: Vorbești mult despre iubire în poemele (tabletele) tale! Cum vezi iubirea?

Mariana GRIGORE: O sa-ți răspund cu un vers din poema ,,Definiție!?…Ce e iubirea, Mă întreb în acest amalgam de sensuri, de paradigme…Ce e iubirea!?…Iubire. Așa o văd, ca pe o absență a definiției.

Ioan POPOIU: Spui, la un moment dat, „iubirea are mii de fațete”! Te rog să insiști puțin!

Mariana GRIGORE: Noi, oamenii, trăim intens fiecare emoție și acționăm în consecința acelei emoții. Iubirea este o trăire multiplă care se îmbracă în suflet sau se dezbracă de noi. Poate fi o grima care, însă, așteaptă o scenă deschisă de dumnezeire. Să nu uităm să iubim crezând în ,,carpe diem quam minimum credula postero”.

Ioan POPOIU: Iubirea, în poezia ta, este elevată, are o dimensiune spirituală, nu este niciodată intimă! Cum comentezi ?

Mariana GRIGORE: Are o doză mare de intimitate pentru ca dezgolește sufletul, îl expune și de multe ori îl lasă fără apărare în fața cuvintelor rostogolite de pe muntele indignității.
Dimensiune spirituală?…poate gnoseologie și cosmogonie într-o introspecție a fierberii interioare

Ioan POPOIU: Spui într-un poem: „Îmi simt uneori inima ca pe un tablou neterminat”,,,
Te rog să comentezi

Mariana GRIGORE: Mi-am imaginat trăirea unui pictor în fața șevaletului care fuge ca o morgană din fața culorii. Așa se simte și sufletul când nu își împlinește unica menire…dar visează rostind în ecou: Amor meus amplior quam verba est „

Ioan POPOIU: La sfârșitul lui 2018, a apărut al doilea volum al tău, IUBIRE…LA RĂSCRUCE DE TRĂIRI! Este dedicat mamei tale, după plecarea ei. Ce aduce nou volumul în poezia ta, Mariana?!

Mariana GRIGORE: Este noutate din punct de vedere al genului literar. Poezie, care precede poemului în proză din cartea de debut.
Această carte este icoana sufletului meu. Când Dumnezeu i-a dat haină divină mamei, cartea se afla la tipar. De acolo a ieșit cu aripi pe umeri și lacrimi pe suflet.

Ioan POPOIU: În Prefață, Elena Volcinschi vorbește despre poeta MARIANA GRIGORE ca despre o „minune a condeiului „! Cum comentezi ?!

Mariana GRIGORE: Doar condeiul sufletului și ars poetica versului domniei sale pot să comenteze.

Ioan POPOIU: Te exprimi într-un poem: „Mă gândesc uneori să dau scrisului tăcerea cuvântului „! Te rog, Mariana, să ne dai mai multe amănunte!

Mariana GRIGORE: Este o invitație la reflecție și nu la reflexie. Și o reacție umană la criticile distructive care tindeau uneori să-mi   îngroapă trăirea în mocirla mărgăritarelor.

Ioan POPOIU: Un alt poem se intitulează metaforic, SIMFONIA IUBIRII ! Mă gândesc că poezia ta alcătuiește o singură simfonie! Cum comentezi, Mariana?!

Mariana GRIGORE: Poezia mea este trăire in esența cuvântului…alb, bucurie, vortex, oază, periplu sau tristețe statică…trăiesc în cuvânt și îi respir porii din silabe.
Toate aceste sentimente se regăsesc în simfonia inimii.
Acest poem este dedicat ei.

Ioan POPOIU: Titlurile poemelor sunt expresive, metaforice, ANAMNEZA…, FLAMENCO, INGER MURIND, ALAE JACTA EST!, PICTOGRAMA ALEGORICĂ, ACRONIM PENTRU IUBIRE, TOAMNĂ DIN FRUNZE DE GÂND etc. Cum comentezi?!

Mariana GRIGORE: Poți comenta tu?…Eu le-am trăit,  scriind…

Ioan POPOIU: Ce ne poți spune, în final, despre poezia ta, despre tine, proiecte, vise, viziuni…Te rog, MARIANA?

Mariana GRIGORE: Despre mine?…că sunt…
Poezia?…este un sunt în mine trăire
Proiecte?…să fiu…mereu iubire în pagini de trăire.

Ioan POPOIU: În încheierea interviului, aș vrea să-ți mulțumesc încă o dată din partea cititorilor tăi, care prețuiesc poezia ta, așteptând următoarea carte! Eu, ca autor al interviului, am o speranță și o dorință pe care o adresez poetei și prietenei Mariana Grigore: aștept ca, într-o zi, sa-mi adreseze la rândul ei întrebări, într-un alt interviu! Toată viața noastră este alcătuită din întrebări și răspunsuri! Mulțumesc încă o dată, distinsă poetă MARIANA GRIGORE!

Mariana GRIGORE: Mulțumesc pentru că ai permis iubirii să plutească pe cer de trăire, visând că cel puțin în cadrul acestui interviu, a fost aripă.

Ioan POPOIU: Mariana Grigore ,,a atins cu mâna o stea!“

––––––––––––––-

A consemnat,

Ioan POPOIU

1 martie 2019