Din somn se trezesc gingașe florile înrourate
Mângâiate de razele de soare mult așteptate,
Natura vibrează la frumusețea unei zilei senine
Fluturii albi valsează bătând din aripioarele fine.

Las libertate gândului să se piardă în visare
O lacrimă dulce pe nesimțite sub pleoapă apare,
Deschid fereastră inimii însetată de dorințe aprinse
Cu mâinile împreunate o ruga înalt pentru a fi atinse.

Între vise și șoapte dulce este mângâierea iubirii
O simte trupul ce vibrează după magică lege a firii,
În culori de curcubeu se înveșmântă grațios cerul
Iar lacrima minții plăsmuiește din senin magic dorul.

——————————-

Maria HOTEA

17 martie 2019

Prin minte îmi revin sublimele cuvinte
Din clipele trăite ce sufletul le simte,
Încrezătoare sper să-mi mai revii iubite
Simt inima în piept bătând ca și-înainte.

Liniștea e deplină în noaptea cea înstelată
Prin iarbă licuricii zglobii lumina și-o arată,
Doar timpul mi se pare că s-a oprit în loc
Singurătatea-o simt prinzându-mă în joc.

Doar disperare simt și-aș vrea să o înfrâng
Iar lacrimi calde curg și nu pot să le alung,
Durerea mi-e stăpână în suflet și în gânduri
Îmi ține companie când iar mă pierd în visuri.

Zadarnic te tot caut că-mi ești doar o himeră
Dar nu te pot atinge când sufletul mai speră,
Îmi ești mereu în vise dar nu-mi ești alinare
Doar dorul răscolește și inima mă doare!

——————————-

Maria HOTEA

12 martie 2019

Din dor și drag adun melancolie,
Ce o păstrez în gânduri ce nasc vise
Iar nopțile cu lună simt cum mă îmbie,
Să ajung pe culmi ce nu pot fi atinse.

E -o caldă melodie ce- o ascult vrăjită ,
Ea vine din adâncul sufletului meu
Acolo te păstrez ca o comoară sfântă,
Pe care o ating cu dragoste mereu .

Ca-n timpuri vechi când trubaduri ,
Iubirea o cântau pe sub ferestre
Simt doar în piept adesea suspinuri ,
Când așteptându-te privesc la astre.

Iubirea mea este o dulce poezie,
Ce simți că-ți umple sufletul cu dor
Ea îți sădește-n inimă iar nostalgie
Și-ai vrea să fii o pasăre în zbor.

Iubirea mea este o adiere blândă,
A unui vânt răzleț în luna lui cuptor
Când arșița o simți cum te inundă
Și-o potolești bând apa rece din izvor !

——————————-

Maria HOTEA

26 februarie 2019

Prin ploi și viscol am rămas mereu uniți,
Nimic nu ne-a fost obstacol, noi fiind neclintiți
Ca în clipa de început ne-am iubit neîncetat,
Jurămintele făcute au rămas în minte de neuitat.

Chiar și când fără voie amândoi am greșit,
Trecând prin îndoieli am iertat și ne-am iubit
Cu o caldă adiere de vânt lacrimile ne-am șters,
Pe drumul vieții unul lângă altul mereu am mers.

Parfumul florilor în zori încărcați de cristale de rouă,
Ne-au trezit și atunci când cu tristețe ne plouă
Dar am iubit cu înfrigurare ca și-un răsărit de soare,
Ce dăruia prin raze căldură și în suflete alinare.

Când razele lunii magice ne înveșmântau în noapte,
Ne-am dăruit în tandre îmbrățișări sărutări în șoapte
Nu am uitat că iubirea pentru noi e mereu acasă,
Ea dăruindu-ne starea de bine de suflet aleasă.

——————————-

Maria HOTEA

15 februarie 2019

Fără margini e iubirea precum nerostit cuvântul,
Cel îngheață și îl poartă prin furtuni marine vântul
Rătăcim și noi cu el dar simțim în trup durerea,
Suntem doi străini acum și între noi e doar tăcerea.

În gând răscolesc haotic căutând acel răspuns,
Prin el să înțeleg iubirea-ți crezând că îmi e deajuns
Încercând să șterg din minte chipul tău surâzător,
Când din vechi promisiuni mi-ai lăsat în suflet dor.

Rătăcesc doar cu privirea ce se pierde-n depărtări,
Zăresc însă cerul închis și fulgi scuturați din nori
Se revarsă peste mine un șuvoi de lacrimi calde,
Plânge prin ninsoare cerul ce în suflet îmi pătrunde!

——————————-

Maria HOTEA

3 februarie 2019

Simt un dor nemărginit ce îmi tulbură tăcerea
Iar speranța să te văd îmi aduce mângâiere,
Nopțile cu lună plină le trăiesc doar cu plăcerea
De-a mă ține strâns la piept și fiori fără de vrere.

Să fiu singură cu tine sub un cer cu stele mii
Cu privirea să mă pierd printre astrele-argintii
Și în ochii tăi căprui să citesc dorințe aprinse
Ce cu trupul și cu drag pot numai să fie atinse.

Ascund speranțe în stele visând iar că ești al meu
Dar în viața cea reală simt doar dorul cel port eu
Efemere rămân vise din dorințe ce nasc lacrimi
Și din gânduri călătoare printre patimi neîmplinite.

Mă trădează chiar destinul ce pașii în viață -mi poartă
Vrând să ajung la al tău suflet, iubirii să-i fac o poartă,
Să mă simți când am dorințe în nopțile înstelate
Să mă chemi să-fi fiu iubită dându-ți buzele însetate!

——————————-

Maria HOTEA

2 februarie 2019

Prin sărutări fierbinți, în nopțile cu lună
Nectarul lor dulceag, ne-aduceau împreună,
Târziu am înțeles , căci dragostea nebună
Nu era simplu joc, ea doar stârnea furtună.

În clipele în care te așteptăm să vii
Simțeam un gol imens, de care tu nu știi ,
Credeam că m-ai uitat jucându-te cu mine
Și îmi pierdeam încet, încrederea în tine .

Dar tu nepăsător sperai că doar cu-n zâmbet
Poți să-mi alini durerea ce o aveam în suflet ,
Din dragoste de tine îți tot iertăm greșeli
Mințindu-mă că totuși nu poți să mă înșeli.

Călcăm adeseori, pe cioburi din iubire
Ce-mi aduceau în dar , în inimă mâhnire ,
Iubindu-te pe tine făceam doar compromisuri
Speranța -mi dădea aripi și mă hrăneam cu vise.

Acum privind în urmă, la tot ce s-a întâmplat
Nu am nici un regret, secretul l-am aflat
Vroiai să fii mai liber, iar eu te-am sufocat
Cu marea mea iubire,însă tu m-ai iertat !

——————————-

Maria HOTEA

31 ianuarie, 2019

În noaptea albastră, sub străluciri de stele
Visători să călătorim cu gândul printre ele,
Dorințe neîmplinite ce-n sufletul trist stăteau
Cu tine prin fiorul sărutului vroiam să ți le dau.

Prin calde și tandre îmbrățișări să le simțim
Iar până la sosirea zorilor neobosiți să le trăim,
Însă zadarnic te-ai pierdut în întunericul nopții
Dar în inima mea mă răscolesc ironiile sorții.

Mă ascund în uitare și-n vise mă afund în noapte
Aștern în versuri cuvinte dulci ce le simt în șoapte,
Durerea ce mă colindă în suflet umbrește ochii mei
O picătură de lumină printre lacrimi calde am în ei.

Fără speranță sunt iluziile lăsate în praful uitării
Privirea mai caută cioburi din iubire în largul zării,
Plutesc prin vise cu gândul hoinar ce liniște nu are
Doar stropi de ploaie se scurg în noapte fiind alinare!

——————————-

Maria HOTEA

30 ianuarie, 2019

Cât soarele va încălzi pământul
Nicicând nu-mi voi trăda cuvântul
Și-n versuri eu voi pune lacrimă iubirii
Ea fiind izvorul nesecat al fericirii.

Tu ești acela ce îmi da putere
Și-ai înțeles a mea durere,
Iubirea-n poezie eu ți-am scris
În doi trăiam același vis.

Iar mângâiere versul să îți fie
Citind să simți doar bucurie,
Să crezi mereu că poți să dai
Din bunătatea ce o ai.

De am greșit te rog mă iartă
Căci uneori am fost nedreaptă,
Am îndrăznit să te iubesc
Nicicând n-am vrut să te rănesc.
.
Mă vei ierta într-un târziu
Ai să-înțelegi tot ce îți scriu,
Nu vreau povara să îți fiu
Chiar de mi-e sufletul pustiu!

——————————-

Maria HOTEA

28 ianuarie, 2019

Ești dorul năvalnic din suflet ce liniștea mi-o alungă,
Chiar și timpu-i potrivnic durerea nu vrea să o stingă
În primăveri cu sublime plăceri o iarnă-mi așterne
Și-mi ninge cu amărăciune dar și cu lacrimi pe gene.

De-a soarelui căldură și mângâiere îmi este dor,
Privirea cu tristețe le caută pe cer după un nor
Iar clipele înfloritoare din diminețile ce-au fost senine,
Trezesc în sufletul însingurat amintiri ce nu-mi sunt străine.

Aievea îmi pare că vocea caldă-ți aud că și-o chemare,
Desprinsă fiind în tăcere din cântul plâns al unei vioare
Înfrigurată zadarnic caut liniștea ce din suflet mi-am pierdut,
Doar suspin iar gându îmi răsfoiește în acel neuitat trecut!

——————————-

Maria HOTEA

27 ianuarie, 2019