Piesa polițistă scrisă de Agatha Christie s-a bucurat și încă se bucură de un succes răsunător, fiind considerată una dintre cele mai longevive din istoria teatrului. Dovada? La Londra se joacă încontinuu din 1952 și până în prezent! A fost reprezentată în 92 de țări și se estimează că ar fi fost vizionată de circa șaizeci de milioane de spectatori! Teatrul Național din București a făcut deci o excelentă alegere incluzând-o în repertoriul său, iar ireproșabila montare a regizorului Erwin Șimșensohn face cinste scenei „numărul unu” din România.
Inițial, piesa a fost prezentată la radio în 1947 cu titlul „Trei șoricei orbi” și e inspirată dintr-un caz autentic petrecut în 1945. Trei orfani, doi băieți și o fată, care au fost dați în plasament unui cuplu de fermieri au fost bătuți și înfometați până când cel mai mic dintre copii a murit.
Acțiunea se petrece în anii `40, iar decorul (superb conceput de Liliana Cenean), rămâne neschimbat de-a lungul întregii reprezentații. El ne introduce în salonul conacului Monkswell, izolat din cauza zăpezilor abundente. Lambriuri, mobilă de piele, șemineu, tablouri de familie, totul recrează atmosfera potrivită de lux englezesc old time.
Intriga se leagă de o crimă comisă recent la Londra. O femeie a fost găsită asasinată în Culver street. Cele opt personaje care sunt prinse ca-ntr-o cursă la conac ar putea fi oricare, suspect sau victimă. „Trei șoricei, orbi și mititei” este melodia-leitmotiv care se fredonează din când în când, lumina se stinge, se aud țipete și suspansul crește pe măsura trecerii timpului (muzica Vlaicu Golcea, lighting design Daniel Klinger). Desigur misterul se adâncește, iar spectatorul e condus cu abilitate spre a bănui pe rând pe fiecare dintre cei prezenți pe scenă.
Soții Mollie (Ileana Olteanu) și Giles (Dragoș Stemate/Florin Călbăjos) Ralson, ea frumoasă și amabilă, el un tip cam irascibil, și-au transformat conacul în casă de oaspeți și găzduiesc primii lor cinci clienți. Tot acolo ajunge și comisarul Trotter (Gavril Pătru/Răzvan Oprea) care are misiunea să descopere criminalul presupus refugiat la conac. Următoarea victimă după cadavrul de la Londra este judecătoarea Boyle (Simona Bondoc), o femeie vârstnică, ursuză și detestabilă, dintre acelea care au permanent ceva de criticat. După moartea ei, tensiunea ajunge la paroxism, căci mai lipsește doar un singur „șoricel” mort din cei trei…
Spectacolul este un melanj de thriller așa cum știe s-o facă marea preoteasă a scrierilor „polițiste” de suspans, cu umorul tipic englezesc și labirinturi adecvate jocurilor de gândire. Surprizele sunt bine păstrate până la momentul oportun și se dezvăluie treptat, până când spectatorul află care este mobilul crimei și ce secret din trecut leagă victimele de criminal. Și dacă acest criminal are sau nu complici.
Dar cine să fie oare criminalul? Christopher Wren (Lari Georgescu/Petre Ancuța), un tânăr hiperactiv, infantil și ușor efeminat? Comandantul Metcalf (Tomi Cristin), un militar de vârstă medie, foarte politicos și serios? Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: Premieră la Naționalul Bucureștean – ,,Cursa de șoareci” de Agatha Christie”
Am cunoscut-o pe Magdalena Brătescu, romancieră și critic de teatru, cu vreo doi ani în urmă, la Târgul de carte Bookfest din București. Atunci avusese amabilitatea să-mi aducă, din partea regretatului estetician Andrei Strihan, ultima apariție editorială a acestuia. Și, iată, primesc acum, de data aceasta prin poștă, un impresionant, masiv și foarte frumos volum de articole de teatru, tipărit în limba română la Editura „Familia” din Tel Aviv.
Considerată o capodoperă a barocului, „Dido și Aeneas” a fost compusă de englezul Henry Purcell pe un libret de Nahum Tate pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prima reprezentație (1689) a durat o oră și a avut loc la Pensionul de fete Josias din Chelsea, un cartier al Londrei. Purcell însuși a cântat la clavecin, iar elevele au dansat.
Deși am studiat filologia și am citit un milion de cărți, am început să scriu de abia la jumătatea vieții. Un șoc emoțional mi-a descătușat forțe literare latente. Gestația a fost lungă. Timp de opt ani, mi-am așternut în taină gândurile și simțirile pe hârtie. Manuscrisul l-am trimis la Constanța, fostului meu coleg de facultate, talentatului scriitor și jurnalist, Alexandru Mihalcea. „E o carte, mi-a răspuns el. Mă voi ocupa de publicarea ei”. 
„Caut întotdeauna ceea ce e etern uman într-o piesă, ceea ce vorbeşte sufletului. Fiecare rând îl scriu mai întâi pentru om şi apoi pentru spectator.” (Magdalena Brătescu)
Ionuț Pascu s-a născut la Constanța în 1977. A absolvit Universitatea de muzică din București. În afară de cei cinci ani de la Secția Canto și cei patru de Dirijat Orchestră cu licență, a făcut doi ani de master tot pe dirijat de orchestră la Conservatorul G. Verdi din Milano. În anul 2016 a obținut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea de Muzică din București cu lucrarea „Simfonismul cinematografic”. și și-a început cariera artistică pe scena Operei din orașul său natal. Din 2005, a devenit prim solist al Operei Naționale din București. 
Opera bufă Don Pasquale a fost compusă de Donizetti pe libretul lui Giovanni Ruffini într-un timp record, 11 zile! Premiera a avut loc în 1843 la Teatrul Italian din Paris şi s-a bucurat de un mare succes.
În febra pregătirilor pentru predarea la editura „Familia” a celei de a opta sa carte, romanul de ficţiune „Preafericita doamnă Reizl Witz”, scriitoarea şi jurnalista româno-israeliană Magdalena Brătescu, cunoscută atât în Israel cât şi în România, îşi lansează zilele acestea la Tel Aviv Antologia teatrului şi Operei israeliene.