Lorena MOLDOVAN: Reflexie

„Personalitatea nu se capată; se cucerește.”

(Dimitrie Gusti)

 

Toate activitățile cu care eram obișnuită

cumva nu făceau parte din mine,

nu aparțineau genului meu de a fi.

 

Cu timpul mi-am dat seama că mereu încercam

să mă modelez după oamenii care mă înconjurau

încât uitasem cât de speciali suntem noi ca oameni

fiind doar noi înșine.

 

În fiecare dimineață îmi vedeam reflexia în oglindă,

dar de mult timp nu mă mai regaseam

în imaginea proiectată chiar în fața ochilor mei.

 

Am pus repaus timpului pentru a mai căuta măcar o fărâmă

din ceea ce eu eram de fapt.

Voiam să îmi revăd strălucirea din ochi și să scot la suprafață

zambetul meu care era de ceva timp apus.

 

În ziua aceea totul s-a schimbat, iar eu mă regăseam tot mai mult

cu fiecare secundă care trecea .

 

Îmi amintesc că deși era toamnă,

soarele era atât de viu încât caldura si stralucirea lui

au pătruns în adâncul sufletului meu făcând lumină prin tot întunericul dens,

care a poposit o perioadă prea îndelungată de timp in lăuntricul meu.

 

M-am refugiat in trăirile mele interioare

pentru a putea pune deoparte lucrurile în care nu mă regăseam.

 

Dându-mi această șanșă am devenit puternică și sigură pe mine.

 

Am început să mă iubesc și să înțeleg

că ceea ce vor oamenii defapt, este să devii ca ei.

Dar cu ce rost să devin ca ei?

Cu ce rost să cred mai mult în alții decât în mine?

 

***

Era toamnă afară,

iar natura a început să moară,

dar pentru mine atunci a început totul sa pară viu…

–––––––––

Lorena MOLDOVAN

Hunedoara

8 Martie 2020

Lorena MOLDOVAN: Speranța în singurătate

                                                   MOTTO:

                                                                      „Singurătatea este o operă de convertire la tine însuți.”

Emil Cioran

 

Singurătatea – un moment atât de gri în sufletul nostru, un moment al pierderii de sine.

Lăsând furtuna de sentimente să mă acapareze m-am adăpostit undeva în lăuntricul meu, până când aceasta a încetat, lăsând prospețime în urma sa.

Oamenii au consumat tot ceea ce au găsit bun în mine, iar eu am devenit o persoană goală și pustie. Nu aveam cu ce să îmi umplu golurile atunci când nu puteam să mă încarc cu emoții și sentimente de iubire și liniște.

Dar tot răul spre bine ca întotdeauna. Perioadele întunecate ale vieții m-au învățat cum să găsesc o rază de soare care să mă ghideze.

Este greu să îți regăsești sufletul pierdut pe drum. Este greu când te simți singur. Dar oare chiar ești cu adevărat? Sau dezamăgirile te-au facut să îți închizi ochii și să îți creezi propria realitate ca protecție asupra lumii?

Noi împreună cu sufletele noastre înflorim si ofilim împreună. Dar ceea ce trebuie făcut este să punem lumină pe lucrurile care ne fac fericiți și sa lăsam in urma ceea ne ofilește.

Oamenii pot avea mâini reci dar inimi calde.

––––––––––-

Lorena MOLDOVAN

4 decembrie 2019