„Aş vrea să ştii”, volum semnat de Lia Ruse, continuă linia tematică întâlnită în majoritatea scrierilor anterioare, definind personalitatea scriitoarei. A nouăsprezecea carte conţine cincizeci de poezii, în care suavitatea sentimentelor, imaginaţia şi mobilitatea gândirii creează un sistem original, metaforic. Poeta se purifică prin iubirea evocatoare pe care o cântă în versuri de imn.
Tremură în iubire, zâmbeşte nostalgic amintirilor, atinge note înalte, pluteşte într-un univers, pendulând între astral şi teluric: „Ne-am înfăşat în crini albi de candoare“ („Ne-a mai rămas“). Sentimentul se consumă într-un decor adecvat: „În ploaia unui tei sub lună plină,/ Ce-a aruncat argint“…
Efectul este de transfigurare mărturisită cu extaz:
„Am fost lumină“ („Ne-a mai rămas“). Teiul intervine frecvent în lirica sa, evocând un spaţiu luminos, intensificând iubirea („Clipă… rămâi“).
Sufletul pur accentuează emoţia cu specificul vârstei adolescentine; se simte fericită vara, în mijlocul unei naturi viguroase. Toamna „dulce“ rămâne anotimpul întâlnirilor spirituale, petrecute undeva, într-un mediu rural silvestru, cu sfiala cuplului Daphnis şi Chloe: „Ochiul tău prea duios, timpul tău plin de vis,/Ne-am atins într-o toamnă, aşa ne-a fost scris/Într-un sat neştiut, cu chip armonios…/Am zburat într-un dans, fericiţi, prin livezi…“ („Toată viaţa“). Continue reading „Renata ALEXE: Dimensiuni poetice (Postfaţa cărții „Aş vrea să ştii” de Lia Ruse)” →