Mă numesc Gabarit Chifteluță și vreau să vă fac o mărturisire care îi va uimi pre mulți proști și chiar pe mine. Am fost, grație proverbului „Deștept să fii, noroc să ai”, am fost, zic, douăzeci de ani, vice-președinte la U.C.G., adică Uniunea Ciupercilor Geniale, din arealul danubiano-pontic-carpatin. Dar, matusalemicul Tutank Amon, Ryga Cripto, de la înălțimea sa de ambasador al unei țărișoare, pe motiv că știe bine limba franciză, manevrat de necunoscute lapone enigele și suferind un atac celebral, așteptat de toată suflarea democratică a pădurii, m-a obligat să-mi dau, de bunăvoie, demisia. Dar eu, chiar forțat de împrejurări, îmi dau, de bunăvoie, demisia de onoare, pentru că aici e vorba despre onoare, cea mai depreț avere a unui aristocrat, în cazul nostru, un aristocrat al literelor.
Cu adâncă umilință vă spun că, fiind foarte talentat, toată viața n-am făcut decât pași înainte, adică am avansat înainte. Acum e vremea să avansez puțin îndărăt, pentru potolirea spiritelor potrivnice și, în acest sens. vă anunț că, de la 1 ianuarie 2031, am decis să fac un pas înapoi, contrazicându-l, într-un fel, pe marele Lenin care spunea, filosofic și intelectual: „Un pas înainte, doi pași înapoi” sau „Doi pași înainte, un pas înapoi”, uite că, din cauza oboselii, le încurc.
Mă retrag, deci, din funcția de vice-președinte al Uniunii Ciupercilor Geniale și din cea de director executiv al celebrei reviste de renume mondial „Melc, melc codobelc”. Aceste două funcții să nu credeți că au fost, pe spinarea mea, ca două aripi de înger, ci ca două cocoașe enorme. Drept care, vă spun chiar eu, m-am simțit, în toată această perioadă, ca un adevărat dromader în deșert. Doamne, apără și păzește! Ceea ce nu i-aș mai dori nimănui! Poate, ca un act de sacrificiu, decât mie! Aceste două funcții mi-au secătuit tot petrolul intelectual și gazele, m-au stresat, mi-au slăbit arcurile inteligenței și mi-au descărcat bateriile sensibilității. Toate acestea, din cauza unui mediu literar ros de orgolii găunoase și nocive, cărora trebuie să le faci față cu tact pedagogic și demagogic, nu cu mânie proletară, cum ar face mulți veniți neaveniți și care nu au habar ce înseamnă psihologia abisală.
După cum se vede, în numele datoriei, am fost nevoit să ies din mine însumi, să-mi las casa sinelui goală și să mă pun în slujba altora și casa sinelui meu s-a umplut cu vieți străine și slugă eu le-am fost! Am vrut să organizez haosul și l-am organizat. Din haos am făcut cosmos, dar se pare că nu a fost suficient! Sunt vinovat că nu am adus luna de pe cer. Am organizat concursuri literare la care mulți alde neica nimeni au fost încurajați cu premii babane și tot nu a fost bine. E adevărat că și eu, în cei douăzeci de ani de bulibașă al literelor românești, am luat câteva premiii consistente, dar asta numai la insistențele subalternilor și al plebeimii ciupercești. Ba chiar am fost propus pentru premiul Nobel, dar, ca urmaș al modestei seve mioritice, nu am vrut să profit de avantajele puterii administrative. Am păstorit revistele Uniunii, din toate județele pădurii literare, ca nimeni altul. Amintesc, pe lângă revista centrală „Melc, melc codobelc”, revistele: „Arici pogonici”, „Urzica”, „Păpădia”, „Fusta rândunicii”, „Mănăstire-ntr-un picior”, „Ochiul boului”, „Țânțarul” și „Untul babii”, toate de notorietate danubiano-pontic-carpatină și mondială. Nimeni nu recunoaște epoca de aur pe care am instaurat-o în cadrul uniunii, unde nicio ciupercă literară, din cele răsărite, ca după ploaie, n-a reușit să intre pe căi oculte. Asta, pentru că eu am stat, ca un Argus, de veghe! Iar acum, niște unii nu recunosc nimic. Niște unii se împăunează a fi cineva. Degeaba! În van! Zadarnic ! Inutil!
Continue reading „Janet NICĂ: O PARODIE LA UN „ANUNȚ” ȘI… ATÂT”