Ileana Cornelia NEAGA: Poezii populare

La cuci

-în grai-

 

Ce s-auge-n Postu’ Mare

Așa, mare harmalaie?!

Duminică-i az’ în sat

Oare, ce s-o fi-ntîmplat?

Trec io podul, ies în cruci:

Tînări să jiucau la cuci*!

Șî mai mnici șî mai înalț’

Baceau lopta c-apucaț’:

Doi staceau între doi pari,

Alțî-n față sî-ntorceau,

Toager lopta o zvîrli

Mnihai cu bîta lovi.

Lopta pîn’ la nori ajiunsă,

Da’ Nelu iuce o prinsă.

Locu-acuma îl șcimbară

Mînile să înălțară

– Ilie, nu o lăsa! Doamne!

Pcică-n Valea li Ioane.

– Să dusă la… lucru rău!

– Scoace-o Petre, gin parău!

Ș-o tăiară doi mai mnici

S-o scoată gintră urzîci!

Da’ fugind să-mpegecară,

Pă cină*  alunecară…

Cu leci* tăț’ îs vacaliț’*!

– Lasaț’ cucii, coborîț’!

Ai, calca-v-ar sarahoi

Acu’ pun cioca pa voi!

Strig-o babă oțarîtă

Ce trecea, propcită-n bîtă!

 

Regionalism – cuci – oină la țară; cină – noroi; leci – lut; vacaliț’ – murdari, înnoroiați.

 

Florii

 

Rămurele de sălcuță, de măslin chiar și de nuc

Fiecare zonă-aparte după obicei străbun,

Crenguțe abia-nmugurite la biserică le duc

Popa ca să le sfințească că românu-i creștin bun.

 

Rămurelele-s sfințite chiar în ziua de Florii

Când pe Domnul așteptară, să intre-n Ierusalim.

În mirosul de tămâie toți creștini, bătrâni, copii

Cu păcatele spălate ziua de Florii cinstim.

 

Le luăm cu noi acasă, le-așezăm după icoană

Și-n grădină și la șură, le punem și la fântână,

Că de leac ele sînt bune, ne feresc și de boscoane*,

Păstrăm obiceiul sfânt și așa o să rămână.

 

 

Săptămâna Mare

 

Îi Săptămâna Mare, Prier în calendar

Iar prunii-s încărcați cu flori dalbe, cituș*

O toacă bate-n deal, pe văi ecou-i clar

O mamă-și strânge doru-n mâinile căuș.

 

Și oile-s ciopor, păscînd neliniștite

Cu ochii umezi, știind ce-o să se-ntâmple.

Se-apleacă peste mal cu crengile-nverzite

O salcie ce plânge cu mâțișori pe tâmple.

 

Îi Săptămîna Mare, tot omu-acum postește,

Fasolea cea bătută la loc de cinste îi

Doar câte-un păcătos, la dulce, mai râvnește

-Ptiu!… Doamne, iartă-mă!… își zice-n sinea lui!

 

Iară în Joia Mare, ceara se topește

Se împistresc* la ouă ori se fierb cu ceapă

Se coace și colacul, fașâr* se pregătește

Să aibă creștinul după ce bea apă!

 

Ia foc cimitirul cu lumini aprinse

Bucuria-i mare: – Cristos a-nviat!

Cerul se deschide, doruri mai sunt stinse

Lumină-i în suflet: – Adevărat a-nviat!

 

Regionalisme – cituș – buchețel; împistresc – încondeiază; fașâr – drob din măruntaie de miel.

 

 

Joia Mare

 

Joia Mare îi zi sfântă, când cu hainile cernite

Merg creștinii la spovadă cu inimi-mpărtășite.

Este ziua-n care popa, din altar, crucea o scoate

La care să i se-nchine, spovediți fără păcate.

 

Cu gândul la cei plecați se dă la săraci pomană

Câte-un dărăbuț* de pită  și-o gură de vin în cană.

Doisprezece evanghelii s citite-s când se-nserează

Cu luminile aprinse, creștinii îngenunchiază.

 

Limba clopotulu-i mută până-n noaptea de-nviere

De-acum toaca-i ține locul, bătută  fiind cu putere.

Ouăle ce-s împistrite,  fierte -n coji, roșu vopsite

Nu se strică niciodată, la-nviere sînt sfințite.

 

Și tot azi în Joie Mare nu poți lucra-n bătătură,

Să pârlui*, să coci colacii, să spargi bruși pe arătură.

Și-așa până Joia Verde când se-ncheie jurământul

Care l-a făcut străbunul  făcând cruci, pupând pământul.

 

Prin Zarand doar se cunoaște, cum au făcut legământ

Iobagii în vremuri grele, ce nepoții l-au ținut.

S-au jurat că au să ție,  joile ce o să vie

Dacă până la Rusalii rup jugul la iobăgie.

 

*Dărăbuț – bucățică; părlui – se albesc în pârlău pânzeturile.

 

 

Car împrumutat

-în grai-

 

Este-un obicei în sat

Păstă ani, el s-o pastrat.

Merg feciori pa însarat

Să-mprumuce car, gin sat!

Lemne-uscace ca s-adune

Pa carul gi fier, le-or pune!

Șî-l împing, da’ fără cal

La beserică, la geal!

Trag cloapăcele, trag tare

Să apringe focul mare!

A-nvierii-i noapcea sfîntă

Îngerii bucuroși cîntă…

 

Obiceiul s-o țînut

Ge cîn’ lumea s-o șciut,

Numa-odată s-o-ntîmplat

Că unu’ s-o mîniat

Pa feciorii cei gin sat

Cîn’ caru’ i l-or luat:

– Acum ați făcut-o lată

Eu vă dau în judecată!

 

Strînsără curaua bine

Caru’ veci ge îl placiră

Tri flacăi ge-a li Nistor

Ge-a li Bgirău, alt fecior

Cu-a li Gegera, gin sat…

Io cred c-or șî blastamat…

Inge s-o mai pomenit

Obicei, așa placit?!!!

 

 

În noaptea de Înviere

 

În noaptea de Înviere ieșeam cu moșu` Georgiuț

S-aprindem lumini la morți, în țâncerim* pe deluț.

Ardea focul vâlvătaie, cu spuză pe noi ningea

Pușcau pruncii cu carbid, toaca de-acu` amuțea.

 

Cu putere bătea popa în ușile de goron

Iar Cengiuț deschidea-ndată, să intre „Măritul Domn”.

Ne chema să luăm lumină iar în grai de clopot sfânt

Aveam  bucurie-n suflet, biserica-nconjurând.

 

-„Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând”

Răsunau vocile-n strană, Popa cânta, tămâind.

Sălta vesel printre jilțuri,  mielu` mândru-mprimurit*

Ce-aștepta cu ochii umezi, trupu` să-i fie jertfit.

 

Lungă-era slujba-nvierii! Făcea cruci, moșu` smerit,

Eu, cu ochii pe icoane, așteptam să ia sfârșit.

Luam Paști, acas` să ducem, la acei fără putere

Să urce sus pe deluț, la slujba de Înviere.

 

-Cristos  a-nviat! strigam eu, plină de ceară

-Gevărat a-nviat! Binețe în Primăvară!

 

*Regionalism – împrimurit – gătit cu panglici colorate.

——————————
Ileana Cornelia NEAGA
21 aprilie 2019

Lasă un răspuns