Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a IV-a)

„Pentru că iudaismul este o religie a unei alegeri corporale inalienabile, nu foloseşte crezul ca principiu de excludere. Iudaismul tolerează erezii de tot felul.”

(David L. Blumenthal)

O Europă, unde realitatea fiecărei naţiunii are întrupată gena religioasă, psihologia, spiritul ei creativ ce sunt adânc structurate întru comuniunea cu Dumnezeu, dezmembrată de naţionalismul popoarelor, poate conduce spre o Sahara a etniilor.

Sinergia dintre naţiune dacică şi Dumnezeu, prin Elita spirituală, prin geniul creativ al Neamului, prin harul intuiţiei şi al cerului de genii, martiri şi sfinţi, poate da naştere celor mai ademenitoare opere profetice circumscrise teandricului românesc.

Temelia şi Stâlpul unei Naţiuni întru dăinuirea veşnică sunt religia şi naţionalismul.

Naţionalismul creştin-ortodox al dacoromânilor prin ambele sale naturi: etnică şi religioasă constitue temeiurile cele mai profunde ale creativităţii profetice ale comunităţii propriu-zise care, se revelează prin toată moştenirea sa: Gând, Cuvânt, Har, Rugă, Cânt, Umor, Faptă, Idee, Credinţă, Adevăr, Frumos, Divin, Uman, Jertfă, Dragoste, Realizare, Asumare, Responsabilitate, Înaintaşi, Străbuni, Strămoşi.

Cu alte cuvinte: Românii cu Cerul şi Pământul lor întru Trecut-Prezent-Viitor.

„Naţionalismul este-şi lucrul acesta se ştie, de la Eminescu încoace-un act de creaţie spirituală. Conştiinţa de sine a unei comunităţi omeneşti, conştiinţa la o lungă participare istorică, şi mai ales valorificarea vieţii prin această participare-sunt acte de trăire spirituală.” (Mircea Eliade, Vremea, Aprilie,1937)

În afara naţionalismului creştin-ortodox lumea se rostogoleşte spre o pantă abjectă, stupidă, grosolană şi cretină, vorba lui Conu Alecu Paleologu: „Suntem înconjuraţi de o degenerescenţă dusă până la animalitatea cea mai crasă.” (Ciprian Chirvasiu, „Destine fără noi”, Ed.Badea-2006)

Doamne fereşte! Dacă România se prăbuşeşte definitiv, nădejdea e în Basarabia.

„Dacă orice urmă de patriotism ar dispărea din România, există Basarabia. De acolo ne va veni scăparea.” (Mitropolit Antonie Plămădeală)

Scena marii Drame a omenirii de astăzi a fost amplasată la încrucişarea dintre prăpădul capitalist şi comunismul catastrofic, împodobită în tragismul migraţiilor.

Astăzi Europa trăieşte din plin „profeţia” lui Richard Kalergi: metişarea populaţiilor.

El însuşi descendent dintr-o mamă japoneză-Mitsuko Aoyama şi un tată-Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar şi-a pus sângele în mişcare…

Mii de tineri de rasă mixtă se unesc anual prin căsătorii interrasiale, ori nu, producând urmaşi supranumiţi: „Copiii de Kalergi.”

Dialectica lui Kalergi promovând mişcarea „Pan-Europeană”, n-a invocat un plan de excepţie, ci unul de normalitate.

Invaziile, migraţiile lumii islamice au pornit ca o stare de excepţie şi s-au aşezat ca o stare de normalitate. Deceniile de multiculturalitate politică desfăşurate pe o arenă deplină a toleranţei, doar din partea unei tabere, a transformat „Zonele interzise” în micro-state autonome sub suzeranitatea Shariei. Cruciaţii Mileniului Trei nu mai sunt creştini, ci musulmani. Minoritarii etnici, cetăţeni ai statului respectiv s-au unit cu emigranţii sosiţi ulterior în vederea constituirii statelor islamice independente, dar în interiorul naţiilor creştine.

Cruciaţii musulmani au creat pe baza „epurării etnice”, respectiv a descreştinării populaţiei creştine faimosul Londonistan, prin care elaborează „Proiectul Emiratelor Islamice”, cucerind oraşele: Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, Tower Hamlets-Republica Islamică Tower Hamlets şi Waltham Forest.

Franţa, nerămânând mai prejos adăposteşte peste 5 milioane de musulmani în 751 de „Zones urbaines sensibles”. Lyon, Marseille, Paris, Toulouse, au devenit noile Mecca/ Kaaba franceze.

20% din populaţia capitalei Belgiei, Bruxelles este musulmană. În Germania fenomenul extinderii „Zonelor interzise creştinilor”, ia amploare uluitoare. Italia de asemenea se confruntă cu această „Cruciadă musulmană”, ca o replică mai târzie dată foştilor Cavaleri cruciaţi sprijiniţi de papalitate.

Olanda păstoreşte peste 40 de zone la fel de interzise nemusulmanilor, precum: Amsterdam, Denventer, Leeuwarden, Maastricht, Rotterdam, Ultrecht…

Ţara premiului Nobel se mândreşte la nivel european cu cea mai generoasă lege a emigrării. Goteborg şi Malmo au peste 25% populaţie musulmană.

Imamul oraşului Malmo, Adly Abu Hajar se mândreşte cu: „Suedia este cel mai bun stat islamic din lume.” (G-ral (r) Aurel I. Rogojan, „Emiratele Occidentale Unite”, în „Ocupaţie fără tancuri şi soldaţi”-Ion Măldărăscu, Art-emis.ro; Soeren Kern, Emiratele Unite ale Europei de Vest, în Hudson New York)

Varianta negativă a „integrării” care urmează o dinamică necreştină, nefirească deci, asigură rasei albe, genocidul/ antisemitismul alături de descreştinarea Europei. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a IV-a)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a III-a)

„Peste aproape toate ţările din Europa se întinde un stat inamic puternic care poartă un război continuu împotriva celorlalte şi îi apasă îngrozitor pe cetăţeni: acesta este iudaismul.”

(Johann Gottlieb FICHTE:1762-1814)

Naţiunea dacoromână a odrăslit în esenţa creştinismului ortodox fiindcă existenţialitatea Neamului românesc a purces cu şi spre toate energiile sale harice, creatoare pentru a se defini naţional şi universal, pământean şi ceresc, pentru a-şi înfia soarta istorică întru destinul divin al veşniciei sale.

În această atotcuprinzătoare perspectivă, comunitatea întregită spiritual prin Elita aleasă şi prin fiecare dacoromân chemat trebuie să împlinească vocaţia şi misiunea hristică a Neamului prin gând, cuvânt, scris, cântare, artă, dăruire, jertfă şi dragoste.

Numai în acest fel se ctitoreşte Patrimoniul spiritual creştin ortodox care dă un aspect de permanenţă, de taină, de împliniri şi supraîmpliniri ale vremurilor indiferent de timpuri: cu urcuşurile şi căderile lor, cu biruinţele şi frângerile lor, cu Crucea şi Învierea lor, cu acele momente înălţătoare care punctează Istoria, Naţia şi Biserica în Cerul eternităţii, în sinergia veşniciei aşa cum au făcut-o faimoşii Voievozi şi regi ai Daciei Mari, marii Vlădici ai Neamului, iluştrii poeţi ai Iubirii, martirii şi sfinţii, magnificii filosofii şi teologi ai Culturii Duhului cum au fost şi sunt: Andrei Şaguna, Antim Ivireanu, Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Dumitru Stăniloae, Antonie Plămădeală, Vasile Ţepordei, Sergiu Roşca, Constantin Galeriu, Theodor M. Popescu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Iustin Pârvu, Artur Gabriel Silvestri, Ieronim Hristea ori Mihail Diaconescu, Mugur Vasiliu, Ioan Roşca şi spre disperarea vrăjmaşilor atei şi creştini, încă mulţi alţii temerari de înaltă ţinută morală şi autoritate celestă covârşitoare.

Toată creaţia, suferinţa, crucea şi dragostea acestor divini înaintaşi ori a prezenţilor întregitori ai spiritului incorporează o Filocalie sofianică ce se întregeşte mereu prin jertfa comuniunii asumată de sacrificiul originalităţii specifice fiecărui mare Român.

Continuarea tâlcuirii Protocoalelor:

Capitolul XI: <<Consiliul de Stat va fi menit să sprijine puterea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redacţie a legilor şi decretelor guvernului. Iată care e programul noii Constituţii pe care o pregătim. Vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub forma de propunere a corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale; prin acte ale Senatului şi prin decizii al Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când am găsi că e folositor, sub forma de lovitură de Stat.>>

În primele zece capitole parcurse deja asistăm clipă de clipă, etapă cu etapă, moment cu moment derularea proiectului-program al guvernului mondial prin tactica şi strategia forţelor iudeo-sioniste privind distrugerea statelor şi naţiunilor creştine pentru a se ridica, pentru a se impune acea mult visată Republică Universală.

Capitolul al XI-lea răsfoieşte filă cu filă amploarea făţărniciei, sistemul doldora de minciuni, precum şi planul diabolic elaborat pentru actuala destrămare a istoriei.

Analizând planul fariseic rabinic şi pe orizontal şi pe vertical se observă de fapt o răsturnare a tuturor virtuţiilor naturale cardinale ori creştine prin substituirea lor cu făgăduieli ameţitoare sau promisiuni deşarte. Dar şi aceste vorbe de clacă, goale vor dispărea când realizarea marii şi noii puteri va fi deplină.

Lovitura uzurpării vechii puteri va fi atât de surprinzătoare şi de nimicitoare încât va deveni lovitura de graţie a prea fărâmiţatei lumi creştine. Toate falsele teorii semănate de atei se vor spulbera şi ele, se va arde tot, se va curăţa, se va ara şi se va semăna caracterul absolutist pe fundaţia totalitară a Noii Organizaţii Mondiale, apocaliptica Novus Ordo Seclorum.

Lumea creştină răzleţită în bisericuţe, în camarile ierarhice clericale, în alte preocupări necreştine, în secte, îngrozită, ostracizată, terorizată, frântă, sfârtecată, ciopârţită, spulberată nu va mai avea un strop de vigoare, nu va mai avea un licăr de nădejde pentru a se aduna, pentru a rezista, pentru a mai pulsa, pentru a supravieţui.

Tenacitatea şi zelul iudeo-sioniştilor, al descendenţilor fariseilor şi saducheilor rabini, marea lor ispită milenară, universală, propria capacitate şi forţă a seminţiei atât de unite într-un plan ce nu este deloc paradoxal îi situează ca putere chiar deasupra dumnezeului creat de ei, făcând din etnia habotnică însăşi Zeul colectiv al acelui „poporului ales”, atât de mediatizat care astăzi se află în pragul supradominaţiei universale, conform cuvintelor profetice ale Proclamaţiei din: „Le Regne d’Israel chez les Anglo-Saxons”, publicată de Roger Lambelin: „Fii ai lui Israel, am ajuns la pragul dominaţiei universale!” (Roger Lambelin, Le Regne d’Israel chez les Anglo-Saxons. Ed. IV, Paris-1921, p. 130)

Directiva nr. 11

„Consiliul Guvernamental va fi pregătit să împartă puterea cu guvernul. Ca organism legal, el va fi folosit în realitate ca instrument de răspândire a legilor şi directivelor celui care guvernează.Vom crea legea, dreptul şi tribunalul: Sub formă de propuneri în forul legislativ. Prin ordonanţe ale preşedintelui, sub formă de ordonanţe generale. Prin acţiuni ale parlamantului şi hotărâri ale Consiliului Guvernamental, sub forma ordonanţelor ministeriale. Dacă se va considera necesar, sub forma loviturii de stat.”

Capitolul XII: <<Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în deosebite înţelesuri, noi îl vom defini astfel: Libertatea e dreptul de a face ceea ce îngăduie legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută atunci când îi va fi sosit vremea, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor crea ceea ce o să ne fie plăcut urmând programul prezentat mai sus. Cu presa vom lucra în felul următor: Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea e plină de deşertăciuni, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţelege deloc menirea. Noi o vom înjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, vom aplica acelaşi sistem şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul broşurii şi al cărţii?… Vom transforma publicitatea-care ne costă astăzi scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ce se scrie în ziare,-într-un izvor de venit pentru statul nostru. Vom înfiinţa un depozit special asupra presei. Vom obliga să ni se plătească o cauţiune atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii.>>

Capitolul care încheie jumătatea Protocoalelor se opreşte la două idei principale, chiar fundamentale am putea spune: libertatea sanguinică a presei pe înţeles francmasonic şi scopul presei universale călăuzit cu mână forte prin monopolul stăpânilor aurului pentru a li se asigura acestora domnia planetară.

Presa bine dirijată are o autoritate de Despot care, ia apărarea întregului arsenal al liberului albitru chiar până la nihilism şi anarhie.

Când dominaţia lor va atinge hotarele universale, liberul albitru va deveni suveran, chiar prin legile emise de stăpânitorii lumii, pentru ca acele legi noi să-i de-a caracter absolutist: controlând controlul maselor, al comunităţii civice, al opiniei publice prin intermediul informaţional al mass mediei.

Rolul suzeran al Presei a fost întrezărit de Cremieux-Părintele Alianţei Israelite Universale: „Priviţi totul ca nimic. Banii ca nimic. Consideraţia sau dispreţul ca nimic. Priviţi presa ca totul, pentru că având presa vom avea tot restul.” (Emile Cazanove, „La revolution antijuive le demain inevitable et a breve echeance”, în La Revolution Antijuive de demain, Paris-1904)

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a III-a)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a II-a)

„ Să ne întâlnim pe căile onoarei

şi fidelităţii faţă de Patria noastră.”

(Contraamiral Horia Măcellariu)

Fiinţa poporului român fiinţează din fiinţa divină a Neamului dac, care are o anumită chemare, o aleasă alegere privind continuitatea puterii sale naţionalist-creştine.

Nu scopul raţiunii trebuie să conducă Naţia spre tărâmul civilizaţiei, ci sensul spiritualităţii sale creştine care îi conferă demnitatea, onoarea şi autoritatea nemuririi.

În comuniunea Naţiei noastre dacoromâne cu Dumnezeu, Părintele ei ceresc îi alege călăuze spirituale cu vibraţii religioase puternice, vizionare, răscolitoare prin jertfă, ce se întrupează tezaurului naţionalist-păstrător al destinului naţional în lume.

„Valoarea reală a unui neam nu se măsoară prin comparaţie cu altele, ci numai în raport cu propria sa chemare, cu propriul său destin: o anumită misiune pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pe pământ.” (Vasile Posteucă, Destinul Imperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Ed. Criterion Publishing, p. 32)

Dreapta credinţă, sentimentul, entuziasmul, suferinţa, dăruirea, dreapta cumpănire, stările metafizice, arderile mistice, dragostea sunt proniatoare frământărilor şi consecinţelor sângeroase provocate de vrăjmaşii străini şi lăuntrici ce nesocotesc legea Creaţiei, în cadrul căreia Naţia dacoromână trebuie să-şi împlinească destinul, îndeplinind harul ei în istorie, dar şi ca armonie în cadrul celorlalte naţiuni.

Numai o Elită ortodoxă cu o înaltă morală creştină, cu o competenţă superioară profesional, cu o instanţă a autorităţii sale jertfelnice poate redeştepta, poate înarma spiritual, poate apăra, poate aduce biruinţa conştiinţei naţionaliste a poporului românesc în lupta cu invazia iudeo-sionistă, de care ne avertiza pe la 1868, renumitul profesor universitar Desjardines: „Invazia iudeilor în ţara românească a luat proporţii aşa de mari, încât a înspăimântat populaţia acestei ţări, căci se vede invadată de o rasă bizară şi vrăjmaşe, care constitue o naţionalitate străină şi cu totul opusă intereselor ei.”(Arch. 3 p. 411, cf. Toma Petrescu în Ni se pierde Neamul-1940, Institutul de Arte Grafice „Cugetarea”, p. 8 )

Continuarea Protocoalelor şi-a Directivelor:

Capitolul VII: <<…La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale, iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră, va trebui să-i înfrângem pe toţi printr-un război universal, al lumii întregi. Cea mai sigură cale spre izbânda în politică e secretul, tăinuirea acţiunilor: cuvântul diplomatului nu trebuie să se potrivească cu fapta lui. Va trebui să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru larg alcătuit, şi care e deja aproape de ţel.>>

Pregătirea îndelungată privind toate aspectele celor două puteri care trebuiesc îndepărtate, nimicite: Biserica şi Monarhia, munca minuţioasă, obsedantă chiar, voinţa fără scrupule conduce la îndeplinirea cu prisosinţă a planului lor sionist.

Iudeo-sioniştii conform preceptelor rabinice sunt în mijlocul tuturor frământărilor, în mijlocul tuturor nemulţumirilor, în mijlocul tuturor revoltelor, conflictelor, crizelor, conjuraţiilor, războaielor, dar nu pentru a le aplana, pentru a rezolva divergenţele, pentru a preîntâmpina consecinţele nefaste, ci pentru a le naşte, pentru a le întreţine belicos, beligerant, pentru marile premiere dramatice din care îşi trag mari foloase. Aşa a fost cazul vecinilor asmuţiţi în contra noastră… Aşa a fost focul răscoalelor ţărăneşti de la 1907, care graţie crizei apărute în final de care s-a profitat pe mai multe planuri: economic şi politic prin acutizarea relaţiilor populaţie rurală-dinastie regală, sau poate chiar o invazie, două…, a fost pusă la cale şi întreţinută de arendaşii alogeni-urâtorii de ţărani.

Revoluţia (răscoala) este întotdeauna un mijloc sigur, rapid şi prosper pentru afacerile iudeilor. „…Numai ei (iudeii) au putut să recurgă la instigatori socialisto-anarhişti din ţară şi chiar din străinătate (Bulgaria, Austro-Ungaria, Rusia),-care, după cum o recunoasc ei singuri (Bernard Lazare, Les Juifs en Roumanie), sunt în solda lui Israel. Numai ei nutreau o ură neîmpăcată cu proprietarii rurali. Numai ei ar fi dorit să vadă venind aici armata austriacă, care ar fi impus desigur suveranitatea lui Iuda.” (Dr. Nicolae C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. Ed. Babel/ Vicovia, Bacău-2010, p. 105)

Directiva nr. 7

„… Trebuie să fim oricând pregătiţi să declarăm război, prin intermediul vecinilor săi, oricărei ţări care ar îndrăzni să ni se opună sau să ne ţină piept. Şi dacă aceşti vecini vor ajunge la o înţelegere cu ţara care e împotriva noastră va trebui să îi distrugem pe toţi printr-un război mondial. Cea mai bună cale de succes în chestiunile politice este secretul absolut. Cuvântul diplomatului nu trebuie să coincidă cu acţiunile sale. Avem datoria de a obliga guvernele creştine să acţioneze în concordanţă cu planul nostru, pe care l-am expus pe larg până acum şi care se apropie de împlinire.”

Capitolul VIII: <<Trebuie să ne însuşim toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi fineţile limbii juridice o îndreptăţire pantru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece e nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legală.>>

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a II-a)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea I-a)

REGIMUL TOTALITAR AL PROTOCOALELOR

(partea I-a)

„Capitalismul, bolşevismul şi banca politică sunt instrumentele

prin care evreii năzuiesc să realizeze planul de dominaţie a lumii.”

(CONSTANTIN FLOREA CIOROIANU/ ILARIU DOBRIDOR)

Directivele de bază ale NKVD pentru Ţările din orbita sovietică, sunt fiicele descendente din celebrele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului-Charta Celor 24 de Directive Secrete ale Primului Mare Congres Mondial Evreiesc (Sionist) din 1897, de la Basel-Elveţia şi adaptate după cerinţele timpului, păstrându-se însă fondul lor eminamente sionist întru finalitatea împinirii supremaţiei ecumenice globale.

În anul 1906, luna August apare la British Museum un fragment tradus dintr-o carte rusească: „Cel Mare în cel Mic şi Antihristul ca o posibilitate politică imediată.” (Notele unui ortodox; ediţia a II-a corectată şi adăugită. Tzarskoie-Selo, 1905)

În Decembrie 1919, la „Eyre & Spottiswoode” traducerea respectivă apare sub titlul: „The Jewish Peril; Protocols of the Learned Elders of Sion.”

În acelaşi timp cu traducerea engleză, apare şi traducerea germană a lui Gottfried zur Beek la Berlin (Charlottenberg): „Die Geheimnisse der Weissen von Zion”-<<Tainele înţelepţilor Sionului>>, care s-a răspândit rapid în Germania, Austria, Polonia-1920, Franţa-1921, traduse de Roger Lambelin şi în S.U.A., editate de Small, Maynard & C-ie, Boston, unde apare şi o altă traducere: „The Protocols and World Revolution”-<<Protocoalele şi Revoluţia mondială>>.

Propriu-zis Cele 24 de Directive Secrete ale Primului Mare Congres Mondial Evreiesc (Sionist) din 1897, de la Basel-Elveţia, nu sunt alceva decât Protocoalele Înţelepţilor Sionului, împărţite în 24 de Capitole, identice ca fond, astfel:

Protocoalele…

Capitolul I: <<Cuvântul nostru de ordine e: puterea şi făţărnicia… Noi nu trebuie să ne oprim înaintea mituirii, înşelătoriei şi a trădării, ori de câte ori ne pot ele servi atingerea scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi puterea.>>

Iluminaţii iudeo-sionişti şi-au creat un aliat sau un vasal din Yahweh. Ei sunt bine intenţionaţi, dezinvolţi, tenaci, fideli doctrinelor rabinice, susţinând scopul propus urmărind totodată mijloacele folositoare pentru atingerea ţelului atât de măreţ.

Călăuziţi de bogăţie şi politică, de prudenţă şi trufie, puterea lor nu are nici iertare, nici milă, nici hotare, ci numai conspiraţie şi cămătărie.

Mijloacele oculte, fariseice de orice fel privind distrugerea creştinismului întreţin o luptă permanent ascunsă, iar din zi în zi tot mai aprigă şi mai furibundă.

Directiva nr. 1

„…Deviza noastră este: forţa şi ipocrizia…. Noi (evreii) nu trebuie să ne dăm în lături de la corupţie, înşelătorie şi trădare ori de câte ori acestea ne sunt folositoare pentru a ne atinge scopul. Prin intermediul politicii trebuie să ştim să punem mâna pe proprietăţile celorlalţi, fără nici o teamă, atâta vreme cât prin intermediul acestei metode putem să obţinem supunerea lor şi puterea noastră.”

Capitolul II: <<…Războiul fiind astfel transpus pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre, şi această situaţie va pune pe cei doi vrăjmaşi (Biserica şi Monarhia) la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri…Să-i lăsăm (pe creştini) să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi.>> Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea I-a)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Învierea Domnului în iadul închisorilor comuniste

„Cum poate creştinul, care trăieşte în timp, afirma, în faţa exigenţelor aprige ale timpului, adeziunea lui la ordinea altei lumi, fără să purceadă la lupta cruntă aici, împotriva a ceea ce i se pare că este duşmanul legii sale?”

(+ MIRCEA VULCĂNESCU)

Comunismul s-a exprimat şi se exprimă prin doctrina sa care-l defineşte integral: fundamentalismul ateist revoluţionar împotriva Creştinismului.

Această ură iniţiatică, viscerală acţionează ca un asediu continuu pe două planuri strategice, ce par diferite, dar de fapt se întregesc în obiectivele distrugerii.

Planul distrugerii Credinţei în care discipolii lucifericii învârtoşaţi în armura de atei se năpustesc asupra sufletului curat al creştinului-homo religiosus prin excelenţă, să nimicescă din fiinţa, inima, fibra, mentalul, persoana acestuia Icoana lui Dumnezeu.

Comunismul de sorginte iudaic prin, profeţii răstignirii-fariseii şi saducheii, poartă pe umerii săi ura şi crima împotriva lui Iisus Hristos şi a urmaşilor Lui de 2000 de ani.

Aşadar, discipolii marxişti au bătătorit drumul deicidului în cadenţa ideologică încercând să smulgă din rădăcini creştinismul din om, din comunitatea ortodoxă, prin prigoana diabolică îndreptată împotriva ei, prin eliminarea fizică, psihică, religioasă a credincioşilor şi a păstorilor lor din toate ţările ortodoxe, dar mai abitir în România.

Planul distrugerii Cetăţii credinţei-Biserica, călcând în picioare temeiul legalităţii confesionale, legitatea raportului Biserică-Stat, anularea Tradiţiei, reducerea la figuraţie a Cultului deposedat de Simbol, de Taine, de cultură, de şcoală, de avere.

Secolul al XX-lea a rostogolit cu repeziciune înspăimântătoare peste România cea frumoasă, credincioasă, harnică, eroică, martirică, sfântă, miraculoasă, tăvălugul totalitar al regimului comunist care şi-a luat licenţa cu brio în terorismul de stat.

Întreaga comunitate spiritual creştină română devenise o Biserică întemniţată.

Fiecare neam este legat sufleteşte de propria tradiţie, pe care o asumă, o trăieşte, o reflectă seminţiei sale prin individ şi societate, care trebuie să răspundă permanent chemării lui Dumnezeu pentru a fi ales/ aleasă.

Naţionalismul creştin care este expresia Bisericii Ortodoxe în plan naţional, nu se substitue ei, ci se însumă, se întrupează spiritual desăvârşindu-se prin comuniune.

Viaţa creştinului român ortodox se desfăşoară axiologic conform crucii sale: fie în ascendent pe verticală, fie în descendent pe orizontală. Predominantă este axa verticală, care prin dăruirea de sine, totală a omului întru Domnul, trece în veşnicie.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Învierea Domnului în iadul închisorilor comuniste” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Duminica Floriilor

DUMINICA FLORIILOR

FLORILE sunt mlădiţe de Primăvară ce poartă-n petale surâsuri de-nceputuri.

FLORILE sunt veşnicii multicolore ce cădelniţesc miresme ţărânei patrafir.

FLORILE sunt lacrime de îngeri căzute peste oameni, prelinse peste fluturi.

FLORILE sunt Cosânzenele naturii ce ţes covorul Ierbii de mii de ani în şir.

FLORILE sunt încântarea ochilor, parfumul sufletului dulce şi inimii comoară.

FLORILE sunt coliere de curcubeie răsfrânte, potire sacre, sublimele altare.

FLORILE sunt bucuria serafică cu care Creatorul ne-aduce iarăşi primăvară.

FLORILE sunt psaltirea pământului ce-aduce armonie în noi, în toţi şi-n fiecare.

FLORILE sunt stelele poienii, mărgăritarele dorinţei, suspinul, minune repetată.

FLORILE sunt poemele viselor noastre adăpostite-n inimile doldora de iubire.

FLORILE sunt primele sclipiri ale Creaţiei şi zorii primelor rostiri în lume totodată.

FLORILE sunt psalmii de foc ce-aprind la viaţă glia, fiinţele şi-ntreaga omenire.

FLORILE sunt sclipiri sublime care ard şi ele se ridică de parcă sunt stindard.

FLORILE sunt rostiri de îngeri, cântece de leagăn, alaiuri caste de mărgăritare.

FLORILE sunt străbunii şi strămoşii, hotarele neclinte ce-n Vatra noastră ard.

FLORILE sunt rugă şi mătănii, şiragul de martiri şi crucifix şi sacra închinare.

RUGĂCIUNEA FLORILOR

„Plăpând ghiocelul/ ieşind din zăpadă/ Strigă: „Tatăl nostru…”/ Ca lumea să-l vadă.// „Care eşti în ceruri…”/ Şopti floarea-soare/ Şi-un val de lumină/ Căzu pe răzoare…// Smerit busuiocul/ Cînd vîntul îl mînă/ Şi-i scutură roua/ „Sfinţească-se…-ngînă.// Cînd „numele-ţi „ spune/ Trist, Ochiul de bou,/ Nu ştii de-a fost şoaptă/ Sau numai ecou…// Albastră ca cerul/ O Nu-mă-uita/ Spune: „’Mpărăţia/ Să fie a ta”.// Şi „Facă-se voia”/ Suspină-o camee/ Călcată-n picioare/ Pe alba alee…// Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Duminica Floriilor” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Basarabia – Imnul Martiric al Unirii cu Valahia Mumă

„Basarabia-pământ românesc samavolnic răpit.”

(Mihail Eminescu)

În centrul primordial al pământului, Dumnezeu ne-a zidit Vatră strămoşescă cu o singură inimă, într-un singur trup şi cu un suflet divin românesc-Dacia Mare.

Acest Dar ceresc are un Testament divin: oriunde s-ar afla dacoromânii, fie în propria Vatră străbună, fie pe alte meridiane, graiul sângelui, respectiv al inimii trebuie să pulseze numai româneşte pentru a se păstra unitatea fiinţei naţionale, comuniunea comunităţii creştine, Crucea Neamului întru biruinţă şi veşnicie.

Limba sacră dacoromână-Limba vechilor Cazanii peste care se prelinge mireasma Mirului Hristic-Liturghia Ortodoxă, transmite fiecărei generaţii prin Aleşii Domnului şi ai Neamului, respectiv Elita Spirituală Creştin Ortodoxă: onoarea, demnitatea, credinţa, dreptatea, omenia, frumuseţea, adevărul, libertatea, legenda, doina, iubirea, biruinţa, înfrângerea, suferinţa şi jertfa pentru continuitatea veşnică a urmaşilor Urmaşilor lor în eternitatea hotarelor Vetrei Strămoşeşti rânduită de Dumnezeu în care să rămânem uniţi, ştiindu-se antologica noastră politică de dezunire.

Permanent când duşmanii văzuţi şi nevăzuţi s-au năpustit asupra noastră despărţindu-ne imperiul pelasg, imperiul traco-dac, imperiul marilor Valahii, regatul Dacia Mare în Cânezate, Voievodate, Ţărişoare, întotdeuna ne-am dorit şi am luptat sub Crucea Providenţei divine să fim iarăşi o singură Vatră, cea multimilenară.

Subt marii Făuritori providenţiali: Hestia, Zamolxis, Dromichaete, Tomiris, Burebista, Mihai Viteazul, înţelepciunea subtilă a Bisericii Ortodoxe şi diplomaţia boierească de la 1859, Regina Maria şi prin martirajul Neamului, generaţie de generaţie, Visul Unităţii s-a împlinit foarte greu, dar s-a destrămat foarte uşor.

Singurele comandamente de comuniune-cele care dau fiinţă Neamului: limba, credinţa şi jertfa martirică, au păstrat fiinţialitatea noastră existenţială ca dacoromâni.

Mileniu de mileniu, secol de secol, Strămoşii noştri s-au luptat pentru Patria lor dăruită de Dumnezeu, pentru limbă, Cruce, credinţă, tradiţii, obiceiuri, pământ şi cer.

„Patria, spunea marele Părinte al Şcolilor-Spiru Haret, o fac şi limba şi istoria, şi religia şi tradiţiile.” (Cf. Sergiu C. Roşca, Basarabia-Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti-2006, p. 17)

Pentru Patrie te naşti!

Pentru patrie trăieşti!

Pentru Patrie mori!

Pentru Patrie înviezi!

Basarabia valahă a trăit din plin veacul de beznă, aproape într-o totală deznădejde, într-o cruntă apăsare sub robia creştină muscalo-barbară. În aparenţă se părea că ruşii pravoslavnici ne-au lăsat în pace. „Ruşii ne lăsau în pace atâta timp cât poporul nostru era în întuneric. Cât timp poporul nu cerea şcoli, nu cerea drepturi naţionale, nu cerea respect faţă de neamul din care făcea parte, nu se amesteca în întunericul nostru. Şi întunericul era mare. Doar la Unire aveam peste 80 la sută de analfabeţi.”

(Vasile Ţepordei, Raza, an VIII, nr. 482, 3 aprilie 1938, p. 1)

După un secol de jug, de asuprire, de robie, de umilire, de sfâşiere, de biciuire, Basarabia cotropită samavolnic de un imperiu hapsân s-a descătuşat, devenind din monarhia voievodatului secular o republică autonomă la 2 Decembrie 1917.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Basarabia – Imnul Martiric al Unirii cu Valahia Mumă” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului

„Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară,/

Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.//

Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tăcere:/

Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.”

(Maica Teodosia/ Zorica Laţcu, Tăcere)

De peste un secol spre un mileniu şi mai mult Mihail Eminescu, întronizează sub sceptrul dinastic al creaţiei sale profetice, generaţie după generaţie, prin aleşii gândirii-Ucenicii lui chemaţi, stimulându-i spre broderia cuvântului frumos, ţesut cu har, cu migală, cu fior, cu lumină şi dor pe marea porfiră a culturii noastre geniale.

Deşi la început, în epoca totalitară Artur Gabriel Silvestri a luptat ca mercenar pe baricada celor care l-au mărginit pe Mihail Eminescu, lundu-i cu uşurinţă aura creştină, nepătrunzând adânc în sânul Tradiţiei noastre creştin-ortodoxe, taina şi izvorul care dă sens creaţiei spirituale prin excelenţă, la plinirea vremii, graţie voinţei lui Dumnezeu şi cu voia sa, s-a descătuşat, s-a dezmărginit, apropiindu-se de spiritul evanghelic ce dă măsură harului serafic purtător de înţelepciune, viziune, şi misiune.

Un om de cultură e musai să fie inteligent, credincios şi erudit. Dar nu-i suficient. El trebuie mai întâi să fie cuvincios. Adică, smerit faţă de Adevărul Suprem şi de Neam.

Aşadar, după ucenicia sârguincioasă în Via lui Dumnezeu, între Ucenicii de seamă ai Profetului Mihail Eminescu-contemporanul fiecărei generaţii de Români cu rang spre absolut ajunge şi Artur Gabriel Silvestri.

Cine are cinstirea sacră de a fi Ucenicul lui Mihail Eminescu, împărtăşeşte prin ruga Crăiesei noastre Maria Vlaherna-Carpatina, nu numai unduiri de azur seraf al genialităţii lirice, ori străluciri angelice reflectate de aura marelui profet al spiritualităţii creştin-ortodoxe, naţional-universale, ci şi surâsul dătător de viaţă şi lacrima împletitoare de destin a dulcelui Emin.

Din Icoana prea venerată a Luceafărului, înfăţeşte gândul-grâu curat, ce se muceniceşte în pâinea rumenită, aburindă a cuvântului dătător de viaţă, peste care se picură mirul divin al suferinţei şi demnităţii Neamului pentru ca sufletul dacoromân al celui ales să renască hristic pentru cuminecarea celor mulţi, dar merituoşi spiritual.

Artur Gabriel Silvestri urmând pilda Românului absolut-Profetul Mihail Eminescu şi-a îmbrăcat sufletul cu mantia muceniciei culturale, împletindu-şi viaţa de creaţie cu eroismul spiritual într-o înaltă şi nouă Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii întru Calea Hristică vocaţională, printr-un elan mistic-pedagogic-misionar de o profundă atitudine, de o mare admiraţie care, i-a înnobilat chipul cu fascinaţie, cu tărie morală, cu autoritate de sacerdot al Limbii sfinte literare, coslujind Liturghia frumuseţii creştine a Românului izvodită din Pantheonul Filosofiei culturii ortodoxe

Cum, însă în Liturghia Bisericii Creştin-Ortodoxe a Mântuitorului Hristos, sacerdotul nu este numai cel care aduce jertfa curată, bineplăcută, ci şi cel ce se aduce pe sine jertfă dorită, dăruindu-se celor buni luminaţi de har şi credinţă, Artur Gabriel Silvestri a adus jertfă Culturii universale şi s-a adus pe sine jertfă lui Dumnezeu şi Neamului.

Asta, însă n-au înţeles-o călăii pururi slugarnici altora ca ei, care i-au curmat viaţa.

Aşadar, creaţia spirituală a geniului creştin este Calea Românului purtător al Crucii, pe care o străbate de la naştere spre martiraj, adică de la viaţă spre Viaţă.

Pe această Cale Hristică, inima aprinsă ca o candelă de chilie luminează sufletul curat care, se înteţeşte spre culmi ale tranfigurării întru duhul Logosului Hristos, întru duhul Neamului nostru nemuritor.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)

„Mereu şchiopătând prin dezastre,

Mereu cu osânda pe frunte,

Credeam că tot spini sunt şi-n astre,

Şi-n ceruri tot temniţe crunte.”

(RADU DEMETRESCU GYR)

Teoretic anchetatorul şi anchetatul sunt două forţe, două puteri care se studiază ca la şah, încercând fiecare să intuiască mişcarea celuilalt, să-i anticipeze atacul, să simuleze o mutare greşită, uşoară pentru a contraataca greu, frontal, decisiv. Iniţial fiecare bănuieşte despre celălalt că ştie mai mult, că poate mai mult. Este un studiu de acomodare, de adaptare, de cunoaştere, de cântărire, de apreciere, poate chiar şi de admiraţie.

Ancheta este fiica moştenitoare, odioasă a Anchetatorului sadic. Ambii aparţin diabolicului.

Unul vine în numele legii, fără-de-legii, minciunii, mistificării, ipocriziei, abuzului, tiraniei puterii samavolnice, proletariatului, Internaţionalei, masoneriei, celălalt se apără în numele Adevărului, Dreptăţii, Credinţei, Conştiinţei, Iubirii de Neam şi Dragostei de Dumnezeu.

Metodele însă cu care lucrează şi operează cei doi sunt complet diferite. În general anchetatorul este înfiorător ca înfăţişare, schimonosit, semidoct, crud, ateu, o brută încrezătoare în sine, în regim, în cei care-l sprijină chiar greşind deseori.

Poate uza de orice mijloace, de orice tehnici, de orice brute, de orice bătăuşi, de orice joc.

Poate fi amabil, cald, calm, binevoitor, politicos sau rece, nervos, perfid, turbat, călău.

Poate promite ,,ajutor”, de orice natură, medicamente, vizite, pachete, reducere de pedeapsă, ameliorare, compasiune ori poate înscena, ameninţa, jigni, insulta, pedepsi, lovi.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)” →

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (4)

„Vrăjmaşi ai ţării sunt aceia care au venit pe ascuns să sufle zâzania între noi ca să nu ne putem înţelege la nevoile noastre.”

(SPIRU HARET)

Ţara nu mai avea conducător, nici Elită şi nici armată. Toată „Floarea cea vestită” a Neamului era în temniţe. Restul de nearestaţi erau şi ei permanent supravegheaţi, prigoniţi, hăituiţi, înfricoşaţi, ameninţaţi. Regimul lor era aproape asemănător cu cel al deţinuţilor politici. Stăpânii ţării erau laşii, trădătorii, pleava din rândul băştinaşilor şi alogenilor împurpuraţi de steaua roşie. Ei decideau viaţa şi moartea poporului creştin cu suflet frumos ocupat samavolnic şi tiranic.

„Stăpînii ţării erau acum colaboratorii ocupantului-P.C. Aceştia au primit putere de viaţă şi de moarte asupra turmei poporului învins. România s-a numit R.P.R., ceea ce înseamnă în realitate Republica Penitenciară Română. Frontierele au fost înconjurate cu sârmă ghimpată. Regimul cetăţenilor era la fel ca al oricărui penitenciar. Gardienii colaboratorilor cu ocupantul decideau dacă oamenii trebuie să trăiască ori să moară, cum şi unde trebuie să muncească, ce trebuia să mănânce şi când. Poporul a fost redus la starea de turmă de vite… Cetăţenii datorau supunere absolută Partidului Colaboratorilor. Şi cei care îi mânau, aşa cum se mână vitele, îi puneau să muncească precum boii şi caii, îi tundeau, le luau roadele muncii lor. Şi pe copiii lor. Când se săturau de oameni, îi omorau aşa cum se omoară vitele pentru a le lua pielea, carnea ori pentru a scăpa pur şi simplu de ele… Invadând România, muscalii au constituit o haită de gardieni feroce, recrutaţi dintre criminali, dintre ocnaşi, aventurieri şi din pleava societăţii. Aceştia, constituiţi în P.C.-Partidul Colaboratorilor-, au devenit stăpânii absoluţi ai sărmanului popor învins.” (Constantin Virgil Gheorghiu, Condotiera. Trad. din lb. franceză de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sophia, Bucureşti-2011, p.111-112)

Comunismul, această fiară apocaliptică a îmbrăcat rând pe rând toate instrumentele de tortură şi toate formele rapace de ură, inumane prin violenţă, odioase prin represiune, parcă nicăieri întâlnite într-o altă lume a secolului al XX-lea: agenţi, spioni, denunţători, detractori, martori mincinoşi, instructori, comisari, gardieni, bătăuşi, anchetatori, securitate, miliţie, justiţie, tribunal şi partidul care era „în toate”, în malaxorul căruia se sfărâmau idei nobile, sentimente pure, luciri estetice, tresăriri etice, fioruri psihologice, pulsuri politice, îmbrăţişări creştine, creaţii geniale, elanuri metafizice, înălţări spirituale, suişuri mistice.

O discuţie destul de zeloasă ca o înfuntare savantă şi o confruntare erudită a avut loc într-o cameră a penitenciarului din Târgu-Ocna, cameră devenită chilie, tribună, aulă, agoră, între un pastor protestant evreu, un talmudist plin de venin şi un grup de mistici ortodocşi creştini în ţinute vărgate, dar cu sufletele cât un Rug aprins de trăire religioasă, ori de ură rabinică.

„-Comunismul, a spus pastorul evreu Wurmbrand, este instrumentul de iudaizare a lumii.

-Pentru această afirmaţie vei plăti scump! i-a strigat înfuriat evreul talmudist…

Expresia pastorului fusese confirmată anterior în libertate de fratele său marele maestru în „Loja secretă iudaică, lojă ce controla masoneria internaţională: Noi am creat francmasoneria, iar prin comunism, capitalism, materialism şi umanitarism am dat deja o spiritualitate iudaică întregii lumi…”(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos-document pentru o lume nouă. Ed. Christiana, Bucureşti-2006, p. 170, 173)

Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (4)” →