Etichetă: George Anca

GEORGE Anca: Hi Clarel

mă împlimb înnourat

musicului nespărat

parcului înstrăinat

 

de Streinu nepăzit

de De Gaulle neciuruit

mai o gheață la topit

 

din răcire încălzire

haruspiciu engolpire

vindecări de sodomire

 

*

iubire pură la azil

țânci mângâie alzheimer

bătrâni ghicesc în palmă

 

zăpada de afară

iluzie momentului

uitatare mormănită

 

pe cărare călător

țara vremurilor cui

cine vede nu mă crede

 

*

ce să mai oprești un pas

Eminescu bătrân strein

De Gaulle fără mustață

 

cocorii lui Valmiki

zburându-ți zidurile

în desperechere

 

se pare că femela

masculul se ucide

compune epopee

 

*

aștept catagrafie

tranșată morunie

în delta dunărie

 

părinți pe veresie

patrie pe chirie

Târgoviște vâlcie

 

dictată colivie

pereche porumbie

masa scriitorie

 

Trastevere zgurie

chemând nepărtășie

o mie nu și mie

 

se stă-n urbe vorbie

expresă mârlănie

Arghezi parinie

 

*

iar pline ghilotine

Continue reading „GEORGE Anca: Hi Clarel” →

George ANCA: Bandoneon

BANDONEON

 

ascultarea spânzuraților

armonici fără speranță

pătrățirea cimpoiului

 

acordeoane în Găești

din New York astă seară

altcând din Moscova

 

bandoneon pe milonga

prin târziu portativ cortină

spre Fuji autism de apoi

 

*

spartă orga audiția golului

număr pașii corcodușului șah

prin descrescătoare aule Saule

 

venim mâine la repetiție

în companie bandoneon

cronicarii au angajamente

 

măcar scaunele vor dansa

cei ce-au stat o dată pe ele

lăsându-se holisticii buton

 

*

vezi tu Madeleine

înfiriparea fermecării

cumparsita

 

tremoluri de tanchete

eoane eonuri claviaturi

hai să ne veselim

 

bărbați în campus

tânjindu-și dispariția

femeii credință

 

*

flori de flăcări orgilor

trop alotrop jocatto

virtuoso trsnsfugo

 

pampa band gaucho

cristal tango pas crestat

nimeni flori nimeni

 

oarece efort auditiv

peregrinar anorexic

înfometarea tatei

 

 

*

fugi în așteptare

iepuri fugiți de sunete

sub pancarta artei

 

muzica s-ar număra una

de se alese praful de

prietenia conversată

 

ea e activă domnule e și

mai tânără are 30 de ani

sportivă la atletism

 

*

tricorn baletului eon

bandoneon acordeon

fără orezul pălăriei

 

traseu grăpat muzical

drept genunchilor negri

de la operație la control

 

ce poziție de a fi lovit

îți apercepi donator

iată mirositoare ființe

 

*

stau în tunel la cald

mă numără minutele

nefăcut pentru muzică

 

astenii întreprind soloiștii

amuțindelor picturalități

cantate acuarele statui

 

la păscut arcușul violei

pletoasă chitaristă în alb

păcatul mărului Santorini

 

*

că n-avusei noroc de trupă

văd singuratici adunându-se

tinerețe cu blenoragie

 

alienii de promenadă

mai cu imitația adaos

voi conclude bandoneonul

 

câte-un singur afiș guevarist

în afișajul sălii gazde

nici Peron nici Ceaușescu

 

*

gardienii simfonici absenți

Bach al pinguinilor fuga pampa

se altoiește hultoană nu compoziții

 

melodicul din hula vibratorie

fluieri forfotei grohotiș

hula pocnet șiroire

 

cosmos dus-întors

pe față și pe dos

Piazzola tango

 

*

primează facerea perechii

din suflarea prana

ne întoarcem în Troia

 

shoah pe prietenie

biserica voastră

concertează baboiul

 

jinduind acuplare

în nuntă ochi închiși

fertilizatoare ortodoxie

 

*

supraviețuim căpușe

nelipsite păsări puja

care la concerte

 

scăldași împărtășania

all’impproviso

diamant la pian

 

rar cânți însuți

oripilat de compoziție

până la o adică

 

*

sub norul brusc

ne încântasem orbiți

de soarele sudic

 

îți aștept reîncarnarea

insulinian vremii

înțelepciune mai văzuși

 

ultimele astenii

anturajul sare

să te supună

 

*

 

de la Bach la Piazzolla

organon imitatio Cristi

excatedral în sextet

 

magică liniștea rugii

inelul înghițit de pace

ringul lunecării

 

fără sextet solo fuga

suflete între sunete

platensis el caminito

 

*

povestire din armonii

sinteza sextetului

înainte de sinucidere

 

poate îți spun epitalam

mă spun pe mine tangaj

cocă voi merge la denii

 

îmi ies din stare mă întorc

reconcertat certat

să mai și ajung

 

*

vreun succes după moarte

va ridica satul vineri

să ascultăm Mireille

 

te repun în muzică

și-mi ceri bani mulți

parcă nu ți-aș citi știme

 

ce-n canto Aconcagua

nu mi-ai mai spune

ne-am contracompune

 

*

nuevo tango contradans

pe sine se cântă alto

a doua școală făr’ Alzheimer

 

orice slin pe haina nouă

de pe vechitura de trup

ce o poartă halal hal

 

praf pe lipscani pentru țol

milonga vieții țorțol

capitolul tango sol

 

*

ai loc destul te prea apropii

mai încet cu comenzile

calomfir sub patrafir

 

erai al tău din varnă

victorie postpovarnă

Arno desumflată iarnă

 

zburat și singurul afiș

să-l asculți tot pe Giulliano

și-n timpul săptămânii

 

*

 

salut simțirea

patimilor învierii

coase oase vâsc

 

concertați în adiacența

artei de a vă iubi

neînstrăinați deniilor

 

câte trei mândre iubeam

una-n deal și alta-n vale

una pe ulița mare

 

*

la coada pianului

pre orgă orgie dor

te-am gătit de sărbători

 

astenii pe cancer

cu Paștele în vine

prin seceta sângelui

 

ne băsmuim asasinii

ce ți-o mai fi trebuit

număr de aur nevorbit

 

*

otrava nu s-a mai băut

otrăvitoarea înamorată

pe viață de mine însumi

 

ce lovitură emanantă

și-n tainurile cordovane

ar vrea ei din Cordova

 

de vom ajunge la Cașin

și lumânări de vom aprinde

văd boul bronz diagonal

 

*

trezire înapoia iernii

rătăcitoare de Roma

și ce ne-o mai fi zidit

 

numai urechi că ochii

nedezlipiți de instrumente

intuiește-mi chenoza

 

de cine apropierea

pedepsei împreunate

păianjenule neucis

 

*

scoate-mi din temniță sufletul

ceri sute de mii de euro

pe bătaia lui Milică după gratii

 

narcise să-i fi adus iriși

lalelele sărut-mâna

pentru sporul de pușcărie

 

poșta nu s-a lustrat

nici poliția secretă

comunicăm la vedere

 

*

 

țăranii securiști ferea

tu te duci în Bulgaria

gemenele neasemenea

 

începurăm talmudul

jurista pleca în Italia

să-și termine doctoratul

 

v-am spus ce să scrieți

contextele incubatorului

lunecau pe tobogan

 

*

de ziua plății lui Iuda

cine nu e să ridice piatra

și-l iubiră femeile anume

 

ar fi s-o pornesc la drum

pe cărarea artificierului

poeme înapoi în traducere

 

îți plimbi câinele întâi

milonga obligatorie

între Borges și Neruda

 

*

nerădăcinilor cine

obscur ne reîntemeiem

cruce în fața cărților

 

să fi stat la geam

pe unde intrai Miriam

deniile sărite haram

 

patimi nu ne-ar fi

conștiința pe cruce

de când cu alți munți

 

*

fetele tale nu mai au unde veni

de nu pe la ghettoul din Praga

evreu prin alianță diaspora

 

cât încă un articol de muzică

indian  cu vocea patriarhului

piatră vânătă pe vie

 

nu mai noroiesc foi evaporate

în sălbăticia supraviețuirii

și noi  decapitat Arhimede

 

*

 

sânge urină mai ce rmn

loază femeiești depresii

adjectivând vecinele

 

două nașteri o moarte

azi chiar se născu soru-mea

tu când te sinuciseși Alexandre

 

se morbidizează nume

a ne pogorâ din soartă

nu stăm rău pe mână moartă

 

*

slavă vouă veri viermi

transparența ucigășeniei

mai rar convalescenței arta

 

nația depunctată în bătaia sorții

cum și recunoașterea dren

ad Pisani by Ezra Pound

 

în triolet petardă ardă

cine te-a scris de bântui catastif

de-o obcină scăzământ

 

*

aminte catrafusa

chiar apa lui Trilussa

Dushanta trusa rusa

 

poveste dinainte înapoi

fără noi în buduroi

nici albine nici eroi

 

în sânge rele vorbe

silabisind brindisi

bolire bucurie

 

*

sinucis Tambi aruncat

plutonul sfâșie ceața

ce și cu noi măgăreața

 

de viață lungă amintirii

nori pe oase neadormite

Achițenie Ruxandrei te fut

 

așteptând neuitarea în

persoana uitării târâș

pe paraplegia beției

 

*

pușcărie antisemitism

referențial ghetto astm

te puseseși la cravată

 

urcasem după fată

să nu mai coboare

flori din neînfrunziți

 

întors pe nicio parte

trăind în ce viață

batalionul diversiune

 

*

 

ceva din primăvară

crivățul bunăoară

din grătar sub țară

 

Edison i-a dat un fonograf

prietenului său Tolstoi

apele castelor amnezii

 

ce fraze voi arunca hindus

în palatul copiilor de nu

ne vom fi pierdut lavra

 

*

 

replici sapiențiale

somnului când să visezi

Aham Hyperion asmi

 

păuni albi lebede negre

teatrul părăsesc în gong

circar singur toată viața

 

întrebându-ți ajunsul

castrând castru castron

nu știam dacă ești tu

 

*

restriște bucurie

pe malul stâng al Vistulei

cenușă inlandeză

 

clopotele lui Sigismund

binecuvântați trupuri

chipiu pătrat de Oxford

 

despărțiri ireversibile

ca la noi la Câmpulung

duminici poligonale

 

*

pe putute ține-mi lesa

pe ținute poteresa

something translated fling

 

mult pacific deșert cangur

obsesivitatea

altui mizerabil

 

de-avem pene ariene

din hitite coțofene

în biserică nici nene

 

*

de departe sfințenie

cosmic omenească

mantric epică

 

poveste-katha imprim

de-o căutătură

distracție lui dumnezeu

 

în ce rugăciune relaxarea

cufundată rutinei

pe sub călcătură

 

*

memorii ficționale

minune nu ne vine

fiecare suntem eterni

 

mai e timp ca o vatră

în roată  îndemnând

privegheat altădată

 

distribuie-mă gratuit

aproape virgin

opus rotundum

 

*

gândind sub șoc ai prinde

condoleanța gioia

qui pro quo

 

cetățean și căpitan

la noi colonel

per caso di guerra

 

râdeam tare apoi

cămașa tot albă

de-mi dădusem seama

 

(18.03.2010 –  21.04.2010)

——————————–

George ANCA

București

 

George ANCA: Eminescu la interne

La întâmplare

 

La întâmplare: Les Litanies de Satan, Rugăciunea unui dac, I limoni. Noica mă întreabă: ce trebuia ocolul Baudelaire pentru a ajunge la Eminescu? Stăniloae, în manuscris: Eminescu e prea sus pentru poporul român, reprezentativ e Coșbuc. Eliade a salutat pulicarea Luceafărului în sanscrită. Montale, dacă crede în Dumnezeu: e o problemă personală. Iar poetul va fi fiind o problemă personală a lui Dumnezeu? Să vedem la Eminescu.

          „Sunt doua mii de ani aproape de cand ea (Evanghelia) a ridicat popoare din intuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, doua mii de ani de cand biografia fiului lui Dumnezeu e cartea dupa care se creste omenirea. Invataturile lui Buddha, viata lui Socrate si principiile stoicilor, cararea spre virtute a chinezului La-o-tse, desi asemanatoare cu invatamintele crestinismului, n-au avut atata influenta, n-au ridicat atata pe om ca Evanghelia, aceasta simpla si populara biografie a blandului nazarinean a carui inima a fost strapunsa de cele mai mari dureri morale si fizice, si nu pentru el, pentru binele si mantuirea altora. Si un stoic ar fi suferit chinurile lui Iisus Hristos, dar le-ar fi suferit cu mandrie si dispret de semenii lui; si Socrate a baut paharul de venin, dar l-a baut cu nepasarea caracteristica virtutii civice a Antichitatii. Nu nepasare, nu dispret: suferinta si amaraciunea intreaga a mortii au patruns inima mielului simtitor si, in momentele supreme, au incoltit iubirea in inima lui si si-au incheiat viata pamanteasca cerand de la tata-sau din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel, a se sacrifica pe sine pentru semenii sai, nu din mandrie, nu din sentiment de datorie civica, ci din iubire, a ramas de atunci cea mai inalta forma a existentei umane”. („Timpul”, datat 12 aprilie anul 1881.)

… „Noi, poporul latin de confesie ortodoxă”

… „În toţi timpii un model de toleranţă religioasă”

… „Biserica este mama neamului românesc”

… Hai să ne călugarim, căci nu suntem făcuți să trăim între lupi.

… „Istoria omenirii este desfasurarea cugetarii lui Dumnezeu.”

… „Moralitatea este pentru suflete identica cu sanatatea pentru trup!”

…  „nationalismul este un semn rau la un popor.”

… „Intreaga viata omeneasca este o viata a lucrului”

… „De aproape doua mii de ani ni se predica sa ne iubim, iar noi ne sfasiem…”

          În revista Luceafărul (20.09.1999), erau listate printre operele de inspirație religioasă ale lui Eminescu: … Sărmanul Dionis, Archaeus, Avatarii Faraonului Tlà, Moş Iosif, Cezara, fie în versuri: Scrisoarea I, Scrisoarea V, Epigonii, Eu nu cred nici în Iehova, Dumnezeu şi om, Preot şi filosof, Rugăciune, Antropomorfism, Memento mori, Rugăciunea unui dac, Răsai asupra mea, Ta twan asi, Demonism, Mortua est, Viaţa, Ce suflet trist, Povestea magului călător în stele, Înger şi demon, Confesiune, Melancolie, O, chilia mea sărmana etc..

          În studiul său Creștinismul lui Eminescu, Nichifor Crainic se referă, de predilecție la cele părăsite în etc., întâi și întâi: „Luceafărul e un poem, e poemul prin excelenţă creştin al literaturii româneşti.”…”Figura lui Hyperion este aceea a unui androgin din stele, după cum am arătat în Nostalgia Paradisului, unde am analizat-o în comparaţie cu Ioan Botezătorul al lui Leonardo da Vinci şi prinţul Mîşchin al lui Dostoievski. Androginul, fiinţă neutră în care sexele contrare se anulează în imperiul neprihănit de patimi al paradisului, reprezintă în artă cea mai înaltă plăsmuire a geniului omenesc. Creând pe Hyperion, Eminescu se rânduie printre geniile artei universale. Lucrul acesta ar fi de ajuns să ne dezvăluie nivelul superior al spiritualităţii poetului. Dar deasupra lui Hyperion şi deasupra ierarhiilor ce constituie lumea creată, geniul lui Eminescu se avântă să ne sugereze prezenţa divinităţii însăşi.”

          La Kalidasa, în Kumarasambhava, Ardhanariswara – jumătate femeie (jumătate) dumnezeu – este alcătuirea împreună a lui Shiva și Parvati, care-i devine soție, în urma uciderii și învierii lui Kama – Cupidon.

           Crainic nu face din Mortua est antiteza Luceafărului şi din negaţia ei – De e sens într-asta, e-ntors și ateu / Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu – opusul măreției îngerului îndrăgostit, ca-n biblie, de o pământeană.  În poezia Amicului F. I., ce datează aproximativ din aceeaşi vreme cu Mortua est, ar fi vădită credința în supraviețuirea sufletului. În Cu mâne zilele-ți adaogi, Crăiasa dulcii dimineți transformă moartea într-o părere, „un vistiernic de vieți”. Încheierea hermeneuticii poetice a lui Crainic: „Când Eminescu se spovedeşte în rugăciune spunând: Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie, e ca şi cum ar repeta în alţi termeni cuvântul din Evanghelie: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! Geniu după chipul lui Dumnezeu, păstrând sub ruine sufleteşti ardoarea adorării, pe deasupra genunilor sale filosofice planează zborul în lumina divină a Luceafărului.”

          Un Eminescu între Baudelaire și Tagore am prezentat și noi în lucrarea de licență Mitul lui Zalmoxe în poezia lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga (1966), Baudelaire și poeții români – Corespondențe ale spiritului poetic (1973), Sanskritikon, incuzând Cosmologia lui Eminescu între Veda și Edda (2002), Mantra Eminescu (2011) etc.

„Recunoaşterea”, la Eminescu şi Kalidasa

„Recunoaşterea” este un termen de specialitate şi am să-l prezint ca scriitor. Nu neapărat pentru distracţie, dar voi face caz de concept şi de metodologie pentru că este totuşi ora 1600 şi pentru că vreau într-un fel să ne relaxăm discutând lucrurile astea. Am petrecut câţiva ani în India şi aş vrea să împărtăşesc din experienţa respectivă, cercetând „recunoaşterea”. Dumneavoastră aveţi auzind termenul acesta anumite reprezentări de specialitate, de la microbiologie la criminalistică. Avem propria percepţie a recunoaşterii.

Aşadar, am convenit să ne limităm la Kalidasa şi la Eminescu. Dintr-un anumit punct de vedere, eu sunt avantajat de aceste delimitări. E vorba de cel mai mare poet sanscrit, o limbă moartă, dar o limbă sfântă şi, dacă e sfântă, creşte. Sir William Jhons – prima  mare autoritate modernă în descoperirea Indiei pentru europeni – , l-a numit pe Kalidasa „ Shakespeare al Indiei”. Pe atunci, India era „Perla Coroanei” şi se spunea în Anglia: „Putem pierde India, „Perla Coroanei”, dar nu-l putem pierde pe Shakespeare”. La ora asta India nu numai că nu e pierdută, dar înseamnă cumva mai mult decât Anglia, este a opta ţară a lumii şi este în acelaşi club select al ţărilor mari, cu Anglia. Indienii spun acum că Shakespeare este un „Kalidasa al Angliei” sau al Europei.

Vorbim despre un autor care pentru India, dar şi pentru America, este ceea ce este Shakespeare pentru europeni.

Aveam de gând să intru direct în subiect şi ca să salvez timpul, şi totuşi o să fac câteva consideraţii în legătură cu conceptul de „recunoaştere”. În ce mă priveşte, eu am fost opt ani în India între ‘77 – ’84, 02-03, şi am avut preocupări în legătură cu „Vedele”, am tradus atunci şi „Meghaduta”/„Norul vestitor” de Kalidasa. Fiind de netradus, totuşi, poate reprezenta, cum v-am spus, „geniul limbii sanscrite”. „Abijnana” este termenul sanscrit pentru recunoaştere, „abhi” e prefixul şi „jnana” e „cunoaştere”, care este cunoaşterea supremă, cunoaşterea sacră, naşterea lui Brahma.

„Abhijnana” reprezintă un domeniu masiv pentru filologi.

Piesa nu se numeşte simplu „Sakuntala” ci este cunoscută ca „Abijnana Sakuntala”, recunoaşterea Sacuntalei. Dacă vă uitaţi pe Internet la „abijnana”, veţi găsi „abijnana sacuntala”. Asta înseamnă că termenul care nu e un termen neimportant în sanscrită a devenit important prin această creaţie a unui autor, a lui Kalidasa.

Aş face o comparaţie, pentru cei care iubesc literatura, cu termenul grecesc „tragedia”, care înseamnă şi descoperire şi cunoaştere. Prima oară este cunoaştere, iar a doua oară, respectiv „anagnoresis”, este termen fundamental ca şi „catharsis” ca şi „peripeteia”/răsturnarea sorţii, în definirea tragediei de către Aristotel. Termenul este mai apropiat de sensul indian şi comparaţia cu „abijnana” ar putea  să ofere destule surprize.

De exemplu, „anagnoresis” este definitorie pentru tragedie. „Abijnana Sakuntala” este o piesă în şapte acte care nu este o tragedie. Nici măcar o dramă, am putea spune în termenii noştri, este o „kavia”, o piesă literară. De fapt o  „natya” acesta este termenul pentru dramă în sanscrită. „Natya” este o mare disciplină în sanscrită, o mare ştiinţă. O mare artă şi care poate fi pusă în paralelă cu poetica lui Aristotel. Şi aici era un lucru serios, tragedia care este definitorie pentru Europa şi esenţială – una dintre creaţiile majore ale omenirii – nu se aplică la indieni. Pentru că tragedia presupune şi moarte.

La indieni, moartea nu este relevantă. Moartea este o soluţie acceptată şi mai ales fiind urmată de o nouă naştere, o renaştere, presupune o altă viaţă, un alt chin. Aşadar, tragedia nu există. Nu e un concept care să fie atât de puternic, atât de înalt, de înălţător, de măreţ, de extraordinar şi care să dea preţul vieţii, de fapt şi misterul vieţii. Asta în legătură cu termenul pe care aş vrea să-l reţinem. Adică şi că „recunoaşterea” şi „abijnana” se apropie de „anagnoresis”.

Piesa lui Kalidasa este cunoscută prin traducerea lui George Coşbuc, care este primul din traducătorii din germană. Eusebiu Camilar a tradus-o din franceză. Din sanscrită nu s-a tradus încă. Eu am tradus din sanscrită   poemul lui Kalidasa „Meghaduta”/„Norul vestitor”, în care apare tema recunoaşterii.

Eroul, un semizeu Yaksha, este exilat de Kubera, zeul bogăţiei, în munţi, în Himalaya, şi trebuie să trimită veste de iubire şi jale soţiei sale, şi atunci încredinţează mesajul norului. Cum o va recunoaşte norul pe soţia lui reiese din felul cum i-o descrie folosind lianele pentru părul ei, ochii căprioarelor pentru ochii ei şi aşa mai departe. Este una dintre cele mai frumoase descrieri simbolice, lirice, a relaţiilor de iubire.

Eu am mai tradus tot din sanscrită, parţial, chiar în cartea asta „Tangoul tigrului” din „Kumarasambhava”/Naşterea Feciorului, naşterea copilului lui Shiva şi al soţiei sale Parvati. La cererea consiliului zeilor, lui Brahma trebuia să i se nască un fiu mai puternic, care era mai presus decât ceilalţi zei. În realitate, celebrarea acestei naşteri, care este mitologică şi mistică – o să aduc nişte exemplificări – este evocată în această piesă.

Şapte sunt piesele lui Kalidasa păstrate, dar cea mai renumită într-adevăr este „Sakuntala”. Sakuntala este fata unei fiinţe celeste, a unei nimfe – o numim noi, şi aşa o numesc şi traducătorii – şi a unui pustnic. Acest pustnic, gelozit de zei pentru puterea concentrării lui în rugăciune, este supus unei tentaţii din partea lor prin trimiterea acestei nimfe, care devine mama Sakuntalei. Sakuntala este crescută în pădure în schitul acestui pustnic, acestui preot hindus – pandit.

Acesta este subiectul din „Mahabharata”. Este un subiect fundamental pentru India, pentru înţelegerea ei. Este povestea de dragoste a regelui Dushyanta, care, mergând la vânătoare, întâlneşte o foarte frumoasă femeie, în persoana Sakuntalei, cu ochi de gazelă  – şi toate aceste unice epitete şi poetizări din Kalidasa sunt specifice pentru poezia sanscrită în general.

Îndrăgostirea lui pe parcursul vânătorii se aseamănă cu sentimentul din colindele româneşti. Fapt e că povestea spune că regele se va căsători cu Sakuntala.

Există cel puţin cinciconcepte fundamentale, în vechea Indie sanscrită, despre căsătorie. Cel mai cunoscut rit de căsătorie, „gandharva”, constă în înţelegerea dintre cei doi parteneri.

Eroul nu-şi dezvăluie identitatea ca rege, şi nici ea că ar fi o fiinţă celestă, ci îi spune că este fata crescută în pădure. Fapt e că regele o ia de nevastă, plecând singur la palat înapoi.

La indieni, poligamia era admisă, ca şi în Grecia Antică.

Regele avea soţiile lui, dar nu avea nici un copil. Asta este foarte important. Deci am zis „abijnana”, am zis „anagnoresis”, dar acum vă amintesc faptul că acest copil este subiectul recunoaşterii, nu al paternităţii neapărat şi deci nu intrăm în chestiunile realiste ci intrăm într-o anumită viziune a acelei lumi sanscrite care este foarte sus, mistică, dar şi foarte pământească. Şi omenească.

Regele uită de Sakuntala. Are o amnezie. Este o imagine literară celebră şi întoarsă pe toate feţele.

În realitate, Sakuntala nu i-a dat tot respectul unui alt „pandit”, vecin cu tatăl ei adoptiv şi – pustnicul murise între timp -, pentru că nu l-a respectat, el o blesteamă pe Sakuntala în aşa fel încât să fie uitată.

Sunt versiuni şi interpretări cum că regele o uitase înainte de a fi blestemată.

Acum există o concurenţă între formule dramatice şi religioase. Ea naşte copilul. Merge cu copilul la palat, este respinsă, nerecunoscută, neprimită de soţ. Ea îl face ingrat. Între timp, când ea este respinsă, un pescar prinde un peşte, cum se întâmplă în literatură. Şi găseşte în burta peştelui, inelul, pe care i-l dăduse regele şi ea nemaiavându-l n-a mai cunoscut-o. Ea îl pierduse, îl scăpase în apă, dar uite că peştele l-a găsit. Eu povestesc puţin amuzant, nu e aşa de amuzant, acesta este atât de des invocatul motiv al peştelui care înghite un inel şi îl găseşte un pescar norocos şi îşi pune nişte dorinţe.

Se găseşte şi în această piesă, ca şi în alte piese ale lui Calidasa şi în basmele indiene.

Se spune că 90% din motivele epice din toată lumea şi-ar avea originea în epica indiană.

Văzând inelul îi vine şi memoria, o mai şi crede că a văzut-o şi o recunoaşte. Finalul reprezintă iubirea cu uitare. Urmează naşterea copilului. Acest copil a fost Bharata. Numele Indiei este Bharat. Deci numele Indiei vine de la copilul Sakuntalei cu Dushyanta, cu regele fondator, marele rege, unificatorul, cel care a făcut India, care seamănă cu ceea ce reprezintă pentru chinezi „Shun”.

Pe scurt, spunând lucrurile astea, povestindu-vă piesa într-un fel, am vrut să subliniez că această recunoaştere este una chiar ca la o instanţă, în care însuşi regele este şi detectivul, dar este şi făptuitorul. Cam aşa este şi Dushyanta, cel care, nerecunoscând-o, o respinge şi face un act de justiţie ca pe urmă el însuşi să fie vinovatul.

Eu aş vrea să rămân mai ales la această situaţie a iubirii condiţionate de naşterea unui copil, care nu este aceeaşi lucru ca în cultura europeană. Aici aproape că iubirea respingea copilul. Nu că era o iubire sterilă, dar copilul era o materializare, aproape o urâţire a iubirii. Exagerez, fapt e că la Kalidasa iubirea înseamnă naşterea copilului fondator, cum ar veni în cazul Indiei, dar nu numai neapărat fondator.

Există o mare dragoste a lui Mihai Eminescu pentru Kalidasa, pentru opera lui, pentru Sakuntala. Comparaţia a făcut-o Amita Bhose în legătură cu „Venere şi Madonă” sau „Înger şi Demon”, ea a mers pe nişte comparaţii mistice.

Kalidasa s-a închinat lui Shiva, Shiva este distrugerea, Shiva este zeul dansului, care dansând distruge şi recreează lumea. Distrugerea lumii nu înseamnă Apocalipsa, înseamnă că, paralel, se reface, e o distrugere ca o creaţie, e o formă a creaţiei. Distrugerea lui înseamnă şi distrugerea credinţei şi creearea ei într-o nouă formă.

Aici apare referirea la Eminescu. Amita Bhose face o hermeneutică a operelor lui Eminescu foarte faimoase, inspirate din „Vede”, începând cu „Scrisoarea I”, cu trimitere la facerea lumii, geneza preluată din „Imnul originii” din Rigveda. Chiar „Luceafărul” are legătură cu operele sanscrite.

Continue reading „George ANCA: Eminescu la interne” →

George ANCA: Anevrism (poeme inedite)

*

acoperământul aripilor tale

nădejdea mea de mântuire

tu ești a doua lumină

 

fă-mă străin de tot chinul

schimbă durerea sufletului meu

a doua lumină din lumină

 

risipește-mă tulburare zid nemișcat

întoarce-mă din nesănătate în sănătate

prealuminate nor rug nears

 

umbra duhului în pântecele tău

preanevinovată stăpână a lumii

pe mântuitorul tuturor născând

 

Maria Egipteanca sărută crucea

atotțiitorului lumină fără

de început și pururea fiitoare

 

apără-mă de diavoli

pedepsește-mă în această lume

iar nu în cealaltă viață

 

sădește în inima mea întristarea

de moartea ta ce să o simt precum

a simțit-o iubita ta Maică

 

răzvrătire am cugetat

frumusețe străină am văzut

și cu dânsa mi-am rănit inima

*

Gayatri vultur prin vâltoarea solară

poză solemnă biblio-indianistă Antim

Dealul Negru nu se vede nu mă văd

 

trei capre șase iede carne verii

câinele botezat Fifi de călugăr

cele trei Coarna Țoapa Roza de tine

 

opt luni lapte pe apă

trei popi sfeștanie

la o săptămână vine Veta

*

viezurii negri la porumbi și cartofi

ce le doresc să-mi dea Dumnezeu

ce-mi doresc mie să-ți dea și ție

 

azi e Paștele c-ai venit tu

una scurtă c-așa-i zic belea

mai stai aci oțâră să mâncăm

 

ai uitat puii de curcă 11

mă duc să miros salcâmul

sar câinii câți mai sunteți

*

mâncători de cruzime ca păsările

cele mâncătoare de stârv

împrejurul meu

 

părtași ai tainelor lui Dumnezeu

Mihaile slujitor al legii

Gavrile îngere al darului

 

mai puternic decât focul

mai ascuțit decât văpaia

ai înecat oștile egiptenilor

 

cel ce ești rodire dată

de Dumnezeu celor neroditori

cel ce dezlegi legăturile

 

ne-ai arătat lumina cea neapropiată

cetatea poporului celui nou

tăria neamurilor creștine

 

sfârșitului a toată lumea Mihaile

trâmbița cea de pe urmă vei trâmbița

morții din pământ sculându-se

 

curățește-ne de toată întinăciunea

și mântuiește sufletele noastre

ci ai făcut iubire de oameni

*

salcâmii salcâmilor

înrădăcinarea dezrădăcinărilor

greul fondului indianistic

 

am de unde mă întoarce

mai durează spiritul

adrenalină hindu

 

le fac scene cantos

Ratlow Șacote Drăghicescu

arunc piatra ei s-o scoată

 

bani de îngropat crucile

fără cinstire vă salutați

vreo stimă taică viezurii

 

le lăsăm decât de-un brânci

de-o lumânare mai târziu

cu azi la moarte și mai și

 

nu trebuie să scormonesc

după adevăr și revelație

fondul nu era de episcop

 

oi fi vorbit de ce păcate

moarte bună Ioane gură de Aur

de nu știe Partha Gayatri

*

naintea lumânării

loja răsturnată

de Șacote

 

ceară pe-arătător

puica mierlei

Shakti

 

te prinse Shakote

prinzi pe Shakti

mahmur

*

pe netrecute centura

bine că nu-n rachetă

glosa deschisă la vreme

 

pe ce ochi de văduve

fiecare pe picioare

restul apei pân dăseară

 

uitată pasărea

atât de albă

că nu m-a mai umbrit

*

fluier mierle norii creieri

cum te chema de nu te-ai sinucis

pelin pelerin dramatizabil dar

 

drama n-o prind încovoiat de miopie

teatru la viezuri cu Șacote

balans la Șuțu nu la Cozia

 

călăream morții ce frac frec

greșii numărul respins din glosă

parcă trecusei paștele mă-tii

*

bulumac limbut faceți dovada

lumânărilor de la Colțea

cum le-oi prinde așteptând

 

chem se cheamă cine pe cine

Sujata Modayl inalienabilă

mi-am luat măsuri Iancului

 

viezuri georgieni sunteți în

România păi să vorbim

contrar bulumacului limbut

*

vreodată cine le-ar găsi

și-ar fi de-un teatru

și-ar fi bancheruțu

 

pateatru scene cantos

scenometrii în dodii

de plată îngroparea crucii

 

ce teatru cu furca dar

ce replici taie paie

regia din Shakespeare

*

se primește orice admirație

nu mă prinde cruce de femei

pe cine-aș mai cunoaște la Găești

într-o clasă fără niciun profesor

câți nu mi s-au citit în ecou

de matematică mai de română

dictando ce ne amintim

vedea-s-ar în smoală mai cine

cine să te mai legene lege

păduchii pe frunte la mal

uitare simultană prin perete

semințe unse-n Novgorod

ne povestim părinții tineri

în podul cărții de eroi

cinstind rupturi de bumerang

cum se mai bea în canon

mi-o umfla sticla vreun trezit

a ne delimita consensul

tot om ajunge vreodată

că să le vâ Cantos Era

*

Continue reading „George ANCA: Anevrism (poeme inedite)” →

George ANCA: Ce-am căutat în Australia

Decembrie 2009: Colindele lăsate copiilor pe drumuri. Modernizarea statului, restabilirea valorilor. Nu va fi linişte. Dreptul la protest. Pe cine să tot accepţi să te asasineze? Vă pun ştampilă, ieşiţi. Ba încă, nici nu mai eram, nici nu zisesem. O fi post. Crăciun represat-represiv. Ne arătarăţi Luna şi Jupiter. Pierduşi inelul de la mine. Cicăle-mă. Cine se naşte, cine se ucide. Dacă eşti vie, fă struguri.

Ianuarie 2010: Silvia, noaptea vieţii. Nevasta chinezoaică. N-am scris de 31 de ani româneşte. Dialect bănăţean. Coelho. Conceptul de altar legat intrinsec de jertfe. Ceva românesc. Eliade. Harry. Gaiţă. Forza Benonino! Să-ţi faci o metodă. Porneşti de la personaj. În Hamlet e Hamlet, în O scrisoare e Caţavencu, cutare în cutare. I se întâmplă o porcărie, o situaţie aproape fără ieşire. Zoe şantajată. Am personajul/ subiectul, am piesa. Aoleu, îmi vine să mă cac. Iartă-mă, mai vorbim.

Nae, marţi. Par-impar, or o fi zis că voisem s-o văd. Dodii jupiteriene sub Saturn-Pluton, c-ar veni şi vremea mea de (n-)oi muri. Neagra, nici măcar Ioneasca. Asasinare holocaustică. Asta depresie. Îţi spune ceva numele ăsta? Se vede că nu. Vor mierli-o în linia întâi. Deţinuţii penitenciarului Târgu-Jiu îl vor evoca pe poetul Mihai Eminescu pentru menţinerea contactului cu exteriorul, sensibilizarea persoanelor private de libertate faţă de actul de creaţie, personalităţile, valorile cultural-artistice şi educaţionale naţionale, impact. Fost-am vreodată creştini?

Ban la ban şi căruţa la ţigan. Slab de înger. A filmat şi s-a cărat. Încep piesele, nu reuşesc să le mişc, e ca atunci când nu ţi se scoală pula. Mijeşte. Fac teoria. Când ştii foarte mult e foarte greu. N-am fost bun la examen la Savin pentru că prea mult ştiam. La jaluzie ca jaluzea de grie.

Marton, jder, ba biber, împărat înaripat, viaţa pe amor, amorul pe libertate. Da’ unde e piesa? Momentul de cumpănă. Nu va mai candida. Gelozie. Mioara. Râsul de singur intelectual. Toţi dacii nimiciţi, 1812. Lexicon, Tentamen. Literatura ca tabu. N-am decât să citez şi pe Maiorescu. Îmi fac de lucru. De ce trebuia să fiu zburat discret de la universitate?

Februarie 2010: Venise pe la minister, unde lucram. Îl însoţea un neam sau securist. Era slab. Vorbea de o carte a mea. Niscai funcţionari făceau repetiţie într-o cameră apropiată. S-a dus careva să-i facă să tacă, degeaba. Iar s-a supărat slăbănogul. Încă unul să-i oprească, nimic. Mă duc eu, a zis. Am mers cu el – se vor şoca văzându-vă şi nu se vor opri, să nu vă supăraţi. Am intrat, se risipeau, terminaseră corul, ieşeau prin altă uşă. Am intrat în altă aripă, grăunţe pentru pisici pe jos, ele mâncau. A vrut să ies cu el, am mers pe trotuar incognito, tot îi dădeam cu şocatul, dar îl pupincuream că eu am venit la minister pentru el, părea să aprecieze. L-am dus ce l-am dus, m-am întors, am dat de el prăvălit spre un şanţ mare, sub cârje, l-am ridicat, le-am luat, spusese rezolut – ce să-l mai sprijine altcineva, da’ uite că-l dărâmaseră şi ele. Ne întorsesem la minister, unde aghiotantul iar îi dădea tonul să-mi laude cartea, ca pe Clarel. Clarel pelerinând Palestina, după revelarea ermetică a păcii ierusalime.

Mostre de măduvă. Im Herzen waren wir Riesen – în inimi au fost uriaşi. Poetul falnic ştiutor de multă carte. Democratizarea democraţiei, viaţa existenţei. Căpitanul filosofic. Fatalitatea etnică. Lăsaţi pleava să se autoeduce. Murire lămurire. There’s no free lunch. Scutecul rusesc pe scutul american. Filosofia naţional-ortodoxă e un nonsens. Rol. Capacele de pe gurile de canalizare au fost sudate. Nu vise umede de cancer, ci Boeing 707 (1974). Închisoare pentru provocare de avalanşe. Unbotanium, totem, thanator, wiper wolves. Imaginarium. The Damned United. Crane shot. Final cut. Vidu lunecă şi se prăbuşeşte din cupolă. En parapante. Ce se vede se spune la timpul prezent. Să nu se confunde începutul cu mijlocul şi sfârşitul. Să ţii interesul asupra trebii. Oboseşti spectatorul. O treabă care depăşeşte 5-10 pagini are nevoie de un plan. Fără o strategie nu termini cursa. La sprint e o magmă. Îţi trebuie forma. Apelezi la conştient. E riscul facilizării. Ideal e să scrii aşa o chestie de 3 rânduri, pe urmă 5, 10, 20, sinopsis. 20 pagini. Bă, am un scenariu. N-am timp, lasă-mi 2-3 pagini, mai discutăm. Interesant. Nuţi, ia vezi ce telefon are zăpăcitul ăla, stai, nu, stai, mă, ce pula mea ai în cap, n-am timp, îi dau consilierului meu Puşi Dinulescu, şi ăla e ocupat. N-ai treabă cu tehnica. Dialogul te fură!

Plajă. Furtună. Întoarcere (drive). Oslo. Pazvante, Pandele, Vizante. Mari şi Vic, de nu Virginica. Elemer parapantist. Fiord. Şcoala Vahl. Cimitir. Gară. Căutători de mucuri. Catedrală. Singuraticii. Librărie. Vis flash. Dansul morţii. Brand, erou sau criminal. I Plajă-fiord-ipse II Sinucidere Bicicliştii Fii tu însuţi ipse Ibsen III Ondina Odin Pavane Dodism IV Radha-Krishna Houston Honolulu V Rebreanu Midland Ramayana. Ibsen Ramayana. Ne rezolvăm pe Ravana et comp. Sinuciderea Sitei ca bărbat? Paparuda în New Orleans? Ce curaj să mai am la dialoguri? Ibsen a murit carbonizat, ba paralizat. Pezmetul Berini îl papă Berni. Hai repede la baia respectivă. Oslo la rând. Povestea abia începe. Ibsen, is wake up call. Fiordul e ca Dracula. Tango în fiord. Linia Oslo-Bergen. Brazi mulţi,norvegieni puţini. Digitation is not risk free. Disaster have no respect. Clingende, clinchete. Rună pe zăpadă. Foetuşi amnistiaţi. Man Birjovan, operaen den norske.

Ai şantajat o dată şi ai făcut unul din filmele mele. Acum să-l strâng de coaie, îmi eliberez drumul, l-am prins cu un furt. V.I. Lenin, cine e cu noi. Şi Isus. Am văzut cum şi cât fură – ia mită. Numa în flagrant. Calculul hârtiei. Să umble cu poşta neagră. E meci de curve. L-a şantajat cu vânzare de copii. Bă, copile, stai uşor, dacă eu ies… Că e nasol. Stai cuminte. Povestea să fie concretă. Dacă omul nu înţelege produci discomfort. Scoate zgura, dezvoltă spuma, cum e ploşniţa parazitară şi ai vomat treaba, vorba lui Chitic. Iar dai drumul subimperiului inconştient, ca la aur, mai multe tentaţii, să-ţi iasă mai multe chestii. Lope, arta de a scrie comedii e să scrii o singură poveste. O poveste însărcinată. Caţavencu, şantaj, ăia şantaj, o poveste cu altă poveste în burtă. Noi suntem scriitori. Şantaj cu noroc. L-ai prins. Povesteşti în două cuvinte. Îmi prezinţi întâi o lume. Vizante cu Irina, Oslo, cât mai succint, îi faci o porcărie, îl bagi în căcat, cum se zbate să iasă ori se îngroapă total. Poştaşul morţii, mesagerul important. Colo la Gabrovo, trei inşi. Se cheamă nemţii. Ţi-l trimit.

Mobile, piane, case de bani şi diferite obiecte. Vizitaţi bazarul obiecte de ocazie. Oltenii în protest împotriva interzicerii lor. Dimineaţa când e umbra lungă. Piaţa de usturoi. Ia, neamule, taslaua, ia, neamule, tămâioasa. Dacă aveai un şorţ te numeai vânzător. Vorba canibalului, avea şi părţile lui bune.

Lewis Carrol, The Hunting of the Snark. An Agony in Eight Fits

They hunted till darkness came on, but They found

Not a button, or feather, or mark,

By which they could tell that they stood on the ground

Where the Baker had met with the Snark.

In the midst of the world he was trying to say,

In the midst of his laughter and glee,

He had softly and suddenly vanished away –

For the Snark was a Boojum, you see.

Expatriot. Un actor american, cu apariţie de 4 secunde într-un film, proiectează scrierea şi producerea unui film în România, împreună cu o actriţă (tava dusă lui Dinică într-un film de Veroiu). Îşi schimbă pe e-mail, la telefon ori telepatic, replici. Ea îl vizitează în America, el vine în România după ce ea se măritase. Filmul, înscenat eventual de servicii, de exemplu, doborârea uşoară a lui Moby de o Dacie, simetrică doborârii unui cuplu de către un Ford, dar şi altor coborâri, precum prăbuşirea de pe cupolă a lui Vidu, care asculta predica Papei. Întoarcerea în Hiroshima foarte bine pregătită, să fie treabă sănătoasă. O desfăşurare temporală normală, amănunte, firul poveştii, şmecheria nu ţine, aştept în gară să vină cutare, vine, ce i s-a întâmplat, chestie limpede, interior enigmă, bancă de personaje, alegi unul singur, două în Pescăruşul de Cehov, Trigorin se sinucide, am mulţi sinucigaşi, personaj, grup de personaje, îşi povestesc visele, roman cu sertare, a tiroir, Decameronul, heptam, 1001. O poezie e sprint, o nuvelă semifond, scenariul (nu ca un roman), genul mediu. Poveste cinstită. 60 p. 2-3 fraze, 1-5 p, dialogurile se bagă la urmă, când ai ajuns pe la 20-30 de p intră gagmanii, chiar la regie, unii numai decupajul, se dă la regia de filmare şi pe la story boardman.

După stagiul bucureştean, Moby trebuie să plece (dispare), nu mai dă semne, apare în filme/secvenţe lucrate (de Vizante?) sub jocul virtual al lui Moby, ca o prezenţă. Astfel, în proiectul iniţial (incipient) subiectele (întâlnirii) între cei doi (grupuri) nu sunt corecte, se autocenzurează des. Mai rămân câteva. Moby e dat afară din casa părinţilor Corinei. Proiectul continuă fără el, mai specios, pe puşcărie politică, vapor în gheţuri, ameninţare cu moartea. Se spovedeşte, a intrat în comă, a crăpat, a fost strigoi. Mai bine nu făceam revoluţia (boschetarilor). Dansezi tango (Tanzanian Association of Non-Governmental Organizations). Dacă nu eşti şantajabil, nu intri în guvern. Probabil de-asta le e frică străinilor. O ţară plină de agenţi şi dosare. Specialist în autoşantaje, o coteşte sau se dă accidentat. Încercaţi şi voi să prindeţi ce discută mai mulţi deodată şi scrieţi toate ideile exprimate, inclusiv ideile proprii.

Scenariul n-are fir, nu poveste, doar pasaje rupte, fără cratimă. Şi eu sunt expatriot. Nu există mişcare. Fire to Bucharest. Gentlemen and gentlewomen. Diploma de sinucidere. Activitatea obiectivului. Plâng nemişcarea. Tu eşti, mă taică? Whitman-Dracula. Hello from the traffic hell. A close shave. Ne împăcăm pe bani. Să-i fie zăpada uşoară. Scenariu – subiect – schemă şi un hăţiş. Treabă picarescă, Lazarillo de Tormes. Orice hăţiş ţine. Partea cu schema – comunicarea cu ceilalţi. Bobul merge pe o albie. Problema e o albie. Adu-ţi aminte de Fragii sălbatici, o călătorie. Marfa şi banii. Vizante să fie el călcat de Bugatti ca Teo Peter.

Martie 2010:             Nu s-au supus somaţiei. Faptele s-au prescris. Setznaz. Atâtea corpuri neidentificate. Îţi ştergi mucii cu dosul palmei. Să moară toţi duşmanii tăi ca să scape de tine. Degeaba trăieşti fără creier. Al doilea popor ales. Bucuria comparaţiilor filologice. Film în film. Ne faultăm de unii singuri şi cerem tot noi lovitura de la 11 m. Impas de scenariu, tirade rupte, grupuri (ibsenieni, upanişadişti, fulbrighţi). Bugatti spre spectatori. Sărăcie de mişcare. Bun cu schemele, n-ai hăţiş. Te controlezi prea tare.

Vizante Rana, comparatist aflat la un congres în India, primeşte telefon de la soţia lui, Virginica, în legătură cu o scrisoare de ameninţare venită din Iran. La întoarcere, doi agenţi îl întreabă dacă vrea să intre în diplomaţie, iar el refuză. Familia Rana găzduieşte pe pe Moby Ribb, din Ohio. Fiica lor, acum căsătorită, proiectase mai demult pe e-mail cu oaspetele nepoftit, un film despre întâlnirea unor expatrioţi americani cu tineri din România. El are, de fapt, bilet pentru India, Bucureşti-Mumbay. În primele lui drumuri prin Bucureşti, o Dacie roşie îl doboară uşor pe Moby, în faţa Ambasadei Americane. Înscenare? Receptarea României de către american se schimbă, chiar dacă e întâmpinat cu simpatie în diferite cercuri din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Constanţa. Ajuns în Kerala, urmează tratamente şi masaje pentru coloană, pregătindu-se, în patru labe, de întoarcerea în America. Între timp, Vizante ţine workshop-uri comparatiste cu tineri, Corina şi Ovidiu îl iau la mare, la corturi, când ei sunt plecaţi se iscă o furtună, iar el, singur, pe alee, un Bugatti cu toată viteza apropiindu-se de el.

Fermez la porte. The oversimplification of Europe. Why are there no Arab democracies? Sinopsisul tău, sunt probleme. Bugatti este destinul, cărămida căzută la cutremur în capul lui Ivasiuc după ce plecase de la Petroveanu. Tangoul tigrului s-a şters, magia dispariţiei, nenorocirea perfectă, cum că nu mă mai puneam înaintea vreunui Bugatti. Unde e mult Hegel (Radio Hegel) este şi nebunie. Zidurile dintre personaje s-or fluidiza.

Memoriile se scriu cel mai uşor. La senectute. Şi Dinu. Şi muzică uşoară. Ivaşcu, ce om minunat. Hai, domnule, să scriu, să-mi văd de treabă, da da’ degeaba, fără noi nu ajungeţi prea departe. Racolare, ciripire. Oricine cu propensiune socială e suspect, nu chestii la vedere, aşa-zişi disidenţi. O proteză pierdută. Paiaţa a ieşit pe strasse în populime. Cuplul V & V primeşte vizita lui M, care are bilet pentru India, peste două luni. V îl introduce la clubul Fenomen, Miandra îi arată Iaşiul. M pleacă în Kerala. V primeşte ameninţare din Iran. Fiecare în căutare de sine, ipse (ipsaţionişti labagii). Fulgeră. V mai vede venind spre el în viteză… Familie conspirată reflex. Diclose to. Cut to. Imaginarium. Parnassus. Poliţistul a pus alarmă la pivniţă şi sună într-una. Se cutremură casa de manele. Şi nu vrei să-l bag în film. Preşedinte e gardianul. Exploratorium. Doamne, dacă eu uit de Tine, Tu să nu uiţi de mine. Personajul nu are toate ţiglele pe casă. Caricaturi desenate cu o mână epileptică. Nu voi mai traduce în engleză. Au investit ca înecaţii în sistemul de contaminare. Munca e sănătate curată, să muncească bolnavii.

Pariezi pe cenţii tăi. Pumnul în gură. Acceptul scris al candidatului. Ingineri de building care adună gunoiul. Scenariul, prima chestie. Plânge-te că ai ceva de plătit. La fotograf plăteşti înainte, ce să facă el cu pozele, se cacă pe ele. În general să nu vinzi ceva la un nobelist. Şi la service cu maşina, manopera pe oră. Kruger cedează. Atamanul, Călina. Babel, Bulgakov şi Şuşkin.  Ce e suflul romanesc? Capacitatea de alunecare, nu bălteşte. Îţi trebuie suflu să ţii un roman. Că n-am. Tocmai că am. Îţi pune etichetă din mers, că dacă nu s-a auzit de mine n-am suflu romanesc. Gaşca are suflu, o citeşti cu sufletul la gură. Te-a sunat din Germania, aveai suflu.

Îi jucau ochii de parcă învinsese moartea în persoana duşmanilor săi. În casă vorbim româneşte cât putem. Poate într-o zi o să am nevoie. Paradisul alungării din paradis sub filtrul seducţiei. Dictango, şarpele tanghează alterparadisul zburător Evei. Misa Tango. Cum ne-am întoarce etern în paradis spre a fi alungaţi, asurziţi de gloria muzicii. Incantaţii extatice. Agnus Dei. Benedictus. Nomine odiosa. I-ai scris. Oricum îţi erau duşmani în stare latentă fără să le fi făcut nimic. Îşi bagă pula în patrie. Ochi de cataractă. Nişte greve. Să fiu teafăr şi să nu se mai întâmple nimic. După ’90 n-am mai ţinut jurnal. Am spus nişte aproximaţii. Era mai boncoş, agreabil. M-a îmbobinat Rabelais. Mă compara cu ce ştia el. Mâhnire până la zi de grea decepţie. Iau condeiul şi îl las, 5 cuvinte. Amân o lună. În fiecare zi mă dau cu capul de pereţi.

Mare nostrum. Little dark bay. Wheelor. Ambling. Equus caballus. Ţi-am tradus mânzul cabal, rabbi. Borges: Tangoul este un cântec trist, dar care se poate dansa. Konzertina. Îşi dădea cu ciocanul peste degete. Horia Sima şi Crişan. Mă, şi tu eşti în criză, cârpă-n cur. Nu-i bat în uşă. S-au dus la Buda să-l predea. Platner. Îşi esenţializează singurătatea în România. Un artist trebuie să fie bine îmbrăcat. Eu (Pasi) am simţit toată viaţa pulsul publicului. Bizet. Limberea. Impichment de copyright. The legend. Mai mult te spionează decât te păzesc. Popor de adunături mondiale. Şi nu mai povesti altora chiar toate aşa. Of corz.

Aprilie 2010:             Regina virtuţii, îndoiala sceleratei, fenomene funeste. Vierge de doute, essence magique. Solitons and fractals. Comunicarea cu publicul nu cu tine însuţi (asta în poezie). Îţi taie capul. Îţi trebuie o minciună. O minciună trebuie crezută. Schema e clară, se întâlnesc, în actul doi se fut, act trei se despart, metfora jocul de-a vacanţa, vis al morţii-eterne. În teatru, treaba e mai conservatoare. Visele unora devin deviaţia altora, vilă medievală în Italia sau vilă nouă în ţară medievală. Poporul e mereu tânăr cu pula calului pe umăr. Tu eşti clavecin şi eu pian. Frontiera Curtici bate cu 28 la 1 Şoimii Lipova. Juvenal. Cam tot la Vitebsk. Fiu decapitându-şi tatăl. Preoteasa i-a luat locul lui Fantek. Panti l-a avertizat pe Ghiţă să nu plece (ce facem cu ăilalţi?). Nu suntem la stomacul multora. Câţi ca tine am găurit cu ăsta, numai să nu fie beţi, pot să facă orice, monstru şi tatăl şi fiul şi nora adulteră incestuoasă. Numai cazaci bătrâni rămaşi în sat operau nurorile. Ecaterina, m-aş da la tine dar n-am palton. Corupţii din parlamentul românesc trebuia  să fie în avionul polonez. Vă urez numai bine, dom’ doctor, şi poporului român la fel.

Schemă simplă, un bărbat întâlneşte iubirea vieţii lui, faza a doua, el e extrateretru şi i s-a încheiat stagiul. Brodează orice demenţă. Ea are planuri de concediu la Paris. El îi spune că trebuie să plece, ea nu-l crede, are pe altcineva. Demersuri la centrală (demiurg), el vrea să rămână pe pământ chiar dacă pierde câteva mii de ani. Mai apare un bărbat, ea se încurcă cu el. Lumea toată-i o ţâgare. Rabbi, găsii toate cuvintele, minus praeputium. Baragladina godmother. Să-şi înşele nevasta în faţa poporului, dar nu şi poporul în faţa nevestei. Spurcat fenomen. A venit să ne ameninţe. Să mai activeze cârtiţe până la Tuzla, scutul, cizma. Pedepsită purtarea tricolorului, create instincte managerial-patronale la securişti, figuranţi în scenele lor, la coada lanţului trofic. Noroc cu apocalipsa.

Poţi să spui de pulă şi pizdă da’ nu te umpli de malahie. Cele mai sfinte. Pe muche de cuţit. Stelele sunt nişte pizde. Disciplină mai mare decât la cuvintele acceptate. Blaga, altă zonă. Raţa sălbatică nu e o piesă rea. Hugo are şi o teorie. Vulcan erupt, „ca islande caste norii”. Să te linişteşti de miasme, să scoţi pula şi să te pişi pe toţi. Iolanda, a doua Islandă. La antipozi, la antipozi, la anipozi el a plecat, l-a durut în cur de mine, disperată m-a lăsat”. Mama mă-sii, contaminat de sintagme engleze pe leviatan l-ai înecat. The Three Princes of Serendip (1754).

Australis-southern, Oz, Aussi, terra australis incognita, 1625, hunters-gatherers, belief in Dreamtime, Penal Colony, stolen generations. Driest, flatest. Tinerii mai religioşi decât bătrânii. Patrick White. Melbourne, 1835. Athos. Iviron, foc 1856. Vatopedos, copilul din tufiş. Dezlegare la untdelemn. Muntele ispitei. Poporul român m-a dezamăgit. Ai primit şi pumni în gură. Bine că n-am un frate. Pozele astea să i le arăţi lu’ mă-ta în America. Omorâţi bătrânii, omorâţi câinii, omorâţi tot ce puteţi, criminalilor. Plec pe 28 mai, ajung pe 29. Didgeridoo. Waltzing Matilda.

Mai 2010: A convict then a free man / I became Australian.

Waltzing Matilda

A.B. Paterson

Cobora cândva un hoinar în billabong

La umbră de eucalipt şi

Cânta cu ochii l’al său billy în clocot

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Cor

Cin’ să vină o waltzing Matilda cu dor

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Waltzing Matilda s-aducă apă-n urcior

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Coborî berbecel să bea apă din baltă

Sus călătorul îl înşfăca vesel şi

Cânta vârându-l în raniţă

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Cor

Coborî vătaful pe cal de rasă

Coborâră poteraşi un’ doi trii

Al cui e mielul din traistă

Să vii o waltzing Matilda de-aci

Cor

Însă hoinarul sus şi s-aruncă-n bulboană

Înecându-se lângă eucalipt şi

Strigoi îl auzi cântând în billabong

Cin’ să vină o waltzing Matilda aci

Malurile Condominei

baladă de tufiş

Oh, i-auzi, câinii latră, iubire, de ziuă se crapă

Băieţii toţi plecară în trupă nu mă mai aşteaptă

Mă duc şi eu cu zorii până ce soarele lumine-i

S-ajung părtaşii Roma pe malurile Condominei

Oh, Willy, scumpe Willy, mă lasă cu tine a veni

Părul de in tăia-mi-voi părtaşă tot a fi

Răbojul ţi-oi socoate, iubire, în urmă ţine-i

Şi moleschini spălaţi-voi pe malurile Condominei

O, Nancy, scumpă Nancy, cu mine nu pot să te iau

Dădură ordin lorzii femeile că voie n-au

Trup gingaş ai, iubire, nu zdravăn ca mine-i

Să ţină piept tigreşte pe malurile Condominei

Atunci, scump Willy, dragu-mi, rămâi cu mine-aci

Ne-om ridica rodirea, soaţă de fermier oi fi

Om dezghioca porumbul, iubire, ţi-oi găti ce bine-i

Să uiţi berbecul Ramstag pe malurile Condominei

O, Nansi, draga-mi Nansi, nu mă lăsa la urmă

Aşteaptă toţi băieţii, trebui’ să-i prind la turmă

Aceasta-i sărutarea, iubire, pentru tine-i

La ultim miel părtaşi fim pe malurile Condominei

Puşi: George e prozator adevărat, în dâra lui Matei. Criminalul ăla de Ţepeş. Cum te cheamă, Stelniţă, nume de stea da’ sună ploşniţă. Călifar, Steinbeck. Falsa recunoaştere. George: voluptatea de a se compromite a multor scriitori români. Turturică s-a angajat pe şantier să cunoască viaţa. Ne-a făcut-o meseriaşul, să i-o facem şi noi şi furau mai mult. Piaţa Ovidiu Picadilly. Prost să fii, da’ să-ţi revii. Bă, Catrina era mama Gherghinei, să nu fim şi noi nebuni. Abocalipsă. Banjo. Adio dodii. Zero e mult. Aiureli ca-n Isaia ăla. Cul et pognon. Şi ce să faci în stradă? Am să te strâng de gât, aligatorule. Când nu dorm, se uită la filme porno. Logica loviturii de graţie.

Eureka. Yarra. Loop. Dome. Alexandra. Opera (neagră). Cities of literature: Edinburgh, Melbourne, Iowa. The Age. Kilda. Kill all. Ni huia tebia. Angy Pinguins. Dandenong. Doveton. Wallachian voivode Dracula. Michael Becheim. Murim sau emigrăm. Visezi vals vienez cu un mort. Sugetar. Partidul comunist condamna diaspora. Ne-aţi alungat. Să nu vii în North America. Voi acolo la kgb lucraţi din patriotism. Eşti pa. Frock me. Vintage bolşevic. Ai semnat ca primarul propria condamnare la moarte.

Dolarul e hârtie igienică. Îi dai în cap, chemi salvarea. Ortodoxia. Fiţi creatori şi economi în micul spaţiu individual. Arunca-v-aţi de pe stauia libertăţii. Nostalgici ai comunismului şi consumismului. Se pune jar în palmă. Ca şi democraţia, rusaliile sunt o sărbătoare a nimănui. Stai în pytulice. L’avenir du crime. Etnosociologia excluderii imaginare. Violenţa contagioasă. Violenţa de sine, violenţa celorlalţi. Wolfgang Doeblin. Să moară satanele. Patroană de bordel reproşându-le angajatelor că nu sunt virgine. Se laudă cu beţia ca alţii cu două facultăţi.

Ura şi la Melbourne. Waltzing Matilda. Alertă de tsunami în Pacific. 35 de ore pe drum, în paşii lui nea Romică. Ne blindăm cu declaraţii. Trebuie mers la Chişinău. Vezi ce faci cu pizdele, pizda de la nevastă e cea mai bună. Etnologie recroi-vom începând de Sânziene. Voi aşterne liber ce să cern la întors, şi mirări regizabile. Numai în Australia nu fusesem. Aerofagia antropologia. La întoarcere mă ia Costică. Rusu şi Cârligeanu pentru Air Moldova. Acum Ardelean şi Maximilenzio. Se apropie plecarea din ţară.

Continue reading „George ANCA: Ce-am căutat în Australia” →

George ANCA: Ahimsa Eliadeană

Ahimsa Eliadeană

Ierusalim

A Pierde

Pasărea Brâncuși

Naufragiu Baudelaire

Anonimul lui Rembrandt

Depoziții

Ahimsa eliadeană

        Abia se înfiinţă nebunia-lacrimă. Thomas făcu cercul. Fiecare ceva, eu cântai, Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi. Toţi pe Dumnezeu, cu amen, cu namaste. Jesus, the greatest embodyment of the non-violence, L.S. Gandhi. O lacrimă de-a Platei, Elisa, ikebaneza, indoneziano-australianul Effendi. Cercul omenirii-Crăciun în auditoriumul Palatului Păcii Copiilor din Rajsamand pe deal mai înalt ca Golgota. Thomas făcuse rugăciunea. Subhash – om, shanti, om. Tamilezul, să-i scriu de Dragoş Pâslaru (facem mişcare, acum ori mai pe urmă). Ce biruitor creştinism, la o adică. Ce zile ne-or mai veni după naştere, în atât adânc. Educaţia yoga, Mirceo. Nici asta nu e de Diwali. De rugat ne rugarăm la lacrimă. Acum plictisul. Mă scăldasem şi pătura yoga numai praf, cenuşă în cap, Eliade, nu mahapranam.

        Mult m-a potrivit o soartă, mamă moartă, m-a născut creştin în artă. Culoarea e în orient, linia în vest. Ne culcă pe ureche. Mă tăvălesc în nisipul verde al deşertului. Mi se bulboacă sângele. (N-)am de murit. Crăciuniţe-ahimse. Îl salutaşi pe Hristos frăţeşte. Nu ne pare rău. De bine ce ne pare, o lacrimă. Vieţi zidite în ce alegere, tolerantă, purificatoare, ahimsa. Cu Mahavir cunoscându-mă, cu Isus născându-mă, crucea aşteptând-o.

        Acharya Tulsi a recomandat să nu se aplaude, că sunt microbi în aer şi pot fi ucişi. În schimb să se ridice mâinile, copaci răsfiraţi rotindu-se în aer.

        Mi-am serbat în gând – cum am spus şi Tatăl Nostru la masă -, 30 de ani de când am venit în India. Acum eram la Indore, cu Plata şi fata, ba ne întorsesem. Crăciun indian şi atunci, neamule. Cum să se fi întâmplat altfel acum. Măcar şi italiencele, evreii, jainii, ţările tot Bangladesh. Ce lumânare luminoasă. Apa din analiză. Masut Rana de Kazi Anwar Hussain, cu ţigani mistici din România. Cu măicile nu ştiu ce să mă fac, ba o ahimsa de crizanteme. Coroana labirintului pedeapsă pe ducă odată cu noi.

        Ahimsa jainilor mi s-a aninat de o poematizare. Bătrâni şi ne-am mai relaxa pe viaţă, nu deţinuţi ca sub sovietici. Islam înseamnă pace Vasile Lovinescu. N-avem cunoştinţe să ne convertim, precum Miguel şi uite Thomas, Nicu., trebuindu-ne creştini într-o gheţărie a arşiţei de peste iarnă.

        Gabriela, că-n India c’e tutto. A ne vedea indianitate din nesfârşitele indianităţi, poezii de dragoste jaine, rajsamandiene.

        Ahimsa-Memna/Mioriţa, Spaţiul mioritic, comparaţia cu Mahabharata. Colind de crăciun. Mama, maica Domnului. Deal-vale, troheu-anushtub. Violence of man against god. Hyperion. I belong to Jain sect.

        Mahapragya primeşte în camera 13, unde dormisem sub decibeli. Sadhus. Intraţi care n-aţi fost. Măturaţi desculţenia. După Thomas, cu policolor, îi ofer şi eu dar galben, Cenuşa lui Eliade. Primeşte. Alb? Îmi dă voie să-l traduc. Mă face ambasador ahimsa pentru România/Sud-Estul Europei.

        Manoj, din Hyderabad, vrea literatură română (ascultase Mioriţa-Ahimsa şi fusese la worksop-ul meu, primul, nu şi la al doilea).Să se intereseze de Prabhu Vydiasagar Dyal, să-mi spună şi mi de amintirea lui postumă, dacă se face ceva, semnez şi eu. I-am dat Cenuşa lui Eliade şi ultimul prosop. Musulmanul fundamentalist din Sri Lanka a vrut documentaţie Mioriţa, i-am recomandat Mircea Eliade, The Vanishing God. Fusese în Bulgaria şi Ungaria.

        Zalmoxe şi Isus, cu ahimsa, ne făcură pe daci/români prea ospitalieri cu invadatorii. De ajutor fir-ar India. La ieşirea de la Mahapragya, Thomas că face masă rotundă la Atena, să mă duc şi eu, că el e eretic, că n-am să-i dau o carte cu Eliade, o văzuse la Mahpragya, a fost ultima, i-am zis, adevărat.

        Muni Kumar Shrman fu benjaminul. Întrebase atât de senin unde e România. Are vecini Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Moldova. E lângă Rusia. Rusia e şi lângă India. În Rusia avem 25 campusuri, şi în Moldova. Ce ţări sunt în Europa de East? I le spun, România e a şaptea din Europa, până intră Ucraina. Bine, eşti ambasadorul lui Mahapragya în România. Se cucereşte lumea nu ştiind-o.

        Cred că îmi sunt încurcate şi orele. În orice caz, e nor. Sunt primul afară. O fi în 28. Fac revelionul de unul singur în camera 13.. Uliţa spre palat e abrubtă, cer scuteriştii de zece ori mai mult.. I-am zis în ’77 unui yogin de Eliade şi e l m-a întrebat, which swami. Aseară, dându-i lui His Holiness pe Eliade, nu l-a mai refuzat la culoare. Ce faci, iarno, nu mai arzi? Pe prânz, în yarzi cu barzi. Ultima yoga, cel puţin. Secret India, 1934, Paul Brunton citat la meditaţie.

        Blajinii sunt jainii de se ştiau yoginii pierdui cu versuri crinii. Am greul subiectului pe nebunia sectului. În tradiţia sud-indiană, dacă moare soţul unei femei tinere, primul bărbat cu care are voie să se căsătorească este fratele mamei, unchiul ei. Nu şi în nord. Apropo de diversitate şi relativitate. Tradiţia religioasă îţi arată calea spre fericire.

        Părăduim litere de nisip. Le laşi cu spatele la cămilă. În medina Rabatului, discul kuranic audiam. Să ne fi întristând acum despărţirea de jaini?

        Cine ne mai povesteşte secta, pas către mokşa? Secta prazului, obrazului. Vrei să controlezi pe altul şi-ţi pierzi propriul control. Trupul nu e al meu. Soldaţi la frontiere. Sunt prieten cu toate fiinţele. N-am viaţă-n mine dacă nu mor un pic nonviolent, restul ghilotină. Între atâtea limbaje scriu automat spre neînţelegerea niciunuia, cu dialectele misteriozităţii sectare. De unde punctuaţie, că să nu ne lăcomim, să nu ucidem incoerenţa. Mă vărs în întunericul auditoriumului, câte miliarde de Indii cu tot atâtea populaţii de raze. Romanul ahimsa nu se pricepe Rajsamand. Mai tari vor fi fiind bastoanele celor ce-l joacă pe Gandhi. N-am epică, dar coincidenţa hazului, acolo, o Indie cu teme de ţără nonviolentă, între mari. Plato, eşti jaină din dragoste de animale. Profesorul de sanscrită se declară între Gita şi ahimsa, alţii între Zalmoxe şi Hristos.

        Cu bătrânii, m-o lăsa inima. Cu fata, în tren. Am coborât într-o gară să merg aproape la o gazdă, nu ştiu ce să iau. Am uitat să mă întorc. Am pierdut trenul. N-aveam bani să plătesc gazda. I-am explicat, făcea feţe. A apărut fata şi s-a rezolvat. În Rajsamand am scris poeme pe apucate, improvizaţii printre meditaţii. Angela recomandă pe evreica din Ancona pentru tratamente de fertilitate. Cod liber în creierii Rajasthanului, cu Benazir moartă. Violenţă şi-n cea mai mică entitate.Contemplarea compasiunii. Intrăm în somn. Copii de 3-4 ani condamnaţi la yoga.

          Mă gândesc să te scriu de când nu te ştiam. Ce răsurar roz meditat Jaipur. În pace mai mult Benazir, ne-a ţinut tăcerii ei Rupini. Funeralii anticipate. Ahimsa eliadeană din swami în swami.

Ierusalim

*

          Depresie în jur, nici Shakespeare. Să-mi fi muiat mâinile în Dunăre, ca fata, în Nistru. Mergi pe vârfuri. Pulbere-Dunăre-Lautreamont. Nici lor nu le e limpede. Mi-a spus şi ăsta că nu se sinucide. De credincios. Ai chicotit la ciorile din tablou. Ieri am făcut o conferinţă metapoetică. Lume atenta. Gazda a zis – minunatul discurs. Nu mă împuşcară, vezi.

          Welcome to Elsinore. In so profound abysm. God, how mine eyes throw gazes to the east. Ce poezii nebunilor şi paji, femeile pe moarte, ca în Raj. M-ai ucis. Ei,da, ce-s eu, Shakespeare? Marea Moartă aşteaptă Sfântul Mormânt. Copii muriră de Purim, noi ne ducem la Ierusalim, la al doilea sabat în Ierusalim. Shalom, Jerusalem! Sarea înoată moartea. Cine vrea apă?

          Vă datorez o lumânare. Mi-a dat, de zece şekeli, ieri opt, azi nouă lumânări. Te duci de 11 ori la bere şi o dată la sfântul mormânt. Fire-am piele de căprioară de mai nainte rescrisă, recurşi cu apa lemnului pe rămasul intact al pietrei. Îmi placi, Mediterano. Turuiam tatăl nostru mai ca pe ram-ram. Semne de pace explozivă biblic. Speriaţi-vă. Două leagăne în nemişcare.

*

          De s-ar şti vreodată despre ce e vorba. Şi dacă războiul ne vrea în persoană. Desfacerea pomenii în autopsie. Descompusu-m-am în Ierusalim în semn de alte semne, cum vom fi lichidaţi sau lăsaţi de aceeaşi sămânţă. M-am retras.

          Drama se face cămaşă. Furia creşte unghiile. Edentata cerşeşte patru şekeli pe engleză. Bere Macabee. Ruşi furioşi-unghioşi. 180 de păcate-şekeli lipsă. Ochi deschişi în apă – sentimentul mamei. Lunecasem pe stânci proptindu-mi capul într-o văgăună, are you all right, yes, are your sure? Viaţa devine poveste de furturi în pielea goală.

          Soldaţii apărură în hotel ca asigurările de sănătate produse de Tomer în pustiu. Bătrân cu tichiuţă, în poarta casei Ben Gurion. Ne poartă marea pânzele albe. Parcul Spiegel, pămătuful Abesalom. Regress approach. L’illuminateur. Lupta cea mare, retradusă. Cât trăiesc, pierd bariu. Vis uitat. Milhama. Dacă începe cu 9, nu eşti din Tel Aviv. Am vrut să intru, n-aveam tichie. Am luat trei beri Macabee, rest 8 + 10 + 20 + 100, ajuns în cameră, caut să dau o datorie de 20, nimic, bine a zis Ben Gurion, când nu avem hoţii noştri nu putem fi ţară serioasă.

          Nu e sfântă până n-a venit încă Mesia. Eşti evreu, nu, l-am cunoscut pe Ilie Grinberg, prieten cu Ceauşescu. Am intrat în mare după ea, şi am făcut temperatură. Când m-am măritat eu la Moineşti, nu ştiam că trebuie să-mi fie teamă că sunt evreică, şi nemţii ziceau zigoineri despre români, că nu ştiau să facă ce ziceau ei, eu ştiam germană şi traduceam, nu mă mai lăsau, Frau, vino şi ajută-ne. Fata trebuie să tragă de băieţi, o fecioară e ipohondră, tu eşti în 22, Reveca în 23 şi Yaşar în 24 noiembrie. Dacă pune mâna pe tine, pune pe tinere, şi dacă pune, eşti invitatul meu, astea vorbesc de nu te mai spală Iordanul.

          Pe Jabotinski, motociclist întins pe spate, cu scuterul peste picioare, capul şi cămaşa în sânge. Îl ocolesc maşinile, doi îl feresc, lume puţină. Deodată mişcă. Nu e mort. Chiotul şuierător al salvării, fetele cu targa. Îi scot băieţii casca, au ridicat scuterul, genunchii în triunghiuri ţepene. Două perne ca de box, vârâte dedesubt, targă tare pe targa moale, glisat, suit, la vedere, anchilozat – exact cum eram eu când am venit prima oară în Israel. Eu trebuia să fiu în locul lui. Nu spune. În aceeaşi clipă erau sute, spun ce-am simţit. Şi eu am căzut cu bicicleta în Berkley.

*

          Îmi dă o zi noaptea. M-aş da vieţii ne de pe lumea asta. Pe alţii, duşmănia de noi îi propulsează. Vă cunoaşteţi după alegerea cobailor. Mă trage de mânecă manuscrisul în persoană, sculpturalizat, Eli Ino, dacă inox e culoare, neasemănare-n zenit, chip şi asemănare în persoană. Cine mai intră în rugăciune? Dumnezeu, străinul cel mai mare.

          Ai văzut soldaţii? Nu mă mai impresionează nimic. Măreţi faţă de civili. De la ONU. Does man progress in discarnate life? Nu poţi despărţi masa Ierusalimului de energie. Când eşti numai spirit, eşti toţi la un loc. Unde este Iisus acum? E acolo unde este Dumnezeu, peste tot şi nicăieri. Haiducii făceau o faptă rea şi una bună. Piaza rea nu văzuse soldaţii, eu da, i-am auzit vorbind nemţeşte, câte-o vorbă în engleză, ce mai, the Impending New Age of interplanetary exploration. Tabăra militară aproape goală, cu încăperi neumblate, de castru, dacă nu buzzattiene a la Masada.

          I-or fi închis botul câinelui, că nu se mai aude, a sosit frizeriţa să-l tundă. Când îmi rânjeau şi mie stâncile căzând, iar cel ce m-a întrebat are you all right, yes, are you sure? înotase înaintea mea şi eu tocmai nu-l lăsasem să ajungă pe dig tot înainte, o tăiasem peste stânci. Nu cumva tot el era dansatorul indigen, înalt, pus pe contra româno-ruşilor mişculanţi? Îi crescuse doar chelia, nu m-oi fi bunghit data trecută.

          Măcar şi cazarma goală adineauri, misiune sabbathică, eram în Ierusalim, săptămâna trecută. Ca şi acum aproape trei ani, ne-am plimbat pe corso-ul pustiu vinerei, spre 11 noaptea. Oraşul se popula cu tineri şi amintiri meridional-biblice. Voi acolo tundeţi. Ne întoarcem, încet-încet, la câinii noştri, chiar dacă povestirea asta, neaparţinându-mi, mă poate întoarce ea prin părţi contrapuse, între privelişti de pe plăci tectonice lunecânde, în de ele. Veniţi de pe Saturn, ziceai. Nadine, şi ea, că poate facem o bucată de drum împreună, până-n America, sau să rămân eu la Chicago, ea continuând, singură, până la L. A.

*

          Congeografii de predispoziţii. Cum mi-aş fi ţinut repiraţia, potopindu-mă când mantric în Tatăl nostru, când mării-mormânt-sfântului pe bătăile inimii cu mamă. Până şi ima ima strigau copiii pe plajă, şi ei. Eu, în apă, în aer de smirnă, de-l înnebunea, ca pe dracu’, pe palmier (Tomer), cât să ridiculizeze pe fălosul călugăr grec ori scara de la stau quo, mai simpatizant, altfel, cu kopţii şi chelarul musulman.

          Ambasadorul Tripathi mi-a trimis filmul Gandhi de Attenborrough, pe casetă, în ajunul căderii de la putere a Partidului Congresului – Janata zindabad, altfel, cum şi funcţionasem sub Morarji – plus revenirea Indirei, totuşi – da’ acum prea s-a pupat în piaţa Ti An Men Elţân cu Li Peng, seamănă a cauză efect. Regele părăsit, Ilaşcu părăsit, ţara părăsită. Ce le rămâne tinerilor, prin cine?

          Bogdan l-a spălat, pe bunicu-său, fără ca ăl bătrân să-şi dea seama, de ramolit. Acum asistă la tunsoare. Eu am misiunea să nu dau drumul motanului, că-l irită pe Bulă. Mâncasem o ceapă – atunci s-o fi pripăşit pe canapea, surd, empatizând vibratoriu cu fratele câine. Trena verde bate orice nuntă.

          Mai nicio glumă în literatura mea. Umor de nevoie, văicăreli contextuale, refuzul direcţiei. Nici raţiune, nici delir. Amalirism dolorist. Pretextualism fractal-clepsidric. Din Zarand, oi trece şi prin Fălticeni. Vară de păcate, visul frunzişurilor în floare. Când nu-ţi vine, n-ai timp să scrii, iar când, totuşi, îţi dai drumul, cum nu te mai interesează subiectul, nici pierderea labirintică nu te mai adie decât a la fie ce-o fi.

          Dublul era de grup, cu obsesia zecelui în unu, cu paralelul, 20. Câte combinaţii şi acoperire, pe psihoză rămasă, de filaj-turnătorie în foc continuu, destructivism. Revers înnobilat, pe-o panoplie de agată, tomuri de comptains, roire de ţânţari, Sfinţii Apostoli. Aţi tuns şi telejurnalul, fetelor – mai bine, ne-om uita în alte părţi, poate chiar pe la Popescu. M-am uitat cu religiozitate la frunze. Chiar iarna parcă înfrunzeam ramurile din ochi, ori găseam paralelul bătrâneţii în tării. Toată săptămâna n-am avut loc în pustiu, nici în mine. M-au purtat, săraţi, destui soldaţi.

*

          De ce trebuia să ajung a doua oară în ţara lui Israel? Jidanule, zice Liviu, şi, repede, o săptămână în Zarand. Cioara-n tei. Perechea ta de stăncuţe, în plop? Plaja Tela Aviv-ului cum aş mai uita-o? Spre neuitare şi dublajul esoteric. Scrisul frumos nu m-a găsit, dacă m-o fi căutat. De la contele Nelidov la Vâşinski.

          Cheia însoţirilor spre Ierusalim ţi-am povestit-o abia acum, cât că şi acum trei ani o văzusem: icoana naşterii, cu stea, în iesle, cu Maria şi Iosif, el şi cu baston, cu aure, cu pruncul cel mai de lumină, înfăşăţel. Era la urcarea din locul cu candelă al naşterii, prin altar, mare, rară. Eu n-o mai ştiu decât din casa părintească, de i-am spus zilnicele rugăciuni ale copilăriei. Ce premii, ce habotnicie, ce scrisuri din Mu să mă mai comute la relele tulburări rituale?

          Oi fi spus de zeci de ori Tatăl Nostru în Bethleem şi pe Golgota. Data trecută eram schilod şi m-am deznodat, acum ajunsesem întreg şi mi-era să nu mă frâng. L-am comparat pe Iov cu Arjuna. Icoana ne aduce Ierusalimului. M-am născut în lumina naşterii din icoană. Am trăit cum a dat icoana. Frică ne-a fost până la gândul lui Dumnezeu.

          Ia-mi abulia. Pierde-mă în pierderea frunzelor. Piesele cele scrise n-au cum te împinge în scenă. Nemişcarea ta, şi la mine. Dezbară muzica în muţenie.

          Gyr. Blestem Vitleem Ierusalim Heruvim Troii strigoii. Piatra mă înfulecă. Ne aşteaptă-n luceafăr Iisus. Vedenii gardienii.

          Necomutat nadir. Ştampilă fără tuş. Blestem convertibil în naştere-moarte. Noduri atârnând de nadir nativ. Stând de vorbă mormânt la mormânt. Hanuman zboară cu un munte în apărarea lui Rama. În peşterile de la Marea Moartă, păstorul îşi face aripi de pergamente scrise mare vie. Masca deşertului, meditaţia la nimic, meditaţia măştii, nimicul deşertului.

*

          Ocult golit, kenotic. Nu sunt postmodernist? Ba da, Puşi (GB, 1980). Oprise în faţă la La Calu. Nu deschid sticla de vin de la el. Mâine. Secretul să stea în tine cum îţi stă sângele-n vine, Florentine. Eram jos, în ultimul orizont, la punctul cel mai adânc. Mitică, arde mina. A falsificat poeziile, nu respira. Norocul meu a fost cu Romică şi al lui Romică cu mine. S-o ucidem pe Latifa pentru a salva poporul. Da, răspunse cu glas stins naşul Ion. Scris mai vizibil, mai pline rândurile. Ceaţă neagră cu sclipiri verzi. Arde gheaţa, Hristo.

          Comunicare prin vise, uiţi ce scrii despre altcineva, cum ar fi citit. Nu ne mai auzirăm de ani. Retenţie psiho. Nicolaide s-a luat de Kusturiţa. Cine e Nicolaescu? Ch’io mi scordi di te. Realitatea e comică, da’ lumea se crispează. Cum ai merge pe gheaţă. Popor masochist, leprezentat, merry wives, deleni-văleni. Superstiţia macho de cuviinţă. Moartea tatălui, Dumnezeu-Hristos. Nimeni la busturi. Moartea cărţilor. Caietele, miile de pagini, cin’ să le scaneze, pe ce lectură, descifrare? Cazul să mai despart steno de asteno.

          Mantre onirice cosmosului cameral, în cer cu Shaun Davey, în iad cu Downey, hai dislexie. Bereta proprie, neitaliană, numai pe scenă şi-n localuri, nu la radio, un folclor. Şi castrat şi birjărea contele rus la şosea. Înscrisuri, telegraf, berbera Piaf. Ai lui Sică, diegeză mai aproape de lumea lui Caragiale, o singură femeie care contează, placa turnantă. În domeniul teatral sunt mai ai dracului ca în literatură. Lumea l-a plăcut că e frumos. Matilda nu-l pomenise în scris şi la telefon, cât că scrisul o fi al lui şi o semnase numai pe ea. Vine în baston, a-şi citi strigăte-mantre din puşcărie.

          Să nu mă refuzi, dau un şpriţ. Dă-mi amănunte, patru personaje se cănăstec, unul dintre ei e poet, restul, copie după natură. Scrisei 2,5 p., blocată tasta, terminate bateriile Duracell. Nu pot nici trimite. Îl sun. Mă duc după baterii. Mă întorc, adaug un final, cum femeile îl ucid numeric, amazoane. Răaspude că a râs, Bergson, să mai scriu două – făcusem corp 16 – cu amănunte de canastă. Plata, că absurd, bineînţeles. Partea a doua, cu sculptură, inventez administraţia canastei, repreyentată de Tanda, fără Prist.

*

          Peştii nu mă însetară, îi înecai în ceai. Manifesto necitit, cine l-o fi pastişat. Că l-am semnat în prefaţă, să scriu şi la piesă, în compensaţie, anonim, indent. A murit el Burebista şi nu am plâns. Mingiarii. Antigen australian. Leo Tenguma. Gabriel Cadis. I-au fost atribuite mai multe sedative.

          Corectură onirică de grup. Exerciţii gnomice pentru ochi. Nimeni să nu vadă, să n-audă, uit tot. Basilica plină, femei pe stânga, bărbaţi pe dreapta, clopote. Fragmentarea conduce la circulaţia transnaţională suboptimă. Profesionişti transfrontalieri. Fertilizarea încrucişată a ideilor. Lignina. Centenar Ilie Cleopa, Bram Stocker. Un rictus care nu e în regulă. Dacă n-ar fi suferinţa.

          Mantra minţii exilate în creanga de aur. Nedeia, aliteraţie a Indiei. Bebe înfăşurat într-un steag cu chipul lui Eminescu. Spirală negativă. Nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul. Sunt băiatul căpitanului. De-aţi fi văzut Ozana. Să procedeze aşa ceva. Azi e cu bani, mâine e gratis. Ia cu lămâie, bea cu sifon. La ordinul bocancilor roşii. A murit că aşa au vrut ruşii. The global struggle. Moş Martin. Dar ce scriem pe bannere? Diaspora subterană. O ţară k afară. Salvează lumea cu un like. Nu este de controversat despre recursul la violenţă. Vizitaţi-ne mai repede.

          Când ne scăpaţi de ăştia. Cel puţin o jumătate de drum împreună. Bulevardul Lascăr Catargiu este blocat, bulevardul Ana Ipătescu este, la fel, blocat (nume nou, nume vechi). Fură prin rotaţie. Tom la Acenture, în China. Libertate pentru Swoboda. Tot mai multe petarde. Aceste zile minunate. Arme Albe. Orban se crede Voican. Soluţia Islanda. Jimenez, Marcos, Fujimori. Cu revolverele în ham. O feerie. Il treno dei desideri nei miei pensieri all incontrario va (Adriano). I traveled each and ev’ry highway (Frank). Hera I am in the land of the morning star (Scorpions).           Ascensiunea radicalilor. Toate mulţimile sunt iraţionale. Nu-şi poate permite să mai aştepte. Antisistemism la modă. Legea interesului de stat în Italia. Sânmărtean, politicos cu vilegiaturiştii, n-a fost cancer, a rămas alăptarea. Copiii lui Kaufmann. Pierdut bolnavul. M-a sunat din dubă. Mineri îmbrăcaţi în jandarmi. Soarele mineral. Pancarte nescrise. Iniţiere alawită, fraternitatea lui Hyperion. Tradus la o comandă blitz chiar de mine. Să nu mă mai sfădească baba că apar la televizor.

          Ou roşu. O schinare de lovele. Legalizaţi iarba. Poporul vă cunoaşte mai bine. Suflă-mi în cimpoi. Vocile sunt groase. Marchează banul gros. Treponema palladium. Toate alegerile sunt anticipate, şi cele spontane. Doar şerpii s-au apropiat. Nimic nou în lupta cu poporul. Rămâi la subiect, nu divaga. Mănânc seminţe, că e plictiseală. Nimic legitim. Cocălarul legumă. Ce naiba se întâmplă? Nu are zvâc. Oul zburător. Ţară, nu coafor.

          Pluteam în fum, alkyon stone, până mă văzurăţi. Se lăţi vestea. Hai prin nori şi stânci, la o platformă de oracol. Terenul meditaţiei alergat interior, lansarea levitanţilor în mers decolant. Bravo, retardule. Tu eşti prototipul turnătorului comunist de pe vremea comunismului. Totalitarismul este evident în media. Butthead. Am făcut o grămadă de greşeli ortografice când am văzut ce tupeu are tipa. A dat gata juma de Bucureşti. Piatra beţivă. Guzganii eunuci. Dacă nu aveai nume de maşină nu te lua.

Peştii nu mă însetară, îi înecai în ceai. Manifesto necitit, cine l-o fi pastişat. Că l-am semnat în prefaţă, să scriu şi la piesă, în compensaţie, anonim, indent. A murit el Burebista şi nu am plâns. Mingiarii. Antigen australian. Leo Tenguma. Gabriel Cadis. I-au fost atribuite mai multe sedative.

          Corectură onirică de grup. Exerciţii gnomice pentru ochi. Nimeni să nu vadă, să n-audă, uit tot. Basilica plină, femei pe stânga, bărbaţi pe dreapta, clopote. Fragmentarea conduce la circulaţia transnaţională suboptimă. Profesionişti transfrontalieri. Fertilizarea încrucişată a ideilor. Lignina. Centenar Ilie Cleopa, Bram Stocker. Un rictus care nu e în regulă. Dacă n-ar fi suferinţa.

          Mantra minţii exilate în creanga de aur. Nedeia, aliteraţie a Indiei. Bebe înfăşurat într-un steag cu chipul lui Eminescu. Spirală negativă. Nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul. Sunt băiatul căpitanului. De-aţi fi văzut Ozana. Să procedeze aşa ceva. Azi e cu bani, mâine e gratis. Ia cu lămâie, bea cu sifon. La ordinul bocancilor roşii. A murit că aşa au vrut ruşii. The global struggle. Moş Martin. Dar ce scriem pe bannere? Diaspora subterană. O ţară k afară. Salvează lumea cu un like. Nu este de controversat despre recursul la violenţă. Vizitaţi-ne mai repede.

          Când ne scăpaţi de ăştia. Cel puţin o jumătate de drum împreună. Bulevardul Lascăr Catargiu este blocat, bulevardul Ana Ipătescu este, la fel, blocat (nume nou, nume vechi). Fură prin rotaţie. Tom la Acenture, în China. Libertate pentru Swoboda. Tot mai multe petarde. Aceste zile minunate. Arme Albe. Orban se crede Voican. Soluţia Islanda. Jimenez, Marcos, Fujimori. Cu revolverele în ham. O feerie. Il treno dei desideri nei miei pensieri all incontrario va (Adriano). I traveled each and ev’ry highway (Frank). Hera I am in the land of the morning star (Scorpions).           Ascensiunea radicalilor. Toate mulţimile sunt iraţionale. Nu-şi poate permite să mai aştepte. Antisistemism la modă. Legea interesului de stat în Italia. Sânmărtean, politicos cu vilegiaturiştii, n-a fost cancer, a rămas alăptarea. Copiii lui Kaufmann.

A pierde

*

          (Intonaţie) Bună ziua (în 30 intonaţii). Paşte, calule, iarbă verde. A venit tramvaiul. Blindleistung. Ce-am avut (nimic) şi ce-am pierdut (tot).

          Din pierdere, pe zăpadă: Mefisto, la Muntele Nebun. Fugi, Argillan! Zgomotul îl trezi pe Tripitaka. Infern, 1954, p 222 – Parpanghel sbură pe urma lui. Beowulf cu-a sa viaţă a plătit. Abdiel contra Satan. Ora Aurora.

          Andromaha, Hecuba, Elena bocesc pe Hector şi oasele nescrumite încap în aur. Down-under, erosul supravieţuirii permutat în iniţiere. Rik omeric cu Budai, nobil austru. Târgovişte-Troia(Isarâk)-Kurukshetra. Satyrikon gitan, operă bufă. Nu şi-au dat seama că e taică-meu. Skanda. Yuddha-kanda. Ulis cu Diomed în tabăra traţienilor. Olimpischer Fruhling.

          Morţii zăpezii, aumbră. Indiliada. Sunase regina cealaltă, de la potop. Şagă genocidară. Iohosemprevoglia. Mihai Gramatopol: „un plat Petru Creţia, un absolut inacceptabil Florea Fugaru care confunda pe Homer cu Budai-Deleanu”. Puşi l-a văzut de mai multe ori mâncând la scriitori. Ţeapă Catavolinos. Bar Abbas. Zăpada-rasă-albă. Hora pe scut. Nu venişi de mladă verde?

          În filmul îngheţului, se pune în vedetă scrisul Paradise Lost. În Anatolida, Abel încercând să-şi trezească fratele, Cain, din somn: ‘Mai bine jos despoţii! De jos, din rădăcină / Să moară tirania!’ răcneşte, se răpede, / Ia furios măciuca şi capul drept în două / Lui Abel îi despică. Tot Heliade: O, Milton, treci la rându-ţi! John Milton, scăpat de puşcărie, dar orbit, şi-a dictat, la 60 de ani, Paradise Lost (1667) şi totuşi a fost acuzat de plagiat. Din Rai pierduţi, pân’ om mai ortoman / Ne-ntoarce-n locul binecuvântat. Cine să mai aibă ochi pentru Paradise Regained? I who ere while the happy Garden sung, / By one Man’s disobedience lost, now sing / Recovever’d Paradise to all mankind.

*

          (Mache) Toarasi, pai nu vedeti ca astia nen vatza sa facem ca iei ! Pai da, ca noi ie la ordinu lor ! Cine ia adus pa malagambisti la putere, nu americanii ? Siacum nen vatza sa fim cuminti, casa nu sa sparie aia de la FMiu si sa nu le mai dea bani la malagambisti !
Toarasi, americanii astia nea pacalit de doo ori, odatan 44 si odatan 89 !
Daca vreti sa ne mai pacaleasca, odata , naveti decat, da sa stiti ca chinejii nu nea pacalit niciodata Iei ie singurii care ne mai puate scuate dinca catun care nea bagat malagambistii ! Sa stiti ! Ca daca vine 2 milioane da chineji la noi, ca sa copenseze peia dea plecat in Spania si Italia, pai noi in doi ani ne revenimim ! Sa vedeti dumneavoastra de no fi asa! Traiasca poporu chinez frate cu poporu roman !Asa sa nea jute Hu Jintao ! Semneaza: Mache Psderie Abasador Estraordinar si Plindapotential al Republicii Populare Chineze la ziare.com

          Toarasi, sane fie rusine, finca ungurii sa strans 100000 da unguri ! Si noi nu ien stare nici sa ne strangem, ca sa nu mai spun ca si aia care sa strans, sa luat la bataie n3iei ! Pai iaz vazut voi peia la unguri ca sa batut intre iei ? Nu ! Pai sia tunci, ce vreti sa spuneti can Bucuresti nu ie unguri ? Ba sa stiti ca ie ! Da aia isi vede da treaba lor, ca nu cred i,o cai plateste aia de la Budapesta casa fie cuminti ! Asa ca cel mai bine ie tot cu chinejii ! ii punem sa aduca pestisoru ala da aur care indeplineste 3 dorinte, face zidu sil umple cu apa ! Si cu asta, am scapat da tuate grijile ! Sa traiti !Asa sa nea jute Hu Jintao !

* Continue reading „George ANCA: Ahimsa Eliadeană” →

George ANCA: Artur SILVESTRI, de două ori ocult(at)

Ocultul literar, are, sub comunismul târziu, un “cuptor alchimistic” în scriitura lui Artur Silvestri, republicat, în multe cărţi, după 1989, la Carpathia Press, cu minime addenda, dublat şi de proza imobiliarului, un jurnalism literar arborat în avangarda tranziţiei prelungite. Clăditul parcă nu se putea să nu se prelungească în publicaţii virtuale, reconciliind, odată în plus, vechea “zicere de coduri” cu “eseismul” noii scriituri specializate, amintindu-i scriitorului şi afaceristului/bussinesman (“eu nu câştig din cărţi ci din afacere”) de Vlădica Antonie Plămădeală, “socotit de biserică prea literat şi de literaţi prea bisericesc”.

          De o parte, arhetipul călugărilor sciţi, originismul, renaşterea isihastă, brâncovenismul literar, reconquista profetică etc., de altă parte, retrocedarea secolului, România în anul 2010, exerciţii de exorcism social, ţara consultanţilor cu pistolul la brâu, şase blocuri de 40 de etaje în Herăstrău, în locul Muzeului Satului etc. Rămânem, poate, între cele două istorii – a ocupantului, a autohtonului -, fluturându-ne “înfăţişasrea Caesarului ocult, a protectorului tainic din vremea de dincolo de istorie”, dar ne şi retrocedăm, dintre “incendiatorii semidocţi”, retroculturii, “tradiţie a blestemului antropologic”, sau “românitate de Ahasver”. Ne va fi unind “patologia neîncrederii”. “Suntem în spaţiul fenomenului horal”, în Cucuteni, cu Mircea Vulcănescu şi Romulus Vulcănescu (acesta răspunzând, la îndemnul lui Gusti, spaţiului mioritic al lui Blaga cu fenomenul horal). Şi cu Petrus Diaconus, “personalitate enigmatică”, şi cu Petre Diaconu, de la Păcui-Vicina.

          În fapt, adevărata literatură a lui Artur Silvestri este cea din ocultul imobiliar (altoit pe anteriorul esoterism medievist-matein): “Toate otrepele ce trebuiau să-şi afle locul în ‘Curtea miracolelor’ dau tonul azi şi instituie o cenzură fără precedent prin efectele răsturnării aproape complete de proporţii naturale. Ucigaşi, demolatori şi paricizi, vânzători de iluzii şi născocitori de teme false, tăinuitori şi uneltitori mărunţi, de un lăutărism şocant prin chiar lipsa de talent în cântatul după ureche, toată această pegră de şcoală nouă constituie o viermuială de saturnalie contemporană şi de lupanar, unde pare că lipsesc numai vrăjitoarele călărind pe mătură spre a avea pictura de extracţie infernală” (Prostologhikon. Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar, 2008, p.4). “Puţini înţeleg, însă, că preţul secret al pârjolului de la noi nu este o temă ce priveşte banii ci însăşi viaţa noastră istorică, sacrificată cu cinism de mâinile apucătoare ale căror unghii vor trebui tăiate într-o zi, alături de mâna toată care a apucat” (ibidem, p. 83).

          Şi totuşi, în volumul Loc şi persoană. Eseuri despre geografia tainică, “Utopia etnografică” (1988) succede afinitar eseului “Duhul locurilor” (1990), înapoi, de la Marin Preda la Brâncoveanu, via casa, “Reşedinţa de la Băneasa a Mareşalului Ion Antonescu s-a înălţat în 1936 prin osârdia arhitectului G.M. Cantacuzino şi datorită gândului pătrunzător al acestui intelectual a cărui redescoperire integrală rămâne de împlinit. Privită mai de departe, casa mărturiseşte urme ce o situează în prelungirea stilului brâncovenesc, reprodus simbolic după sute de ani: pridvorul, ca un foişor de culă oltenească, masivitatea austeră şi totuşi somptuoasă, simetriile ce amintesc o voinţă valahă de clasicitate ca şi ornamentaţiile în stucaturi aurite ce dau chenarului unei ferestre dinspre răsărit o singularitate neîntâmplătoare – acestea aparţin mai puţin lumii moderne şi mai mult începutului de secol XVIII încă românesc. Un bazin de formă dreptunghiulară, cu ape moarte şi invadate de nuferi şi de păpuriş, aminteşte de parcul de la Mogoşoaia şi, în totul, pluteşte – peste ape, ierburi şi pietre – un duh al vremurilor brâncoveneşti ce îngăduie asemuiri mai profunde decât simpla examinare arhitecturală”. (Loc şi persoană, p.18-19).

          Specularea patetică a dimensiunii brâncoveneşti a modelului românesc – “De fapt, amândoi sunt martirii unei Biserici ce nu s-a întemeiat” – fusese precedată, în alt registru, ocultat tot “în două limbi”, de utopie: “În definitiv, civilizaţia este în Deliorman o desfăşurare de coduri şi este de la sine înţeles că omul vieţuieşte într-o lume de semne care adeseori spun repede şi pe căi nediscursive mai mult decât ajung să priceapă neiniţiaţii. Acestea nu-s doar parimiile de preste an şi nu au cu necesitate conţinut creştin, sunt o amestecare de structuri ritualice între care nu puţine sunt arhaice şi păgâne şi, de aceea, cu osebire vechi. Colindul, pluguşorul, ‘Steaua mascată’, ‘clopotele’, însă şi ‘Iordănitul’ de pe 7 ianuarie, ‘Gurbanul’ de pe 1 februarie, acestea pun să vieţuiască invocaţii şi retrăiri de drame cu substrucţie metafizică de vârste din cele mai diferite şi înfăptuiesc, în fond, o sinteză a componentelor succesive în etnogeneză. Paparudele şi Caloianul stau alături aci de Lăsata- secului de câşlegi, când se strigă fetele peste sat, şi cu Sânzienele din ziua de Drăgaică, cu Lăzăriţa şi cu Căluşul jucat de Rusalii, ca formă de teatru mitic acesta.” (ibid. p.31).

          Acest autor nu are nevoie de Tabula Smaragdina, fie şi în traducerea lui Newton, pentru a-şi ermetiza propria recepţie cosmică, românească, în dantelărie de concepte-arcane “acuzabile” de ficţionism protocronist, iar, la urma urmei – “Gânduri de noapte; ‘case’; tabuuri; copaci; şi un joc de domino (pagini răzleţe dintr-un jurnal intermitent” : “ Există deci o realitate de gesturi, ritualuri şi dispozitive peste care poate trece orice fel de vreme căci tot degeaba va fi; acestea nu se includ în memoria individuală ci stau depuse mult mai adânc, acolo unde nu există timp” (ibid. p. 39)/…/”De fapt, ştergerea casei de pe Pământ m-a preocupat în aceste săptămâni, mai ales atunci când, apropiindu-se încheierea ‘clăditului’ şi casa nouă devenind o realitate, nu mai exista scăpare. Există o enigmă a acestor momente, despre care oamenii se feresc să vorbească de parcă ar fi totuna cu moartea. Ei nu pronunţă ‘numele clipei aceleia’ ci o desemnează prin perifrază (‘când o fi să fie’) ori prin cuvinte cu aspect simbolic însă fără un conţinut lămuritor (‘la moment’, ‘la mutare’, ‘când n-o mai fi nevoie’). Înţelese mai bine, acestea arată un final, un ‘sfârşit de timp’. Însă într-un fel este şi un ‘sfârşit al timpului colectiv’ ori, mai bine spus, al ‘timpului ce priveşte un trib”

          Artur Silvestri îşi autoocultează timpul în formă de viaţă şi spaţiul în formă de casă.

–––––––––

Dr. George ANCA

Dimitrie GRAMA: Poeme / Poems -Translated from Romanian by George Anca

PREDICATORUL 

 

M-am dus să-l ascult

în fiecare duminică m-am dus

era o iarnă grea și biserica

Era mai caldă decât camera

mea de la subsol.

După predică beam vin cald

și câteodată îmi era rușine

Căci beam până se încălzea inima.

Dar nu de asta m-am dus

Era bătrân predicatorul

Unii spuneau: fără vlagă

Eu însă nu-i ascultam

El îmi vorbea mie direct

Și despre ceva ce nu înțelegeam

despre suflet.

Era o iarnă grea

Ca un păcat neiertat.

 

 

THE PREACHER

Every Sunday I was going

to hear him
on hard winter with  church
warmer than
my basement room.
After sermon I took  hot wine
getting ashamed sometime
when heart itself grew hot.
That’s not why I went there
Some were saying

Of old preacher: flabby
I did not listen to them
He spoke directly to me
About something I didn’t understand
on spirit.
It was hard winter
unforgivable sin.

 

 

M-AM DUS LA PROCES CU MARI SPERANȚE

 

M-am dus la proces cu mari speranțe.

Judecătorii îmi fuseseră

frați de arme.

Ne-am salvat reciproc viața,

sau mai bine zis:

eu le-am salvat de multe ori viața

fiind cel mai bun ostaș.

Și de câte ori nu mi-au

mulțumit atunci în noroi,

în tranșee!

Acum, după aproape două ore

în care se pare că nici nu m-au recunoscut,

Frații mei de arme

m-au pus în lanțuri.

Temporar, doar temporar…

Mâine dimineață voi fi executat.

 

 

I WENT TO TRIAL WITH GREAT HOPES

I went to trial with great hopes.
The judges had been
my brothers in arms.
We saved each other’s life,
or better said:
I’ve saved often their life
being the best soldier.
And so many times they did
thank me in the mud
of trenches!
Now, after nearly two hours
it seems that they not even recognized me,
My brothers in arms
put me in chains.
Temporarily, only temporarily …
I will be executed tomorrow morning.

 

CÂND SE REÎNTORC ARMATELE

 

Când se reîntorc armatele

o parte dintre soldați

vorbesc o altă limbă,

o limbă străină.

Se pare că

doar copiii mai înțeleg

privindu-i respectuos

și ascultându-i

cu gura căscată.

 

 

WHEN ARMIES RETURN

When armies return
some soldiers
speak another language,
a foreign language.
It seems that
only children still understand
watching them respectfully
and listening to them
with open mouth

 

CÂND MOARTEA ÎȚI VA BATE LA UȘĂ

 

Când Moartea îți va bate la ușă

vei simți un gol mare în stomac

și tremurând tot, cu genunchii moi

te vei duce să-i deschizi

Continue reading „Dimitrie GRAMA: Poeme / Poems -Translated from Romanian by George Anca” →

George ANCA: Dragă Uniune Europeană

George Anca – Florin Zamfirescu – Doina Boriceanu – Puși Dinulescu – Sinziana Ionescu – Gheorghe Constantin Nistoroiu

 

TAGORE  AND  ELIADE  CONTENPORARIES

By Dr. George Anca

 

 

Two years ago, being asked from Office of Prime Minister of India, Sri Narendra Modi, to suggest something for  his speach on India’s Independence Day, I could dare only to quote from Bhagavad Gita:

 

yad yad ācarati śreṣṭhas
tat tad evetaro janaḥ
sa yat pramāṇaṁ kurute
lokas tad anuvartate (3.21)

 

Whatever action is performed by a great man, common men follow in his footsteps. And whatever standards he sets by exemplary acts, all the world pursues.

 

na jāyate mriyate vā kadācin
nāyaṁ bhūtvā bhavitā vā na bhūyaḥ
ajo nityaḥ śāśvato ’yaṁ purāṇo
na hanyate hanyamāne śarīre  (2.20)

 

For the soul there is never birth nor death. Nor, having once been, does he ever cease to be. He is unborn, eternal, ever-existing, undying and primeval. He is not slain when the body is slain. English,  A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada

For this year celebration of India’s Independence, I have honore to say a few words on Gurudev Rabindranath Tagore, and writer historian of religions Mircea Eliade.

Rabindranath Tagore visited Romania in 1926 and received  a doctorate honoris causa from the University of Bucharest. Mircea Eliade spent four years (1938 – 1931) studying philosophy and Sanskrit at Calcutta University. Maitreyi Devi wrote Rabindranath – the man behind his poetry, as well as Na Hanyate ( It Does Not Die: A Romance) novel, written as a response to Maitreyi /Bengal Nights  by Mircea Eliade.

 

According to Lucian Blaga, all major writers and thinkers of Romania were inspired by Indian culture, starting with Mihai Eminescu. Now a days, from the oak tree planted at centenary of Tagore in Bucharest to  Shantiniketan, one faces both the greatness of India.

Thus, for an intended Indian-Romanian conference on Indology, Dr. Shashi Bala thinks   it should incorporate history, linguistics, literature and ritual.  There may be a panel discussion on Indology in Romania – past, present and future. Other topics can be Sanskrit for all round cultural development, Role of Upanishadic philosophy in establishing peace and harmony ; vedic ritual for controlling pollution…  Professor Sayavrat Shastri  suggested Modern Sanskrit Literature, Sanskrit teaching both in India and abroad, the utility of Indological studies for modern society.

“The Great Empires, wrote Tagore, change their shape and shakes like clouds; nations play their part and then disappear into obscurity, but these individuals bear in them the immortal life of all humanity”. He was talking about revealing personalities, breathing in the world of the Spirit.

…We speak now  in Calcutta’s birth of him (May 6, 1861). In the Victoria Memorial, today’s Bengal Museum, Tagore plays in a Sanskrit drama, with the Nobel Prize on the wall, in front of  young actor photo.  All of us would build palaces from Tagore’s footsteps. I was telling then that the Saint of Montparnasse Brancusi and the Saint of Shantiniketan Tagore, both of whom were scratched  in the words of Tudor Arghezi, cut spiritual salvation into the world. That Tagore is an old Christ, a big brother with  Romanian Mihai Eminescu. Calcuttan, by birth, Amita Bhose could even avoid the taste of death by incinerating in Bucharest near the tomb of Eminescu, spreading herself  into the cosmos of Orpheus and Tagore alike.

The doctrines of the third millennium will not be able to avoid what Philosopher N. Bagdasar had imposed in 1938, the contrast between European civilization, now on the same American, materialist trend, and the Indian-Oriental culture of the soul and the interior. If the incorporation of Tagore’s thinking into Romanian culture in the 1920s and 1930s could have been destroyed even by Tagore himself, when Sovietized, the third, the fourth Tagore will be again and again the Tagore the first, the true one.

A blasting Tagore aura shows how he named Gandhi “mahatma”.  Think how Vivekananda died at the age of 39, as Eminescu.. Questening what title got Ramakrishna?… Chased by the white ants, ui poka, even you, Tagore.

Let  be not dispersed Tagore’s house in Pandua, Orissa, former Bengal, where he was writing under a bakul tree the Chitrangada drama-dance.  Here was the revenue inspector office. The 1971 cyclone has shattered the surrounding houses, but not that of Kabiguru.  Now, ready, we can rebuild our houses, we can not replace Rabindranath’s. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar.

The villagers installed a statue at the entrance to the village and the main street called Rabindra Sarani, unrecognized by the government. Money for bakul mandap. The youth formed the club Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. They tried a Rabindra Library. Tagore called them: baba aum khao. He came here by dolparba before moving to Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore’s estate manager: my father handed me all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers though I lost my belongings.

Likewise, ready to drown in the ocean, Camoens was wearing the Os Lusiades manuscript above his head.

In 1926, on November 21, he was in the National Theater in Bucharest and uttered his  conference on poetry and Indian thought. Today, November 22, 1999, in Shantiniketan, the next day we remember the endlessness of the Ganges-Danube whisper. Happily, I delivered two lectures, Tagore in Romanian Perspective, Vidya Bhavan, 22 November ’99, Tagore and Eminescu, 23 November.

„Who are you, reader, reading my poems a hundred years hence?” (Tagore)

As on Mircea Eliade, younger contemporary of Tagore, in Calcutta and elsewere, he made both India and Romania fresh resonance of universal spirit. His works had a faboulous success since he started first chair of History of Religions in Chicago. His novels turned also into movies.

I received in India many letters from him like this: ‘I will send you as soon as they appear (in March): 1) Cahiers de L’Herne: Mircea Eliade (almost 400 pages, with the bibliography of all the translations in my books, 2) L’epreuve de lairirinthe: Entretiens avec Mircea Eliade. Two more books have been published about Mircea Eliade this autumn and others (three) are under printing. But not everything is interesting! … ‘

Let salute together his masterpiece.

Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne by Mircea Eliade appeared on May 20, 1936. The book is dedicated to the memory of Manindra Chandra Nandi of Kassimbazaar, who granted him scholarships in India, and to both his  masters, Professor Surendranath Dasgupta and Professor Nae Ionescu.  „Nous ne tenterons pas d ‘exprimer tout que nous devons et l’appui et au génie de ces deux maîtres”.

Eliade had written in October 31, 1934, to Valeriu Bologa: „For a year I have been madly working on the definitive French language of my studies on the phenomenology of Indian meditation. It is more than an Orientalist book or the history of religions It is, I hope, a work of philosophy of culture, although it has philological and technical appearances, I think we could prove a whole new thing: the tendencies towards concrete, to the real and immediate experience of the Indian spirit. Preface to India against the abstract themes of Brahmanism and the Sanskrit „philosophy.” I have been working for five years on this demonstration and have used all the instruments of scientific knowledge: philology, ethnography, religion history, history of philosophy, psychology. Much in the value of this book – my first book that will be printed in April „.

Emil Cioran writes on June 10, 1936: „There is so much vibrant learning in Yoga and a world so special that it awakens so many shy things I thought I had escaped. When you wrote letters, I could not believe you had to write the most serious erudition book that Romania has produced „

In the five volumes titled Mircea Eliade and his correspondents, published between 1993 and 2007, among prestigious names are: J. Przyluski, Professor at the College of France, Vittorio Macchioro, Professor at the University of Naples, Carl Hentze (University of Gand), AB Keith (University of Edinburgh), Samuel Angus (University of Sydney), Ananda Coomaraswamy (Director of the Boston Art History Museum).

Sergiu Al. George: „Paul Masson-Oursel, one of the most important French historians of Indian philosophy, who in his 1967 work defines the Yoga phenomenon in terms surprisingly similar to those of Eliade … This strict adherence to the essential theses of Mircea Eliade seem all the more surprising to me, as at the appearance of the 1936 Yoga monograph, P. Masson-Oursel, in contrast to all the great Indianists (G. Tucci, A. Coomaraswamy, H. Zimmer, L. from Valée Pousin, etc.) was the only one to review the volume reluctantly. „

My translations from Tagore include Gitanjali and The Child.. From Eliade, I received a  ‘Thanks for the letter and for 10 Indian Poems ‘.  India’s Independence  belongs also to theirs creation.

***

16 iulie, 2018

FLORIN  ZAMFIRESCU

 

„Dragă Uniune Europeană.

Trebuie să-ți mărturisesc ceva important. Acum mai bine de zece ani am dorit să mă cuplez cu tine. Erai plină de promisiuni, prevedeam un mariaj fericit. Abia mai târziu am înțeles ce le-ai impus celor pe care i-am trimis se te pețească.

 

Și ceea ce nouă nu ne-au spus: că ne voiai fără industrie, fără agricultură și că mai voiai că toate averile noastre să fie înstrăinate. Fiindcă veneam la ține, cea bogată, poate că am fi acceptat… Dar, măi Uniune Europeană, am observat apoi că ești o curvă perversă, că vrei să dereglezi mințile oamenilor, că nu ai nimic sfânt”, a scris Zamfirescu.

Continue reading „George ANCA: Dragă Uniune Europeană” →

GANDHI Canon by George Anca

George Anca

GANDHI

CANON

The play turns to Gandhianism

personae

Atma
Usha
Nansi
Nilima
Horace
Regista
Witty
Vidusha
Som
Gupta

Prima donna

Registrar

I

Regista, Witty

 

Regista: You’re instinct liberator with self-breaking taboos.

Witty: I guessed he did it to you. And he boasted me, Bravo mister, you came with her to tell me you fucked my babe.
Regista: I also think you did not know him.

Witty: Pretty soon to forget the Romanians. What can I not self believe anymore, that you raped me?
Regista: As well as you have been implanted on to me? The author points out a variation of the subject between the couples caught and detached from the game.
Witty: Not once the blow-out is even. Another distribution is stamped, unavailable holders. Hear is about how to never play the play, pushing actors, scene after scene, preferably in the carcass or tomb, if it is also incinerated as usual in the delicacy of our destination.
Regista: We count on directing and spectators-show.

II
Atma, Horace

Atma: Do you know about Shivaramaya’s assassination?
Horace: I’ve heard. Friend with the former deputy chancellor and me. I also received a threat of death from Iran if not from Romanian security together with them. And Shiv explained the legal ways of my attack, if I had been defending myself in India. The confused accusation of anticommunist Cassanovism had not held him back. Not even the Rushdie article. Until today, nothing. I had also forgotten in India of the incident. Was he not assassinated for me?
Atma: The death threat is mathematically fatal.
Horace: The right to murder that kills one another’s curse.
Atma: Crack of Shivji and NN, murder and cancer. The message I’m going to send is not known to me.
Horace: On Barakamba Intercontinental floor 14, I do not need my person anymore.
Atma: Ashok went to Avignon, invited by Brook. Here’s Vanesa Redgrave.
Horace: Invite, Sir, visiting professors.
Atma: They only gave dictionaries or Indological India. Come with Hindi, more like English.

Horace: Sir, but the money gave you were to pay me, not to wear them.

 

III
Horace, Som

(Horace, introduced to Som. Refreshments, white lemon).
Horace: Sinha has great ideas.
Som: He can not maintain his own buildings. Do you know how much a new one costs? 400 crores.
Horace: He was thinking of a Eliade Bhavan in Shantiniketan.
Som: I got your point, pragmatism. There are rich people in Chicago. His budget was cut. Shantiniketan lives more on ICCR. They do not keep their courses well enough, foreigners complain.
Horace: I was glad to hold a conference.
Som: Look, 30,000 rupees are here a lot. I give somebody to catalog the Romanian books from the Indian National Library. He can sit at either them or Ramakrishna Mission. You write my proposals in a letter, you show it to the ambassador and you send it to me. I’ll answer you.
Horace: Just one of my librarians stayed at Ramakrishna Mission.
Som: I give you as gift a tie with ICCR sign.
Horace: I also received one from President Dayal Sharma.
Som: I have to make 17 cultural centers and two chairs. But a construction costs 4-5 crores of rupees. Conferences, student exchange annually.
Horace: A Bessarabian was abhorred by Romanian books received in Chisinau.

Som: India is not Bessarabia.
Horace: Oh, my God, what shaving blade of Romania. Somji, you platen me to pragmatism, but offering more than I would have allowed to ask – scholarships, stipends, understanding. That’s what I’m saying, what’s going on out to Minister Murli, which theater swollen-deflated.

 

IV
Horace, Gupta

 

Horace: Noon-janoon.
Gupta: You have nothing to tell.
Horace: Where you come from, where you are gone.
Gupta: You would not ask me.
Horace: I would not ask you.
Gupta: Former adulterous, neither at reconciliation it bring their mind.
Horace: The world says I look good for this age.
Gupta: Well, nothing changed.
Horace: Maybe we do not lose all the breath for so many years.
Gupta: Bhai riksha, come on. It’s my country. I was not anywhere, not in England.
Horace: Leave the Tamil alone.
Gupta: Bum bum, Subramanian Bharati.
Horace: Why did not you come to anthropology? We have Armenians from Calcutta, African tribes.
Gupta: In India, Calcutta, Bombay, Madras do not have so many cars.

Horace: Poetry, why not drama.
Gupta: You are a very dramatic person.
Horace: Re-ho-bo’am was one and forty zears. Old when he started to reign. And he reigned seventeen years in Jerusalem, the city which the LORD had chosen all the tribes of Israel to put his name there.
Horace: So Victoria, Queen to her island, Empress, like Shah Jahan.
Gupta: The gate of India in Bombay is taken after Fartherpour Sikri and after the Roman triumphal arches.
Horace: Read the Taj, read the Koran.
Gupta: What did I say to you, Mr. Gupta, when you wanted to convert me, I had translated Kent’s recipe from French to English.
Horace: Get the fish bone in my throat at Shantiniketan, and I’m in the throat of the fish in Bombay.
Gupta: The women remember the dead who beat them, the good ones they forget them.

V

Nansi, Nilima

 

Nansi: You have no inspiration.
Nilima: No life.
Nansi: Right in Shalimar Bagh.
Nilima: Marza fucked Mary and passed her to Omer to whom she fell în love. Having sex with someone, she falls in love instantly.
Nansi: After the last, she met a seventy.
Nansi: That’s why you smiled, pop.
Nilima: A Punjabi, eight-year-old widow, has rites, walks around, walks over. He’s not getting very accommodated.
Nansi: Who else to rape virgins over 50?
Nilima: He does not laugh, I do not meet anyone. Pansy or not, vegetarian, he fried my chicken tandoori and died my stomach.
Continue reading „GANDHI Canon by George Anca” →