România-Provence

România-Provence

Învăţând sanscrita (cu) Eminescu

Faust Brădescu nuvelist

Între psiholingvistică și psiholiteratură

Publicistul Buzinschi

Inaugurarea întâlnirilor cu scriitori

Ne-a iubit

Biblioteca Pedagogică Națională

Ne-a iubit

Aromân în China

Orfeu în literatura română şi universală

“Oucitanio Padanio: mume coumbat?”/“Occitanie-Padanie: meme combat?” (“Occitania-Padania: aceeaşi luptă?”) articol în provensală şi franceză apărut în numărul pe ianuarie al revistei “Me Dison Prouvenco”/ “Mon nom est Provence”, sub semnătura lui Remi Venture, eufonizează – şi în Română? – sufixul comun al unor toposuri prinse între globalism şi autonomism: Occitania-Padania (cf. Transilvania), -nio, -nie, -nia. În cometariul său, autorul vocalizează, de fapt, sufixul: “io”, “ie” (“ia”). Marşul nu către, dar contra Romei al Padaniei (pe Pad) şi “globalismul occitan” (d’Oc), “aceeaşi luptă”, se complică prin “ecumenismul” chiar al unor “compagnons de route” provensali tocmai întru suprimarea frumosului nume “de Provence”. De altfel, motto-ul revistei este “Uno Regioun, Uno Identita, Uno lengo” – Pentru recunoaşterea limbii provensale codificate de Frederic Mistral, acest nr. 12 fiind dedicat oraşului Avignon, faimos prin Universitatea sa şi Palatul Papilor.

De departe, cel mai la timp şi, discret, îndătinat tezaur Român-provensal este Albumul Macedo-Român, din 1980, publicat de V.A. Urechia, o vastă antologie incluzînd sonetul România de Frederic Mistral. Murnu, Capidan, Papahagi s-ar trage din sutana călugărului Averchie – „Şi eu sunt (a)Român” –, este de părere Emil Bratu, editorul Caietelor Şcolii de la Sfinţii Apostoli.

Păcat că unii aRomâni privesc România cum priveşte Provenţa Occitania, i.e. Franţa, iar Şaguna e folclorizat antisinodal pentru „un Ardeal” via Sibiu. Vandaluzia, Longobardia, Sibilia? Tot la hazard am inclus versurile mele „provensale” în cartea Maroc după tată, altfel dedicată d-nei Annie Mauron (maur…)

Provence (în absolut, dar în franceză) şi (pentru) România, sunt toposurile unei convenţii pe care am semnat-o împreună cu poetul Remi Venture, între Biblioteca Municipală Naţională din Saint-Remi-de-Provence şi Biblioteca Pedagogică Naţională din Bucureşti, ţintind spre: căutarea şi strîngerea documentelor scrise (manuscrise, corespondenţă, opere literare) referitoare la relaţiile dintre Provence şi România, coediţii trilingve (în limbile Română, provensală, franceză) ale acelor documente etc. De fapt, punctul de plecare a fost organizarea unei expoziţii cuprinzînd corespondenţa dintre Frederic Mistral şi scriitorii Români. La Maillane, printre cele 60 000 de scrisori primite de laureatul premiului Nobel se află şi cele Româneşti, mai ales de la Vasile Alecsandri şi Carmen Sylva, pentru „francezi”/provensali atracţia constituind-o fondul epistolar mistralian de la Biblioteca Academiei Române. Se dorea şi o publicaţie bilingvă a corespondenţei.

„Cele două părţi – continuă Convenţia – vor studia posibilităţile de realizare a coediţiilor bilingve sau trilingve (în limbile provensală, franceză şi Română) a operelor literare realizate de scriitori sau poeţi în viaţă şi avînd rezidenţa în sudul Franţei sau în România”. Se preconizează întîlniri bianuale, intervenţii solidare pentru sprijin pe lîngă organismele competente din Franţa şi România, pe lîngă cele internaţionale (Europa, Unesco).

Ne întîlnim, oricum, în francofonie, în context cu belles etrangeres franco-Române, forumul „Nouvelles Technologies et Francophonie”, Timişoara, 22-23 martie 2006 (am propus o intervenţie „Spre o tehnologie a re/cunoaşterii”), un proiect franco-Român, dedicat literaturii pentru copii cu participarea d-nei Genevieve Patte, la iniţiativa d-nei Marina Debattista din Seatle.

Învăţând sanscrita (cu) Eminescu

“Scrisoare divină” este traducerea eminesciană pentru numele alfabetului devanagari. Dacă valabilitatea caracterelor tipografice respective fusese o problemă, la începuturi, pentru înşişi urmaşii lui Gutenberg, lui Eminescu i-a fost dat să rescrie, de mână, după tiparul berlinez ‘In der Nicolaischen Buchandlung’, editorul cărţii Kritische Grammatik der Sanskrita-Sprache in kurzerer Fassung von Franz Bopp, Zweite Ausgabe, 1845, devenită, în înscrisul lui I.Nădejde, “ Compunere/Traducere De Mihail Eminescu. Gramateca sanscrită. Vol.1. Iaşi, 1886. În biblioteca de Iaşi”. Soarta a vrut ca publicarea, pentru prima oară, în 1983, să se facă în facsimil (însoţit de transliterarea, tipărită, în alfabet latin) – M. Eminescu, Opere, XIV.Traduceri filozofice,istorice şi ştiinţifice. Hurmuzaki. Rotscher. Kant. Leskien. Bopp. Articole şi excerpte. Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 509 – 896 (unele citate, în continuare, vor indica, în paranteză, pagina la care se află în această ediţie). Editorii, Petru Creţia şi Amita Bhose, au introdus cercetătorii şi cititorii în laboratorul, cu totul surprinzător pentru cultura română, al lui Mihai Eminescu, traducătorul. Preocuparea pentru sanscrită apărea, misterios şi poate terapeutic, drept un final de operă în eternitate, dacă nu un accident, o curiozitate, cum se perpetuase în percepţia eminescologilor vreme de peste un veac. Cum să (nu) fi încununat sanscrita opere de căpătâi de istorie naţională, artă dramatică, filosofie transcendentală, paleoslavă, traduse de Eminescu din germană în română?

În afara tiparului devanagari, poate că nu lipseşte nimic din gramatică în varianta din ediţia critică naţională menţionată mai sus. Luăm parte chiar la un spectacol, o leela, (‘lela’ lui Budai-Deleanu?) româno-sanscrită. Deschizând volumul la paginile manuscrise în devanagari ale lui Eminescu, profesorul Satya Vrat Shastri a avut o revelaţie, din care şi-a revenit parcă anume pentru a-i relata, pe nerăsuflate, soţiei sale, Usha, specialistă, ca şi dânsul, în sanscrită, ce a văzut. Devanagari fiind un alfabet numai de majuscule, scrisul lui Eminescu îi va fi apărut ca un tipar empatic. Se va întâmpla la fel oricărui indian care va avea cartea aceasta tipărită în mână, iar orice român care se va alfabetiza în devanagari cu ajutorul lui Eminescu va fi la înălţime, ca să spunem doar clasa.

Atât pentru Bopp cât, crede Amita Bhose, şi pentru Eminescu, utilizarea alfabetului devanagari ţine, la ei, de vizual, pronunţia corespondentă neinteresând în aparenţă. Acelaşi Satya Vrat Shastri, aflat în România cu prilejul conferirii doctoratului honoris causa al Univerităţii din Oradea, a oferit, prin viu grai, ore întregi, echivalenţe sanscrite la cuvintele romanes dintr-un dicţionar pregătit de Luminiţa Cioabă, pe care aceasta i-l rostea ca într-o transă.

Dacă transcrierea porţiunii în devanagari din gramatica sanscrită acoperă o zonă grafică enigmatică în biografia scrisului eminescian, în orice caz manuscrisul se poate citi şi ca o partitură, ştime psiho-poetice ale propriului melos indo-european, iar tipărirea lor, făcându-le poate mai greu, pentru români, de decriptat ori de omologat acordurilor propriei poezii şi poetici, ne poartă în sacristia sanscrită a ştiinţei paniniene a gramaticii, via Franz Bopp. Întârzierea, până acum, a tiparului şi a punerii separate, în volum, la dispoziţia mult mai multor interesaţi decât s-ar crede, a acestei gramatici sanscrite eminesciene adaugă, prin nelămurirea misterelor marilor întâlniri întru logos-vac, o atractivitate proaspătă, o descoperire redimensionată la standarde globale în care India lui Eminescu, reimaginată cosmic, româneşte, abia se confirmă, contrapunctic, prin traducerea finală, ca însăşi viaţa lui nestrăină universului, peste moarte şi avatar.

Am asistat, câţiva ani, în India, la confirmări, în “traducere”, ale lui Eminescu. Mahendra Dave se credea chiar un avatar, în…gujarati. Ascultând traducerea proprie, Divyagrahah, incantată de Urmila Rani Trikha, Sergiu Al-George a murmurat, fără cea mai vagă ostentaţie: parcă aud pentru prima oară Luceafărul lui Eminescu. Departe de a fi fost un sacrilegiu, acea întoarcere la scrisoarea divină, în palimpsest de sonorităţi, va fi simfonizat în auzul indianistului nostru – specialist în foniatrie! – scriitura eminesciană, românească şi totdeodată, în auz, sanscrită. Avatarurile – mai multe în România – ale versiunii în devanagari, tipărite oarecum în ‘samizdat’, neincluse în ediţiile ‘oficiale’ încă, se vor fi însumat amânărilor publicării gramaticii.

În India, traducerea Luceafărului a circulat ca o operă a locului, lansările bucurându-se de tonalităţi irepetabile. Parcă în replică la transcrierea paradigmelor gramaticii sanscrite, mai mulţi poeţi indieni au recompus poeme de inspiraţie indiană ale lui Eminescu. Imnul originii, din Rigveda, tradus în germană, de aici în română, de către Eminescu, rescris în începutul Scrisorii I, (re)tradus în sanscrită de Rafik Vihari Joshi, se regăseşte într-o spirală, într-o singularitate ce poate decima constelaţii.

Geniului de gramatician al lui Bopp, traducătorul său, Eminescu, i-a răspuns cu ultimele eforturi, testamentare, retrospectiv şi premonitoriu. Ne aflăm în faţa unui cod supragramatical, o comunicare între începutul şi sfârşitul limbilor, cu punerea în vedetă a recunoaşterii, abhijnana (Kalidasa), de sine a culturilor prin celălalt, prin cel dintâi, acelaşi cu cel din urmă: “împresurat din toate părţile de boală, redus prin forţa lucrurilor la o funcţie subalternă, devenit incapabil de o activitate creativă, Eminescu a avut totuşi energia, disciplina şi elanul intelectual de a se confrunta cu o lucrare dificilă între toate şi, biruindu-şi şi încheindu-şi soarta, de a-şi apropia într-un chip admirabil limba ideală a aspiraţiilor sale cele mai adânci” (Petru Creţia, ed.cit. p.62). “Grija şi exactitatea cu care a tradus Gramatica lui Franz Bopp dezvăluie că, cel puţin în perioada traducerii, Eminescu poseda cunoştinţele teoretice despre limba sanscrită la cel mai bun nivel al ştiinţei vremii sale” (Amita Bhose, în ediţia citată, p. 1017). Or, ‘perioada traducerii’ este fie între 1874-1876, după unii, fie 1884-1886, după alţii, în aceeaşi fatidică bibliotecă ieşeană, azi “Mihai Eminescu”, cât s-ar putea grafia şi în devanagari cum îşi plănuise cartea de vizită, alfabet în care i-au cunoscut numele sute de studenţi indieni.

Să fi rămas Eminescu ‘copist şi sufleor’ şi în sanscrită? Tocmai când se îndreptăţeşte “ocupaţiunea mea, care întotdeauna va rămânea ştiinţifică şi literară”, cum i-a scris lui Maiorescu, dar şi-o va fi spus-o mai ales sieşi, precum i s-ar fi putut adresa şi lui Kalidasa, poet-kavi dar şi almkarika (poetician, ca şi Eminescu).

Tema-rasa şi sunetul-dhvani străbat sanscrit întreaga creaţie a lui Eminescu, de la plânsul antropomorf al izvorului-naşterii la dorul-avatar al solului către Zalmoxis, blestemat de formă în Nirvana/Rugăciunea unui dac.

Continue reading „România-Provence” →

George ANCA: EMINESCU JAIL

EMINESCU JAIL

Mushatin

by Mihai Eminescu

the wood is white its leaf is black

its thousand little twigs

by snow are heavy

only the wind passes through them

the cold wind and some magpie

sheding let them off

white is the night the one with moon

from the distance wood resounds

the wolves in troops mass together

blows the wind blows incessantly

grove and heaven make to me pair

mad grief comes over one

as long and stretched grief

as the county all under snow

the wood shiver like an aspen leaf

as large as one’s horizon

the wolvws over peakes race

wandering through snows

troops the crows fly

in the ground of dense woods

there is no path to get out

there’s no way there’s no boundary

neither hunter’s trace

making blizzard on snow drifts

they filled up the glades

let down on dry boughs

over shed leaves

over water over all things

in the impenetrable forest

a little house is hidden

there’s no village nor nearby road

quite alone one doesn’t know how

only from its chimney the smoke juts out

who would stay in the house

that doesnţt care for the snow

which falls and will fall

ever heap on heap

surpassing the fence in the yard

up to eaves it will reach

if left is long winter

zoung little widow

stays there quite alone

how many days are left

she doesn’t go to village any more

how long the time of a winter

how the snow is all falling

she ever winds and weaves

white threads exquisite linens

while the fire burns in the hearth

the wolves howl the gogs bark

and she spins from tow

swinging on a leg

the trough with a little child

asleep and graceful

and as she sings as she sighs

the voice of wood imitates her

in the ground of the wood

there’s no path thewre’s no way

that if ever a path existed

it turned into a valley

that if a way ever existed

it is with leaves burried

it is filled with thorns and thistle

that one doesn’t find its trace

if there is path somewhere

nobody knows it anymore

that they lost its traces

shepherd boys with the flocks

and they lost their signs

woodmen with the logs

and they forgotten the folds

hunters with the bows

nobody in the world knows any more

that around only desert

whici its borders are

where are its springs

the grass grows behold again

beaten by the summer wind

where the forest is rare

but in the beautiful grass

never a scythe entered

where the forest is dense

by its thick of wood

no axe did touch

in the ground of wood

path isn’t way isn’t

but a glade of fir trees

and a cheerful eye of pond

and a garden with stile

and a little house with trouble

and at the door of house grows

the old tile tree which shadows it

like a living covering

its flower falls without wind

shaken over the land

and on the porch who is seen

who nwaer craddle is staying

young little widow woman

who knew about herself only she

and as the wood bestirs itself

she sings for her she charms her away

swinging with a leg

she says gently

lullaby lullaby little child

I’d tell you atale

lullaby lullaby between us

I’l tell you a tale

and in models I’ll dress it

and beautifully I’ll untie it

zou to understand it only I pause

towards others I say nothing

the tears a valley fall from me

my father was a shephard

as many seconds are in year

as many shepherds he was having

with thousands flocks beside

flocks in thousands of little she lambs

little shepherds after them

haughty flocks also of sheeps

the little shepherds backwards

with flutes and bagpipes

he had also if you understand me

herds of untamed horses

which like hurricanes

were filling his plains

were grazing his estates

and in the length of rivers

they settled themselves on deserts

and in the waves of grass

were grazing the hinds and the stags

and through mountains lost in clouds

he had big herds of bisons

cold rivers cold springs

in the shadow were flowing eternally

and he had mountains and he had forests

and fortresses with fortifications

and had villages thousands and thousands

strewn on the plains

and had villages big and small ones

and full with brave men

what an uproar what a struggling

when cheerfully sounding from horn

was calling the country to boundaries

that were running with little and grown up

that they were flowing like rivers

and blackened the deserts

bitter me into a sigh

the tears are valley coming to me

with the kerchief if I whipe them

they still stronger go on

and how beautiful I was

how no one was kin by kin

of gold were my plaits

and by girls they were plaited

rosy like a peony

I was dear to everybody

they came behold they came

emperors from the east

to ask me in marriage

but they went as they arrived

kings came and messengers came

learned in many schools

with reasonable words

they asked me with justice

good time old shepherd

our emperor master

did send us to ask

if you marry your daughter or not

he answers then honestly

dear brave men welcome to you

dear’s to me to feast you

with you to get delighted

but any much you did ask me

daughter I haven’t to marry

but he emperor from the west

did come and didn’t go

two words only he told me

my heart he did subdue

he was stately and armed

an enarmoured soldier

he was stately and hale

having care of nothing

he was tall and I was tall

nice looking we were together

fitted in excess

I beautiful he beautiful

bitter me in a sigh

the tears valley come to me

with the kerchief if I whipe them

they still stronger go on

they heard and if they heard

match makers from the east

that I was going to marry

and when I just gor married

many people aroused

our house only to spoil

and to separate us

thousand of tongues were flowing as rivers

risen from the deserts

and they came mobs

risen from the forests

some on horseback some on walk

ever came in thick cloud

they came swarms came flock

and left the desert after them

they came flocks came valley

and crumbled forts in their way

vainly my man faced them

they pushed him only back

they defeated his armies

they ravished his glories

they desered the countries

they brought his fortunes

they balckened his sun

they enslaved his people

I in the deserted wood

wandering lately

I heard from foreign tongues

that my man isn’t coming any more

I learned from the west

that my man went away

by all humans followed

I learned from the east

that my man has died

that has died and was mourned

world entire was wailing him

did wail all hermitages

all orients

and wests all

and peoples tongues and crowds

midnight midday

they couldn’t awake him any more

weild behold those kings

the emperors of whole world

and a storm started

which earth drowned

midnight and westward

thousand kins put to way

big flocks and predatory

of alien peoples

which were fowing behold flowing

end they didn’t have any more

just for putting inheritence

over poor mankind

when I think to such sorrows

it seems to me they were yeasterday

when I think to my shepherds

it seems to me they were thousands years

bur when I learned

that my man has died

this linden tree I planted

grows the tile and flourishes

and shadows my life

and as in its shadow I live

I don’t get old any more

dear mother’s little child

many in world I’d tell you

but I am afraid you’d leave me

bur I am afraid you’ll understand me

and you’ll grow and will start

how the wood don’t comprise you

and you’ll go into the wide world

but you sleep more behold a bit

that you’re tender of years and little

sleep at shadow sleep on peace

that your mother will make you

under that tile tree beaten by wind

the bedding at land

when the sun will set

then the wind will drow off

and you’ll get asleep

the teeny branches will beat

and if stars will penetrate

and the moon will penetrate

our solitude

and when the wind will blow

the tile tree will rock

its flowers it will shed

and again will awake you

in the ground of the great night

and at rustling of oak trees

under the circling of clouds

in the falling of flowers

under the shining of stars

and at dance of wicked fairies

under the leaf of oak trees

at the voice of springs

where is it the cross from ways

you don’t cry more me

they grow like brothers two spruce firs

do laugh chick-abiddy laugh

where there are birds in the trees

be quiet chick be quiet

they gather girls and lads

do sleep chick heigh

stags gather the soft ones

awake chick do awake

and as she sings and sighs

the voice of wood imitates her

poor country of the high

all zour fame has gone

now five hundreds years ago

only wood you were to me

around were growing deserts

empires were crumbling

the peoples were getting old

kingdoms were fading

and forts were scatterng

only your woods were growing

green is the unpenetrated shadow

where a world is hidden

and in the shadow for ever

cold rivers were flowing

tenderly clear turning

having voices of springs

Bistritsa in rocks struggles

hrough dark forests

and ever goes deeper

where the water slightly twinkle

and at once it sees that

its watwrs hitches

and by roxks it is dammed up

it gathers and ever grows

it dam up in wondrous lake

of which waters are quiet

and trees make shadow to it

dense leaf over

in depth the water watches

and the oak trees from bank to bank

over it fall down

peaks prop up together

and make to me a tall vault

by the peaks they are knitted

and in shadow they rule

and in eternal freshness

the waves are sparkling

from one bank to another

it fell a tall trunk

it fell crosswise

that its foliage is hanging

long bridge of a tree

over a silence of lake

long bridge big bridge

that one can pass it on horse back

and Mushatin youngish

passes the bridge quiet alone

with the vest of steel

with black busby of lamb

with white thick cloth on him

how he was coming to hunt

he was carrying the bow on back

quiver of arrows he has

wih long plaits up to on back

but a forehead cutted off

little child in tight cloths

lightly is feeling himself

if he aims at a deer

the falcon flys over by him

if he holds his hand upward

the falcon put in his palm

and he ever comes shouting

and from leaf always bursting

and when starts to sing

the woods resound

hear you dear do you mother

how Mushatin is calling you

nobody was around him

only the blackbird was whistling

and he was getting down

where the water was trembling

and the blackbird says

what are you searching for boy by here

grow you wood and do you cluster

only for a path leave me room

to pass you across

only I will reach a clearing

and a spring of water

to see the falcon how it drinks

the wood says quietly

I went of leafing me out

for you did want me

and the waves sound

moving they gather

among the linens of leaf

the sun trys to penetrate

burn in the shadow at cooling

the sparkling spots

and on waves beat

the light pours flame

on clear long torrents

the rays fly like strips

under an oak long-haired oak tree

which was letting its branches down

Mushatin was lenghtenning out

putting the bow beside

you wood wood my dear

it seems I’ve told you that

you sound from leaf ever

for since I didn’t see you

much time has passed

and since I didn’t search you

much worlds I wandered

wood your majesty

let me under your foot

that I’ll spoil nothing

but only a little branch

to hang my arms in it

to hang them at my head

where I’ll make my bed

under that tile beaten by wind

with the flower upto ground

to lay with the face upward

and to sleep should deadly sleep

but to hear even in my dream

dear wood your voice

from that glade of beech

doina song sounding dearly

how wailing vibrates

that rocks my leaf

and the slowed wind

will see that I’ve got asleep

and through the tile it will rake up

and with flowers would cover me

thw wood was bowing down to him

and from branches was shaking

you Mushatin you Mushatin

cheerfully I shake my branches

and gayly I’d speak to you

long live your majesty

come Mushat to understand each other

and so choose you as our emperor

emperor of the springs

and of the deers

seated to some brook

to tear your flute from the waist

you to sing and I to sing

all my leaf to stear

to start booming in wind

on springs

from steepnesses

where the birds are flying

where the branches are bowing

and the deers are playing

the water says to him o child

hold your hand to me

come on my bright bottom

for you are beautiful child

and Mushatin answers to it

vainly you allure me in waves

vainly wood my dear

you sounds from leaves ever

that I’ll go away from you

that leaf will weep after me

that from soul it snatches me

longing-dor path longing-dor of going

and even I feel so much grief

for the weep of my litle mother

I’d go I’d ever go

longing-dor never to snatch me

and I’d go on long way

longing-dor to not reach me any more

vainly on wind are calling me

longing-dor for home longing-dor for mother

vainly it sounds in wind

that so destined I am

to make my way on earth

to hold my paths

to wander the countries

the countries and the seas

be it my voice strong

as to pass always

from everywhere I’ll be

over waters over bridges

over woods from mountains

to reach upto home

where my mother stays to weave

and to tell her in many lines

do not die mother of thoughts

don’t go you child

but if you have in world days

present them all to me

know you beloved brother

that I am not wood but fort

but since long I am enchanted

and by sleep darkened

only when the night arrives

the moon in heaven journeys

it runs through all my shadow

with its cold light

on then from horn sound to me

all trees together

griefly sounds the leaf in moon

and my world gathers

that tree after tree

all at once come untied

from oak tree with dense leaf

comes out a wondrous empress

with long hairs upto the heels

and with golden cloths

wonderful is her dress-rochia

and her name is Dochia

Continue reading „George ANCA: EMINESCU JAIL” →

Nendurații ochi de gheață

Mihail Eminescu – sculptura de Eremia Grigorescu,Onești

Mihai Eminescu – I. L. Caragiale – Adrian Botez – George Anca – Gheorghe Nistoroiu – Eugen Zaina – Jean-Claude-Larchet

MIHAI EMINESCU

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca și flori în poarta vieții,
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deșerte,
Care roade n-ați adus –
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai de spus.

CARAGIALE

Despre Eminescu

Replica lui Caragiale la descrierea unilaterală a lui Eminescu pe care mulți contemporani ne-au lăsat-o, de poet rupt de realitate, pierdut în visuri, indiferent la mizeriile vieții, a fost o suită de trei articole: În Nirvana, Ironie și Două note. Caragiale ne dezvăluie un caracter mult mai complex, plin de contradicții, supus unor impulsuri instinctive pe care nu și le putea controla.

Profilul psihologic schițat de Maiorescu

Titu Maiorescu l-a cunoscut îndeaproape pe Eminescu. În studiul Eminescu și poeziile sale, publicat în 1889, anul morții lui Eminescu, Maiorescu scrie:

„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienației declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.”

Maiorescu crede că Eminescu nu a fost nici fericit, nici nefericit și că personalitatea lui nu a fost influențată de evenimente exterioare.

„Eminescu, din punct de vedere al egoismului cel mai nepăsător om ce și-l poate închipui cineva, precum nu putea fi atins de un simțământ prea intensiv al fericirii, nu putea fi nici expus la o prea mare nefericire. Seninătatea abstractă, iacă nota lui caracteristică în melancolie, ca și în veselie.”

„Cuvintele de amor fericit și nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepțiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva și ține cu desăvârșire în mărginirea ei. Ca și Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip irealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, și el, cu melancolie impersonală, își căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării și a poeziei.”

„Viața lui externă e simplu de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în a sa proprie ființă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc.” [4]

Ca o concluzie, Maiorescu afirmă că Eminescu nu a suferit din cauza unor lipsuri materiale.

„A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui și pe care el cel dintâi ar fi respins-o. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepțiunea materială a cuvântului, a avut el totdeauna. Grijile existenței nu l-au cuprins niciodată în vremea puterii lui intelectuale; când nu câștiga singur, îl susținea tatăl său și-l ajutau amicii. Iar recunoașterile publice le-a disprețuit totdeauna.” [5]

Profilul psihologic schițat de I.L. Caragiale

Contrariat de afirmațiile lui Maiorescu, Caragiale ripostează cu vehemență în articolul Ironie din 1890.

„Îmi vine destul de greu să contrazic niște autorități în materie literară, știind bine cât le iritează contrazicerea și cât de primejdioasă e iritația lor pentru soarta și reputația unor simpli muritori ca noi; dar trebuie să spun odată că poetul de care e vorba a trăit material rău; sărăcia lui nu este o legendă; a fost o nenorocită realitate, și ea îl afecta foarte. Ce Dumnezeu! Doar n-a trăit omul acesta acum câteva veacuri, ca să ne permitem cu atâta ușurință a băsni despre trista lui viață! … A trăit până mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani întregi… Pe cine vrem noi să amăgim?”

„S-a susținut că disprețuia averea… E un neadevăr – pe care nu-l poate spune decât sau cine n-a cunoscut pe poet, sau cine… vrea să spună un neadevăr – o afirm eu aci cu siguranța că afară de teorii fanteziste, psihologice, etnice, etice, estetice șcl. nu voi căpăta nicio dezmințire serioasă. L-am cunoscut, am trăit lângă el, foarte aproape vreme îndelungată și știu cât de mult preț punea pe plăcerile materiale ale vieții. L-am văzut destul de adesea scrâșnind din lipsă. Contrarietatea patimilor, dorul vag de poet, acel dor de care se depărtează ținta, cu cât îi pare lui că se apropie de dânsa, îl aruncau, ce-i drept, în cea mai întunecată melancolie, dar nu-l zdrobeau niciodată; lipsa materială însă îl excita, îl demoraliza, îl sfărâma cu desăvârșire… da, dar era prea mândru ca să se plângă de asta, și mai ales acelora ce trebuiau s-o înțeleagă nespusă.”

Caragiale nu neagă existența trăsăturilor descrise de Maiorescu, dar afirmă că ele erau însoțite de manifestări nestăpânite de o violență extremă. Astfel, viața lui Eminescu a fost o continuă oscilare între perioade de liniște și seninătate și altele, de implicare nestăpânită în evenimentele care aveau loc în preajma lui.

„Avea un temperament de o excesivă neegalitate, și când o pasiune îl apuca era o tortură nemaipomenită. Am fost de multe ori confidentul lui.

Cu desăvârșire lipsit de manierele comune, succesul îi scăpa foarte adese … Atunci era o zbuciumare teribilă, o încordare a simțirii, un acces de gelozie, care lăsau să se întrevadă destul de clar felul cum acest om superior trebuia să sfârșească. Când ostenea bine de acel cutremur, se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei zile se arăta iar liniștit, ca «Luceafărul lui – nemuritor și rece». Acum începea cu verva lui strălucită să-mi predice budismul și să-mi cânte Nirvana, ținta supremă a lui Buda-Sakiamuni.”

„Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

Pentru asemenea oameni contactul cu realitatea exterioară este dificil de cele mai multe ori și le transformă viața într-o continuă confruntare.

„Omul acesta a trăit, mai des mâhnit, mai rar vesel, într-un cerc foarte restrâns de prieteni. Dar era și un om ciudat! El își făcea o plăcere din necaz și din durere o voluptate. Dacă nu avea vreo supărare, și-o căuta; dacă nu venea să-l întâmpine durerea din afară, el știa să și-o scormonească singur din rărunchi. Cu un astfel de caracter mai era și de tot sărac.”

„În capul cel mai bolnav, cea mai luminoasă inteligență; cel mai mâhnit suflet, în trupul cel mai trudit! Și dacă am plâns când l-au așezat prietenii și vrăjmașii, admiratorii și invidioșii sub «teiul sfânt», n-am plâns de moartea lui; am plâns de truda vieții, de câte suferise această iritabilă natură de la împrejurări, de la oameni, de la ea însăși.”

În deplin acord cu Maiorescu, și Caragiale subliniază înzestrarea intelectuală remarcabilă a lui Eminescu, dar și încrederea nezdruncinată în geniul său.

„Am cunoscut foarte de-aproape un om cu o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantezie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară «formă nouă limba veche și-nțeleaptă», pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult.”

„Dar dacă nu dorea onoruri, dacă fugea de zgomot și de laude, asta nu era decât din pricina deșertăciunii lor, iar nu din vreo falsă modestie ce l-ar fi făcut să n-aibă deplină și manifestă încredere, față cu toată lumea, în talentul lui. Avea talent, și o știa mai bine decât oricine; nici o critică nu-l putea face să se-ndoiască de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decât mai puțin de ce credea el însuși. De aceea opera ce ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare sau neîncredere în sine.”

„Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”

Alte mărturii Continue reading „Nendurații ochi de gheață” →

George ANCA: Trei în Calcutta – Tagore, Maica Teresa, Eliade

TAGORE

Marile imperii – scria Tagore (A doua naştere) – îşi schimbă forma şi se spulberă precum norii; naţiunile îşi joacă rolul şi apoi dispar în obscuritate, dar aceşti indivizi poartă în ei viaţa nemuritoare a întregii umanităţi. Vorbea despre personalităţi revelatoare, respirând în lumea Spiritului. Noi vorbim despre el, în Calcutta naşterii lui (6 mai 1861).

În Victoria Memorial, azi Muzeu al Bengalului, Tagore joacă într-o piesă sanscrită, cu diploma Nobel pe peretele din faţa fotografiei junelui actor. În palatul memoriei sale din Shantiniketan, am căutat zadarnic prin vasta iconografie urma lui din Bucureşti (noiembrei 1926). Atâţia de la noi ar fi zidit palate din paşii lui Tagore. Spuneam atunci că sfântul din Montparnasse şi sfântul din Shantiniketan, amândoi scijelaţi în cuvinte de Arghezi, au tăiat în materie spirituală mântuirea lumii. Că Tagore este Christos bătrân, frate mai mare cu Christosul valah Mihai Eminescu. Calcuttana, prin naştere, Amita Bhose a putut chiar să evite gustul morţii incinerându-se în Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu, împrăştiindu-se în cosmosul lui Orfeu şi al lui Tagore deopotrivă.

Doctrinele mileniului al treilea nu vor putea evita ceea ce se impusese filosofului N. Bagdasar în 1938, contrastul dintre civilizaţia europeană, acum, pe acelaşi trend, americană, materialistă, şi cultura indian-orientală a sufletului, a interiorului. Dacă încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii ’20 şi ’30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi, sovietizat, al treilea, al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi, cel adevărat.

Un abur de aură botezătoare, cum i-a zis Tagore mahatma lui Gandhi, cum a murit Vivekananda la 39 de ani, ce titlu a avut Ramakrishna. Fugărit de furnicile albe, chiar tu, Tagore. O competiţie existenţial-religioasă la templu. Power cut în Lebedev + Gorki Sadna, Eisenstein, Rusia mutată aici, cu căţel cu purcel, orice intră nu mai iese, Birla Planetarium, Rabindra Sadan, Matro St. Paul’s, Cathedral, handicraft bazar, Sunil Ganguli, Satyajit Ray, Father Panchal, Mrinal Sen, Ashok Kumar, Dilip Kumar, Kishor Kumar, Amitabh Bachchan, Guru Dutt.

Mă despart de Calcutta înainte de a fi aflat cum merg treburile la departamentul de istorie antică, tocmai acolo merg, de la revedere.

De nu s-ar dispersa, ştearsă de ciclon, casa lui Tagore din Pandua, Orissa, fost Bengal, unde scria sub un copac bakul drama-dans Chitrangada. Aici era the revenue inspector office. Ciclonul din 1971 a spulberat casele din jur, nu şi pe cea a lui Kabiguru. Acum, gata, vom putea reconstrui casele noastre, n-o putem înlocui pe cea în care a locuit Rabindranath. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar. Au instalat sătenii o statuie la intrarea în sat şi uliţa principală au numit-o Rabindra Sarani, nerecunoscută de guvern. Bani pentru bakul mandap. Tineretul a format clubul Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. Au încercat şi o Rabindra Library.. Tagore le zicea: baba aum khao. Venea aici de dolparba, înainte de a se muta la Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore’s estate manager: my father handed me down all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers although I lost my belongings. Gata să se înece în ocean, şi Camoens purta deasupra capului manuscrisul Os Lusiades.

În 1926, pe 21 noiembrie, Tagore nu era aici. Era în Teatrul Naţional din Bucureşti şi conferenţia despre poezia şi gândirea indiană. Azi, 22 noiembrie 1999, în Shantiniketan, a doua zi, ne amintim nesfârşirea şoptirii de Gange-Dunăre. Cu antet, că Dr. George Anca has delivered two lectures, Tagore in Romanian perspective, Vidya Bhavan, 22 November ’99, Tagore and Eminescu, 23 November.

MAICA TERESA

Maica Teresa din Târgovişte este una din cele 3000 de surori ale ordinului Misionarelor Milei, fondat de Maica Teresa din Calcutta în 1948, cu 12 surori. Născută în 1910 la Skopje, sfânta moare în 1997, după ea, anual, hrănindu-se o jumătate de milion de familii şi 90 000 de leproşi sperând vindecarea sub îngrijirile ordinului. Dragostea pentru Christos şi jertfirea pentru cei mai săraci dintre săracii străzilor Calcuttei s-au născut împreună, spune ea.. Sora săracilor, protectoarea bolnavilor, femeia care a slujit lui Dumnezeu cu mâinile ei (sunt titluri de cărţi dintre numeroasele ce i s-au dedicat) este şi unul dintre leader-ii mondiali ai secolului 20 (Leading Ladies; Mahatma Gandhi, Mother Teresa, Swami Vivekananda and Some important Events of India from 1944 to March 1995.)

Unul dintre biografii ei indieni, lansând cartea, pe care apoi a înmânat-o preşedintelui musulman al Indiei, a evocat, drept răspuns la eventuala românitate a Maicii Teresa, o discuţie cu aceasta. Întrebată de un magnat elveţian unde să depună 1% din afacerile sale, Maica Teresa ar fi spus că România are probleme, acolo să doneze. Venită în martie 1990 în Bucureşti, era aşteptată în Piaţa Universităţii, cu o strofă din Rugăciunea lui Eminescu, scrisă pe zid, sub imnul lui Mureşanu. Cine a deturnat-o ştie probabil şi de banii elveţianului.

…Cerul Calcuttei, plus evenimentele, joaca de-a apusul soarelui, cricket, Australia-Zimbabwe 65-1, poate nu traducem Bande mataram, Mirih, zile bramburite, nu şi Calcutta, oraşe noi, Calcutte, maici, maica Tereza, iar Calcutta, ai cui copii, divină maică, şi tu, Calcutta, maica maicii, şi noi, copiii nimănui, un crickett pe maidan. (Sanskritikon).

„Victorie omului noului-născut mereu-viului” (Tagore, Copilul)

ELIADE

Eliade era tânăr, Tagore bătrân, cu 46 de ani mai mult, un Iorga. N-avea cum lipsi studentul Eliade de la conferinţă, în ’26, aşa i-o fi venit şi ideea. L-am căutat de-am înnebunit printre bărbi Tagore-Brâncuşi-Iorga. Mrinal Sen îl admira pe Eliade, P. C. Chunder pe nepoată-sa, Amita Bhose. În catalogul public al Bibliotecii Naţionale, 23 titluri Eliade, 2 Ceauşescu, Eminescu – C-M Popescu, Leviţchi-Bantaş, Emin Pasha. Eli, Elia, Eliade. No Souvenirs, The Two and the One, Zalmoxis the Vanishing God..

Iubita lui Eliade, moartă, el urmându-i. Iubitul lui Maitryi, ca ea, incinerat, încă o explicaţie a cenuşii, pe lângă a nu-i fi profanat cadavrul.Conferinţa e aranjată pentru marţi la 1.30, avionul e la 5, direct de acolo în aeroport. Mirce Eliade and Indological Studies in Romania. Îi spusei lui Bando că misterul din literatura lui Eliade este în bună măsură de pus pe seama vieţii lui în Calcutta, în năpraznică tinereţe, dar eu înţeleg Calcutta tocmai prin el, Virgiliu tânăr, necaduc. De spus, ce i-a dat Calcutta lui Eliade este incalculabil, nu incalcuttabil, ce-a dat el discipolilor săi, asemeni Ce mi-a dat mie Eliade, în afara răspunsurilor la câteva scrisori, m-a legitimat inclusiv să-l apăr – monopolizat de interesaţi şi puteri, el nu mai poate fi iubit precum toţi marii. Se lansează fuzee de denigrare a omului şi contestare a operei. Primul act indologic autentic este apărarea lui Eliade. Confundarea lui cu tendinţele vremii sale în România, Italia sau India se face prin eludarea creativităţii şi evoluţiei sale. A-l nega pe Eliade înseamnă a rupe fatal lanţul de la Eminescu spre noi. El a dat lumii şi prin ea un sistem hermeneutic consacrat. Dacă, prin absurd, lumea-l va sacrifica, în stil cumva indian, românii vor fi cei ce-i vor face dreptate, cercetându-l. După interzicerea sub comunişti, noua interzicere ar putea să-i stimuleze în sens contrar. Oricum, el e tradus în numeroase limbi, e , din fericire, inevitabil, ca mare constructor. Iese, evident, din modă.

Continue reading „George ANCA: Trei în Calcutta – Tagore, Maica Teresa, Eliade” →

George ANCA: Eminescu aluziv

Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu, nonviolentă e Rugăciunea unui dac, sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) – “Mai e-n tot universul o stea plină de pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

Yatindra Tiwari a rămas fascinat, de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu.

mâine de mai vieţuia

doina-şi eminescia

ca românii ce târziu

doina zor eminesciu

am mai stat în Washington

pe bănci de lemn din Eminescu

din sângele asasinaţilor şi tu

Tahar Djaut la 39 d’ani

dă crima omoară-mă

astfel să-ţi mulţumesc

îmi prenumăr răchita

pluralului eminescian

văduva lui Eminescu

în gura lui Călinescu

am fi putut vorbi mai

mult despre Kalidasa

două egaluri viduşaka

lui Creangă punând Eminescu tilaka

Eminescu în Mexico în inimă

la mijloc New-York-ul încrimină

Creangă Hanuman

la Eminescu în Coran

iar la bojdeucă Al Rahimi

Rama Crist Eminescu

plănuiam clănuiam tlănuiam

faraonul Tla d’Eminescu

Eminescu să mă omoare

prioritate româno-indiană

L-am uitat pe Creangă, de-am spus, dacă Bucureştiul e mormântul lui Eminescu, Eminescu îi aduce învierea. Zi de zi, spusesem.

Ultima dată îmi istorisise năvala ataşatului cultural şi apoi a ambasadorului rus la ambasada română să-l urecheze pe ţigan că publicasem Doina lui Eminescu, de l-am crezut, acum, c-a primit două telefoane anonime, crede că de la comandorul peremist de aviaţie în retragere, de beau la Măgura, vizavi de bordelul buncăr neştiut nici de poliţie, cum că la mine la bibliotecă se vorbeşte prea mult englezeşte şi eu nu ştiu că limba oficială e româna?

N-are decât tiparul să înnegrească toată zăpada, niciun liliac alb. Alb fără teritoriu. Căldura vine de la sângele şi respiraţia persoanelor. Tot ce auzi e înjurătură. Înjurătura frigului. Gaz în Bhopal. Mâini calde. Mâini îngheţate. Cum nu-i era frig lui Milarepa, aşa să nu-mi fie nici mie. Iarna asta îmi moare copilul. Fumatul, sursă de căldură. La dumneavoastră e cel mai frig. Furnica albă Moby Dick. Eminescu gol. Timpul se va preface în Vinod. Te-ai schimbat mult, foarte mult, dumneavoastră nu v-aţi schimbat. De înţeles că-s interzis. Cine n-o fi? Puiule, să te fereşti de adjective.

Doamnă, acţiunea se petrece în Marseille. Peste un sfert de oră e miezul nopţii. Pot spune lucruri frumoase, dar ar trebui, probabil, spuse şi lucruri interesante. Secretara comitetului ar fi fost aspru scuturată pentru programul Eminescu al bibliotecii politehnice. Teroare, i se pare lui Nansi. Dragoş a citit o poezie din taică-său. Am băut ţuică şi vin. Amitei i-am fumat o BT. Nana, că nu m-am uitat la ea, că de ce am amestecat şi grecii – se şi intimidase când i-a vorbit Har Dev Bhalla.

În copilărie te pasionează animalele, la tinereţe oamenii, bătrân dumnezeu. Muzica se aude dinainte de naştere şi după moarte cu condiţia să ai ureche. Istrate o numise muză, ţinea de scara mecanicului punând becuri, balconetul şi caleaşca, sarmale de nucă, le-am ghicit norocul în Eminescu, pentru Irina Dumnezeu şi om, pentru Romeo Împărat şi proletar, îţi ghicesc şi eu a zis el deschizând la Mănuşa, în sanscrită manushi e femeie, le-am spus.

Românul nu ştie să urască. Bine c-am găsit şi eu un loc unde încă n-ai fost, mi-a fost foarte greu să-l găsesc, dar oricum cred că trebuie să ajungi aici să înfiinţezi o filială a Academiei

M . Eminescu, prin acutul lui simţ poetic, mi se pare un seychelois avant la lettre.

Florenţa paşaport lămâie mirodonize crize Eminescu new-age clacsoane cercei Cristoase Shiva Parvati ţeasta spinilor ce rău încredinţat genom shinto păzit de maimuţe în gât cu Fuji chinezeşte cu dao da.

Vikingi pe vikingi, pe briţi friţi celţi daci. Victoria icter. Surorile neveste musulmanului. Eminescu între Valhalla şi Vede. Nici zvastika nici valkiria – gender-ul e ca holocaust-ul. Personaj, cnut, din tine – îi e foame şi-şi sfâşie manuscrisul – hagi rupea din el în contra-arhipelag. Interdicţie profunzimii. Fuga pozei. Răcit – înotul în fiord.

Concertele vibrau indianitate iluzionantă chihlimbarului fiordiu două trei ceasuri pe măcel de animale cu istorie omenească aimless ori în Bremen fractal poundian Câmpulungul piatră Dan Barbilian cnutul Mureşene nehamsunian echo Eminescu soldat căpitan.

Welcome to your home in Oslo. His portrait is no on banknote. An equestrian statue born in Lom Vaga/Vogo. Max von Sydow plays Hamsun. Hansen: if you want to meet idiots go to Norway.

Goma în coma românismului, cnutului, rândunea cu timp apă de timpan, şi uite aşa plecai în nord căptuşit de ţipetele urechilor până deasupra fiordului Oslo, se puse, timpule, copilul islamului tău imigrat, şi unde nu asurzi motoarele, nu se înfometă de semilună, ăilalţi frustraţi de gelozia campionului precum Dănilă, un institut Eminescu, timpule, treacă de la tine, pilă duşmanilor, alta se bâţâie crezându-se în New York, staţi, norvegieni, românaşi, dusă-i Plevna, plecă şi-oi mai scrie naşa vreme, surato, grabă mătuşa lene, licuritura minutarului din scris şi statuile sub secundar, o estetică necomparaţie, izvorâtă dintr-un fiord de-o fi îngheţând umbra schiorului.

Je le donne Eminescu en sanscrite en echange de leurs oeuvres. Donosteea nu Noosteea, cu stea să stea voosteea, a cause d’Eminescu. Prolog de sine, căutam subiectul piesei, gene despletite, treaba actului, acatistului, n-o mai poreclesc, de-ar învia actele – o reconstituire aruncată la hazard, sticlă în mare, cocoş în Tihuţa, cu poveste-vânători altcând împuşcată.

Harald nu şi-a tăiat părul, iubito, până n-a învins duşmanul şi nu a unit Norvegia. Pe Arald, copilul zburdalnic, i l-ai cerut just lui Arald, şi acum. Vorbeai numai tu, şi atunci, smulgându-l cu îmbrăţişarea. Cum, strigoaică, i-ai fi dat naştere strigoi din iubirea lui, tot cuplu viking-dunărean (Eminescu, Strigoii,1876), halucinaţie văduvei Alving, în fiord (Ibsen, Strigoii, 1881), în perifrastic arhipelag (Kabanelis, Iakovos: Ibsenland, translated by Marjorie Chambers, Athens 2001). Văduvul avar se unise cu strigoaica dacă din aceeaşi dragoste de la început. De ce s-o fi mutând grecul din vatra trgediei în tema sifilisului? Helena mai să-l violeze pe pastor, retro (voi ce să mai jucaţi, mai bine aţi încerca în norvegiană).

Mihai Eminescu: „Limbajul cel lunecos al diplomaţiei, care îmblânzeşte toate expresiile c-o artă stilistică rară, nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei – sed relata referro.” (România şi cestiunea Orientului).

Nordul din amintire o mai ţine visele petrecute în raza lui, Odin, Gynt, Eminescu, calotele au în gând noi fiorduri pentru neomeniri din nevise. Verdland, Kanya Kumari, pier 3. La chiesa ha bisogna di santi. Nessuno mai ha visto dio. Băiat tânăr, 20 de ani, satisfac orice fantezie doamnelor. Nu omori berbecul pentru un purice, nu dai foc pădurii să fugă lupul. Stalin a renunţat la Grecia, pentru englezi. Maniu ar fi văzut Transilvania o Elveţie. Go-Mo-Jo şi-a renegat opera. Numai cine cântă se mântuie.

Şi nu te temi că glasul tău

Va-ndulci veşnicia cea amară

A mării!

Am venit pe jos de la slujbă. Mai de dimineaţă, mă rugase un adjunct să-i dau o carte a şefului său, ministrul, şi venisem acasă în Mercedes negru, şi aşa aveam impresia că s-au înmulţit. Ai un tic nou, „de fel”, îmi place. Cald în film, frig în cameră. E o ceaţă care te cheamă aici. Speram că voi scrie la piesa Norul. L-am vizitat pe Mihai Velcescu aseară, era singur, a apărut şi Tăbăraş. S-a certat (M.V.) cu socrii. Ca tine. Că nu lucrează. I-am tot spus că-l iau în bojdeucă oricând cum l-a luat Creangă pe Eminescu. Aşa era aseară.

Sângele curăţeşte de orice păcat. Sângele lui Isus Hristos. 13: gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. 13 000 primirăm numai în Bucureşti, de Arhangheli. Lumânări la vii şi morţi, pe Icoanei, şi lui Mihai Eminescu, la intersecţie. Pastorul, altfel, trimisese la Cronici, la Roboam, nu spune tu, s-o spună el. Triburi emigrate în India şi venite în Balkani, azi supărând Italia.

Vă aduceţi aminte, dacă n-ar fi decât o prepoziţie, s-ar putea spune că întru este un sistem de filosofie. Caz din cădere, cazanie. Când nu te vede nimeni, încă nu se cade să faci de nefăcutul. Goethe? Petrecere, cumpăt, întruchipare, mai ales împieliţare şi ba. Eminescu ştie să vorbească filosofic şi ştie să vorbească româneşte.

Durga blondă, eminesciană, în colonia bengaleză a Delhiului,

brună totuşi în Shiva Mandir şi Asur nemaiangrez, tot întunecat,

Kali, Kali, maha Kali, o, Durga, pumni de petale aruncate până la cele braţe ale dumnezeiţei, Lakşmi şi Ganeş în stânga, Saraswati cu un sitar şi Kartikeya-Apollo, focul din vas arzându-ne palmele de trei ori şi ni le ducem unii după alţii netezindu-ne părul şi capetele, supraritual mamele la copii

(Eminescu, în miez de pâine). Nişte chestii contează mai ales când te sprijini pe ele până la ultimul punct, până la gravitaţie – îţi dai seama ce bine m-aş fi înţeles cu Eminescu – frumoasă sunt, bucovineancă sunt, materialistă nu, exact ce-i trebuia. Nu-ţi rezistă nici morţii, mai ales dacă sunt argonauţi. Dr. Iason, te rog deranjează-te şi mănâncă.

––––––––––

Dr. George ANCA

Bucureşti

25 mai, 2018

În româneşte de George ANCA

Catedrala Drăgășani – Bogdan Petriceicu Hasdeu – Folclor – Mariana Gurza – Kim Sowol – Si Mohand – Hayyim Nahman Bialik – Sandor Petofi – Khushal Khattak – Du Fu – Karol Wojtyla – Khalil Gibran – Jorge Luis Borges – Dylan Thomas – Peter Rosegger – Rainer Maria Rilke – Edgar Allan Poe – Rabindranath Tagore – Walt Whitman – Dante Alighieri – Joost van den Vondel – William Shakespeare – Luis de Camoens – Miguel de Cervantes – Mirabai – Thomas Moore – Friedrich Hölderlin – Friedrich Schiller – Johann Wolfgang Goethe – George Byron – Dionysios Solomos – Blazon alchimic – Victor Hugo – Alexandr Pușkin – Giacomo Leopardi – Emily Bronte – Emily Dickinson

CATEDRALA DRȘGĂȘANI

Biserica Târgului / Catedrala Drăgăşani, Foto: circuitinvalcea

În anii ’30 ai secolului XX România a fost înţesată de taberele de muncă ale legionarilor. La Vâlcea şi-au lăsat amprentele în trei locuri, cele mai cunoscute fiind Arnota şi Drăgăşani.

Între anii 1935 – 1937 în toată ţara au existat tabere de muncă ale legionarilor, create şi promovate de partidul „Totul pentru ţară”, condus oficial de Zizi Cantacuzino – Grănicerul şi, din umbră, de Corneliu Zelea Codreanu.

Legionarii reparau biserici, drumuri, poduri, săpau fântâni şi construiau stăvilare.

Ideea taberelor de muncă era “importată” din Italia, unde fusese aplicată de Mussolini, şi din Germania nazistă. În România, se urmărea transformarea acestei mişcări într-o şcoală de formare a tineretului legionar, recompensat cu diplome în care, pe lângă locul şi timpul de muncă, erau menţionate şi aptitudinile. Diplomele ajutau la accederea pe scara partidului.

Vâlcea a fost unul din judeţele unde legionarii au avut astfel de tabere. Trei dintre taberele de muncă la nivel naţional s-au înfiinţat în acest judeţ. La Drăgăşani, legionarii muncit pentru finalizarea construcţiei Catedralei, au construit drumul care face legătura între Mănăstirea Arnota şi Mănăstirea Bistriţa şi digurile de protecţie ale Mănăstirii Mamu, împotriva revărsării Oltului.

Timp de două luni, în 1935, în jur de 100 de muncitori au fabricat 100.000 de cărămizi pentru biserica din Drăgăşani, în perioada 13 iunie – 14 august.

Fundaţia bisericii era deja construită de cinci ani. Lucrările au fost supervizate de conducătorul oficial al partidului „Totul pentru ţară” – generalul Zizi Cantacuzino – Grănicerul care, potrivit documentelor, ar fi lucrat cot la cot cu salahorii.

Prima biserică – Biserica Târgului, cum era numită la început Catedrala din Drăgăşani, a fost construită între 1793 – 1798 şi refăcută în 1870. În Primul Război Mondial a fost distrusă, iar pe locul ei a fost construită actuala Catedrală, între 1930 – 1936.

Construcţia a avut la bază proiectul arhitectului Jean Văleanu. Actuala pictura datează din perioada 1946 – 1947, opera unui artist plastic din Târgu-Jiu – Iosif Keber. Alte surse îl dau drept arhitect pe profesorul Alfred Mihăescu din Bucureşti. Enoriaşii au contribuit în mare măsură la repararea bisericii vechi şi la construirea celei noi.

Ruinele Bisericii Târgului se mai păstrează şi astăzi.

Este cunoscut faptul că în jurul ei s-au dat luptele dintre panduri şi turci în anul 1821.

Doi ani mai târziu, în 1937, partidul “Totul pentru ţară” a obţinut la alegeri cele mai multe voturi exact în regiunea Drăgăşani.

Câteva luni mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române avea să interzică munca legionarilor la repararea sau construirea de biserici. În plus, Guvernul Tătărescu a emis un decret – lege prin care se interzicea taberele de muncă ale legionarilor.

Voluntariatul se făcea doar cu consimţământul administraţiilor episcopale şi implicit al avizului Ministerului Cultelor de la acea vreme. Interdicţia a durat un an, iar patriarhul Miron Cristea a fost făcut răspunzător pentru „acţiuni anti-legionare.

Catedrala din Drăgăşani nu este singura biserică refăcută de legionari. La fel au procedat cu Mănăstirea Izbuc – Ponoarele din judeţul Bihor, Buga din Lăpuşna, Aciliu din Sibiu, Baciu din Braşov, Mamu şi Arnota din Vâlcea.

În Vâlcea, popularitatea acţiunilor legionare crescuse atât de mult încât chiar într-un ziar liberal al vremii apărea un articol sub titlul „Cărămizile de la Drăgăşani”, în care era elogiată munca celor implicaţi: „Sub comanda hotărâtă şi perseverentă a tinerilor – preot G. Necşulescu şi avocat Victor Bărbulescu, o armată întreagă de tineri, de copii şi de flăcăi, muncesc de luni de zile, în pielea goală şi în arşiţa soarelui de vară, pentru ca să fabrice cărămidă şi să înalţe astfel Catedrala oraşului Drăgăşani rămasă de atâta vreme în stare de proiect uitat şi părăsit de către drept credincioşii creştini şi români de acolo… Tineretul care credea odinioară că rezolvă totul prin violenţă şi distrugere, prin persecuţie şi prigoană, prin exclusivism şi toleranţă, s-a putut convinge că mult mai utilă, mai atrăgătoare şi mai eficace este lupta şi munca pozitivă şi extrem de utilă intereselor generale.”

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria… ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr’de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut…

Folclor

Colo sus în vremea ceia

Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară vieţuia
Ce Maria se numea.

Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea sălaşul.
Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga

Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Şi din zbor cum se opriră
“Bucură-te” îi grăiră.

Şi deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare

Mariana Gurza

October 17, 2013

At anniversary hour
(Dedicated to Gabriela Victoria Mnerie)

At mystery hour

Lingering I think

To my godchild

Today celebrating…

Years smoothly flow
Loaded by buds …
But you diligently
Fulfill your dreams …

Love triumphs
Where your steps direct you
For him, the same nymph
As times of yore …

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

And Mother Most Pure
Be always her covering!
As a mother, devoted wife,
Guided by the Holy Spirit.
Blessed wishes

At anniversary hour…
Stray thoughts as a present;
Happy Birthday, Shining days!

Kim Sowol

Azalee

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce

Fără o vorbă, m-aș resemna și eu

Cu drag la îndreptățita-ți plecare.

Voi smulge un braț de azalee Yaksan,

la Yong-Byun, le voi aduce

Să le presar pe drumul tău de ducă.

Pas după pas în calea ta

Pășește blând și gingaș

pe risipitele flori.

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce,

Nicicând vre-o lacrimă nu-mi pice

Nici întru palida-mi moarte.

Si Mohand

Wallah

O să compun un poem

Doamne te rog să fie frumos

Peste tot să ajungă.

Continue reading „În româneşte de George ANCA” →

INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”

Vineri, 4 mai 2018, ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

va avea loc evenimentul de inaugurare a

Fondului de indianistică „George Anca”

Program

Cuvântul de deschidere al conf. univ. dr. Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea
Mesajul domnului Partha Ray, consilier șef al Cancelariei Ambasadei Indiei la București
Alocuțiuni ale oficialităților prezente la eveniment
„George Anca, din nouri de eres: schiță de portret” – videoproiecție documentară realizată de Flori Ghiță, bibliotecar
Cuvântul donatorului – prof. univ. dr. George Anca
Prezentarea donației: Daniela Dobre, bibliotecar

Biblioteca Pedagogica Nationala

Asociatia Culturala Romano-Indiana

St. Zalomit nr. 12, Bucuresti – 70714

Romania

Letter of Invitation

To: Professor Satya VRAT

Mrs. Satya VRAT

New Delhi

Dear Mr. And Mrs. Satya VRAT,

This is to invite you, between 22^nd September to 12^th October 2001, in Romania according to the program we established in the last few months including the receiving of Doctor Honoris Causa award granted by the University of Oradea on 1^st October 2001 to Professor Satya VRAT and lectures by the same in Bucharest, Ramnicu Valcea, Sibiu, Oradea.

Your visit may increase the interest in the culture of both countries.

Looking forward to meeting you in Romania,

Yours sincerely,

Dr. George Anca

General Director – National Pedagogical Library

President – Romanian-Indian Cultural Association

George Anca

SATYA VRAT SHASTRI IN ROMANIA

Excerpts from Sanskritorium chitrakavya record by George Anca

we will be waiting for Satya tomorrow and two weeks we would be satieted by Sanskrit

visvamahakavyam ko aham who is where I came from what my name is what I do in this world where I’m stationed what my aim is what my importance is what my status is that my own self is unknown to me has landed me in a gather the situation from Veda you Almighty give us all that is good and auspicious take away from us everything that is bad and unassailable

from Upanishads gods defend me I sayng truth satyam I bow to goddess

Saraswati in white clothes with book and the vein in hand inborn genius coupled with complete learning pratibha competing with viutpatti hari ananta harikatha ananta Lord is endless his story too is endless

I was with three honorary doctorates Dyal Shankar Sharma Gaston Mialaret Satyavrat Shastri

en Vogue Monastery of the Holy Cross Museum of the Land of Criss tomorrow Cave of the Bears Sunday at the Cathedral comes the Romanian President Monday at the State Theater opening of the academic year granting the title of doctor honoris causa meal with the students Mother Pavelida copy of Râmeţi the first monastery of nuns in Bihor

mahakavyas & bible political creation Indan saints Marina and Irina or Romanians Oprea Miclaus from Cioara venerable Sofronie Sava Brancovici St Onufrie is that with beard upto earth sermon on the mountain Sanskrit’s loss Byzantine painting Panini’s mother Daksi

rarely kidnapped woman in Panchatantra lion tiering deer three quarters of poetics and shivism coming from Kashmir and daughter of Ravana the queen of fish after breaking down his bridge in the nights as Manole the wall falls in love with Hanuman has the santa race to him in Thai sringara episode nonexistent in Valmiki or Tulsidas sanskritizing in Oradea

bracelet with 33 berries the years of Christ the Queen of Thai in the stone of Siam turned into Sanskrit your birthday in the cave of bears balloos of stallagmites stallactites let it be a fourth on stone on water let sing to mute immensity of labyrinth

dalla picolezza della provincia la solitudine non ci sono piu

Lal Bahadur Shastri as prime minister gave up all committee presidencies except Sanskrit Nehru regretted he did not know Sanskrit or Indira but loved it more than anything even no more to be loved without knowing most of the panditts I know by heart the mantras appropriate to the events of birth wedding death etc. without understanding the meaning

Lal passed daily Ganga by swimming to reach the school being poor and as prime minister obedience to connoisseurs

you leave ten things for the table one hundred for bathing a thousand for sleeping a lack for seeing the meters sardoulavikridita the play of a tiger 19 syllabes upajati a combination of indravajra and upendravajra 11 syllables some keep the dictionary and a kind of Sanskrit vocabulary 75 percent with modern touch I think in Sanskrit Rin Cris I keep them unchanged from now on

submarnamasia gold fish in Thai Rameshvara with squirrels blessed with stripes by Rama of wabi house I made my soul of earthen pits and burning roal simplicity unfolds its threads of steaming tea on bamboo mats walls of my soul are roads leading to the house wabi Japanese house for tea ceremony

Iadolina Valley of Hell Bihar wilderness Jahnsi dwarf mountains ruins sanctuary of the dacoits and Phulan Devi mantra has the healing property particular mantras how treated Tagore in Balaton essence of dharma priest in caves the path followed by big people karma is inscrutable dharma is difficult to say crocus to dead in bottomless lake

I asked of Vâlcea that it had not reached Byzantium what was by whom he hid some dance knowledge
Satya and the others underneath peaks resculpturing the same avatar on renunciation to forest poetry

Hungary is like Punjab does not have anyone who to beat then alone predictions that India gets superpower not to say the wishfulness of asking me what plus-marks I give to Romania India

Ungaria e ca Punjabul n-are cu cine se bate atunci singură de ţi-am afla sosie ca lui Bhumibol de i te vei adresa fiicei predictions că India ajunge superputere a nu se spune wishfulness de m-ai întrebat ce plus-marks dau României şi Indiei

yours from yours everlasting happy church with moon the black eagle to the healing of my soul and body amen you have gifted me I have seen the true light save your people with the heavenly spirit

white pink lilies poem by Bartrihari as madhukara bee imprinted by evening in the lotus flower had dreamed how night passes to morning sun rises and beauty of lotus opens will shine and how she was thinking so the elephant stepped up the lotus cantilena in the North poetry is only revelation cantilena

drindiri bongiorno figli miei dormito bene ecco i vostri fratelloni brutto ladracio uno chi perde ride amo anziani e detesto i giovanni cheerful under shawl inviting me to tea I’m not tea drinker

Satya directind from Moliere ogni cosa a sua tempo drin diri drin diri miei soldini io sono don Arpagone sono amico del papa dona Elvira velesqueziana brutta schifosa mamography mantra Saraswati bhagavati Sanskrit directing how to steal a revolution a country near Durga Temple opposite the Jain Temple

the guard service asks you to be as short as you can otherwise cutting the microphone Ifrim on Satya Cretu on seco tamasha he sits at the corner guerra password che fa paura bruttissima yellow blue president and three roses patos Santa simplicitas in the rhythm of ceau-ceau-ceau

June 10th in Senat dhc Satya Vrat comme s’y j’etait Satya in Bangalore not to attract the illusion of karma

I have been talking tens of years in Sanskrit school, and courses with you and the association and the retreat that I’m preparing for you to be just ambitious
Satya Vrat have a lot of talk with Iliescu one said good to come to Romania the other that great happiness to see him in India the password is Sanskrit Panini to Saussure what Sergiu foniatru atharva yajur Romanian-Indian next to Oradea Satya’s Râmnic passed as Tagore’s Bucharest

aham tatvam ayam you are my father holy North holy Usha I with Satya and Usha sahahi kantha slowly with the cassoc

princess Thai in 1986 Bihar Gridrakuta Hill almost 10 o’clock very hot all we were hitting fast path to the hill Buddha daily climbed and ambassador MN Verma you royal highness too stiff very suggestively then princess became serious we are buddhist we follow in the footsteps of the Buddha what preached

o Arjuna son of Pashthu in any way will call me people in that way I will show myself to them the people follow in all ways my way all the rivers find their place in the same sea prayers gone to all gods will go to God

Arjuna thinks of the greatest secret I shared you and do as you like not to trust in those who have flesh or teeth or nails or poison to be seen even by nuns from Prislop the porch of white virgin in black

secular India how would the ashram not get money from state Sanskrit Poems on Lord Christ Sanskrit Literature on Christianity a sun take us bad to give us good white Saraswati like kunda worshiped by Brahma Vishnu Mahesha

the October miracle on the sixth day of remembrance of the Holy Apostle Thomas, proclaiming the word of God to Midian to Persians and Indians, was imprisoned by Smideu the king stabbed with the spears still living the Apostle

the time of man gets shorter but we faithful lovers are still alive in direct communion with those deceased god of dead and alive ones do not weep our parents but our sins out haunted Satya I pushed him for anoint the wafer finished he took a leftover peanut the priest made him a cross on the forehead with God’s help

prithvi bhumi mata the whole earth is our mother atharva the earth is the mother I am the son of the earth potter kumbhakara India China bhai-bhai 1962 betrayed fierce Nehru paralyzed at the cost of life now who wants to die who to live two weeks under Eminescu facsimil mss sanscrit apud Bopp

no mistake greet the great personality this is really a feast to the eyes hard will believe future generations that so people could live in flesh and bones so can i say Satya vrat Shastri about Eminescu is the happiest day of my life I will talk much about this man to be known in India

it’s Satya to Pune to be a fairy tale about how we are and what the subject has raised us is the existence of dharmic disappearance a samsara

shell to heaven
hell with thousands
good by Râmnic
Sanskrit Antim
Pann in Panchatantra
Usha would sprint our
spirit in the saddle
here to rise
samsara thought
Magdalena does not suffer any more
the tongue which is called shabda
to fight with Arjuna
male sanskrit and moon

EDUCAŢIA TERŢIARĂ ÎN INDIA

Cazul limbii române

REZUMAT

În contextul datelor sintetice despre educaţia terţiară şi viaţa academică din India, se exemplifică reintrarea în atenţie şi cercetare a unor teme româno-indiene, prin introducerea studiilor româneşti la Universitatea din Delhi, în 1977. Se invederează, astfel, că predarea limbii, literaturii şi culturii române a fructificat şi în traducerea unor opere precum Mioriţa, Meşterul Manole, Luceafărul. Poate în replică la sinonimia indiană între educaţia terţiară şi tehnică, se propune o nouă paradigmă româno-indiană, întemeiată pe tehnică şi spiritualitate. Comparativ, se anexează un proiect (draft) de predare a limbii române la Universitatea din Beijing.

Cuvinte-cheie: educaţie terţiară, India, limba română, Eminescu.

ABSTRACT

In context of data on tertiary education and academic life in India, it is exempified the reentering in attention and research of some Romanian-Indian themes, through introduction of Romanian studies at Delhi University, in 1977. Thus, it is made clear how the teaching of Romanian language, literature and culture frutified also in translations of works like Little Lamb, Master Builder Manole, Evening Star. As if answering Indian synonimy between tertiatry education and technique, a new Romanian-Indian paradigme, based on technique and spirituality, is proposed. Comparatively, a Romanian teaching project (draft) for Beijing University is included.

Key-words: tertiary education, India, Romanian language, Eminescu.

Spre o superputere a cunoaşterii (1)

„This could be you” – Universitatea din Delhi „ai putea fi tu”, îşi atrage faimoasa vidyalaya potenţialii studenţi într-un clip pe YouTube.. Faimoasă, pentru noi, întrucât, picătură în ocean, „we have been it”, aici introducându-se, în 1977 (2), ca a noua limbă de studiu, româna, în Department of Continue reading „INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”” →

George ANCA: Secretul lui Adrian

Adrian George Sahlean, Migălosul cronofag. Traducând din Eminescu

Mașina de scris, București, 2014

Parcă am auzit prima oară Luceafărul, i-a spus Sergiu Al-George în Delhi doamnei Urmila Rani Trikha, după ce audiase versiunea sa sanscrită Divygrahah. La fel i-am spus și eu lui Adrain Sahlean în Biblioteca Națională din București, pe 6 mai, după recitarea din versiuea sa The Legend of the Evening Star, la lansarea cărții sale Migălosul cronofag. Traducând din Eminescu. Caiete de atelier.

Când Dimitrie Cuclin mi-a dăruit volumul său de traduceri din Eminescu, mi-a luat întâi ochii prefața reginei Maria. Și traducerea lui Adrian a fost rostită de alteța sa Radu Duda, dar numele traducătorului nu e menționat în afiș, cum i s-a întâmplat lui Florian Popescu vs. Brenda Walker și mai tuturor traducătorilor români acoperiți de vorbitori nativi ai limbii țintă, fie și traducători de ocazie, contractuali.

Ce era circulat oficial – iată că Eminescu al lui Sahlean avea să facă figură de samizadat – se primea politicos. Margaret Chaterjee a consultat pe Pankhurst, Grimm, Hastie. Studenții indieni și chiar Urmila au petrecut intermediul Corneliu M. Popescu. Ca și, în București, profesorul Tiwari, după ce, totuși, fusese fascinat religios de rezonanța cosmică a mulsorii în Zburătorul lui Heliade. Să ne întoarcem însă din India în America traducerii sahleaniene.

Robert Bly, citind traducerea din Eminescu a lui Sahlean, a mărturisit o impresie de secol 19, ceea ce traducărorului i-a convenit, cu gandul la Poe, dar izbindu-se de americăneasca zicere – cine-l mai citește azi pe Poe? Cât că Bly a semnat o elegie versiune din Nichita, cu omisiunea lui Ivasiuc, dar câte recreații din clasici lumești.

Florence Hetzler privea în gol căutând un reper, și așa a dat de Brâncuși. Adrian Sahlean, de un revelion, aflat în divorț, asistând și la scandalul dintre soții-gazdă, fiindu-i și dor de acasă, s-a retras în altă cameră și a tradus, ca în transă, a se mântui, prima și ultima strofă din Luceafărul. Gheorghe Dinu, rămas fără revelion, trăsese la o locantă la șosea, unde cânta, pe versurile lui Baudelaire, o rusoaică.

Ani de zile și nopți a continuat traducătorul psihanalist, în pas cu americanizarea proprie, tentativa de eminescianizare a angloamericanei. Glossa i-a luat numai șase luni. Terapia se putea extinde începând din anii 90, încă în secolul 20. Am lansat și eu la Biblioteca Pedagogică Națională prima ediție din acel revelion luciferic, în prezența lui Victor Săhleanu, a Brendei Walker, a atașatului cultural american. Cred că am xeroxat exemplare și pentru Casele Coepului Didactic din județe, că doar nu numai din Lupta continuă de Ilie Ilașcu (exemplar smuls de la Ioan Alexandru, când să-l ducă, bulk, în America). Mai apoi la Sala Oglinzilor avea să-l lanseze Sorin Alexandrescu, cu o ediția apărută la Cartea românească. Piratizările au explodat mai ales virtual, contabilizate tentativ de migălosul cronofag. Adică traductofagie depistată divulgativ, americănește, legalist (ei, și?)

Continue reading „George ANCA: Secretul lui Adrian” →

George ANCA: Câteva cuvinte despre Uniunea Scriitorilor din România

Stimați colegi, dragi prieteni,

Cu ceva timp în urmă v-am trimis pe această cale programul meu de candidatură, iar apoi o informare privind demersurile pentru transparentizarea activității administrativ-financiare a conducerii Uniunii Scriitorilor.

În urma întâlnirilor cu membrii din câteva filiale la care am reușit să ajung personal, am mai identificat o serie de dorințe și idei, pe care vreau să vi le aduc la cunoștință: tot mai mulți membri ai Uniunii solicită revenirea la maximum două mandate pentru președinția Uniunii; finanțarea echitabilă a filialelor din bugetul Uniunii; realizarea unui program național de lecturi publice; democratizarea accesului la revistele Uniunii și la editura Cartea Românească; elaborarea unui cod al onoarei pentru breasla noastră; întâlniri anuale ale președintelui cu membrii fiecărei filiale în parte; constituirea unui fond de ajutor reciproc pentru membrii Uniunii; acordarea de consultanță în relația cu editurile.

Regret că nu am reușit să merg în toate filialele, așa cum aș fi vrut, dar timpul destinat campaniei este prea scurt.

Mai jos, găsiți, pentru cei interesați, o serie de interviuri în care detaliez unele puncte din programul meu de candidatură, răspund la întrebări privind situația indemnizației de pensie, dezvolt viziunea mea asupra funcționării Uniunii, prezint demersurile privind transparentizarea, în fine, ating tot felul de subiecte sensibile privind breasla noastră. Pun, de asemenea, un articol de susținere semnat de Markus Bauer în “Neue Zurcher Zeitung” și un text generos al Doinei Ruști, ”De ce Dan Lungu?”. Continue reading „George ANCA: Câteva cuvinte despre Uniunea Scriitorilor din România” →

George ANCA: Halucin

George Anca

HALUCIN

Frica de noapte

Măria

Paloare

S-ar ști

Udătură pe uscătură

La margine

Pedagogie

Immanuel

an-card

nimicului parmen

halucin

bubele-mi

tilinci

unghii

valul puterniciei

cheag

Rotschild

de ani

oră d’apoi

orice femeie

a spectacula

i-am scris

vifornițo

Frica de noapte

Frica de noapte las-o zilei

iconică neîdumnezeire

picanterie vegetariană

Urechi fâlfâind se lasă

la întoarcere dumnezeule

cât să n-avem scăpare

A glumit că mi-aduce

vasta întinerire hind

pe toți i-o fi ținut minte

Să ne aducem aminte

mai mult ca toți

pârleli în groapa cui uitai

M-am lăsat nădușit

ce toată para vieții

din timp înzăpezită

La mal prin semne om răzbate

aștept până aștept reînfierea

ajungerii o țin de zgardă

Oh dubla cărăușie

din Râmnic la cruce

mă uit înapoi mai rar

Salvat de reflexe subconscii

în tren cu Satyajit și Val

exact ca-n drumul dus-întors

Vâlvele-n mină jaină

semantizează pieire

încleftând influenza

Revel petarde Diwali

îmi zboară zorii steaua

și nici melancolia

Măria

Măria duce lume la licitație

Irina citește Hobița-n dodii

Boroneanț spre casa Istrate

Veselitoare răscrucea ghicirii

Continue reading „George ANCA: Halucin” →