Galina MARTEA: Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani

Renumitul scriitor basarabean Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani. Prilegul acestei aniversări, credem, este o sărbătoare pentru întreaga comunitate românească și, nu în ultimul timp, pentru cultura română ce include în sine totalitatea valorilor spirituale. Menționez acest lucru deoarece conținutul acestui eveniment – aniversarea marelui scriitor Nicolae Dabija – se asociază cu idealurile românilor de pretutindeni care doresc, cu adevărat, reîntregirea neamului românesc și restabilirea de unitate națională. Născut la 15 iulie 1948, comuna Codreni, județul Cimișlia, Nicolae Dabija (scriitor celebru din Republica Moldova – poet, prozator, romancier, istoric și critic literar, publicist, om politic, academician – membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova, Doctor Honoris Causa – nominalizat de mai multe universități din Moldova și România, redactor șef al săptămânalului Literatura și Arta, editat de Uniunea Scriitorilor din Moldova) este acel combatant care luptă continuu pentru verticalitatea valorilor naționale românești, acestea întruchipând în sine tot ceea ce militează pentru reunirea neamului românesc, pentru limbă și cultură, identitate și tradiții românești. Având un rol important în lupta de renaștere națională din Moldova, sfârșitul anilor 1980 – 1991, Nicolae Dabija, cu același entuziasm, urmează și astăzi să promoveze aceleași idealuri supreme și anume: unificarea națiunii române. Fiind și președinte al Mișcării „Sfatul Țării 2” din 2016 – asociație nonguvernamentală, Nicolae Dabija este mereu în centrul tuturor evenimentelor ce țin de ReUnirea și unitatea celor două state românești, iar creația sa literară este dedicată în mare parte poporului român basarabean care a suferit în trecut din cauza foametei și deportărilor, și care la ziua de azi continuă să sufere din cauza nedreptăților sociale și alți factori care le subminează identitatea și existența. Însă creația literară a Domniei Sale este nu numai despre istoria românilor din Basarabia și suferința acestora, nu numai în comemorarea trecutului comunist sau al prezentului trist, dar este și o chemare neîntreruptă pentru promovarea drepturilor omului, pentru libertate, pentru demnitatea omului într-o societate, cu certitudine, pentru prosperare și unitatea națiunii române.

Cu o carieră și de om politic (deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești – 1989-1991; deputat în Parlamentul Republicii Moldova – 1990-1994, 1998-2001; Președinte al Forumului Democrat al Românilor din Moldova – 2005-prezent; altele), Nicolae Dabija de-a lungul timpului a creat opere literare de mare valoare, totodată, fiind considerat „unul dintre comorile literare ale literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre” (Biblioteca Centrală „B.P.Hasdeu”). Debutând în 1965 cu un ciclu de poezii în ziarul Tinerimea Moldovei, iar în 1975 cu primul volum de poeme „Ochiul al treilea”, Domnia Sa până la ziua de azi a publicat peste 80 de volume de poezii, romane, nuvele, eseuri, publicistică, istorie literară, manuale, povestiri și poezii pentru copii și multe altele, iar unele din lucrări fiind traduse și publicate în SUA, Franța, Brazilia, Italia, Rusia etc. În timp și-au vazut lumina opere literare de o importanță aparte pentru literatura română. Printre nenumăratele manuscrise se regăsește și romanul „Tema pentru acasă”, inițial editat la Editura Princeps Edit din Iași, 2009, pagini 430; ulterior fiind reeditat și în alte edituri din România și Moldova, dar, în același timp, tradus și editat în SUA și Franța. Romanul „Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija, este considerat de criticii literari o lucrare monumentală, o capodoperă adevărată ce se înscrie printre cele mai bune romane de dragoste din literatura română. Daniel Corbu (scriitor și critic literar român) spune: „Romanul lui Nicolae Dabija este o capodoperă a sa, o „comandă divină” ce vine să lucreze pentru cunoaşterea istoriei ingrate prin care îi este dat neamului să treacă în numele Dragostei de Neam, de Aproape, de Ţară, de Adevăr. Vasile Coroban scria că romanul ca gen literar „nu înseamnă aderenţă îngustă la actualitate, ci o proiectare a realităţii în simbol sau parabolă de semnificaţie mai mult sau mai puţin universală, accesibilă pentru diferite meridiane unde omul construieşte şi se bucură sau îndură povara vieţii şi suferă. Actualitatea arzătoare, imediată e numai atunci utilă în literatură şi în roman – în special – când promovează anumite valori morale, încadrându-se în eroi şi situaţii exemplare” (Coroban 190). Şi romanul lui Dabija respectă, în mare măsură, dacă nu întru totul aceste cerinţe”. Iar poetul și criticul literar francez Jean-Paul Gavard-Perret a scris: „Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Romanul este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați”. Cu aceleași considerațiuni de prețuire, Tudor Nedelcea (editor și istoric literar român) cu referire la romanul „Tema pentru acasă” și-a expus părerea astfel: „Prin acest strălucit debut ca romancier Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii”.

Poezia și proza lui Nicolae Dabija se regăsește în nenumăratele volume precum: „Dreptul la eroare” (1993, poeme), „Lacrima care vede” (1994, poeme), „Icoană spartă, Basarabia” (1998, eseuri), „Între dragoste și moarte” (1998, poeme), „Harta noastră care sângeră” (1999, eseuri), „La est de vest” (2001, eseuri), „În căutarea identității” (2002), „Bezna vine de la Răsărit” (2005, eseuri), „De ce limba noastră e română” (2007, eseuri), „Tema pentru acasă” (în edițiile 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016), „Manifest de unire” (2013, eseuri), „Nu vă îndrăgostiți primăvara!” (2013, nuvele), „Pe urmele lui Orfeu” (2016, eseuri), „Te blestem să te îndrăgostești de mine” (2017, roman) etc. Numărul, valoarea și importanța acestor opere literare reprezintă conținutul prin care se regăsește însuși autorul cu toată complexitatea intelectuală/ spirituală și, respectiv, cu integritatea de scriitor celebru. Astfel, Grigore Vieru menționând: „Nicolae Dabija [este] poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi româneşti”, iar revista americană de poezie Cold Mountain Review îl numește pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii. Deci, sub această imagine demnă de apreciere se manifestă activitatea scriitoricească a lui Nicolae Dabija, iar retribuția sau recompensa pentru această muncă intelectuală enormă sunt distincțiile acordate scriitorului de diverse uniuni de creație și nu numai: Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu” – România (1992); Marele Premiu „Lucian Blaga” – România (1993); Marele Premiu „George Bacovia – România (1993); Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu” (1995); Cavaler al Ordinului Republicii (1996); Medalia guvernamentală a României „Eminescu – 150 de ani de la naștere” (2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor „pentru remarcabila sa operă poetică și pentru implicarea sa în redeșteptarea spiritualității românești” (2000); Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „În căutarea identității” (2002); Marele Premiu pentru poezie „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internațional de Poezie de la Uzdin-Serbia (2005); Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008); Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației (2009); Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului pentru romanul „Tema pentru acasă” – Academia Internațională „Mihai Eminescu” (2010); Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste – Italia (2014); Premiul „Prix de l’Autre Édition” – Franța (2016); Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana – Cuba (2017), etc.

Continue reading „Galina MARTEA: Nicolae Dabija la onorabila vârstă de 70 ani” →

Anneke Kleine Staarman: „Prin unda timpului”, de Galina Martea – originalitate, talent, vocație

Volumul de versuri „Prin unda timpului”, de Galina Martea, este o confirmare autentică în tot ceea ce se numește originalitate, talent, vocație. Fiind o ediție bilingvă în limba română și engleză, lucrarea în cauză are o eleganță aparte, iar calitatea poetică a versurilor se afirmă printr-o voce nespus de rafinată. Poemele Galinei Martea sunt bine definite și structurate, menținând procedeul tehnic clasic – rima și ritmul, dar și procedeul tehnic de stil modernist – versul alb. În ansamblu, este o poezie cuprinsă de patetism sobru ce exprimă esență în orice cuvânt scris, în orice metaforă ce are tangență cu lumea reală și cea imaginară a poetei.

Prin splendoarea versurilor, poeta Galina Martea reușește să cucerească publicul cititor, relatându-le descrieri despre trăiri reale ce sunt strâns legate de viața cotidiană a lumii contemporane: „Înrobiți de timpuri bune si rele/ Încercăm să trăim prin rutină/ Și prin unda luminii, sub stele,/ Subjugăm existența-n mocirlă./ Înrobiți de timpuri rele și bune/ Împletim bucuria cu ață/ Și prin unda luminii srtăbune/ Încercăm să trăim pentru viață…” (poemul „Cine suntem în mileniul trei”).

Poemele din acest volum se plasează între viață, existență, universul material și spiritual al omului, dragostea față de tot ceea ce este sublim în astă lume, iar autoarea își atribuie dreptul de a colabora insistent cu lumea înconjurătoare, cu lumea ce este un simplu actor în viața pământească: „Ca și frunza omul moare,/ Se topește, putrezește,/ Și la cruda întâmplare/ La pământ se-adăpostește./ Ca și frunza-mbătrânește/ Peste arșița din vară/ Și-n pământ se adâncește/ Ca să uite de povară” (poemul „Omul ca și frunza”).

Activând în câmpul scriitoricesc, cuvântul inteligent al Galinei Martea este stăpânit de modelul rafinat și talentat al vocației literare.

Anneke Kleine Staarman,

scriitoare, Olanda

„Through the wave of time”, by Galina Martea – originality, talent, vocation

Textul original în limba engleză

The volume of poems “Through the wave of time”, by Galina Martea, represents an authentical confirmation of all is called originality, talent, vocation. Being a bilingual edition in Romanian and English, this specific work has a special elegance, and the poetic quality of the lyrics is asserted in an extremely refined voice. The poems of Galina Martea are well defined and structured, maintaining the classical technique – rhyme and rhythm, but also the technical process of modernist style – the white verse. Overall, this is a poetry of sober pathos expressing essence in any written word, in any metaphor that has tangency with the real and imaginary world of the poet.

Through the splendour of the verses, the poet Galina Martea manages to conquer the reader’s audience, telling them descriptions of real experiences that are closely related to the everyday life of the contemporary world: “Enslaved by good and bad times/ Through routine we tend to flood/ And ray of light, under the stars,/ We succumb our existence in mud./ Enslaved by bad and good times/ We knit our joy with thread/ Through ancestors ray of light/ To live through life we’re led…” (the poem „Who are we in the third millennium”).

The poems of this volume are placed between life, existence, the material and spiritual universe of man, the love for everything that is sublime in this world, and the author assigns her right to cooperate with the world around her, with the world that is a mere actor in the earthly life: „The man dies like a leaf,/ He rottens, he melts,/ In the cruel event grief/ At the ground he shelter finds./ Like a leaf he ages/ Throughout the summer heat/ In the earth he deepens/ Of the burden to forget.” (the poem „The man like a leaf”).

By activating in the writing field, Galina Martea’s intelligent word is dominated by the exquisite and talented model of literary vocation.

Anneke Kleine Staarman,

writer, The Netherlands

Prefață la cartea de poezii „Prin unda timpului / Through the wave of time”, ediție bilingvă, în limba română și engleză. Bestelmijnbook, Olanda, 2018, pagini 91. Traducător Daniela Martea.

Sursa: http://www.bestelmijnboek.com/product/through-the-wave-of-time/

http://www.bestelmijnboek.com/auteur-galina-martea/

Galina MARTEA: Cum să obții democrația?

Cu aproape trei decenii în urmă am crezut că vom pipăi, cu adevărat, fenomenul democrației, aceasta fiind o formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor, așa afirmă dicționarul explicativ român. Aproape cu trei decenii în urmă am crezut cu toții că în sfârșit este obținută acea libertate socială de care are nevoie omul simplu al societății, poporul. Am crezut…, însă realitatea prezentă ulterior s-a dovedit a fi nespus de dură. Dacă unele țări din fostul lagăr comunist, prin inteligența lor (spre exemplu, țările baltice), au reușit pe parcursul acestor trei decenii să obțină ceea ce și-au dorit și ceea ce și-au propus din start după destrămarea imperiului sovietic, atunci unele țări, precum Basarabia, nu au izbutit nici pe aproape să se încadreze în limitele obiectivelor dorite de către popor. În timp, s-a promovat o cultura politică de tip haotic care, într-un final, a produs și a instaurat în cadrul Moldovei, stat independent de după 1991, fenomenul unei anarhii absolute, aceasta reprezentând în mod real o stare de dezordine totală în cadrul țării, de haos și, nemijlocit, de atitudine nesatisfăcătoare a individului față de propria colectivitate. Însă această anarhie, în mod special, cu privire la atitudinea nesatisfăcătoare/ intolerabilă a individului față de propria colectivitate este specifică mai mult pentru clasa dominantă/ clasa politică și nu pentru restul societății. Această stare de dezorganizare și ignoranță totală din partea clasei politice și de guvernare față de propria societate, în cele din urmă, a adus țara în pragul unei crize sociale fără precedent. Credem, este un caz aparte în Estul Europei, mai bine zis în sud-Estul Europei, inclusiv și la nivel mondial, unde după anii 2000 în societatea basarabeană se neglijează în cel mai real mod libertatea de voință a concetățeanului. Într-o asemenea situație dreptul cetățeanului este umilit, adică egalitatea tuturora în fața legii lipsește, iar dacă să ne referim la componenta democrație, atunci aceasta este lipsită complet de valori fundamentale. Prin urmare, în modelul de democrație moldovenească lipsește esențialul și anume: fenomenul de conștiință, dar mai ales, de conștiință a clasei politice și de guvernare, aceasta reprezentând vizibil mentalitatea și comportamentul individului dominant. Astfel, prin acțiunea comportamentului au loc acele procese sociale care produc continuu nelegiuiri ce sunt numai în detrimentul poporului. Nelegiuirile provocate de către clasa dominantă includ în sine fapte ce contravin legilor juridice, obligațiilor morale și funcționale, în rezultat, dând naștere corupției, inechității și injustiției sociale, dar cel mai grav, inegalitatea cetățenilor în fața legii. Dacă să privim lucrurile cu atenție atunci vom vedea cât de grav este afectat și umilit cetățeanul acestei comunități, iar dacă să ne referim la dreptul civil al acestuia atunci lucrurile devin și mai tragice. În prim plan, este ignorat dreptul civil al omului la o jurisprudență democratică, organele de drept fiind cel mai nesigur domeniu al societății. Realitatea și faptele respective demonstrează în nenumărate rânduri că deciziile judecătorești sunt realizate în baza veniturilor bănești, adică cine oferă mai mulți bani în formă de mită acela și câștigă procesul. Astfel, suferă o armată întreagă de oameni care sunt implicați în procese de judecată civilă, penală etc. La acest capitol sunt prezenți cetățeni cu deplină dreptate, însă fără bani și fără ocrotire judiciară/ socială corectă, rezultatele pozitive fiind în majoritatea cazurilor de partea celor cu bani (https://www.europalibera.org/a/ion-sturza-vizita-filip-in-sua-invalidarea-alegerilor/29321860.html). În așa mod, societatea există în baza unei democrații nespus de fragile și, respectiv, a unui sistem judiciar destul de fragil și corupt.

Societatea moldovenească este foarte bine cunoscută în plan mondial la capitolul „statul cu o democrație fragilă”, respectiv, „țara cu cea mai înaltă rată a corupției, nedreptăților și inechității sociale” etc (https://adevarul.ro/moldova/actualitate/moldova-topul-tarilor-cea-mai-mare-coruptie-intr-un-studiu-realizat-transparency-international-1_582c26f65ab6550cb88e344f/index.html). Se cunosc lucruri și acțiuni ce îngrijorează opinia publică internațională/ europeană (violență, crime, trafic de ființe umane, sărăcie și degradare socială la nivel înspăimântător, democrație imitată, etc.), însă nu se cunosc acele acțiuni care ar trebui să contribuie pozitiv la înlăturarea tuturor nelegiuirilor ce au loc în societate și, cel mai tragic, cum și când va fi posibil punerea pe picioare a unei existențe civilizate în cadrul țării și, nemijlocit, instaurarea unui sistem democratic și transparent în administrarea societății. Nemijlocit, întrebarea de bază este: cum să obții o democrație adevărată într-o societate atunci când întreg poporul este manipulat de o mișcare politică populistă nespus de dăunătoare; cum să construiești un stat democratic și civilizat atunci când drepturile civile ale cetățeanului sunt lezate aproape în totalitate, iar clasa dominantă continuă să hrănească aspirațiile poporului doar cu slogane politice, fără a le acorda ajutorul și suportul real în viața de toate zilele? Apoi, libertatea de exprimare este un factor ce vizează insecuritatea omului/ cetățeanului, cu atât mai mult a jurnalistului, persoana care trebuie să asigure și să relateze în mod transparent realitatea prezentă în societate. Iar modelul de comunicare, practicat în a intimida și a dezinforma masele, este un factor nespus de negativ, fiind doar în favoarea clasei dominante. Astfel, poporul s-a ales cu sentimentul de frică și supunere, în rezultat, lipsa de curaj fiind foarte limitată în a protesta contra nelegiuirilor și nedreptăților sociale. Cu certitudine, poporul este înfricoșat, deoarece poliția, organele de stat pentru menținerea ordinii publice, organele de securitate socială activează foarte dur împotriva oricăror acțiuni de stradă, oricăror revendicări de nemulțumire ale populației prin proteste. În cele din urmă, inechitățile sociale rămân nesoluționate, deoarece poporul înfricoșat, disperat și lipsit de inițiativă este nespus de pasiv în organizarea manifestațiilor cu caracter politic și social, iar, în același timp, clasa dominantă este satisfăcută de situația creată, promovând în continuare o tactică plină de populism distrugător, aceasta fiind o atitudine favorabilă doar în satisfacerea propriilor dorințe și necesități. Deci, aceasta denotă încă o dată faptul cât de nedemocratică este societatea moldovenească, totodată, incluzând în sine faptul că poporul nu are dreptul la niciun fel de proteste sociale în cazul dacă acestea nu coincid cu interesele clasei dominante. Dacă să facem o paralelă la unele țări democratice, atunci vom menționa că Curtea Supremă americană deține o hotărâre în care se spune: „Un popor inert este cel mai mare pericol al democrației. Demonstrațiile sunt un drept al oamenilor de a-și spune toată împotrivirea împotriva unei măsuri politice sau oricărui alt fel de măsuri”. Conform acestora, putem defini/ intui că inexistența unei democrații transparente în Moldova este din vina poporului. Să fie oare așa? Tot posibilil! Dacă să analizăm realitatea creată, atunci toate lucrurile se întâmplă doar că poporul este mereu cu capul plecat și acceptă foarte ușor și în mod umil totul, fără ca să reproșeze celora ce stau în capul puterii, de la puterea locală până la cea centrală. Poporul suferă la nesfârșit, dar e mulțumim cu ceea ce are și nu are curajul să mai pretindă sau să ceară ceva în plus. Este o cultură întemeiată de decenii, o cultură de supunere în fața celui cu putere. Astfel, populația, mai ales cea de vârsta a treia și cea din sectorul rural, suportă la nesfârșit și constant consecințele/ acțiunile neplăcute ale demnitarilor de stat, suportă nedreptatea, sărăcia și tot ceea ce este injusțiție socială, însă toți tac, nimeni nu protestează împotriva climatului indecent prezent în cadrul țării. Iar generația mai tânără, aptă de muncă, își găsește refugiu în a exista doar prin procesul migratoriu în afara țării, astfel lăsând teren liber pentru acei ce fac insuportabilă viața acasă. Însă acei puțini concetățeni care au mai rămas și mai sunt în țară nu au nicio posibilitate de a înfrunta răul instaurat, deoarece este prea mare, iar forțele de ordine, organele de drept sunt într-o colaborare destul de fructuoasă cu clasa politică și de guvernare. Țara este împânzită de o negură extrem de deasă prin care este foarte greu de traversat pentru a desluși transparent lumina zilei, astfel poporul rămânând inert în propria casă. Numai că ultimile evenimente ce au avut loc recent în legătură cu alegerile primarului de Chișinău au trezit puțin lumea și le-a deschis ochii cât de cât pentru a înțelege mai bine procesele populismului nedemocratic înstaurat în societate. În urma mai multor comentarii dure din partea comunității internaționale (UE, SUA, etc) împotriva clasei politice și de guvernare moldovenești și în legătură cu invalidarea alegerilor din 3 iunie curent, Vladimir Socor, analist politic al Fundației „Jamestown” din SUA, comentează: „Decizia celor trei instanțe de judecată a scos oamenii în stradă…”, nemijlocit, Domnia Sa concretizează afirmațiile unor partide politice care au lansat Mișcarea de Rezistență Națională și care spun că „Moldova se transformă într-o dictatură” (https://www.timpul.md/articol/vladimir-socor-guvernarea-este-pusa-la-zid-i-opoziia-ar-putea-boicota-alegerile-din-toamna-132556.html). Însă conform celor relatate de europarlamentarul român Siegfried Mureșan (care spune că guvernanții Moldovei trebuie să fie conștienți de ceea ce au făcut, iar cetățenii R.Moldova merită mai mult”), aflăm că în Parlamentul European în 5 iulie curent va fi discutată problema crizei politice din Moldova cauzată de invalidarea alegerilor pentru primarul capitalei. În același timp aflăm de la europarlamentarul român că situația din Moldova privind încălcarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept va fi discutată alături de problemele respective din Somalia și Burundi (https://www.timpul.md/articol/moldova-ajunge-alaturi-de-somalia-i-burundi-in-parlamentul-european–europarlamentar-guvernanii-trebuie-sa-fie-contieni-ce-au-facut-132623.html).

Aceeași întrebare pentru societatea moldovenească: cum să obținem o democrație reală? Cu toții ne dorim acest lucru, însă pentru a menține în poziție verticală demnitatea și identitatea unui popor, pentru a întreține pe verticală o democrație adevărată în societate avem nevoie, în mod prioritar, de o cultură și o educație decentă în dezvoltare. Pentru obținerea acestora, în mod civilizat, poporul trebuie să vorbească deschis în fața legii și a puterii de stat, fără sentimentul de inferioritate și teamă. Respectiv, revendicările sociale, politice, personale să fie soluționate prin demonstrații pașnice, libera exprimare, libertatea de asociere (precum menționează europarlamentarul român Monica Macovei), deoarece aceasta este cea mai transparentă formă în a demonstra că într-un stat există democrația reală. Fiind în dialog cu postul de radio Europa Liberă de la Chișinău, Monica Macovei menționează în continuare: „…poporul nu trebuie să tacă și să înghită. Poporul trebuie să aibă un cuvânt de spus… și poporul n-are cum să vorbească, pentru că poporul nu este chemat la televizor. Oamenii simpli, nepoliticienii, cei care nu sunt comentatori politici ș.a.m.d. nu sunt chemați și n-au unde să-și exprime părerea. Și atunci iese în stradă. Asta se întâmplă în orice țară democratică. Asta este soluția! Din păcate, noi am pus carul înaintea boilor – întâi am făcut niște instituții democratice, cum e și Curtea Constituțională, după care le-am populat cu oameni care nu sunt independenți, cu oameni care nu sunt liberi și în justiție la fel, și în politică la fel. Deci, asta am făcut-o și noi în România și după asta care reforme, după asta nu mai poți da pe nimeni afară. Sunt numiți pe viață, cum să-i mai dai afară? Nu, trebuie întâi să faci reforma, să-i testezi pe fiecare și apoi să le dai aceste garanții – numire pe viață, salarii bune ș.a.m.d.” (https://www.europalibera.org/a/monica-macovei-interviu-invalidare-alegeri-chisinau/29321863.html).

Continue reading „Galina MARTEA: Cum să obții democrația?” →

Galina MARTEA: Centenarul Unirii în versuri și proză

O nouă apariție editorială demnă de apreciere. De această dată aniversarea Marii Uniri de 100 ani se regăsește în antologia de poezie și proză „Centenarul Unirii”, Starpress 2018, Editura Olimpias, coordonator Ligya Diaconescu (poet, prozator, publicist, jurnalist). Ca un simbol al unității naționale, antologia respectivă este în exclusivitate dedicată marelui eveniment Centenarul Unirii – 1918-2018.

Cu o prefață formidabil de interesantă și de un efect aparte, din primele pagini ale lucrării facem cunoștință cu cele relatate de Al.Florin Țene (scriitor consacrat, Președinte național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române de Cultură și Artă), discursul fiind întitulat „Rolul literaturii în oglindirea Marii Uniri”. Având la bază subiectul centrat pe rolul literaturii române în perioada anilor 1918 – prezent, Al.Florin Țene menționează: „Dacă după Marea Unire care a împlinit visul de veacuri al neamului românesc pentru a fi uniți în hotarele firești ale României dodoloață, scriitorii, prin operele lor, au rezonat la acest mare eveniment, oglindind în scrisul lor realitățile și trăirile de atunci, iată că și în prezent, la o sută de ani, mânuitorii cuvântului toarnă în tiparele acestuia sentimentele, amintirile, transfigurările despre evenimentele de la 1918… Astfel, prin inițiativa scriitoarei Ligya Diaconescu, care întotdeauna a avut inițiative memorabile pentru a marca marile evenimente ale culturii românești, și de data aceasta reunește într-o importantă antologie lucrări ale scriitorilor români de pe întreg mapamondul, care oglindesc plastic și sugestiv evenimentul reîntregirii neamului nostru în hotarul spiritualității ce ne caracterizează, având ca liant limba română, dulce ca laptele mamei… Așa cum se cunoaște, după Marea Unire din 1918 au început să se dezvolte mai toate ramurile economiei naţionale. Prin acest act înfăptuit la Alba Iulia la 1 Decembrie s-a realizat unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare…”. Ulterior, Domnia Sa realizează subiecte destul de importante și interesante din istoria literaturii române, astfel abordând discursul despre diverse curente literare și anume: despre modernism, tradiționalism, constructivism, suprarealism, etc. În consecință, întreaga expunere literară este centrată prin afirmația că Marea Unire din 1918 a avut un rol extraordinar de pozitiv în dezvoltarea literaturii și integrității naționale române. Nemijlocit, Al.Florin Țene concretizează: „Am făcut această succintă incursiune în istoria literaturii noastre pentru a arăta că există o continuitate în dezvoltarea culturii, dar mai ales a caracteristicii literaturii române. Această însușire fiind prezentă și în paginile scriitorilor, atât în poezie cât și în proza din prezenta antologie, selecție făcută cu profesionalism de scriitoarea Ligya Diaconescu”. În cele din urmă, cu multă admirație, prefațatorul nu uită să menționeze și despre rolul scriitorilor și arta literară ale acestora, care au completat paginile acestei antologii. Antologia fiind divizată în poezie și proză, cu referire la secțiunea proză Domnia Sa spune: „În proza găzduită de această antologie descoperim o artă a autorilor de a ști să învie lumile amintirii sau ale visării îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor și a evenimentelor majore din 1918. E la acești autori o adevărată obsesie a totalității românești. Autorii: Al Florin Ţene, Elena Jucan, Elena Buică, Isabela Brănescu, Dumitru k. Negoiță, Teresia Bolchiș Tătaru, Ion Pricop, Nadia Urian, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pâraianu, Monica Dușan, Teona Scopos, Floarea Cândea, Gina Agapie, Ilie Petru Birău, Magdalena Albu, Carina Ienășel, Olimpia Sava, Galina Martea, Izabela Brănescu, Ligya Diaconescu etc., alunecă de la iluzie la luciditate, de la stabilitate și adevăr istoric la cele mai complicate stări de conștiință”. Cu același spirit demn de admirație, la secțiunea poezie prefațatorul scrie: „Un filon de patriotism, iubire de neam și țară, de limba care ne unește emană poeziile din această antologie. Există o istorie interpretată ca tezaur, nu poate avea pe potrivă decât o geografie, trăire sentimentală și ca istorie a Întregirii neamului. Astfel de sentimente descoperim în poeziile autorilor: Mariana Popa, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pricop, Florin Roman, Ștefania Petrov, Vasile Bele, Constantin Predescu , Elana Alina Grecu, Camelia Florescu, Teona Scopos, Carina Baba (Ienasel), Constantin Predescu Neacșu, Elena Buldum, Ștefan Lucian Mureșanu, Costina Ștefănescu, Maria Filipoiu, Geanina Iovănescu, Virginia A. Popescu, Cristian Marinescu, Nicoleta Claudia Drăgan, Galina Martea, Ovidiu Jucan, Rodica Calotă, Gheorghe Dan Obogeanu, Geanina Iovănescu, Constantin Iordan, Rodica Ghinea, Elisabeta Silvia Gîngu, Maria Giurgiu, Lucia Bibarț, Olimpia Sava, Andrei Stan, Vasile Bele, Ligya Diaconescu”.

Denumită DOAMNA LIMBII ROMÂNE de Al. Florin Țene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Ligya Diaconescu, coordonatoarea proiectului literar „Centenarul Unirii”, este o luptătoare înverșunată pentru idealurile supreme naționale. Domnia Sa realizează acțiuni de mare valoare care, într-un final, sunt finisate cu mult succes, dar, mai ales, sunt dedicate în totalitate unității de credință și de neam, culturii și tradițiilor românești. Astfel, si de această dată Ligya Diaconescu pune în lumină o nouă lucrare ce reprezintă demnitatea și unitatea națională a românilor de pretutindeni. Cu un conținut bine structurat și, corespunzător, cu prezența minunatelor poeme și eseuri ale scriitorilor români contemporani din întreaga lume, antologia „Centenarul Unirii” este cel mai veridic argument prin intermediul căruia omul de creație își exprimă dragostea și sentimentul autentic față de plaiul natal și tot ceea ce este românesc.

————————————————-

Galina MARTEA

Olanda

27 iunie, 2018

Galina MARTEA: Incultura distruge existența civilizată

Dacă prin termenul cultură cuprindem întreaga complexitate a valorilor materiale și spirituale, atunci prin expresia incultură deslușim același proces vital în existența umană, însă cu foarte multe accente negative care, la rândul lor, distrug comunicarea calitativă dintre tot ceea ce este uman într-o comunitate socială. Într-un asemenea proces vital, cu prezența fenomenului de incultură, se disting aspectele de neștiință, ignoranță umană, mai bine zis, lipsa de instruire și de cultură elementară a omului. Astfel, prin lipsa unei culturi elementare este afectat destul de grav omul în dezvoltare și nu numai, dar, în același timp, sunt afectate nespus de mult și relațiile dintre concetățeni, nemijlocit, comunicarea ce le aparține. Dacă să ne referim la aspectul comunicării, atunci acest lucru este esențial pentru cultura și existența civilizată a omului. Iar dacă comunicarea politicoasă și corectă lipsește în procesul de conviețuire al cetățenilor, atunci nici nu poate fi vorba de o existență civilizată între ei, deoarece aceasta se răsfrânge negativ asupra modului de comportare, asupra conștiinței și demnității omului într-un mediu social. Deci, print-un proces de cultură adevărată omul își formează o personalitate umană decentă, iar printr-un conținut necivilizat al existenței omul devine o victimă în fața tuturor transformărilor progresive. Un caz aparte în acest sens este societatea basarabeană care nu evoluează în sens pozitiv, dar se dărâmă continuu în sens regresiv. Astfel, fiind într-o decădere absolută, putem determina că un asemenea mediu social nu susține politica fundamentată pe valori autentice culturale/ civilizate, însă, cu atât mai mult, într-un asemenea mediu social lipsește în totalitate strategia de promovare a culturii în instruirea omului. În contextul dat sunt nespus de binevenite cuvintele lui Immanuel Kant (renumit filosof german), care spunea: „Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat”. Ținând cont de aceste cuvinte semnificative, concretizăm că prin inexistența unei culturi autentice o societate/ un popor nu va avea niciodată verticalitate umană onorabilă.

Așadar, ce se întâmplă cu societatea basarabeană la capitolul cultură? S-ar părea că există un motiv destul de serios și neglijabil în acest domeniu social, deoarece dezvoltarea civilizată stopează de la o zi la alta. Pare a fi așa, dar să vedem argumentele. Dacă lumea civilizată luptă mereu pentru o cultură cât mai definită, atunci societatea moldovenească, după cum se vede în realitate, tinde doar spre degradare socială indefinită unde concetățeanul se pierde umil și sigur prin procesele mizeriei. Cu neputință, la baza acestor procese sociale există lașitatea, minciuna, nedreptatea, ipocrizia oamenilor de conducere, oamenilor cu putere în stat, oamenilor cu influență socială care produc doar erori în educația societății. Cultura acestor oameni ce activează în structurile de vârf ale statului, fiind insuficientă și deseori nesatisfăcătoare (așa cum se spune în popor: lipsesc cei șapte ani de educație de acasă), nu reprezintă necesitățile și interesele societății, iar prin faptele și comportamentul lor se disting acțiuni nespus de rele ce dezamăgesc poporul, în cele din urmă, acesta degradând moral prin sărăcia și incultura instaurată. Fără cinste și corectitudine, oamenii puterii din stat, funcționarii publici întreprind acțiuni de rea-credință ce nu sunt compatibile cu îndatoririle morale și sociale, iar prin acțiunile realizate (abateri de la moralitate, de la cinste, de la datorie) ce denotă doar incultură se promovează răul, ferocitatea, neomenia, etc., aspecte ce motivează profund și dăunător omul societății și, nu în ultimul rând, întreaga societate. Neavând la baza culturii personale nici minimum de cunoștințe despre etică, comunicarea socială, etc., o mare parte dintre oamenii puterii nici nu tind către o conduită perfectă, dar sunt satisfăcuți doar de funcția pe care o ocupă în stat și, respectiv, de starea materială pe care o dețin, aceasta fiind acumulată pe căi necinstite. Astfel, societatea se coagulează în limitele inculturii, iar concetățenii pentru a exista și supraviețui acumulează exemple cât mai neprielnice de la oamenii cu putere în stat, ulterior, aplicându-le în viața de zi cu zi. Deci, fenomenul de comunicare socială, ca parte componentă a culturii, se regăsește între însușiri negative ce dezvoltă ignoranța, ca parte componentă a inculturii. Respectiv, prin ignoranță sunt întreprinse cele mai dezgustătoare acțiuni umane.

Continue reading „Galina MARTEA: Incultura distruge existența civilizată” →

Galina MARTEA: „Unire în cuget și-n simțiri”, documentarul istoriei – Centenarul Unirii

O lucrare monumentală apărută recent de sub tipar la Editura Anamarol din București, coordonator și editor Rodica Elena Lupu, aceasta fiind o dedicație adevărată întru cinstirea neamului românesc – Centenarul Unirii. Este vorba de documentarul istoric „Unire în cuget și-n simțiri”, cu subtitlul „Apulum-Bălgrad-Alba Iulia – 1 Decembrie 1918-1 Decembrie 2018 – 100”, cu un cuprins de 296 pagini, prin intermediul căruia ne reîntâlnim cu renumiți istorici, academicieni și scriitori români clasici și contemporani: Ioan Aurel Pop (președintele Academiei Române), Ana Blandiana, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Alexei Mateevici, Ștefan Octavian Iosif, Radu Brateș, Vasile Militaru, Andrei Mureșanu, Ioan S.Nenițescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Dan Bodea, Ion Brad, Elena Armenescu, Cristian Petru Bălan, Ion Dodu Bălan, Florica Bud, Ionuț Caragea, Carmen Aldea Vlad, Adrian Botez, Radu Cârneci, George Corbu, Evelyne Maria Croitoru, Nicolae Dabija, Rodica Elena Lupu, Galina Martea, Nicolae Dragoș, Sergiu Găbureac, George Roca, Gheorghița Durlan, Alexandra Gălușcă, Radu Gyr, Gabriela Hale, Ion Horea, Iustin Ilieșiu, Niculina Merceanu, Isabela Bianca Neagu, Lucia Olaru Nenati, Octavian Paler, Maria Petrescu, Paula Romanescu, Alina-Maria Stârcea, Mariana Popa, Iuliana Paloda-Popescu, Marin Pungă, Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Marinela Stănescu, Silvio Sticea, Maria Ileana Tănase, Andrei Teodor Stârcea, Dona Tudor, George Țărnea.

Cu o deschidere impunătoare, începutul acestei cărți își face prezența cu o prefață cât se poate de interesantă, realizată de distinsa, neobosita și talentata scriitoare Rodica Elena Lupu (poetă de o virtute aparte, prozatoare, jurnalist, editor, academician, Doctor Honoris Causa, etc), astfel, Domnia Sa relatându-ne: „…Cuvântul entuziast şi răspicat al celor 100 000 de oameni adunaţi pe „Câmpul lui Horia” de la Alba Iulia, consfinţea şi din punct de vedere politic o unitate de viaţă, de limbă şi de cultură, care dăinuia de peste două mii de ani.

Timp de secole, cele trei ţări româneşti, Moldova, Muntenia, Transilvania, deşi despărţite politic, au cunoscut o dezvoltare în multe privinţe analogă, iar legăturile dintre ele, economice, religioase, culturale, erau dintre cele mai strânse, încât nimic nu le despărţea, afară de interesele puterilor dominante.

Era inevitabil ca aceste interese să cedeze o dată şi o dată în faţa luptei maselor şi a conducătorilor luminaţi.

Prima biruinţă pe calea unităţii naţionale se câştigă la 24 ianuarie 1859, când Ţara Românească şi Moldova devin Principatele Unite pentru ca doi ani mai târziu să se numească România şi în 1877 să-şi proclame independenţa de stat.

În aceste condiţii, devenea cu atât mai nefirească şi cu atât mai odioasă menţinerea unei însemnate părţi a poporului român sub stăpânirea chezaro – crăiască.

Numeroase semne nu mai lăsau nicio îndoială asupra faptului că, în condiţiile prielnice, românii ardeleni, reprezentând majoritatea populaţiei ţinuturilor intracarpatice, îşi vor manifesta cu fermitate hotărârea de a se uni cu fraţii lor de dincolo de munţi, realizând pe veci unirea prefigurată a lui Mihai Viteazul.

Clipa Unirii a sosit la sfârşitul primului război mondial.

Învinsă de contradicţiile care o măcinau din interior şi de loviturile din afară, monarhia austro-ungară s-a destrămat, iar masele populare n-au întârziat să-şi spună răspicat cuvântul. Venind din toate colţurile ţinuturilor româneşti din lăuntrul arcului Carpaţilor, la Alba Iulia, s-a pecetluit pe „Câmpul lui Horia”, din preajma Cetăţii pătimirii şi a triumfului românimii, actul solemn al voinţei nestrămutate şi unanime a tuturora, care glăsuia şi a glăsuit mereu peste veacuri:

„Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Românească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie stil vechi, 1 decembrie, stil nou, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii în România…”. Visul de veacuri s-a împlinit. Ideea cea milenară a devenit o realitate.

Măreţul act, cu putere de lege şi plebiscit, de la Alba Iulia, fără seamăn în analele istoriei, este democratic prin formă şi fond.

Ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României …” (Fragment din prefața cărții, Rodica Elena Lupu).

În continuare, cu un capitol de început, Ioan Aurel Pop (Președintele Academiei Române, prof.univ., dr., renumit istoric, publicist, scriitor), vine în paginile acestuli volum cu un mesaj concret despre Unirea Transilvaniei cu România și anume: despre „Istoria Transilvaniei”, în acest context afirmând „… Prin urmare, Transilvania este parte integrantă a României, iar acesta este un dat care nu mai suportă discuții”. Aceeași idee este prezentă printr-un alt comunicat semnificativ despre „Istoria Transilvaniei, cuvânt preliminar”, aici Domnia Sa concretizând: „Istoria aceasta este o propunere de tratare a trecutului transilvan, din perspectiva tuturor comunităţilor etnice şi confesionale care au alcătuit Transilva-nia. Este şi o pledoarie de conservare – atât cât se mai poate – spirituale dintr-o regiune fascinantă, azi parte a României şi a unei lumi globalizate şi grăbite, atente mai mult la aparenţe decât la esenţe. Această istorie îndeamnă la cunoaştere în locul ignoranţei, la preţuire în locul urii sau indiferenţei şi mai ales la convieţuire egală în locul confruntării şi discriminării, într-o lume în care toţi trebuie să avem un loc demn”. Afirmații extraordinare despre spațiul românesc, care, la rândul lor, sunt mărturii autentice, cu suport documentar-istoric realizat în timp.

Cu un loc aparte, în această lucrare colectivă sau, mai bine zis, în această antologie istorică sunt prezenți marii scriitori români clasici (Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Alexei Mateevici, Ștefan Octavian Iosif, Radu Brateș, Vasile Militaru, Andrei Mureșanu, Ioan S.Nenițescu) care, cu toții, au scris și au venerat prin lucrări literare tradițiile, istoria, viața românilor și, nu în ultimul timp, sentimentul de dragoste față de pământul natal-românesc și față de întreaga națiune română. Printre paginile respective ne reîntâlnim cu opera literară a poetului, dramaturgului, folcloristului, omului politic, ministru și diplomat, Vasile Alecsandri care, la rândul lui, a onorat cu multă demnitate întreg neamul românesc prin poemul HORA UNIRII, astfel exclamând: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inimă română,/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României!…”, respectiv, cu aceeași noblețe, prin poemul ODĂ OSTAŞILOR ROMÂNI: „Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!/ Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei şoimani de munte!/ Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,/ Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie/ Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume/ Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!…”. Cu o mândrie deosebită, recitim în această lucrare și versurile distinsului scriitor, poet, jurnalist, Mihai Eminescu, dedicate țării românești: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!/ Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,/ Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;/ Căci rămâne stânca, deşi moare valul,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc” (CE-ŢI DORESC EU ŢIE DULCE ROMÂNIE). Trecând la versurile lui Lucian Blaga ne regăsim prin sentimentul sacru față de cei dragi sufletelor noastre – părinți, bunei, străbunei: „Coboară-n lut părinţii, rând pe rând,/ În timp ce-n noi mai cresc grădinile./ Ei vor să fie rădăcinile,/ prin cari ne prelungim pe sub pământ” (PĂRINŢII). Este prezent în lucrare și Octavian Goga, fiind considerat întâiul mare poet al generației Unirii de la 1918. Pe când Alexei Mateevici, în istoria literaturii române a rămas ca un mare poet basarabean prin realizarea poeziei Limba noastră, care, în timp, a dobândit o adevărată valoare de simbol: „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată” (LIMBA NOASTRĂ). Însă Ioan S.Nenițescu este autorul versurilor cunoscutului cântec patriotic „Pui de lei”, muzica fiind compusă de Ionel G.Brătianu, precum și al poeziei „Țara mea”, adusă în conștiința publicului român postbelic și contemporan prin intermediul cântărețului Tudor Gheorghe: „Eroi au fost, eroi sunt încă/ Şi-or fi în neamul românesc!/ Căci rupţi sunt ca din tare stâncă/ Românii ori şi unde cresc” (PUI DE LEI). Iar George Coșbuc, cu multă demnitate pentru țărâna natală, scrie: „Patria ne-a fost pământul/ Unde ne-au trăit strămoşii,” (PATRIA ROMÂNĂ). La fel, Radu Brateș își exprimă stările sufletești prin aspirația de reîntregire a neamului românesc, cu Basarabia, bucata de pământ ruptă de la patria-mamă România: „Lângă apa Prutului,/ Cale nu-i, cărare nu-i,/ Numai mlaştină şi stuf,/ Numai trudă şi năduf./ Vânturi vin din răsărit/ Să dărâme ce-am clădit./ Vin arşiţe şi furtuni/ Peste anii noştri buni” (LÂNGĂ APA PRUTULUI).

Dintr-un context în altul revenim pe parcurs la scriitorii români contemporani care, cu același har scriitoricesc, au proslăvit și proslăvesc ținuturile natale, limba română, victoriile și obiceiurile prin intermediul cărora există poporul român. Astfel, Adrian Păunescu prin versurile sale redă sentimentul de încredere deplină pentru reîntregirea țării românești, vibrând real prin sunetul de clopot care ar putea aduce pacea și bucuria unui neam într-un viitor apropiat: „Din om în om se-aude un clopot departe,/ De dincolo de viaţă, de dincolo de moarte,/ Îl duc pe umeri Moţii din Apuseni încoace,/ Miroase-a vârf de munte și a ștergar de pace,/ Un clopot care poartă un semn divin în sine,/ Că știe să vorbească și știe să suspine,/ Un clopot ce arată şi morţii, dar şi mirii,/ Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii,” (CLOPOTUL REÎNTREGIRII). Iar Grigore Vieru prin poemul Scrisoare din Basarabia deplânge vremurile negre din trecut și, în același timp, își deschide sufletul fraților de peste Prut, spunându-le cât de mult îi iubește, necătând la faptul că vorbește o limbă română deformată: „Cu vorba-mi strâmbă şi pripită/ Eu ştiu că te-am rănit, spunând/ Că mi-ai luat şi grai, şi pită,/ Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt./ În vremea putredă şi goală/ Pe mine, frate, cum să-ţi spun,/ Pe mine m-au minţit la şcoală/ Că-mi eşti duşman, nu frate bun./ Din Basarabia vă scriu,/ Dulci fraţi de dincolo de Prut./ Vă scriu cum pot şi prea târziu,/ Mi-e dor de voi şi vă sărut.” (SCRISOARE DIN BASARABIA). La rândul lui, Ion Dodu Bălan ne vorbește despre marea unire/ adunarea națională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918: „La Alba-Iulia-n Cetate/ Cernea zăpada pe păcate,/ În negre secole-ngropate,/ Pe umbre-n moarte, deşteptate, / În ziua sfântă de dreptate,/ Pe file de luciri de soare,/ Când brav Mihai suia călare,/ Visând o Românie Mare,/ Cerneau zăpezile din zare.” (LA 1 DECEMBRIE 1918). Sub același ton scrie și George Țărnea: „Întregul desfăcut în trei/ Prin vămi vremelnice de soartă/ Îl ţine strâns sub tâmpla ei,/ La Alba-Iulia, o poartă./ Şi dacă trupul său de lemn/ Veşminte-mpărăteşti nu are/ Păstrează-n carne primul semn/ Din prima noastră întrupare” (ALBA IULIA), dar și Dan Bodea care spune: „La Alba românii s-adună/ Întru gloria Cuvântului,/ Întru tăria Verbului,/ Întru neasfinţirea veacului./ La Alba românii/ Se urcă-n icoane-făptuire,/ Căci aici răsare Mircea cel Bătrân/ Sub cruce, la Rovine./ Gaci aici trâmbiţe de chemare face Mihai,/ Şi sub spadă românii,/ De la Nistru la Tisa/ Dau slavă Stâncii,/ Căci tăria dezvăluie iubirea.” (CANTICO). Pe când, Ion Brad cântă în versuri Ziua Națională a României: „Singur, în casa părinţilor…/ Jur-împrejur, numai icoane şi umbre…/ În fruntea lor – Brad Teodor, bunicul,/ Soldatul chezaro-crăiesc abia întors,” (DE ZIUA NAŢIONALĂ). Ulterior, prin vibrații de bucurie, Adrian Botez descrie hora bucovineană printr-o imagine clară a prezentului: „Bucovineana Horă plânge/ departe e – şi iar se strânge/ e cântec vechi – din regi uitaţi/ odat’ cu grâul semănaţi” (HORA BUCOVINEI). Însă admirabila poetă Rodica Elena Lupu ne vorbește despre viață, credință, omenie, durere umană, într-un final, toate centrându-se pe speranță, fenomen care menține existența omului în univers, nemijlocit, pe pământul natal: „Viaţă/ din viaţă,/ vis/ din visul omului,/ ţăndări/ de credinţă strămoşească,/ omenie/ din omenia românească,/ durere/ din durerea noastră milenară,/ speranţă/ din speranţă/ şi lumină/ din lumină,” (ŢARA MEA). Cu o durere, sensibilitate și responsabilitate aparte pentru poporul român din Basarabia, Nicolae Dabija, renumitul scriitor din Moldova și întreg ținutul românesc, prin poezia de stil clasic prezintă tabloul cumplit al deportărilor, care în anii 1941-1953 au dus sute de mii de români basarabeni și bucovineni în Siberia și Kazahstan: „În Taimâr, cu-o sanie cu reni/ – colo pân’ şi vara viscoleşte/ – dat-am de un sat de moldoveni/ ce uitaseră – săracii! – româneşte” (COŞMAR). Cu același sentiment de tristețe pentru propriul popor, Galina Martea reprezintă chipul Basarabiei printr-un veșmânt al durerii tricolore: „Prin haina în culori ce ard tristeţea,/ de secole-ţi sacrifici existenţa/ și anii de copil, cu tinereţea,/ parcă n-au fost, precum adolescenţa.” (BASARABIA – HAINĂ ÎN DURERE TRICOLORĂ). Continuând discursul literar despre ținutul românesc, Florica Bud se prezintă cu un fragment de proză ce are tangență cu problemele cotidiane ale societății române, în mod aparte, despre conjunctura politică/ socială existentă în cadrul țării: „Porniţi să răstoarne universul într-o rână, fie în cea stângă, fie în cea dreaptă fără să se risipească de prisos, membrii iubiţi si neiubiţi ai Parlamentului s-au grupat şi regrupat, respectând cu sfinţenie formula Combinări de N luate câte K. Propun o mică incursiune în acest labirint modern care ne garantează democraţia.” (FECIOARELE DIN PARLAMENT). Trecând prin calea trăirilor sentimentale, Ionuț Caragea își exprimă versul liric astfel: „trăiesc durerea unei patrii/ ca într-un sacru legămînt;/ printre ventricule şi atrii/ îmi curge-acelaşi sînge sfînt.” (O PATRIE ŞI UN MORMÂNT). Iar George Corbu vine cu un poem care elogiază fenomenul de apartenență: „Eu sunt Român cum clipa este vreme/ Şi nu-s dator cu taină şi cu trudă/ Tărâmului ce-ar vrea să mă includă,/ Oricine-ar sta supunerea să-mi cheme.” (APARTENENŢĂ). De asemenea, Cristian Petru Bălan oferă în versuri o atitudine firească/ umană pentru ținutul natal, considerând că cel mai drag loc în acest univers este România: „Monument de munţi albaştri,/ sfânt podiş scăldat în soare,/ Leagăn drag al românimii,/ Transilvanie străbună,/ Iată-aud din întuneric/ un vacarm de voci avare/ Care cer să fii iar smulsă/ din tulpina străromână…” (TRANSILVANIA-I ROMÂNEASCĂ!). Și, nu în ultimul rând, Alexandra Gălușcă își exprimă gândul poetic prin forma autentică a iubirii de patrie: „România, țara mea frumoasă/ Binecuvântată țară mănoasă,/ Un rai de viță strămoşească/ Duşmanii tăi să te ocolească!” (ROMÂNIE, TE IUBESC!).

Cu un conținut distins, volumul „Unire în cuget și-n simțiri”, cu subtitlul „Apulum-Bălgrad-Alba Iulia – 1 Decembrie 1918-1 Decembrie 2018 – 100”, se prezintă ca un adevărat documentar istoric prin intermediul căruia scriitorul român relatează discursul literar pentru a elucida niște adevăruri care ne reprezintă atât identitatea fiecăruia dintre noi, cât și identitatea/ personalitatea națiunii române. Un lucru extraordinar de frumos și demn, acesta reprezentând în esență fondul de idei și caracteristici al scriitorului român, totodată, acesta întruchipând conținutul cetățeanului român de pretutindeni și, nu în ultimul timp, conținutul societății române.

––––––––––––-

Galina MARTEA

Olanda

7 iunie, 2018

Ion BRAD: O scriitoare-savant basarabeană

Am avut acest sentiment şi această convingere după lectura volumului Universul umanităţii – Evoluţie şi involuţie al doamnei GALINA MARTEA – Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2017.

Talentata scriitoare şi generoasa editoare Rodica Elena Lupu îi face această prezentare:

„O carte şi o lectură ca puţine altele!

Născută în Basarabia, de origine română, distinsa scriitoare (poetă, prozatoare, publicistă) Galina MARTEA este autoare de: monografii ştiinţifice; cărţi de poezii / proză; peste 250 de articole / articole ştiinţifice în economie, învăţământ, sociologie, filosofie, literatură; dialoguri, comentarii, interviuri, critici / analize literare. Este prezentă în: antologii literare (poezie / proză); antologii pedagogice (Pedagogi români notorii din Basarabia interbelică şi postbelică); enciclopedii (Localităţile Republicii Moldova). Participă la conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, scrie în revistele din R. Moldova, România, Diasporă. Este Laureat al Premiilor pentru poezie, publicistică, volume publicate, presa scrisă.

Ar fi necinstit să nu recunosc, fără pretenţia de a fi un critic al altora, că scriitoarea Galina MARTEA are o vocaţie particulară, aceea a lucrului bine făcut, calitatea pe care mulţi din cei pe care îi cunosc o evidenţiază doar la modul declarativ sau intenţional. Doamna Galina MARTEA, însă, o aplică sistematic, inclusiv aşteptărilor ei de la oameni. Argumentele se găsesc în toată viaţa, expusă sau neexpusă în acest volum. Inteligenţă, putere, iubire, intuiţie, imaginaţie, observaţie – iată prozatorul şi poetul, minunata scriitoare.

Scrisul îţi cere, pe lângă darul înnăscut, multă trudă, puţină îndrăzneală, enormă exigenţă şi nu de puţine ori înţelepciunea de a suporta dureroasele înfrângeri, de a înghiţi amarul propriei neputinţe de a depăşi limitele unor bariere nevăzute. Dar zidirea nu se înalţă fără jertfă.

Această carte a presupus îmbinarea armonioasă a pasiunii savantului cu răbdarea şi migala benedictină a documentaristului, cu genele încărcate de praful arhivelor. O muncă îmensă, dusă până la capăt, în stilul lăudat cândva de Lucian Blaga.

O carte monumentală, pe care o merită atât memoria umanităţii cât şi devotamentul admirabil al acestui savant, pedagog, economist, lector universitar cu titlul ştiinţific de „Doctor în ştiinţe economice” şi titlul onorific de „Academician de onoare al învăţământului universitar”, înzestrat, neobosit, plin de toate harurile. Cu stimă, cu aleasă preţuire şi felicitări!

Aşadar, mulţumiri, stimată doamnă academician Galina MARTEA, pentru noua şi aleasa carte pe care ne-aţi dăruit-o. N-aş putea spune, în încheiere, decât ce-am mai spus altădată:

„Dea, Sfântul, să editez, să primesc, să citesc şi să recomand altora, spre lectură, asemenea cărţi!”

Înainte de-a parcurge textele celor 350 de pagini ale cărţii, reproduc mai jos titlurile cuprinse în Sumar:

„Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor; Fiinţa umană şi sistemul de valori; Intelectul uman – între natură şi evoluţie; Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti; Dreptul la identitatea personală corelată cu identitatea socială; Conştiinţa naţională – substanţă prioritară în existenţa unui popor; Instruirea şi educaţia – proces evolutiv în formarea omului şi a mediului social; Creaţia literară prin figura geometrică a universului; Formula existenţei umane între materialism şi spiritualitate; Dezvoltarea umană şi socială a Basarabiei în mileniul trei – realitate şi constatări; Aroganţa – fenomen distrugător în evoluţia unei societăţi; Personalitatea individului şi a sistemului de instruire în societate; Dezvoltarea socială şi calitatea învăţământului prin interacţiunea identităţii; Pedagogia, ştiinţă în reglarea proceselor de formare a omului; Accentul managerial în evoluţia instituţiei de învăţământ; Sistemul de instruire – coloana vertebrală a societăţii; Managerul şcolar – pondere în dezvoltarea societăţii moderne; Motivaţia – stimulent educativ pentru fiinţa umană; Şcoala – rol formator, dar, mai ales, generator de personalităţi; Demagogia – procedeu real în subjugarea unui popor; Basarabia – paradigmă a suferinţei şi nelegiuirilor sociale; Comportamentul schimbător al omului pentru funcţia în stat; Intelectualitatea basarabeană – victimă a regimului social; Basarabia între criză, putere şi mentalitate; Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene; Învăţământul basarabean captiv sărăciei şi degradării sociale; Basarabia – între lumina răsăritului şi asfinţitului. Existenţă prin laboratorul întunericului; Imaginea reală a Basarabiei prin definiţia dezastrului; Basarabia şi destinul ei istoric. Anii de independenţă 1991 – prezent – provocări şi incertitudini; Basarabia – societatea celor oropsiţi; Corupţia – involuţie, incultură; Dornici de putere! Alegeri prezidenţiale în Basarabia!; O naţiune în două state separate; Identitatea naţională a Basarabiei în condiţii de criză; Mortalitatea prematură / forţată – pericol real în viaţa poporului basarabean; Listele electorale pentru prezidenţiale în Basarabia, arhipline de persoane decedate; Basarabia – destin sub crucea infernului!; Îndemnul unirii!; Realitatea basarabeană prin definiţia dezastrului; Jurnalismul promovat de UZPR; Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte în pragul celui de-al 40-lea Congres.” Le-am transcris pe toate pentru a se vedea că doamna Galina Martea, deşi trăieşte în Olanda, se prezintă prin substanţa cărţii ca un veritabil medic diagnostician, dar şi curativ, al bolilor din Basarabia şi nu numai.

Despre personalitatea şi prestigiul doamnei Galina Martea s-au pronunţat mai multe nume din lumea ştiinţifică şi literară basarabeană, printre care şi marele poet, eseist şi militant patriot Nicolae Dabija, care a scris printre altele:

„…Condeiul inteligent al Galinei Martea oscilează între eseu şi vers, între articol de analiză şi poem de dimensiune… Pentru ea, Basarabia e mai mult decât o ţară, e o metaforă… Ea vorbeşte simplu, ca un profesor ieşit în faţa clasei, care doreşte să se facă înţeles de auditoriu. Mesajul ei e unul ce impresionează prin sinceritatea rostirii, ea îi convinge pe alţii prin convingerea proprie, dar şi prin vigoarea limbajului…”

Iar autoarea mărturiseşte în Notă asupra ediţiei că:

„Universul umanităţii – evoluţie şi involuţie este o lucrare literară ce cuprinde articole de publicistică, eseuri, eseuri jurnalistice. În linii generale, lucrarea în cauză este consacrată fiinţei umane care de-a lungul timpului / vieţii este condiţionată să parcurgă diverse etape de dezvoltare şi existenţă, în consecinţă, totul fiind raportat şi corelat la condiţiile de dezvoltare ale propriului mediu social. Totalitatea acţiunilor descrise sunt centrate pe activitatea, existenţa, supravieţuirea omului în societate, în cele din urmă, pe fenomene ce produc evoluţia şi involuţia factorului uman în epoca modernă.

Având ca model societatea prin care există omul, conţinutul lucrărilor abordează realităţi vitale şi anume: „legătura organică şi comunicarea reciprocă dintre individ şi comunitatea acestuia, unde în procesul de existenţă, vrând-nevrând, devin parteneri în dezvoltarea materială şi spirituală cât şi în nedezvoltare. În aşa mod, individul şi societatea acestuia produc efecte atât pozitive, cât şi negative în viaţa de zi cu zi. Astfel, termenii precum „evoluţie şi involuţie” sunt utilizaţi pentru a relata o realitate vie din existenţa umană. S-ar părea că este ceva anormal să te referi la epoca modernă, dar, în acelaşi timp, vorbind despre procese regresive ale factorului uman. Este trist acest lucru, însă, epoca contemporană, la ziua de azi, este arhiplină de neajunsuri sociale, acestea, în mod special, fiind provocate de omul puterii ce administrează o ţară, o societate, respectiv, tot omul puterii provocând denaturarea proceselor civilizate în dezvoltarea umană şi socială. În aşa mod, în unele părţi ale lumii, omul din epoca contemporană devine victima proceselor evolutive, în rezultat, întreaga societate a acestuia atingând o stare de degradare morală, materială, spirituală, sau mai bine zis „intrând în procesul de regresiune socială”. Cu mare regret, o asemenea parte a lumii este societatea basarabeană care actualmente se confruntă cu mari probleme identitare şi cu modelul primitiv al administrării statale. Primitivismul instaurat in cadrul ţării, cu caracter necivilizat, plasează individul şi comunitatea pe treapta de jos a dezvoltării umane şi sociale. Iar filosofia de existenţă a omului într-o asemenea societate reflectă pe viu realitatea destul de crudă care este contradictorie lumii civilizate.”.

Voi extrage din când în când unele citate din anumite capitole. Primul ar fi acesta din „Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor”:

„Prin relaţiile de reciprocitate dintre oameni şi fenomene anume cartea / lectura este acel fenomen intermediar şi acea substanţă care provoacă discuţii, schimb de păreri, contraziceri. Respectiv, cartea–creaţia stimulează acţiuni cu caracter cultural şi activităţi ce dezvoltă şi pun în mişcare procesul evolutiv al dezvoltării umane. Activităţile culturale, având în centrul atenţiei cartea-lectura, sunt conţinuturi spirituale ce condiţionează existenţa umană pentru obţinerea valorilor desăvârşite.”

Al doilea, din capitolul „Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti”:

„Luând în consideraţie cuvintele lui Tudor Arghezi „Fiind foarte român, Eminescu este universal”, aş spune: „Universalitatea eminesciană şi universalitatea operei lui Mihai Eminescu sunt o realitate vie, plină de valori, ce au la bază spiritul românesc original”. Universalitatea eminesciană, cu rădăcini spirituale româneşti, este lumea cuprinsului prin care poetul a reuşit să descrie cu multă pasiune şi inteligenţă procesele afective, intelectuale, morale şi voliţionale ale omului. Respectiv, prin procesele trăirilor spirituale, Eminescu reuşeşte să atingă realitatea ce desemnează tot ceea ce există efectiv în existenţa fiinţei umane, aceasta, la rândul ei, fiind prezentă prin etapele filosofice ale dezvoltării. Eminescu, spirit din spiritul românesc, prin inteligenţa şi ideile sale originale a promovat foarte intens cultura neamului românesc, astfel devenind parte componentă a culturii universale. Deci, opera eminesciană corelată prin cultura universală şi vice-versa formează un întreg autentic care poate fi definit ca o identitate universală. În consecinţă, putem confirma încă o dată, de mii şi sute de mii de ori, că Eminescu este identitatea literară universală, având la bază opera eminesciană universală, iar identitatea română este inima prin care bate spiritul românesc al unui poet de mare valoare universală. În acest context, marele scriitor român Vladimir Streinu, critic şi istoric literar, menţiona că opera lui Eminescu este „actul de identitate universală al neamului nostru”. Cred, acestea sunt cuvinte extrem de preţioase la adresa neamului român!

Prin personalitatea omului / poetului / scriitorului / jurnalistului Mihai Eminescu s-a întemeiat un model real de creaţie literară – în mod aparte, poezia originală – care a îmbogăţit literatura română şi cea universală la cele mai înalte valori. Valori care vor fi mereu autentice atât pentru poezia şi literatura clasică, cât şi pentru poezia şi literatura contemporană. Astfel, personalitatea poetului Mihai Eminescu face parte din personalitatea omului Mihai Eminescu, ca identitate individuală şi socială. Deci, omul-poetul Eminescu este aceeaşi identitate şi personalitate. Totul se corelează prin definiţia personalităţii şi a identităţii, ca formă şi valoare în existenţa umană. De aceea, este firesc să corelăm personalitatea Eminescu cu identitatea scriitorului / poetului Eminescu.

Continue reading „Ion BRAD: O scriitoare-savant basarabeană” →

Galina MARTEA: Cruzimea umană în epoca contemporană

Fenomenul ferocității nespus de vizibil în epoca contemporană. De-a lungul timpului lumea s-a schimbat mult, și-a modificat viziunea față de natura lucrurilor înconjurătoare, însă, cu mare regret, nu și-a schimbat caracterul, acesta însumând în sine un ansamblu de însușiri psihice-morale prin care se manifestă modul de comportare al omului în diverse acțiuni, dar mai ales, în condițiile când omul este influențat de propria poziție socială și de propriul mediu social. Ambițiile omului au fost și sunt parte componentă atât din trecut, cât și din prezent. Este bine cunoscut faptul că omul în procesul dezvoltării parcurge mai multe etape până la maturizare, acestea fiind de la începutul copilăriei și până la vârsta adolescenței. Evident este un lucru firesc, respectiv, un copil crescut în condiții umane civilizate își va construi o personalitate decentă, iar un copil crescut în condiții sociale mai puțin sănătoase atunci personalitatea acestuia, posibil sau cu certitudune, va fi afectată de mai mulți factori negativi decât pozitivi. Necătând la respectivele descrieri, dependente de mediul social, omului îi poate fi afectată personalitatea atât în procesul de dezvoltare până la maturizare, cât și după, dacă să luăm în considerație o vorbă populară: „Omul se educă și învață pe parcursul întregii vieți”. În această discuție sunt binevenite și cuvintele lui Emile Durkheim (filozof și sociolog francez de origine evreiască), care spunea: „Fiecare societate își face un anumit ideal despre om, despre ceea ce trebuie să fie el, atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic și moral; acest ideal este, într-o oarecare măsură, același pentru toți cetățenii, dar de la un punct oarecare el se diferențiază după mediile particulare pe care orice societate le cuprinde în sânul ei”. Cu adevărat așa este, mediul social este componentul cel mai esențial ce contribuie în formarea personalității omului, nemijlocit, în procesul de dezvoltare și existență al acestuia. Deci, pentru ca o societate să contribuie în cel mai sănătos mod în formarea unei personalități decente, atunci totul depinde cum este interpretat procesul de integrare socială al omului în această colectivitate, cum este întegrat în societate nivelul de educație și instruire, cum sunt stimulate/ motivate de societate năzuințele și necesitățile omului în creștere și nu numai. Dacă toate aceste aspecte sociale sunt neglijate și nu se aplică prin practică întru beneficiul omului, dar rămân doar la nivel teoretic, atunci formarea unei personalități autentice nu va avea loc niciodată, iar o asemenea societate va produce numai erori care vor fi mereu în detrimentul omului/ concetățeanului. Cu atât mai mult, o asemenea societate va forma omul prin cele mai inumane caracteristici și, totodată, va declanșa un proces viabil social prin care se vor dezvolta infracțiunile, în consecință, acestea fiind cel mai grav pericol social.

Dacă să ne referim la pericolul social, cu caracteristici negative, atunci acesta este un component care, mai întăi de toate, pune în primejdie integritatea concetățeanului, în rezultat formând o colectivitate care se abate de la regulile morale de conduită decentă. În ultimile două decenii cetățeanul unor colectivități se confruntă tot mai evident și mai des cu fenomenul pericolului social, în consecință, confirmându-se că o bună parte dintre ei sunt actorii principali în săvârșirea fărădelegilor, respectiv, fiind implicați în acțiuni ce dezvoltă situații care amenință liniștea socială și, totodată, pun în primejdie existența întregii comunități. Dacă să analizăm cu luciditate aceste aspecte, atunci vom determina că pericolul social, ca fenomen negativ, naște anume în acele colectivități unde există sărăcie socială, în rezultat, producând procesul de insecuritate și degradare socială. Astfel, în linii generale, omul unei societăți sărace este capabil de orice și acționează în diverse ipostaze numai ca să supraviețuiască în condițiile de vulnerabilitate. În zilele noastre în asemenea situații sunt implicate mii și mii de persoane, o mulțime de colectivități umane care, la rândul lor, se regăsesc între pericole sociale, acestea fiind însoțite de atitudini și acțiuni bestiale. Credem, aici nici nu este cazul de menționat despre acele comunități în care au loc conflicte militare, deoarece totalitatea împrejurărilor vorbesc de la sine despre condițiile cumplite prin care se regăsește ființa umană. În acest caz ne vom referi la acele comunități în care lupta vădită pentru putere este o condiție prioritară a existenței, indiferent de faptul că aceasta provoacă doar o situație destul de negativă și este numai în detrimentul cetățeanului/ în detrimentul societății. Centrându-ne pe fapte concrete, ar urma să punem în discuție problemele societății basarabene, comunitate ce are la bază atât fenomenul pericolului social în viața cotidiană a cetățeanului, cât și procesul de degradare și sărăcie socială de nivel atroce. Cu o situație socială greu de suportat, societatea basarabeană în ultimile 2-3 decenii a devenit un centru social în care fărădelegile prin faptele săvârșite contrazic legile juridice și normele morale de conduită decentă ale omului. O societate bântuită de ambiția umană, aceasta incluzând în sine dorința intensă pentru putere, bani, superioritate. O societate în care ordinea publică/ ordinea de drept aproape că nu există, există doar supunerea omului simplu din societate în fața celor ce au putere, bani, influență. Acest lucru demonstrează faptul că într-o asemenea comunitate cultura educației este la un nivel inferior, iar prin cultura oarbă a puterii și a banului se construiește societatea fragedă și plină de neajunsuri care, într-un final, reprezintă o ambianță primitivă de dezvoltare socială. Deci, cu o astfel de dezvoltare, societatea, în acelați timp, este inhibată și de barbarie, rezultat al sărăciei și degradării sociale unde omul simplu se confruntă cu supraviețuirea, iar omul puterii și al banului influențează societatea negativ și, totodată, produce infracțiuni ce reprezintă un grad ridicat de pericol social pentru întreaga comunitate, dar, cel mai grav, acest component motivează cetățeanul spre o comportare indecentă, influențându-i comportamentul spre acțiuni defavorabile și pline de cruzime. Sub acest aspect în comunitatea basarabeană se produc infracțiuni de o bestialitate aparte, astfel însumând: omoruri la comandă, având la bază lupta pentru interese personale între oamenii de afaceri și nu numai; violența asupra femeilor, minorilor, copiilor, aceștea fiind exploatați sexual și nu numai; traficul de ființe umane, în umbra acestora activând grupări criminale ce au foloase ilicite din toate acestea; răspândirea în masă a consumului de droguri, la fel, cuprinzând venituri ilicite; incriminări nemotivate; coruptie; răpiri; morminte jefuite; consumul de alcool; furturi din apartamente/ de animale/ din instituții medicale, precum și din morgi unde sunt sustrase bisturii pentru disecția cadavrelor (https://crimemoldova.com/news/kriminal/doi-minori-au-jefuit-o-morg-din-vulc-ne-ti/) etc; și, nu în ultimul rând, relațiile inumane dintre părinți și copii, dintre concubini, etc., unde în foarte multe familii au loc o multitudine de crime prin omoruri. O situație socială greu de imaginat și de înțeles, aceasta reprezentând, de-a dreptul, nivelul primitiv de cultură ce este suprapus cu nivelul de cruzime umană.

Continue reading „Galina MARTEA: Cruzimea umană în epoca contemporană” →

Apariție editorială: Reflecție Contemporană, de Galina Martea

Recent la Editura Bestelmijnboek din Olanda a fost lansat volumul de interviuri „Reflecție Contemporană”, de Galina Martea, savantă și scriitoare. Cuprinsul acestei lucrări, cu 118 pagini, conține dialoguri pe diverse teme sociale, în mod special, despre conceptul de idee și unitate națională; despre conceptul educației și instruirii, și importanța sistemului de învățământ în orice societate; despre dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale; despre valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate; despre universalitatea eminesciană, etc.; și, respectiv, despre Centenarul Marii Uniri, în dialog fiind Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) și Galina Martea (membru titular ARA). Un capitol aparte este dedicat sistemului de instruire și educație al țărilor slab dezvoltate din sud-estul Europei și anume: a celui din Moldova. Chestionarii interviurilor sunt personalități din sfera academică, iar intervievatul, cu răspunsuri la toate întrebările, este autorul acestei cărți.

Pe coperta cărții scriitoarea și savanta Galina Martea menționează câteva concepte proprii care au fost expuse în lucrare și anume: „Intelectul uman reprezintă capacitatea de acţiune care dezvoltă şi produce schimbări pozitive în evoluţia individului şi societatea acestuia. Astfel, toate acţiunile realizate prin intermediul intelectului uman pot fi atribuite la capitolul valorii, prin valoare fiind determinată importanța și rolul fiecărui individ într-un mediu social”… „Dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale este cheia succesului în educație și în dezvoltarea unei societăți civilizate”… „Educaţia este acea funcţie care transmite comunicarea adecvată în formarea corectă a sistemelor şi subsistemelor din societate şi la comunicarea adecvată în formarea corelaţiei calitative de convieţuire dintre societate şi individ… Rolul esenţial al instruirii şi educaţiei este de a menţine echilibrul intelectual şi spiritual al omului într-un mediu social, formându-i astfel personalitatea şi identitatea…”.

Galina Martea (1959) este doctor în științe economice, academician, savant, scriitoare (poetă, prozatoare, eseistă, publicistă, critic literar).

Sursa: http://armoniiculturale.ro/2018/05/02/aparitie-editoriala-reflectie-contemporana-de-galina-martea/

—————–

Sincere felicitări, scriitoarei și omului de știință, Galina MARTEA!

M. G.

Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici de analiză literară cu referire la creația marilor scriitori români clasici şi contemporani (Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Marin Preda, George Călinescu, Constantin Brâncuşi, Marin Sorescu etc.), despre unii scriitori din lumea universală (Jorge Luis Borges, Denis de Rougemont, Ernest Hemingway), despre scriitorii români debutanţi şi un şir de artişti plastici români şi nu numai. Astfel, prin lucrările sale, de o semnificaţie distinctă, destinate criticii literare Doina Drăguţ poate fi considerată, cu certitudine, un critic literar de mare calitate, respectiv, realizând cu multă izbândă cercetări complexe asupra genului literar prin poezie, proză, artă, ştiinţă. De-a lungul timpului, urmând calea criticii literare şi de artă, Doina Drăguţ prin analizele sale pune în valoare propriile calităţi scriitoriceşti, dar, în acelaşi timp, descoperă/ redescoperă continuu universul literar/ universul creativ al scriitorului român şi nu numai. Domniei Sale îi reuşeşte de minune să cerceteze diverse genuri literare, iar analiza pe care o propune cititorului este una a noului/ a valorilor autentice, fondată pe criterii concrete şi pline de sens, ce desemnează doar un sistem de însuşiri esenţiale despre arta scrisului. Atentă la orice cuvânt produs şi reprodus, critica literară a Doinei Drăguţ se reflectă cu multă profunzime în ediţia volumului „Nelinişti prin timp” (eseuri critice, prefeţe, recenzii literare şi de artă, Editura Sitech, 2010, pagini 170), lucrare ce reprezintă, cu adevărat, abnegaţie sau, mai bine zis, devotament real faţă de arta literară, şi anume: arta criticii literare. Aşadar, criticul literar şi de artă Doina Drăguţ reuşeşte să delimiteze cu multă perfecţiune şi talent ştiinţa literaturii/ artei, în consecinţă, în baza analizelor efectuate producând numai viziuni şi concepte estetice ce reflectă corect realitatea.

Creaţia literară a Doinei Drăguţ este bogată în lucrări originale/ de valoare care prin conţinutul lor exprimă destul de vizibil capacitatea scriitoricească în a crea lucruri demne de apreciere. Astfel, se profilează modul ingenios al exprimării, acesta demonstrând spiritul inventiv al imaginaţiei ce este suprapus cu spiritul intelectual al scriitoarei. Dacă să ne referim la genul poetic al scriitoarei, atunci acesta impresionează prin farmecul metaforelor din abundenţă, prin modul de a reflecta versul liric cât mai fastuos şi cât mai real prin vibraţiile vieţii cotidiene, accentul forte fiind pus mereu pe existenţa omului în acest univers. Este spectaculoasă această viziune, iar meditaţiile realizate prin intermediul unui sentimentalism pur redau, la direct, doar dragostea faţă de lumea înconjurătoare şi tot ceea ce se numeşte viaţa umană. Descrierile poetice sunt prezente printr-o formă clară a gândirii logice şi, nu în ultimul rând, a gândirii poetice ce este corelată cu funcţiile matematice, ştiinţă şi discurs ce exprimă doar transparenţă şi precizie în cuvântul redat, model fiind: „Închid ochii şi mintea mă poartă/ spre un punct fixat din inexistenţa/ ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu/ se instalează vidul şi mă eliberez de mine,/ empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva./ Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,/ una materială, luminoasă, plină de sens,/ alta opac-străvezie, neînţeleasă/ …” (ÎNTRE DOUĂ LUMI). Prin poezia Doinei Drăguţ realizăm cât de frumos este universul uman, necătând la faptul că, în acelaşi timp, este plin de neajunsuri/ suferinţe/ incertitudini, în cele din urmă, omul alăturându-se doar fenomenului pozitiv, astfel formându-şi caracterul hotărât pentru a continua viaţa prin valul alb al existenţei: „scad depărtarea/ şi o micşorez/ până se face punct/ adaug târziul/ până la orizont/ apoi ce rămâne/ se umple cu vânt/ aşteptarea se risipeşte/ în valul alb/ de îndoială” (VALUL DE ÎNDOIALĂ). Hipersensibilă la tot ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare, poeta cântă viaţa prin toate formele ei reale. Prin descrierea sinceră a sentimentelor, acţiunilor, manifestărilor, poezia Doinei Drăguţ pune în mişcare sufletul omenesc şi, în acelaşi timp, cheamă la confesiuni. Anume prin această formă a exprimării poeta atrage şi mai mult cititorul care este mereu stăpânit de emoţiile şi necazurile existenţei. Astfel, versul liric redat prin forma autentică a gândirii cuprinde viaţa intimă-interioară a scriitoarei, dar, nemijlocit, prin formula mijloacelor artistice relatate se distinge talentul poetic ce favorizează pozitiv activitatea creatoare. Poezia, fiind motiv de inspiraţie atât pentru autor, cât şi pentru publicul cititor, este mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj centrat pe versul alb sau al versului clasic ce are la bază rima şi ritmul. Prin aceste forme ale comunicării se regăseşte Doina Drăguţ, scriitoarea care reuşeşte să îmbine tenacitatea cu capacitatea poetică nativă, astfel, perfecţiunea literară fiind plasată în limitele unor valori de înaltă intensitate: „Lumina/ se dăruie tuturor/ după măsura fiecăruia/ duşi de dorinţe şi întâmplări/ nu făceau nimic/ dar nimic nu rămânea nefăcut/ se raportau la absolut/ pe potriva firii lor/ relaţia specială/ era asumată/ prin credinţă” (ASUMARE PRIN CREDINŢĂ). Versuri foarte frumoase, stil original/ inconfundabil/ unic. Sintetizând discursul despre versul liric al Doinei Drăguţ, putem afirma: totul are corelaţie şi tangenţă cu universul spiritual al omului, specific sinelui, iar imaginaţia este universul real al scriitoarei, prin care există mesajul de a relata noţiuni cât mai frumoase și producătoare de admiraţie.

Continue reading „Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar” →