Etichetă: Galina MARTEA

Galina MARTEA: Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale românești

Luând în consideraţie cuvintele lui Tudor Arghezi „Fiind foarte român, Eminescu este universal”, aş spune că universalitatea eminesciană şi universalitatea operei lui Mihai Eminescu este o realitate plină de valori ce are la bază spiritul românesc inedit. Universalitatea eminesciană, cu rădăcini spirituale româneşti, este cuprinsul prin care poetul a reuşit să descrie cu multă pasiune şi inteligenţă procesele afective, intelectuale, morale şi voliționale ale omului. Corespunzător, prin procesele trăirilor spirituale, Eminescu a reușit să atingă realitatea care a desemnat tot ceea ce există efectiv în existența ființei umane. Eminescu, spirit din spiritul românesc, prin inteligenţa sa şi, respectiv, prin intermediul ideilor sale originale a promovat nespus de intens cultura neamului românesc, aceasta devenind parte componentă a culturii universale. Astfel, opera eminesciană corelată la cultura universală a format un întreg autentic, în consecință, definind atât identitatea universală, cât și identitatea marelui Eminescu. Prin prezenta formulă putem confirma de mii şi sute de mii de ori, la nesfârșit, faptul că Eminescu este identitatea literară universală, cu opera eminesciană universală, iar identitatea română este inima spiritului românesc al unui poet/ scriitor de mare valoare. În acest context, marele scriitor român Vladimir Streinu, critic şi istoric literar, menţionează că opera lui Eminescu este „actul de identitate universală al neamului nostru”. Susținem, acestea sunt cuvinte extrem de preţioase în adresa neamului român!

Prin personalitatea Omului/ Poetului/ Scriitorului/ Jurnalistului Mihai Eminescu s-a întemeiat modelul autentic de creaţie literară, în mod aparte, poezia originală care a îmbogăţit literatura română şi cea universală la cele mai înalte valori. Valori, care vor fi mereu autentice atât pentru poezia şi literatura clasică, cât şi pentru poezia şi literatura contemporană. Așadar, personalitatea poetului Mihai Eminescu face parte din personalitatea omului Mihai Eminescu, identitate individuală şi socială. Deci, omul-poetul-scriitorul Eminescu este aceeaşi identitate şi personalitate universală. Totul se corelează prin definiţia personalităţii şi identităţii, ca expresie şi valoare în existenţa umană. Așa fiind, este firesc să corelăm personalitatea Eminescu cu identitatea scriitorului/ poetului Eminescu. Prin personalitatea şi identitatea respectivă, Eminescu este simbolul distinct al poporului român, căruia, în timp, i s-a atribuit cea mai frumoasă imagine în literatura universală. Eminescu va fi și va rămâne veşnic „un rege al poeziei şi un model autentic al creaţiei literare; un rege al scrisului care a îmbogățit atât cultura și literatura română, cât şi cultura și literatura universală”. Iar pentru generaţia de astăzi și cea de mâine, Eminescu trebuie să fie paradigma ce reprezintă integritatea şi bogăţia spirituală a naţiunii române. Astfel, Eminescu, personalitate și identitate nobilă a neamului românesc, trebuie să fie comemorat etern ca cea mai distinsă şi integră personalitate literară a poporului român, iar opera eminesciană urmează a fi citită şi studiată de toate generaţiile în creştere.

Pentru poporul român de pretutindeni ziua de 15 ianuarie a fiecărui an este intervalul de timp prin care se sărbatoreşte aniversarea marelui poet Mihai Eminescu – expresie și valoare a culturii naţionale româneşti, mândrie naţională pentru identitatea eminesciană şi pentru identitatea universală a operei eminesciene. Această zi pentru poporul român este un eveniment nu numai de sărbătoare, dar, în același timp, este o zi a meditaţiei privind problemele actuale cu care se confruntă naţiunea română, poporul român din Basarabia, precum şi toţi românii de pretutindeni; privind factorii ce ţin de reîntregirea poporului român care mai continuă să existe ca naţiune divizată, nemijlocit, cu referire la ținutul basarabean care este în mare dificultate; privind faptul cum trebuie să fie construită identitatea reală a neamului românesc, care ar urma să fie centrată integral pe valori autentice morale şi spirituale. Totodată, această zi – 15 ianuarie – trebuie să fie un moment de adâncă cugetare, axată pe valori identitare şi conştiinţă naţională, procese atât de importante în dezvoltarea omului şi a societăţii, toate fiind valori ce formează centrul de referinţă în cultura oricărei naţiuni.

 ––––––––––––-

Dr., acad., scriitoare Galina MARTEA,

Olanda

11 ianuarie, 2019

 

 

Lucian GRUIA: Galina Martea – În dialog cu creaţia umană (Ed. Bestelmijnboek, Olanda, 2018)

Galina Martea s-a născut la 30 iulie 1959 în localitatea Corneşti, Ungheni, Basarabia. A devenit o personalitate în ţara sa şi nu numai, prin activităţi de excepţie în domeniile: scriitoricesc, economic şi pedagogic. Este lector unversitar, doctor în economie, membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, membru al Consiliului Unirii – Moldova etc.

Cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană (Ed. Bestelmijnboek, Olanda, 2018), este incitantă întrucât se apropie de operele de creaţie literară şi ştiinţifică din perspective filosofice.  Cuvântul înainte, Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor, şi următoarele două capitole: Despre valorile sacre ale unui popor şi În dialog cu creaţia umană sunt chiar teoretice. Ele constituie un fel de prolog al volumului.

În cuvântul introductiv, creaţia umană este văzută ca un dialog social centrat pe creaţie în care „are loc procesul de influenţă ce orientează omul în a cunoaşte valoarea cuvântului scris şi rostit, valoarea sentimentelor şi convingerilor umane, valoarea imaginaţiei reale şi ireale, valoarea a tot ce este firesc şi estetic în viaţa umană.” Creaţia stimulează procesul evolutiv al dezvoltării umane. Cartea produce valori estetice gustate de cititorii care vor trăi emoţii şi sentimente cathartice. Valorile estetice sunt considerate”cea mai înaltă formă de creaţie şi de receptare a frumosului divin.”. „De aceea, mediul sociocultural al omului trebuie stimulat şi motivat în permanenţă cu produsul creativ uman şi factori esetici, care contribuie pozitiv la formarea integră a personalităţii şi identităţii omului, având în subordine conţinuturi intelectuale şi spirituale.”.

Partea întâia a cărţii  stă sub semnul înaltului patriotism de care dă dovadă Galina Martea. Primul text este dedicat limbii noastre: Ziua Limbii Române – identitate, unitate, valoare naţională! La 31 august sărbătorim limba noastră naţională (din 2013 în România, din 1990 în Republica Moldova) ca „valoare supremă prin care se identifică personalitatea şi identitatea poporului român”. Este vorbită de cca 28 milioane de oameni în întreaga lume.

„Deci, identitatea naţională este urmată, în primul rând, de conştiinţa şi sentimentul autentic al poporului român faţă de tot ceea ce se conţine în termenul de valoare naţională sau, mai bine zis, în termenul de identitate a valorilor naţionale.”

După aniversarea limbii noastre, autoarea se opreşte firesc asupra zilei naţionale a poporului român (Importanţa şi necesitatea zilei naţionale pentru poporul român). E bine să ne reamintim că, de-a lungul timpului, ziua naţională s-a serbat: la 1 Decembrie, din 1990 şi până în prezent (dedicată unirii Transilvaniei cu România), 10 Mai  în perioada anilor 1866-1947 (când se asocia  cu începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării); apoi 23 August în perioada 1948-1989 (asociată cu eliberarea ţării de către armata sovietică).

Ziua naţională ne aminteşte de lupta pentru integritate teritorială şi tinerii nu trebuie să uite acest lucru. Trebuie să contribuim fiecare la reunificarea celor două regiuni care sunt încă în afara graniţelor ţării: „Totodată, un lucru este cert că, indifernt de toate, poporul român din Basarabia este cu trup şi suflet pentru unitatea naţională a României, iar sărbătoarea din 1 decembrie este comemorată cu acelaşi sentiment suprem de mândrie românească.”.

Partea întâia se încheie cu eseul întitulat Importanţa publicistului-jurnalistului în societate. „O societate civilizată nu poate funcţiona fără o informare zilnică a presei despre tot  ceea ce se petrece în ţară şi în lume. Informarea trebuie să fie corectă. „Cu certitudine, nu este absolut deloc uşor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligaţia legală/morală/profesională a ziaristului este raportată spre rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale convieţuirii sociale şi în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului.”

Ziaristul nu trebuie să se lase intimidat de puternicii zilei ci să ofere informaţie corectă. Uneori jurnalismul este periculos, mai ales în regiunile de conflicte armate sau în ţările cu dictatură.

Partea a doua, În dialog cu creaţia literară este cea mai vastă. Autoarea alege să comenteze cărţile (de preferinţă antologiile nu prea luate în seamă de critica literară) şi unele reviste mai puţin cunoscute pe care Galina Martea  le consideră că aduc prestigiul ţării noastre nu numai aici ci şi în străinătate. Desigur, capitolul începe cu Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti.

Universalitatea lui Eminescu, afirmă autoarea, se datorează rădăcinilor sale spirituale româneşti. Ziua sa de naştere constituie o sărbătoare a culturii naţionale.

Partea aceasta a cărţii poate fi structurată în două: autori patrioţi (în marea lor majoritate basarabeni) şi antologii, reviste care propagă idealurile naţionale în lume.

Între autorii basarabeni (scriitori, istorici, pedagogi), Galina Martea se opreşte asupra următorilor.

Iurie Colesnic – scriitorul şi istoricul literar de mare preţ din Basarabia care a elaborat o lucrare foarte importantă dedicată scriitorilor basarabeni – din perioada 1812 şi până în prezent (Basarabia necunoscută în 10 volume). Unionist convins, şi-a dedicat activitatea cercetării Generaţiei Unirii (2004), carte în care afirmă că problema unirii cu România este vitală pentru Basarabia.

Valentin Tomuleţ – omul de cultură şi ştiinţă ce valorifică cu mult respect istoria ţinutului basarabean, (doctor în istorie, profesor universitar, savant, scriitor şi istoric literar) face ordine în evenimentele din Basarabia anilor 1812-1918 (perioadă în care ţara era ţinută în subdezvoltare de imperiul ţarist), cartea sa, Basrabia în epoca modernă (1812-1918) fiind premiată şi de Academia Română în anul 2014. Autorul este unul din cei mai competenţi istorici contemporani din Basarabia.

Poet, prozator, academician, publicist, istoric literar, Nicolae Dabija este binecunoscut şi în România şi în Italia unde primeşte în anul 2016, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie de la Trieste (Personalitatea Nicolae Dabija şi creaţia cu acelaşi nume). Nicolae Dabija este considerat:  „Omul care în totalitate îşi dedică existenţa în propagarea ideilor cu conţinut naţional, în promovarea naţiunii române ca valoare şi identitate, şi nu în ultimul rând, în lupta continuă de renaştere naţională.”

Cu deosebită afecţiune, întrucât şi Galina Martea este profesoară, autoarea analizează activitatea lui Virgil Mândâcanu (doctor în ştiinţe pedagogice, savant, scriitor, jurnalist) pedagog distins al neamului românesc din Basarabia. Activităţii sale îi dedică patru capitole, dintre care ne vom referi la cel intitulat Virgil Mândâcanu – creatorul de valori umane prin conţinutul idealului naţional. Neobosit luptător pentru valorile naţionale şi de renaştere spirituală, lucrările sale sunt dedicate în totalitate conţinutului pedagogic şi artei educaţionale în spiritul creştinismului şi al culturii etnice. Virgil Mândâcanu consideră profesia de pedagog cea mai nobilă activitate socială (Arta de a deveni şi a fi pedagog, 2016).

Regretatul Alexandru Moşanu (19.07.1932-7.12.2017) a fost   doctor în istorie, academician, profesor universotar, primul Preşedinte al Parlamentului din Republica Moldova – a luptat pentru desprinderea totală a republicii Moldova faţă de URSS. A reuşit să reînvie conştiinţa naţională. A fost Membru de onoare al Academiei Române. (Alexandru Moşanu, personalitate distinctă basarabeană).

Alt pedagog, doctor în psihologie, profesor universitar, savant, scriitor, Nicolae Bucun este promotor al valorilor naţionale având o contribuţie deosebită la dezvoltarea învăţământului preuniversitar din Republica Moldova.  (Nicolae Bucun – pedagog, savant, academician, scriitor).

Poeta Lidia Grosu este elogiată pentru gingăşia poeziilor de dragoste şi curajul celor civice ( Spaţiul prin care se afirmă cuvântul Lidiei Grosu).

Pe lângă volumele scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă basarabeni, autoarea remarcă lucrarea de excepţie a lui Ştefan Străjeri, originar din Bucovina, judeţul Suceava, comuna Pojorâta, Românii americani de la Marile Lacuri (Ştefan Străjeri şi monografia „Românii americani de la Marile Lacuri”). Jurnalistul şi editorul menţionat  – scrie o carte foarte documentată despre românii imigranţi în America, în special în statul Michigan, în decurs de mai bine de 100 de ani şi despre contribuţia lor la dezvoltarea Americii în toate domeniile.

Între portretele scriitorilor amintiţi, Galina Martea înserează, ca într-un joc de puzzle analize minuţioase de antologii şi prezentări de reviste româneşti socotite meritorii. Autoarea consideră că aceastea pot contribui la coagularea românilor de pretutindeni în jurul unor idealuri înalte cum ar fi unirea Basarabiei cu România.

Sunt analizate minuţios câteva din antologiile coordonate de Rodica Elena Lupu: Verba Volant, Scripta Manent – antologia prozatorilor români – volumele II şi III; Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – ediţie bilingă română – engleză 2018, Carmen, vol. VII,  Carmen, volumul IX şi X – creaţie literară; Întâlnirea Poeţilor – antologie lirică multilingvă – română- franceză-spaniolă-germană-rusă; Simfonia Poeziei, vol 4 –antologie multilingvă.

Urmează antologiile coordonate de Ligya Diaconescu: Limba noastră cea română – publicaţie dedicată sărbătorilor naţionale din 31 august; La taifas cu iubirea –poezia şi proza scriitorului român; Limba noastră cea română – antologia naţiunii române.

Ciclul antologiilor se încheie cu analiza celei coordonate de Gheorghe A. Stroia şi Cristian Petru Bălan, întitulată: România, pentru tine! – opera literară consacrată zilei naţionale.

Între reviste sunt cercetate minuţios următoarele: „Domnul de Rouă” (Domnul de Rouă – o nouă lumină în cultura naţională română, revistă serie nouă) şi „Constelaţii diamantine” (Constelaţii Diamantine – performanţă în cultura naţională) – ambele conduse de Doina Drăguţ; „Cultura vrânceană „ (Cultura Vâlceană – opinii, analiză, informaţie) – condusă de Petre Cichirdan (inginer, artist plastic, scriitor, editor, publicist, membru al UZPR); revistele UZP nr.4/2016 şi 5/2017, „Cronica Timpului” nr. 19 (Cronica Timpului, a 19-a apariţie editorială. Evenimentul cheie – 150 de ani de la debutul literar al marelui poet Eminescu; „Cronica Timpului nr. 20 (Cultură, atitudine şi performanţă) – director Doru Dinu Glăvan – preşedinte al UZPR.

Galina Martea ne mai prezintă activitatea Academiei Româno-Americane (ARA)– preşedinte Doamna Ruxandra Vidu (doctor, prof. univ la California Davis, om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în SUA).

ARA are o activitate foarte susţinută, organizează congrese anuale, adună oamenii cei mai buni în domeniile lor din ţară, diaspora etc.

În sfârşit, Galina Martea aduce un omagiu părinţilor ei (Pedagogi şi oameni distinşi – Vladimir Sârbu şi Xenia Sârbu).

În loc de postfaţă avem Un interviu despre geniul literaturii române, Mihai Eminescu (Interviu cu Galina Martea luat de studenta Tincuţa Burghilă) în care intervievata ar dori să-i vorbească azi lui Eminescu despre problemele actuale.

Datorită stilului direct, cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană se citeşte uşor, iar datorită conţinutului, şi cu interes. Activitatea civică şi cărţile autoarei se situează sub semnul unui patriotism înalt.

Galina Martea militează pentru unirea Basarabiei cu România în cadrul Consiliului Unirii – Moldova, iar cărţile sale vor să coaguleze pe românii de pretutindeni în scopul aceluiaşi ideal.

Cartea Galinei Martea a apărut în anul Centenarului ca o ofrandă pe altarul Marii Uniri.       

                Articol publicat în  Portal-Măiastra – Revistă trimestrială de cultură, apare sub egida USR, România, anul XIV, nr.3(56), 2018, pag.25.

 ———————————

Lucian GRUIA

Galina MARTEA: Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu

Fondată de Centrul Cultural Spiritual Văratic din județul Neamț – supranumit și „Lăcașul Culturii Eminesciene”, recent a fost publicat primul număr al Revistei de Literatură, Arte și Spiritualitate „Floare Albastră” (anul I, ianuarie – decembrie 2018), redactor șef fiind minunatul și talentatul om de cultură Emilia Țuțuianu (fondatorul revistei, poet, prozator, publicist, editor). Într-o formulă desăvârşită, revista în cauză este realizată în memoria marelui scriitor Mihai Eminescu, dar, în același timp, este și o dedicație în semn de omagiu pentru marile personalități ale neamului românesc, personalități distincte care de-a lungul timpului au promovat și au dezvoltat cultura românească. Totodată, revista este o deschidere către cultul religios al creștinismului ortodox la baza căreia este prezent factorul ideal al existenței umane – spiritul și bogăția spirituală, în contextul dat Emilia Țuțuianu menționând: „Noua cale de comunicare, vor fi paginile revistei Floare Albastră, apărută sub egida Centrului Cultural Spiritual Văratic, o zidire prin cuvânt a gândului frumos, dăinuitor, împlinit prin lumina din acest loc magic, ca o altă poartă a Cerului, alături de Mănăstirea Văratic – o aripă a inspirației sau a meditației la raportul cu universul, locul în care se arată iubirea pentru Dumnezeu la fiecare sunet dulce de clopot ce atinge sufletul ca un balsam!”. Iar dacă să ne referim la denumirea revistei, atunci aceasta este o creație executată prin forma comparativă/ asociativă cu poemul Floare Albastră, scris de geniul literaturii românești Mihai Eminescu. Astfel, precum poemul reprezintă o cugetare adâncă pe tema dragostei, așa și revista în cauză redă imaginea plină de sentimente înalte pentru tot ceea ce este uman și divin în astă lume. Floare Albastră este o publicație cu adevărat frumoasă care impune respect și admirație pentru  conținutul său nespus de calitativ și de interesant. Cu o grafică de o expresivitate aparte, pe coperta revistei sunt înscrise cuvintele marelui poet Mihai Eminescu „Unde vei găsi cuvântul, ce exprimă adevărul?…”, ele redând un înțeles bine conturat despre sensul realității obiective ce se regăsește între expresie și conținutul fidel al reprezentărilor omului, nemijlocit, cu referire la conținutul ce este prezent în paginile publicației respective, acesta abordând discursul literar raport la spiritul creator al scriitorului.. După cum poemul Floare albastră, de Eminescu, este unul dintre cele mai reușite creații despre dragostea umană și, respectiv, despre efectele trăirilor sentimentale redate prin cea mai idealizată formă, așa și revista Floare Albastră reproduce prin mijloace artistice splendoarea meditațiilor/ opiniilor ce sunt realizate de personalități cu renume atât din țară, cât și din afara ei.

Structurată în multiple diviziuni, publicația cuprinde conținuturi de esență despre literatură, artă, cultură, istorie, evenimente din trecut și prezent, etc. Cu o deschidere bine definită, în Editorial, scriitoarea Emilia Țuțuianu vine cu descrieri impresionante despre fenomenul culturii din județul Neamț, cât și din întreaga țară românească; despre importanța Centrului Cultural Spiritual Văratic și Mănăstirea Văratic, despre aportul marilor scriitori români ce au contribuit la valorificarea ținutului românesc  din regiune, toate acestea fiind înregistrate în eseul cu titlul Argument. Lucruri cu adevărat captivante ce completează în mod distinct conţinutul revistei. Făcând o descriere succintă despre activitatea și intențiile Centrului Cultural Spiritual Văratic, dar și despre tradițiile culturale locale, Domnia Sa relatează: „De la bun început Centru Cultural Spiritual și-a propus două tipuri de abordare: una culturală și o alta educativă. Argumentul care a stat la baza acestui proiect a fost moștenirea culturală de o mare bogăție și varietate a zonei Mănăstirii Văratic. Edificiul nou ridicat se alătură complexului cultural spiritual religios al mănăstirii, cunoscut în întreaga țară… Popasul făcut în diferite perioade de timp, de către mari scriitori și poeți români: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Bolintineanu, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Bartolomeu Anania, Ștefana Velisar Teodoreanu, Valeria Sadoveanu, Cornelia Pillat, Sorin Ullea, etc. organizarea de audiții muzicale și șezători culturale, au contribuit la existenta unei vieți spirituale intense și s-au constituit ca un reper al vieții culturale monahale, pe care ne propunem să îl continuăm. Centrul Cultural Spiritual poartă emblema arhitecturală a locului și a fost ridicat din iubire, entuziasm și generozitatea cititorului, Dianu Sfrijan cu intenția de a lumina, a așeza și a rostui lucrurile vieții de obște, de a păstra identitatea și tradițiile culturale locale întru bucuria sufletului. 0 zidire de suflet, făcută cu sacrificii care se dorește a fi un loc de convergență a iubirii și un reper util și activ în viața comunității, ața cum își dorea însuși ctitorul. Acest lăcaș cultural spiritual are la temelie un legământ de iubire, ce vorbește tuturor celor care îi trece pragul despre neuitare, forța iubirii, dăruire și dăinuire”. Conform celor expuse de Emilia Țuțuianu, putem evoca că este pus în circulație un limbaj expresiv și clar despre dragostea umană raportată la idealurile supreme ale acesteia, în așa mod fiind deschise noi orizonturi în a cunoaște mai bine realitatea existentă pusă față în față cu relațiile sociale dintre oameni, cu procesele vitale efective ce se intersectează cu existența, destinul, conștiința, morala umană. Deci, cele istorisite se asociază în modul cel mai direct cu tot ceea ce este uman și real în viața pământească, cu tot ceea ce este plin de esență și fundamental pentru existența omului în astă lume. Cu referire la aceste componente remarcabila scriitoare și om de cultură Emilia Țuțuianu zice: „În 2018, anul centenarului, lansăm revista tiparită Floare Albastră, urmând ca din anul 2019 să fim prezenți și pe internet cu un blog omonim. Este un început timid, dar consider că orice act cultural este un adaos și un câștig adus spiritualității românești și ca fiecare din noi ar trebui să se simtă dator să-și marcheze trecerea prin viață lăsând moștenire celor ce vin, o părticică de frumos, o frântură din sufletul lor, un gând constructive”.

Desprinzându-se dintr-un complex de idei prin care se identifică conceptul cunoașterii, conceptul despre lume și existența ei, din primele pagini ale lucrării ne întâlnim cu imagini literare destul de interesante prin care verbul prezent se caracterizează pe sine însuși prin flexiune proprie fiecărui scriitor/ autor. Prin urmare, pentru a ne familiariza mai în de aproape cu autorii prezenți în lucrare, atunci urmează să le identificăm numele și, respectiv, conținuturile ce-i caracterizează în calitate de scriitori. Este captivant acest aspect, deoarece prin dialogul literar analitic se identifică compoziția fiecărui cuvânt scris și, nemijlocit, compoziția tuturor elementelor ce formează întregul conținut artistic al revistei. Prin imaginea acestui model de creație literară avem ocazia să relevăm reflecțiile cunoașterii de sine în funcție de procesele ce au loc în conștiința omului sau, mai bine zis, ce au loc în conștiința scriitorului. Deci, descrierile realizate prin cuvântul literar, regăsite în paginile revistei, se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului român, al omului de cultură și artă, al omului ce este menit să fie un slujitor al cultului religios/ al cultului creștin ortodox. Printre aceste ipostaze este prezent înaltul om de cultură spirituală – Slujitor al neamului românesc – IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care realizează un discurs literar de o mare importanță pentru ființa umană. Prin „Cuvântul de binecuvântare” Domnia Sa scrie: „Întemeiată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Văratic este una dintre cele mai reprezentative vetre ale monahismului românesc. Tradiția mănăstirii, istoricul ei, transmisă pe cale orală sau consemnată în scrieri de mare importanță teologică și culturală ne arată profunzimea duhovnicească și pilduitoare a monahiilor care au viețuit aici”, ulterior spunând: „Centrul Cultural Spiritual Văratic s-a clădit cu multă trudă, dar și multă dragoste, zidindu-se piatră peste piatră pentru a se deschide „o cărare pe care putem merge, gustând din cultură și spiritualitate”. De la înființarea sa și până astăzi el încearcă să țină fruntea sus, să-și respecte obiectivele, să umple suflete de nădejde și bucurie, să scrie istorie prin cultură, profesionalism, noblețe, tradiție”, în continuare exclamând „Cuvântul dintru începuturi a fost creator, a transmis simțire și idei, a conturat spațiul și timpul, reliefând în scrieri ceea ce au gândit mințile fondatoare de cultură și civilizație ale umanității din toate timpurile și locurile. La inițiativa distinsei doamne Emilia Țuțuianu, ne-am gândit la înființarea unei reviste de literatură, arte și spiritualitate, care să întregească activitatea CCSV și să aducă senin și parfum de cuvânt bun și înțelept oricui iubește cultura, și care, însetat de dorul de frumos, să se poată adăpa din vorba plină de har a celor care privind lumea o pot așeza la inima cititorului”. Discursul în cauză este destinat problemelor ce ţin de Biserica Ortodoxă și, respectiv, de cultura unui popor ce tinde să respecte morala religioasă. Deci, în cele din urmă, este foarte plăcut să cunoaştem afirmaţiile Domniei Sale despre esenţa divină în viaţa pământească, despre legea naturii în contextul divinităţii, despre lăcaşul de cult al poporului român, toate, la rândul lor, fiind conţinuturi esențiale care completează cunoştinţele omului despre viaţă şi legile ei. În același timp, înaltul om de cultură spirituală – IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, menționează cu multă plăcere sufletească despre importanța și necesitatea revistei Floare Albastră: „Este prima revistă de cultură a Văraticului… Numele de Floare albastră ne poartă gândul la poetul nepereche ce și-a consumat existența și prin acest loc iubit de Dumnezeu, cunoscută fiind profunzimea trăirii sale religioase și evlavia față de oazele de spiritualitate monahală, în unele dintre ele viețuind chiar câțiva membri ai familiei sale. O revistă cultural spirituală ca Floare Albastră, va reașeza aceste locuri nu doar în itinerariile pelerinilor ce vin pentru rugăciunea către Dumnezeu sau în cele turistice, ei și în cele culturale naționale și va aminti prin articolele apărute de marii călători ai trecutului, dar și de creatorii de astăzi, cercetători ai fenomenelor culturale și spirituale ale lumii acesteia. Avem o promisiune făcută domnului Dianu, finanțatorul Centrului Cultural Spiritual și prin doamna Emilia Țuțuianu continuăm misiunea noastră de neuitare a trecutului cultural și spiritual al acestor locuri, dorind ca această revistă să poată transmite, să poată comunica gânduri și idei ale contemporanilor, trecute prin memoria afectivă a marilor noștri înaintași peregrini prin această lume. Fie ca Dumnezeu Cuvântul întrupat în istorie să ne ajute în această nouă misie și să reverse peste întreaga noastră ființă harul Său proniator care să ne călăuzească spre a alege cele mai înălțătoare și paradigmatice chipuri de trăire a frumosului în ceea ce ne-am propus să ctitorim”. Sunt expuse lucruri de mare valoare, conținuturi extraordinare ce merită a fi retranscrise în totalitate pentru ca publicul cititor să le cunoască și să le urmeze.

Continue reading „Galina MARTEA: Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu” →

Galina MARTEA: Cine va câștiga?

În perioada preelectorală clasa politică, de obicei, este destul de entuziasmată în a oferi, la figurat, simpatie intensă pentru popor, dar mai ales, este prea mult pasionată în a realiza promisiuni grandioase de tot felul doar pentru a produce impresia cât mai pozitivă despre propriile intenții sau, mai bine zis, despre intențiile afișate. Se manipulează, se exagerează, se vinde și se încearcă de a cuceri întreaga societate prin metode de încălcare/ neglijare a bunului simț și a bunei credințe, în mod aparte, de a păcăli și cumpăra cu puține sacrificii populația de vârsta a treia și nu numai din localitățile rurale, o categorie socială de oameni care este la limita absolută a sărăciei/ a degradării/ a dezinformării și care, nu în ultimul rând, se lasă ușor înșelată și învinsă de orice promisiune politică. La acest subiect ar urma să menționăm că populația de vârsta a treia din cadrul societății basarabene este cea mai bună sursă pentru a fi mai ușor antrenată în procesul electoral, cu depunerea ulterioară a voturilor necesare, deoarece această pătură socială constituie aproape a treia parte din popolația țării, ea fiind foarte încrezătoare din lipsă de informare și alte mijloace corespunzătoare decente de existență, îndeosebi din localitățile rurale. Un episod cât se poate de impresionant, dar și cât se poate de umilitor și trist pentru omul acestei comunități. Supraaglomerată de putere și prin dorința arzătoare de a rămâne la guvernare și pentru următorii patru ani, clasa politică de guvernământ încearcă prin tot felul de făgăduieli și viclenii să domine întreg procesul electoral, iar membrii societății basarabene să-i fie de ajutor în obținerea majoritară de voturi în ziua alegerilor parlamentare. O speranță și o dorință uluitoare care, într-un final, aceasta îl face pe politician să creadă el însuși în propriile afirmații făcute în fața alegătorului, care, la rândul lor, declarațiile respective sunt niște povești ce denaturează în mod intenționat adevărul. Printr-o purtare nerușinată și manifestări pline de șiretlicuri, politicianul puterii actuale creează o stare de agitație și confuzie în societate, iar cu acțiunile și discursurile realizate prin intermediul mass-mediei și a diverselor întruniri cu masele sunt niște manevre bine gândite prin intermediul cărora se maschează realitatea existentă, realitatea care este camuflată și plină de batjocură. În cazul dat este vorba de o mișcare populistă nespus de excesivă care denaturează întreaga natură a lucrurilor existente. Deci, printr-un asemenea model de populism se manifestă ideologia care pune în acțiune mișcarea politică din cadrul societății, iar cu conținutul semantic al acesteia se încearcă de a obține superioritate asupra maselor prin diverse metode, în rezultat, fiind prezente interese concrete. Este vorba de situații în care realitatea este întortocheată în cel mai eronat mod doar pentru a realiza obiectivele dorite de clasa politică corespunzătoare. Sub această formă de manifestare se înscriu populiștii, adică persoanele ce fac parte din clasa politică sau, mai bine zis, din clasa demagogică; conform opiniei publice și a specialiștilor din domeniu, fenomenul populismului este comparat cu fenomenul demagogiei, în consecință, ambele redând înțelesuri cu scop în a obține popularitate în fața maselor, astfel prin promisiunile și discursurile pline de emfază se induce în eroare întreaga comunitate umană.

Așa cum s-a menționat mai sus, se induce în eroare și se manipulează în modul cel mai direct doar pentru a năuci lumea, doar pentru a tâmpi ratiunea alegătorului. Respectiv, fără a înțelege sensul și legătura fenomenelor, alegătorul cade involuntar în capcana politicului, cedând puterea în mâinile unor politicieni corupți și fără integritate morală. Conform ultimilor sondaje publice, realizate de CBS AXA, se presupun următoarele: „Partidul Socialiştilor din Moldova (PSRM) conduce în intenţiile de vot la alegerile parlamentare preconizate pentru 24 februarie 2019 cu 23% din sufragii; Partidul Democrat (PD, aflat la guvernare) este creditat cu 7,6 % din voturi; Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) cu 7,4%; iar Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), care în perspectiva viitoarelor alegeri va forma un bloc electoral cu PAS, acumulează doar 5% din intenţiile de vot. Numărul persoanelor indecise ar fi de aproximativ de 50%, mai arată sondajul realizat la comanda Institutului de Politici Publice din Chişinău”. Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de CBS-AXA la nivel naţional pe un eşantion de 1.115 persoane intervievate. Potrivit autorilor, marja de eroare este de 3% (https://www.dcnews.ro/alegeri-republicii-moldova–sondaj-de-opinie_626657.html). Respectivele sondaje denotă faptul că în pofida tuturor nelegiuirilor provocate de socialiști atât în trecut, cât și în prezent, oricum ei au susținerea poporului, plasându-se cu 23 la sută din sufragii. Cât despre partidul de guvernământ, sondajele fiind de 7,6 la sută din voturi, acest lucru demonstrează faptul că societatea a pierdut încrederea în el, deoarece de-a lungul timpului în multe cazuri s-a prezentat fără verticalitate decentă. Dar până la urmă nu se știe cum va fi, întrucât partidul de guvernare întreprinde diverse acțiuni de ultimă oră care, la rândul lor, ar putea schimba cursul evenimentelor. Precum în Moldova persoanele de vârsta a treia constituie o bună parte din populație, așa cum s-a menționat anterior, atunci aceasta este o categorie socială de oameni care poate fi ușor influențată prin diverse metode în cursa electorală. Fiind vulnerabile și pline de sărăcie, persoanele de vârsta a treia se bucură de orice ajutor material și financiar, în așa mod fiind facil atrase în acțiunile nespus de importante ce țin de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Astfel, prin decizia Guvernului, recent a fost alocată o indemnizație bănească de sărbători în mărime de 600 lei moldovenești pentru persoanele de vârstă pensionară cu venituri mai mici de 2000 lei în lună. În acest scop s-au găsit de urgență și mijloacele financiare corespunzătoare, iar Ministerul Finanțelor a realizat distribuirea acestor alocații în termenele stabilite. Fără îndoială, această decizie guvernamentală este binevenită pentru cetățenii țării care sunt nespus de săraci și necăjiți, însă să sperăm că această acțiune caritabilă nu este prevăzută cu scop determinat în ajunul perioadei preelectorale. Deci, să sperăm și să credem că acordarea actualei indemnizații bănești de sărbători nu a fost întreprinsă doar pentru moment și în scopul de a obține o majoritate de voturi în ziua alegerilor prin intermediul pensionarilor.

Continue reading „Galina MARTEA: Cine va câștiga?” →

Galina MARTEA: Constatarea evenimentelor istorice – apariție editorială în onorarea Centenarului Marii Uniri

În semn de recunoștință pentru marele eveniment Centenarul Unirii a fost lansată ediția specială a revistei de cultură istorică COLUMNA 2000, serie nouă, editată de Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara. Fiind în al 19-lea an de existență, revista Columna 2000, cu numerele 73-74-75-76 (ianuarie-decembrie 2018), este o publicație remarcabilă care, la rândul ei, ar putea fi comparată cu o monografie științifică de o valoare aparte în domeniul istoriei, având un conținut de 330 pagini și o consistență analitică ce predispune către reflecții profunde, în cazul dat, către onorarea/ reamintirea/ constatarea celor mai reprezentative evenimente din istoria neamului românesc din perioada anilor 1918-2018 și nu numai. Publicația respectivă este binevenită prin prezența unor personalități marcante din sfera academică, universitară și scriitoricească atât din cadrul țării, cât și din afara ei, avându-l pe Aurel Turcuș în calitate de conducător spiritual, iar în consiliul științific al revistei fiind prezenți renumiți oameni de știință precum Ioan Aurel-Pop (acad., prof.univ., dr., președinte al Academiei Române), Ioan Hategan (dr., cercetitor științific la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române), Doina Benea (dr., membru corespondent al Institutului German de Arheologie din Berlin), Adrian Bejan (dr., prof.univ., membru al Societății de Științe din România), Radu Paiușan (dr., prof.univ, președinte al Asociației Istoricilor Bănățeni), Cornel Petroman (prof, dr., responsabil al Secției de Istorie Modernă a Societății de Științe Istorice din România-Filiala Timiș), cât și alți savanți eminenți ai națiunii române. Corespunzător, existența revistei este onorată prin contribuția majoră a Colegiului Directorilor Onorifici și, nu în ultimul rând, construită și pusă în lumină de Colegiul de Redacție, redactor sef fiind istoricul Tiberiu Ciobanu (fondator, director, dr., conf.univ., prorector al Universității „Ioan Slavici”), iar redactorii-sefi adjuncți fiind domnii Dumitru Mnerie (dr., prof.univ., președintele Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici”) și Otilia Breban (prof.), și, respectiv, redactorii Ana Caia, Ion Jurca Rovina, Zaharia Pereș, Mariana Gurza, Alina Șușoi, Veronica Balaj și mulți alții, care prin inteligența și capacitatea lor profesională reușesc să ofere publicului cititor o lucrare demnă de respect și apreciere.

O revistă consacrată în totalitate marelui eveniment – Centenarul Unirii, dar și multor altor evenimente/ acțiuni istorice ce au fost prezente în viața poporului român. O lucrare oportună și de o importanță extraordinară, aceasta însumând în sine aspecte despre istoria, cultura, tradițiile, unitatea și identitatea neamului românesc. Scopul principal al acestei ediții este de a relata realitatea trăită în țara românească de-a lungul timpului și, nemijlocit, de a elucida conținutul obiectiv prin intermediul căruia se profilează personalitatea poporului român în diverse perioade istorice. Pentru început, în cuvântul de deschidere, la secțiunea Editorial, ne vorbește Dumitru Mnerie despre „Cultura și demnitatea României în anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire”. O descriere fascinantă și impunătoare despre trecutul și prezentul istoric al României. Referindu-se la semnificația anului 2018, Domnia Sa scrie: „Anul 2018, prin Decizia 864/ 2017 a Parlamentului european și a Consiliului UE, este declarat Anul european al patrimoniului cultural. Revista Columna 2000, încheie al XIX-lea an de existență în Serie nouă, cu îndeplinirea menirii de păstrător la loc de cinste al patrimoniului cultural românesc, al demnității României – vatră statornică a tuturor românilor”, continuând cu: „Întregul an 2018 este presărat de momente de aduceri aminte, de aniversări și comemorări, dovezi de recunoaștere și prețuire a valorilor culturale adunate de poporul român de-a lungul veacurilor. Lista momentelor se deschide cu numele a doi mari români, tată și fiu, personalități de care se leagă de istoria românilor, în special istoria medievală a Transilvaniei și Banatului: Iancu de Hunedoara (n.1407, Hunedoara – d.1456, Zemun) și Matia Corvin (n. 1443, Cluj – d. 1490, Viena). Se împlinesc 580 de ani de când Iancu de Hunedoara, unul dintre cei mai mari comandanți militari ai Europei medievale (remarcat mai ales pentru numeroasele campanii antiotomane), devine Ban al Severinului și Comite al Timișoarei (1438)”. În același timp, Domnia Sa semnalează că „Anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri marchează România (suprafața 238.397 km² și 19.549.220 locuitori), ca țară membră în principalele organisme internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite – ONU (1955), Uniunea Latină (1980), Consiliul Europei (1993), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE și Organizația Internațională a Francofoniei – OIF (2003), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO (2004), Uniunea Europeană – UE (2007). Acum România, ca țară europeană bine integrată, se pregătește să preia chiar și Președinția Consiliului Uniunii Europene (în 2019)”. Concomitent, Dumitru Mnerie face o analiză și descriere succintă despre activitatea și viața marilor domnitori, istoriografi, umanisti, filozofi, cărturari, oameni de știiință, episcopi, scriitori, oameni politici de origine română, care prin contribuția lor au dezvoltat și au venerat țara românească, aceștea fiind Dimitrie Cantemir, Mihai Viteazul,  Ștefan cel Mare (Domnitorul Moldovei timp de 47 ani, considerat cu cea mai mare domnie din epoca medievală din Țările Române), Miron Costin, Vasile Alecsandri, Ioan Inochentie Miku-Klein, Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Grigorescu, Regina Elisabeta, Regele Carol I, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu și multe alte personalități distincte ale națiunii române. În încheiere, domnul Dumitru Mnerie menționează cu multă satisfacție sufletească și demnitate națională despre valoarea Actului de Unire din 1918: „Și totuși, aniversarea cea mai dragă a poporului român din acest an este Centenarul României. Prezentul număr al revistei „Columna 2000” este dedicat, în special acestui mare eveniment. În editorial se amintesc două momente premergătoare extrem de importante, și anume: 27 martie/9 aprilie 1918, momentul hotărârii prin vot de către Sfatul Țării (adică Parlamentul proclamatei Republicii Democratice Moldovenești) a unirii Basarabiei cu România (act ce reprezintă concretizarea și biruința mișcării «româniste» din acest ținut), precum și 15/28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu România, hotărâtă în Congresul general al Bucovinei, când, în fapt s-a decis adoptarea Moțiunii prin care se cerea „unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. Momentul de referință al înfăptuirii Marii Uniri a fost marcat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918, fiind convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se se pecetluia unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul Român”. Sunt puse în relief idei fenomenale, pătrunse de spiritul național, desigur, totul fiind raportat la mediul, pământul și graiul românesc. Cuvinte extraordinar de frumoase, cuvinte care inspiră sentimente de venerație și provoacă omul în realizarea cât mai multor acțiuni nobile pentru țara natală.

Cu aceleași gânduri de bună credință și fidelitate în valorile spirituale, umane, naționale, Col.(r.) Constantin C. Gomboș scrie un eseu în memoria regretatului Aurel Turcuș (mentorul revistei Columna 2000, savant, poet, prozator, etnograf, jurnalist, istoric), întitulând „Gânduri pentru un prieten plecat în nemurire, Aurel Turcuș (1943-2012)”. Acesta este un moment de reculegere pentru o personalitate și identitate autentică a neamului românesc. În memoria scumpului prieten, Col.(r.) Constantin C. Gomboș mărturisește: „La 1 decembrie anul acesta voi aprinde o candelă și pentru tine în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Nu te pot uita, drag și de neuitat prieten!”.  

La secțiunea Pagini de Istorie autorii înscriu subiecte nespus de importante despre etnogeneza românilor, voievodat, ideea și indentitatea națională, recunoașterea independenței, naționalizare, acțiunile politice românești, cultură, relațiile socio-umane, etc.; iar componentul Marii Uniri este transpus în cel mai detaliat mod și cu multă demnitate națională. Pentru început, profesorul universitar și dr. Doina Benea ne face cunoștință cu studiul privind „Cercetările arheologice din castrul roman de la Tibiscum (1976-2015). Rezultate și perspective”. Respectivul studiu științific oferă o largă posibilitate de înțelegere concretă a modului de integrare culturală a unor populații provinciale (traci, vindelici), cu etnii din spațiul sirian și nord-african cu populația locală dacică în secolele II-III, autoarea argumentând că ascendența rapidă a veteranilor din castrul de la Tibiscum în rândul elitei aristocrației urbane locale, dar și de la Apulum și mai ales, în Capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa, constituie indiciul cel mai clar al romanizării unei pături importante din populația anticului Tibiscum”.

La aceeași secțiune Pagini de Istorie, profesorul universitar și dr.Tiberiu Ciobanu prezintă descrieri foarte clare și destul de interesante „Despre Vlad Țepeș – un „voievod absolut” și „cel mai mare cârmuitor și comandant militar” al vremii sale – la împlinirea a 570 de ani de la urcarea sa pentru prima oară pe tronul Țării Românești”; „Despre Mihai Viteazul («stăpân [chiar dacă doar vremelnic] al întregului neam românesc», «eroul naţional [pentru veșnicie] al tuturor românilor» și «principe valah [român] de interes [indiscutabil] universal») la aniversarea a 460 de ani de la nașterea sa și a 425 de ani de la urcarea lui pe tronul Țării Românești”; „Despre Dimitrie Cantemir, principele-cărturar al neamului românesc, la aniversarea a 345 de ani de la nașterea sa și la comemorarea a 295 de ani de la trecerea lui la cele veșnice”; „Despre Alexandru Ioan Cuza, părintele statului național român modern, la comemorarea a 145 de ani de la trecerea sa la cele veșnice”. Cercetările Domniei Sale sunt marcate de o viziune amplă despre marii voievozi, domnitori, cărturari români, în mod aparte, despre acele personalități distincte care, în timp, au contribuit substanţial la realizarea aspirațiilor milenare de unitate, respectiv, de creare a statului naţional român. Făcând o descriere relevantă despre domnitorul Mihai Viteazul, Tiberiu Ciobanu spune: „Neîndoielnic că „fiul marelui și preabunului răposatului Io Petrașco Voievod”5 este conducătorul nostru politico-militar cel mai temeinic cunoscut pe plan naţional şi internaţional din întreg Evul Mediu românesc, el meritând pe deplin să fie pomenit cu evlavie, mândrie și recunoștină de către toți românii cu ocazia Centenarului, deoarece este, practic, primul unificator de neam și țară din îndelungata și zbuciumata noastră istorie”. Cât despre Dimitrie Cantemir (domnitorul Moldovei și marele cărturar al umanismului românesc), autorul menționează: „… deși a domnit foarte puțin, prin întreaga-i activitate, pusă atât în slujba luptei pentru neatârnarea patriei sale, cât şi a dezvoltării culturii româneşti şi europene, poate fi considerat unul dintre cei mai valoroşi voievozi şi cărturari ai neamului nostru”. Afirmații de mare preț în adresa marilor personalități românești.

Însă, Ioan-Aurel Pop (prof.univ., dr.hab., președintele Academiei Române) scrie despre „Etnogeneza românilor – dincolo de aspectul enigmatic și miraculos”, în concluzie declarând: „Poporul român s-a format într-un proces îndelungat, între secolele I-II și VIII-IX d. Hr., ca un popor romanic din romanitatea estică, în urma colonizării Daciei. Invazia slavilor a slăbit în chip sensibil romanitatea sud-dunăreană, diminuându-i mereu potențialul uman. Datorită romanizării, limba latină s-a impus peste tot în provincia traiană, iar apoi și în celelalte regiuni ale Daciei, așa cum se impusese și în Moesia și Dacia Aureliană. Limba latină vorbită la Dunărea de Jos (latina populară) a evoluat pe o cale proprie, ca și latina vorbită în Peninsula Iberică sau în Gallia, și a dus treptat la formarea unei noi limbi – limba română. Unitatea limbii române și faptul că la sud de Dunăre nu s-au format limbi romanice distincte, ci doar dialecte ale limbii române demonstrează încă o dată strânsele contacte dintre romanicii de pe ambele maluri ale fluviului, precum și faptul că izolarea protoromânilor și românilor de la sud de fluviu de masa nord-dunăreană a poporului lor s-a făcut relativ târziu, prin secolele al VII-lea – al VIII-lea, când etnogeneza și glotogeneza erau aproape terminate”.

Eugen Mioc (prof., dr.) prin intermediul lucrării despre „Ideea națională și Revoluția de la 1848-1849 în Banat și Transilvania” zice că „Revoluțiile dintre anii 1848-1849 au reprezentat, atât prin aria de răspândire cât și prin durată, o ridicare populară nemaiîntâlnită până atunci la nivel european. Ele au fracturat regimurile monarhice neoabsolutiste de pe bătrânul continent și au adus ca noutate naționalismul.1 Organizatorii mișcărilor au fost cu predilecție intelectuali, proveniți atât din rândurile burgheziei liberale cât și din cele ale nobilimii reformatoare. Majoritatea liderilor revoluționari aveau contingență cu lojile masonice și combinau ideile iluministe de sfârșit de secol XVIII – libertate, egalitate, fraternitate, specifice Revoluției franceze de la 1789 – cu idealuri romantice de început de secol XIX – conceptele de națiune și naționalism. Prin urmare, scopurile mișcărilor revoluționare au fost multiple: democratizarea societăților, cu tot ceea ce presupune acest fapt dar, și emanciparea popoarelor asuprite și formarea unor state naționale pe criterii etnice. Conceptul de națiune în sensul modern al termenului apare la sfârșitul secolului XVIII în vestul Europei și în Statele Unite și de acolo se extinde în întreaga lume…”.  Anul 1848 a constituit însă și momentul trezirii conștiinței naționale a românilor. A fost pentru prima oară când, idealul formării unui stat românesc unitar a coborât de la nivelul elitelor la nivelul poporului de rând”.

Respectiv, profesorul Otilia Breban prin articolul „140 de ani de la recunoașterea independenței de stat a României” înregistrează următoarele: „Anul 1878 se înscrie în istoria neamului românesc ca anul în care a fost dobândită pe calea armelor (în urma victoriei obținute de armatele ruso-române asupra forțelor militare turcești în Războiul din 1877-1878) și recunoscută prin acțiuni diplomatice (care au culminat cu Congresul de Pace de la Berlin din iunie-iulie 1878) Independența de stat a României (ce fusese deja proclamată la 9 mai 1877), fără înfăptuirea acestui ideal național nefiind posibilă, practic, evoluția ulterioară a țării noastre și înscrierea acesteia în rândurile marii familii a statelor europene”. „În primăvara anului 1877 existau toate condițiile interne și externe pentru îndepărtarea suzeranității otomane. Întreaga națiune dorea și era interesată să obțină independența deplină a României. Un război victorios, care să înlăture suzeranitatea Porții otomane și să consfințească independența țării, reprezenta o necesitate, nu numai de ordin istoric, ci și de ordin moral și național”. „În ciuda unor condiționări și îngrădiri, Tratatul de la Berlin a recunoscut independența statului român și intrarea cu drepturi depline a României în concertul european. În lunile următoare, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Rusia, au recunoscut fiecare noul statul internațional al țării, stabilind cu ea relații diplomatice. Italia va recunoaște independența în 1879, după ce articolul 7 din Constituție se va modifica, articol care făcea referire la drepturile civile și politice, iar celelalte trei mari puteri, Franța, Marea Britanie și Germania, vor recunoaște independența țării, abia în anul 1880, după ce guvernul român avea să accepte condițiile de răscumpărare a căilor ferate de la acționarii germani. Datorită recunoașterii sale internaționale, România a străbătut o etapă decisivă în procesul ei de afirmare europeană. Totodată, dobândirea independenței de către statul român a contribuit în a pregătii desăvârșirea unificării statale a națiunii române”.

Profesorii Radu Botiș și Mircea Botiș analizează cu multă pasiune Acţiunile politice româneşti în direcţia realizării Marii Uniri, la acest subiect concretizând: „În nemijlocită legătură cu activitatea politică şi diplomatică dusă pe diferite planuri de România în scopul realizării idealului său  national,cu lupta purtată de conaţionalii din provinciile aflate sub stăpânire străină, un mare număr de români au desfăşurat în diferite ţări din Europa,precum şi în S.U.A. o acţiune multilaterală şi eficace,în cooperare cu sârbii, cehii, polonezii etc. pentru cauza comună: victoria principiului naţionalităţilor şi recunoaşterea acestuia drept criteriu fundamental în statuarea postbelică a lumii”. Pe când, Ana-Maria Ciupu (elevă în clasa a XI-a, Științe Sociale, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara) vine cu o relatare destul de prețioasă despre „Propaganda românilor din Occident în favoarea Marii Uniri”, astfel afirmând: „În înfăptuirea Marii Uniri din 1918, un rol deosebit de important l-au avut acțiunile românilor aflați în Occident, și, mai ales, a celor aflați acolo cu un mandat. Propaganda românească în favoarea cauzei naționale s-a amplificat mai ales după retragerea armatelor române în cadrul campaniei de la sfârșitul anului 1916”. Astfel, marile personalități ai neamului românesc au desfășurat o activitate enormă pentru cauza românilor, pentru țara natală, printre aceștea regăsindu-se: Vasile Stoica din SUA, Gheorghe Mironescu și Dumitru Drăghicescu din Marea Britanie; Traian Vuia și Alexandru Lepădatu din Franța, Vasile Goldiș din Belgia și mulți alții. Prin această lucrare autoarea demonstrează că activitatea desfășurată de românii din străinătate a dat roade mari, constituindu-se într-o contribuție semnificativă la cunoașterea și înțelegerea cauzei românești.

            Fiind structurată în multiple secțiuni și cu diverse conținuturi (pagini de istorie, patrimoniu, evocări, din istoria învățământului românesc din Banat, homo religiosus, marea unire reflectată în artă, din larga românitate, mari personalități ale omenirii, restituiri, meridiane, consemnări, vitrina cu cărți), revista în cauză cuprinde o pleiadă întreagă de autori care, la rândul lor, transmit mesajul corespunzător pentru publicul cititor. În această listă a autorilor/ cercetătorilor/ academicienilor/ scriitorilor se înscriu și Horațiu Suciu și Monica Suciu cu lucrarea „Lugojul, Marea Adunăre Națională de la Alba Iulia și instaurarea administrației românești (1919)”; Laurențiu Nistorescu cu „Ultramontania, un ducat tardeno-dacic”, Sorin Gabriel Ionescu despre „Voievodatul – forma de organizare a comunităților din Banat la începutul Evului Mediu”, Ioan Hațegan cu „Studenți din Banat la universități străine în Evul Mediu. Studenți timișoreni”, Alexandru Gyuris cu „Cetatea Timişoara otomană în hărţi habsburgice din secolul XVIII”, Cristina Grecu „Aniversare. 170 de ani de la Revoluția pașoptistă din Banat”, Sorin Codaț „Prăbușirea Frontului de Est și consecințele sale politice pentru România (1917-1918)”, Marieta Rubaneț „Scurtă privire asupra evenimentelor din preajma Marii Uniri”, Horia Țâru „Regal la Marea Unire de la 1918”, Constantin C. Gomboș „Ecoul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 în documente de arhivă și presa vremii din Banat (1919-1940)”, Dușan Baiski „Rebeli cenăzeni, la Curtea Marțială”, Eusebiu Narai „70 de ani de la naționalizare. Naționalizarea principalelor mijloace de producție în județul Caraș”, Mariana Gurza „Vasile Plăvan – mărturii de istorie trăită”, Galina Martea „Centenarul Marii Uniri – unitatea națională a românilor de pretutindeni”, Virginia Popovici „«Opinca», prima „foaie” românească din Banatul sârbesc” și mulți alți autori; în cele din urmă, redacția revistei venind cu studiul „Dovezi documentare ale participării la Marea Unire”. De menționat, în majoritatea cazurilor, lucrările tuturor autorilor se înscriu în categoria cercetărilor științifice, acestea fiind însoțite de surse bibliografice, introduceri, concluzii și alte aspecte caracteristice conținutului analitic. Autorii revistei, prin subiectele abordate, au încercat să pună accente clare pe evenimentele istorice care au marcat, în timp, identitatea poporului român.

            Printre multitudinea de autori prezenți în această revistă sau, mai bine zis, în această monografie științifică se regăsesc renumiți savanți, scriitori, pedagogi și istorici cu renume, iar cele scrise de domniile lor sunt realități despre destinul, viața și existența poporului român. Sunt formulate descrieri ce relatează, cu adevărat, istoria națiunii române din trecut și prezent, astfel lucrarea de față fiind nespus de necesară societății române de astăzi, cu atât mai mult, în Anul când se onorează marele eveniment – Centenarul Unirii. O lucrare ce merită a fi lecturată și înțeleasă cu întreaga totalitate a proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului – conștiința, cugetul, gândirea – unde sunt puse în evidență conținuturi extraordinar de interesante ce sunt pătrunse de spiritul național, în același timp, totul reprezentând o chemare întru valorificarea sentimentului autentic pentru neamul românesc de pretutindeni. Drept urmare, COLUMNA 2000 este o revistă de cultură istorică construită conform celor mai moderne tehnici editoriale și care, la rândul ei, este publicația care completează, în mod onorabil, patrimoniul cultural român.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

10 decembrie, 2018

Galina MARTEA: Conștiința politică și prezența ei în guvernare

Prin noțiunea de conștiință redăm, în primul rând, aspectul care vorbește despre sentimentul de responsabilitate morală a omului față de propria sa conduită. De fapt, conștiința este unicul lucru care îl face pe om să mediteze asupra propriului comportament și a propriilor acțiuni pe care le realizează în viața publică și cea personală. Anume prin conștiință omul este menit să-și cunoască propriile manifestări în raport cu lumea înconjurătoare și, bineînțeles, cu mediul social prin care există. Contactul cu mediul social este componenta care-l predispune pe om spre diverse încercări emoționale/ sentimentale, la rândul lor, toate fiind însoțite de acțiuni ce pot provoca acorduri șau dezacorduri în procesele și manifestările realizate. În raport cu aceste manifestări, exprimări, contacte conștiința omului își asumă diverse conținuturi prin intermediul cărora au loc perturbări de morală, echilibrul emoțional fiind predispus spre acțiuni cu efecte pozitive, dar și negative. Iar în cazul când omului îi sunt atribuite anumite împuterniciri publice atunci el poate să se manifeste prin variate poziții, lăsând conștiința să acționeze atât în limitele rațiunii umane, cât și în limite iraționale. Din istoria omenirii, prin fapte concrete, se cunosc multiple exemple despre faptul cum se modifică caracterul/ morala omului atunci când ajunge în fotoliul putetii sau atunci când obține funcții de conducere în administrarea propriului stat. În astfel de situații sau perioade ale vieții sale conștiința omului este afectată de patogeni instabili care îi pot provoca dezechilibre serioase în comportamentul emoțional, ulterior omul puterii producând modificări esențiale în viața concetățeanului/ a statului respectiv/ istoriei mondiale (exemple reale: Adolf Hitler, Augusto Pinochet, Benito Mussolini, Iosif Stalin, etc), în consecință având loc conflicte civile, războaie mondiale, altele. Însă, tot din istoria omenirii cunoaștem faptul că omul cu o cultură autentică și o inteligență aparte sau, mai bine zis, cu o bogăție autentică sufletească-divină/ spirituală este mai puțin influențat de funcția sau condiția puterii pe care o ocupă în ierarhia administrativ-guvernamentală/administrativ-regală/administrativ-politică/ conducători de stat, care la rândul lor, prin bunul simț moral au fost aproape de nevoile propriului popor, dar mai ales, de a face ca propria țară să devină cât mai prosperă (exemple: regina Victoria a Angliei, regele Carol I al României, regina Elisabeta I a Angliei, Iosif II al Sfântului Imperiu Roman, regina Ecaterina cea Mare a Rusiei; Napoleon Bonaparte – un exelent strateg militar, dar și un conducător care a acordat o mare atenție maselor/omului simplu din societate); iar acel om al puterii ce are o cultură și educație spirituală mai puțin satisfăcătoare este mereu supus unor schimbări emoționale care produce, în majoritatea cazurilor, doar efecte cu caracter negativ în mijloacele de trai și de viață ale propriului stat. Prin respectivele se confirmă necontenit aspectele ce sunt dependente de conștiința omului, de sentimentul de responsabilitate morală față de propria sa conduită, acestea fiind atât în dificultate, cât și în ordinea decentă a rațiunii. Corespunzător, prin ordinea decentă a rațiunii omul puterii/ politicianul poate oferi o funcționalitate pozitivă în treburile unui stat, asigurând populației drepturi civile, sociale, economice, bunăstare și liniște socială etc. În caz contrar, prin ordinea indecentă a rațiunii omul puterii/ omul politicii poate oferi o funcționalitate negativă în treburile statului, oferind populației respective doar inechitate socială și, nemijlocit, un mod de trai plin de suferință, tensiune, neliniște, neajunsuri materiale/ culturale/ educative.

Dacă conștiința este o formă de reflectare a realității obiective, un produs al materiei superior organizate creierului uman și al vieții sociale (conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române), atunci politica este o formă a puterii care se manifestă la nivel public, reprezentând activitatea omului în sfera administrativă a statului. Însumând în sine arta de a guverna, politica, ca atare, este un fenomen prin care se distinge lupta pentru putere, fiind o luptă atât de nivel național, cât și mondial, în rezultat, simbolizând corelația dintre conștiința politică și puterea politică. Am putea spune că sunt niște lucruri identice care se asociază în funcție de substanță, dar, în același timp, am putea spune că sunt și niște aspecte în opoziție directă, însă indiferent de cum sunt înțelese aceste conținuturi ele, oricum, reprezintă manifestări nespus de importante în existența omului. Deci, puterea politică/ administrativă care se manifestă într-un stat este dependentă de conștiința politicianului care, în diverse cazuri, se modifică de la un moment la altul în raport de poziția sa socială, starea morală, culturală, educativă, lucruri ce sunt și nu sunt potrivite unui om de conducere sau unui om din arta politicii. Omul puterii/ politicii trebuie să fie o personalitate cu o cultură autentică și cu un bun simț al moralei, având la bază echilibrul spiritual adecvat. Făcând politică, omul puterii are nevoie, mai întâi de toate, de o rațiune logică pentru a nu deregla funcționalitatea normală a societății, în același timp, are nevoie de a se impune și de a soluționa problemele prioritare ale statului pentru a crea o bunăstare socială cât mai sigură, astfel ignorând interesele personale față de cele publice. Este un adevăr că oamenii din sfera politicii tind de a obține beneficii personale cât mai impunătoare din contul statului și nu numai, fenomenul respectiv fiind specific țărilor slab dezvoltate (unde conștiința politicianului este cu mult mai degradată), dar nu excludem și țările mai dezvoltate ale Occidentului (însă, oricum în aceste țări conștiința politicianului este cu mult mai umană). În orice fel, diferența este destul de vizibilă în cele relatate mai sus, acest lucru fiind perceput prin nivelul de trai al omului, prin nivelul de dezvoltare al societății. Dacă să ne referim la societatea din țările slab dezvoltate, atunci vom vedea nu numai nivelul vulnerabil de trai al omului, dar vom vedea și un nivel primitiv de cultură și educație al omului-putere. Însă dacă vom prezenta societatea țărilor dezvoltate, atunci vom întâlni un nivel avansat de trai și cultură al întregii comunități, nemaivorbind de conștiința politicianului ce are o inteligență aparte și care, în majoritatea cazurilor, tinde în a soluționa probleme de importanță socială pentru a crea bunăstare și condiții cât mai decente în existența propriului popor. În acest sens, țările dezvoltate ale Occidentului de-a lungul timpului au promovat o politică culturală și economică întru totul benefică omului și întregii societăți. Astfel, s-au impus și s-au format sisteme democratice în organizarea și administrarea țării, iar prin cultura politică și prin sistemul de educație spirituală s-a dezvoltat omul și societatea pe principii civilizate. Respectivele sunt obținute datorită unei culturi politice bine definită sau, mai bine zis, prin conștiința politicianului care respectă în mod decent valorile umane ce sunt raportate la valorile sociale. Rezultatele obținute în dezvoltarea umană, socială, economică se datorează culturii politice ce este promovată de o clasa politică conștientă în tot ceea ce realizează, având la bază profesionalismul adecvat. Clasa politică a țărilor dezvoltate din Occident, fiind formată din indivizi ce denotă inteligență, este capabilă să îndeplinească obiectivele propuse în fața alegătorului, totodată, să pună în practică bunul simț al moralei și al conștiinței politice. Este și un adevăr că actualmente clasa politică și nu numai a țărilor dezvoltate din Occident se confruntă cu mari probleme, incertitudini de ordin administrativ/ politic pe fundalul schimbărilor în plan mondial, acestea fiind cauzate de procesul destul de mare al migrațiunii din afară; de unele divizări/ modificări în cadrul Uniunii Europene, precum Brexitul; de conflicte internaționale cauzate de dezacorduri politice și sociale.

Referindu-ne însă la cultura politică a țărilor slab dezvoltate, atunci în acest caz ne vom întâlni cu o clasă politică sau cu politicieni agramați, mediocri, inculți care tind numai de a-și rezolva problemele personale din contul electoratului, ulterior obținând funcții în puterea/ fotoliul statului. Neavând la bază nicio cultură politică, niciun sistem stabil și concret de concepții politice, nicio strategie pe termen lung, nicio conștiință profesională, dar în unele cazuri și nicio conștiință morală, atunci asemenea politicieni se regăsesc în societatea basarabeană de astăzi. În cazul dat vom radiografia sistemul politic moldovenesc care, conform realității existente, nu are nicio responsabilitate morală față de tot ceea ce se întâmplă în societate și față de tot ceea ce se încadrează în perimetrul politica unei țări. Conștiința unei asemenea clase politice este un dezastru și se regăsește continuu într-un declin enorm care, în rezultat, provoacă doar dezbinare și neînțelegeri în societate, provoacă sărăcie și inechitate socială, nemaivorbind de starea materială extrem de grea a maselor – conform experților Moldova este într-o sărăcie extremă, mai ales localitățile rurale (conform datelor statistice și a Băncii Mondiale 68 la sută din populație este la nivelul sărăciei, 16,6 la sută sub nivelul sărăciei absolute, iar în rata sărăciei extreme se regăsește un procent din populație, anul 2012). Clasa politică moldavă este într-o lupta continuă pentru putere, însă nu este pentru a crea unitate și bunăstare socială pentru concetățeni. Totul se reduce la o conștiință politică nocivă care aduce numai prejudicii societății. Societatea basarabeană este destul de mică, dar cu mulți politicieni, cu multe partide politice (din 2016 și până în prezent se înregistrează în jurul a 46 de partide politice) și cu mulți deputați în organul legislativ al țării – Parlamentul (101 deputați, aleși din 2014 până în prezent, pentru o țară cu o populație de 2,55 mln, fără teritoriul din stânga Nistrului și municipiul Tighina, recensământ 2017). Ipocrizia clasei politice nu are limite, iar cultura acesteia este una ce induce în eroare, care înșeală și care abuzează de buna credință a poporului, masele fiind influențate cât se poate de negativ. Ideologia politică este de a menține poporul în întuneric, în sărăcie, degradare, dușmănie, fără a oferi posibilități în dezvoltarea umană, socială, economică, culturală, în acest mod sfidând identitatea societății și  identitatea poporului. Prin conștiința primitivă și egoismul exagerat față de interesele personale, clasa politică basarabeană (indiferent de orientare) s-a transformat într-o putere dominantă care pur și simplu sugrumă existența normală a unui popor, în mod deosebit, a poporului român basarabean. Astfel, aleșii poporului, fiind plini de bunuri materiale și mijloace financiare, își bat joc de popor în cel mai deschis mod, realizând fapte ilegale ce sunt lipsite de orice integritate morală. O asemenea clasă politică, dar și   asemenea guvernanți statali, există într-o lume aparte unde nu văd și nici nu aud absolut deloc glasul poporului, iar acțiunile pe care le întreprind nu se încadrează în nicio limită a moralei umane. Ei au creat legi prin intermediul cărora se încalcă în mod flagrant drepturile omului din societate, ei au creat condiții sociale atât de grele întrucât omul simplu din societate nu mai vede nicio ieșire/ nicio lumină; ei au stabilit un monopol social care acționează netransparent, în rezultat, concentrând treptat (sau urmând să concentreze tot ce a mai rămas) în mâna lor toate bunurile statului. Astfel, cultura politică a clasei dominante basarabene este o invariabilă ce dezvoltă tot mai mult regresul societății.  Deci, acolo unde spiritul civilizat nu există, atunci nu există nici evoluție și nici cultură politică sau socială. Cultura politică existentă se reduce doar la dezordine și mizerie, iar acțiunile elaborate de clasa dominantă actuală nu fac decât să instaureze și mai mult un sistem monopolizat, punând stăpânire în mod arbitrar și exclusiv pe întreaga societate. Folia succesului al acesteia pentru interesele private sunt o nebunie, o lipsă de judecată corectă care face ca propriul popor să meargă pe cale de dispariție, deoarece pentru popor nu se face nimic bun, este doar manipulat pentru interesele partidelor politice. În mod aparte, se duce o luptă aprigă împotriva poporului român basarabean care aspiră pentru reîntregire, acesta constituind 82,06 la sută din populație (necătând la faptul că 75,7 la sută dintre aceștia se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români). Iar acum când se împlinesc/ se sărbătoresc 100 de ani de la marele eveniment – Marea Unire, atunci acest subiect nici nu interesează clasă politică de guvernământ și majoritatea parlamentară. În modul acesta se ignoră valorile naționale/ valorile naționale românești, iar supremația clasei politice de guvernământ, bazată pe poziție dominantă, creează un sistem real de discriminare socială, lucru destul de neplăcut care face deosebire între păturile sociale, iar cel mai grav este că se instaurează în societate un sistem politic autoritar.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

27 noiembrie, 2018

Galina MARTEA: Dorința de a fi independent. Evoluția acestui concept în existența unui stat

Independența este un lucru sfânt, un lucru care îți oferă libertate în modul de a exista, de a întreprinde și a soluționa acțiuni după propria rațiune. Independența este de a trăi în libertate, fără a fi constrâns de-a admite fapte ce nu plac propriei personalități, dar mai ales, de a nu fi un sclav al clasei dominante care deseori îți poate neglija sau fura drepturile civile și nu numai. Conform acestor ipoteze, orice persoană fizică, orice comunitate socială își dorește independență și libertate în toate – în domeniul național, politic, economic, cultural. Potrivit acestora, nespus de mult și-a dorit independența și poporul român din Basarabia, care în anul 1991 și-a declarat suveranitatea națională față de uniunea statelor socialiste. A fost un eveniment crucial în viața poporului basarabean, dar și a altor state din lagărul comunist, care ulterior s-au bucurat de libertate în drepturi teritoriale, politice, juridice, civile etc. La rândul lor, toate s-au bucurat de faptul că suveranitatea statală a fiecăruia a fost recunoscută de aproape majoritatea țărilor de pe mapamond. Evenimente istorice onorabile care au permis mai multor popoare, inclusiv și poporului basarabean să-și instaureze un sistem politic și un sistem propriu de guvernare statală. Astfel, are loc o nouă realitate istorică și o nouă mișcare socială, unde poporul își asumă dreptul în a protesta și a-și proteja propriile valori naționale. Pe lângă toate acestea, situația socială nou formată nu este absolut deloc unitară între concetățeni, obiectivele fiind diverse între grupările etnice, aspirațiile fiind pline de neînțelegeri și provocări. Majoritatea populației băștinașe dorește nespus de mult reunirea cu România; o altă pătură socială pledează pentru divizarea Moldovei, aceasta fiind Transnistria și Găgăuzia, nemaivorbind de faptul că populația de etnie rusă pledează numai pentru orientarea către răsărit; iar o altă parte a populației militează pentru menținerea integrității în calitate de stat independent. Diverse păreri, multiple acțiuni, în rezultat, totul fiind în detrimentul populației băștinașe.

Din primii ani de independență statală cetățenii din societatea moldovenească s-au divizat în mai multe categorii sociale și politice, în cele din urmă, făcându-i să nu se mai înțeleagă între ei în limitele decenței. De la bun început s-a creat o divizare a societății care, în timp, a condus la  neînțelegeri grave între mișcările politice, astfel societatea menținându-se într-o încordare continuă până în zilele de astăzi. După aproape trei decenii de independență statală situația a rămas aceeași, iar în ultimii ani starea socială a cetățenilor a devenit și mai gravă, cu insuccese fatale în toate domeniile de activitate. În toți acești ani au avut loc conflicte/ lupte armate (războiul din Transnistria – acțiuni violente în 2 noiembrie 1990, ulterior în decembrie 1991, însă din 2 martie 1992 este considerat oficial ca începutul acestui război); divizări de teritorii unde din anul 1994 Transnistria și Găgăuzia devenind oficial regiuni autonome în cadrul Moldovei (conform noii Constituții care a intrat în vigoare din 27 august 1994 s-a acordat autonomie Găgăuziei – regiune cu populație de etnie găgăuză, centrul fiind considerat orașul Comrat; și, respectiv, populației din partea stângă a Nistrului, aceasta fiind autoproclamata Republica Moldovenească Nistreană, cu centrul de administrare în orașul Tiraspol). Dacă în primii ani de independență poporul român din Basarabia s-a bucurat din plin de tezaurul culturii românești – limba română fiind stabilită drept limbă de stat, revenirea la grafia latină, imnul țării fiind „Deșteaptă-te, române!”, revenirea la tricolor și alte expresii naționale, atunci din 1994, cu venirea la putere a partidului agrarian, treptat totul a început să se dărâme. A fost anulat imnul țării „Deșteaptă-te, române!” și înlocuit cu „Limba noastră”, iar limba de stat devine „limba moldovenească”. Ulterior, din 4 aprilie 2001 la funcția de șef al statului devine liderul comuniștilor, respectiv, partidul comuniștilor revenind din nou la putere, iar în lunile premergătoare au loc vaste manifestații contra deciziei de introducere a limbii ruse ca a doua limbă de stat și ca obiect obligatoriu de studiu în școli. La acest capitol, indignarea poporului român basarabean a fost extrem de mare care, în rezultat, în urma manifestațiilor de amploare această decizie a fost anulată. Succesiv, prin incapacitatea clasei politice și de guvernare au loc schimbări și reforme inadecvate creșterii economice și dezvoltării sociale. În contextul dat, în primăvara anului 1995 tineretul studios și intelectualitatea basarabeană inițiază manifestări de amploare împotriva politicii de guvernare din domeniul educației, instruirii, culturii, economiei naționale, accentul forte fiind transpus pe statutul limbii de stat – de a fi limba română și nu limba moldovenească, însă această problemă a fost resoluționată de abea din decembrie 2013. Fiind un stat suveran tânăr, Republica Moldova din primii ani de independență se confruntă cu probleme economice, sociale, culturale, politice, dar, în același timp, și cu conflicte militare care, la rândul lor, s-au dramatizat cu mari pierderi de vieți omenești – războiul din Transnistria. Un alt eveniment crucial care va rămâne deosebit de marcat în istoria țării este și anul 2009, aprilie, atunci când rezultatele preliminare ale alegerilor din 5 aprilie 2009 nu au fost acceptate de către concetățeni, deoarece deja erau prevăzute comuniștilor în jurul de 50 la sută din voturi. Adecvat, au demarat proteste în centrul capitalei (mai mult de peste 50 mii persoane, conform sondajelor), acestea fiind cauzate de revendicări importante precum: proclamarea limbii române ca limbă oficială de stat, reintroducerea în școli a obiectului „Istoria românilor”, inițierea de noi alegeri. În urma acestor manifestații de amploare și-a pierdut viața o persoană, 270 persoane au fost rănite, iar actul original al Declarației de Independență, adoptat în 27 august 1991 de către Parlament, a fost ars în perioada acestor proteste ce au avut loc la Chișinău între 6 și 8 aprilie 2009. Revendicări, dezacorduri, conflicte de tot felul, poporul fiind mereu victima tuturor schimbărilor involitive.

Anii de independență (1991 – prezent) sunt marcați mai mult de evenimente negative, decât pozitive. Pe parcursul acestor ani țara a fost guvernată de cinci președinți de țară și trei președinți interimari, treisprezece prim-miniștri, cât despre partidele politice ele se prezintă astfel: 13 la număr în anul 1991, undeva 60 între anii 1998-2002, peste 30 în anii 2011-2014, 46 din 2016 – prezent; în linii generale, în anii de independență au fost în jurul la 80 de partide politice, care pe parcurs apăreau și, respectiv, dispăreau. Evenimente istorice și politice pline de sens (declarația de independență – 27 august 1991, R.Moldova devine membru al ONU (2 martie 1992) și membru al OSCE (30 ianuarie 1992), membru al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare – 5 mai 1992, aderă la serviciile Bancii Mondiale – 28 iulie 1992, devine membru al Fondului Monetar Internațional – 12 august 1992, dobândește statutul de invitat special al Consiliului Europei – 5 februarie 1993, este admisă la adunarea parlamentară a Consiliului Europei, semnează acordul de colaborare și parteneriat cu UE – 1 iulie 1998, membru al organizației mondiale a comerțului – 8 mai 2001, liberalizarea regimului de vize cu UE – 28 aprilie 2014, altele), dar și fără sens, acțiuni ce au condus poporul la sărăcie, degradare și dezbinare absolută, argumentele fiind prezente prin indicii clasamentelor mondiale. Depopularea, exodul în masă a populației în afara țării este cauzat anume de ultimii factorii susmenționați, cel mai anevoios fiind corupția la nivel de stat și inechitatea socială nespus de vizibilă în societate – clasa politică de guvernământ activând după propriile necesități și aspirații, neavând niciun respect față de popor. Deci, anii de independență prezintă clasei dominante posibilități enorme de a se îmbogăți material din contul statului, totodată, oferindu-i posibilități reale în a-și poziționa starea socială destul de convenabil în cadrul țării (având acces la o viață plină de beneficii); pe când poporului i se oferă doar o existență insuportabilă. Odată cu obținerea independenței poporul român basarabean a crezut că,  în sfârșit, și-a recăpătat libertatea multdorită, iar deșteptarea conștiinței către idea națională va fi o  valoare supremă pentru fiecare cetățean al țării (cu precădere, în speranța că în cel mai apropiat timp va avea lor reunificarea cu patria-mamă, România), însă, după cum se vede, toate acestea au fost o dezamăgire enormă, deoarece clasa politică și de guvernare are alte interese. Evenimentele istorice de ultima oră demonstrează faptul că procesul de reîntregire cu neamul românesc se regăsește într-o dificultate enormă, ba chiar există posibilități reale ca acest proces să fie irealizabil pentru viitor, însă clasa politică basarabeană este destul de satisfăcută de acest lucru, după cum se prezintă prognozele.

Faptele demonstrează că succesele mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni au fost de scurtă durată. Independența obținută a fost o dorință enormă/ supraenormă pentru românii basarabeni, însă realitatea ulterioară ne convinge prin argumente clare că de fapt totul ce s-a petrecut în timp a fost o luptă zadarnică, deoarece efectele anterioare ale comunismului sunt încă cu amprente/ rădăcini destul de adânci în conștiința concetățenilor, dar mai ales în conștiința clasei politice. Deci, în fond, independența este un lucru enorm de pozitiv în existența unei comunități umane, dar, în același timp, contează foarte mult cum sunt reglate și interpretate procesele sociale, politice, economice, culturale din interior și dacă acestea sunt fundamentate pe principii nobile, sincere, democratice care, la rândul lor, să fie favorabile pentru toți cetățenii acestei comunități. Însă, nici într-un caz nu se admite ca societatea cu statut de independență să promoveze doar răul, injustiția, iar clasa politică și de guvernare să fie adeptă doar unor interese particulare, astfel facând viața insuportabilă altora sau, mai bine zis, întregii societăți, cu regret, ceea ce se întâmplă în Moldova de astăzi. În acest caz ar urma să facem o analiză profundă sau macar superficială față de acele aspecte care dărâmă, în mod intenționat, tendințele românilor basarabeni, precum și existența civilizată a întregului popor. O situație ieșită din comun, cu consecințe grave pentru generația de astăzi și, respectiv, pentru generațiile în creștere/ viitoare. Situația actuală din cadrul societății moldave este teribilă, iar poporul este prostit și batjocorit în cel mai direct mod, acest lucru permițând clasei dominante de a manipula ușor masele. În cazul dat este vorba de ipocrizia clasei politice/ de guvernare care sfidează identitatea și personalitatea cetățeanului, cetățeanului român basarabean, astfel punând în evidență nivelul de cultură al omului-putere. Identic, au loc frecvent acțiuni prin intermediul cărora omul-putere din societatea moldavă recurge către diverse înșelătorii doar pentru a influența masele cât mai negativ și, totodată, de a le crea condiții cât mai necivilizate. Mecanismul este unul și anume: de a menține poporul în întuneric, în sărăcie, mizerie, degradare, discordie, fără a-i oferi posibilități în dezvoltarea umană, socială, economică, culturală. Totul se bazează pe o mentalitate redusă, lipsită de inteligență, plină de egoism, prin care politicianul/ guvernantul provoacă daune, deziluzii intereselor comunității, precum și intrigi/ neînțelegeri între concetățeni. Prin egoismul exagerat față de interesele personale, clasa politică și de guvernare actuală este pur și simplu orbită/ dominată de starea socială pe care o deține în stat. Clasa dominantă a societății moldave nu deslușește elementarul, nu deslușește esența lucrurilor, nu dă atenția cuvenită proceselor ce au loc în societate, proceselor ce ruinează complet societatea; nemaivorbind de faptul că ea ar urma să fie acea care să promoveze politica de reîntregire cu neamul românesc, în modul acesta soluționând criza actuală falimentară din toate domeniile de activitate publică, în cele din urmă,  soluționând și dezideratele prioritare ale poporului român basarabean. Este nevoie de o altă mentalitate, de o gândire trează pentru omul puterii, în caz contrar, societatea basarabeană riscă să se piardă în negura vremii sau să revină din nou la tot ceea ce a avut până la anii 1990. Pentru a înțelege esența acestor fenomene este nevoie de timp, iar timpul, din păcate, este prea dur și nu oferă spațiul necesar pentru meditare. A fi independent înseamnă libertate, fără constrângeri, însă, cu regret, libertatea din societatea moldavă se află în condiții climaterice destul de neprielnice, existența omului în asemenea circumstanțe fiind o tortură, unde pur și simplu totul este o dezamăgire, o falsitate.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

11 noiembrie, 2018

Galina MARTEA: Cum de stopat procesul migrator? Factorii esențiali în evoluția acestui proces

O societate dominată de sărăcie și inechitate socială este predispusă, în cel mai activ mod, de a crea procesul real al migrațiunii, proces determinat de factori economici, sociali, politici etc. Evoluția acestui proces capătă amploare de la o zi la alta (dacă să ne referim la țările din Estul Europei, cu caracter pronunțat se prezintă Moldova, Letonia-27%, Lituania-23%, Bosnia-Herțegovina-22%, Bulgaria-19%, România-15%, Croația-12%: https://ortodoxinfo.ro/2018/06/25/studiu-migratia-goleste-tarile-mai-sarace-adancind-prapastia-demografica-intre-estul-si-vestul-europei/), iar factorii existenți afectează în cel mai grav mod îmbătrânirea demografică a populaţiei, depopularea teritoriului, reducerea forței de muncă productivă. Astfel, societatea moldavă, un caz cât se poate de real, se regăsește între schimbări demografice radicale, cu probleme sociale enorme ce influențează negativ creșterea și stabilitatea economică, dezvoltarea sistemului instructiv-educativ (prin reducerea drastică a școlilor și claselor din lipsă de elevi) și multe alte aspecte ce țin de evoluția omului și a comunității. Un mediu social neprielnic pentru concetățeni, excepție fiind doar pentru clasa dominantă. O țară ce este abandonată zilnic de sute de persoane, conform statisticilor migrațiunea în afara țării reprezentând în jurul a cinci mii persoane în an, motivul cel mai evident fiind lipsa locurilor de muncă, injustiția socială, sărăcia, salarii lunare ale angajaților publici foarte mici în raport cu necesitățile cotidiene și prețurile de larg consum, sistemul sanitar ruinat la cel mai jos nivel, corupție fără precedent în toate instituțiile de stat/ publice, criminalitate avansată, mortalitate prematură din cauza subnutriției și a maladiilor etc. De fapt, procesul migratoriu este specific oricărei țări din lume, cu atât mai mult a acelor țări ce sunt afectate de războaie civile, conflicte interne și externe. Pe când, societatea moldavă este afectată cel mai mult de mentalitatea absurdă a clasei politice și de guvernare, o societate ce este inhibată de o stare de tensiune continuă întreținută în scopul de a demoraliza populația prin lipsuri de mijloace materiale necesare existenței, prin lipsa de respect între concetățeni, prin lipsa de respect a clasei dominante față de propriul popor, prin lipsa de respect față de tot ceea ce este viața umană într-o comunitate. În cadrul țării s-a format un fenomen destul de complex care afectează destul de grav existența cetățeanului. În asemenea condiții omul este nevoit să abandoneze totul, urmând doar calea migrațiunii – migrațiunea fiind unica soluție în salvarea propriei vieți. În rezultat, poziția demografică a Moldovei devenind una tot mai distructivă, cu consecințe nespus de dramatice. În baza statisticilor internaționale, dar și a celor naționale, Moldova este considerată o țară cu o populație deja bătrână, necătând la faptul că statul este foarte tânăr. Procesul de îmbătrânire a populației depinde în cea mai mare parte de emigrarea în masă în afara țării, de procentul natalității foarte scăzut și al mortalității foarte ridicat, la ziua de azi aproape 15 la sută din populație fiind cu vârsta mai mare de 60 ani. În baza studiilor realizate de către ONU se presupune că prin anii 2050 a treia parte din populație va fi cu vârsta de peste 60 de ani. Realitatea este destul de îngrijorătoare așa cum este destul de alarmant faptul privind exodul în masă a populației. Începând cu anul 1992 populația țării este mereu în descreștere. Se estimează că aproape un milion de persoane sunt plecate din cadrul țării, însă conform datelor statistice realizate de către Biroul Național de Statistică cifrele sunt cu mult mai mici, reprezentând aproximativ 300 de mii persoane (date statistice ce rămân neschimbate deja de mai mulți ani: https://sputnik.md/radio_rubrica_interviu/20180803/20975571/cati-moldoveni-sunt-plecati-la-munca-peste-hotare.html). Pe când conform datelor Poliției de Frontieră, 31 decembrie 2015, numărul cetățenilor moldoveni plecați în străinătate este de aproximativ 754 mii persoane (https://www.iom.md/ro/migration-profile-republic-moldova-ro).

Despre procesul sau fenomenul migrației se vorbește destul de mult, în același timp fiind prezente multiple argumente ce dezvoltă acest subiect. Factorii esențiali în evoluția acestui proces sunt de o varietate enormă, însă cel mai grav sunt consecințele provocate de modificările sociale și politice ce produc situații de nesiguranță și pericol în existența cetățeanului. Procesul migratoriu a existat dintotdeauna pentru orișicare națiune, acest fenomen fiind legat de diverse motive ale individului, însă pentru omul societății moldave de astăzi migrațiunea este un proces forțat/ inevitabil care presupune să-i aducă beneficii în a supraviețui și a exista într-un mod mai decent și, respectiv, în a obține mijloace financiare necesare (posibil și mai consistente) pentru a-și salva propria viață și propria familie de la sărăcie/ subalimentație etc, nemaivorbind de faptul că din aceasta profită și statul acestui individ emigrat, unde transferurile bănești trimise din străinătate în țara de origine sunt un stimulent enorm pentru creșterea economică. Bineînțeles, procesul migrațiunii are și efecte destul de negative pentru individul emigrat (familii destrămate, copii rămași fără îngrijirea părinților), însă stoparea acestui proces este de neocolit, deoarece în societatea moldavă de astăzi este imposibil de supraviețuit, totul este adus la limită, condițiile de mediu fiind cele mai nefavorabile pentru existența omului. Dezastrul economic, social și politic din cadrul țării este o povară enormă pentru cetățean, iar migrația este unica soluție în clarificarea problemelor personale. Ținând cont de faptul că în țara de origine cetățeanul nu este protejat de nimeni, nu are o stabilitate economică, nu are o existență nici pe aproape favorabilă, nu profită de avantaje sociale (dacă să ne referim la mase, atunci 75 la sută din populație declară că există la limita sărăciei, dintre care 31 la sută declară că veniturile bănești nu le ajung nici pentru strictul necesar de existență. Sondaj efectuat în luna noiembrie a anului 2017 de către Institutul de Politici Publice: http://independent.md/sondaj-alarmant-peste-75-din-moldoveni-spun-ca-traiesc-la-limita-saraciei-2/#.W9W7M9VKjDc), atunci acesta este constrâns să aleagă calea migrației. Dacă să facem o abatere, în linii generale, fenomenul migrației își are avantajele și dezavantajele sale, accentele fiind atât de ordin material, cât și imaterial. În plan material stabilitatea financiară este în avantajul migrantului (dacă acesta reușește să se deplaseze în țările dezvoltate ale Occidentului), iar în plan moral/ sufletesc acesta este mereu deprimat, gândul fiindu-i tot mai mult la baștină. Cu alte cuvinte, migrantul este avantajat prin bunăstare de noul mediu social, iar starea sufletească pentru țărâna natală îi este traumată continuu pentru tot restul vieții. În ultimii 15 ani exodul în masă pentru a munci în străinătate a devenit o necesitate absolută pentru omul basarabean, iar prin migrația forței de muncă s-a încetinit și mai mult procesul de dezvoltare a țării. În acest caz nu putem spune că este vina cetățeanului moldovean ce pleacă în străinătate la muncă sau pentru a-și crea o nouă viață, dar este vina clasei de guvernare care nu știe cum să regleze existența unei societăți ce este în stagnare și degradare continuă, cu atât mai mult că piața forței de muncă din cadrul țării nu funcționează pe criterii normale sau nu funcționează absolut deloc, principiile bazate pe cerere/ ofertă/ concurență fiind inexistente. Timp de 27 ani de existență independentă statul nu a promovat o politică corectă, ba chiar deloc, în domeniul investițiilor/ investițiilor în capitalul uman, în capitalul de cunoștințe, în capitalul economiei de piață funcționabilă etc. Timp de 27 ani de existență statul a promovat doar o politică de subdezvoltare care, într-un final, a condus la exodul în masă a populației în afara țării. Astfel, prin procesul existent se justifică politica statală orientată în defavoarea poporului-cetățeanului, în defavoarea dezvoltării sociale, economice, culturale. Cu atât mai mult, nu se întreprind măsuri sau politici pentru reîntoarcerea migranților în țară, unicul interes al statului fiind doar ca aceștea să retrimită cât mai multe mijloace financiare rudelor și familiilor rămase acasă, astfel fiind stimulată creșterea economică a țării. Un alt aspect care preocupă societatea, posibil și pe politicieni, este faptul că prin migrație are loc procesul de îmbătrânire a populației, acesta fiind un pericol real pentru sistemul de pensii de viitor.

Numărul populației este mereu în descreștere, iar speranța de viață devine tot mai mică. Nivelul de trai al omului moldovean devine tot mai insuportabil, iar exodul în masă este tot mai pronunțat. Ipotezele demonstrează faptul că sub aspectul de îmbătrânire a populației sistemul public de asistenţă socială va fi în mare dificultate în următorii 20-30 de ani. Situația demografică a țării va fi și mai intens afectată de procesul migrației, iar modificările în plan economic, social și politic vor completa și mai mult efectele negative existente. Prin spectrul acestor realități are loc existența societății moldave, care la ziua de azi în plan mondial se plasează pe segmentul involuției umane. Continue reading „Galina MARTEA: Cum de stopat procesul migrator? Factorii esențiali în evoluția acestui proces” →

Galina MARTEA: „Educația – sinteză a credinței, culturii și științei” – proiect consacrat Centenarului Unirii

Un proiect literar consacrat marelui eveniment – Centenarul Unirii. Un proiect literar de o importanță aparte pentru poporul român din Basarabia, acesta însumând în sine aspecte despre educația omului prin credință, cultură, știință. Apărută recent la Editura Pontos din Chișinău, coordonatorii fiind Virgil Mândacanu (dr. hab., prof. univ., savant, scriitor, ziarist, membru al Sfatului Ţării-2) și Daniela Vacarciuc (dr., profesor de istorie, directorul liceului Vasile Alecsandri din Chișinău), antologia științifică-literară „Educația – sinteză a credinței, culturii și științei” este o continuare a lucrării „Unirea în destinul româ­nilor basarabeni”, publicată în anul 2017 la aceeași editură, obiectivul fiind același – Centenarul Unirii. Cu un cuprins de 724 pagini, monografia în cauză este completată din texte alese a mai multor autori (studii, articole, interviuri), iar subiectele sunt orientate către un singur scop și anume: în a deștepta poporul din Basarabia, poporul român din Basarabia, pentru ca acesta să înțeleagă mai bine care este realitatea existentă din cadrul țării și, nemijlocit, ca acesta să conștientizeze corect care sunt cele mai sacre valori naționale/ culturale/  sociale/ morale și, negreșit, valori de reîntregire a neamului românesc. Prin mesajul de deschidere, Virgil Mândâcanu, coordonatorul proiectului, face referință la un fragment scris de B.P.Hasdeu: „Credinţa e mai presus de ştiinţă, voinţa e mai presus de inteligenţă. Iată de ce credinţa şi voinţa singure stăpânesc lumea, stăpânesc şi vor stăpâni totdeauna”. Cuvinte extraordinar de frumoase, cuvinte care inspiră sentimente de venerație și provoacă omul în realizarea cât mai multor acțiuni nobile. Ulterior, Virgil Mândâcanu, fiind mereu stăpânit de ideea reîntregirii neamului românesc și de respectul deosebit față de cultura română, scrie: „… Desigur, avem de înfruntat enorme obstacole geopolitice, de opoziţie, et­nice…, dar cheia şi forţa motrice a apropierii şi realizării Reîntregirii este totuşi educaţia noastră!”, continuând să spună următoarele: „… rămânerea noastră în urmă, în special în do­meniul învăţământului, menţinându-l în subdezvoltare şi periferizare, va cere mari eforturi pentru creşterea noastră la nivelul învăţământului românesc după reîntregire. Vom parcurge un drum anevoios de revenire la ceea ce este acum Învăţământ românesc-european de succes”. Punând accentul forte pe segmenul educației, Domnia Sa relatează: „Nu-i secret că învăţământul în România e mult mai calitativ, competitiv şi propune mult mai multe oportunităţi celor ce în­vaţă… Pentru a ne apropia de nivelul culturii, ştiinţei şi credinţei ce domină în învăţământul românesc trebuie mai întâi să recunoaştem şi să apreci­em nivelul nostru…”. Sunt puse în relief idei fenomenale, pătrunse de spiritul autocriticii, ce cheamă la extinderea cunoștințelor prin educație și instruire, desigur, fiind raportate la învăţământul românesc. Vom menționa cu multă onoare, Virgil Mândâcanu este intelectualul care posedă o pregătire temeinică în domeniul științelor educative și instructive, și, totodată, este intelectualul care pledează constant pentru formarea cât mai civilizată a omului în dezvoltare. Domnia sa este omul cu un intelect uman desăvârșit, iar morala creștină și cea socială este un exemplu demn de urmat.

Structurată în douăsprezece capitole, prefață, notă introductivă, anexe, lucrarea „Educația – sinteză a credinței, culturii și științei” cuprinde tematici foarte importante ce reflectă modul actual de viață al populației din Basarabia, fiind examinate aspectele culturii, instruirii, educației, ambianței sociale, relațiile socio-umane, etc.; iar componentul Unirii/ Reunirii este transpus de autori în cel mai detaliat mod în capitolul „De ce nu ne merge bine în Ţară?”. Prefața cărții este realizată de marele publicist și savant Valeriu Dulgheru (dr. hab., prof. univ., savant, scriitor, ziarist), partea introductivă incluzând un citat scris de Actriţa Oana Pellea: „Ce destin… să-ţi moară ţara când împlineşte 100 de ani… de neiubire moare ţara asta… de nepăsare. Neiubire este să asişti pasiv la moartea ţării tale” (Despre destinul României). Sub influența acestui citat, Valeriu Dulgheru scrie în continuare: „Într-adevăr, ce destin! Ţara trece în acest An Centenar poate prin cele mai grele clipe de după 89’. Societatea e divizată. Ramu­rile puterii se află în război. Ata­curile asupra uneia dintre cele mai mari cuceriri ale democraţiei româneşti – Justiţia, se înteţesc. Parlamentul adoptă legi care să-i prote­jeze pe penali. Cu toate acestea, sunt sigur că societatea românească este destul de matură ca să iasă demnă din acest război fratricid… O situaţie mult mai dramatică avem în Basarabia. Societatea este divi­zată pe criterii geopolitice: pro-Vest (pro-România) şi pro-Est… E trist să moară visul Reunirii când Ţara împlineşte 100 de ani! Dar pericolul acestei catastrofe este unul iminent. În Basarabia nu mai exis­tă dreptate, justiţie, instituţii, alegeri libere sau luptă politică corectă…”. În prelungire Domnia Sa ne vorbește despre importanța și utilitatea acestei lucrări, totodată aducând mulțumiri neobositului profesor, patriot şi pe­dagog Virgil Mândâcanu, care a reușit să pună în lumină această antologie. În contextul dat trebuie să semnalăm că monografia respectivă a fost editată cu ajutorul financiar al Înalt Preasfântului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Ierarh al Plaiurilor.

O lucrare cu adevărat necesară poporului basarabean, poporului român din Basarabia. O lucrare despre învăţământ şi educaţie, despre cultură și credință, despre idealul național și despre tot ceea ce poate contribui la schimbarea mentalităţii omului în condițiile când acesta este manipulat de diverse orientări politice ce sunt împotriva românismului. La această temă atât de dureroasă pentru românii basarabeni, Virgil Mândâcanu (precum ca și alți autori) își exprimă sentimentele de revoltă în eseurile „Politica externă a Rusiei, de pe vremea lui Petru I nu se schimbă”, „De ce Rusia nu-şi schimbă geopolitica agresivă faţă de Republica Moldova?”, „Educaţia politică a poporului forţa motrice a luptei pentru Reîntregirea Ţării”, „Dezastrul învăţământului naţional ideologizat”, „Rolul credinţei, culturii şi ştiinţei în cunoaştere”, „Tragedia învăţământului basarabean îndepărtat de credinţă” și multe alte studii literare. Prin multitudinea de autori prezenți în această monografie se regăsesc savanți, scriitori, pedagogi și istorici cu renume, iar cele scrise de domniile lor sunt realități care există, cu adevărat, în viața poporului basarabean. Sunt formulate descrieri ce relatează istoria poporului basarabean din trecut și prezent. Despre problemele recente și actuale ale societății basarabene ne vorbește: Valeriu Dulgheru, cu eseurile „Cine e marele rău în Basarabia?”, „Agonia oligarhilor şi geopolitica”, „Dezvoltarea ştiinţei în spaţiul românesc”, altele; Ion Ciutac, cu eseurile despre „Sfatul Ţării şi clasa politică după Independenţă”, „Drama resemnării noastre”; Mihai Patraș despre „Adversarii reîntregirii neamului românesc” și „Despre situaţia şi evoluţia învăţământului românilor din Imperiile Rus şi Austro-ungar; Anatol Petrencu despre „Noi vrem să ne unim cu Patria-mamă România. Şi trebuie să ne unim!”; Nicolae Dabija despre „Reunirea nu e doar problema Basarabiei”, „Un război pierdut”, „Dumnezeu în captivitate”, etc.; Petru Grozavu despre „Frica de unire”, „Mai, fără Ribbentrop şi Molotov”; despre „Testamentul lui Grigore Vieru”; Galina Martea despre „Basarabia – destin sub crucea infernului”, „Intelectualitatea basarabeană – victimă a regimului social”, alte; Daniela Vacarciuc despre „Alexandru Moșanu. Frumuseţea naţiunii române prin Marele Patriot”; Valerian Grosu despre „Timpul istoric sau ieşirea din timp”; Vasile Pavel despre „Fondator al lingvisticii integrale”; Angela Mândâcanu despre „Ștefan cel Mare cere socoteală”; Alecu Reniță despre „Ion Ungureanu. Omul Unirii Ion Ungureanu”; Nicolae Cojocaru despre „Centenarul Marii Uniri ne îndeamnă spre reunire”; Mihai Morăraș în dialog cu Gheorghe Ciocan ne vorbesc despre „Consorţiul universitar – o frăţească întrunire academică”; Virgil Mândâcanu dialoghează cu Aurelian Silvestru despre „Să revenim la învăţământul românesc”; Ioan Găină despre „Alexie Mateevici. Prorocul cărui ducem vecinic dor”; Eugenia Manea-Cernei despre „Constantin Brâncuși. Brânduşe pentru Constantin Brâncuşi” și „Leonida Lari. Nu e nicio moarte care ar muri-o…”; Anatol Caraman despre „Odă lui Brâncuși”; Teodor Popovici despre „Bisericile privatizate de socialişti”; Ion Cuzuioc despre „Grigore Vieru. Cu poetul Grigore Vieru acum 47 de ani” și „Ecologia sufletului şi al mediului ambiant – chezăşia sănătăţii”, alte; Ana Sârbu despre „Transcendenţa mnemică”, „Gravitaţia din interiorul timpului” și „Epoca post-teoriei”, etc.; Octavian Moșin despre „Formarea şi dezvoltarea valorilor moral-sociale prin educaţie creştină”, „Familia în lumina moralei creştin-ortodoxe” și „Rolul bisericii în promovarea asistenţei sociale”; Virgil Mândâcanu dialoghează cu Serghei Boldirescu despre „La ce ne putem aştepta îndepărtând religia de şcoală?”; Ana Gheorghiță despre „Educaţia religioasă în şcoală”; Claudia Partole despre „Să creşti fără ajutorul Bunului Dumnezeu e rătăcire…”, „Educaţia prin şi pentru credinţă”; Maria Şalaru despre „Vasile Militaru. Vasile Militaru şi „Divina Zidire” Biblia în versuri”; Ion Găină despre „Educaţia prin cultura credinţei”; Andrei Petruș despre „Educaţia prin artă „eminesciana plastică” a lui Ion Daghi”; Iurie Colesnic despre „Educaţia pentru cultura urbanistică sau omul şi epoca lui”; Larisa Ungureanu despre „Educaţia prin arta teatrală”; Romeo Şcerbina despre „Apostolatul culturii medicinale şi spiritualitatea”; Ion Gălușcă despre „Apostolatul lecturii şi ţinta educaţiei”; Alexandra Tănase despre  „Apostolatul educaţional în formarea individualităţii elevului”; Liudmila Pădureț despre „Educaţia prin cultura vestimentară”; Iulius Popa despre „Dereneu, Aadova şi… mitropoliile noastre”; Andrei Strâmbeanu despre „Apa din Fântâna Albă are gustul Unirii”; Larisa Silvestru despre „Prometeu” – liceul care face istorie”; Liviu Dascăl despre „Şcoala Waldorf în Moldova” și „Perspectiva pedagogiei Waldorf în Moldova şi în lume”; Marcela Mardare  despre „Ştefan Andronic. Un destin împlinit prin Har şi Dăruire”; Ştefan Sofronovici despre „Basarabia și Bucovina”; și despre multe altele în care autorii atacă probleme de ordin social, politic, instructiv-educativ, economic etc., expunând în așa mod realitatea prezentă în cadrul societății basarabene de astăzi. Descrieri destul de adevărate care, la rândul lor, provoacă tristețe, supărare, durere.

Obiectivul principal al acestei lucrări este de a produce efecte cât mai pozitive în schimbarea mentalității omului ce trăiește în societatea basarabeană. Autorii proiectului, prin subiectele abordate, au încercat să pună accente clare pe situația existentă, dar mai ales, pe pericolul real ce amenință securitatea și dezvoltarea civilizată a poporului, concomitent, metodele de cercetare fiind bazate în totalitate pe segmentul educației și a culturii, aspecte spirituale care la ziua de azi sunt în mare dezechilibru, deoarece există prea multe dezacorduri între păturile sociale, clasa intelectuală, politică și de guvernare; societatea fiind lipsită de armonie, de respect și sentimente umane decente – O societate plină de dușmănie, discordie și răutate între concetățeni. Toate acestea au condus la situația existentă ce este plină de incultură, educație insuficientă, dezvoltare umană/ socială/ economică/ politică la un nivel înspăimântător și insuportabil. Pierderi irecuperabile pentru o societate umană, nemaivorbind de atitudinea umilă, smerită a basarabeanului în fața clasei dominante – clasa puterii care produce cele mai multe nelegiuiri și injustiție socială. În concluzie, revenim la cele scrise de Virgil Mândâcanu în nota introductivă: „Chestiunea edu­caţiei în Basarabia constă nu numai în optimismul pierdut al celor influ­enţaţi de duhul rău. După 31 august 1991, din cauza clasei politice, care a devenit din ce în ce tot mai antinaţională, trădătoare şi condusă din umbră, optimismul devine muribund! Optimismul cel naţional, cel trezit în 1991, a fost stopat şi de către deideologizarea, politizarea educaţiei din interese politice, adormit de forţele antinaţionale, de interesele geopolitice ale marilor puteri şi ale co­zilor de topor avansate la conducere… Dar iată că Centenarul Unirii ne trezeşte aşa cum n-a făcut-o niciun alt eveniment după 1991, trezeşte societatea din somn! Cine nu recu­noaşte astăzi că noi toţi suntem vulnerabili? Afectaţi de crimele comise de aleşii poporului timp de 26 de ani, îngroziţi de starea lumii, de inte­resele celor ce vor războaie, cuceriri, dezmembrări… lumea începe să înţeleagă că nimic altceva nu ne poate salva decât deşteptarea şi Unirea cu Ţara de la care am fost rupţi cu forţa… Trezirea deja a început. Anul 2018 este Anul de Aur, când deşteptân­du-ne vom auzi chemarea Celui de Sus – Uniţi-vă în Marea Românie!… Tocmai acum e timpul cel mai potrivit să scriem această carte, când spunând adevărul, vom fi nu numai auziţi, dar şi înţeleşi”. Cuvinte și idei prețioase în adresa unui popor, în adresa propriului popor. O lucrare ce merită a fi lecturată și înțeleasă cu întreaga totalitate a proceselor afective, intelectuale și voliționale ale omului – conștiința, cugetul, gândirea, spiritul.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

21 octombrie, 2018

Galina MARTEA: Cine să dezvolte cultura națională?

Referindu-ne la termenul cultură, subînțelegem că este vorba de existența umană prin intermediul căreia se prezintă manifestările și activitatea cotidiană a individului. Moștenită din strămoșii noștri, cultura are la bază obiceiuri și tradiții, moduri de comunicare, forme specifice scrisului și vorbirii, valori naționale, etc., respectivele, toate încadrându-se în disciplina sau definiția culturii. Cu rădăcini universale, cultura, în esență, cuprinde totalitatea valorilor materiale și spirituale necesare omului, necesare unui popor în existența de zi cu zi. Lucruri foarte prețioase care trebuiesc menținute și apreciate la justa valoare de către individ, dar, în același timp, dezvoltate continuu în pas cu lumea modernă civilizată. Astfel, prin procesul de dezvoltare a omului se modifică evolutiv cultura acestuia, concomitent presupunând în sine și nivelul de civilizație al propriei societăți. În acest caz, prin nivelul de dezvoltare a propriei societăți individul este satisfăcut din punct de vedere material, iar cultura îi este acel pilon care îi oferă multă siguranță în obținerea unui nivel intelectual tot mai avansat, respectiv, oferindu-i posibilități reale în realizarea propriilor necesități spirituale. Referindu-ne la expresia de necesitate, atunci aceasta prin categoria sa filozofică reprezintă esența lucrurilor din viața fiecărui individ. Deci, cultura este o exigență prioritară în existența și evoluția umană.

Fiecare popor își are cultura sa și nivelul său de dezvoltare, o diversitate enormă de aspecte care deseori și în anumite perioade istorice se completează reciproc. Prin aspectul globalizării, în lumea contemporană, credem, acest lucru e benefic pentru unele popoare care încă se află la un nivel inferior de dezvoltare, având și o cultură mai inferioară. Astfel, unele popoare, cu o cultură mai puțin civilizată, ar putea ușor apela și la alte forme de culturi, adică la o cultură plină de cunoștințe și de valori cu care masele ar urma să fie în contact mai activ cu viața creatoare, pentru a-și forma un nivel intelectual multilateral sau un nivel mai ridicat în dezvoltare. În asemenea cazuri este nevoie doar de dorința individului, dar mai ales, de dorința societății respective care ar urma să fie mai deschisă la transformări evolutive, la schimbările ce aduc numai profit material și spiritual vieții umane. Lucruri și acțiuni frumoase, însă, cu mare regret, nu fiecare ființă umană, nu fiecare popor rămas în subdezvoltare înțelege toate acestea. Este nevoie de timp, de voință, de recunoaștere de sine și de mediu, în mod aparte, este nevoie de o schimbare radicală a mentalității. Este nevoie de multe alte lucruri pe care omul încă nu reușește să le sesizeze în de ajuns, cu atât mai mult că aceste aspecte nu sunt înțelese nici de oamenii ce stau în capul puterii și administrează țara/ societatea. Componente dureroase și triste care se răsfrâng asupra întregii societăți, componente specifice societății basarabene de astăzi – o societate inhibată de trecuturi, cu o stare de înapoiere și lipsă de cultură. Necătând la faptul că la ziua de azi îi sunt deschise drumurile către o lume civilizată, oricum societatea moldavă tinde de a conserva dezvoltarea spirituală a poporului, tinde de a menține o subdezvoltare doar pentru a ține în întuneric o lume, un popor cu un comportament umil. Totul se întâmplă din cauza că mentalitatea clasei dominante este destul de depășită, aceasta fiind adeptă încă unui trecut primitiv. În modul respectiv, o colectivitate de oameni îndură și rămâne în subdezvoltare economică, socială, culturală, neavând la bază acel stimulent de care are nevoie.

Dacă prin expresia cultură se definește înțelesul de a respecta, de a onora, de a instrui și educa, etc. – totul reducându-se la conținutul valorilor și a normelor comportamentale decente ale omului;  atunci prin expresia incultură definim componente precum lipsa de cultură elementară, ignoranță, decădere, neștiință – totul reducându-se la tendința omului/ comunității de a se izola și îndepărta tot mai mult de tot ceea ce este civilizat. Evident, fiecare societate își are cultura sa formată de-a lungul timpului, respectv, și normele de comportament uman sunt interpretate sub influența culturii respective, concomitent, totul fiind ghidat sub influența mediului respectiv. Este o corelație dintre fenomene și ființe care depind între ele condiționat, fără a realiza vreo abatere oarecare, ca să nu generalizăm. Sub această formulă are loc procesul de contaminare a omului cu factori negativi sau pozitivi, astfel formându-i existența reală în cadrul unei colectivități vulnerabile sau decente. Cu mare regret, însă, ca exemplu, omul din societatea moldavă cade sub influența factorilor negativi care le îngreunează atât dezvoltarea, cât și existența. Astfel, societatea există prin termenul de subdezvoltare și subcultură, dacă să spunem așa, identificându-se uniform prin limitele obscurantismului, fenomen ce scoate în evidență o stare de înapoiere culturală sau, mai bine zis, o atitudine retrogradă față de răspândirea culturii și a progresului în mase. Ne întrebăm: de ce și cum poate avea loc un asemenea proces într-o societate din epoca contemporană, cu atât mai mult că epoca contemporană se definește prin modificări esențiale în politicile culturale, economice, sociale? Tendința spre o cultură cât mai avansată este spațiul prin care ființa umană încearcă să se realizeze evolutiv pentru a crea bunăstare, dezvoltare, erudiție. Iar prosperitatea unui popor sau a unei societăți nu poate fi concepută fără fundamentul unei culturi sigure, aceasta fiind bogăția cea mai de pret. Însă, ne întrebăm din nou: care este cea mai de preț bogăție în cadrul societății basarabene de astăzi? Răspuns la această întrebare, credem, ar fi doar una: trăind printr-un haos apocaliptic de neconceput, unde la orice pas persistă mizeria morală/ mizeria de conștiință/ mizeria în administrarea statală (o realitate cunoscută la nivel internațional), poporul basarabean pur și simplu există/ supraviețuiește prin destin pentru a înfrunta timpul, iar aspectul culturii este pur și simplu lăsat în voia soartei. În contextul dat, putem atribui cuvintele spune de Emil Cioran: „… Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Îmi închipui că acest ţăran n-a avut o sete puternică de viaţă de i s-au înscris pe faţă toate umilinţele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viaţă ar dovedi el, impresia nu este totuşi a unei prospeţimi biologice. O existenţă subterană este fiinţa lui şi mersul lui lent şi gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieşit din văgăuni, din munţi şi din văi. Am privit cerul din umbră şi-am stat drepţi în întuneric…” (Schimbarea la față a României). În esență, totul se reduce la termenul cultură, o asociere perfectă pentru poporul român din Basarabia, dar și pentru întregul popor din Basarabia, cu un destin istoric ratat. Un popor care încă nu a izbutit să se afirme prin noțiunea identității, dar a izbutit să se afirme pe deplin prin noțiunea suferinței care, în timp, le-a creat și existența plină de incultură. În acest caz nu ar trebui să criticăm realitatea existentă a poporului, dar ar trebui să analizăm cu luciditate care au fost motivele ce au contribuit la crearea unei asemenea stări de dezvoltare, totodată, ar urma ca la momentul dat să oferim soluții în a salva poporul basarabean care continuă să fie înglodat până-n gât în teascul nedreptăților sociale/ nedreptățilot istorice, construite intenționat de clase dominante din trecut și prezent – totul fiind o consecință nefastă a trecutului istoric (prezența unor imperii cu o cultură străină neamului românesc).  În contextul dat, Valentin Tomuleț (scriitor, istoric, istoric literar) scrie: „Țarismul a promovat în Basarabia o politică de rusificare și deznaționalizare prin impunerea valorilor naționale și spirituale ruse, străine, în detrimentul celor autohtone…”, continuând cu: „Cea mai gravă consecință a actului de la 1812 a constituit-o însă înstrăinarea, pentru o perioadă îndelungată, a românilor basarabeni de neamul românesc, cu toate consecințele dezastruoase, cea mai dureroasă fiind conservarea unei stări de subdezvoltare a populației majoritare ca urmare a lipsei desăvârșite a instruirii în limba maternă”(Monografia „Ţinutul Hotin în surse statistice ruseşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea”). De-a lungul timpului s-au comis erori grave față de poporul român din Basarabia, erorile fiind și astăzi prezente în cadrul societății. La ziua de azi societatea basarabeană este inhibată de minciună, lașitate, corupție, criminalitate, sărăcie, altele – totul fiind creat din incultura oamenilor ce stau în capul puterii. Astfel, clasa dominantă a societății, neavând nivelul corespunzător de cultură, își manifestă comportamentul moral prin cele mai inferioare forme. De aici se strecoară și conținutul unei culturi insuficiente care, la rândul ei, amenință sau, mai bine zis, stopează procesul de dezvoltare culturală (și nu numai) în cadrul întregii societăți. Din aceasta este clar că și prosperitatea poporului este pusă în mare pericol din cauza omului-putere, iar cultura, ca formă spirituală în existență, își are urmările sale nefericite. Poporul nu poate fi învinuit de nimic, dar nici societatea, însă vinovăția urmează a fi atribuită doar clasei dominante care dictează regulile de joc ale existenței. Toate erorile vin de sus, de la cei mai înalți demnitari din stat, poporul fiind acel care ascultă și există în tăcere (aproape majoritatea populației, dar mai ales cea din zonele rurale), totodată, poporul fiind acel care încă și sigur dorește să mențină tradițiile și obiceiurile culturale românești, deoarece cultura română este destul de bogată în spiritul de conșiință națională. Un lucru este cert că poporul basarabean conștientizează (o bună parte din populație) consecințele dezastruoase ale trecutului și prezentului, dar nu poate face nimic, deoarece incultura omului-putere este cea mai periculoasă armă în a distruge un popor, în a face să nu mai existe nici într-un fel evoluția culturală, socială, economică. Astfel, identitatea culturală a societății basarabene este ignorată în cel mai real mod, iar actuala clasă dominantă în asemenea împrejurări își fundamentează și mai mult puterea în a manipula și subjuga poporul. Prin urmare, cultura, prin manifestările ei actuale, reprezintă stagnarea, degradarea, involuția. Cauza insucceselor se datorează cel mai mult lipsei de respect pentru propriul popor, clasa dominantă distrugând și neglijând în mod barbar cel mai sacru lucru – cultura, fenomen ce ar urma să însumeze în sine dezvoltarea umană, economică, modul decent de conviețuire socială, libertatea individului în acțiuni, cultura profesională, transparența și autonomia decizională, puterea limitată a guvernatorului față de individ, echitatea socială între păturile sociale, etc. O gamă întreagă de acțiuni sociale ce trebuiesc reglate cu o anumită atenție, cu atât mai mult dezacordurile enorme între păturile sociale – toate fiind transpuse prin cultura basarabeană de astăzi. Anii de independență, 1990-prezent, și-au spus cuvântul decisiv în existență, iar omul s-a format în această perioadă cu o multitudine de complexe, depinzând în mare măsură de tansformările economice și politice. Populația urbană s-a adaptat mai flexibil la schimbări, însă populația din sectorul rural este cu mult mai închisă la modificări, aceasta continuând să aprecieze încă vremurile din trecut și anume: perioada socialismului sovietic care îți asigura minimul de existență. Consecințele trecutului vorbesc și astăzi, iar omogenitatea culturii basarabene există printr-un interval de timp care nu este absolut deloc benefic omului în dezvoltare. Valorile culturale, valorile sociale sunt abandonate așa cum este abandonat și interesul statului față de problemele concetățenilor. Din aceasta rezultă și modul de viață actual ce este afectat de schimbări radicale, de schimbări demografice ce au condus la exodul în masă al populației în afara țării, o situație fără precedent. Transformările ce au loc în societatea moldavă, mai mult cu efecte negative, țin de comportamentul inadectat al clasei dominante care a transformat existența și cultura națională într-o stare de mare confuzie, iar viața omului într-o asemenea societate a devenit o greutate nespus de apăsătoare care le îngustează viziunea și spiritul. Astfel și identitatea națională a societății moldave se subestimează ca factor în existență.

Ce-i de făcut, ce putem face atunci când ne este ignorat sau strangulat cel mai sacru și cel mai de preț lucru – cultura? Să devenim mai tăcuți sau să ridicăm cât mai sus capul pentru a vedea mai bine lumina zilei, lumina divină dăruită întegral omenurii? Da, numai așa, cu capul cât mai sus spre lumină și nicidecum cu capul în jos spre obscuritate! Trebuie să avem curaj în lupta cu nedreptățile sociale, trebuie să avem mai multă demnitate în conștiința națională, numai în așa mod vom identifica mai bine politicile promovate de guvernanți în administrarea țării, cursul pentru o dezvoltare personală și socială, orientarea conștientă spre un anumit scop și anume: în a crea o societate deschisă pentru lucruri nobile și evolutive. Iar elementele comune precum comportamentul social, limba de vorbire, religia și alte doctrine/ virtuți ce țin de obiceiurile neamului românesc se vor dezvolta de la sine, ținând pasul cu schimbările de conștiință și mentalitate, cu modul de a cunoaște mai bine lumea și existența ei în limite civilizate. Epoca contemporană este predispusă către schimbări radicale în viața omului, schimbări ce îi motivează dezvoltarea prin cultură.

———————————-

Galina MARTEA

Olanda

9 octombrie, 2018