Toate-s vechi și nouă-s toate…

 

Toate-s vechi dar și mai vechi îmi e dorul de lumină,

… și-acel gând pus în scrisori, neascuns de pale-n vânt.

(sau în sufletul ce strigă: – Că nu are nicio vină!),

… dar stârește zarvă mare, în orgoliul meu înfrânt.

 

Cerul parcă-ndoliază … pașii noștri veștejiți,

… într-o toamnă ce ne-apune, melancolic, insomnia.

– Doamne, n-o lăsa pe dânsa, să ni-i afle moleșiți!,

(fiindcă îi îngreunează … provocându-le-aritmia).

 

Dintre ramure solare, care-au fost cândva copaci,

… ne alegem nostalgia … zilelor beligerante.

(să adie-n nemurirea … milioanelor de draci),

… care au stârnit orgolii, mult prea lesne combatante.

”- Unde-i dorul de lumină, când în jur totul dispare?

… și cuvintele-amorțesc … sub trădarea-ți indiscretă.

– Crezi că vântul ce adie, îți va face vreo favoare!,

(când te-o pune alizee … în suita-i indolentă?).

 

Umbra ta rămâne-n urmă … o sclipire selenară,

… sau complot de doleanțe, îmbrăcate în mister.

(o epistolă în care … scrisul nu-ți mai e povară),

… ci un fel de sacrificiu … al războaielor din cer.

 

– Cui îi scrii poeme false …în cuvinte-artefacte?!,

… asmuțindu-mă cu doruri, ce de-acuma te jelesc.

– Tu știi că plecarea ta … este semnul meu de carte?,

… ce îl pun, fără să vreau, gestului tău nebunesc!.

 

… mă întreb, a câta oară: – Îmi e dor de-a ta lumină?,

– Sau de gând pus în scrisori, înăsprind pale de vânt!.

(când în suflet mi se strigă, că nu am chiar nicio vină),

… fiindcă dragostea nebună … este crucea pe mormânt.

”- Toate-s vechi … dar și mai vechi este dorul meu de tine!”.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Zgomotul tăcerii noastre…

 

– Sorb sedus de vraja mării, vis în care tu erai!,

… înrobit de o speranță … deghizată-n al tău Rai.

(rămâi zgomotul tăcerii … performanate deocamdată),

– Dar și gustul veșnciei, în femeie-ntruchipată!.

 

Port pe umeri psalmii tăi, iar pe trup romanța serii,

… cea pe care-am auzit-o, într-o zi, în faptul verii.

(iar de-atunci norocul meu s-a schimbat atât de tare!),

– Încât zilele-mi nefaste … au fugit din calendare.

 

– De m-au frământat apusuri, azi îmi par că-s serenade!,

… sau intenții optimiste … încurcate-n acolade.

(dintr-o vară când pe cer … stelele păreau că-s vise)

– Pomenite în decepții, cu luminile aprinse!.

 

Bat un ritm care imită, zgomotul tăcerii noastre,

… îmbrăcând trădări în vise, disperate-n zări albastre.

– Și-n al tău sărut bolnav … (parte a realității)!,

(trasă de curând la sorți … în pofida castității).

 

Te privesc cumva clișeic și ascult tot ce îmi spui,

– Parcă-s vise atârnate … chiar în ochii tăi căprui!.

(făcând loc iubirii mele … să pătrundă chiar prin ei),

… până-n inimă, pe unde, dragostea are temei.

 

– Absolutul tău primar … curge-n visul meu anost!,

… chiar din ochiul său homeric, care are bezna-n post.

– Ce hilar? – Parcă sunt vise … încărcate-n zări albastre!,

… prevestind, cu bună știre, zgomotul tăcerii noastre!.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

 

 

Ochii tăi sculptează-n doruri…

 

– Ochii tăi sculptați în doruri, au rămas smeriți în soartă!,

… privind galeş inocenţa … ce a izvorât din ei.

(dar şi visele pasive … care i-au bătut la poartă),

… din lăuntrica visare, drept în transa dragostei.

 

”- Moartea-i o necunoscută, când iubeşte nemurirea!”,

(ştiu că o să mă-nvingă … însă nu voi înceta).

… să gust boabele de rouă … ce le lasă fericirea,

… zi de zi … în dimineţi, când răsare umbra ta.

 

– Zâmbetu-i îmi compromite, beneficii pământene!,

… face din zidirea ei … plânsul meu din subteran.

”- Parcă este o fantomă, ce mă bântuie sub gene!”,

… şi tot plânge că iubirea … este-un virus inuman.

 

… doar prin gesturi suplineşte, periodic, fala sa,

(e-un bilanţ apoteotic … zinc sculptat în veşnicii).

”- Nimfa crimelor interne, iar mai nou, menirea mea!”,

… ce mi-a ostoit durerea … din multiple tragedii.

 

Căutându-şi sistematic … fericirea prin străini,

”- N-a-nţeles că-n ea mocneşte, umbra de fidelitate!”.

… care-i va schimba destinul, zilelor, din rădăcini,

(atinsă de-o nebunie … ce nu pare-o laşitate).

 

– Meșteșug turnat în artă!- Moft, de timp, întârziat!,

”- Asta este nerozia … ce credea c-o va comite!”.

… umbră-n coada fericirii, cu o urmă de păcat,

”- Ce subtil zâmbește chinul, când privirea îşi ascute!”.

 

Privind galeş inocenţa … ce a izvorât din ei,

… dar şi visele pasive … care i-au bătut la poartă.

(din lăuntrica visare, drept în transa dragostei),

… ochii tăi sculptează-n doruri, rămânând smeriți în soartă!.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

10 august 2019

 

Răsăritul zorilor iubirii…

 

– Nu-s eu cel ce face pacea … cu toţi sfinţii cerului!,

… nici acela ce desface, virtual, grijile zării.

ca apoi să-i înrăiască … pe pizmaşii Domnului,

… făcând astfel să roşească, chiar şi lacrimile mării.

 

Grija ce-ţi adună nurii … pentru desfătări trupeşti,

… o vom face de ocară, răsturnându-i iar altarul.

(celor mai alese slove … chiar de nu le mai găseşti),

dar cu care, zi de zi, tu ai să-ţi mănânci amarul.

 

”- Plozii noştri din născare, nu sunt cititori în oase!”,

… fiindcă fug în jurul cozii … după slava pământească.

… având rânjet oneros … în priviri periculoase,

(ca un rictus ce ascunde, pilda ta duhovnicească).

 

– Slavă Celui ce-mi ucide … vremile de așteptare!,

… şi ne prelungeşte viaţa, uitând moartea-n bănuieli.

(sau în ore, pe cadrane, dându-i dragostei valoare)

… iară fricii aberante … diferite zeciuieli.

 

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Poeme” →

Focul etern al fericirii…

 

-Mă înclin în rugăciune și aprind focul iubirii!,

… cu un pumn făcut amnar, repetat în al meu sânge.

”- Toate vin ca de la sine … făcând locul fericirii!”,

… să îmi pară desfătarea, dragostei, care tot plânge.

 

… lacrimi am vărsat în templul … neputinţei absolute,

(invocând divinitatea … pentru cea care-i departe),

… sar scântei din piatră arsă, sau din zilele trecute,

făcând jar din ochii ei să îmi pară păsări moarte.

 

– Vrăjitoare îţi aprind … focuri sacre din alt ev!,

… sau chiar visele orbite de iubirea ta nativă.

(însetat, plin de sudoare, eu ţi-oi deveni elev),

… într-o dragoste ce pare … că e foarte incisivă.

 

Port deliberat pe frunte, semnul insistenţei mele,

”- Fiindcă mâine facem foc, peste tot pe unde zarea!”.

… a uitat să te cuprindă … în contextul ei de stele,

(oprind astfel, pentr-o clipă, viselor, legiferarea).

 

– Tu te du şi-i dă de veste, vieţii, că încă trăim!,

… iar pe urmă dă-i scrisoarea, despre-a noastră înviere.

(fiindcă sigur o să afle … cât de mult noi ne iubim),

… dar tot speră că probabil este doar … întrevedere.

 

Colo-n vârful munților … caut loc ferit, cu vatră,

… și cu zid de apărare, pentru dragostea-ţi profundă.

(ca să înţeleagă lumea … că eu nu îţi sunt erată),

… şi că dragostea aceasta, sistematic, ne inundă.

 

– Vom încredinţa trecutul … focului mistuitor!,

(ce a fost aprins cu-amnarul, reperat în al meu sânge).

”- Toate vin ca de la sine … într-un ritm ameţitor!”,

… să ne pară că iubirea, niciodată n-o poţi stinge.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

1 august 2019

Drum prin deşertul minţii…

 

– Drumul prin deşertul minţii e ca mersul prin pustie!,

… unde veşnic câte-un duh … a-nvăţat cum să mă-mbie.

… cu miracole şi taine … sau orice priviri flămânde,

puse-n ochii noştri vajnici ori în vise muribunde.

– Tot ce a stârnit cândva, valuri prin filozofie!,

(care este tot o sfadă … sau un fel de sărăcie).

… se vor rătăci de noi, însetaţi sub stropi de ploaie,

în pustiul demnităţii … cu destinele-n copaie.

 

… sufletul nu ţine seama, de aroma din psaltire,

ce ne-a dăruit-o lumea … la botez, întru sfinţire.

… ziua în amiaza mare … văd că ne aprinde ruguri,

(pentru lumea nevăzută, de inchizitori nesiguri).

 

– Nimeni nu pare să ştie care-i calea spre liman!,

(care pare-a fi o nuntă … fără urmă de mesean).

sau un fel de sindrofie, în deşertul minţii noastre,

… un imaginar dezastru … pregătit acolo-n astre.

 

– Ora nunţii e târzie! Am ajuns momiţi de duhuri!,

ca să mituim iubiri, rătăcite prin văzduhuri.

… să orbească miri (se pare) ca s-aleagă drept mireasă,

falsitatea în cuvinte … într-o lume păcătoasă.

 

– Drumul prin deşertul minţii e ca mersul prin pustie!,

… unde veşnic câte-un duh … a-nvăţat cum să mă-mbie.

… cu miracole şi taine … sau orice priviri flămânde,

puse-n ochii noştri vajnici ori în vise muribunde.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

31 iulie 2019

 

Bolile paranormale ale dorului…

 

Nu mai ştiu care e data … când te-am integrat în nimb,

… însă ştiu precis când soarta mi te-a dăruit … în schimb.

”- Eu zăceam într-o durere şi plângeam între tenebre!”.

… cu iubirea îngheţată … delirând vorbe celebre.

 

– Simt că n-aş fi fost nimica! … doar iluzii şi păcat,

… dacă în dragostea noastră … tu nu m-ai fi implicat.

– Aş fi fost un suflet putred, însetat de arogantă!,

(un trofeu promis chiar morţii … fără nicio importanţă).

 

Astăzi simt cum defilează, dragostea, în al meu sânge,

… descărcând vise truncheate, searbede sau chiar nătânge.

(dintr-o arie de jale … dar cu notele trufaşe),

…. integrate-n portativul … dorurilor mele laşe.

 

– Apărându-mi de niciunde, invadezi plămâni şi vene!,

… sângele, ce pân’ atunci … mi-a cărat în ele lene.

… şi-ai revigorat prezentul … cu prezenţa ta umilă,

maltratându-mi tu trecut, sistematic, fără de milă.

 

Invadezi tăceri sinistre … care-ncep a dispera,

… demolezi ziduri, pe care, nu le ştiu escalada.

– Aprinzi felinare stinse, schimbând gânduri îndoite!

iar peste rugina umbrei … strângi speranţe învechite.

… plagiezi destinul care … m-a trădat definitiv,

(învăţându-l să devină, mult mai dur, chiar incisiv).

… walkirii de-acuma hâde, ce păreau libidinoase,

le-ai făcut tu chiar zeiţe … cu seducţii voluptoase.

 

Prins cu lanţuri de-a ta gleznă, tu de rău m-ai izolat,

… punând soarta să-mi descânte, spiritul meu alterat!.

(demonii, cândva, creştini, i-ai trimis în lumea mare),

… scoţând dorul din Infern sau din boli paranormale.

 

 *walkirii = cele trei divinități mitologice scandinave, fiicele lui Wotan, fecioare războinice și foarte frumoase.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Iulie 2019

Locatarul anonim al gândurilor mele…

 

– Eşti demult o rugăciune, ce mi s-a-ncurcat în păr!,

… sau jăratec sângelui … molipsit de-a mea dorinţă.

(ce-a exclus ura din oameni … falsităţi din adevăr),

– Locatarul anonim, înclinat spre pocăinţă!.

 

Fericirea umbrei tale, a dospit speranţe-n mine,

(complotând meticuloasă … la distrugeri de dureri).

– Mă dezic de nostalgia, zilelor, care-s răpciune!,

… şi îţi integrez iubirea … în completul de plăceri.

 

Nervilor cândva zburdalnici, expulzaţi, cred, din amor ,

… eu le-am devorat substanţa … prin procesul distructiv.

– Ca să mă dedic iubirii! – Un călău interior!,

… să fiu umbra sorţii tale … ori remediu cognitiv.

 

Cred că mi-ai furat trecutul, pus în spaţiul virtual,

… păcălind toţi mateloţii … punţii mele de suspine.

(mi-este dor de visul nostru, care-i supraponderal),

… dar şi de răbdări naive, din privirile-ţi virgine.

 

Spiritul demult veghează, frământarea bolii mele,

(cu iubirea ce se-ncrede … că din viaţă-şi trage seva).

… iar destinu-i este scris sau chiar programat în stele,

– Pentru ca-ntr-o bună zi să-ți cunosc din nou eu slova!.

 

– Simt că nu vrei să-mi ataci, propria identitate!,

(ca apoi să te transformi … în probabila sosie).

– În amărăciunea clipei, tu nu eşti o falsitate!,

… ci un spirit dezvoltat … veritabilă soţie.

 

– Eşti demult o rugăciune, ce mi s-a-ncurcat în păr!,

… sau jăratec sângelui … molipsit de-a mea dorinţă.

(ce-a exclus ura din oameni … falsităţi din adevăr),

– Locatarul anonim, înclinat spre pocăinţă!.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Iulie 2019

 

Visul divin al inimii tale…

– Într-o seară mi-am făcut … autoportret la vise!,
… și cuvintelor sărace, pline doar de fantezii.
(fiindcă nu au anotimpuri, nici măcar pictorii lor).
… însă au dorința oarbă … de-a rămâne printre vii.

 

 

Am schimbat morții macazul!….

– Soarta mea-și cere dieta pentru viitoare junghiuri!,
… pentru țărâmuri cu trecuturi și scutiri de amnezii.
ne criogenăm destinul … fericirilor în unghiuri,
… ce reflectă așteptarea … întristărilor târzii.

 

 

Sufrageria de gală a viselor mele…

 

– Lângă focul care arde, vâlvătăi, aceleaşi vise!,

… se sărută-ncrezători … doi nebuni îndrăgostiţi.

(fiindcă veşnică e clipa … visurilor compromise),

… ori statutul de amanţi, de rebeli sau de smintiţi.

Se răsfrâng în epitete și metafore toți zorii,

… pe când sufletele-și strâng, răsărituri nesfințite.

(ca giranţi la bănuiala … că li se întorc cocorii),

… să dezvolte raţiuni … pentru fapte negândite.

 

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Amprente lirice” →

Scâncetul de nai al eternităţii…

 

– Mi se vestejesc pe gene, lacrimile, când n-ajungi!,

(să le-aduni, în a ta palmă, sau din ochiul meu sticlos).

”- Rămân urme pe obraz! – Şi cu greu ai să alungi!”,

… un oftat … ce-n permanenţă, simte că e păcătos.

 

– Ce să-ţi spun despre destine? – Parcă-s scâncete de nai!,

… fructul lacrimei ce plânge … florile dospind a măr.

(un alcov al conştiintei, în prezentul … ”îmi erai”),

… sau chiar temple, nesculptate, în cumplitul adevăr.

 

Emigrăm prin fantezii, chiar orfani de loc şi nume,

(fiindcă-n legea firii noastre … visele ni le călcăm).

… în picioarele durerii … făurită de o lume,

… mutilată de credinţă, dar pe care o răbdăm.

 

– Ne retragem la soroc … şi miraculos spre cer!,

… în culori orfanizate, chiar de sevele străbune.

”- Pe obraji, reinstalăm lacrimia, ca giuvaer!”,

… care-n scâncetul de nai, visul nostru, descompune.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

8 iulie 2019