N-aveau în ele sentimente,
N-aveau nici doruri, nici visare,
Erau pe cerul vieții mele
Ca niște nori cu ploi bizare,

Tu ai vrea astăzi să te cred
Când îmi zâmbești pe sub mustață?
Nu voi mai crede în cai verzi
Care nu au deloc prestanță!

Și dacă zborul mi-a-ncetat,
Și gându-mi s-a pierdut prin nori,
E pentru că m-am liberat
De-armata ta de falși fiori!

Sunt tot eu, fata cea de ieri,
Dar astăzi m-am trezit la viață
Și-alerg prin iarba mătăsoasă
Uitând de-a vieții scurtă ață,

Alerg și zbor fără-ncetare,
Chiar dacă aripile-s vechi,
Zâmbesc cu sufletul și trupul,
Cu visele perechi-perechi,

Îmi stau pe pernă-ngemănate
Și doar în ele voi mai crede,
Tu n-ai existat, nu exiști,
Chiar n-am avut nimic a pierde!

Ai fost perfid și fals o viață
Dar vorbe mari ai declarat,
Voiai să m-amețești cu ele,
Și să te cred cât mai bărbat!

Eu cât mă mir, tu poți să râzi,
Puțin îmi pasă de-al tău haz,
Mirarea mea-i gură de aer
Și apă dulce dintr-un iaz,

Prin ceruri de ne-om întâlni,
Va fi din pură întâmplare,
Eu voi trăi prin bucla mea
Plină de farmec și culoare…

Rămâi în lumea ta de tern,
Cu vorbe-ncătușate-n spini
Ori cu o falsă miere, toate,
Eu fi-voi stea printre lumini!

———————————–

Florentina SAVU

2 februarie 2019

Și curge vântul prin urechi,
Ca o beție la chermeză,
Și toate parcă ar fi vechi,
Și toate mereu în viteză…

Și fulgere din nori de plumb
Prin ochii ei tot defilează,
Și plânge lanul de porumb
Cu-a sa privire mereu trează,

Și-i cad știuleții la pământ,
Și ciorile vin la ospăț,
Și lumii i-a-nghețat cuvânt,
I-a pierit tonul șugubăț…

Vulcani de dor din ochii săi
Se scurg pe-ale vieții cărări,
Pe Terra încă-s oameni răi
Ce toată ziua fac mutări…

Poate că lava-i va ajunge
Și-o arde tot ce e nedrept,
Și toate relele s-or frânge
Și ea va găsi drumul drept,

Și s-or opri intemperii,
Și soarele pe cer luci-va,
S-or duce fantome, stihii,
Și dragostea la toți veni-va!

———————————–

Florentina SAVU

31 ianuarie 2019

Prin iarba cea verde
Un greiere sare,
Prin pomii din luncă
E-atâta mișcare!

Un cioban își paște
Oile în crâng,
De-așa frumusețe
Îmi vine să plâng…

Puțin mai în vale
Susură un râu,
Alerg încântată,
Goală până-n brâu,

Cu apa cea rece
Mă trezesc la viață,
Cântă ciocârlia
Pe-un ram de speranță!

Plaiul meu cel mândru
Zâmbește în soare,
Îmi e fericirea
Trenă pe răzoare…

Prin grădina casei
Florile zâmbesc,
Fluturi le sărută
Cu gest îngeresc,

Albinele zboară,
Zumzăie de zor
Viața-mi pare toată
Nesecat izvor,

Izvor de iubire
Și de bunătate,
Porumbeii zboară
Albi, spre libertate!

Plouă cu blândețe
Peste toată firea,
Peste tot se lasă
Cu nimb strălucirea,

Îngeri ne sărută
Și ne protejează,
Viața-i o minune,
Ei ne-o dirijează,

Noi suntem concertul
Din lumea de vis,
Ne trăim iubirea
Ca în paradis!

———————————–

Florentina SAVU

27 ianuarie 2019

În cale, zmei, balauri, vrăjitoare,
Cu miile pot să apară fulgerând,
Voi trece cu-ndrăzneli de fiecare
Și te voi regăsi curând-curând!

Și de-oi îmbătrâni pe-al vieții drum,
La ușa ta-ntr-o zi, tot voi ajunge,
Măcar tot oful inimii să-mi spun
Și-atunci și rănile, cu toate, mi s-or stinge,

Un ceas de-ar fi să mai trăiesc,
Ți-aș spune-n acele minute
Că am trăit doar să mi te iubesc
Și vor pieri din piept durerile durute!

Pe brațul tău la fel de ofilit,
Mi-oi da obșteasca răsuflare,
Să știi măcar ce mult mi te-am iubit
Și ce-a-nsemnat o viață de răbdare!

Pe ziduri mucegai
În verde a crescut
Și-un negru putregai,
Și-un spin ce te-a durut!

Pustiul urlă-n van
Și nisipuri înalță,
Ți-e viața un ecran
Ce-i aburit de ceață,

Ți-s drumuri interzise
Și căi îți sunt barate,
Îți stau genele plânse
Și vise-negurate,

Și vântul urlă-n noapte,
Și ielele rânjesc
Iar prin pereți trec șoapte
Și gânduri ce rănesc,

Și crengile se zbat
Sub gheața ce le frânge,
Pustiu e peste tot
Și inima îți plânge!

Un câine se aude
În noaptea rea cum latră
Ți-s orele zălude
Și focu-i stins în vatră,

Și frigul te pătrunde
Prin carne și prin oase
Și ale vieții unde
Îți par mai dureroase,

O buhă-n depărtare
Un țipăt greu sloboade,
Ți-e viața grea-n spinare
Și dorul mi te arde!

Prin zidiri de tăceri
Plânsul curge șiroaie,
Te-ncearcă-n piept dureri
Și inima-i văpaie,

Deasupra-ți este cerul
Tot mai înnegurat ,
Ascunde-n el misterul
Care te-a fulgerat!

Să sari singură zid
Nu vei putea vreodată,
Și ochii ți se-nchid,
Și somn te fură-ndată!

Prin ziduri de tăceri
Ai vrea să sfredelești
Dar te-au lăsat puteri,
Deja îmbătrănești!

Sunt soră cu bolta-albastră,
Cu cânt de voce măiastră,
Soră cu deal și câmpie
Și cu-a vieții bucurie…

Eu sunt una cu chindia,
Cu scrisul și poezia,
Cu rude și cu prieteni
Și cu aroma de cetini,

Sunt soră bună cu visul
Cules de prin Paradisul
Unui frumos de nespus,
Pe cari cu grijă l-am strâns…

Eu sunt una cu sudoarea
Care cade udând floarea,
Udând câmpul, udând glia,
Care ne dau bogăția,

Sunt soră cu truda grea,
Sunt precum primăvara:
Cu suflet, verde pădure
Și cu ochii, două mure…

Eu sunt soră cu aleanul
Și cu tot român-meleagul,
Sunt rudă cu România
Și soră cu veșnicia!

———————————–

Florentina SAVU

22 ianuarie 2019

Astăzi însă, un copac uscat devenit-am și eu,
Timpul atacă pe oricine și-i greu.
Riduri ne-a așternut la amândoi peste față,
Cu iubire,uite că nu ne răsfață…
Copacul meu este pe moarte acum
Și toate crengile uscate-și scârțâie-n drum,
Plâng neputincioasă mereu
Și privesc cum vifornița ne zguduie rău
Iar totul se-ntâmplă la un moment dat,
Când timpul pe nimeni nu iartă și nici n-a iertat.
Puțin câte puțin întunericul peste noi se așterne
Și, fără de milă, sita timpul ni-l cerne
Și-apoi ne și rupe filă cu filă
Amândurora, și timp, și idilă!

Oare, de ce un copac uscat am iubit?
De ce tocmai de el m-am îndrăgostit?
Un copac tânăr dacă aveam,
Poate altfel de viață îmi făuream
Dar…nimic nu regret!
Niciodat’ n-am pus preț
Pe înfățișare, pe vârstă, pe ani,
Pe averi și, cu atât mai mult, preț pe bani!

Și astăzi îmi țin de braț cu mândrie
Copacu-mi uscat, pentru o veșnicie,
Și-mpreună cu el,
Așa lipsit de puteri și de zel,
Pașii încet ni-i vom târșâi
Spre lumea noastră dintăi!

———————————–

Florentina SAVU

Drumul spre tine mi-a fost blocat
Și continuă să fie la fel,
Numai drumul spre mine este liber
Dar, ce păcat: tu nu ai ochi să-l mai vezi!

Și lângă” Lacul ” cel cu nuferi
Ades te-am așteptat
Însă doar stele și luceferi
În vis mi-au scăpărat…

Și toamna a venit ușor
Prin ” Codrul” des de frunze,
De dorul tău simțeam că mor
Și-mi curgeau lacrime pe buze…

Dar…mai speram în ” Revedere „,
Dacă nu pe aici, prin cer,
Te simțeam prin apropiere,
O clipă dulce de mister…

„Luceafărul” zâmbea de sus,
Chiar tu erai acela,
Dorul în tine mi l-am pus:
Mi-oi lua curând nacela

Și voi zbura spre cerul tău
Doar să te văd de-aproape,
Să mi te iau în visul meu
Și să te țin sub pleoape…

Poete, geniu al luminii
Ce te-ai înălțat din genuni,
Fi-vei pe veci al nemuririi,
Mândria unei națiuni,

Fi-vei pe cer de univers
O Stea-Luceafăr de nestins
Și fi-vei rege peste vers
Și-eternul cel de neînvins!

———————————–

Florentina SAVU