De lângă mine mi te-a smuls,
Balaurul ne-ndurător,
Nu i-a păsat de al meu plâns
Ce îmi țâșnea din ochi, izvor!

Cerniți mi-s sufletul și dorul,
Cernit e universul tot,
Te rog măi cer, cu binișorul,
Redă-mi-o, fără ea sunt mort!

Mi-e lumea-ntreagă doar cenușă
Și-n gură am numai leșie,
În urma ei mi s-a-nchis ușă
Și viața mi-a rămas pustie

Și ruga, de nu mi-o asculți,
Primește-mă-n cer și pe mine,
Te voi urma cu ochii-nchiși
Și cu iubirea morții-n vine,

Refă întregul de amor,
Unește-ne în veșnicie,
Vom face nunta pe un nor
Și vom trăi o feerie…

Acolo e al meu destin,
Acolo e iubirea mea,
Transformă-mă în heruvim
Ori, și mai bine, într-o stea!

———————————–

Florentina SAVU

22 august, 2018

Tu vii și-mi aduci cerul tot,
Cu-albastrul său de infinit,
Frumosul să-l cuprind nu pot,
Că e total, nemărginit!

Îmi pui și mări de flori în cale,
Și verde crud, și strălucire,
În inimă îmi aduci pale
De vânt dulceag și de iubire…

Și te miros cu doru-mi, vis,
Și te degust cu încântare,
Mi-aduci întregul Paradis
Ca pe-un covor scump, la picioare!

Dansează florile-n grădini,
Se scurg pârâuri printre munți,
Ochii-mi zâmbesc clari și senini,
Plutim peste sublime punți,

Sunt punți de flori și de divin,
Îmi curgi prin vene suflet cald,
Îți curg prin corp dorul divin,
Tu arzi, foc de iubire…Și eu ard!

———————————–

Florentina SAVU

20 august, 2018

Eu sar din stâncă-n stâncă,
O capră neagră tristă
Și-n gând aud poruncă:
Te rog fii optimistă!

Eu sar din stâncă-n stâncă
Și tălpile mi-s goale,
Mi-am rătăcit opincă
Pe aspru drum, cu dale…

Eu sar din stâncă-n stâncă
Până-n mijloc de ape,
Piciorul tot aburcă
Cu grijă, să nu scape

În marea-nvolburată
Și-apoi să mă înec,
Din foc scăpat-am, iacă
Dar…încă nu petrec,

Primejdii mă mai pasc,
Marea parcă mă cheamă,
Mi-e inima un vreasc,
Destinu-mi este vamă!

Aș vrea aripi să-mi crească
Să zbor ca un cocor
Spre-ntinderea cerească,
S-aterizez pe-un nor,

Pe el să m-odihnesc,
În brațe să mă țină,
Să uit de ce-i lumesc
În liniștea divină!

Pământul este-o groapă,
Un iad în care ard
Vise și, cine scapă,
Rămâne cu retard…

O să mă spele norul
De toată zgura vieții,
Prin el mi-oi purta dorul
În eternul frumuseții!

———————————–

Florentina SAVU

19 august, 2018

Sunt lacrimă și sunt ocean
Și cota-mi cresc an după an
Și îmi iau zboru-n toată zarea
Ca lumii să-i redau culoarea…

Sunt lacrimă caldă, sărată
Dar cu iubire devotată,
Cu-nfățișări de zână bună
Și cu coroană de regină…

Sunt lacrimă din suflet smulsă
Și pe câmpia țării scursă
S-o-nveselesc cu-a mea durere,
S-o văd cum prinde iar putere…

Sunt lacrimă de România
Și-mi plâng peste ea bucuria
Și-mi plâng speranțele pe toate,
Să i le dau nealterate…

Sunt lacrimă de perle rare,
Adusă de vânt peste zare,
De nori păzită cu iubire
S-ajung să-mi împlinesc menire…

Sunt lacrimă de cer și lut
Din nori născută, din pământ,
De soare mereu fugărită
Că nu mă vrea neprihănită…

Sunt lacrimă de bucurie
Ce peste voi va fi să fie,
Sunt lacrimă de Românie,
Îndrăgostită de-a sa glie!

———————————–

Florentina SAVU

18 august, 2018

Pe drumul vieții, viu ori mort,
Pășești’ nainte dus de val,
Mai fi-va până-ți vei da ort
Dar mersu-ți este în aval…

Floarea iubirii-i veștejită,
Prin timp ea și-a pierdut petale
Și-are privirea otrăvită
De greutățile din cale…

Îți plânge vântul la ureche
Și îți suspină ne-ncetat
Că ai rămas fără pereche
Și-ai fost atât de încercat!

Ăsta a fost destinul tău
Și te-ai supus fără crâcnire,
De-o fi fost bine-ori poate rău,
Asta a fost a ta menire…

Pleca-vei singur, un biet prost
Și neiubit, și nealintat,
Poate-n etern ți-oi face-un rost
Și-un trai senin și-adevărat!

Te amăgești de azi pe mâine,
Și-ți trăiești viața de proscris
Hrănindu-te cu vin și pâine
Și cufundat în câte-un vis!

———————————–

Florentina SAVU

18 august, 2018

De-a valma frunze-ngălbenesc
Foșnind în suspine prea grele,
Prin lume se călătoresc
Zburătăcite-n zări de iele!

Covorul ierbii a pălit,
Nici lacrimile mele nu-l învie,
Prin crânguri se cam stinge ciripit,
A ruginit și frunza de prin vie!

O fi bogată toamna, nu zic nu
Dar ea anunță-apropierea iernii
Și timpu-mi s-o scurta și el de-acu
Și-o alerga spre infinit la fel ca cerbii

Iar iarna, de-o sosi cumva grăbită
Și de-oi păli și eu ca toate cele,
Să știți că voi păși-n etern nuntită
De sentimente calde și…rebele!

———————————–

Florentina SAVU

16 august, 2018

Astăzi însă, un copac uscat devenit-am și eu,
Timpul atacă pe oricine și-i greu.
Riduri ne-a așternut la amândoi peste față,
Cu iubire,uite că nu ne răsfață…
Copacul meu este pe moarte acum
Și toate crengile uscate-și scârțâie-n drum,
Plâng neputincioasă mereu
Și privesc cum vifornița ne zguduie rău
Iar totul se-ntâmplă la un moment dat,
Când timpul pe nimeni nu iartă și nici n-a iertat.
Puțin câte puțin întunericul peste noi se așterne
Și, fără de milă, sita timpul ni-l cerne
Și-apoi ne și rupe filă cu filă
Amândurora, și timp, și idilă!

Oare, de ce un copac uscat am iubit?
De ce tocmai de el m-am îndrăgostit?
Un copac tânăr dacă aveam,
Poate altfel de viață îmi făuream
Dar…nimic nu regret!
Niciodat’ n-am pus preț
Pe înfățișare, pe vârstă, pe ani,
Pe averi și, cu atât mai mult, preț pe bani!

Și astăzi îmi țin de braț cu mândrie
Copacu-mi uscat, pentru o veșnicie,
Și-mpreună cu el,
Așa lipsit de puteri și de zel,
Pașii încet ni-i vom târșâi
Spre lumea noastră dintăi!

———————————–

Florentina SAVU

Omenia unde-i, spuneti
Este moartă?
În nimic nu credeți
Și v-ați închis poartă,

Stați ascunși ‘năuntru,
Șobolani sadea
Și-ați trimis prăpădu’
Peste țara mea.

Bătrâni și copii,
Mame și bolnavi,
Vă sunt ținte vii,
Ah, ce mai scârnavi!

Din piețe-ați făcut
Și din străzi, în noapte,
Un război durut:
Frate contra frate!

Pământ nu vă rabde,
Legi să vă lovească,
În rău să vă scalde,
Să vă pedepsească!

Mă uit către cer
Și mă rog în taină
Să vă dea ce-i cer:
O zeghe drept haină,

Să v-aducă iarăși
Pe acest pământ
Oameni și tovarăși
Cu un cuget sfânt,

Să vă pocăiți,
Să cereți iertare
De vreți să trăiți
Liniștiți sub soare.

Te rog, Doamne Sfânt,
Fii pentru popor
Minte și cuvânt,
Un sfătuitor,

Nu-l lăsa să piară
Distrus chiar de sine,
Fii, Doamne Tu scară
Dar, doar către Bine!

Îmi urlă lupii prin odaie
Și simt cum mintea mi-o ia razna
Că supărările-mi stau claie
Și eu nu le mai suport cazna!

Mi-e gura strânsă ca o pungă
Și nodul său mi-e fix în gât,
Degeaba-nalț la Domnul rugă
Că-n țara mea-i prea mult urât!

Mi-e dor de tine dragă tată,
Măcar tu să fi fost acasă,
Dar pentru-o pâine mai bogată
Plecat-ați slugi la altă masă!

Stau la fereastră și mă uit
Cât pot cuprinde în ochi zarea,
Pustiul însă-mi dă cu flit,
Ce mare îmi e disperarea!

În țara mea copiii-s triști,
Prea mulți sunt bolnavi și soioși,
Sunt ai mizeriei fomiști
Și-au ochii ficși, mereu sticloși…

Al țării noastre Președinte
Parcă-i o marionetă,
Ne stă în coastă ca un dinte
Nu știe folosi manetă!

Guvernul este cuib de hoți
Ce ne-au luat hrana de la gură
Și doar pentru un pumn de zloți
V-au vânturat ca pe mălură!

Ei dezbinat-au case multe
Și au lăsat copii pribegi,
Părinții cu puteri slăbite
Of, Doamne, și măcar nu-s regi!

Dar o să-i dau în judecată
Că mi-au furat crunt fericirea
Și dacă-aceasta o fi dreaptă
Mi-oi lua curând despăgubirea,

Vă voi aduce cert acasă
În veci de veci aici să stați,
În casa noastră luminoasă
Ca liniștea să vă aflați!

Un guvern ce nu e-n stare
Să ne facă-un trai mai bun,
Ar trebui să coboare
De pe jilțuri chiar acum,

Viața s-o ia de la capăt
Fără nicio ușurare,
Fără râsu-acela șhleampăt,
Pornit cu-aroganță mare!

———————————–

Florentina SAVU

12 august, 2018