Dacă pleci

 

Dacă pleci, să nu- mi iei calul.
Lasă-l colo, lângă ape
Leagă-l să nu-l prindă valul,
Doar atât, cât să nu scape.

 

Dacă pleci, să nu-mi iei calul.
Leagă-i șaua, sub căpastru,
Pe sub şa, îmi țin pocalul
Sufletului meu, sihastru.

 

Dacă pleci să nu-mi iei calul,
Singurul ce mă mai ține,
Când durerea și amarul
Rup din mine, clandestine.

 

Dacă pleci, să nu-mi iei calul
Cât să-i pot sfinți aripe,
Călărind, înspre portalul
Visului ce-i strâng din pripe.

 

Dacă pleci, să nu-mi iei calul
Mi-a rămas singurul frate.
Calul, turma şi cavalul,
Câinele, ma trec de moarte.

 

Dacă pleci, mai lasă-mi calul
Uită-l colo, lângă ape.
Leagă-l , cât să stea pe malul
Clipelor, cât să se-adape.

 

Cu trup de tei

 

Trupul meu în timp se pierde, că-i de tei
Cade noaptea peste el în valuri calme,
A plecat spre alte margini, făr’ de-alei
Lacrima sfințirii triste, nu mai doarme.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri” →

Sub paşii trişti

 

Curg valuri de nici nu poți să le-asculți
Departe,departe, la margini de ape
Se scurg pe sub paşii trişti și desculți
Fiorii tristeților lor nu cer să se-adape .

 

Nisipul pe plajă e goana din vânturi
Iar pașii se prind câte doi , în buchete ,
Când marea absoarbe miresmea-n adâncuri
Iar ei se scufundă-n nisip să se-mbete.

 

Prin urmele serilor din paşii pierduți
Cresc ochiuri adânce, sunt ochiuri de ape,
Ori trupuri de ceară, din ochi nevăzuți
Ce-au curs prin nisipul fierbinte ce crapă.

 

La margini de ape , doar paşi scufundați
De nici nu mai știi de vin, ori se apleacă,
Prin urma tristeții, pe mal, aplecați
Îşi urlă durerea-nspre mare, să tacă.

 

Dacă pleci

 

Dacă pleci, să nu- mi iei calul.
Lasă-l colo, lângă ape
Leagă-l să nu-l prindă valul,
Doar atât, cât să nu scape.

 

Dacă pleci, să nu-mi iei calul.
Leagă-i șaua, sub căpastru,
Pe sub şa, îmi țin pocalul
Sufletului meu, sihastru.

 

Dacă pleci să nu-mi iei calul,
Singurul ce mă mai ține,
Când durerea și amarul
Rup din mine, clandestine.

 

Dacă pleci, să nu-mi iei calul
Cât să-i pot sfinți aripe,
Călărind, înspre portalul
Visului ce-i strâng din pripe.

 

Dacă pleci, mai lasă-mi calul
Uită-l colo, lângă ape.
Leagă-l, cât să stea pe malul
Clipelor, cât să se-adape.

 

Fă-mă Doamne
                    ( blestem )

 

Fă-mă Doamne-n paşi o floare
Să-mi împrăștii tot nectarul
Peste văi şi dă-mi răbdare
Scânteind prin flori, amnarul.

 

Fă-mă-n flori de levănțică
Să nu uit ce este frica
Sau în floarea cea mai mică
Ce o calci, ca pe nimica.

 

Fă-mă Doamne-o buruiană
Să mă dorm , lângă izvoare,
Peste lespezi, ce mă-ndeamnă
Şi m-alină, când mă doare.

 

Fă-mă Doamne o cicoare
Fă-mă, lanul plin de spice,
Treierat ,din întâmplare
De fecioarele… novice.

 

Fă-mă Doamne flori de soare,
Trandafirul din dulceață
Iar culoarea, prin culoare,
Să mă rumene pe față.

 

Fă-mă Doamne, flori pe ape
Fă-mă setea, după sete,
Păpădii, şi nu mă bate
Vântul verilor prin plete.

 

Fă-mă floarea cea mai nouă
Busuioc, sfințind hotarul
Dimineților, prin rouă
Să acopăr… calendarul.

 

Fă-mă floare din credință
Fă-mă Doamne, flori de nufăr .
Înmulțiți doar din dorință
Fă-mă floare, să nu sufăr.

——————————-

Emma POENARIU SERAFIN

18 iulie, 2018

Cuvântul

 

Azi m-am întâlnit cu vântul
zbura puful păpădie înspre răsărit.
De ce ești singur l-am întrebat curioasă?
-Nu sunt singur, am plecat la plimbare cu păpădia.
-Cum cu păpădia, aceasta a rămas acolo, acolo departe. ..
Ai zburat doar cu o parte din ea , dar cealaltă, cealaltă parte ?
-Cealaltă parte nu-mi este de trebuință , am plecat doar cu sufletul ei.
Ieri, m-am întâlnit cu vântul,
era cuibărit la mine, în suflet.
Şi sufla
și sufla cu putere,
Întorcănd pe după inima mea,
Stoluri de vise.
Și sufla
și sufla cu putere,
Încercând să ducă la plimbare
Toate speranțele.
Am închis ușa sufletului meu
Și l-am pironit.
De ieri merg la plimbare
Doar eu, cu vântul….

 

Cu pana mea

 

Cu pana mea tocită scriu furtuna
Și tot cu ea întorc în vale vântul,
În noapte peste boltă scri-voi Luna
Și tot cu ea îngenunchez cuvântul.

 

Cu pană mea tocită scriu natura
Mai desenez pe munte ce-i sublim,
Și tot cu ea, subliniez scriptura
Când o aşez pe suflet, pe senin.

 

Cu pană mea tocită-nvolbur marea
Și redescopăr valul ce se cerne,
Redesenez și norii, dar şi zarea
Și noaptea tristă când pe noi se-aşterne.

 

Cu pană mea rescriu știute fapte
Și trandafiri aleşi, cu flori pestrițe,
Cireşii-n care dorm cireșe coapte
Și jocuri de copii prin veri desculțe.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis” →

Ano!

 

Ano! Zac nori a furtună
Se dezleagă-n vale vântul,
Cerul plânge, după lună,
Şi mi-a alungat cuvântul.

 

Ano! Mare mi-e mirarea
Vremea, peste noi se cerne,
Norii au ascuns și zarea
Noaptea vine şi se-aşterne.

 

Hai deschide-mi, ca e noapte,
Zboară frunzele pestrițe,
Peste merele, ce-s coapte,
Doar așa, să mă ațâțe.

 

Ano! Dorm poienele,
Chipul tău, din geam, surâde.
Hai şi-aşterne-ți genele
Peste-a mele, buze, ude.

 

Nu e timp de miruit
Ano! Flacără din Soare.
Te-am iubit și m-ai iubit
Pentru asta, fac prinsoare.

 

Iar de zorile se varsă
Ano! Trup de strengăriță .
Îmi știu drumul înspre casă ,
Am să-ți fur, doar, o guriță.

 

Când te văd în crucea serii,
Cu buclele despletite
Din lumina lumânării,
Rămân gol, plecat din minte.

 

Ano! Fată blestemată,
Din a vieții mele chin,
Lasă poarta descuiată
Să mai pot, să mor, puțin.

––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

15 iulie, 2018

Poveste cu final neaşteptat

 

O capră cu albă blană, te rog să mă crezi,
Avea casa-ntr-o poiană și creştea trei iezi.

 

Unul mare cam năstrușnic şi neastâmpărat
Mijlociul nu ascultă, ba sub pat, ba-n pat.

 

Dar mezinul, puiul mamei, cel ascultător
Stă cu mama, o ajută, mătura-n pridvor.

 

Intr-o zi capra îi cheamă şi frumos le-arată
Că se duce după hrană, că mâncarea gată.

 

Voi închideți ușă bine, eu mă duc şi vin
Să nu deschideți la nime’ nici la lup hain.

 

Când mă-ntorc de la pădure eu vă cânt căpreşte
Voi nu deschideți că lupul, cel hain, pândeşte.

 

Când ajung la ușa casei astfel am să cânt
Voi ciuliți urechea bine nu-mi uitați cuvânt :

 

,, Trei iezi
Cucuieți
Uşa mamei, descuieți
Că mama v-aduce vouă”…..

 

Iezii îi promit la capră că se duc în casă
Și încuie uşă bine iar pe lup, nu-l lasă…

 

Capra pleacă liniștită după de-ale gurii
Și dispare-ntr-o clipită în pacea pădurii…

 

Când lupul observă capra ca a şi plecat
Vine la iezi să le cânte , cântecul lăsat.

 

Iezii nu îi deschid ușa, fără vre-un habar
Lupul pleacă să-şi ascută , dinții la fierar.

 

Apoi iarăși lângă ușă, cântă mai subțire
Iezii nu îi deschid uşa şi îl scot din fire.

 

Pleacă lupul , iar, în grabă tot pe la fierar
Să-i ascută limba bine și se-ntoarce iar.

 

Viclenia lui măiastră la uşă-o interpretează
Iezişorii cred că-i mama uşa o deşurubează.

 

Intră lupul şi îl prinde, pe cel mare dintre iezi
Mijlociul și mezinul cu o sfoară printre lăzi.

 

Leagă lupul fedeleș, şi-i arată spurcăciunii
Cum că iezii caprei albe, l-au făcut de râsul lumii.

 

Vine capra din pădure și cu lapte și cu sare,
Lupul prins ca-n pușcărie nu-i mai trebuie mâncare.

 

Și îl duc la primărie să îl facă de ruşine
Iar căprița şi cu iezii au scăpat de spurcăciune.

 

Morala :

De eşti lupul prefăcut
Astăzi iezii ,, te-au făcut “!

Emma POENARIU SERAFIN

15 iulie, 2018

Pictez cu mâna stângă

 

Prin visul meu uitată, la margine de noapte
Într-un decor albastru, aievea, dar pustiu,
Cu aripe de timpuri, în zbor spre mai departe,
Mă tolănesc în mine şi-n clipe din târziu.

 

La teatru

 

Prin hățișul vremii încep să mă tem
Viața mână valuri , gata înspumate
Soarele se stinge de sub un blestem
Noaptea ne așterne stele sfărâmate.

 

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri” →

Din cârca de hotar

 

Din valea lungă mormăieli răsună
Teama din suflet nopții o trezesc,
În vârf de stâncă e un ciot de Lună
Pe care doar ocnaşii, o iubesc.

 

 

Îmbrățișează timpul

 

Prin vara cu parfum suav de crini
De nici nu știi cum clipa ți se scurge,
Sau prin pădurea unde dorm arini
O frunză îti pătrunde, către sânge.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

E dimineață

 

E dimineață
În altă viață,
Dansează îngeri
Dans din Lumini,
Te prind în horă
Te înconjoară
Și-n dimineață
EU-l mi-aduni.

 

E dimineață
În altă viață,
Roua mă spală
Vântul mă șterge
Din gânduri negre,
Din dor suav
Și mă aşterne
La tine în prag…

 

E dimineață
În altă viață,
Sosesc cocorii
Din nori de plumb
Și-ți cântă-n suflet
Prin vis de stele,
Cânturi suave
Din necuprins

 

E dimineață
În altă viață….

 

Adorm pe-un val

 

Mi-e dor de tine mare, val cu val
Și parcă-mi vine să m-ascund în tine,
Dar nu știu jocul ce deși-i banal
Mă trece simplu, prin făpturi marine.

 

Un val se-ascunde sincer dup-o noapte
Și strigă de sub, zbucium înspumat ,
Că jocul nostru, nu-i pe aşteptate
Din viața mea, de val, învolburat.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poezii” →

Pentru că-s foc

 

De ce mă-ntrebi când vorba ta, te tace?
De ce mă vezi cu ochii verzi închişi?
De ce m-atingi cu mâna, când te zace?
De ce miroşi cu nări de robi învinși?

 

De ce când scrii, uitat-ai alfabetul ?
De ce gândeşti, la margine de gânduri?
De ce pictezi când ai uitat portretul ?
De ce prin sânge, macii cresc pe rânduri ?

 

De ce mă sorbi, când buza ta e arsă ?
De ce mă chemi pe aripi de plăceri ?
De ce mă arzi, când norii se revarsă ?
De ce şi azi, mai plângem, după ieri ?

 

De ce în toamnă dau în clocot merii?
De ce aprinzi, al timpului ,bastard ?
De ce mă frig, în sânul primăverii ?
Pentru că-s foc…şi-n mine toate ard.

 

Să nu-mi lași visele să moară

 

Să nu-mi lași visele să moară
Și toamna, fără amintiri. ..
Pe drumul meu, de bună oară
Nu mai cresc vara trandafiri.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Nedumeriri lirice” →

În umbra toamnelor târzii

 

În umbra toamnelor târzii
Când cad pe urme norii,
Iubite eu te-aștept să vii
Și-mi pun sub tâmple zorii.

 

Prin codrii tot mai ruginii
De-ți dă în clocot timpul,
Văd drumuri lunge şi pustii,
Pustiu, mi-e anotimpul.

 

Iar frunzele cărămizii
Aleargă-n marginire,
Peste durute umbre vii
Ce zac în nemurire.

 

Iar neavute fantezii
Din verile prea scurte,
Te-or aștepta să mai revii
Pe buze persecute.

 

Din joc în doi, din nebunii
Din umbre de-ntuneric,
Chemate, fără ca să știi
Pe un culcuş, himeric.

 

Iar ochi de-or plânge, cenușii
Desprinşi din val de teamă,
În umbra toamnelor târzii
Iubind, te mai recheamă.

 

Când eu, cu cei doi bidivii
Te-aștept să vii, te-aştept să vii…

 

Şi plouă-n dimineață                   

 

Prin dimineața udă
când cerul şi-a dezlegat baierele
şi varsă peste noi
toate lacrimile strânse
de o eternitate și ceva
plound în ciudă
catapetesme de biserici
în ruină,
văd dreptatea ,
cu capul spart
încercând să-şi facă loc
în suflete neprihănite
de timp, prin timpuri.
Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →