Eu cred, că fiecare gând tăcut,
Este aidoma unui tandru sărut,
Ce ți-l dorești necontenit,
Când doru-n suflet ți-i nemărginit.

Eu cred, că fiecare șoaptă spusă,
Este o lacrimă neplansa,
Când de un spin îți e străpunsa
Inima, când de dor îți e răpusă.

Eu cred, că fiecare clipă,
E ca o zbatere de aripă,
Când dorurile se-nfiripa
În inima, ce zace neîmplinita.

Eu cred, nimic nu este întâmplător,
Când suferi și suspini cu dor,
Tot așteptând din lumea stelelor,
Îngerul tău drag păzitor , nemuritor.

Eu cred, că totul ți-i sortit,
Să treci prin ce ai de trecut,
Când te-nsotesti cu amintirea,
Eu cred că asta ți-e menirea,

Menirea mea e în cuvânt,
Durerea să mi-o scriu în rand,
Când zile-ntregii și nopți la rând,
Îmi este lacrimă și gând,

Clipă și amintire, șoaptă,
Ce mi-au fost hărăzite-n soartă,
Eu cred, că dacă inima le rabdă,
Dragostea îmi este nemăsurata.

——————————-

Elena TUDOSA

20 aprilie 2019

Știe cineva de ce în vânt,
Parcă -și vaita ultimul cuvânt,
Aplecându – se pân’la pământ,
Doar suspine ramurile-i sunt?

Știe cineva oare de ce,
Chiar de-o-mbraca verdele,
Își varsă mereu tristețile,
‘N ochi de ape risipindu-le?

Din splendoarea-i de verdeață,
Din tristețe salcia prinde viață,
Peste ape floarea își împrăștie,
Din verde-și înnoiește speranțele.

Tot ca și – omul salcia-n viață,
Poart-un dor ce-o pleacă la pământ,
Plânge, dar renaște din speranță,
Făcând umbră-n lume pe pământ.

Salcia la fel ca omul jeluieste,
De tristețea și dorul o năpădeste,
Tanguindu – se nu contenește,
Să plângă pe lume cât trăiește.

În suflet purtând numai amintiri,
Abătuți-n lume de soartă și destin,
Plângem pierderea unei mari iubiri,
Și plecați la pământ ne tanguim.

Ca salcia omul naște din speranță,
Verdele fiindu-i frumoasa culoare,
Din verde se naște iar o noua viață,
Suferim și plângem fiindcă-i trecătoare.

——————————-

Elena TUDOSA

19 aprilie 2019

A înflorit iubite din nou caisul,
Pe care noi doi l-am sădit,
Cât de frumos îmi era visul,
Din care zorile m-au trezit.

Cad lin petalele dintr-insul,
Curcubeu de ploi cu flori,
Mă abțin să-mi ascund plânsul,
Căci nu te mai pot zări în zori.

Este iubite iarăși primăvară,
Simți cât dorul poate să doară,
Eu privind cerul în fiece seară,
Mă sfârșesc în lacrimă amară.

Nopți și zile le petrec oftând,
Visele mi-s clipe de ceara-mpletite,
Și cad florile din cais pe rând
În zori, și visele-mi sunt risipite.

Dragostea mi-e floare în ploi,
Scuturata pe pământ petale,
Din caisul pe care l-am sădit noi,
Rămas amintire de dor și jale.

——————————-

Elena TUDOSA

17 aprilie 2019

A iubit făr’a gândi,
Că iubirea-i păcătoasă,
Acum e fripta și arsă,
Teamă-i că s-o prăpădi.

Zvacneste sărmana – n piept,
Își poartă durerea sa,
Rău se zbate lacrima,
Sub pleoapa ochiului drept.

N-a știut bine s-aleagă,
Pe cine-n viaț-a iubi,
Ruptă-i coarda inimii,
Dar cine s-o înțeleagă?!

O lacrimă-ntr-una șterg,
Zile-ntregi și nopți la rând,
De ce îmi mai ești în gând,
Nici acum nu înțeleg.

Lacrimile râu coboară,
Din ochii mei triști și goi,
Aș da timpul înapoi,,
Și aș vrea să nu mă doară,

Când în iubirea-i crezut,
Și-ai pus suflet mult în ea,
Singură doar lacrima,
Este-al inimii dulce alint.

O lacrimă stă să cadă,
Și mă rog la Dumnezeu,
Să te-ajungă dorul greu,
Când ți-o fi viața mai dragă,

Ai să vrei să fii al meu,
Insa de tin’ n-oi mai ști,
Căci ochii mei castanii,
La tin’nu vor mai privi,
C-au sfârșit a te – ndragi.

——————————-

Elena TUDOSA

16 aprilie 2019

Feerica-i noaptea și – atât de senină,
Doar lupii mușcă din colțul de lună,
Privirea-mi tăcută te caută-n cer,
Între stelele lucitoare ce rânduri pier.

Dac-ai auzi cum te chem în noapte,
Să te arăți o clipă, visele mi-s deșarte,
Lângă pieptul tău aș veni, m-aș cuibări,
De amarnicul dor să scap doar o zi.

De-ai simti cerul în ochii mei lăcrimând,
Ca un ecou se stinge-al îngerilor cânt,
Dar tu ești departe-ntr-al stelelor văl strălucitor,
Eu pe pământ umbră sfartecata de dor,

Intre noi doar un timp de tristețe, durere,
Și tăcerea cumplită fără de mângâiere,
Așteptând chemarea ta din veșnicii,
Unde cântec de harpa acompaniază îngerii.

Din această tăcere sorb azi fără încetare,
Însă nu te arăți și nu vezi cât mă doare,
Și răsună în bolti cântec duios îngeresc,
Eu te strig, nu vii și în dor o să sfârșesc.

——————————-

Elena TUDOSA

13 aprilie 2019

Mi-a fost prea tare înegurata soarta,
Și-ncrederea de mult eu am pierdut,
Inimii de – un timp i-am inchis poarta,
Cu lacătul tăcerii, sufletu-am zavorat.

Astept și multe gânduri ma-nfioara,
Destinului de azi mă voi supune,
Sperând ca soarta asta a mea amară,
Se va schimba cândva-n zile senine.

Aștept și chiar nimic nu mai pot face,
Îmi port pe umeri anii singurătății,
Atât dă-mi Doamne liniște și pace,
Și luminează-mi drumul vieții.

Aștept și chiar nu știu ce mai aștept,
Uneori pași-n viață – și mai pierd urma,
Când mai simt frematind fiori în piept,
Încerc să mi-i sting pentru totdeauna.

Aștept și ce – aștept nici eu nu mai știu,
O primăvară port din nou în suflet,
Deși în mine totul simt că e pustiu,
Aștept pe fața mea un strop de zambet.

Și ca niciodată încercam mai mult
Să te țin, aproape în brațele mele,
Nu aveam să știu că acel ultim sărut,
Va fi cel din urmă strivit cu dor și jele.

Astă seară sunt teribil de tristă,
Abia-ți zăresc silueta printre gânduri,
Doar amintirea în suflet apasă, încă există,
Încerc s-o retrăiesc scriind-o în rânduri.

Ce mult îmi lipsești, o lacrimă amară curge,
Credeam că dacă timpul va trece, te voi uita,
Dar rău în inimă spinul durerii străpunge,
Liniștea sufletului nicicând nu o voi afla.

Mă întreb nedumerita, de ce tocmai mie?…
Mi-a fost dat să beau acest pahar amar,
A suferinței ce-o port când mi-e noaptea pustie,
Așteptându-te să te întorci în zadar…

O remușcare ca un foc mereu o să mă ardă,
Mai rugat să nu mai plec, cu tine să rămân,
Ca un vierme în suflet neîntrerupt o să roadă,
Îmi va mistui sufletul cu dor în crunt chin.

Astă seară amintirea ultimului nostru sărut,
Mi-e remușcare iubite mă doare atâta de mult!

Inmuguresc ale codrului crengi,
Din nou este umbros și fericit,
Prin gânduri neîncetat îmi alergi,
De dorul tău mă chinuiesc cumplit.

În tril frumos de păsărele iar răsună,
Tresare de-al viețuitoarelor prezență,
Fără de tine sufletul meu suspină,
Dor de tine mă răpune-n permanență.

Umblate iată îi sunt potecile lui iar,
De-ndragostiti, ținându-se de mână,
Inima-mi va arde de dor cu foc în jar,
Și cine știe când, vom fi noi împreună.

A plâns codrul însă, acum e plin de viață,
Cucul își va striga numele său curând,
Imi doresc mult ca să mă strângi în brațe,
Ce mult mă chinuiește iubite acest gând,

Rătăcesc pierdută, având doar o speranță
Că-mi vei veni în cale, de-același dor răpus,
E împotriva firii să am dreptul la viață,
Și să privesc ferice către al său apus?

Nu întotdeauna-n viață ești fericit,
Fericirea nu o poti prea ușor găsi,
Și de multe ori când tu cazi înfrânt,
Nu mai vrei nimic în fine-a-ți dori.

Nu întotdeauna visele se și împlinesc,
Chiar dacă te lupți pin’la nesfârșit,
Când nici nu te-aștepți, ți se risipesc,
Rămânând distrus și dezamăgit.

Nu întotdeauna ți se potrivește,
Ceea ce-ți dorești tu să ai mereu,
Viața chiar mereu nu ne dăruiește,
Niciodată nu-i vom afla drumul său.

Nu putem nicicând vreodată schimba
Destinul, căci el ne e scris din cer,
Chiar dacă te lupți fără a renunța,
Când ai pierdut lupta, nimic nu mai speri.

Nu întotdeauna viata îți dă-n dar,
Uneori îți este dat ca să și pierzi,
De te lupți și-ți pare că este-n zadar,
Ridici fruntea și în altă victorie crezi.

Nu întotdeauna poți să le-ai pe toate,
Chiar oricât de mult tu vei încerca,
Însă dacă ai omule dragă sănătate,
Celelalte pot veni, când și cum or vrea.

În vise mă zăresc mergând pe o cărare,
Tălpile – s sângerânde, abia mai pot păși,
Lipsa să nu te văd, iubite ce mult doare,
Și nu mai am puterea cărarea a plivi.

Nu pot ca să răzbat prin spini și mărăcini,
Prea greu îmi este drumul, pare atât de lung,
Durerea mea din suflet și – ntepaturile de spini,
Mă doare dorul tău și nu pot să ajung.

Sleita de puteri, privesc roata-mprejur,
Văd razele de soare pământul cum îl scurma,
Când zorii se ivesc și zile-i dau contur,
Dezamăgită plâng, că nu dau de-a ta urmă.

Nu pot ca să răzbat oricât m-aș chinui,
Nu pot să te-ntalnesc iubirea mea din vis,
Destinul vieții mele nu-mi poate dărui,
Nimic din ceea ce doresc cu dinadins.

Doar timpu-acesta care, potrivnic mi-a rămas,
Aș vrea să-l pot opri pentru o vreme-n loc,
Mi-e dor de tin ‘iubite în fiecare ceas,
Mi-s visele deșarte, destinul fără de noroc.

——————————-

Elena TUDOSA

Respir al florilor suav parfum,
Coarda inimii taciturn vibrează,
Privesc spre neant, gânduri mi-adun,
Și-mi mângâi sufletul trist ce oftează.

Raza de soare prin plete-mi dansează,
De-undeva se aude un cânt de păsărea,
Natura – n freamăt iată e trează,
Dar nu-mi înțelege tristețea mea.

As fi vrut dragul meu să îmi fii cărare,
Să – mi port pe ea pașii desperecheati,
Să – mi fii firul de iarbă, eu gingasa-ți floare,
Și-n zorii zilei să ne trezim îmbrățișați,

Dar ocean de tristețe în dor zidită,
Mă arde în suflet cumplit cu foc de jar,
Mi-ești draga primăvară, când ești înflorita,
Dar sufletul meu e un noian de amar,

Și curg petale dalbe de flori în rânduri,
Pe-o rază de soare coboară din neantul ceresc,
Doar tristețea-mi colindă prin gânduri,
E primăvară, de dorul tău mă prăpădesc.

——————————-

Elena TUDOSA

4 aprilie 2019

Că văd lumina soarelui încă o zi,
Lumina ce îmi luminează drumul meu,
Sub semnul crucii știu că oriunde as fi,
Cu mine-alături este Dumnezeu.

O, Tată sfânt, Fiule bun și Duh ceresc,
O Sfânta Cruce și o rugăciune spun,
Știu că voi primi dar-dumnezeiesc,
Și ajutor ca să pornesc la drum.

Când valuri negre peste mine vin,
Iar crucea vieții mele – mi este grea,
Cred în puterea prea Sfintei Treimi,
Și știu că Dumnezeu mereu m-o ajuta.

Mare ești Doamne, ești blând și dulce,
Cruce amară ai purtat în spate,
Ai suferit batjocori și chin pe Sfânta Cruce,
Pentru-a salva lumea de la păcate.

Noi cu evlavie Doamne, ne închinăm,
Și în genunchi cădem sub Sfânta Crucea Ta,
Nădejde și salvare doar de la Tine avem,
Căci mare Doamne ești, mare-i puterea Ta!

La Crucea Sfântă azi lumea vine,
O, Doamne, Dumnezeul meu,
Nu ne lăsa să rătăcim prin lume,
Cu crucea ta păzește pe poporul tău,
Ne miluiește și ne izbăvește de rău!

Lângă crucea Ta deseori,
Abătut de gânduri cad,
Când mi-e cerul plin de nori,
Și durerea n-o mai rabd.

Crucea Ta izbăvitoare,
Pe care-ai fost răstignit,
Este Doamne – a mea salvare,
De, destinu-mi este crunt.

Lângă cruce mama Ta,
Având sufletul zdrobit,
Vorba plângând ti-asculta
Când, pe toți, fii săi tu ne-ai făcut.

Pe cruce sus răstignit,
Ai privit lumea nedreaptă,
Și-n al ei suflet sărac,
Dându-ti duhul ai vorbit:,
Iarta-le păcatul Tată,
Ca-s săraci și nu știu ce fac.

Oricât m – as ruga și-as plânge,
Pentru câte-ai indurat,
Nici o plată n-ar ajunge,
Că ne-ai salvat din păcat.

Prea barbara judecata Ta,
Cumplit-a Ta răstignire,
Între doi tâlhari pe Golgota,
Crucea ne-a fost mântuire.

Nu-i de-ajuns a mă ruga și plânge,
Pentru câte Doamne – ai îndurat,
Cât ai suferit pe Sfânta Cruce,
Dar de la fața Ta, tu nu ne-ai lepădat.

Sfântei Cruci de minuni prea binefăcătoare,
Ce ne apără, ne păzește, ne îndrumă,
Ce ne este unica mântuire și salvare,
Lumea astăzi cu recunoștință i se-nchina!

——————————-

Elena TUDOSA

31 martie 2019