Daniela BALAIITA: Iubirea este a inimii chemare (poeme)

Iubirea-i aripă în zbor

E bucurie și e dor

Iubirea e rază de soare

Și este a inimii chemare!

Iubirea-i visul împlinit

Sub ceru’albastru infinit

Când luna picură argint

Pe florile de iacint!

Dar când nu este împărtășită

E-o pasăre cu aripa frântă

E lacrima cea mai amară

Ce-o verși în fiecare seară!

În viață, degeaba ai palate

Sau multă popularitate

Căci ele nu te vor face fericit

Dacă nu simți că ești iubit!

Ce tristă-i viața fără de iubire

E zbucium și dezamăgire

Fiindcă doar ea îți dă măsura-n toate

De când te naști și pân’ la moarte!

Și dacă…e fiindcă…

Și dacă triluri minunate la geam auzi de zor

E fiindcă scumpele înaripate îți cântă de-al meu dor!

Și dacă soarele-n fereastră-ți zâmbește cu mult drag

E fiindcă te-a văzut de atâtea ori când tu mă sărutai în prag!

Continue reading „Daniela BALAIITA: Iubirea este a inimii chemare (poeme)” →

Daniela BALAIITA: Versuri

Tu n-ai să poți uita de mine niciodată!

De mine n-ai să poți uita vreodată

Oricât timp va fi să treacă

Îți voi rămâne de suflet ancorată

Așa cum e catargul prins de barcă.

Oriunde pașii te vor duce

Tu vei vedea făptura mea întruna

Și glasul ce-mi spuneai că-i dulce

Îți va rămâne-n minte întotdeauna.

La orice floare întâlnită-n cale

Tu vei simți al meu parfum

O să-i săruți pe rând frumoasele petale

Și apoi plângând îți vei vedea de drum.

Tu n-ai să poți uita de mine niciodată

Voi locui în gândul tău preabun

Căci eu ți-am fost anume destinată

Să mă iubești cu patimă, ca un nebun!

Să-ți fiu, să-mi fii…

Cât senin ar trebui să-ți fiu, ca tu să-mi fii tot cerul?

Și ce aripă măiastră eu, să-mi fii tu mie zborul?

Dar ce copac ai vrea să-ți fiu, ca tu să îmi fii frunză?

Continue reading „Daniela BALAIITA: Versuri” →

Daniela BALAIITA: Versuri primăvăratice

Am scris despre multe…

Am scris mereu despre vise

Să scriu n-aș mai vrea despre cele ucise.

Am scris mereu despre speranță și dor

Să scriu n-aș mai vrea de aripile frânte-n zbor.

Am scris cu drag despre anotimpuri

Să scriu n-aș mai vrea despre a toamnei, plumburi.

Am scris despre oamenii buni

Pe care-i bine în preajma ta să-i aduni.

Am scris și despre cei cu suflet rău

Dar chiar nu aș mai vrea, zău.

Am scris despre clipele de mângâiere

Să scriu n-aș mai vrea despre durere.

Am scris despre copilărie

Căci e a sufletului bijuterie.

Am scris despre credința-n Dumnezeu

Pe care o simt și-o port în inimă mereu.

Și câtă vreme voi fi pe acest pământ

Voi scrie până ce destinu-mi va fi frânt.

Și când va fi să plec în infinit

Și acolo voi scrie, necontenit.

Lucruri pe pământ

Sunt lucruri uneori ușor de spus

iar de altele vorbim pe ascuns;

sunt taine care se pot dezlega

iar altele-s de nepătruns.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Versuri primăvăratice” →

Daniela BALAIITA: O lume fără vise (versuri)

Ce-ar fi o lume fără vise?

Ar fi o lume de roboți

Cu sarcini multe pentru toți

Iar noaptea ” ar dormi ” pe roți.

Ce-ar fi o lume fără vise?

Ar fi o lume rigidă, tare

Care ar urma într-una o șablonare

De performanță în tehnologizare.

Ce-ar fi o lume fără vise?

Ar fi un mecanism sub soare

Făcut ca să nu de-a eroare

Și atunci, ce fel de oameni, am fi oare?

Gânduri de iubire!

Cine poartă gânduri de iubire-n suflet

Chiar de uneori ar fi să plângă

Fără dragoste el știe-n al său cuget

Culmea fericirii n-ar putea s-atingă!

Cine poartă gânduri de iubire-n suflet

Chiar de soarta i-a luat omul drag

Își duce amintirile în al lui umblet

Căci la bătrânețe îi vor fi toiag!

Cine poartă gânduri de iubire-n suflet

Oricâte în viață ar avea de tras

Va păstra-n colțul gurii, un zâmbet

Până-n cel din urmă ceas!

Ești bucuria sufletului meu!

Când pasul ți-l grăbești spre mine

Mi-s clipele de fericire pline

Și când apari în fața mea

Pe chip porți străluciri de stea!

Ești bucuria sufletului meu

Și așa aș vrea să-mi fii mereu.

Ți-o spun cu multă emoție-n glas

În orice zi, la orice ceas!

Când cu mult drag mă îmbrățișezi

Liniștea-n inimă tu mi-o așezi

Și când privești în ochii mei

Îmi înfloresc în gânduri, ghiocei!

Chiar dacă afară nu e vreme bună

Atunci când suntem împreună

Vibrează armonia-n noi

Și-o dragoste ce ne încălzește pe amândoi!

————————————

Daniela Balaiita

24 februarie 2020

Continue reading „Daniela BALAIITA: O lume fără vise (versuri)” →

Daniela BALAIITA: Mereu cu tine (poeme)

Ce anotimp o fi?

Soarele ne-a salutat din ceață

vestindu-ne o nouă dimineață;

nori mărșăluiesc grăbiți pe cer,

de unde vin și unde se duc, e un mister!

Mă plouă cu melancolii, rânduri, rânduri

iar vântul rece mă biciuie prin gânduri;

copacii vibrează ca arcușul pe vioară

în ritmul sincopat al ploii de afară!

Nu știi de-i toamnă, iarnă, primăvară

căci cerul ori e cenușiu, ori e de ceară;

și-n loc să ningă, plouă într-una mărunțel

iar din grădină mi-a zâmbit un ghiocel!

Mereu cu tine

În ochii tăi sclipesc adesea stele

când cu iubire mă privești

și înseninezi tot cerul vieții mele

când cu mult drag mă îmbrățișezi!

În visul meu tu ești mereu

mă porți în lumile de jad

deasupra până-n slăvi, pe empireu

unde lăcașul zeilor și-avuse vad.

În mintea ta eu sunt prezentă

am locul cel mai scump, cel mai gingaș;

mă porți cu tine ca pe-o amuletă

și mă iubești din ce în ce mai pătimaș!

Extreme

Sunt și prieteni și dușmani;

prea deștepți, prea gogomani;

sufletiști, nesufletiști;

oameni veseli, oameni triști;

necinstiți dar și cinstiți;

sănătoși dar și smintiți;

sunt bogați dar și săraci;

însurați dar și burlaci;

oameni negri, oameni albi;

unii-s grași alții sunt slabi;

și urâți dar și frumoși;

modești și lăudăroși;

credincioși, necredincioși;

și normali și vicioși;

patrioți și patrihoți;

agramați și poligloți;

lumea-i plină de extreme

ca „mate” de teoreme!

————————————

Daniela Balaiita

14 februarie 2020

Continue reading „Daniela BALAIITA: Mereu cu tine (poeme)” →

Daniela BALAIITA: Mi-așezi în palmă un curcubeu (versuri)

Mi-așezi în palmă un curcubeu !

Tu-mi ești gândul care mă străbate

De cu zori și până în adânc de noapte.

Și nu cred că mi-ar ajunge o carte

Să scriu ce bine-mi este când te am aproape!

Tu ești cu mine oriunde, în orice clipă

Zburând îmbrățișați pe-a timpului aripă.

Te regăsesc și-n visul meu mereu

M-aștepți, să îmi așezi în palmă un curcubeu!

Și nu e zi în care să nu-ți fie dor de mine

Chiar dacă abia m-am despărțit de tine.

Și oricât de multă treabă ai avea

Dorul de mine te aduce iar la ușa mea!

Gândim la fel, simțim la fel

Și ne iubim cu același zel.

Purtăm în suflete aceeași bucurie

Căci timpul nostru împreună, e o poezie!

Lasă trecutul unde este

De vrei să simți ce înseamnă fericire

Și vrei cu adevărat să o trăiești

Nu-ți căuta în amintire

Mereu doar tristele povești.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Mi-așezi în palmă un curcubeu (versuri)” →

Daniela BALAIITA: Dor de tine (poeme)

Când mi se face dor de tine

Eu te găsesc în sinea mea

Te am în suflet, ești cu mine

Și-așa-ndur mai ușor absența ta!

Îți văd aievea zâmbetul frumos

Ți-aud și vocea-n prelung ecou

Răsună-n mintea mea armonios

Și umple cu iubire, universul meu!

Simt și îmbrățișarea ta fierbinte

Mă-nvăluie tandru și amețitor

Și mă privești tăcut, cuminte

Să văd de simt cât ești de iubitor!

Când mi se face dor de tine

Te caut printre șoapte tot mereu

Iar vorbele făcute-ți să m-aline

Îmi nasc în suflet veșnic curcubeu!

Când mi se face dor de tine

Eu știu că te găsesc în sinea mea

Te am în suflet, ești cu mine

Și-așa-ndur mai ușor absența ta!

Cine sunt?

Cine sunt?…Un drum fără popas

De multe ori aflată în impas

Am și zile bune dar și rele

Prieten devotat?…Doar gândurile mele!

Cine sunt?…Un strop de viață-n Univers

Ce-și plânge uneori tristețea într-un vers.

Iar alteori, puțina dar frumoasa bucurie

Care o să fie, cât?… Nimeni nu știe!

Cine sunt?…Poate o mică stea de dor

Un suflet călător pe aripi de condor.

Cu o lume întreagă de întrebări în mine

Răspunsurile?…La Tine Doamne, doar la Tine!

Arta de a trăi frumos!

Zâmbește și atunci când ți-e greu

Măcar uneori, dacă nu mereu.

Căci în zâmbet îți găsești puterea

Și numai el îți poate obloji durerea.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Dor de tine (poeme)” →

Daniela BALAIITA: Gânduri sprințare (poeme)

Fă-le toate din iubire

Ai grijă să fii lumină, să fii adevăr curat

Să fii o speranță dată unui om îndurerat.

Să ai noblețe sufletească, să ai credință și răbdare

Peste tot unde te poartă, pașii-n lumea asta mare.

Să fii bun întotdeauna, nu numai de sărbători

Dar divin e bunătatea-ți, împărțită chiar din zori.

Când greșești să-ți ceri iertare, n-amâna

pe viitor

Fă-le toate din iubire și de poți la timpul lor.

Gândurile mele sprințare

Când clipele-mi sunt agitate

Privirea mi-o îndrept spre cer

Căci numai el să îmi trimită poate

O liniște adâncă drept consilier.

Noaptea, gândurile mi le înalț de subțiori

Și le învăț să zboare printre nori

Le las să-mi doarmă acolo până-n zori

Visând frumos în cântec de viori.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Gânduri sprințare (poeme)” →

Daniela BALAIITA: Poesis

Îmbrățișarea ta

Când abătută sunt, îți mulțumesc că nu mă întrebi prea multe

Și că ești singurul ce știe, gândurile să-mi asculte!

Și grijă ai să nu îmi răscolești în suflet iar furtuni

Sărutul tău pe fruntea mea, face minuni!

Când neputința mă apasă și plâng simțind povara ei

Îmbrățișarea ta fierbinte, alungă lacrima din ochii mei.

Și nu uiți nicio clipă, să-mi spui că mă iubești

Și mângâidu-mă, cu atâta dragoste tu mă privești!

Măreția iubirii

Este iubire când doar cu privirea un fluture atingi

Ca aripile-i diafane, nicicând să nu-i le frângi.

Este iubire când marea tu o dezmierzi cântând

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri desenând.

Este iubire când tu mă porți mereu în gând

Iar eu, ți-aud inima ta lângă a mea, bătând.

Și abia atunci când adormim în liniștea iubirii

În vise ne înfloresc în taină, trandafirii!

În lumea mea interioară

În lumea mea interioară

Nu-mi cântă întotdeauna o vioară

În acorduri line și senine

Mai ies din strune și suspine.

E un vârtej de emoții amețitor

Acum sunt tristă, acum eu zbor.

E un amalgam de sentimente

Unele confuze, altele concrete.

Mă pasc și liniști și neliniști

Îmi cresc și flori cu spini pe pajiști

Mă zbat adesea pe tărâmuri de durere

Și totuși, e ceva ce-mi dă putere!

De bună seamă sunt visele mele.

Mi-s dragi și nu vreau să renunț la ele!

Și atunci când eu le văd că prind contur

Mă simt asemeni unui trubadur!

————————————

Daniela Balaiita

15 ianuarie 2020

Continue reading „Daniela BALAIITA: Poesis” →

Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă

De-ar fi să fiu eu Moș Crăciun!

De-ar să fiu eu Moș Crăciun

Moșul acela blând și bun

Aș vrea să vă aduc la fiecare

O floare, un zâmbet și o îmbrățișare.

Să vă aduc iubire, multă sănătate

Căci ea, e cea mai bună dintre toate!

Aș vrea să vă aduc în prag

Pe acei ce-i așteptați cu drag.

Copii, părinți, surori sau frați

Departe-n lume de-s plecați.

Ei să vă fie de sărbători

Cei mai frumoși colindători!

Să fiți cu toții fericiți

Căci iarăși voi vă întâlniți.

La masa de Crăciun să stați

Și unii de alții să vă bucurați.

De-ar fi fost să fiu eu Moș Crăciun

De mult m-aș fi pornit la drum!

Noapte de sticlă

Luna sus pe boltă apare

Cu lumina ei cețoasă

Aruncând-o în lungi spirale

Nopții, pe un topogan de gheață.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă” →