Tu n-ai să poți uita de mine niciodată!
De mine n-ai să poți uita vreodată
Oricât timp va fi să treacă
Îți voi rămâne de suflet ancorată
Așa cum e catargul prins de barcă.
Oriunde pașii te vor duce
Tu vei vedea făptura mea întruna
Și glasul ce-mi spuneai că-i dulce
Îți va rămâne-n minte întotdeauna.
La orice floare întâlnită-n cale
Tu vei simți al meu parfum
O să-i săruți pe rând frumoasele petale
Și apoi plângând îți vei vedea de drum.
Tu n-ai să poți uita de mine niciodată
Voi locui în gândul tău preabun
Căci eu ți-am fost anume destinată
Să mă iubești cu patimă, ca un nebun!
Să-ți fiu, să-mi fii…
Cât senin ar trebui să-ți fiu, ca tu să-mi fii tot cerul?
Și ce aripă măiastră eu, să-mi fii tu mie zborul?
Dar ce copac ai vrea să-ți fiu, ca tu să îmi fii frunză?
Și ce pictură eu ție, să-mi fii tu mie pânză?
Ce floare ai vrea să-ți fiu, ca tu să-mi fii petală?
Cât de arzător în dragoste ai vrea să-mi fii, ca eu să-ți fiu vestală?
Câtă dorință să-ți fiu eu, ca tu să-mi fii mereu?
Și câtă ploaie ar trebui să-ți fiu, să-mi fii tu curcubeu?
Dar câtă primăvară să devin, ca în surâsul tău să-nmuguresc
Și-n ce culori ai vrea să înfloresc, ca să înțelegi ce mult te prețuiesc?
————————————
Daniela Balaiita
Martie 2020