Daniela BALAIITA: Mereu cu tine (poeme)

Ce anotimp o fi?

 

Soarele ne-a salutat din ceață

vestindu-ne o nouă dimineață;

nori mărșăluiesc grăbiți pe cer,

de unde vin și unde se duc, e un mister!

 

Mă plouă cu melancolii, rânduri, rânduri

iar vântul rece mă biciuie  prin gânduri;

copacii vibrează ca arcușul pe vioară

în ritmul sincopat al ploii de afară!

 

Nu știi de-i toamnă, iarnă, primăvară

căci cerul ori e cenușiu, ori e de ceară;

și-n loc să ningă, plouă într-una mărunțel

iar din grădină mi-a zâmbit un ghiocel!

 

 

Mereu cu tine

 

În ochii tăi sclipesc adesea stele

când cu iubire mă privești

și înseninezi tot cerul vieții mele

când cu mult drag mă îmbrățișezi!

 

În visul meu tu ești mereu

mă porți în lumile de jad

deasupra până-n slăvi, pe empireu

unde lăcașul zeilor și-avuse vad.

 

În mintea ta eu sunt prezentă

am locul cel mai scump, cel mai gingaș;

mă porți cu tine ca pe-o amuletă

și mă iubești din ce în ce mai pătimaș!

 

 

Extreme

 

Sunt și prieteni și dușmani;

prea deștepți, prea gogomani;

sufletiști, nesufletiști;

oameni veseli, oameni triști;

necinstiți dar și cinstiți;

sănătoși dar și smintiți;

sunt bogați dar și săraci;

însurați dar și burlaci;

oameni negri, oameni albi;

unii-s grași alții sunt slabi;

și urâți dar și frumoși;

modești și lăudăroși;

credincioși, necredincioși;

și normali și vicioși;

patrioți și patrihoți;

agramați și poligloți;

lumea-i plină de extreme

ca „mate” de teoreme!

————————————

Daniela Balaiita

14 februarie 2020

 

Lasă un răspuns