Anotimpuri se rotesc

Vreme zboară, vreme vine

Anotimpuri se rotesc

Trec ninsori și ploi prin mine

Bucuroasă le trăiesc!

Primăvara îmi răsare

Câte-un ghiocel la tâmple

Iarbă verde la picioare

Inima de drag se umple!

Vara ochii-mi strălucesc

De turcoazul cerului

Pașii tot mi-i adâncesc

În regatul codrului.

Toamna cu melancolie

Îmbracă totu-n arămiu

Sufletul din cochilie

Îmi surâde ruginiu!

Iarna parcă-i din poveste

Fulguiri de fluturi albi

Ce mă ning din zări celeste

În zigzag, gingași și dalbi!

Dor de tine!

Când mi se face dor de tine

Eu te găsesc în sinea mea

Te am în suflet, ești cu mine

Și-așa-ndur mai ușor absența-ți grea.

Îți văd aievea zâmbetul frumos

Ți-aud și vocea-n prelung ecou

Răsună-n mintea mea armonios

Și umple cu iubire, universul meu.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Te caut printre șoapte (versuri)” →

MĂ VEI GĂSI ÎNTR-UN POEM

Dacă te strig, dacă te chem

Mă vei găsi într-un poem.

E locul unde mă refugiez

Și unde-mi place să visez!

Fiindcă aici e-o lume-n care

Și visele au miros de floare.

Cu ochii inimii pictez stele

Și aripi, s-ajung pân’ la ele!

Aici cuvintele mereu dansează

Pe luna care veșnic ne veghează

Și de-o privesc cu ochi de poezie

O văd ca pe-o imensă păpădie!

Dacă te strig, dacă te chem

Mă vei găsi într-un poem

Scriind pe albe flori de crin

Cu albastrul cerului senin.

NINGE CA-N POVEȘTI

Să nu mă întrebi nimic în astă seară

Și nu încerca nici gândurile să-mi ghicești

Mai bine lasă-mă tăcută să privesc afară

Cum ninge cu fulgi mari ca în povești.

Te rog să îmi aduci un ceai fierbinte

Și-un scaun să m-așez lângă fereastră

Și-aș mai avea la tine încă o rugăminte

Învăluie-mă cu  privirea ta albastră!

Continue reading „Daniela BALAIITA: Scriind pe albe flori de crin (poeme)” →

ARTA DE-A TRĂI FRUMOS

Zâmbește și atunci când ți-e greu

Măcar uneori dacă nu mereu.

În zâmbet îți găsești puterea

Și numai el îți poate obloji durerea.

Iubește și atunci când totu-i pierdut

Și cerul peste tine brusc a căzut.

Un sfârșit poate fi un alt început

Chiar dacă din apa tristeții ai băut.

Iartă mereu, chiar de nu-i ușor

Fiindcă în viață totu-i trecător.

Zâmbește, iubește, fii omenos

Aceasta e arta de-a trăi frumos!

MĂREȚIA IUBIRII

Este iubire când doar cu privirea un

fluture atingi

Ca aripile-i diafane nicicând să nu-i le

frângi!

Este iubire când marea tu o dezmierzi

cântând

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri

desenând!

Este iubire când tu mă porți mereu în

gând

Iar eu aud inima ta lângă a mea,

bătând!

Și atunci când adormim în liniștea

iubirii

În vise ne înfloresc în taină,

trandafirii!

ROȘU-AURIU ȘI GALBEN DE ARAMĂ

Plâng frunzele …iarăși plâng

Și galbene se aștern peste pământ.

Cad stropi de ploaie mari și reci

Și bruma strălucește pe poteci.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Măreția iubirii (poeme)” →

LASĂ-ȚI TOAMNĂ BRUMA SĂ COBOARE

Lasă-ți toamnă bruma să coboare

În gestul liber peste frunze și pământ

Stropind cu argint și picuri de răcoare

Toate potecile de dor și cânt.

Apoi privește vântul cum se joacă

Și cântă printre ramuri cenușii

Și nici nu-i pasă de frigul ce-l atacă

Că-i face buze reci și vineții.

Și-abia într-un târziu, spre seară

Când pleoapele-i se închid molcom

Se duce să se culce ca odinioară

Pe rămurele uscate dintr-un pom.

Iar luna răsărită-n vârf de deal

Și aruncă razele aurii în depărtare

Își oglindește chipul în lacul de opal

Și somnoroasă merge la culcare.

NOAPTE DE TOAMNĂ

Te uită cum ploaia răpăie

Și stropii răsună prelung

Iar liniștea cade-n odaie

Și păsări la streșini se strâng.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Poezii în toamnă” →

Codrule, ce m-aș face fără tine? 

Codrule cu frunza deasă

Cu cărare răcoroasă

Cu izvoare cristaline

Ce m-aș face fără tine?

Frumoasă-i și albastra mare

Ce te îmbie la visare

Strălucesc și soare și lună-n ea

Dar…n-are tril de pasărea!

Cetina-ți verde de brad

Și cu scânteieri de jad

Simțurile îmi îmbată

Încă o dată și încă o dată!

Florile din poienițe

Clopoței și garofițe…

Îmi nasc în suflet bucurie

Și dorul de copilărie

Când strângeam buchete întregi

Mirosind a fragi dulcegi

Și cu inima voioasă

Le duceam mamei acasă!

Frumoasă vară…

Mai stai puțin și-ai să pleci

Și vor veni iar dimineți de toamnă reci

Iar soarele cu străluciri de chihlimbar

Își va micșora cu mult al său hotar!

Continue reading „Daniela BALAIITA: Frumoasă vară (versuri)” →

Continue reading „Daniela BALAIITA: Liniștea eternului (versuri)” →

Îmbrățișarea ta

Când abătută sunt, îți mulțumesc că nu mă întrebi prea multe

Și că ești singurul ce știe, gândurile să-mi asculte.

Și grijă ai să nu îmi răscolești în suflet iar furtuni

Sărutul tău pe fruntea mea, face minuni!

Când neputința mă apasă și plâng simțind povara ei

Îmbrățișarea ta fierbinte, alungă lacrima din ochii mei.

Și nu uiți nicio clipă, să-mi spui cât mă iubești

Și mângâindu-mă, cu atâta dragoste tu mă privești!

Măreția iubirii

Este iubire când doar cu privirea un fluture atingi

Ca aripile-i diafane, nicicând să nu-i le frângi!

Este iubire când marea, tu o dezmierzi cântând

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri desenând!

Este iubire când tu mă porți mereu în gând

Iar eu aud inima ta, lângă a mea, bătând!

Și atunci când adormim în liniștea iubirii

În vise ne înfloresc în taină, trandafirii!

Scriu despre tot ce simt nevoia…

Scriu când simt că am ceva a spune

Indiferent că e real sau ficțiune.

Scriu despre tot ce simt nevoia

Scriu că doresc, c-așa mi-e voia.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Scriu despre tot ce simt nevoia…” →

E atâta ură-n astă lume și atâta nepăsare

Respectul azi nu se mai poartă, e împins către casare!

Doar egoismul e la modă, preocuparea de sine

” Ce mă interesează acum de alții, mie să-mi fie bine!”

De la o vreme nu se mai înțeleg nici frații între ei

Se ceartă pentru toate celea, mereu fără temei.

Sunt unii ce se bucură fățiș de răul celorlalți

Fiindcă cu dragostea de Dumnezeu și semeni, sunt certați.

Dă Doamne o epidemie de iubire peste noi

Și ține-o tot așa…până-n veacul de apoi.

Să ne vindece pe toți de tot ce este rău

Doamne, nu uita te rog că suntem poporul Tău!

În țara Verdelui Răsare

În țara Verdelui Răsare

De ajungi, e-ntotdeauna soare.

Natura-i veșnic înverzită

De nuanțe de smarald face risipă!

Și ai să vezi, fete subțiri și mlădioase

Purtând pe rochii, pietre prețioase.

Firește și hainele li-s verzi

Precum e iarba prin livezi.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Am avea nevoie de o epidemie de iubire!” →

Te aștept în cerdac!

Adie vântul printre flori de liliac

Și eu te aștept cu nerăbdare în cerdac!

Privesc spre poartă tot mereu

Și mă întreb de ce ajungi atât de greu?

Îmi strigă o pasăre din zbor:

– „Cum poți să porți în inimă atâta dor?”

Și florile albastre din grădină

Îmi spun:”Mai ai un pic răbdare, o să vină!”

Dar locul eu nicicum nu mi-l găsesc

Decât atunci când  pe alee te zăresc.

Și alerg cu nerăbdare poarta să-ți deschid

Îmi spui:”Femeie, mă ucizi cu zâmbetu-ți

candid!

Floarea albastră

Azi noapte am visat

Că ai venit la mine.

Iar eu ți-am șoptit:

– „Ce dor mi-a fost de tine!”

M-ai prins ușor în brațe

Cu drag m-ai mângâiat

Și-o lacrimă în gene

Atunci ți-a tremurat.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Adieri lirice de Mai” →

Dragostea e alchimie

Vrăjit tril de ciocârlie.

Este inima, vioară

Ce cântă seară de seară.

E speranță, bucurie

Curcubeu și energie

Zâmbet este și iertare

Și-i dorul, din depărtare.

Dragostea e dăruire

E respect și prețuire

Este floarea cea mai rară

Ce înflorește-n inimioară!

Este tot ce-i mai frumos

Mai profund, mai valoros

Rostul nostru de a fi

Ceas de ceas și zi de zi.

Mare de dor!

Marea mea de soare și lumină

Cu valuri sidefate și rebele

Dorurile nimeni nu-ți alină

Și le porți cu tine așa grele!

Știi tu oare câte vise de iubire

Le duci cu tine până-n larg

Să își găsească împlinire

Strigând cu ardoare pe cel drag?!

La tine vin și eu mereu

Cu suflet greu de așteptare

Căci doar vorbind cu valul tău

Îmi aflu-n inimă alinare!

Au adormit toate în jur

Continue reading „Daniela BALAIITA: Dragostea e alchimie (poeme)” →