MĂ REZEM PE UN VIS

 

Mă rezem de o ancoră de vis,
Înfiptă în tăcute anamneze
Plâng pe coama dorului ucis
Din ochi curg enigmatice asceze.

 

Mă rezem de o undă de vis,
Mă îmbrac cu ale vântului șoapte
Cu valul drept condei eu scriu în zapis
Și te iubesc în clipe colorate.

 

Mă rezem de corola unui vis,
Și umplu pagini albe într-o carte
În cruce voi transcede așa cum am promis
Lumina vieții răstignită-n moarte.

 

Mă rezem de emisfera unui vis,
Stropi de azur mă mântuie-n genuni
Urc pe scara sacră spre necuprins
Un necuprins de foc și rugăciuni.

 

Mă rezem pe o ramură de vis,
Din copacul ce naște universuri
Aici timpul curge neatins
Nici chiar de clipele ce ard în versuri.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

2 august, 2018

DRAGOSTEA SE VINDE LA TEJGHEA

 

Dragostea se vinde la tejghea,
În piața asaltată de stranii precupeți
Nedumeriți câți bani să ceară-n schimb pe ea
Cine dă lovitura acestei dimineți ?

 

ECLIPSA

 

Peste lună, soarele cerne de zor,
Un apogeu de umbre și petale
Precum un țipăt în tainicul zbor
Cerul se întunecă a jale.

 

ÎN AMURG SE MAI AUDE O VIOARĂ

 

În amurg se mai aude o vioară,
Parcă-ți aud glasul pe partituri de vis
Tace azurul și-ncepe să mă doară
O, noapte cu întuneric neatins.

 

SCRIU LA CHITARĂ O LITURGHIE

 

Iubito, îți scriu la chitară o liturghie,
Pe strunele de rouă, în altarele de foc
Înveșmântată într-a infinitului rochie
Luceafăr să fiu, să îți sărut noaptea dulcii ochi.

 

PUNTEA DINSPRE ÎNTUNERIC SPRE LUMINĂ

 

Cu un condei cioplit în întunericul etern,
Încerc să îți culeg un coș cu sâmburi de lumină
Dintr-un copac ales ce-și are sorgintea în infern
Și care de fapt rodește doar când e lună plină.

 

CE CULORI ARE ABISUL ?

 

Un bucătar celest îmi servește porțiile de dor,
Alături de trei pocale, iubire, viață și destin
O mireasă îmi prezintă dragostea la margine de nor
Tot cerul ea invită să ia parte la alegoricul festin.

 

La masă stau cu soarta și destinul laolaltă,
Asist neputincios la a mea priveghere
Observ în jurul meu păcatele cum saltă
Încerc să mă ascund prin nevăzute unghere.

 

Iubito, destinul ne cheamă la nunta din neant,
Vom ajunge mergând pe cărările pustii, fără de hartă
Vom învăța ce-nseamnă iadul în străluciri de diamant
Din nălucirile profunde nimic nu ne mai iartă.

 

Vreau să ascult romanțe lângă izvorul de cristal,
Tăcerea geme în ecou și greieri mă omoară
Te aștept să curgi în picături de rouă din cerul de opal
Simt că plutesc atunci când zâmbești din auroră.

 

Mă lupt cu zeii ce te păzesc cu ascuțite spade,
M-ai învățat să fac din dorul tău o voluptate
Gonind spre tine-n noapte mă ispitesc sheherezade
Eu numai regatului tău sacru, îi aduc pietate.

————————––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

18 iulie, 2018

DE TOAMNĂ

 

S-au scuturat și ultimele frunze,
Iar patefonul cântă triste doine
Nici luna și nici stelele confuze
Nu îmi dezleagă ale iubirii taine.

 

Doar un covor de frunze arămii,
Destine vlăguite-n dor și-n moarte
Înfrigurat și gol la răspântii
Mă-ntreb, tu de ce ești așa departe ?

 

Nici luna nu mă mai iubește în amurg
Aș trimite către tine a ei rază
Un râu aș face din lacrimile ce se scurg
Pe-un vas de dor mi te înapoiază.

 

Străin în noapte, te văd în orice stea,
Eu, acela care te iubește din genuni
Păcat că cerul, dorul nu-mi înțelegea
Și nici iadul nu mi-a împletit cununi.

 

TU EȘTI A MEA ICOANĂ

 

Tu ești pentru mine o icoană,
Iar eu sunt pustiul absolut
Tu, un mugur de primăvară
Eu doar un boț însuflețit de lut.

 

Te caut într-o lacrimă de nufăr,
Soarele să-ți sorb într-o clipită
Deschide-mi al iubirii cufăr
Timpul să-l opresc la ora potrivită.

 

Te caut în faldurile mării,
Icoana mea de dincolo de rai
Glasul tău, precum strunele viorii
Ești o petală de cireș de mai.

 

Te caut în rai, te caut în abis,
Velință vreau să-mi fac din slava ta
Mă tem că ce trăiesc e doar un vis
Mă tem că fictiv sunt lângă dumneata.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme” →

PRIVESC LA LAC,  PRIVESC LA TINE

 

Aud curcubee tremurânde,
De sub zăpezile din mai,
Amăgite de ninsori hâde
Și de al lor pios alai.

 

Privesc la stelele din acest lac,
Și la blestematul ăl de ger
Nici zăpada nu-mi mai e pe plac
Și mă cuprinde-un dor de leru-i-ler.

 

Privesc la văpăile din visul tău,
Și mă topesc cercând să mă apropii
Aud solfegii de sub omătul greu
Și cum din altare-mi cântă popii.

 

Privesc la lac, privesc la tine,
Și la cristalele calde care cad
De sub sihastre bolți senine
Îți fac veșminte de taină și hazard.

–––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

12 iulie, 2018

FĂRĂ TINE

 

Îți plâng iubirea pe note de pian,
Și fiecare sunet e o rană
Aud încă vocea ta ca un pumnal
Îmi lasă-n piept durere inumană.

 

O chitară cântă pe plajă a blestem,
Mă doare marea, iar valul mă ucide
Amurgul pare o criptă și mă tem
Te rog când pleci, fereastra nu o închide.

 

Lasă-mă străin și gol, să nu mai fiu,
Ci doar ca pân`acum, doar o fantasmă
Dacă sunt mort sau dacă sunt viu
Să răsfoiesc a abisului catapeteasmă.

 

Fără tine timpul mă orbește,
Mugurii de clipă s-au cam vestejit
Acum numai tăcerea îmi șoptește
În genuni să rămân veșnic osândit.

 

Fără tine clepsidra plânge a moarte,
Cu ploi de vise și iubiri ucise
Sărut hotarul de dor ce ne desparte
De pocalele dragostei cândva promise.

–––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

11 iulie, 2018