LA MARGINI DE VIS

 

Mă-ntorc peste vreme cu gândul-napoi

și zeci de-amintiri mă-asaltează deodată

cu mii de regrete vorbind despre noi

în triste romanțe, pe-o harpă stricată.

Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint,

trecând prin ferestra cu geamuri ovale,

evocă licornul cu frâu de argint

venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze-n fereastră, venite pe rând,

e toamnă târzie și parcă, de-afară,

se-aude licornul sosind nechezând

cu brâuri de foc aruncate pe nară.

Sau poate-i doar vântul ajuns din trecut

la ușa închisă, cândva într-o toamnă,

cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut

lăsat de uitarea ce-avea să se-aștearnă.

Te-aștept la fereastră s-apari din neant

la margini de vis să te văd împăcată,

din harpă un ultim acord consonant

să-mi spună că n-o să mai pleci niciodată.

————————————

Corneliu NEAGU

24 martie 2019

 

SPERANȚA

 

Se zbat înlăuntru-ntrebări neștiute

ce vor să își afle răspunsul pierdut,

le scot din adâncuri pe brâu de redute

să poată privi peste timp în trecut.

Răspunsuri nu am să le pun înainte,

pierdute rămas-au în hău de uitări,

departe de gândul rămas prea cuminte

în leagăn de visuri, pe câmpul cu flori.

 

Mă țin deoparte de vorba bolnavă,

de glorii mărunte, de gândul pustiu,

arunc pe fereastră păgâna otravă,

servită malefic la ceasul târziu.

Prea multă ocară colindă prin lume

în straie croite cu vorbe de lux,

prea multe văzut-am făcute anume

să pară-mbrăcate în magic aflux.

 

Pretinși diplomați, ascunși după vorbe,

ne toarnă minciună pe cuget curat,

ascunde-ți și chipul și duhul sub jerbe

din flori curățate de orice păcat !…

Cu gândul adus din visări ancestrale,

să treci peste praguri murdare de troc,

îmbracă-ți și visul în sfinte petale,

în cuget să intre doar sfântul noroc !…

————————————

Corneliu NEAGU

18 martie 2019

DRUM SPRE ETERNITATE

 

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate!…

 

Mult prea grăbit prin viață, uneori,

mizând pe șansele ivite-n cale,

nepăsător treceam pe lângă flori

fără-a gusta mireasma din petale.

Nu mă opream sub falnicii copaci

ce străjuiau poienile sihastre,

cuprinși de vraja norilor gonaci

pe căi deschise-n bolțile albastre.

 

Și prea puțin, în râul de cleștar,

mi-am odihnit tăcerile rebele,

pentru-a primi neprețuitul dar

privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, troznit în jar,

nu am știut s-o gust pe îndelete,

prea obosit la munca în zadar

dormeam adânc cu fața la perete.

 

Acum, prin umbra anilor trecuți,

mai regăsesc și stropi de neuitare,

în praf de aur magic prefăcuți

pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos

mi-aduc în suflet clipele trădate,

le regândesc, pentru-a pleca pios

spre ce presimt a fi – Eternitate.

————————————

Corneliu NEAGU

14 martie 2019

ALESUL

 

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

iertările pierdute se întorc agale,

din câte-au fost, din câte-au mai rămas,

speranțe noi adun în mitice pocale.

 

Din elixirul vieții mai gust câte puțin,

la orele din noapte, când dorurile plâng,

în amintitri trezite, căzute în declin

pe tufele uscate la margine de crâng.

 

Din roua dimineții culeg mărgăritare,

în cumpăna dorinței să-mi fie anotimp,

când undele săltate în ape curgătoare

aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

 

Ascult nemărginirea venită la amiază

pe aripa întinsă a unui gând rănit

sub salcia pletoasă ce încă mai visează

că râul care trece i-a fost cândva iubit.

 

Și tu visezi copilă, privind de pe terasă,

că eu voi fi alesul venind de peste râu

călare pe licornul cu coama mătăsoasă

să îți alung tristețea cu ciucurii din frâu.

————————————

Corneliu NEAGU

10 martie 2019

 

CLIPA

 

Ah, clipa care vine cum ucide

icoana ta care-n apus dispare,

iar mintea prinsă-n cugetări perfide,

devine un teren de vânătoare !…

 

Cu frâul gândurilor într-o mână,

adun din ochi supusa depărtare,

în timp ce cornul nemilos răsună,

iar calul rupe iarba sub picioare.

 

Aleargă peste timp, în ritm nebun,

pe-a dorului himerică chemare,

cuprinsă-n neguri reci care apun

pe visul meu de falsă de vânătoare.

 

Năvalnic tot mă poartă prin destin

spre mult dorita oază de-mpăcare,

cu triste amintiri care abia reţin

frumosu-ţi chip ce-n asfinţit dispare.

 

Şi mă întreb acum, ca şi-n trecut,

cu-aceeaşi nemiloasă îndoială –

iubire-a fost, aşa cum aş fi vrut,

sau doar delirul unei nopți de vară?

————————————

Corneliu NEAGU

4 Martie 2019

FLORI DE HIACINT

 

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale

statuile-nsetate de neuitatul zbor,

pe când din miezul iernii se-apropie agale

o altă primăvară pe-o aripă de dor.

 

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână

să-și țină ghioceii la sânul dantelat,

la marginea pădurii din vraja lor adună

speranțele pierdute sub cerul înstelat.

 

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară

mă ține lângă sobă, cu gândul mohorât,

tăciunii strânși în vatră, în fiecare seară,

îmi spun povești uitate, să-mi țină de urât.

 

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o

întinsă pe-așternutul cu flori de hiacint,

și parcă deodată te văd venind, iubito,

călare pe licornul cu frâul de argint.

————————————

Corneliu NEAGU

1 Martie 2019

LA MARGINI DE LUME

 

Iluzii de-o clipă se nasc și dispar

în vagi amintiri venite deodată

cu vrajă adusă de gândul hoinar

în focul ce încă mocnește pe vatră.

Din flacăra tunsă se scurg pe tavan

mistere ascunse în dansuri astrale,

ajunse târziu dintr-un mitic vulcan

prin hornu-ncropit din două cavale.

 

Prin ele zăresc un dor îngropat

la margini de lume aproape uitată,

în colb de tăcere, cu gust de păcat,

rămasă pe brâuri de timp atârnată.

Din conul de umbră eu încă ascult

această tăcere căzută-n uitare

cu dorul rebel îngropat mai demult

sub piatra ostilă, din alte hotare.

 

Nu-i loc de visare, nu-i loc pentru dor

o, patrie mumă, lăsată în urmă,

e numai un loc pentru cei care mor

când visuri și doruri în taină se curmă.

Adesea mă-ntreb: ce faci pentru noi? –

ce crudă devine aceată-ntrebare,

când văd că ajungem doar simpli eroi

de triste cancanuri citite-n ziare.

————————————

Corneliu NEAGU

26 februarie 2019

CĂRĂRILE CE DUC SPRE LUNCĂ

 

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,

pe malul râului, sub pașii tot mai grei,

iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă

când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

 

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,

se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,

cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă

pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.

 

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,

eu încă te aștept sub plopii de pe mal,

dar timpul, evadat din vechile tipare,

mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

 

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,

trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,

în fața mea aud doar dalta care bate

pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.

————————————

Corneliu NEAGU

24 februarie 2019

TIMP PESTE TIMP

 

Aleargă prin vreme un gând călător,

iar timpul pe timp se întoarce-napoi,

copilul din mine mă prinde din zbor,

pe aripi de vis să plutim amândoi.

Din tolbă descarcă povești minunate,

cu straie purtate cândva în trecut,

în lada de zestre a minții păstrate,

închisă ermetic c-un dor convolut.

 

Tărâmuri pierdute revin în tăcere

cu dulci amintiri desfăcute pe loc

din traista țesută în ierni austere

cu jarul rămas pe tăciunii din foc.

Mă văd alergând pe pășuni nesfârșite

prin iarba crescută cu firul mănos,

picioarele goale, cu rouă stropite,

întorc, peste vreme, poteca pe dos.

 

Ajung lângă râul cu unde rebele

jucând peste prundul cu pietre-argintii,

pe bolta senină te văd printre stele,

m-așez lângă mal așteptând să revii.

Dar gândul se rupe în umbrele sure

ajunse din sobă pe albul tavan,

ca-n jocul bizar din trecut să te fure

când vii către mine-ntr-un mitic rădvan.

————————————

Corneliu NEAGU

21 februarie 2019

 

PE ARIPI DE VIS

 

Se lasă-nserarea și focul din vatră

pictează cu umbre povești pe tavan,

rafale de vânt rătăcesc prin polatră

cu caii-nhămați la un mitic rădvan.

I-aud cum nechează la ușa-ncuiată

bătând din copite în pragul de lemn

dar vântul, cu frâul său aspru, deodată,

le taie elanul c-un simplu îndemn.

 

Și parcă aud din trecut o chemare

trecând peste mine cu aripi de dor

scăldate-n parfum de cireșe amare

rămas în memorii neșterse de zbor.

A fost doar o clipă ivită spre seară

la margini de visuri rămase în joc

când doru-ncepuse să cânte afară

prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

 

Simțeam că-l alungă o iarnă haină

ascunsă sub mantii de nori cenușii,

întinși fără margini pe bolta senină,

când încă-așteptam din trecut să revii.

Dar vântul ajuns cu rădvanul ad-hoc,

oprit peste noapte-n polatra din vis,

șoptea că trecutul pe care-l invoc

rămâne la poarta uitării proscris.

————————————

Corneliu NEAGU

19 februarie 2019