CLIPA
Ah, clipa care vine cum ucide
icoana ta care-n apus dispare,
iar mintea prinsă-n cugetări perfide,
devine un teren de vânătoare !…
Cu frâul gândurilor într-o mână,
adun din ochi supusa depărtare,
în timp ce cornul nemilos răsună,
iar calul rupe iarba sub picioare.
Aleargă peste timp, în ritm nebun,
pe-a dorului himerică chemare,
cuprinsă-n neguri reci care apun
pe visul meu de falsă de vânătoare.
Năvalnic tot mă poartă prin destin
spre mult dorita oază de-mpăcare,
cu triste amintiri care abia reţin
frumosu-ţi chip ce-n asfinţit dispare.
Şi mă întreb acum, ca şi-n trecut,
cu-aceeaşi nemiloasă îndoială –
iubire-a fost, aşa cum aş fi vrut,
sau doar delirul unei nopți de vară?
————————————
Corneliu NEAGU
4 Martie 2019