TIMP PESTE TIMP
Aleargă prin vreme un gând călător,
iar timpul pe timp se întoarce-napoi,
copilul din mine mă prinde din zbor,
pe aripi de vis să plutim amândoi.
Din tolbă descarcă povești minunate,
cu straie purtate cândva în trecut,
în lada de zestre a minții păstrate,
închisă ermetic c-un dor convolut.
Tărâmuri pierdute revin în tăcere
cu dulci amintiri desfăcute pe loc
din traista țesută în ierni austere
cu jarul rămas pe tăciunii din foc.
Mă văd alergând pe pășuni nesfârșite
prin iarba crescută cu firul mănos,
picioarele goale, cu rouă stropite,
întorc, peste vreme, poteca pe dos.
Ajung lângă râul cu unde rebele
jucând peste prundul cu pietre-argintii,
pe bolta senină te văd printre stele,
m-așez lângă mal așteptând să revii.
Dar gândul se rupe în umbrele sure
ajunse din sobă pe albul tavan,
ca-n jocul bizar din trecut să te fure
când vii către mine-ntr-un mitic rădvan.
————————————
Corneliu NEAGU
21 februarie 2019